joi, decembrie 5, 2024

Victor Ponta, politicianul cu valoare de pește oceanic

Aceia dintre dumneavoastră care au trăit și au amintiri din ultimii zece-cincisprezece ani ai perioadei comuniste nu au uitat, desigur, că, doar cu câteva minute înainte ca trenul să intre îăn gara București-Nord, te întâmpina inscripția “Nici o masă fără pește !”. Și nu erai îndemnat să mănânci orice fel de pește, ci cu precădere, dacă nu cumva exclusi, pește oceanic.
Nu-i vorbă că, de la un moment dat, încolo, din magazinele alimentare, menite și ele să arate superioritatea socialismului, a dispărut până și respectivul produs, locul lui fiind luat de creveții vietnamezi. Singura marfă care încă se găsea la discreție.
A fost o vreme când, dacă bunul Dumnezeu se mai milostivea să se mai dea ceva (în comunism aproape că dispăruseră verbele a cumpăra și a vinde, locul lor fiind luat de mult mai cuprinzătorul și, pesemne, mai partinicul verb a da, folosit la reflexivul impersonal) atunci produsul respectiv era însoțit de pește oceanic. Ceva absolut necomestibil și care ajungea, invariabil, la lada de gunoi.
Cum românul e născut poet și are, în consecință, o mare disponibilitate pentru metaforizare, prin sintagma pește oceanic au ajuns să fie denumite toate produsele absolut inutile dar pe care trebuia să le plătești dacă voiai să obții măcar ceva din ceea se dădea după ore bune de stat la coadă. Așa se făcea că orice carte bună era însoțită de o alta nevandabilă, că orice bilet la un spectacol de teatru mai acătării, să zicem Dimineață pierdută, era însoțit obligatoriu de un altul la Întâlnire la metrou de Eugenia Busuioceanu.
În zilele noastre, locul peștelui oceanic din perioada comunistă a fost luat de dl. Victor Viorel Ponta. Seară de seară prezent, fie natur, fie prin skype sau zoom la câte o televiziune. Cu precădere la România tv, nefiind însă neglijate nici Antena 3, nici TVR 1 și nici măcar cristoiutv.
Cum-necum, strategia fostului Che Guevara al PSD pare a da, măcar pentru moment, rezultate. Dl. Victor Ponta crește în sondaje. El, și nu Pro România fiindcă, în mod real, partdul acesta nu prea cred să mai existe. Dacă mie, cât de cât interesat de viața politică a țării, mi s-ar cere să enumăr alți doi-trei membri din respectiva formațiune politică, la un astfel de examen de abia dacă mi-aș aduce aminte de domnii Daniel Constantin și Nicolae Bănicioiu care, în realitate, pe lista politicienilor români se încadrează la rubrica Și alții, cum stau oare lucrurile în rândul celor deja cuprinși de lehamite?.
Se aude că PSD ar putea face pentru cele două rânduri de alegeri viitoare alianță cu ALDE și cu Pro România. Dacă ALDE nu mai poate aduce la masa voturilor mai nimic, o alianță cu PSD fiind însă obligatorie pentru ca domnii Varujan Vosganian, Călin Popescu-Tăriceanu și doamna Steluța Cătăniciu să mai aibă o minimă șansă de a se alege cu o nouă sinecură parlamentară (oare de ce nu este primit în fantomatica Academie a Oamenilor de Știință și dl. Vosganian, ca o compensație pentru nenumăratele premii Nobel, visate, anunțate ca iminente și, evident pierdute?), Pro România aduce procentele lui Victor Ponta. Substitutul perfect al haimanalei politice Liviu Nicolae Dragnea.
Interesant e că dl. Ponta a și început sî emită pretenții și să împartă funcții. Cere să fie susținut în cursa pentru Primăria Capitalei în schimbul promisiunii că el o va susține în lupta pentru dobândirea președinției României pe d-na Gabriela Firea.
O vorbă românească spune că nu e nebun cel care cere, ci cel care dă. Or, pentru moment, dl. Marcel Ciolacu nu se arată dispus să dea nimic. Viitoarele alegeri prezidențiale vor avea loc peste patru ani și mai bine, cele pentru Primăria Capitalei peste doar câteva luni. Probabil în noiembrie. Până atunci dl. Marcel Ciolacu mai are de trecut hopul reprezentat de Congresul PSD. Care nu se anunță defel a fi o adunare liniștită. Șefia partidului nu e nicidecum adjudecată. Mulți pesediști nici nu vor să audă de dl. Ponta. Cu atât mai mult să îl înghită pe post de pește oceanic. În postura de candidat unic al Stângii la Primăria Capitalei. Dl. Ciolacu știe foarte bine asta. La fel cum știe că o înțelegere pe tema Primăriei Capitalei cu dl Ponta îi va anula orice șansă de succes la Congresul PSD din august. Or, însuși faptul că prin mintea d-lui Ponta s-a înfiripat ideea unui asemenea troc arată cât de imatur politic a rămas fostul premier al României.
Iată ce ce o nouă ascensiune a acestui Arturo Ui trebuie oprită.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. “Nici o masă fără pește !”

    Mă bucur să citesc astăzi unul dintre articolele consistente ale domnului Mircea Morariu, care amintește că flota comercială a României avea 311 nave în 1989. Era a patra ca mărime din Europa și alte 80 de ambarcațiuni erau în construcţie în şantierele din ţară. (Digi24-România furată). Acum România are 0 (zero) nave comerciale.

    Adică, “Nici o masă fără pește !” spunea că „aveam cu ce”. Nu mai avem. Prin urmare, din perspectiva aceasta, dl Ponta reprezintă tot un mare zero. Adică, aparent un produs inutil.

    Tot un produs inutil părea dl Ponta și în vremurile în care dormea prin gările pariziene (cf. Cornelia Naum), de unde a fost recuperat de „băieții de treabă” care l-au încredințat d-lui „Bombonel” (cf. EVZ- Bogdana Păun). Astfel, „la pachet”, domnia-sa a devenit marfă vandabilă.

    Apropierea de „Fratele Ghiță” nu i-a adus doar un picior în ghips, ci și o mare notorietate în mass-media. Alt prilej de a fi vandabil „la pachet”.

    Tovărășia cu Fidel Castro (dl. Crin Antonescu) i-a adus d-lui Ponta (Che Guevara) o nouă ocazie de a se prezenta „la pachet” pentru a fi vandabil (Antena2 – martie, 2010).

    Astăzi, dl Ponta nu doar că se „reîmpachetează”, dar devine idealul stângii românești!

    Mă văd nevoit să-l contrazic pe autor…. Românii nu sunt nebuni că dau voturile d-lui VV Ponta. După cum am spun în nenumărate rânduri, manipularea bine făcută este întotdeauna eficientă.

    …Iar, în contextul în care cleptocrația securisto-comunistă care a capturat statul de 30 de ani are la dispoziție toate resursele, inclusiv serviciile de informații, instituții importante ale statului, precum CCR, sau o parte consistentă din aparatul de justiție, poate manipula suficient încât PSD-ALDE-UDMR-ProRomânia să fie alese la viitoarele scrutine.

  2. Dacă vreți să opriți ascensiunea lui Arturo Ui trebuie să vorbiți cu cei trei (SRI, SIE și DNA). Acești Take, Ianke și Cadîr ai alegerilor montează și regizează în fiecare an electoral ”Jocul de-a măcelul” în care rinocerii politicii intră în scenă și se bat în dosare, dezvăluiri senzaționale, improvizații live cu cătușe și televiziuni ”aflate la locul faptei” sau mobilizări spectaculoase de figuranți care ies la cîte un street performance sau un flash mob. După ce cade cortina, actorii politici se întorc la treaba lor (furatul și parandărătul), regizorii intră in conservare pînă la următoarele alegeri, iar publicul spectator execută comanda ”înainte, marș!” la muncă și plătit taxe și impozite. Dacă Ponta este în programul stagiunii, atunci e greu de scos fiindcă se strică viziunea regizorală și nu se face să lovim în actul artistic și să dăm la gioale culturii securistice.

  3. Scaderea in sondaje a partidului PSD – MAMA- si reorientarea unei parti de electorat catre- desprinsul – PRO este normala . O parte dintre votantii PSD nu au mai acceptat si nu mai accepta o conducere de partid ce poate fi cumva legata de fosta guvernare si de actualii reprezentanti de frunte ai PSD . Cele doua forte politice par a fi in confruntare directa si fac totul pentru as pastra proprii votanti . Reintorcerea votantilor actuali ai PRO in PSD este imposibila . Singura necunoscuta in acest moment este daca PRO poate atinge, in conditii de prezenta masiva la vot , pragul electoral . Aliante ce apar , pe hirtie sau la televizor ,au doar scopul de a muta votanti de -colo colo – de la PSD catre PRO si viceversa . Bazinul electoral al celor doua partide este acelasi si lupta este intre cele doua partide . Procentul comun nu depaseste 30-35 de puncte si este diferit in functie de numarul de participanti .Lovitura data de presedinte in momentul numit – lege tacita – a mai mutat catre PRO un procent de votanti dar si catre PNL un alt procent de la PSD .Cum CCR a confirmat cumva imposibilitatea PNL de a nu creste pensiile ,vom asista la un vot masiv pentru PNL ,dupa confirmarea acestor cresteri sau vom asista la o scadere a pensiilor speciale ,actiune ce nu va fi contestata de PSD la CCR si o posibila aparitie a unei noi legi a pensiilor – bazata pe contributivitate – (fapt acceptat si de catre CCR )ce va fi votata de toata lumea in parlament . Oricum ar fi PNL si USR-PLUS vor forma viitorul guvern si majoritatea parlamentara .

  4. Stimate domule profesor
    Brecht l-a creat pe Arturo Ui ca personaj sinistro-tragic întru rememorarea exceselor fascismului.V.v. p. este cel mult un histrion de calitate îndoielnică a cărui simplă prezență în sondaje ridică întrebări privind maturitatea unei mici părți a electoratului românesc. Atât!

  5. Ei aș ! Ponta candidat la Primăria Capitalei ?
    Or fi multi in PSD care il urăsc sincer
    pe Ponta – de pildă Olguța , de pildă Veorica.
    Dar nu Firea !
    ***
    Gabița și Viorel se tot pupară insi in bot in ultimii ani ,
    ambii pozand in victime ale BAMPIRULUI cu mustață.
    Doua din lungul șir de aproape-cadavre politice
    lasate in urmă de odiosul Dragnea pe drumul său spre Rahova.
    ***
    Deci ce motive am avea sa ne ducem după FENTA
    cu PONTA CARE SUBMINEAZA REALEGEREA LUI FIREA ?
    ***
    Mai ales că FIREA defileaza sinistru spre o victorie pe care numai un val
    de indignare cetatenească pregatit cu profesionalism din calculatoare
    o mai poate opri , iar nu bietul Nicusor
    care pare a avea picioarele legate. (o de-ar fi doar picioarele ! )
    ***
    Ponta joaca sceneta ”Marele fluviu isi adună apele” ca sa-i poata
    oferi Gabiței, la momentul oportun SPRIJINUL SAU – fix cum vor face
    la randul lor in favoarea lui Nicusor ,
    pe partea cealata , USR (cu tot cu PLUS si cu ”primarul adjunct
    neconsolat Voiculescu – Medeleanul”) ori PMP
    (partidul baseilor, tomacilor si altor tomate).
    ***
    Eu nu cred ca exista votanti PSD care fug la PRO ROMANIA.
    Exista numai inginerii neverosimile care au fost puse la punct anul trecut pentru
    a le pastra in Parlamentul European pe metresele lui Collin Powell.
    ***
    ”Nici o masă fără pește ” avea drept corolar
    sloganul ”Nici un pas – fără A-DAS !”
    Exact la fel ca pestele oceanic, Ponta se promoveaza reciproc cu
    ”dușmanul sau de moarte- Traian Basescu” , un adevarat asigurator
    tip A-DAS care și-a salvat de la puscarie absolut toti membrii bandei ,
    inclusiv pe Ghita si pe Ponta , nu ca fraierii de pesedei.
    ***
    Hai, domnilor, deschideti ochii !
    Admiteti ca anuntul lui Ponta ca va candida si va castiga alegerile
    prezidentiale este unul tipic TUPEIST – BASIST , o obraznicie
    de care cei doi golani se amuza cand se intalnesc (unul iese, ălălalt intră)
    pe culoarele lui Ciutacu.

  6. OT:
    “Nici o masă fără pește !”
    Nu numai ca imi aduc aminte, dar de cate ori trec pe Podul Grant si vad cladirea fostei piscine a Rapidului, imi aduc aminte de inscriptie.
    Dar nu cred ca mai era in ultimii ani ai socialismului, de unde „consumati zilnic peste OCEANIC”, daca Alimentarele erau goale?
    Poate ca se aplica si aici comparatia Dvs.: Victor-Viorel Ponta si partidulu dumeanlui or sa ramana doar o lozinca goala, nimeni nu il va vota, asa cum la finalul anilor ’80 in magazinele alimentare nu se mai gasea NIMIC …

    • Ba a ramas ani BUNI, si dupa Revolutie! ;)
      La fel cum a ramas putoarea intensa de peste stricat a puliticienilor vopsiti! :P

  7. Domnule Mircea Morariu,

    Îmi place articolul.
    Dar…
    Citez : “în comunism aproape că dispăruseră verbele a cumpăra și a vinde, locul lor fiind luat de mult mai cuprinzătorul și, pesemne, mai partinicul verb a da, folosit la reflexivul impersonal”.
    După părerea mea: impersonal da, reflexiv nu. Se dădea carne, unt, etc.

    Victor Ponta atâta poate.
    Aud că vrea să fie prezent în Piața Victoriei. La fel de realizabil, dacă ar vrea să meargă un week-end pe Marte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro