sâmbătă, aprilie 20, 2024

Viata si timpurile lui Razvan Theodorescu

Am aflat vestea acum cateva minute. Aici, la Washington, e 8 dimineata. Pe Razvan l-am cunoscut in 1972. Am devenit prieteni mai ales dupa casatoria sa cu Roxana. Ne-am intalnit prima oara in biroul lui Stelian Motiu din sediul de pe Schitu Magureanu al revistelor “Viata studenteasca” si “Amfiteatru”. Era bonom si cordial, deloc arogant. Ca profesor la ITA (Istoria si Teoria Artei) a dovedit eruditie, profesionalism, profunzime intelectuala. Nu era scapararor precum Ion Frunzetti, nu plutea ametitor printre  metafore nebuloase precum Dan Haulica. Era istoric, nu critic de arta.

Ne-a apropiat, in a doua jumatate a anilor 70, prietenia cu matusa lui Tudor si a Floricai Jebeleanu, minunata graficiana Marcela Cordescu si cu sotul ei, scriitorul Vladimir Colin. Cand ne intalneam, vorbeam deschis, liber, fara inhibitii. I-am vizitat pe Roxana si Razvan de cateva ori in apartamentul lor dintr-un bloc intre SoseauaStefan cel Mare si Piata Dorobanti. Conversatii despre arta, literatura, idei. Razvan detesta “saptamanismul” huliganic, nationalismul de balci, antisemitismul. Considera protocronismul o aberatie.

Am vorbit despre Razvan cu Vlad Georgescu la Munchen. Fusesera prieteni, veneau din aceeasi lume a burgheziei sofisticate, cosmopolita, pro-occidentala. Intr-un cuvant, liberala.

A venit prabusirea dictaturii, Razvan s-a inrolat cu arme si bagaje in tabara fesenista.A devenit, asemeni unor Augustin Buzura si  Eugen Simion, un partizan si un beneficiar aceea ce H.-R. Patapievici a numit sistemul Iliescu. Si-a folosit autoritarea de istoric pentru a denigra rezistenta civica din Piata Universitatii si a sprijini emfatic si zgomotos sinistra mineriada din 13-15 iunie 1990. Atunci s-au intrerupt definitiv relatiile noastre.

Ma opresc aici. Razvan a fost exmatriculat in anii atudentiei pentru solidaritatea sa cu profesorul Dionisie Pippidi. A fost un gest curajos si nobil. A traversat epoca lui Ceausescu ca un profesor onorabil. S-a opus, ca si Dinu C. Giurescu, dementului program de distrugere a monumentelor istorice. Din pacate, in anii postcomunisti, a devenit unul din stalpii aparatelor productiei simbolice, vetusta si provinciala, a unei tot mai problematice si mai osificate Academii. Textul acesta nu este nici necrolog, nici rechizitoriu. Este doar o marturisire intristata despre un fost prieten.

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. De retinut…”…partizan si un beneficiar aceea ce H.-R. Patapievici a numit sistemul Iliescu”.!!!
    Dupa…ne oprim fiindca e mai mult decat trist…

  2. Despre cei plecati din lumea aceasta , numai de bine …… Cei care ramin suporta efectele deciziilor si /sau indeciziilor celor ce pleaca .

    • Razvan Teodorescu va ramane in memoria colectiva cu multe lumini si umbre. Nici el nu a fost perfect. Depinde cum inclinam balanta. Bunul D-zeu sa ii ierte pacatele si sa ii dea vesnica odihna !

      • Unde vezi lumini (multe?!) la acest personaj?
        Ii placeau „puicutele”. In ’90 avea copil mic cu una din studentele sale (nu cred ca era Roxana, LOL!).
        Slabiciune de inteles la un barbat trecut de mult de-a doua tinerete, confruntat cu asemenea oportunitati cazute din cer.
        Tentatiile erau mari si a cedat in fata lor. Compromisurile …inevitabile pt el.
        Un caracter mic ascuns dupa o fatzada bine spoita.
        Tot nu inteleg unde se ascundea „lumina” in cazul sau.

        • Dv.vedeti doar latura cu probleme, pe care multi barbati le au. Sunt zeci de profesori universitari in tara care s- au dat la studente sau asistentele lor. Dar a fost un om care a stapanit bine istoria artelor. Acesta este lucrul pozitiv.

    • După Procesul de la Nürnberg, dictatorii aproape că nu mai lasă documente privind decizii monstruoase. De aceea, plauzibilul devine categorie de interes istoriografic și, desigur, scriitoricesc.
      Rolul TVR în Mineriadă a fost prea important ca directorul Răzvan Theodorescu să nu fi fost inițiat, pe la Scroviștea sau la Etajul XI, privind detaliile sălbatice care vor izola pe multă vreme România. Or, un intelectual de asemenea inteligență, unul care cert s-a opus demolărilor ceaușiste, nu intră într-un joc total periculos fără garanția impunității pe viață, iar aceasta nu putea fi la 1990 decât răsturnarea lui Gorbaciov și revenirea în tot Estul la dogmatismul brejnevian!
      Analiza literară consideră deci deplin plauzibil ca emanații rusofoni ai lui Iliescu, Brucan și Militaru – o agentură insignifiantă – să fi avut relații la Moscova doar cu aripa KGB reacționară, cea a puciului din 1991. Dealtfel, Gorbaciov și Șevardnadze întrebau pe alții ce se întâmplă în România în decembrie 1989! Iar Iliescu, spre oroarea revoluționarilor din TVR, în primul rând doctorul Florin Filipoiu de la Baricadă, știa că trebuie obligatoriu comunicat la Moscova ce naiba este Emanația asta și ce minuni vrea ea!
      Dincolo de scenele de violență barbară, cea mai interesantă secvență televizată a Mineriadei 1990 este literar cea în care Răzvan Theodorescu le explică liderilor FSN că… „tovarăș”, o ce minunat sună acest cuvânt! Ce e aia domnul, doamna, să revenim imediat la nobila formulă de adresare din tradiția revoluționară!

  3. Nu regret pronunția sa emfatic-graseiată și nu iert adeziunea sa la mineriadele lui Iliescu – dacă era un intelectual autentic ar fi învățat din alegoria peșterii din „Republica” lui Platon.

  4. Cred că e prea puțin spus.
    Ion Iliescu e cel mai mare rău care i s-a întâmplat României, după Nicolae Ceaușescu, iar efectele politicii lui le vedem și azi.
    Unul din oamenii de bază al regimului Iliescu a fost Răzvan Teodorescu, care a pus TVR la dispoziția acestui regim, indiferent cum s-a numit el (CPUN, FSN, PSDR, PSD). În acele vremuri existau numai două ziare critice la adresa puterii: Academia Cațavencu și România Liberă. Restul fie erau pro-Iliescu și practicau o cenzură și manipulare infernale (TVR, Radio România, Adevărul), fie se ocupau cu divertisment și can-can sau nu abordau subiecte politice (Evenimentul Zilei, Pro TV, etc.).
    Iar TVR avea o putere uriașă – influența ei nu s-a manifestat numai în timpul mineriadei (de altfel Iliescu a chemat minerii de la TVR), ci mult înainte și mult după.

  5. In haosul revolutiei care a insotit vidul de autoritate, Razvan Theodorescu a inteles ca tara avea nevoie de busola si stabilitate. Nu a vrut sa fie spectator, a devenit actor politico-civic. Noile sale roluri au fost ca cele de teatru sau film, de personaj bun sau mai putin, in care important este talentul, nu partiprisurile. In memoriam Academician Razvan Theodorescu: De Mortuis Nil Nisi Bene!

    • De astfel de metode pt. a”stabiliza” ne puteam lipsi cu bucurie si nu stiu despre ce nevoie de stabilitate mai era vorba in iunie 90 cind maj. celor din P-ta Universitatii se retrasesera raminind doar citiva grevisti ai foamei neinduplecati si citiva (de asta data) boschetari fara nici un pericol pt. puterea nou instalata.
      Sau poate gresesc,hmm..?! Oare puterea nou instalata nu avea de fapt nevoia de a da un puternic exemplu (si lectie) in stil..fesenisto-comunist celor care pe viitor vor indrazni sa mai perturbe linistea tovarasilor din esalonul doi odata scapati de clica ceausista?!Si mai ales ca tovarasii din securitate sa se bucure de perspectivele nebanuite oferite de noua putere odata ce s-au spalat pe miini in dec.89 tradindu-si comandantul suprem, contrar a ceea ce sustin unii ca au luptat fara spor ca sa-i apere pe tovarasi..
      Si acum sincer, desi nu impartasesc spaimele de ..tovarasi si obsesiile colegului Harald,d-voastra ati postat asa cu intentie sau sincer de dragul maretzei personalitati a defunctului?!
      De Mortuis Nil…..mda, ce frumos si ce emotionant!!!Aceleasi concluzii si cind tovarasul Iliescu ne va binecuvinta cu disparitia domniei sale din aceasta lume?!(sau e suficienta disparitia domniei sale din viata publica, e destul pt. a ierta?!) Si vor urma si funeralii..nationale pe masura unui fost sef de stat?!
      Intreb si eu ca un naiv cetatean roman de rind.

    • @Alcuin „…vidul de autoritate … tara avea nevoie de busola si stabilitate”. Ați ieșit de la o întrunire cu Ion Iliescu și acum repetați conștiincios textul.

  6. El este una din enigmele post Revolutie. Cum poti sa fii erudit si in acelasi timp retrograd? Ai un val pe ochi, sau iti sunt umplute buzunarele de catre cei care te folosesc? Oricum, eu cand il vedeam la TV schimbam canalul….mi-era greata de modul in care ii sprijinea pe borfasii bolsevici…In rest, s-auzim de bine!

  7. Eu nu sunt întristat, pentru că este vorba de o pensie specială mai puțin și de dispariția unei limbi dedicate dosului iliescian.

  8. De mortuis nihil sine VERITAS ! Ca om a fost o „canalie” in haita lui Ilici-KGB ! Nu putem uita asta !
    In rest …. sa-l uitam ! Nummerita amintire dupa cum s-a comportat dupa ’89 !

  9. Incredibila metamorfoza morala a acestui personaj, altfel un erudit si un profesor valoros. Nebanuite sant caile Domnului!

  10. In familie si in cercul prietenilor pariintilor au avut doua teorii:
    1. Era santajat/santajabil de Secu
    2. A ales intre doua rele – Iliescu sau Vadim/Barbu/Ungheanu/Coja/ Secu cu Marian Muntean pe post de „martir” raul cel mai mic.

  11. Regret disparitia acad. R .Teodorecu,stiind bine ce a facut dupa Revolutie. Eu eram in Piata Universitatii , „un golan”, iar domnia sa director la TVR ne ignora ,atunci cand nu ne dispretuia pe fata pe mine,pe alti mii si mii de oameni,majoritatea tineri atunci, plus multi intelectuali de prim rang care vorbeau din balcon,de exemplu Gabriel Liiceanu. La mineriada din 1990 s-au facut manipulari grosolane la TVR sub conducerea lui.
    Dar nu pot sa uit copliaria cand Razvan Teodoresu la emisiunile TV ne povestea de istoria Romaniei ca nimeni altul,la Tele-enciclopedie, mai ales. Fiecare interviu cu el era un spectacol al unei inteligente vii.
    Ramane un mister cum un astfel de om atat de inteligent, atat de profund, s-a putut asocia cu regimul Iliescu,cu fostii activististi de partid pe care ii dispretuiese pana mai ieri. A dorit sa parvina , sa aiba o vila data de regimul Iliescu,sa ajunga sef la academie ,coleg cu niste domni la fel de doritori de parvenire?
    Cum acest om, un reper intelectual incontestabil in vremea comunimului a ajuns amic cu Iliecu si cu fostii activiti comunisti ca Brucan, Barladeanu,Dan Martian si o lunga lista de nume sinistre din anii 90?

    • …exact asa cum „…intelectuali de prim rang care vorbeau din balcon, de exemplu Gabriel Liiceanu.” au ajuns mult mai rau: laudatorii turnatorului Petrov ( nume de cod Basescu); si, la fel cum cum noi- poporul roman cel nepatatu’- l-am votat de doua ori pe acelasi! Sic transit gloria mundi…

      • Nu le iau aparatea intelectualilor lui Basescu. S-au aparat si se pot apara singuri…ca V. Tismaneanu , de exemplu.
        Pe scurt, conculzia este ca intelectuali importanti sa nu se bage in politica. Ok, se baga atunci mediocritati ca, Kwi, Bode si Ciuca….si ajung in frunte. Cel mai bine e sa stai pe margine si sa critici, nu?

    • Salut @Mike, sunt eu, Mike. Eu aveam vreo 12 ani când „golaneam” in Piața Universității și cantam imnul. Uneori îl mai ascult și astăzi. Vremuri demult apuse, care nu se vor mai întoarce niciodată, dar care mi-au arătat cum „se scrie istoria” și m-au făcut imun la (re)apariția unor regimuri cu iz autoritar. Senzația aceea de libertate trăită în 1990 a meritat „efortul” și apare poate odată la un secol.

  12. Tismaneanu zice ca a dovedit profunzime intelectuala; departe de asta. A fost un politruc si propagandist, poate mai abil ca altii, dar atat. Ca si Balaceanu-Stolnici, a fost un cabotin cu ifose aristocratice dar singura aristocratie accesibila i-a fost aristocratia de Partid.

  13. Tatal meu imi povestea despre un secretar de partid care dupa revolutie intrase in PNT-CD. Vazindu-l ca isi ia foarte in serios apartenenta si ca isi plateste contributiile la zi l-a intrebat: Cum se face ca tu, care ai fost secretar de partid, esti atit de devotat taranistilor? Omul a raspuns: Ce-a fost a fost, am facut cu totii compromisuri, important e ce faci acum in libertate. Eu am fost intotdeauna taranist dar inainte nu puteam face nimic.
    La Ciufulici, daca e sa-l credem pe VT, se pare ca lucrurile au fost pe dos, desi nu stiu daca descrierea pozitiva pe care i-o face VT e chiar intru totul adevarata. Nu ajungi mincator de … fara sa fi avut apetit inainte.

  14. Un bolsevic deghizat în intelectual. Am fost martor ocular la vizita facuta de el în 23 sau 24 Decembrie ’89 în casa lui Ceausescu din Primaverii. A fost printre primii veniti acolo, nu stiam noi cine este, dar am remarcat imediat dupa plecarea lui disparitia garoafelor din aur din camera cadourilor primite de Ceausecu. Camera a fost apoi încuiata si accesul blocat, dar era prea târziu. Garoafele au ramas doar într-o fotografie facuta de cineva cu putin înainte de vizita si a fost publicata în Scânteia Tineretului sau cum se numea atunci…
    L-am recunoscut mult timp dupa aceea la TV, dupa chelie.
    Desi nu am nici o dovada a celor de mai sus, disparitia acestui oportunist mi-a evocat acum, chiar dupa 34 de ani acest eveniment mizer dar minor, comparativ cu ce se întâmpla atunci în Bucuresti.
    Nici urma de respect!

  15. Domnule Tismaneanu, din respect pentru dumnevoastră, o sa ma abțin de la cuvinte grele. Dar noi, aici, in România, trebuie sa trăim cu efectele muncii nepregetate in câmpul academic și politic al prietenului dumnevoastră. Și e păcat de țara asta, că nu o merita.

  16. As vrea sa spun doua lucruri:
    1. In 1989 Romania nu era pregatita de altceva, era Ion Iliescu sau ceva asemanator. Stiu ce spun, imi era greu sa ies pe strada, nu puteam vorbi decat cu prietenii apropiati, mai bine de 80% dintre oameni erau adevarati bolsevici, cuprinsi de ura fata de tot ceea ce nu era ca ei. Televiziunea nationala nu facea altceva decat sa le intareasca ideile.
    2. Dupa 1989 istoria Romaniei a devenit, in buna masura, istoria colaboratorilor si angajatilor Securitatii care au ocupat toate pozitiile in noul stat Roman, fie ele politice sau economice. Cred ca ceea ce pare a fi comportament inexplicabil are o explicatie simpla si la indemana: complicitatea cu Securitatea.

  17. Înainte de ’89, părea un intelectual respectabil. După… a devenit un oportunist dezgustător, care a făcut jocurile lui Iliescu în încercarea de a ține România captivă și supusă „emanațiilor revoluției ” și „despotului luminat” Ilici; pentru care s-a bucurat de onoruri și sinecuri. De ce l-ar odihni Dumnezeu? Poate că ar trebui să-l lase pierdut în ceață, ceața pe care a invocat-o el, mințind cu nerușinare, când a întrerupt transmiterea la TVR, împrenă cu Emanuel Valeriu, a unei demonstrații a opoziției, în 1990.
    Se spune că morților li se acordă privilegiul de a fi vorbiți numai de bine. În ceea ce mă privește, nu-i voi acorda acest favor. Ducă-se !

  18. Cand te lauda prea Fericitul si apoi ateul Ilici ai garantia sigura ca ai facut mult rau la viata ta! Cum nu l-am citit si auzit o sa merg la VAR sa ma lamuresc…

  19. Nu l-am cunoscut personal pe R. Theodorescu, dar mi se parea cam ciudat cum un om care se presupunea ca e erudit, mare istoric, etc, vorbea asa de afectat, rarait, etc. De multe ori aceste afecte mascheaza ceva. In orice caz probabil stia multa istorie. Faptul ca a fost insa mare prieten cu Iliescu e iar ciudat si o nota negativa. Cum poti fi prieten public si acum, cu comunistul periculos iliescu, responsabil de moartea a mii de oameni la Revolutie si Mineriade? Putea fi pozitiv regimului iliescu imediat dupa ’90, dar sa mai fii si dupa 2000, e mister..

  20. Foarte multi lapidatori ai lui R.T. isi aduc aminte de diversele fapte reprobabile ale sale: de la laudele aduse minerilor in ’90, pana la furtul garoafelor de aur(!?) din palatu’ lu’ Ceausescu. Nimeni nu-si aminteste sa fi citit macar o carte de-a lui. Continuati!

    • Mda.. cica si Stalin a scris muuulte carti. Cit despre domnul Theodorescu sint sigur ca nu se ridica la nivelul lui Paul BarbaNeagra dupa cum nici unul dintre intelectualii romani contemporani figuri publice nu se ridica la nivelul eruditiei unui Culianu ( a carui moarte prematura si tragica e cu adevarat regretabila).
      Tot asa daca domnia sa se multumea sa ramina un distins si stralucit istoric al artei,atunci in 90 si dupa,poate l-am fi citit cu placere.E adevarat, e o diferentza intre caracterul unui om ( din pacate) si calitatile lui intelectuale si profesionale.
      Dar, in cazul dinsului exista lucruri care nu se pot ierta,din pacate,doar posteritatea va avea acest drept, peste n ani, noi cei inca in viata care am prins tragediile de atunci,NU.Tot din pacate.

  21. Comentariul dlui Tismăneanu cred că este realist. Unele din derapările lui R.T. şi le-a recunoscut, dar numai cele minore şi inofensive. In vremuri totalitare a fost democrat, în vremuri democrate a fost „conservator”, deşi nu e cel mai potrivit cuvânt (coleg cu Eugen Simion, la comportament). Construcţia pe locul fostului Teatru Naţional (de lângă Palatul telefoanelor) a avut girul său plenar şi public, deşi locul a fost lăsat neatins şi de comunişti. Abandonarea vasului regal Libertatea în contul reparaţiei efectuate a făcut-o conştient şi sigur interesat. Intrarea în posesie a moştenirii de multe hectare, neglijând dreptul surorii sale vitrege e altă faţetă a caracterului său. Petre Alexandrescu într-o recentă carte nu are cuvinte prea dulci despre competenţa profesională a acestuia în arheologie, atunci când a practicat-o pentru puţin timp. O să mai fie şi altele, oricum a făcut mult rău democraţiei şi aceasta nu are cum să i să ierte. Putea atunci să facă mult bine acestei ţări, prin prestigiul antedecembrist pe care îl avea.

  22. Spuneau latinii: „sfarsitul incoroneaza opera”…. Asta spune totul despre acest individ asociat lamentabil lui Iliescu & comp…

  23. O descriere frumoasa si cosmetizata a unui monstru, nu il transforma in Alba Ca Zapada si ma surprinde cateodata cat de atasati devin oamenii de “prietenii” lor. Sunt sigur ca si Hitler a avut mari calitati si nu putem nega capacitatea lui Hitler de a manipula masele, este o realizare! Intunericul si racoarea face vinul bun! Raul este parte din omenire si este normal sa il acceptam, pentru ca este parte din fiinta noastra si este greu sa il tii sub control!

    Autorul vorbeste de experienta sa de dinainte de ‘90 fata de defunct intr-un mod aparte, prea mult despre partea pozitiva si ignora adevarul in ansamblul lui in mod deliberat. Dar daca la mineriada ii era omorat in bataie copilul autorului, oare acest mare om de cultura mai era elogiat in acest fel?! Ma indoiesc!

    Au murit oameni la mineriada, iar acest om a ALES cu buna stiinta sa participe la acel macel! Ba chiar nu s-a dezis niciodata de acest lucru si nu a avut vreun regret al faptelor sale!

    Este dreptul oamenilor sa aleaga partile, este adevarat, dar sa le aleaga cu ambele masuri! Daca la mineriada sotia sau mama sau sora autorului erau violate de acei barbari sustinuti cu patos de Iliescu si defunct, oare la fel ar fi vazut prietenia si realizarile acestui mare pacatos?!

    Da,judec moral si cu logica mea, pentru ca pana la Dumnezeu sau pana la judecata de apoi, faptele oamenilor pot fi cuantificate si in aceasta viata, iar cand un om alege sa omoare cu buna stiinta alti oameni prin actiunile sale, atunci nu exista sa iti poti cumpara pacatele cu geniul tau lasat chiar de Dumnezeu insusi!

    Lumina nu va fi niciodata in lume daca lasam intunericul sa fie prezent atat de mult!

    Din rau poti sa faci bun, dar din bun sa faci rau ca asa vrei, este clar o degenerare si omenirea inteligenta deja poate face distinctia dintre bine si rau si ce trebuie pastrat si memorat si ce nu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro