miercuri, aprilie 21, 2021

VIDEO Interviu cu Sorj Chalandon, scriitorul ce poarta razboiul cu sine.

“Al patrulea zid” este titlul ultimului roman al lui Sorj Chalandon, publicat in 2013, o incursiune in tenebrele razboiului din Liban, din 1982. Sub un strat transparent al fictiunii sunt reluate in carte multe dintre intamplarile traite in realitate de autor in zona de razboi, intr-o naratiune de o forta impresionanta. Este o povestire intensa si tragica. Sorj Chalandon a fost timp de peste 30 de ani reporter de razboi, a relatat conflictele  din Liban, Iran, Irak, Somalia şi Afganistan si, dupa cum marturiseste in interviul de mai jos, poarta razboiul cu sine, intact. Ca jurnalist nu putea relata durerea, tristetea, anxietatea, tragismul scenelor de razboi, a ales sa o faca scriind romane. Al patrulea zid, roman aparut de curand in romaneste la editura Humanitas, a luat două premii importante: Premiul Goncourt des lycéens şi Premiul Liste Goncourt – le Choix Roumain. Anterior, in 2012, primise Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze pentru Retour à Killybegs.

Despre cartea “Al patrulea zid”. “Este povestea unui francez care se numeste Georges. Georges este al doilea prenume al meu. El este regizor de teatru si isi doreste, spera, sa puna in scena piesa de teatru Antigone de Jean Anouilh, la Beruit, in Liban, pe linia de front. Vrea ca fiecare tabara a celor ce sunt in razboi sa ofere in distributia piesei pe una dintre fiice sau pe unul dintre fii. Nu este vorba aici de a inlocui razboiul prin teatru, ci de faptul de a opri razboiul pentru o ora si un sfert. E ceea ce incearca sa faca Georges. Dar, ceea nu stia Georges este ca suntem in 1982, in iunie va urma invazia israeliana a Libanului, iar in septembrie va urma masacrul din taberele de refugiati de la Sabra si Shatila, facut de catre libanezii crestini. Cartea reprezinta incercarea lui Georges de a pune in scena piesa Antigona. Incercarea…

Cum a fost scrisa cartea. N-as fi scris aceasta carte daca n-as fi participat eu insumi la razboi. N-as fi scris aceasta carte daca nu as fi intrat in taberele de refugiati de la Sabra si Shatila, in timpul masacrelor. Tocmai pentru ca am fost corespondent de razboi, tocmai pentru ca am intrat trait acele lucruri am scris aceasta carte. Nu m-am documentat despre razboi, l-am trait. Pozitia inconfortabila in care e pus cititorul este pozitia deloc incorfotabila pe care am trait-o eu si pe care mi-am dorit sa o impartasesc cititorului.

Sunt jurnalist si scriitor, scriu ziua pentru ziar si noaptea, fictiune. Pentru momentele cele mai dure ale acestei carti a trebuit sa iau trenul si sa plec. M-am inchis intr-un hotel si timp de zece zile am stat singur si am scris. Nu puteam scrie despre masacrele de la Sabra si Shatila, nu puteam scrie despre copiii morti acasa – am doua fiice – nu putea scrie in preajma cu cele doua fiice ale mele punandu-mi intrebari de genul, la ce ora vom manca. Nu puteam scrie avand viata in jur. Nu puteam scrie auzind jocuri de copii in jurul meu. Pentru a scrie aceste pagini a trebuit sa ma izolez, pentru a regasi linistea mortii. Doar atunci totul poate sa revina pentru ca totul este intact in mine.

Despre dificultatea de a mai trai acolo unde domneste pacea. Practic, am parasit un loc unde femeile pot fi ucise atunci cand trec drumul pentru a lua apa. La o distanta de patru ore si jumatate de mers cu avionul era fiica mea care plangea ca nu mai era Coca-Cola in casa. Era ceva insuportabil. A reveni acolo unde este pace inseamna a accepta ca un copil poate sa planga sau sa faca mutre pentru ca nu mai are lapte, Coca-Cola sau bomboane. Nu mai puteam trai asta. La un moment dat, fiica lui George scapa inghetata pe jos si izbucneste in plans. Iar George nu suporta tara in care se poate plange pentru o inghetata de ciocolata. Am trait aceasta intamplare. Pe mine povestea asta cu inghetata m-a facut sa ma opresc sa mai continui cu razboiul. Am certat-o tare pe fiica mea iar ea m-a privit cu multa teama in ochi. Era ca si cum as fi adus razboiul cu mine, ca si cum as fi fost razboiul. Privirea aceea a copilului o cunosteam, era privirea copiilor din timpul razboiului. Aceasta inghetata de ciocolata m-a facut sa ma opresc. Pe Georges l-a facut sa continue. Adica, i-am oferit personajului lui Georges posibilitatea sa mearga acolo unde eu n-am fost si sa nu se mai intoarca. Eu, in schimb, m-am intors.

Exista o scena cand Georges ataca un clovn la petrecerea fiicei sale. Aceasta scena este reala. Sotia mea de atunci i-a adapostit pe copii pentru ca ii era teama de mine. Adusesem cu mine barbaria.

Legatura intre tragedia Antigona si razboi. Intai de toate nu vorbesc despre razboiul din Liban, vorbesc despre razboi in general. Adevarata tara unde se desfasoara cartea este razboiul. Trebuia sa gasesc un mijloc pentru a-l trimite pe Georges in Liban. Georges nu trebuia sa fie un jurnalist, nu ma interesa, asa cum nu ma interesa sa fie un soldat. Voiam sa fie un artist. Voiam sa se duca sa puna in scena o piesa in Liban si sa nu reauseasca. Jean Anouilh si eu, in paralel, ne trimitem la moarte toate personajele. Ceea ce ma interesa era sa-l pun in scena pe personajul Georges, asa cum Georges pune in scena Antigona. De fapt razboiul pune in scena totul. La un moment dat nu mai stapanesc lucrurile nici eu, nici Georges.

Legaturile dintre Antigona si razboi sunt, in primul rand, rezistenta. Cine este cel care rezista? Antigona sau Creon. Al doilea raport  este pamantul. Antigona acopera cu pamant trupul fratelui sau, iar in Liban vorbim despre pamant, pamantul Palestinei, pamantul Libanului, pamantul Israelului. Fiecare dintre noi poate sa citeasca piesa intr-un fel diferit. Unii cred ca cea care rezista este Antigona, altii cred ca este Creon. Georges ii are pe amandoi in sine. In viata noastra a tuturor, ceea ce ma intereseaza pe mine este pe cine lasam sa vorbeasca, pe Antigona sau pe Creon. Eu sper ca pe Antigona.”

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Înapoi la „dreptul forței”. Rusia și China pariază riscant pe declinul și neputința Americii de a le înfrunta

Rezumatul în 10 puncte: Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige...

Mult așteptatul declin al pandemiei în țările europene s-a declanșat. Locul României

1.Introducere  2. Experiența a trei țări cu declin ferm și durabil  al pandemiei 3. Țările europene 4. Locul României 5. Perspective și...

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Egalitatea de șanse și egalitatea de rezultat – problema Tigru și Dragon

În filmul „Tigru și Dragon” un luptător Wudang ajunsese să fie considerat de mulți invincibil. Pe lângă stăpânirea artelor marțiale la perfecție,...

Deocamdată avem două stele la impactul cu Europa. Și o intrebare de la Bruxelles: Voi nu aveți nicio ambiție?

Printr-o ciudată potrivire, miercuri 14 aprilie, taman când mașinăria noastră politică intra pe contrasens, de undeva de pe lângă Bruxelles ne venea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro