joi, iulie 9, 2020

Victor Ponta- un mestecător primejdios de vorbe

Indiferent de sondaje, de cine le comandă sau de cine le plătește, dar și de cine le face, partidul Pro România al d-lui Victor Ponta este, constant, creditat cu procentul necesar spre a face parte din viitorul Parlament al României. Pro România surclasând și ALDE al d-lui Călin Popescu-Tăriceanu, care și-a semnat, de fapt, cu mână proprie certificatul de deces, și PMP-ul d-lui Traian Băsescu, chiar și UDMR-ul care, conform ultimului sondaj, de abia dacă atinge un amărât de 2%.
Prezența constantă în topuri a Pro România reprezintă, trebuie să o recunoaștem, o performanță. Nu a partidului în sine, ci a d-lui Victor Viorel Ponta. De altminteri, la o adică, dacă mi s-ar cere să spun, la repezeală, numele altor câtorva membri de seamă ai partidului în cauză, admit că nu mi-ar fi tocmai la îndemână. În afară de cel al d-lui Nicolae Bănicioiu (discutabil rămâne detaliul dacă insul în cauză chiar poate aspira la condiția de personalitate), cred că nu mi-aș aminti nici unul. După hemoragia suferită vara trecută, atunci când din partid, au plecat o serie întreagă de membri fondatori, iar unii dintre pesedeii trecuți cu arme și bagaje în Pro România au revenit la matcă, puteam să pariez că am fi îndreptățiți să punem definitiv cruce nu pe partid, ci pe cariera politică a d-lui Ponta. Care, într-o țară normală, ar fi trebuit să iasă din peisaj încă din anul 2012, atunci când i s-a dezvăluit plagiatul, ca să nu mai vorbim despre incendiul de la #colectiv, de la finele anului 2015. Or, despre trecutul mai îndepărtat al d-lui Ponta, adică despre nici azi lămurita pe deplin afacere a sinuciderii suspecte a procurorului Cristian Panait.
Dar, nu, dl. Ponta s-a retras strategic o scurtă, pe urmă a revenit deloc modest în spațiul public și de atunci, ca să folosesc un cuvânt astăzi la mare căutare, se tot reinventează. Nici urmă la respectivul personaj nici despre rușine, nici despre bun simț. Încă din naștere a fost lipsit de ele.
Numitul Ponta Viorel Victor apare inflaționist la toate televiziunile prietene, nu doar la aceea a amicului personal al domniei-sale, fugarul hoț pe nume Sebastian Ghiță, se duce și pe la Antena 3,  și la filiala acesteia, TVR 1, cu mizera emisiune România 9, și la Mediafax, și la cristoiutv. Este un veritabil globetrotter și, mai ales, un neobosit mestecător de vorbe. Promite, argumentează, se înfierbântă, se agită, critică guvernul, se crede cap al Opoziției, dă necontenit din gură, face și pe inocentul, și pe deșteptul, și pe maturizatul, și pe înțelepțitul.
În realitate, nimic din toate astea. Dl. Victor Viorel Ponta este ceea ce se cheamă un animal politic în stare pură. Cred că d-na Gabriela Vrînceanu Firea este corespondentul feminin al domniei-sale. Numai că, dacă d-na Firea aspiră, pentru moment, doar la reînnoirea mandatului său de la Primăria Generală a Capitalei, dl. Ponta anunță deja că intenționează să candideze în 2024 la președinția României. Deși, din câte se pare, în 2024 o confruntare între cei doi nu este nicidecum exclusă. Asta dacă putem pune vreun preț pe vorbele d-lui Marcel Ciolacu. Care și el nu e foarte sigur că va mai avea vreun rost în marea politică în anul viitoarelor alegeri prezidențiale.
Pe ce mizează în toate acțiunile sale dl. Ponta? În primul rând, pe slăbiciunea PSD. Pe incapacitatea partidului pe care l-a condus o vreme de a se despărți de trecutu-i încărcat de fapte rele. După cum se vede chiar în aceste zile, marcate, între altele, de dezvăluirile d-lui Tudorel Toader (incriminante, în primul rând, pentru mizerabilul rector al bătrânei Universități ieșene), fantoma banditului Liviu Nicolae Dragnea a marcat pe veci partidul.
În al doilea rând, pe incapacitatea PSD de a produce noi lideri. Domnii Alfred Simonis sau Florin Manole sunt ca vai de capul lor, dl. Emilian Pavel, de la Bihor, o caricatură politică, dl.Gabriel Petrea, un yesman, o biată umbră.
În al treilea rând, pe ceea ce dl. Ponta socotește a fi memoria scurtă a românilor. Crede că i-am uitat cu toții matrapazlâcurile, plagiatul, îngâmfările, aranjamentele obscure, gândurile de mărire, complicitățile cu regimul Erdogan din Turcia, prietenia mai mult decât suspectă cu Vladimir Putin, dar și cu președintele Serbiei Vucici, cetățenia sârbă cerșită spre a putea scăpa la o adică de rigorile justiției române, jocul lui de-a Che Guevara, ticăloșiile.
Dl. Ponta este ceea ce se cheamă un megatrișor. Dacă el câștigă meciul, mai mult ca sigur pierde România. Numai că nu în astfel de considerente se împiedică dl. Victor Viorel Ponta. Ascensiunea acestui Arturo Ui trebuie oprită. Ponta e un nou Dragnea.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Acest Ponta este un jucator de ping pong. Nu isi urmareste cu consecventa decat interesele personale sub mantia unui partid de mucava. Are logoree si informatori dedicati care ii confera o aura de credibilitate. In rest este o dovada reala ca a face politica in Ro este un mod de existenta, de a si castiga existenta si a face averi si nicidecum de a face ceva pentru binele comun al tarii. Acest aspect se vede si de la nivelul orimarilor su baronilor locali, din functtile de conducere din ministere, consilii judetene, etc. De aceea a avem legi multe si proaste.

  2. Ponta a învățat de la Iliescu gargara și abureala care dă bine la popor, de la Năstase arta de a trage sfori și a face compromisuri politice ca să-și atingă scopurile, iar de la Băsescu a luat nerușinarea, obrăznicia și lipsa de scrupule. E un politician perfect pentru România, mai are de furat niște case și iese președinte, fiindcă s-ar părea că dacă nu îndeplinește și condiția asta, n-are șanse. Băsescu a făcut-o, Iohannis a făcut-o, Iliescu zice că și-a cumpărat-o, asta după ce tovarășii lui au furat-o de la burgheji și i-au vîndut-o la preț de garaj. Adică e tot de furat, da’ la mîna a doua, cum se zice. Dacă se concentrează și reușește cu asta, este eligibil și s-ar putea să ne procopsim cu el șef de tîrlă. Pentru că e mai deștept decît proștii ăia care sînt acum șefi la pesedeu, poate o să organizeze furatul în stînga politicii după modelul dreptei, adică elegant, cu vorbitori de engleză și oameni ceva mai școliți decît dobitocii care au prăduit țara sub Dragnea.

  3. -Toate lucrurile la timpul lor – si -fiecare pasare pe limba ei piere -,ne arata doua cugetari romanesti atit de bine cunoscute de noi toti . Este inca prea devreme sa ne putem pronunta . Jocul politic ,ce aduce imaginea cuiva foarte des in prim planul evenimentelor nu este neaparat un lucru bun . Putini politicieni isi pot construi o imagine favorabila doar prin simpla aparitie la TV. Trebuie sa ai mereu ceva a spune si ceea ce spui sa reuseasca a trezi , in mintea fiecarui spectatator , un adevar . Doar -a vorbi – insirind cuvinte goale ce din coada au sa sune- ca sa citam cuvintele lui M.E. nu este suficient , cum nu este suficient nici sa crezi că vei putea manipula, minți sau ascunde, răstălmăci,sensurile adevărate ale ideilor ,actiunilor sau a te baza doar pe promisiuni desarte , ele nu aduc mereu sufragiul nostru cetatenesc . O astfel de prezentare , excesiva in media , purtatoare si ea a unui un cumul de vorbe, aruncate ca o avalanșă , atitudine care poate influenta negativ acceptul cetatenanului ,nu te fac mereu un cistigator. A te reinventa este un lucru extrem de dificil de facut si fiecare are partea lui partiala de noroc in viata . Nici macar Napoleon Bonaparte nu a reusit atunci cind a plecat din insula Elba, cu gindul de a redeveni ceea ce a fost cindva si a pierdut celebra batalie de la Waterloo. Jocurile politice deja au fost facute , populatia deja si-a format o imagine referitoare ce ceea ce trebuie sa reprezinte viitorul Romaniei . Cetateanul stie exact ce are de facut si indiferent de modalitatile sau de incercarile de a reorienta votul , totul este practic – batut in cuie – ,nimic nu se poate modifica .Beneficiarul , undeva spre finalul anului , a cresterii numarului de votanti , va fi PNL , in urma actiunilor de marire a pensiilor mici , a acesului la uriasele sume de bani ce vor luate de la UE , unele sub forma de imprumut cu dobinda mica si altele sub forma de granturi . Deja presedintele a afirmat raspicat unde se vor duce sumele de bani, in infrastructura , sanatate si invatamint si catre micii negustori ce vor primi ajutor de la guvernarea PNL. Deja in parlament apar modificari , parte din fostul ALDE trece la PSD , se cere tot mai des o alianta PSD -PRO, dar aceste toate actiuni prezinta o necunoscuta – numita Primaria Bucurestilor – . O noua uniune a partidelor de stinga , parti componente din marele PSD , se poate face sub stindardul PSD(cu scopul cistigarii alegerilor parlamentare ), doar daca candidatul PSD cistiga Primaria Bucurestilor . Relansarea este posibila doar daca PSD cistiga Bucurestiul si de aici incolo apar ca necesitate si spusele sefului PSD ce ne prezinta candidatul la Primaria Capitalei drept posibil viitor presedinte al tarii . Sa nu uitam totusi ca actualul presedinte va avea mereu ultimul cuvint si inaintea alegerilor locale si parlamentare ,asa cum ne-a obisnuit deja si undeva inainte de expirarea propriului mandat ,moment in care isi va arata sustinerea pentru cel ce va fi urmatorul presedinte al tarii .

  4. L-a intrecut la debit verbal pe Gadea si la obraznicie pe Ciuvica. Dacat sa ajunga iar sa conduca mai bine sa-l faca Voiculescu presedinte de trust de presa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)