marți, mai 21, 2024

Viața socială a statuilor

În viața unui oraș și a unei comunități, statuile și monumentele marchează spațiul public ca semne și simboluri. Sunt pietre arhetipale de aducere aminte, obiectivări ale memoriei și ale valorilor din trecut care ne re-prezintă, într-un limbaj artistic, aspirațiile. Monumentele istorice și cele de for public (din latinescul monumentum, a aduce aminte, a atrage atenția, a semnifica) exprimă filiații istorice, ideatice și artistice. Ele afirmă și celebrează descendențe și identități culturale și sociale multiple, coexistând adeseori tensionat, concurențial și totuși cordial, în comunități multiculturale, interetnice și interconfesionale, așa cum sunt, prin excelență, cele din spațiul istoric transilvan.

Unele monumente sunt și locuri ale memoriei. Cele pe care istoricul francez Pierre Nora le definea ca fiind „legate intim de viață și de moarte, de timp și de eternitate; într-o spirală a colectivului și a individualului, a prozaicului și a sacrului, a imuabilului și a mobilului.”

Oricât de stabile par a fi, monumentele suferă la răstimpuri o anume mobilitate, pe verticală sau pe orizontală, trădând neliniști sociale și culturale. Unele sunt plimbate, într-un perpetuum mobile la scara istoriei, precum statuia Lupoaicei din Cluj. Altele sunt ridicate sau coborâte de pe soclu. În vremuri de criză, mai ales, monumentele sunt contestate sau supraînvestite cu sens, relocate sau distruse, dezasamblate sau profanate cu fervoare iconoclastă. Statuile pleacă alungate sau se întorc din exil, sunt restaurate și reconsacrate în spațiul public. Așa cum urmează a fi restaurată și reamplasată pe locul originar, statuia baroc a Sfintei Fecioare Maria, Protectoarea, în noul concept arhitectural de amenajare urbană din Cluj.

Elitiste sau proletcultiste, statuile au o aură regală. Ele nu pot fi atinse oricum, orice intervenție inoportună poate avea conotații de detronare ori de lezmajestate. De sacrilegiu sau de profanare. Cu atât mai mult cu cât, unele statui mai au încă, implicit, rolul originar de monumente funerare. De morminte simbolice. Mai ales pentru personalitățile istorice care nu au avut parte de mormânt pe teritoriul țării sau în inima comunităților ale căror idealuri le-au servit. Așa cum este cazul marelui om de stat, Iuliu Maniu, recent comemorat la Cluj, Bădacin și București. Sau al Corifeilor Școlii Ardelene, și ei fără de mormânt în țară. Ori al frumoaselor statui ale poetului maghiar Petőfi Sándor, răspândite prin orașele transilvane.

Inamovibile și nemuritoare în ambiția lor de a fixa timpul și memoria comunităților, statuile și semnificațiile lor sunt, totuși, profund mișcătoare. Or, mobilitatea monumentelor, deși explicabilă uneori edilitar, nu este niciodată indiferentă sau inocentă politic, degrevată de simbolism și de sensibilități publice profunde.

Date fiind mizele mari identitare, monumentele fac obiectul politicilor memoriei. Politici, în sens ideologic, dar și în sens etimologic, de administrare în comun a cetății, a polis-ului. Uneori inspirate, atente, competente, alteori intruzive, violente, disprețuitoare ori distrugătoare, politicile memoriei cer echilibru, discernământ și o bună măsură între memorie și uitare, între exces și deficit de semnificare.

Istoric vorbind, schimbările dramatice de regim politic aduc și schimbări, la fel de dramatice, în regimul memoriei. Tranzițiile de la un regim la altul implică și reorganizări sociale ale memoriei istorice și culturale. Ele vizează redenumirea străzilor, intervenții asupra însemnelor memoriale, alterări ale peisajul memorial, uzuri și abuzuri ale memoriei și uitării. Nu o dată, în timpul revoluțiilor sau al revoltelor populare, statuile au fost aruncate în vâltoarea luptei sau a uitării politice. Comandatio sau damnatio memoriae. Porunca sau damnarea memoriei, în orice timp și spațiu, la scară locală și globală.

Și totuși, pe timp de pace, de creștere economică și culturală, așa cum este, din fericire, timpul nostru, statuile, cu haloul lor simbolic, se bucură de o anume liniște. De abia când un incident, de obicei nefericit, le vizează, când o schimbare bruscă și ireverențioasă le aduce din nou, în lumina reflectoarelor, monumentele afectate ne pot revela crize de sens și de identitate și probleme acute de comunicare simbolică. În special, când este vorba despre locuri ale memoriei, învestite cu înțelesuri înalte, cu mize identitare și cu afecțiune, așa cum este cazul, tot în Cluj, al ansamblului arhitectural al Școlii Ardelene, opera sculptorului Romul Ladea.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Statuile …o sa trec peste ignorarea deliberata a instructiunii din Vechiul Testament „Sa nu iti faci chip cioplit”.
    Discutia ar fi tardiva.

    Dar nu se pot uita statuile lui Lenin, Saddam si evident ale imparatilor romani sau ale imitatorilor lor din Europa si folosirea statuilor pentru cultul diferitelor personalitati.

    Eu nu pot sa uit alte statui.
    De exemplu:
    1. Una gigantica a lui Lenin expusa in prima sala intr-un muzeu din Berlin.
    2. La intrarea altui muzeu foarte mare din Berlin am fost intampinat de doua statui de un grobianism monumental de amazoane calarind niste animale marine care mi-au amintit de filmele-document ale petrecerile-festival ale nazistilor cu ariene despuiate care trebuiau sa distreze publicul dar si sa aprinda imaginatia sexuala a nazistilor cu scopul cresterii natalitatii
    3. Imi amintesc si de un zvon cum ca la anuntarea unei amnistii intr-un penitenciar a fost facut un bust cu o mana pentru Ceausescu si detinutii veneau cu entuziasm sa pupe mana statuii.

    Parisul este dominat de constructia metalica gigantica de falus cu luminite colorate. Dar constructia asta nu este o statuie.

    Nu pot sa uit nici mormintele fastuoase ale Habsburgilor dar ma deranjeaza obsesia mortii.
    Cred ca Italia statuilor medievale a ramas etalonul inegalabil al artei.

  2. Statuile reflecta nivelul de educatie si cultura a clasei bogate din perioadele istorice ale societatii umane. Lumea antica, greaca si romana au excelat prin statui dedicate, imparatilor, generalilor de armata, zeitatilor. Apoi fenomenul s- a amplificat in Renastere si Romantism, cu diversificarea tipologiei statuilor si grupurilor statuare. Perioada premoderna si moderna se identifica si prin cultul exagerat ale unor politicieni. Rolul lor istoric, cultural, artistic, estetic a fost amplificat de dorinta de nemurire in fata succedarii generatiilor. Demolarea fara noima a unor statui este o renegare a istoriei, a artei care a slujit politica, armata si relgia.

  3. Vandalizarea unei statui ca formă de protest, happening, performance, bășcălie, sau haz de necaz? Studiu de caz (ca să rimeze). Se dau faptele: pe vremea lui Ceașcă piloții civili pregătiți pentru Tarom urmau SSAC (Școala superioară de aviație civilă). Asta pînă cînd unui ciucă de pe vremea aia i-a venit ideea să militarizeze treaba și să-i facă pe toți ofițeri cu școală militară. După terminarea școlii militare erau trecuți în rezervă și puteau să-și vază de trebile lor ca piloți civili, fără să uite totuși că sînt locotenenți în rezervă și la o adică, dacă patria o cere, pot fi facuți din țivili melitari la ordinu’ comandantului suprem. În mijlocul părculețului din centrul școlii militare era amplasat bustul patronului școlii (Școala militară de ofițeri activi de aviație ”Aurel Vlaicu”), pe scurt, nea Aurică Vlaicu, persoană țivilă, fără nicio legătură cu nobila castă a militarilor. Asta era o chestie care părea fără noimă avînd în vedere că civilii sînt în general proști, habar n-au cum e cu disciplina, codul manierelor cazone și alte chestii d-astea care sînt azi subiecte pentru teze de doctorat. Nenorociții ăia de civili care peste noapte s-au trezit îmbrăcați în uniforme, ținuți în cazarmă, scoși la instrucție și la înviorare de la 5 dimineața, obligați să salute tot felul de ”gradați” și facă de strajă la drapelul unității, au simțit cum se umflă tărîța în ei și au hotărît să-l cheme sub arme și pe nea Aurel, ca să vază și el cum e în armată și să remedieze totodată situațiunea ridicolă în care un amărăștean de țivil patronează o școală de ofițeri. Peste noapte i-au tras peste bust un maieu cazon, d-ăla cu care trebuiau ei să iasă la înviorare (maieul avea atîrnați și epoleți) și i-au pus în cap o cașchetă de ofițer și o țigară în gură, ca să știe lumea cine e boss p-acolo. Dimineața a ieșit un scandal monstru pe caz de vandalizare de monument. Acum stau să mă întreb dacă a fost vandalism, protest prin artă, act de terorism, atentat la siguranța națională, etc. P.S. Nimeni nu a aflat cine au fost odioșii care s-au dedat la oribila profanare, deși au fost amenințări că ”vă ia mama dracu’ pă toți, batalionu’ disciplinar vă mănîncă”, etc. etc.

    • :))))
      E normal, voi sinteti o casta si o elita si nu puteti fi prosti. Asta cu nu puteti fi prosti poate fi data drept lema. Pina si razboiul vostru e altceva decit razboiul infanteriei. Nu c-ar fi ceva bun in razboi, dar nu ajungi pilot fiind un natarau ordinar, desi aveti si voi rapandulele voastre.

  4. @Durak: chestia cu chip cioplit(sau zugravit) este valabila pentru biserici; nimeni nu se inchina la statuile din spatiul public; acestea reprezinta un prinos de recunostita si o aducere aminte pentru cetateni; de asta si vandalizarile celor care nu le convin amintirile respective; statuile lui Lenin/Stalin sunt statui ce intra in cultul personalitatii si dovada subordonarii unei natiuni de alta; multe semnificatii la statuile astea….Si mai sunt si alte simboluri (vezi „Mica sirena”, statuia „Libertatii” etc.)

      • @NT
        Porumbeii sunt de o agresivitate incredibila in a-si construi cuiburi (mai ales masculii ca ei au sarcina de a construi cuiburile) si femelele atunci cand vor sa depuna ouale .
        Odata cu Covid-ul s-au inmultit si mai muilt dar nu numai porumbeii ci si multe alte fiinte si insecte.
        Porumbeii se si razbuna cu gainati pe cei care incearca sa ii alunge cu diverse metode.
        N-am jucat inca la loto cand am fost agresat. :))

  5. „Scandal la o școală din SUA, după ce elevilor li s-a prezentat, la o lecție de artă renascentistă, statuia David a lui Michelangelo/ Unul dintre părinți a acuzat expunerea la pornografie, iar directorul a demisionat”. Cam asa va arata lumea în viitor, o lume în care „statuile”, simbolurile istoriei și cultura vor fi interzise din diverse motive corecte politic. Este doar minunata „lume noua” in care intram.

    • „A lie gets halfway around the world before the truth has a chance to get its pants on.” – Winston Churchill

      („O minciună străbate jumătate din lume înainte ca adevărul să apuce să-și tragă pantalonii.”)

      Americanii au ajuns sa sufle si in iaurt dupa ce s-au ars cu ciorba pornografiei, care a invadat pur si simplu bibliotecile si manualele scolare in ultimii ani.

      Parintii, oripilati de propaganada din scoli vizind hipersexualizarea minorilor, de incurajare a copiilor sa faca schimbare de sex fara sa le spuna parintilor, de „spectacolele” obscene cu drag queens pentru copii de gradinita etc., au inceput sa ceara sa vada si ei manualele scolare si cartile din biblioteci si sa fie anuntati din vreme daca copiii lor urmeaza sa fie expusi unor teme controversate, urmind ca ei sa decida daca acestia vor participa sau nu la orele respective.

      Mi-a luat mai putin de 5 minute ca sa descopar ca, asa cum banuiam, stirea e un fake news infect din campania massmedia de normalizare a pedofiliei. Nu e, deci, de mirare ca presa progresista o publica in delir, fara sa ii pese care e adevarul. „Stirea” e prea „buna” ca sa nu fie ventilata la maximum, indiferent cit de viciata/vicioasa e.

      Iata faptele:

      https://www.cnn.com/style/article/florida-principal-fired-david-statue/index.html

      (traducere)

      Directoarea unei școli „charter” (scoala finantata de guvern) din Tallahassee, Florida, nu a respectat procedura înainte de a preda elevilor de clasa a șasea o lecție despre statuia lui David a lui Michelangelo, a declarat președintele consiliului școlar, Barney Bishop III, pentru CNN.

      Din cauza acestei probleme și a altora, i s-a cerut la începutul acestei săptămâni fie să demisioneze, fie să fie demisă din funcție, a spus Bishop. Ea a ales să demisioneze.

      Hope Carrasquilla, fosta directoare a Școlii Clasice Tallahassee, a declarat pentru CNN că lucrurile au luat amploare în ultimul an.

      „Președintele consiliului meu de administrație nu a fost mulțumit de mine”, a declarat ea pentru CNN, adăugând că nu a respectat întotdeauna toate politicile și procedurile.

      Fiind de acord cu evaluarea lui Carrasquilla, Bishop a declarat pentru CNN că, de-a lungul timpului, a devenit evident că școala trebuie să meargă într-o altă direcție și cu o conducere diferită, iar el i-a spus acest lucru în mai multe rânduri.

      „Nu a fost concediată din cauza lecției despre David al lui Michelangelo”, a spus el.

      „Școala noastră există de doi ani și jumătate. În fiecare an arătăm această imagine în cadrul orei de artă renascentistă predată elevilor noștri de clasa a șasea”, a adăugat el. Problema care a apărut în acest caz a fost că nu a fost respectată procedura de notificare a părinților cu privire la lecția care urma să aibă loc, potrivit lui Bishop.

      „Nu încercăm să interzicem imaginea”, a spus el, referindu-se la statuia lui David. „Credem că este frumoasă, dar ne vom asigura că conceptul drepturilor părintești este suprem în Florida și la școala noastră charter”, a adăugat el.

      • Stati putin. Adica pentru a fi predata la clasa una dintre cele mai mari sculpturi ale omenirii e nevoie sa fie notificati parintii? Serios?

        • Am spus ca americanii au ajuns sa sufle si in iaurt, fiindca scolile publice au luat-o razna cu hipersexualizarea minorilor si americanii sint revoltati.

          Notificarile se fac pentru NUDITY si pentru alte chestiuni controversate, indiferent de sursa sau autor. Nu sculpturile si nu operele de arta sint tinta. Este o generalizare justificata/inevitabila intr-o lume in care totul e relativ si prin arta intelege fiecare ce vrea. Ati auzit poate ca, acum vreo 20 de ani, intr-un muzeu de arta moderna din Ottawa au fost expuse niste cutii metalice de conserve pe ale caror etichete, alaturi de semnatura artistului, era clarificat ca inauntru se gasesc excrementele autentice ale acestuia, precis cintarite. Daca nu, am gasit pentru dvs un exemplu recent. Aruncati o privire peste articolul „In This Exhibition, You Walk Through Excrement” By Nina Siegal, June 7, 2018, din The New York Times:

          https://www.nytimes.com/2018/06/07/arts/design/gelatin-excrement-sculptures.html

          In concluzie: scoala avea un REGULAMENT, derivat din LEGISLATIA statului FLORIDA, iar LEGILE si REGULAMENTELE – bune sau rele – trebuie respectate de-ar fi sa piara lumea. Profesoara respectiva avea de indeplinit o formalitate birocratica, iar ea nu s-a conformat. Si asta ii era obiceiul. Stia ea mai bine.

          Despre asta e vorba. Pentru asta a fost data afara.

          • Inteleg ce spuneti si va multumesc pentru clarificare.
            Presupun ca sint si scoli cu regulamente sa le zic „clasice” in care nuditatea in arta nu trebuie justificata. Evident, copiii vor ride si vor face haz, asa am facut si noi la vremea noastra, asa e normal si firesc, asa incit problema nu la ei e ci la unii dintre adulti.

  6. Câte zeci de mii de statui/busturi există în cimitirele patriei, adunate toate la un loc?
    Că …na… dacă nu ai loc de ele în Piața Universității , măcar la căpătâi să fie…ar zice Ion Dolănescu.

  7. E plin de statui in Cluj, ascunse intr-un parc undeva. Zei greci, Poseidon far’ de mână, Afrodita fără de un sân și cate altele puteti admira! Cine zice ca Renașterea a început în Italia minte, a început la poalele Feleacului.

    Cata oripiliare ca unele statui mai sunt si distruse! Sancta simplicitas, ăsta e sport vechi de pe vremea Vechiului Testament si continuat de creștinii din primele secole care au preluat puterea. Cata istorie a fost demolată de creștinii furibunzi, numai zeii mai stiu! Poate doar ISIS a făcut ceva comparabil in perioada lor de glorie.

    Dar statuia lui nea Iancu de la Cluj cam pe cand e programată la demolare? Judecând după criterii strict estetice, mai mult de jumătate dintre statuile din țară ar trebui demolate sau duse la parcul ala din Cluj, n-au ce cauta in locuri publice. Cei care vor a le admira n-au decât să meargă în pelerinaj pe acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sidonia Grama
Sidonia Grama
Sociolog și antropolog cultural, doctor în istorie, profesor asociat la Facultatea de Istorie Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. Preocupată de antropologia memoriei, memoria și imaginarul politic al revoluției române din decembrie 1989. Și altele, (ne)asemenea...

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro