Între ce se afirmă public în România de către reprezentanții comunității, în operațiuni de PR politic care au oarecare succes numai dacă afirmațiile frapează prin banalitate sau înjghebări tautologice, și ce se trăiește pe viu deosebirile sunt adesea de la cer până la pământ. Atâta de șocant contrastantă este societatea românească la orice capitol – luxul și sărăcia, naivitatea și rapacitatea, politețea și înjurătura sunt vecini pe aceeași uliță – încât a suprinde ceea ce este în câteva cuvinte riscă să surprindă ca un nonsens, o sterilă aglomerare de contradicții. Întrucât adevărul nu poate fi spus fără a deranja pe toată lumea – cei învingători nu vor să audă că faptele lor de excelență s-ar putea să producă mizeria altora, iar cei mulți, necăjiți, nu pot accepta ușor mulțumirea motivată material a altora – s-a invetat ipocrizia călduță, tehnica de învăluire și acoperire a realității. Fără a avea acces la o bază de date la zi, România este cu certitudine țara cu una din cele mai mari rate ale inegalității din Europa. E de mirare că ne înțelegem în aceeași limbă, deși, în afara limbii, nu pare să ne înțelegem defel unii cu alții la nivel colectiv. Când ajungem la capitolul educației, frontul întins al opozițiilor a săpat tranșee adânci de două generații încoace.
În vara anului 2022, ministrul Sorin Câmpeanu a insistat ca în proiectul noii legi a educației naționale să se accepte dreptul colegiilor naționale să organizeze examene de admitere în regim propriu pentru 90% dintre viitorii elevi ai acestor instituții de prestigiu și de elită. Nimic mai meritocratic, s-ar zice. Valoarea se cerne fără participarea unui ,,program de calculator” care face triajul. Din păcate, situația din teren este nu doar mai complicată, ci altfel decât prescripțiile morale ale meritului și competenței teoretice. Adevărul este că, în afara examenelor de admitere la câteva facultăți de stat, la anumite specializări, iar aceasta doar în ultima perioadă (medicină, drept, arhitectură, inginerie), marea majoritate a instituțiilor de învățământ românesc practică mai abitir ca niciodată ,,admiterea pe bază de dosar”. Intră cine vrea, iese tot cine vrea. Nu se mai pune în discuție reputata și desueta ,,putirință”. De aceea, singurul examen dificil și cu vădite urmări pe care îl dau cei mai mulți elevi ai României din prezent este cel de Evaluare Națională. Bacalaureatul a rămas o probă a maturității la care nu se mai promovează în 99% din cazuri, ca înainte de 2011, când se țesuse o rețea întreagă de malversații, pe care niște camere video au destructurat-o aproape complet. Bacalaureatul este examenul la care nu mai ajung nici 75% din elevii care au intrat la școală acum 12 ani pentru că se pleacă mult din țară, înainte și după terminarea liceului, sau, pur și simplu, se abandonează școala până la finalizarea ciclului liceal. Avem încă un abandon școlar record în Uniunea Europeană, pe care autoritățile naționale nu-l pot controla și nu-l recunosc la întreaga sa dimensiune de aisberg. Tocmai de aceea Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a este ocazia de a studia cum cei mai mulți elevi români au fost pregătiți și selectați pentru a ajunge la liceu – în acest efort comun intră deopotrivă părinți, profesori și organizarea unor probe în care numărul candidaților este cel mai mare din România pentru un singur tip de examen.
Ca atare, să reevaluăm realist propunerea noii legi a educației privitoare la oportunitatea colegiilor naționale de a-și selecta singure elevii. În primul rând, colegiile naționale sunt în România un grup restrâns și distins, concentrat îndeosebi în reședințele de județ sau în București, de instituții educaționale care, într-adevăr, asigură calitatea sistemului nostru de învățământ. A întregului sistem, inclusiv cel universitar, să ne înțelegem. Medaliile internaționale la diferite probe provin din aceste școli de elită. Când miniștrii și secretarii de stat fac fotografii cu olimpicii României, aceștia sunt elevi înmatriculați la vreunul din cele cinci colegii naționale de la nivel național. Crema acestor absolvenți de liceu pleacă cu burse la primele 50 de universități din lume. Vorbim de câteva colegii naționale în România în care peste jumătate dintre absolvenți studiază la o universitate din afara granițelor, de obicei din Olanda, Statele Unite și Anglia. Universitarii români nu se întâlnesc decât într-o mică măsură cu vârfurile intelectuale ale învățământului secundar românesc fiindcă fenomenul global al migrației pentru studii relativ specializate s-a acutizat an de an în România după 2007. E un brain drain cu debit susținut. Pesemne că numărul acestor ,,elite ale elitelor” este de ordinul sutelor la nivel național. Dacă îi adunăm pe toți absolvenții colegilor naționale din România dintr-un an, ceea ce nu înseamnă că există o egalitate în materie de pregătire intelectuală între aceștia, deși similarități sunt, fără îndoială, bănuiesc că nu depășim 15,000 de elevi în total. S-ar putea ca această estimare să fie încă prea laxă. Cum ajunge un elev de gimnaziu licean în asemenea colegii naționale? Trecem astfel la al doilea punct al analizei.
Întotdeauna este nevoie de o medie de admitere ridicată pentru a deveni licean într-un colegiu național. Dacă pe vremuri, acum câteva decenii, se impunea o medie în apropiere de nota 8 sau puțin peste ori imediat sub, în clipa de față, date fiind standardele din ce în ce mai simplificate ale admiterii la liceu (din care s-a eliminat a treia probă acum ceva vreme și, de anul acesta, ponderea de 25% din media finală, cea care corespundea parcursului școlar dovedit în cei patru ani de învățământ gimnazial), 9,50 nu-ți garantează mereu accesul într-un colegiu național de top, profilul matematică-informatică. Sunt colegii naționale în România în care în unii ani media sub care s-a tras linia care separă admișii de neadmiși a fost de peste 9,70. Cum am ajuns aici? De unde această generație de ,,genii”, de eminență normalizată? Răspunsul este o combinație între condițiile de trai ale părinților, educația informală de acasă și, nu în ultimă instanță, munca intensă, aplicată și inteligența elevului, însă cu mențiunea că acest efort susținut a dat roade cu profesorii de meditații, nu cu aceia de la clasă, care, până la pandemie (dar și în viitor, de ce nu?), predau și la 35 de elevi pe oră (așa se face economie la bugetul statului, altfel, prăduit din toate direcțiile de piranha locali). Pentru a ajunge la un colegiu național, eliminând excepțiile, profilul candidatului este același, reprodus mecanic: elevul trebuie să locuiască la oraș, recomandabil într-o reședință de județ, părinții să dețină deja studii superioare, să aibă un venit pe membru de familie de cel puțin un salariu mediu pe economie și să facă meditații începând cu clasa a V-a sau, cel târziu, a VII-a, la matematică și limba română (literatura a fost atent înlocuită recent de comunicare). Acești elevi urmează cursuri și lecții private de limbi străine (limba engleză este primordială) din clasele primare. Scopul deprinderii la un standard ridicat al limbii engleze este eventuala plecare din România sau angajarea într-o multinațională IT. Dacă elevul deține vreun talent deosebit la desen sau muzică, cu atât mai bine. Acesta este în ansamblu elevul care obține o medie generală de minim 9,00 la examenul de Evaluare Națională. Rezultatele sale nu au legătură directă cu cele învățate personal în clasă. Nu ar fi luat niciodată note atât de mari pe baza muncii profesorului de la catedră. Meritele sunt individuale și auxiliare sistemului de învățământ ca umbra sa protectoare. Acestea aparțin implicării și contribuției financiare majore a părinților și profesorului privat, de acasă, meditatorul, acest profesor care nu completează cele deprinse din sala de clasă, cum s-ar crede într-un scenariu optimist, ci suplinește ce nu se face sau nu se poate face de calitate în școala de stat. Acestea fiind spuse, mai facem un pas, al treilea, ultimul, înainte de a încheia în buclă.
De ce medii atât de ridicate, aproape inaccesibile elevului mediu, în colegiile naționale? Cu oarecare atenție, vom intui răspunsul din formularea propriu-zisă a întrebării. Colegiile naționale nu sunt doar fortărețe ale inteligenției competitive, ci și cetăți izolate de locuitorii rustici din împrejurimi. Cu cât mai rupți de gloată, cu atât mai solidă segregarea financiară și educațională (într-un cuvânt, socială) a unora dintre români în raport cu majoritatea săracă, semianalfabetă, pălmașii care fac the menial jobs din Occident și de pe plaiurile mioritice. Noi trimitem două tipuri de români la export: cei de jos, grosul umanității, plătit prost pentru standardele de acolo (din Spania, Italia, poate Anglia), care mai și crește rata infractionalității pe străzile marilor orașe europene odată ajunși șomeri (presupunând că au muncit vreodată), și cei din pătura de mijloc, elita noastră risipită în cele patru vânturi, sub ceruri olandeze, germane, britanice, americane etc. Prima categorie abia de-a terminat opt clase, a luat cu puțin sub sau peste nota 5 la Evaluarea Națională și nu termină liceul sau nu promovează examenul de Bacalaureat. Provin din sate și comune lovite parcă pe vecie de șomaj și sărăcie lucie. Nu cunosc noțiunea de meditație plătită, dar o știu pe pielea lor pe cea a necesității materiale crunte. Părinții lor nu au învățat decent nici pe vremuri, iar ei nu-și înțeleg cultura națională, țara, pe ei înșiși și societatea din care se simt alungați sau din care pleacă ca din robia faraonului. Din rândul acestora provin elevii din grupuri școlare și licee profesionale. Cea de-a doua categorie sunt absolvenții de colegii naționale, care visează cu ochii deschiși la aculturația grabnică a Occidentului. Cele doua lumi fug una de alta și nu se cunosc deloc, parcă nemiscibile din veșnicie. Și unii, și alții înjură și blestemă la nervi, la necaz sau la supărare România, dar varsă o lacrimă de melancolie când aud rostirile molfăite, de tip slogan, ale unui George Simion, de pildă.
Și iată-ne ajunși la sfârșit. Concluzia prozaică are parte de următoarea exprimare: de ce să se voteze în parlamentul României un articol de lege prin care colegiile naționale să își poată selecta elevii când deja strădaniile conjugate ale sistemului de educație de stat se achită de minune în despărțirea apelor între cei de jos și cei de sus, între needucabili și supereducați? Nu asta ne dorim la nivel național, mai multe Românii divizate economic în locul uneia singure, fiecare cu casta ei profesională? Așa se pare. Ironia amară este că elevii admiși într-un colegiu național (prin prisma activității realizate, acestea sunt, de fapt, colegii internaționale) cu media generală de examen de peste 9,00 ar putea fi evaluați ceva mai serios și la cerințele lor intelectuale autentice – ajungând să capete note realiste, ajustate în jos –, dar există întotdeauna riscul, calculat iscusit de mințile din Ministerul Educației, ca restul de 80% de elevi de aceeași generație să se trezească cu note cuprinse în intervalul 2,00 și 5,00. Despre un sistem de învățământ de stat, național, în care viitorul cetățean cu drept de vot nu trece un examen de clasa a VIII-a, preferăm să păstrăm tăcerea, din jenă și descumpănire.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Partial aveți dreptate, deoarece materia pe de o parte este foarte stufoasa și ca să poți preda la nivel înalt când Ia clasa ai copii de 3 și 4 și 2 de 10 pentru ca aia de 3 si 4 nu știu sa învețe efectiv sau nu pot asimila se preda la nivel mediu sa zicem elementar și se evaluează copii la un nivel jos. Dar sunt și clase mai bune de atât. Totul tine și de implicarea învațătorului sau profesorului.
Pe de alta parte nu e corect ca spuma sa meargă la smecherii dde la 5 colegii, la fel, performancmte se pot face la orice liceu dacă profesorii sunt ok, adunarea acestei spune naște licee de 2 lei și licee la care profii preda cu nemiluita la ore ca geniile aste de 10 absorb orice le pun pe masa.
Deci nu e meritul colegiului ci a dmnei învățătoare și a profilor de la 5-8 ca au format acei copii sau i-au ajutat sa priceapa cum se învață și sper ca nu toți întra în cadrul memorarii ci a invatatului logic, coerent.
Vine La final colegiul pix și i-a spune și vai doamne ce profi buni sunt acolo total mai fals, acceasi profi nu ar merge niciodată la olimpiade dacă ar fi în alt liceu și ar avea o clasa sau toate sub medie pentru ca de spune se duce la ăilalți. Asta e una din Marea mantie a sistemului sa iei spuma și o duci la câteva colegii, logic ca ăilalți se lupta cu copii aproape analfabeți în clase.
Am cumparat un apartament si o sa ma apuc de reamenajare completa, dau jos tot pina la beton, instalatii, parchet, ferestre, usi, ziduri (structura in cadre, relax), tot. Nu primesc parchetarul daca nu stie Geometrie Descriptiva. Instalatorului ii dau direct Ecuatia Schrodinger independenta de timp. Zugravul? Un subiect din Chimia silicatilor si apoi ceva din coloizi, evident. Jar maninca daca nu stie!
Iar aia cu ferestrele nici nu intra in casa daca nu cunosc circulatia fetala, trebuie sa viseze Canalul arterial Botallo si sa prezinte subiectul in Gaelic.
Pe vremuri exista într-adevăr concurenta între licee, pentru ca spuma era peste tot acum spuma merge la niște smenari, ca de, niste smecheri au făcut legi după revoluție, nu mai zic de alte inepții, cum ar fi acreditari în scoli, licee la un privat și dai o căruță de bani, e bătaie de joc ca funcția inspectoratului a luat-o o capusa privata cum e CEAC-ul și altele similare.
Mai nou platim pentru incompetenta functionarilor publici (norma noua aprobata de plata institutionala) in loc sa plateasca ei. Si tot noi platim pentru educatia celor ce pleaca de pe bancile facultatilor in strainatate prin acest brain drain. In alte tari educatia academica se plateste, noi am ramas cu sistemul din comunism, cand erau inchise granitele tarii.
@dl.Bucur: „…Si tot noi platim pentru educatia celor ce pleaca de pe bancile facultatilor in strainatate prin acest brain drain…”
Marea problema a acestei tari, care e condusa de analfabeti, este ca astia nu inteleg esenta capitalismului si comandamentele vremurilor pe care le traim. Revin la ce spuneam in trecut: CAPITAL HAS A NATIONALITY, iar prin capital, dupa orice curs de contabilitate primara, se intelege: cash (bani), pamint, RESURSE, si oameni (forta de munca)…ASTEA NU SE INSTRAINEAZA, in general !…daca vrei sa insemni ceva in economia mondiala
De ce naiba exista Schengen: libera circulatie a marfurilor, capitalului, oamenilor !, unde toate astea ni se intimpla cu virf si indesat, dar, de fapt nu suntem in Schengen.
Pentru aceasta situatie, trebuie politici care sa corespunda „capitalului national”, iar aceste politici trebuie facute de oameni educati…altminteri, raminem cu „prostu’plateste”
Bacalaureatul corect a fost probabil cea mai importantă reformă morală din RO: 200 000 de elevi au constatat că a copia e furt. Și că furtul se pedepsește.
Aproximativ jumătate dintre aceștia nu au mai avut acces la facultate. Fabricile de diplome au pierdut sume uriașe (aproximativ 200 milioane euro anual, timp de 12 ani câți au trecut de atunci).
Mii de cadre universitare au fost nevoite să-și restrângă activitatea la o singură universitate, ceea ce a fost, până la urmă, în beneficiul studenților.
Al cui e meritul? Al… camerelor de vederi, desigur! Căci ministrul de atunci nu avea bacalaureatul. Fapt demonstrat, cu onestitatea-i cunoscută, de A ntena 3!
„O, țară tristă, plină de humor“!
foarte bun textul/adevarat ce ati scris. atita vreme cit aia cu buda n fundul ograzii se vor inghesui la scolile de militie si securitate (intelligence, sic!) viitorul Romaniei n are cum arata altfel decit prezentul. Romaniei nu i a mai ramas nimic decit politruci si ciomagari bine platititi sa mentina „ordinea” impusa de analfabeti cu doctorat. va veni decontul si acestor scursuri umane (progeniturile secaturilor ceausiste), vor plati si pentru bolsevicii ramasi nepedepsiti in 89.
Scoala si toate legile educatiei sunt prost concepute dupa 1990. Nu afirm ca scoala dinainte de 1990 era una grozava dar asigura un minim de cultura generala si notele aratau mai bine inteligenta nativa si pregatirea elevilor. Multi mergeau la scolile profesionale sau scolile postliceale de doi ani. Dar acum avem doua educatii si o prapastie intre ele. Una a elevilor cu situatii materiale f.bune si a celor care au IQ peste 110. Restul nu mai fac scoala adevarata ci doar trec prin ea, de aici si procentul mare de analfabeti functionali. Pana nu vom avea conditii reale de educatie pentru elevii cu inteligenta medie si fara averi nu vom avea o societate performanta. Un exemplul graitor este legislatia proasta din toate domeniile, la care dam mereu ordine si hg si ce politicieni avem. Exemplul de a investi in scoala si elevi o dau Japonia, Korea de Sud, Suedia, Danemarca, etc.. Nu dau mereu olimpici dar dau mai multa sarguinta, dorinta de a munci, obiectivitate si bun simt, de a aprecia pe cei din jur, adica o stare de civilizatie.
Personal vad problema mai mare la parinti iar ofertele educationale trebuie diversificate.
Da, parintii sunt problema,
Ati vazut un parinte care ar spune ca odrasla sa este mai putin dotata intelectual si ar fi mai bine sa urmeze o scoala profesionala ? nuu, ca este puturoasa si nu doreste sa invete ? Nuuu.
Ca ar fi mai indicat sa inceapa de la 16 sa munceasca ? Nuuu, vai Doamne, saracul copil, se poate.
Eu am inceput sa muncesc de la 14 ani, adevarat pe perioada vacantelor sa-mi aduni niste banuti sa pot cumpara o bicicleta, o undita sau pur simplu sa-i cheltui pt ca erau munciti de mine, un sentiment care m-a facut fericit si independent.
Din contra, toti sunt destepti foc. Inainte cel putin fiecare cunostea un prost, astazi au disparut, unde sunt ?
Si la mine a fost la fel. Eram la strand, vacanta de vara, printr-a 7 a sa fi fost(?) si a venit un coleg si-a spus ca ceva depozit de ambalaje la marginea orasului cauta oameni sa repare lazi de lemn, din acelea pentru sticle, si ca plateste nu mai stiu citi lei pe zi. Sau la lada reparata, nu mai stiu. Eu nu aveam nevoie de bani insa erau colegi care chiar aveau. I-am cerut voie mamei, m-a descusut putin si a spus da. Asa ca dimineata la 8, cred, eram la depozit si reparam lazi, taiam niste platbanda subtire si o bateam in tinte la colturile deteriorate ale lazilor. Mai nimereai si cite-un ciocan peste deste :) Nu stateam prea mult, pe la 2 eram la strand. Nu mai stiu cit am lucrat, 2 saptamini, poate 3 si n-am stiut ce sa fac cu banii. Nu erau putini, citeva sute de lei, nu mai stiu. Banii i-am tinut putin in cutia mea si apoi i-am dat mamei, nu stiam ce sa fac cu ei, aveam de toate si nu era treaba mea.
@ursul bruno: in zilele noastre nu mai exista prosti !…daca intilnesti vreunul, si nu sunt putini, n-ai voie sa-i discriminezi
@Agora: mare dreptate aveti cu afirmatia „…a investi in scoala si elevi…”
Trebuie creat/copiat un sistem in care:
– statul investeste in educatie (obligatorie, nu optional !), in care toti copii/tinerii, sa beneficieze de scoala, cazare, mincare, profesori, etc. (adica, un fel de internat: scoala dimineata, studiu dupa amiaza, seara acasa…toate astea pentru cei care nu au posibilitati…si sunt multi copii saraci, care ar vrea, dar nu au posibilitati !);
– toti se vor „cerne”pe parcurs, iar, din facultate, sau scoli profesionale, va asigur ca vor fi firme care vor prelua, cel putin partial, o potentiala forta de munca !;
– totul de mai sus, se va derula pe baza unui contract/intelegeri, iar, cind „produsul final” (forta de munca educata) iese pe portile scolilor, aceasta, va ramine in tara o perioada „pentru amortizarea investitiei”
Este un sistem win-win incare individul si societatea cistiga
Cred ca asa se interpreteaza „investitia in educatie”. De ex. Japonia, demult practica sistemul…iar mii de studenti sunt urmariti/sponsorizati/ pregatiti, stiind deja ca au un loc d emunca in firma X, si vor face munca Y si vor primi remuneratia Z…au o perspectiva !
Personal, detest „sistemul” in care diverse odrasle se duc la diverse inalte scoli in strainatate…si nu mai vin…si poate e mai bine !?
„Cum arata scoala astazi, asa va arata tara miine”- Spiru Haret
Mai multe scoli profesionale, colegii technice, scoli de maistri, scoli de perfectionare profesionala in afara unei facultati sunt rezolvarea iar colegile de elita, da, pot sa-si selecteze elevii in functie aptitudini si performante insa ele nu trebuie sa devina etalonul, etalonul este diversificarea cat mai mare, oferte cat mai multe ale sistemului educational astfel incat fiecare sa.si poata gasi drumul catre o pregatire profesionala pe masura.
https://en.wikipedia.org/wiki/Petro_Mohyla
Un adevarat educator.