Da, te inteleg, da, e oribil sa lucrezi in presa din Romania. Suprasolicitant. Prost platit. Subevaluat. Ai un sef gras care se imbraca in trening, cu un lant de aur si tenisi albi, nu stie sa citeasca, sa scrie sau sa vorbeasca – insa primeste o gramada de bani de la un binefacator dubios ca sa urle la tine prin telefon, si toate astea pentru ca varul lui stie pe cineva care stie pe cineva care e insurat cu fiica unui fost general securist, prin urmare e ‘conectat’. Lucrezi si in weekenduri. Lucrezi seara. In fiecare luna iti cersesti banul. Si salariul iti cade, frimitura cu frimitura, de pe masa stapanului. Oricine ar fi stapanul ala – sau stapana? Nici macar tu nu mai stii.
Cu toate acestea, in aceasta regiune, Romania are cele mai mari sanse sa construiasca publicatii de succes in new media – si niciodata aceasta oportunitate nu a fost mai mare ca acum.
Concurenta e slaba. In trecut, oligarhii Romaniei au incercat sa controleze presa pompand bani, fara o strategie realista pe zece ani. Acest lucru a distorsionat piata si a stirbit calitatea. Insa aceasta perioada s-a terminat. Proprietarii nu vor mai finanta publicatiile cu zeci de milioane de Euro – cum s-a intamplat in cazurile Adevarul Group, sub Dinu Patriciu sau Realitatea, sub Sorin Ovidiu Vantu, fara vreun stimulent de profit. Ceea ce va face concurenta mai corecta. Financiar, nu exista investitori straini in presa din Romania, cu exceptia Pro TV si Kanal D acum si Ringier si Sanoma Hearst in trecut.
Talentul local nu trebuie sa concureze cu banii din afara. Editorial, presa e de slaba calitate, pentru ca foarte des jurnalistii trebuie sa isi realizeze materialele singuri, pentru ca nu exista roluri clar definite – reporter, editor, verificator al informatiei. Statiile TV, revistele si siteurile web se lanseaza si se inchid in intervale scurte sau rezista la limita, cu doar unul sau doi jurnalisti, care traiesc de pe urma vreunui advertorial ocazional, insa fara niciun public.
Doar o mana de publicatii profitabile au integritate – si aproape niciuna nu are un plan pe termen lung.
Asta inseamna oportunitate. Ca sa creezi un produs media competitiv, nu ai nevoie decat de povesti, energie, un computer, de cineva care sa-ti verifice ortografia si deja ti-ai invins mai mult de jumatate dintre rivali inainte de a apasa butonul ‘publish’.
Da, stiu. Banii. Sa obtii un profit e cea mai grea sarcina. Din cauza asteptarilor cititorilor ca jurnalismul ar trebui sa fie disponibil gratis, la un click de mouse, nu exista un model de business functional, nici in Romania, nici in afara. The Guardian e al treilea cel mai popular ziar online din lume, insa pierde zeci de milioane de lire in fiecare an.
Profesionistii din marketing trebuie sa ia aminte. De indata ce un produs media nou demonstreaza profesionalism, in echilibru cu un public dinamic, bugetele de media ii vor cumpara spatiile libere.
Romania are o infrastructura de Internet excelenta, viteze de download rapide si o populatie care vorbeste limba IT. Asa ca new media are mijloacele si cunostintele necesare pentru a se dezvolta intr-un ritm fantastic.
Intre timp, protestele recente impotriva proiectului Rosia Montana au demonstrat ca decalajul dintre mass-media traditionala si new media este al generatiilor.
Un mare numar de tineri din Romania nu consuma media traditionala. Televizorul este zgomotul de fond din casa parintilor. Ziarele sunt folosite sa impacheteze borcanele de gem sau legaturile de marar. In reviste nu gasesti decat reclame care se dau articole si articole care se cred reclame.
Pentru acesti tineri, o stire e o experienta pe un ecran, printre fotografiile prietenilor care se imbata pe o plaja in Spania sau Miley Cyrus care-si misca fundul in fata lui Stalin si a lui Roosevelt la Yalta.
Smartphoneurile lor primesc aleatoriu imagini, clipuri sau articole de la prieteni, grupuri de interese comune sau colegi, care le pun la indoiala autenticitatea inainte de a le da mai departe. Canale intreprinzatoare, cum ar fi Casa Jurnalistului, au ocupat acest spatiu cu atractii populare care exploateaza strangerea de fonduri.
In Romania, jurnalistii sunt sub presiune. In grupurile de presa de prim rang, sunt interese financiare si politice care ii compromit. Editorii sunt subordonati frecvent proprietarilor, care sunt la randul lor subordonati vreunui politician care dicteaza tonul si continutul editorial al produsului si al canalului.
Romania are, insa, o proliferare a canalelor media care au interese politice variate, intr-un conflict deschis. Este o forma perversa de pluralism mediatic – insa vorbim de un pluralism mediatic.
Multi dintre jurnalistii acestor ziare, siteuri web sau canale TV mananca rahat cand seful le comanda sa fie un difuzor pentru bani si putere. Isi justifica siesi ca, daca pot sa relateze macar 50 la suta din timp actiuni care merita sa fie investigate, e acceptabil ca in restul timpului sa faca PR unei afaceri sau unui politician, sub masca unui reportaj. Se supun pentru ca si ei trebuie sa-si plateasca chiria. Am compasiune pentru situatia asta. Iar dinamica asta nu e diferita de cea din ziarele englezesti – care aproape toate sunt partinitoare fata de o agenda politica.
Jurnalistii au insa puterea sa spuna nu – chiar daca asta inseamna ca isi pierd slujba. Nimeni nu impusca, bate sau baga la puscarie jurnalisti in Romania. In ultimii cativa ani au existat doar cateva exemple de intimidare, in principal in domeniul fotbalului. Daca un jurnalist este supus violentei, un semnal de alarma alerteaza atat autoritatile locale cat si pe cele ale UE. In Romania, agresorii se gandesc de doua ori inainte de a-i da unui jurnalist un pumn in fata.
In plus, Romania are povesti care atrag acoperire internationala – proteste, mine de aur, exploatarea gazului de sist, dilemele imigrantilor, nationalismul moldovenesc si cainii vagabonzi. Asa ceva nu se gaseste in Finlanda.
Cenzura e slaba in Romania. Editorii pot limita materialele jurnalistilor despre Biserica Ortodoxa sau despre vreun personaj bogat si puternic. Insa libertatea in online prospera – iar mediul asta e din ce in ce mai puternic. Hotnews e un forum pentru o multitudine de voci, bloguri si opinii care continua sa stapaneasca un public larg. Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie a lansat acum un nou site in engleza [pe care il co-editez] www.theblacksea.eu care ofera o platforma jurnalistilor din tarile din jurul Marii Negre care nu isi pot publica investigatiile in alta parte.
O initiativa non-profit, finantata de sponsori si care, nu are reclame, acest site este rezultatul colaborarii dintre jurnalisti, fotoreporteri, infodesigneri, programatori de coduri si redactori. Ei au experienta la cotidiane englezesti, americane si romanesti, inclusiv ancheta globala de anul asta despre evaziunea fiscala in paradisul fiscal din Insulele Virgine Britanice, care a scuturat din temelii oligarhii si guvernele din Mongolia si Ucraina.
De ce sa construim asa ceva in Romania? Pentru ca in aceasta regiune, tara asta are o piata de media avansata, jurnalisti care vorbesc mai multe limbi, cea mai mare experienta la capitolul jurnalism de investigatie si cea mai mica interferenta din partea guvernului. Ar fi greu sa produci asa ceva in alte tari importante din regiune – Turcia, Rusia sau Ucraina.
Misiunea noastra este sa lansam o barca de salvare pentru anchetele si investigatiile care ar pieri altfel. In acelasi timp, putem arata ca Bucurestiul poate fi mandru ca devine un centru regional al jurnalismului liber.
Traducerea: Corina Mica
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
CORECT !
Întotdeauna m-am mirat DE CE toate vehicolele media se înghesuie pe tabloidism. O lege de fier a pieței libere spune că, dacă bătălia e mare pe un anumit segment, întreprinzătorul deștept cauta un „crenel” (vorba francezilor) unde se poate strecura fără să-l ciuruie imediat o mie de săgeți inamice. Crenelul nu trebuie să fie enorm (adică să furnizeze profituri enorme) ci doar suficient pentru a trăi onorabil. Ulterior… mai vedem.
Dar asta înseamnă muncă serioasă ! Și lipsa „tălpilor” din partea statului (statu´-palmă-barbă-cot). Și personal realmente calificat. Și un minimum de onestitate. Și… ce mai vreți Dvs.
Intre cultura dialogului si cultura invectivei
Este adevarat ca aici suntem pe primul loc in lume la viteza de conectare la Internet , altfel spus suntem primii in lume la viteza comunicarii cu ceilalti si in ceea ce priveste accesul la informatia (publica) globala .Intrebarea fara raspuns este cum se impaca acest fapt absolut remarcabil cu situatia in care Romania se afla de exemplu , pe primul loc in UE la rata de infectare a computerelor cu programe daunatoare ( http://www.gandul.info/it-c/raport-microsoft-romania-numarul-unu-in-ue-la-rata-de-infectare-a-computerelor-cu-programe-daunatoare-11582794 ).
Este adevarat ca ” libertatea in online prospera – iar mediul asta e din ce in ce mai puternic. Hotnews e un forum pentru o multitudine de voci, bloguri si opinii care continua sa stapaneasca un public larg.”
In sfarsit, este adevarat ca :
” In Romania, jurnalistii sunt sub presiune. In grupurile de presa de prim rang, sunt interese financiare si politice care ii compromit. Editorii sunt subordonati frecvent proprietarilor, care sunt la randul lor subordonati vreunui politician care dicteaza tonul si continutul editorial al produsului si al canalului.
Romania are, insa, o proliferare a canalelor media care au interese politice variate, intr-un conflict deschis. Este o forma perversa de pluralism mediatic – insa vorbim de un pluralism mediatic.
Multi dintre jurnalistii acestor ziare, siteuri web sau canale TV mananca rahat cand seful le comanda sa fie un difuzor pentru bani si putere. Isi justifica siesi ca, daca pot sa relateze macar 50 la suta din timp actiuni care merita sa fie investigate, e acceptabil ca in restul timpului sa faca PR unei afaceri sau unui politician, sub masca unui reportaj. Se supun pentru ca si ei trebuie sa-si plateasca chiria. Am compasiune pentru situatia asta. Iar dinamica asta nu e diferita de cea din ziarele englezesti – care aproape toate sunt partinitoare fata de o agenda politica.
Jurnalistii au insa puterea sa spuna nu – chiar daca asta inseamna ca isi pierd slujba. Nimeni nu impusca, bate sau baga la puscarie jurnalisti in Romania.”
Ca sa spunem totusi intreg adevarul si cetatenii sunt sub o presiune enorma ( poate chiar mai mare decat a jurnalistilor care suporta presiunea unui singur sef ) cu atat mai mult cu cat ei suporta si presiunea jurnalistilor si pe cea a televiziunilor ( ca sa nu mai spunem ca in principiu tot jurnalisti sunt si cei care manipuleaza opinia publica ) .
In sfarsit in aceasta excelenta analiza , ati omis sa analizati cu experienta si detasarea dvs genul de climat social de la noi generat si indus de catre presa si media romaneasca , respectiv de catre unii jurnalisti si lideri de opinie.
Este vorba , pe de o parte , de calitatea comunicarii si dialogului social , iar pe de alta parte de abolirea standardelor morale si deontologice . Mai exact, degradarea limbajului folosit in spatiul public si promovarea atacului la persoana tin mai degraba de o cultura a invectivei si agresivitatii decat de un dialog civilizat si european .
Ca jurnalist cunosteti desigur ca liberatea presei si inexistenta cenzurii nu garanteaza neaparat ( pentru autori si cititori ) dreptul la libera exprimare a opiniei pentru ca pot exista multiple forme de intimidare si santaj social mascat prin care acesta poate fi de fapt inhibat si blocat.
De multe ori, chiar discutiile din forum-urile articolelor de pe Contributors.ro degenereaza in atac la persoana si insulte . Pe de alta parte, pentru prima data am vazut pe aceasta platforma si autori care isi ataca si insulta proprii cititori ( detalii aici : http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html) si era interesant de stiut daca aceasta practica bizara este numai una autohtona sau o regasim si in alte spatii culturale pentru ca pana acum nu am mai auzit de autori care sa-si insulte proprii cititori . Din acest punct de vedere , ar fi fost foarte interesant sa aflam opinia dvs cu privire la acceptarea si/sau promovarea atacului la persoana de catre jurnalisti si lideri de opinie pentru ca acesta , se stie , suplineste de fapt lipsa argumentelor fiind o forma clara de agresivitate sociala ( „The mobilisation toward ruining the reputation of adversaries is the prelude to the mobilisation of violence in order to annihilate them.” )
Cand la cel mai inalt nivel al statului nostru este nevoie de incheierea unui „acord (scris) de colaborare institutionala” , prin simpla extrapolare oricine poate intelege cum stau lucrurile in realitate la nivelul ansamblului nostru social.
Mai clar, regulile polemicii civilizate stabilite de compatriotii dvs de la Oxford inca din 1860 (!) nu par sa prinda radacini aici, nici dupa mai mult de doua decenii de libertate a presei care la noi s-a tradus de multe ori prin abolirea standardelor morale si deontologice si prin promovarea unui climat social otravit care tine mai degraba de cultura invectivei si atacul la persoana decat de fair-play –ul intelectual si cultural european .
In sfarsit, viitorul presei romanesti nu cred ca poate fi disociat de comportamentul moral si deontologic al jurnalistilor si liderilor de opinie. Dupa experienta acestor doua decenii deja trecute , opinia mea de simplu cititor ( uneori comentator ) , pe termen scurt , este pesimista cu privire la viitorul presei romanesti .
Nu stiu de ce, in ultima vreme cand citesc ceva interesant, de altfel, cu referire la presa din Romania, apar referinte la o materie fecala.
Cristian Tudor Popescu spunea intr-un interviu recent (cu multe informatii utile) :
„Puteam să nu mă implic în presă, la presă e cu noroi, tată, e cu căcat, e cu hazna, îţi sare în faţă, te umpli de căcat, de sânge, e altceva!” (http://adevarul.ro/news/adevarul-125-ani/interviu-cristian-tudor-popescu-patriciu-transformat-adevarul-intr-un-pliant-mall-1_5264229ac7b855ff565c9e64/index.html)
D-l Bird e mai elegant aici, si pastreaza ambiguitatea (produs de cofetarie / excrement):
„Multi dintre jurnalistii acestor ziare, siteuri web sau canale TV mananca rahat cand seful le comanda sa fie un difuzor pentru bani si putere”.
Stau si ma intreb, dar in acelasi timp va intreb si pe dvs.: Sa fi intrat oare toata presa româneasca in zodia naturalismului ?
Cel mai scurt raspuns ar fi : „Le style c’est l’homme même” ( Buffon ).
Nu cred ca a intrat toata presa in aceasta zodie ci au intrat numai unii autori, jurnalisti, publicisti si lideri de opinie deveniti inevitabil modele sociale ( acestia sunt, cu acestia defilam ) care din anumite motive doresc sa imprime acest curs dialogului din spatiul public si chiar vietii publice romanesti.
Pe de alta parte, nici o persoana publica dintre acelea care au predilectie pentru limbajul urii ( scris sau vorbit ) – agresiv, obscen, de satra , de maidan, sau de cazarma ( in alti termeni manifesta predilectie pentru ceea ce psihanalistii denumeau odata fixatie anala, orala sau genitala ) nu poate explica in mod coerent de ce in Romania ( tara europeana, cu o cultura si traditii care ne fac cinste si pentru care altii ne invidiaza ) nivelul polemicilor din spatiul nostru public nu se ridica nici macar la nivelul regulilor polemicii civilizate stabilite de catre Universitatea Oxford inca din 1890 .
Probabil ca asa se doreste,
Pe de alta parte, agresivitatea verbala si degradarea limbajului public sunt de fapt forme de intimidare si cenzura asupra exercitarii dreptului la libera exprimare a opiniei care in nici un caz nu trebuie confundat cu „dreptul la insulta” , pentru ca si spatiul public este un spatiu care trebuie respectat.
In acest sens, CEDO a luat deja o decizie istorica ce ar putea avea consecinte majore pe termen lung asupra dialogului din spatiul public si asupra climatului social din tarile membre ale Uniunii Europene , inclusiv in tarile foste comuniste , deci si in Romania unde dialogul public ( in special cel din zona online ) ajunge de multe ori in zona suburbanului
(http://www.pcworld.idg.com.au/article/528799/eu_court_holds_news_website_liable_readerscomments/) .
Nici un cuvant al autorului anterior (cel tradus, deci mai putin cunoascator al spatiului romanesc) despre marile carente in cultura generala a asa zisilor gazetari sau reporteri de azi. Au deficiente serioase de limbaj, de logica a discursului si atunci, te astepti sa fie si foarte usor manipulati de catre sefi sau, mai rau, exploatati.
The sky is the limit! Nu aveti decit sa trageti o linie clara de demarcatie intre propriile valori si valorile populare, intre munca pentru bani si efortul din pasiune (neplatit).
O sugestie pentru jurnalisti. Umiliti-va pentru bani si rating, intelegem. Dar aveti si libertatea de a publica ceea ce va reprezinta corect. Puteti simula rapid identitati false in scopuri onorabile. Oricine poate sustine un scop nobil oarecare dupa ce isi asigura intr-un fel piinea de zi cu zi.
Voluntariatul nu este suficient promovat la noi. Avem multi pensionari de exemplu care n-au mare lucru de facut toata ziulica. Voluntariatul e o sursa extraordinara de valoare practica si/sau culturala.
In plus, avem la dispozitie si mecanisme transnationale pentru a insanatosi situatia din mass media. Ca cetateni responsabili ce suntem, sa semnam Initiativa europeana privind pluralismul in mass media!
http://www.mediainitiative.eu/