vineri, martie 29, 2024

Lasciate ogni speranza: Victor Ponta sau saga nesimtirii

Naufragiul pontocratiei, cam asa se prezinta lucrurile in aceasta clipa. Social-democrat doar ca nume, PSD-ul este o corporatie mafiotica, o coalitie oligarhica lipsita de ideologie si urmarind exclusiv acapararea lipsita de orice rusine a resurselor tarii. Culpabilitatea PSD nu incepe acum, ori in 2012, ci tine de rolul acestei formatiuni din clipa in care, cu tupeu specific totalitar, s-a pretins garant al „salvarii nationale”. Cum stim, FSN a fost Frontul Salvarii Nomenclaturii. Au fost rapiti ani pretiosi pentru destinul modern al tarii, au fost furati ani de neinlocuit din vietile generatiilor crescute dupa 1990. Lui Ion Iliescu ii repugna economia de piata. Baronii sai au invatat rapid sa o utilizeze, adica sa o mimeze, in chip crapulos. In locul unei cresteri economice reale, s-au construit averile noilor oligarhi. Statul de drept a fost constant sfidat si torpilat. In Romania, cleptocratia s-a infratit cu etnocratia (tineti minte „Pastrulaterul Rosu”?) pentru a sabota democratia. Puseurile xenofobe ale lui Ponta din campania prezidentiala vorbesc despre acest trist sindrom.

Fuga la Istanbul–iata titlul unui capitol din aceasta saga a nesimtirii. Eram acolo cand a ajuns sa se trateze, un nou picior in ghips precum cel al lui Victor Atanasie, chiar glumeam cu Marius Stan, ne intorceam de la Tbilisi, si-i spuneam ca asa incep marile exiluri. In fond, pe insula Prinkipo a inceput surghiunul lui Trotki dincolo de granitele URSS, dupa perioada de la Alma Ata. Dar nu, omul este revolutionar in vorbe, poltron in comportament. A stat pitit acolo, sperand sa treaca valul. S-a intors cand a fost somat de proprii sai complici din PSD sa inceteze cu tertipurile si fofilarile.

Mitomanul galactic Victor Ponta este simbolul acestor patologii. Are minciuna inscrisa in al sau ADN. Este Homo Praevericatus (formula ii apartine unui sociolog rus). Cand a organizat, impreuna cu El Crin si Felix, lovitura de stat din iulie 2012, se jura ca apara democratia. Nu facea decat sa apere monstruoasa piramida de matrapazlacuri si copminatii abjecte care, iata, se clatina acum precum copacii in plina furtuna. Dan Tapalaga are un articol foarte bun pe HotNews despre cine ar putea fi succesorii mega-plagiatorului. Personal, nu stiu niciun nume in PSD care sa lase loc la sperante din partea prietenilor societatii deschise. Cand spui PSD, lasi de-o parte orice speranta…

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Editorial scurt ce contine o evaluare a Partidului SD si a lui VV Ponta de o acuratete impecabila.
    Odata cu naufragiul pontocratiei se remarca naufragiul societatii romanesti, motivele principale sunt lipsa de maturitate civica a majoritatii, deficienta grava de educatie minima, naivitatea politica si lipsa de viziune sociala. Conceptul de Democratie in Romania este filtrat complet prin mentatiltatea smecheriei si alterat prin comportamentul de cocalar pasiv-activ.

  2. Am vazut atatea articole despre Ponta incat deja imi vine sa nu mai citesc titlurile in care-i este mentionat numele, pacat ca-i cam imposibil. Adevarul il stiu doar ei, ceea ce se scrie sau ce se vede la TV e echivalentul unui film SF: nimic concret, nimic real.

  3. Eu îl văd mai de grabă uzurpator pe Ponta în succesiunea conducerii PSD. Experimentul nefericit, Geoană, venit pe filiație firească, a bulversat partidul și l-a scos în față pe cel mai slab dintre posibilii săi succesori. Un merit enorm îl are și președintele de atunci al țării. Cred că au învățat din cele două experiențe și de data asta nu vor mai miza pe un nou uzurpator (e). Vor scăpa de umbra lui Oprișan, care le întunecă mințile de ani buni. Au șansa că grupul acestuia s-a subțiat consistent în ultimul an. Cred că nu va fi un succesor al lui Ponta, va fi un nou început în viața acestui partid plin cu oameni cu mare experiență politică și administrativă, și mulți, foarte mulți, de calitate.

  4. dle profesor. Intrucat putini inteleg diferenta IDEOLOGICA si pragmatica intre SPD german si PSD roman [indiferent de seful acestuia] sugerez sa scrieti despre congresul decisiv al SPD din 1949 Bad Godesberg.
    Altfel PSD o va tine langa cu populismul motivat de marxism.

    • Se impugn cateva intrebari… Oare de ce SPD-ul german accepta sa-si asocieze numele si prestigiul cu echivalentul sau diform si mutant din Romania, PSD? De ce PES accepta prezenta in randurile sale a unui asemenea hal de „partid” care poarta abuziv denumirea generica, PSD? In opinia mea este inacceptabil. Faptul ca PSD-ul este tolerat si acutionat de PES, este revoltator si compromitator atat pentru PES cat si pentru SPD. PSD n-ar trebuie sa fie frecventabil pentru nici o grupare socialista onesta din lumea civilizata.

    • Daca nu e cu suparare, congresul de la Godesberg a avut loc cu un deceniu mai tarziu decat ai scris. Pana la acel congres, memorabil prin deciziile luate privind statutul si doctrina, batranul Schumacker si-a pus pecetea pe destinul partidului. A trebuit ca generatia lui Brandt sa se impuna si sa schimbe doctrina, de la lupta de clasa la politica de cooperare cu celelalte partide in vederea obtinerii puterii si prosperitatii pe cale constitutionala.
      In rest, cat priveste subiectul abordat de d-l Tismaneanu, este cat se poate de clar ca un partid care il tine in loja de onoare pe fostul ministru cu propaganda al pcr, nu este un partid social democrat european. Asta cu atat mai mult cu cat liderii de azi ai psd nu au macar habar cu ce se mananca social democratia de sorginte vest europeana

  5. PSD este un grup infractional organizat. PSD nu este partid, este o adunatuia de borfasi. Nici un om onest din tara asta nu si-ar putea asocial numele si cariera de un asemenea grup infractional. Spre binele tarii PSD trebuie sa dispara. Definitiv. Cat despre mitomanul pathologic, inculpatul penal, acesta este un munte de nesimtire si tupeu. Grav este ca societatea civila romaneasca doarme anesteziata, lipsita de orice reactie privind prezenta in continuare a lui Victor Ponta in functia de premier. Pare ca in Romania a devenit o normalitate in a tolera si a incuraja prezenta borfasilor in fruntea statului. Romania a devenit o tara nefrecventabila pentru orice om cinstit si profesionist. Suntem condusi de niste mizerabili pusi pe capatuiala si praduiala. Solutia? Emigrarea definitiva.

  6. De acord cu ceea ce spuneti despre Ponta, dar…iar veniti cu « lovitura de stat » ? Sustinem toti justitia si statul de drept in Romania, nu ? OK. Care instanta din Romania a calificat evenimentele din 2012 drept “lovitura de stat”? Ne substituim justitiei? Candva ati acceptat formula “tentativa de lovitura de stat avortata” (sau asa ceva). E mai rezonabil, totusi, desi un demers politic cenzurat de Curtea Constitutionala nu inseamna tentativa de lovitura de stat avortata – vezi numeroasele acte legislative emise de guvernul Boc de exemplu, declarate ulterior neconstitutionale. Dar in fine…
    Sincer nu cred ca era rau sa scapam cu 2 ani mai devreme de Udrea, Cocos, Videanu, Bica, H.Georgescu, M.Basescu, Bercea Mondialu, G.Sandu, Pinalti si altii din aceeasi categorie. Daca Basescu si al sau regim plecau in 2012, cine stie, poate ca s-ar mai fi salvat cate ceva din sutele de milioane de euro date ca « despagubiri » mafiei retrocedarilor, ce ziceti ?

    • dl le judecator Mihai ati dat sentinta? Eu n-am vazut decat ca X a primit Y. Stii tu de vreo expertiza LEGALA si autorizata cum ca ar fi trebuit sa primesca Z? stii si cat e diferenta intre Y si Z? si daca e negativa?????
      Nu zbieretele unor pseudo-comentatori conteaza in tribunal….

  7. Stimate Domnule Tismaneanu sunt de acord cu opiniile Dvs. Cum am putea scapa de PSD ? Simplu si nu prea. Electoratul sa nu-i mai voteze. Un electorat educat ar respinge din start orice forma de „pomeni”. Cum educatia lasa de dorit nu avem nici o sansa. Pe de alta parte vedem ca si poporul grec(cel care a contribuit la civilizatia europeana cu unul din cei 3 piloni, democratia) s-a manifestat deplorabil in fata lumii civilizate. Si nu numai poporul grec.
    Ceva se intampla caci incet, incet, anumite idealuri/valori morale pe care le consideram indispensabile ies din scena. Progresul tehnologic e urias si generatiile beneficiaza de pe urma lui. Nu acelasi lucru putem spune despre progresul pe taram moral.
    Aici oricand totul se reseteaza si putem pleca aproape de la zero.

  8. In aceasta epoca socialist-democrata raportul intre salariul maxim si cel minom va ajunge la 18 in timp ce in legea existenta nici aia aplicata este de 15.
    Dar sa vedem niste cifre si comparatia lor cu Franta ca stat mai aproape cultural de noi:

    a) Romania:
    Salariul minim = 1200 lei sau cca 272 euro iar cel maxim de 18 ori mai mare aica cca 22000 sau 4910 euro
    )Franta:
    Salariul minim = 1168 euro iar cel maxim doar de aproape 7 ori mai mare de cca 7600 euro
    c) Raportul salariu minim intre Franta si Romania de 4,3 ori in tmp ce la maximum se apropie de cel dim Franta raportul fiind de 1,5 ori adica cei din varful piramidei in Romania fata de cei din Franta (fiecare tara cu PIB-ul ei ) sunt niste supraoameni.

    Sa nu le FMC de cate ori mi se iveste ocazia, jegurilor care administreaza aceasta tara?

    • de unde luasi cifrele romanesti nene? presedintele are brut cam 8000 lei. Sau compari mere cu pere amestecand bugetarii cu privatii?
      Iar daca tu vrei ca seful Nuclearelectrica sa castige de 4 ori cat femeia de serviciu, du-te si ia-ti responsabilitatile acolo

  9. Vedeti ca definitia asta: „coalitie oligarhica lipsita de ideologie si urmarind exclusiv acapararea lipsita de orice rusine a resurselor tarii” se aplica oricarei coalitii / partid care a condus Ro, nu numai PSD-ului.

  10. V.Tismaneanu: Cand (Ponta n.m) a organizat, impreuna cu El Crin si Felix, lovitura de stat din iulie 2012, se jura ca apara democratia.

    E necesar, cred, sa se faca o demarcatie: cel numit El Crin a dovedit totusi corectitudine, spirit politic si viziune. Ceea ce, constant, e numita de o parte a intelectuialitatii din Romania „lovitura de stat” nu a fost altceva decat fortarea, poate neconforma cu legile momentului, a unui referendum dorit de o mare parte a populatiei, adica cel putin 8 milioane de alegatori. Cum insa legile fusesera cu putin timp inainte modificate , prin neaducerea propunerilor pe ordinea de zi a dezbaterilor, de catre un parlament, prin sefii camerelor sale obedient puterii instalate la Cotroceni, manverele facute de o parte si de alta se anuleaza reciproc. In acest context, tocmai „infratirea cu diavolul rosu” pentru a trece puntea peste Styxul portocaliu, ar trebui salutata, iar nu amendata. Cel putin in acelasi mod prin care a fost salutata „solutia imorala” in 2004, care a facilitat accederea ADA la guvernare.
    Iar daca, vrem-nu vrem tot apelam la comparatii, nu V.V.Ponta a facut parte si nici nu a candidat pe listele „Frontului Salvarii Nomenclaturii”, deci aceasta diversiune intr-un context al carui subiect este PM (plagiatorul mitoman) o gasesc nepotrivita, mai ales ca un altul era nomenclaturist la vremea aia.
    El Crin a saltat, poate, pe calul pesedist, dar a facut-o pentru a-si ridica partidul si a-i oferi o sansa in sondaje, iar apoi a ales sa-l decupleze de la monstrul USL, chiar cu riscul pierderii sustinerii, dar a oferit totusi electoratului o alternativa viabila, nu doar conjuncturala, la PSD. Nu a concentrat intr-un singur vector politic simpatia de care se bucura la acel moment si care i-ar fi oferit prima sansa la proximele alegeri, venind de pe pozita a treia, dar lipsit de concurenta din 2009. Retragerea sa completa din primplanul politicii romanesti si crearea unui culoar noului sosit Iohannis merita deci din nou salutata. I-a creat acestui candidat toate avantajele posibile pentru a castiga cursa spre Cotroceni, iar acum privind in urma ar fi normal sa-l consideram adevaratul manager al victoriei acestuia si a noastra, a tuturor celor ce au votat in noiembrie trecut.
    Si, din nou, e incorect sa uitam ca la circul din Parlament in decembrie 2006, El Crin a fost cel care a cerut conducatorului sedintei de atunci sa curme dezordinea din sala. Nu stiu daca „a mancat sau nu salam cu soia”, dar atitudinea sa a fost diferita de cea de dupa 1989 a unor demnitari utecisti in devenire, iar pentru defectul sau din 2012 are destule de pus pe celalat taler al balantei. Parerea mea! In rest nu as schimba o virgula din textul oferit de autor spre meditatie.

  11. Esti genial:
    – „El Crin a saltat, poate, pe calul pesedist, dar a facut-o pentru a-si ridica partidul si a-i oferi o sansa in sondaje, iar apoi a ales sa-l decupleze de la monstrul USL”
    E un fragment din spusele pentru nepoti?
    C`esti copil?!
    Un bidon gol ramine un bidon gol oricite figuri de stil vei pune pe el :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro