VIDEO O discutie depre o organizatie, „Tasuleasa Social”, si despre enorma putere a voluntariatului

„Tasuleasa Social” este o organizatie care strange cu usurinta mii de voluntari pentru o actiune. E de ajuns o chemare pe Facebook. Vin foarte multi tineri.  Planteaza hectare intregi cu copaci in zonele despadurite abuziv.

Deseori aceste impaduriri, facute cu sute si mii de voluntari, sunt  de fapt proteste – un alt fel de proteste decat cele de strada.  Protestul lor consta in a repara ceea ce altii au stricat. La inceput, prin locurile pe unde se duceau, lumea ii considera un fel de prosti.  Cum adica sa faci munca pe care ar fi trebuit sa o faca altcineva? Apoi, au inceput sa conteze.

Tasuleasa Social prefera faptele, nu vorbele. Poate parea un cliseu, o lozinca.  Dar, intr-adevar, Tasuleasa Social nu se oboseste prea tare isi faca publictate. A preferat linistea, tam-tam-ului. Sunt multe organizatii care au de aratat doar un dulap de hartii.  Sunt alte organizatii care daca inchizi televizorul inceteaza sa mai existe. Mai sunt alte organizatii care produc doar ideologie, altele care produc multe comunicate, cat mai iscusit formulate. Tasuleasa Social poate sa arate ce a facut:  un drum prin muntii Caliman de 42 de km, jumatate de milion de arbori plantati, o scoala in padure, o padure scoala, un campus. Si multe altele.  Puteti afla despre ele de pe site-urile organizatiei.

Mai jos, puteti gasi o scurta discutie cu Alin Useriu, fondatorul si presedintele acestei uimitoare asociatii, despre cateva dintre proiectele si faptele lor.  E greu sa spui toata povestea Tasuleasa Social. E una lunga, de vreo 15 ani. O parte o puteti gasi pe internet. Alta, mai adevarata, o puteti afla de la oamenii care au participat la activitatile si proiectele lor. Cea mai autentica va fi insa cea pe care o veti trai poate chiar dvs.

Idei principale:

Despre Via Maria Theresia si maratonul care incepe pe 8 august acolo. Punctual, sunt de fapt trei proiecte cu Via Maria Theresia. Ne-am propus sa avem o strategie cu putin elemente. E vorba mai intai de un drum ce a fost construit acum 200 si ceva de ani, pe vremea imparatesei Maria Theresia. Am desfacut acest drum pentru ca am vrut sa atragem atentia asupra necazurilor pe care le au muntii nostri. Am convins sa vina oameni sa vina sa alerge, dar in acelasi timp, i-am luat si ca parteneri in acest proiect, sa vada ce necazuri au acesti munti. Anul trecut, la prima editie au fost 500 de oameni. Ne-am situat repede in top maratoane in Romania. Dar, inainte de asta, e importanta povestea celor 250 de voluntari care au lucrat la acest drum. Ei au imprastiat vorba despre acest proiect. (Pentru programul maratonului consultati site-ul evenimentului)

Am refacut din acest drum 42 de kilomentri. El este mult mai lung, pleaca de la Alba Iulia si se opreste in Piatra Neamt. Cred ca am putea avea si noi la un moment dat un Santiago de Compostella al nostru. Drumul acesta, Via Maria Theresia, are o istorie uluitoare, ce a ramas ascunsa – vezi aici istoria drumului.  Muntii Calimani sunt spectaculosi. Drumul e construit la 1700 de metri si e aproape drept, taie Calimanii dintr-o parte intr-alta. Dupa ce l-am deschis noi, in fiecare zi a fost vizitata de cel putin 10, 15 persoane.

Voluntariatul face parte din strategia noatra, cred ca este o forta de care trebuie sa tinem cont. In Germania, cam 6 % din PIB este dat de ONG-uri si de activitatile lor. La noi nici agricultura nu da atat. Incercam sa demonstram ca putem face prin voluntariat foarte multe lucruri, pe termen lung.

Inainte de a aconstrui Dracula Land sau o piscina in varful muntelui, unde e vara o luna, sau partii de schi unde nu e zapada, mai bine sa folosim ceea ce avem, patrimoniul natural. Este foarte valoros si putem convinge multa lume sa faca turism in Romania.

In proiectul Via Maria Theresia  a fost nevoie de de un voluntariat de mare anduranta. Am avut nevoie de o forta de munca calificata. Nu puteam lucra cu mii de oameni acolo.  Ar fi venit foarte multi oameni daca i-am fi cheamat. De exemplu, anul acesta am avut de facut o impadurire de 10 hectare si am strans in patru zile, de pe Facebook, 1500 de oameni. Semnalul este acesta, lumea vrea sa vina si vrea sa vada fapte.

Am luat fiecare kilometru, l-am defrisat, am curatat toata vegetatia, am lasat si naturii ceea ce este al naturii. Nu am facut drumul asa cum era acum 200 de ani, de 4 metri latime, ci doar cat sa treaca un biciclist sau un drumet. Este interzis pe acolo cu motocicleta sau cu ATV-ul. Am curatat bolovanii, am facut signalistica cu 480 de stalpi. A fost foarte mult de munca, unii voluntari au participat 40 de zile, cap-coada.

Ne bucuram ca avem foarte multi oameni care vin, fotografiaza. Noi nu ii lasam doar sa alerge la maraton, le si povestim ce se intampla, cum ar arata un turism civilizat la noi, cum ar trebui sa ne pese de habitatul care a fost distrus in ultimii 25 de ani. Este deci un proces de educatie.

Video – Prima editie a amaratonului, in 2014

Ce inseamna sa fii voluntar la Tasuleasa Social Este greu sa fii voluntar la Tauleasa Social. Primesti un tricou de voluntar abia dupa doi ani de activitate. Nu poti participa la interviul prin care devii voluntar de baza decat daca ai participat la multe activitati inainte, macar sa fii participat la vreo trei impaduriri. Intai trebuie sa vezi activitatile noastre externe, publice, la care poti paticipa si, dupa ce te-ai invatat cu noi si vezi cat de usor sau de greu iti este, poti deveni voluntar de baza. Avem 80 de locuri de voluntari de baza, atat putem lua intr-un an. Am avut peste o mie de cereri, anul trecut. E greu. Iar aceast lucru se intampla si din cauza ca sunt putine organizatii care sa faca lucruri practice de-adevaratelea.

Noi nu suntem adeptii voluntariatului de o zi. Exista acest tip de voluntariat si nu este rau. Dar, noi trebuie sa fim voluntari in fiecare zi. Si pentru asta e nevoie de o scoala. Asa cum pentru orice e nevoie de o scoala, e nevoie de o scoala de voluntariat. Tin minte cand ne-am apucat de impaduriri, acum 11 ani. Aveam 25 de voluntari in 2004 si mi se pareau foarte multi. Iata, insa, ca de atunci am plantat o jumatate de milion de puieti, cam 150 de hectare de padure. Am implicat in aceste activitati cred ca peste 20 de mii de oameni.  In afara de plantarea puietilor, cei 20 de mii de oameni vor fi mai interesati in societatea lor sa faca lucrurile sa functioneze.

E nevoie sa fim informati. Despre noul Cod Silvic unii spuneau ca e bun, altii ca e rau. Acest lucru se intampla din cauza ca nu avem informatii. 25 de ani nimeni nu a dat informatii corecte despre cat s-a taiat, cum s-a taiat, cat de sustenabile sunt taierile. Asa se doreste, sa fie totul un haos.

Este nevoie de reguli care sa fie respectate. De exemplu, prima lege de protectie forestiera din lume s-a dat pentru Parcul National Yellowstone. S-a dat legea si nimeni nu a aplicat-o, iar dupa  10 ani, cineva a a adus armata si au inceput sa pazeasca padurile. Noi in Romania trebuie sa facem trecerea de la randuiala la regula. Acest lucru se va intampla atunci cand cutia de rezonanta a celor ce cer sa fie respectate regulile va fi mai mare decat a celor ce nu le respecta.

Chemam oamenii sa alerge la maraton, dar, de fapt, noi ii chemam sa vada ce dezastru e in Muntii Carpati.

Este foarte frumos sa faci proteste in Bucuresti si in orasele mari, dar este mai greu sa te lupti acolo, la fata locului. Nu spun ca protestele sunt rele. Datorita lor se vorbeste acum mai mult despre despaduriri decat am fi putut noi sa facem sa se vorbeasca.

Am inceput sa plantam in locuri despadurite abuziv in urma retrocedarilor ilegale, chiar cu copii hotilor de leme. Eram considerati asa, un fel de prosti, faceam munca pe care nu o faceau altii. Dar pe urma, cand am inceput sa atragem atentia si am inceput sa aducem o masa de oameni care a inceput sa se intereseza defrisari, bineinteles ca i-am incurcat… LA un moment dat nu aveam de unde sa cumparam lemne de foc. Aveam parte doar de oferte ilegale, pentru ca mai apoi sa spuna, uite, astia vorbesc una si fac alta. Am adus lemnele in iarna aceea, in care am rabdat mult frig, de la 220 de km distanta. Transportul a fost mai scump decat lemnele. Nu a fost intotdeauna o lupta fatisa, “cu cutitele scoase”. A fost din aceea, dar a fost mai ales o lupta care te aducea ina cel moment de nebunie – acel moment pe care cred ca l-au simtit milioane de romani care nu mai sunt in Romania, acel moment in care spun: nu se mai poate, trebuie sa plecam. Intre timp, cred ca autoritatile din Bistrita-Nasaud si Suceava, acolo unde avem noi cele mai multe activitati, au inteles ca trebuie sa ne protejeze, sa tina cont de parerea noastra si sa-si doreasca parteneriate cu noi. Datorita tenacitatii noastre, acum putem avea un dialog cu ei.

Cred ca padurile sunt cea mai mare problema de mediu pe care o avem in Romania. Este mai mare decat cea de la Rosia Montana si altele la un loc – fara sa credeti ca nu consider Rosia Montana o problema importanta. Avem 850 de mii de gospodarii montane, iar lemnul, exploatat in conditiile de acum, s-ar putea epuiza cam in 10 ani, cel putin molidul. Ce vom face cu trei milioane de de oameni care nu vor mai avea ce manca? Chiar daca ei insisi participa acum activ la acest furt. In 2003, prin amenajamentul forestier de atunci – un lucru despre care se vorbeste rar – s-a marit voit masa lemnoasa pe hartie, ca sa avem de unde taia. Sunt comunitati care au declarat o masa lemnoasa mult mai mare, ca sa faca rost de bani.  Am vandut  pielea ursului din padure.

S-a vehiculat o suma – nu stiu daca e adevarata. Curtea de Conturi a spus ca valoarea ilegalitatilor cu lemn a fost de cinci miliarde de euro. Este o problema foarte grava, ar trebui sa existe o stare de necesitate pe aceasta problema.  Iar echilibrul din natura functioneaza intodeauna, asa ca suma pagubelor pe care le-au facut inundatiile in ultimii 15 ani a fost, ghiciti, tot de cinci miliarde de euro. Natura se razbuna pe termen lung.

Contextul meu personal a fost unul mai special. Traiam in Germania si vedeam cum functioneaza lucrurile acolo. Ajungeam apoi in Romania cu un dor de casa de picam jos. Iar cand ajungeam totul era daramat. Toata partea romantica pe care mi-o imaginam despre Romania disparea, padurile nu mai erau, mizeria, inclusiv cea umana, era mare. Si atunci am inceput sa schimb ceea ce imi era in putere. Am inceput cu patru metri patrati, acum sunt 50 de mii de metri patrati, cat are campusul de la Tasuleasa.

Daca in Romania nu vom implica individul pentru comunitate, nu vom amenda ceea ce este rau, cu totii si nu numai la proteste, ci in fiecare clipa a vietii noastre – la serviciu, in trafic, la picnic – nu vom putea depasi situatia in care ne gasim.

Suntem foarte cunoscuti de unii si necunoscuti de altii. N-am vrut sa se stinga televizorul si noi sa nu mai existam. Am vrut sa vorbeasca doar faptele noastre despre noi.