duminică, mai 26, 2024

Vieti si destine in secolul incendiilor ideologice

Motto: „Vom fi cimitirele ambulante ale prietenilor nostri asasinati.”–Manes Sperber

„Viata si destin” este titlul marelui roman al lui Vasili Grossman. Exista biografii care concentreaza la maximum esenta unei epoci naucitoare, ravasite si ravasitoare, a unor pasiuni incandescente, a unor tragedii fara egal. Acesta este cazul Evei Zeisel, un personaj intr-adevar fabulos, cum bine remarca Marius Stan in superbul sau eseu. Venind din acel formidabil, absolut fascinant clan intelectual Polanyi, Eva si-a intersectat viata cu atatea din aventurile politice si intelectuale care au asigurat grandoarea si nefericirea veacului XX. A supravietuit nazismului si comunismului, a fost o mare artista si o mare constiinta, asemeni, neindoios, Margaretei Buber-Neuman (1901-1989). Ca si aceasta, Eva a facut parte din stanga radicala, a ajuns in URSS, a trait direct experienta Marii Terori, a fost arestata, intemnitata, deportata, la un pas de lichidare fizica. Gratie unei sanse unice, a scapat din infernul Gulagului. Primul sot al Margaretei a fost Rafael, fiul marelui filosof Martin Buber. Cel de-al doilea, Heinz Neumann (1902-1937), a condus o vreme grupul parlamentar al KPD (PC din Germania) in Reichstag. A fost un stalinist infierbantat, campion al taciticii suicidare „clasa contra clasa”, obsesia lui Stalin care a jucat un rol nefast in infrangerea stangii germane si in ascensiunea national-socialismului, a reprezentat la un moment dat Cominternul in China, a fost arestat si lichidat in timpul Marii Terori.

Margarete Buber-Neumann (circa 1938)

Sora Margaretei, Babette, a fost maritata cu legendarul Willy Munzenberg (1889-1940), principalul progandist al Cominternului, cel care a pus pe picioare angrenajul simbolic al antifascismului stalinist. Munzenberg a fost socat de Pactul Ribbentrop-Molotov, nu si-a ascuns revolta, a devenit un paria. In final, a fost ucis. Cartea lui Stephen Koch, “Sfaristul inocentei”, o veritabila enciclopedie a orbirii inteligentsiei de stanga in anii 30, a fost tradusa in 1997 la editurile Albatros si Universal Dalsi. Pentru Koestler, acela a fost momentul cand Stalin si stalinismul au devenit definitiv si irevocabil inacceptabile. Asa s-a nascut romanul scris in germana (exemplarul original s-a pierdut) si tradus in engleza sub titlul “Darkness at Noon”. Ceea ce Malraux numise iluzia lirica era terminata. Ramanea in urma ei o imensa groapa de cadavre care avea sa creasca in deceniile urmatoare.

Milena Jesenska (1896-1944). Dreapta intre popoare (Yad Vashem, Ierusalim)

Margarete a ajuns din Gulag (Karaganda) la Ravensbruck, consecinta a infamului pact dintre cei doi monstri totalitari. Acolo a fost colega de baraca si prietena apropiata a Milenei Jesenska, fiinta iubita de Franz Kafka, jurnalista de exemplar curaj moral. Milena condamase Pactul, scrisese cu indignare despre tradarea de catre Stalin a tot ceea ce parea sa fie identitatea stangii antifasciste. A murit in lagar in mai 1944. „I see you more clearly, the movements of your body, your hands, so quick, so determined, it’s almost a meeting, although when I try to raise my eyes to your face, what breaks into the flow of the letter…is fire and I see nothing but fire.” (from a letter by Franz Kafka to Milena Jesenská)

Daca ar fi supravietuit, ar fi revenit la Praga si ar fi fost probabil spanzurata, asemeni Miladei Horakova, in sinistrele inscenari din anii 50. Era o veritabila antifascista si anticomunista. Una din cartile cele mai importante despre Gulag a fost scrisa de fizicianul Alexander Weissberg, primul sot (nu stiu daca si cu acte, nu se purtau aceste ritualuri in cercurile radicale) al Evei Zeisel. A fost prefatata de Arthur Koestler. La IWM (Institutul pentru Stiintele Omului) din Viena exista acum un program de burse care poarta numele Milenei. “Scrisorile catre Milena” ale lui Kafka fac parte din marile texte ale literaturii secolului XX. Margarete a depus marturie in procesul Kravcenko in favoarea celui care a indraznit sa denunte universul concentrationar sovietic. S-a aflat alaturi de David Rousset, el insusi scapat din lagarele naziste. Timp in care Sartre nega existenta Gulagului si scria despre umanismul stalinist! Macar Lukacs avea “scuza” ca traia in Ungaria lui Rakosi…

Am langa mine, scriind aceste randuri, cartea lui Weissberg, “The Accused: A Personal Story of Imprisonment in Russia”, editia originala aparuta la editura Simon and Schuster in 1951. Stalin mai traia cand a aparut aceasta carte despre care Koestler scria: “It is a tale which brings closer to the reader than any published before the inner mechanism of the most extraordinary terror regime in human history.” Cartea de amintiri a Margaretei am citit-o in anii 70, mi-a imprumutat-o regretatul meu prieten Alexei Florescu, avea insemnarile tatalui sau, fostul voluntar din Spania si maquisard, apoi ministrul industriei chimice din Romania, Mihail Florescu. Facea parte dintre cartile favorite ale Monicai Lovinescu. Milena Jesenska, Eva Zeisel, Margarete Buber-Neumann: trei femei care au salvat ideea de onoare intr-un timp al capitularii, ignominiei si crimei. Un timp pe care Malraux l-a numit al dispretului.

https://www.contributors.ro/global-europa/eva-zeisel-fabulosul-destin-al-unui-designer-care-a-ameliorat-forma-secolului-xx/

http://www.amazon.com/Under-Two-Dictators-Prisoner-Stalin/dp/1845951026

http://womenineuropeanhistory.org/index.php?title=Margarete_Buber-Neumann

http://coldwarradios.blogspot.com/2010/11/i-leave-this-world-without-hatred.html

http://www.goodreads.com/book/show/97470.Milena

http://www.yadvashem.org/yv/en/righteous/stories/jesenska.asp

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Domnule Profesor, ca de fiecare data, va solicit opinia.
    Acum: ar fi fost posibila ridicarea Rusiei la nivelul de dezvoltare economica si militara la care a lasat-o Stalin, fara instaurarea regimului de teroare caracteristic? Ar fi Rusia azi ce este daca nu ar fi existat Stalin? („Asta e intrebarea!”).
    Intr-o editie de prin anii 60, Marea Enciclopedie Britanica incheia atfel articolul despre Stalin: „Nu trebuie uitat insa ca Stalin a preluat Rusia de la plugul de lemn si a lasat-o cu pile atomice”.
    Insist: nu pun la indoiala caracterul criminal al regimului, doar ma intreb daca Stalin in mod constient a introdus acel regim, din pragmatism. In niciun caz nu pot crede ca pur si simplu ii facea placere sa chinuie oamenii, sa-i ucida.

    • Nu cred in fatalitati istorice si determinisme univoce. Nu am ragazul sa scriu pe larg, dar va pot spune ca, pana si in interiorul nucleului hegemonic bolsevic, a existat alternativa Buharin. Nu stim ce s-ar fi intamplat daca Adunarea Constituanta n-ar fi fost emasculata de Lenin in ianuarie 1918. Mai devreme, nu stim cum ar fi evoluat Republica Rusa pe linia liberalismului constitutionalist (alianta posibila intre cadeti, eseri si mensevici). Propun sa ne mentinem in cadrul temei discutate in articol. Voi dezvolta subiectul succesiunii lui Lenin in articole viitoare. Se vor implini 90 de ani de la moartea sa (ianuarie 1924). Fara institutiile create de si sub Lenin, Iosif Stalin nu ar fi putut institui regimul de exterminare in masa care a culminat in perioada Marii Terori. Fara aparatele de partid si NKVD, marea foamete din Ucraina nu a fi capatat magnitudine genocidara. Lenin si Trotski au facut elogiul terorii si au practicat-o fara scrupule.

    • Domnule Bucur,

      Discutia pe aceste subiect nu este limitata la Stalin si URSS, ea este generala, si aplicabila (inclusiv) Romaniei: din cate stiti, circula sintagma – atribuita lui Nicu Ceasusescu – „n-o sa apucati voi sa zugraviti cat a construit tata”.

      Desigur, profetia s-a adeverit, dar ramane intrebarea „cui prodest?”. Da, o societate libera si stapana pe propriile optiuni poate sa nu fie capabila de proiecte faraonice, care implica (prin definitie) sacrificii „spre binele public” – indiferent ce se intelege prin aceasta – dar este in mod evident o societate care satisface mai bine necesitatile individuale. Eu unul ma simt „individ”, cu propriile necesitati, aspiratii si dorinte. Ca atare, consider ca angrenarea mea (fortata) in constructia a „ceva” – indiferent ce anume – care nu se inscrie in lista mea de prioritati este abuziva.

      Se cheama libertate, domnule Bucur, si deriva implicit din dreptul meu (inalienabil) re proprietate asupra propriei persoane.

  2. A propos de lucrari epocale ce rezuma esenta unor epoci istorice, cum bine ziceti, merita consemnat romanul monumental (si, poate, inegalabil) al lui Eugenio Corti, „Il cavallo rosso” (1983), accesibil in mai multe limbi – inclusiv in romana: „Calul rosu” (trad.de Ion Pătraşcu ; rev.de Adrian Popescu, 3 vol., Clusium, 1999).

    Banuiesc, desigur, ca deja cunoasteti editia in limba engleza (http://www.amazon.com/Red-Horse-Eugenio-Corti/dp/0898709342)

  3. Stimate domnule profesor , in urma unui recent sondaj peste 44 % dintre romani au nostalgii comuniste . In randul intelectualilor un procent mare are nostalgia fascismului legionar. Procentul mare de romani cu nostalgii legionaro-comuniste este semnificativ. Este adevarat ca nu poti invata democratia un popor sarac dar acest procent de nostalgigi fata de totalitarism personal ma ingrijoreaza . El arata adevarata fata a poporului roman vis-a-vis de ideologiile totalitare si fata de crimele acestora.

  4. O evocare pe cit de frumoasa pe atit de amara!
    Mottoul este printre cele mai sfasietoare versuri cunoscute.
    Discutia despre rolul lui Stalin in modernizarea Rusiei este enervanta, as spune chiar primitiva, dar am auzit-o pusa in mod serios in contexte cite se poate de academice. Oricum ar fi o gasesc jignitoare pentru specia umana in general (ca si cum numai prin violenta de masa a statului ar fi posibila modernizarea), dar mai ales pornita de la o premisa gresita: aceea ca Rusia devenita superputere ar fi trebuit sa fie obiectivul de tara al rusilor! Cum ar veni: rusii nu pot fi fericiti (sau ma rog impacati cu destinul lor de comunitate) decit daca ar fi devenit o superputere. In plus, cunoastem putin despre lumea ruseasca ante 1918, care nu era chiar atit de inapoiata pe cit credem. Discrepantele erau mari intre regiuni, culturi si categorii sociale insa Rusia imperiala trecea ea insasi prin mari transformari in primele decenii ale secolului XX.
    Un gind bun!

  5. 1.Fara indoiala, ca si fara comunism, Rusia s-ar fi dezvoltat economic rapid, dupa inlaturarea tarului si democratizare.
    Dezvoltarea sa economica ar fi fost una progresiva, sanatoasa, spre deosebire de uriasa risipa de resurse energetice, minerale si umane, care au construit in 7o de ani, o industrie numai buna la fier vechi, dupa 1990.
    2.In plus, probabil ca nici Hitler nu ar fi existat, fara o Rusie in care si-a putut duce politica de inarmare, inafara controlului Natiunilor Unite, Germania devenind in 1940, cea mai mare forta militara a Europei.
    3.Urmare a comunismului, Rusia si tarile foste satellite cunosc o raminere in urma economica, imposibil de recuperat in viitorii 50 de ani, acesta fiind alaturi de victimele genocidului comunist, unicul ,,beneficiu” al sistemului de trista amintire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Cumpara cartea de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro