miercuri, februarie 12, 2025

Viata, moartea şi viaţa de apoi a comunismului

 IICCMER organizează conferinţa „Viaţa, moartea şi viaţa de apoi a comunismului”, susţinută de Prof. Vladimir Tismăneanu (University of Maryland). Evenimentul va avea loc marţi, 21 iunie, ora 17.30, la sediul IICCMER (Institutul de Invstigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului RomânescStr. Alecu Russo, nr.13-19, et. 5, ap. 11, sector 2 Bucureşti, lângă Piaţa Spaniei, Bulevardul Dacia.

 

Cu acest prilej va fi lansat volumul Despre comunism. Destinul unei religii politice, de Vladimir Tismăneanu apărut la editura Humanitas.

Public mai jos „Argumentul” cărţii. Menţionez că fotografia de pe copertă a fost făcută în anii 70 de către bunul meu prieten Tudor Jebeleanu.

 Argument

 Cred că aveam 15 ani când am citit, pentru prima oară, Manifestul Partidului Comunist. Sora mamei mele, Cristina Luca, despre care vorbesc în acest volum, tradusese cartea lui Ilya Ehrenburg Viaţa lui Gracchus Babeuf şi avea în bibliotecă celebra ediţie Auguste Cornu a scrierilor lui Marx şi Engels. Tot Cristina a scris postfata romanului Galinei Serebreakova Tinereţea lui Marx. Mai târziu aveam să aflu că Galina Serebreakova fusese prima soţie a lui Grigori Sokolnikov, apoi a lui Pavel Serebreakov. Amândoi făceau parte din cercul prietenilor apropiaţi ai lui Lenin, erau vechi bolşevici, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi timpul Marii Terori, în procesele-specatocl de la Moscova. Serebreakova a fost e însăşi condamnată şi a petrecut peste 15 ani in Gulag. În vila familiei Serebreakov, am aflat din biografia scrisă de Arkadi Vaksberg, s-a mutat Andrei Ianuarievici Vâşinski, procurorul lui Stalin, cel care ceruse împuşcarea “câinilor turbaţi”. Galina a ramas fidelă crezului comunist şi l-a atacat virulent, din câte ştiu, pe Soljeniţân. Aveam în bibliotecă de familie o trilogie a unui romancier olandez, cred, Theun de Vries, cu titlul O stafie umblă prin Europa

            Veneam dintr-o familie de intelectuali revoluţionari, părinţii mei luptaseră în Spania în cadrul Brigăzilor Internaţionale (tatăl meu ca soldat, mama a fost infirmiera), crescusem aşadar cu miturile stângii comuniste ca legende ale mediului meu de formare. Le absorbisem, credeam în ele. A venit apoi Primăvara de la Praga, am fost entuziasmat, ca atâţia alţii, de promisiunea “socialismului cu chip uman”, de ideea că totalitarismul nu este etern, că poate exista libertate şi într-un regim precum cel din România. A urmat invazia Cehoslovaciei în august 1968, restaurarea ordinii paralizante a despotismului ideologic de tip sovietic, “normalizarea” impusă de imperiul moscovit, represaliile împotriva celor care susţinuseră proiectul lui Aleksander Dubček de democratizare, noul îngheţ, auto-imolarea studentului Jan Palach la Praga în ianuarie 1969, utlizarea de către Nicoae Ceauşescu a pericolului (de fapt unul imaginar, o sperietore naţională) unei intervenţii sovietice pentru intensificarea obscenului său cult al personalitaţii, treptată fascizare a comunismul românesc. Nu mai aveam cum să cred în iluzia comunistă.

            Lecturile din Raymond Aron şi Arthur Koestler, din Hannah Arendt şi Boris Souvarine, din George Orwell şi Robert Conquest, din Aleksandr Soljeniţân şi Milovan Djilas, din Leszek Kolakowski Aleksandr Zinoviev (cărţile acestora circulau clandestin prin Bucureşti), m-au convins că sistemul era bolnav nu doar la nivelul funcţionării sale într-o Românie aflată pe drumul comunismului dinastic (oficial numit “societatea socialistă multilateral dezvoltată”), ci chiar în matricea sa teoretică. Am citit-o pe Rosa Luxemburg cu sa Critica a revoluţiei ruse scrisă în 1918 şi am înţeles că nu era vorba de “erori subiective”, ca bolşevismul a fost întodeauna liberticid, iar libertatea nu este decât o vorba fără noimă dacă nu înseamnă “libertatea celui care gândeşte altfel”. Comunismul pretindea că întemeiază Paradisul terestru, în fapt era vorba de o religie politică (nu ştiam încă acest concept), de o soteriologie seculară, de o himeră capabilă să inspire, să galvanize, măcar în prima sa faza, pasiuni incandescente. Cât priveşte relaţia bolşevismului cu marxismul, ea este evident una pe care stânga prefera să o nege ori să o minimalizeze “Lenin a fost un marxist rus”, aşa ar trebui să înceapă orice prelegere onestă despre fondatorul primului stat comunist. La fel cum Kolakowski şi-a început marea trilogie cu cuvintele: “Karl Marx a fost un filosof german”.

            Treptat, am ajuns să înţeleg ca, spre a cita memorabila formulare a poetului polonez Aleksander Wat, comunismul era inamicul omului interior. Era de fapt o organizare a resentimentului social, o institutionalizare a urii, a invidiei şi a ranchiunii istorice. Ulterior, am definit această ideologie—pentru că înainte de a se întrupa ca regim politic concret, comunismul a fost şi rămâne o doctrină apocaliptic-revoluţionară—drept axiofobică (ostilă valorilor) şi menomfobică (urmarind ocultarea, chiar obliterararea, anihilarea memoriei). Aceste idei s-au transformat în convingeri mai ales ca urmare a ascultării extraordinarelor emisiuni ale Monicăi Lovinescu şi ale lui Virgil Ierunca la “Radio Europa Liberă”. Când în lumea comunistă domneau sterpele poncifuri, cei doi mari intelectuali din exil le contrapuneau valorile morale şi cunoaşterea istorică adâncită, o reflexivitate stăruitoare şi lipsită de inhibiţii.

            Cartea de faţă s-a născut ca efort de a oferi o abordare deopotrivă teroetică şi istoric-memorialistică a experienţei comuniste din veacul ideologiilor radicale şi al lagărelor de concentrare. Deşi am scris numeroase volume despre ideologii şi revoluţii, acesta este primul care strânge laolaltă texte destinate luminării destinului comunismului ca mit politic, ca religie seculară, ca fantasmă oraculară cu ambiţii de a explica totalitatea lumii şi misterul vieţii. Până în 1989, acel annus mirabilis cum inspirat l-a numit Ioan Paul al II-lea, comunismul părea disfuncţional, dar etern. Cu excepţia lui Anderi Amalrik, nici cei mai îndrăzneţi disidenţi nu-şi închipuiau că sistemul se va prăbuşi în câţiva ani. Sigur, era limpede că membrii castelor dominante îşi pierduseră avântul, suflul ideologic, că economia era ruinată, că modelul leninist capotase în competiţia cu Occidentul democratic. Am încercat, în scrierile şi cursurile mele să aflu “de ce”-ul acestei crize terminale. Tocmai pentru că, asemeni lui Martin Malia, consider că era vorba de partocraţii ideocratice, ori altfel spus, de tiranii mitocratice, am pus accentul pe extincţia impulsului utopic, pe ceea ce-am numit mizeria utopiei.

            Revolutiile din 1989, apoi năruirea URSS în 1991, au încheiat un ciclu din turbulenta istorie europeana şi mondială de după Revoluţia Franceză. Trei mituri s-au prăbuşit odată cu căderea regimurilor leniniste: infailibilitatea, invincibilitatea şi ireversibilitatea sistemelor comuniste. Dacă primele două sunt incontestabil eşuate, cel de-al treilea rămâne problematic. Mitul societăţii perfecte, cel al unui univers social total împăcat cu sine, rămâne în continuare un proiect, pentru mulţi, seducător. Nu eram pregătiţi pentru a trăi într-o lume a riscului şi a incertitudinilor. Într-adevăr, post-comunismul a fost până în 1989 o utopie, un non-gândibil. Cum am spus, au existat voci care prevesteau finalul, dar nimeni nu avea o imagine cât de cât coerentă asupra ritmului prăbuşirii. Se putea anticipa, am facut-o eu însumi şi lucrul este notat de profesorul Timur Kuran într-o carte importantă despre ceea ce se cheamă surprise effects în politică, se putea intui, că eroziunea ideologică va duce, pe fondul crizei economice, sociale şi morale, la acest deznodământ fatal. 

            Apariţia mişcării sindicale libere şi auto-guvernate Solidaritatea în Polonia a fost de fapt începutul sfârşitului (nu putem ignora nici rolul Papei Ioan Paul al II-lea). Dar chiar un comentator atât de avizat, de inteligent istoric precum Timothy Garton Ash vorbea, în 1985, despre o posibilă, chiar probabilă lungă perioadă de otomanizare a statelor care compuneau Blocul Sovietic. În această viziune, de-totalitarizarea (de-radicalizarea) acestor sisteme avea să fie o degenerescenţă de lungă durată. Nu ştiu dacă putem vorbi de o reversibilitate a acestor tiranii ideocratice. Nu vor putea să se repete conform veciului pattern pentru ca utopia iniţială – mitul egalitarist marxist al societăţii fără clase la care se ajunge printr-o revoluţie cataclismică, deci prin „saltul din imperiul necesităţii în imperiul libertăţii – este ea însăşi defunctă. Dar, cum îmi spunea în noiembrie 2010 într-o discuţie purtată la locuinţa sa de lângă Richmond din statul Virginia, filosoful brazilian Olavo de Carvalho, vechile mituri (Vârsta de Aur, demonizarea a tot ce ţine de comerţ, de bani, de profitul capitalist, de ceea ce Marx numea „forma marfă”) nu au dispărut, ba chiar dimpotrivă, ele sunt substanţa din care se alimentează ideologii stângişti ai Forumului de la Sao Paulo. 

            Mesianismul chiliastic secularizat nu este apanajul exclusiv al marxiştilor revoluţionari. Există şi alte forţe, alte formule, care se întemeiază pe resentiment social. Este ceea ce avea în vedere Kolakowski când scria acele melancolic-îngrijorate pagini din epilogul trilogiei despre principalele curente ale marxismului. Din păcate, discipolii români ai lui Slavoj Zizek nu par să fie la curent cu admiraţia acestui gânditor (cu care eu am numeroase dezacorduri, dar asta e o altă chestiune) pentru opera lui Kolakowski. Nu condamn pe nimeni pentru că exultă la textele unui Alain Badiou despre „ipoteza comunistă”. Când aveam douăzeci de ani şi eu îl citeam înfiorat pe tânărul Lukacs cu a sa Geschichte und Klassenbewusstsein, dar distanţa între acesta din urma şi Badiou, Slavoj Zizek ori Antonio Negri este de ani-lumina, filosofic vorbind. Din întâlnirea Thomas Mann-Georg Lukacs s-a născut personajul iezuitului bolşevic, fanaticul iluminat Leo Naphta din Muntele vrăjit. Nu prevăd asemenea sublimări din figuri epigonice precum Zizek ori Badiou.

            Mă opresc aici cu acest „Argument”, altfel risc să scriu o noua carte. Mulţumesc editurii Humanitas, Lidiei Bodea şi lui Gabriel Liiceanu, pentru susţinerea generoasă şi consecventă a proiectelor mele intelectuale. Lidia m-a îndemnat în repetate rânduri să scriu o carte autobiografică. O voi face, dar cred că avem aici elementele de bază ale unei asemenea lucrări. Cordiale mulţumiri lui Bogdan Cristian Iacob pentru pasiunea şi discernământul dovedite în coodonarea acestei cărţi. Aş mai face o precizare finală. Am compus acest volum în spiritul colecţie „Despre”, am evitat jergonul terminologic şi referinţele bibliografice stufoase. Nu este un „tratat despre comunism”, ci o invitaţie de a gândi împreună, autorul şi cititorul, despre soarta ideilor radicale, despre ceea ce Raymond  Aron a numit opiul intelectualilor, deci utopia marxistă, şi, mai ales, despre cauzele eşecului său istoric.

Washington, DC

5 mai 2011

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Domnule profesor Tismăneanu,

    Aplaudabile şi indispensabile vitalitatea, erudiţia şi priceperea domniei voastre în jurul seducţiei şi catastrofelor ideologice ale veacului trecut. Iar faptul că vă situaţi în ipostaza “vindecatului”, a celui ispitit în prima tinereţe de aria de sirenă a stângii culte, lecuit apoi sub reflecţia câtorva repere ale lucidităţii combative, vă conferă un… şarm existenţial aparte (nu e infinit mai interesant Fiul Risipitor?).

    Două întrebări:

    i. Cădem – sper – cu toţii de acord că doctrina comunistă e fundamentată pe un sinistru optimism istoric şi că ea operează, în straturile ei ultime, o imanentizare politică a Providenţei. Se naşte, astfel, în siajul acestor axiome, o soteriologie colectivistă ce desfiinţează libertatea şi persoana în numele unui ideal comunitar care le transcende (cantitativ-abstract: prin postularea unui NOI aseptic deasupra unui EU împlinit şi prin idealizarea VIITORULUI obştesc în detrimentul unui DINCOLO paramundan, i.e., Ierusalimul Ceresc, bunăoară). Nu consideraţi însă că există şi un pericol latent în bun-simţismul şi emancipaţionismul de factură liberală, unde ne putem lesne închipui o dictatură a revendicărilor individuale, o hedonizare delirantă a existenţei sau o retragere foetală din solidaritatea trans-domestică? Ce se întâmplă când libertatea, profitul şi budoarul devin idoli?

    ii. E lesne de combătut, astăzi, o stângă bezmetică, anost quijotească, ce visează încă devastatoare sediţiuni proletare, cheguevardisme, falanstere şi… levotopii planetare. Mă tem însă că pe un Badiou ori pe un Žižek nu-i mai putem refuta în jargon clasic. Oamenii ăştia nu mai visează după tiparul feeric leninist, nu mai propun o hermeneutică infailibilă a Istoriei, nu mai gândesc şi nu mai simt într-o logică “religioasă”. Critica lacaniană a stalinismului făcută de Žižek ori « evenimentica » lui Alain Badiou s-au delimitat radical de orice fior mesianist, de orice “sacralizare” a vreunui principiu sublunar. Mai degrabă putem vorbi de o redimensionare politică a epistolelor pauline în cazul gândirii politice a celor doi, demers ce evită, totuşi, caracterul utopic al marxismelor tradiţionale. Întreb, prin urmare, cu ce tip de discurs proaspăt, adecvat întâmpină „dreapta” intelectuală recentă eşafodajul filozofic al “noilor ipoteze comuniste”?

    Cu cele mai bune gânduri,

    Valentin Stângă

  2. Domnule Tismaneanu,
    George Orwel de care pomeniti, a participat ca si parintii dvs ca voluntar in Spania .Si el intelectual de stanga cu aceleasi himere . Acolo a inteles foarte repede ce este stalinismul , a inteles ca GPU era mai interesat sa ii vaneze pe trotzkisti, disidenti, anarhisti si pe toti „deviationistii” la linia lui Stalin a decit sa lupte contra nationalistilor spanioli. GPU a lichidat POUM etc. Asta se intimpla in 1937. Va intreb: Parintii dvs nu v-au impartasit sau nu au realizat ce este Stalinismul si himera comunista acolo in Spania ? Nici cind aveati 15 ani , nici mai tirziu pina in primavara de la Praga ?
    Multumesc

  3. Aşa o logoree se mai cheamă pe la noi şi „abureală” şi aşa un om deştept a dus-o şi o va duce mereu bine mersi, explicând proştilor cu gura căscată cum devine cazul cu bolşevismul din care au trăit bine; ei şi neamul lor ………Noi n-o să ne vindecăm cu adevărat ascultând conferinţele lor şi până când n-o să îngropăm politichia cu politicieni cu tot. Trebuiesc desfiinţate absolut toate partidele, căpuşitoare ale bugetului ţării, sărăcind poporul contribuabil. Până atunci, nu mai votaţi parlamentarii justiţiabili, parlamentarii-voiajori, candidaţii paraşutaţi în oraşe altele decât reşedinţele lor fiscale. Nu mai finanţaţi universităţi private doar de dragul fabricării diplomelor fără valoare în restul lumii. Nu mai pierdeţi vremea privind, ascultând, citind televiziuni şi ziare de două parale. Oocupaţi-vă mai bine timpul instruindu-vă voi şi copii voştri, deschideţi-vă minţile mai înainte de a vă deschide gurile, ca să nu vă fie ruşine că puneţi umărul inconştient la propăşirea hoţilor şi trădătorilor de ţară. Deschideţi bine ochii în jurul vostru, plătiţi-vă datoriile faţă de ţară, nu vă mai întindeţi mai mult decât vă este plapuma. Dar mai presus decât toate, aveţi-vă ca fraţii, ne-au învrăjbit destul ultimii 23 de ani ……

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. In 2024 editura Humanitas i-a publicat un nou volum cu titlul „Aventura ideilor".Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro