vineri, martie 29, 2024

Vine iarna. Cu ce bani ne încălzim?

După o relativă perioadă de calm pe timp de pandemie, prețurile la energie au explodat anul acesta, alimentând inflația și amenințând consumatorii cu facturi insuportabile la iarnă. O analiză a Asociației Energia Inteligentă[1] arăta luna trecută că prețurile pentru consumatorul casnic au crescut cu 60% pentru gaze, 25% pentru energie electrică și 20% pentru termoficare (estimat, se va vedea mai bine la iarnă). În august și septembrie s-au atins noi recorduri pe piețele angro: pentru energia electrică, prețurile spot medii pe primele 7 luni sunt aproape duble față de cele de anul trecut, în timp ce gazele s-au scumpit de circa patru ori. Costurile electorale ale acestor evoluţii pot fi însă și mai mari: în ultimele zile asistăm la un concurs între partide care propun măsuri de protecție socială în fața creșterilor de prețuri, de la subvenționarea unei părți din factură pentru anumite categorii de consumatori casnici și până la idei de plafonare a prețurilor.

Actualele scumpiri au în parte cauze obiective: prețurile au crescut cam la fel în toată Europa în ultimele săptămâni. Cauzele sunt multiple. Prețurile au crescut din cauza revenirii economiei în 2021 față de perioada de lockdown de anul trecut, ceea ce a însemnat creșterea cererii globale de LNG (mai ales în Asia), creșterea cererii de gaze în general și de energie electrică. Cel puțin la gaze, din motive tehnice, oferta are o inerție mult mai mare decât cererea. Primăvara lui 2021 a fost mai rece, ceea ce a dus la creșterea consumului de gaze, extrăgându-se din înmagazinare, depozitele fiind mult mai mici anul acesta față de anul trecut, când multe state europene își făcuseră rezerve din cauza riscului ca Ucraina să nu ajungă la o înțelegere cu Gazprom până la finele lui 2019. Mai mult, Gazprom a speculat condițiile de piață, reducându-și drastic tranzitul de gaze prin Ucraina din vară, cu intenția de a pune presiuni pe UE pentru operaționalizarea lui Nord Stream 2. Costurile emisiilor de CO2 au crescut și ele, de la 30 la peste 50 euro, dar această creștere reprezintă sub 20% din creșterea totală a prețurilor la energia electrică.

În ciuda faptului că există motive globale și regionale pentru creșterile de prețuri, pe de altă parte în România energia va deveni din ce în ce mai scumpă și din vina noastră, iar soluția nu este să plafonăm din nou prețurile. De fapt Ordonanța 114, care a reglementat din nou prețurile pentru energia electrică și gazele naturale în 2019-2020, e una din cauzele majore ale presiunilor pe preț. Consecințele directe şi nefaste ale OUG 114, care apar cu regularitate când se dau reglementări naive anti-piaţă, sunt:

  • În piața de gaze a devenit mai rentabil să reduci producția decât să vinzi sub cost;
  • S-a amânat exploatarea gazelor din Marea Neagră şi au explodat importurile de la Gazprom în anii 2019-2021;
  • În piața de energie electrică s-a redus și mai mult față de anii anteriori apetitul investitorilor;
  • Iar blocajul total la construcția centralei Romgaz de la Iernut a fost probabil rezultatul aceleiași OUG 114 (care a majorat și costurile de construcție).

Dar să explicăm cele câteva chestiuni care au ținut publicul pe jar în ultimele luni, chiar după abrogarea Ordonanței 114 și mai recent, după ce și alte state europene au anunțat măsuri de protecție a consumatorilor într-un an cu mari creșteri de prețuri.

1. Plafonare vs ajutoare

În ultimele zile, tot mai multe state europene anunță măsuri de protecție socială pentru consumatorii casnici de energie, dar și IMM-uri. Din păcate, mesajul ajunge distorsionat la publicul român, iar populiștii autohtoni profită pentru a face propuneri care de care mai fanteziste. Lucrul cel mai important de știut e că suntem cam singurii la care s-a vehiculat ideea plafonării prețurilor în sensul reglementării lor, la furnizor sau la producător.

Spania, un exemplu mult citat zilele acestea, nu ”plafonează” prețurile. Pur și simplu, ca și Franța, Italia, Grecia și alții, subvenționează consumatorii (ca ajutor financiar și/sau prin plata unei părți din factură, dar fără să se discute reglementarea prețurilor la producători sau furnizori). În unele țări ca Spania și Italia, se mai reduc și taxe ca TVA sau accize la consumatorii finali, adică statul renunță la o parte din încasările fiscal de la buget pentru a lăsa mai mulți bani la consumatori și a reduce nivelul facturilor. Nu este în niciun caz vorba de o plafonare sau reglementare a prețurilor în piață sau o întoarcere din drum a liberalizării făcute în ultimii ani. De unde bani pentru aceste măsuri de sprijin? Cele mai multe state europene supraimpozitează companiile din sectorul energiei – adică sunt companii care fac profituri mari în perioada de creștere a prețurilor, iar aceste profituri pot fi temporar supraimpozitate pentru a rezolva ceea ce se consideră a fi o criză temporară. Există însă diferențe majore între aceste state și noi: la noi, 80% din producția de energie electrică – Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CE Oltenia, ELCEN etc. și 50% din cea de gaze e de stat – Romgaz, adică banii din eventualele profituri excesive oricum se duceau deja la stat în cea mai mare parte, supraimpozitarea nu ar scoate bani în plus la buget pentru protecția consumatorilor. În celelalte țări, producătorii nu sunt nici deținuți de stat, nici nu distribuie 90% din profituri ca dividend la buget. Apoi, noi avem deja supraimpozitare în sectorul gazelor încă din 2013, unde tot profitul care rezultă din prețuri ce depășesc nivelul reglementat din 2012 (neajustat nici măcar cu inflația) e impozitat cu 80%. De unde am mai putea supraimpozita? În alte cuvinte, singurii privați de la care am putea să mai scoatem ceva bani în plus sunt: regenerabilele noi (eolian, solar); și Petrom Brazi. Restul fie deja dă majoritatea profitului la stat, fie e supraimpozitat, ca Petrom pentru gaze. De reținut că actuala criză de prețuri e o criză a producției, a surselor de energie; în acest moment, nu furnizorii fac profituri excesive din condițiile actuale excepționale de piață, ci unii producători.

2. Liberalizarea prețurilor

Piețele de gaze naturale și energie electrică au fost liberalizate la 1 iulie 2020, respectiv 1 ianuarie 2021. Liberalizarea ar trebui să însemne că prețurile nu mai sunt stabilite de reglementator; orice furnizor, producător, consumator poate încheia contracte cu cine dorește și la prețuri stabilite de piață. Concret, eu pot cumpăra energie de la orice furnizor; acesta ia energia din piața angro și mi-o aduce în casă prin rețele pentru care plătesc, pe lângă energia sau gazul propriu-zise, și tarife de rețea; la acestea se adaugă accize, alte contribuții și taxe. Costurile de rețea, contribuții, taxe șamd reprezintă mai mult de jumătate din factură.

S-a tot spus iarna trecută că problema liberalizării (care a generat în acel moment prețuri semnificativ mai mari pentru cei care nu și-au schimbat furnizorul comparativ cu cei care au făcut-o) a fost una de ”lipsă de comunicare” din partea reglementatorului. Reglementatorul n-ar fi știut să explice mai bine consumatorilor că trebuie să-și caute furnizori cu aceeași atenție cu care o fac pentru alte servicii, bancare, de telefonie, de Internet șamd. Asta e în bună parte adevărat.

Dar eșecul reglementării a fost mult mai serios decât comunicarea proastă, pe care presa o înţelege uşor. ANRE pur și simplu a lăsat să pice lucrurile cum o fi o dată ce calendarul a ajuns la 1 iulie, respectiv 1 ianuarie. Să nu uităm că piața s-a mai liberalizat o dată în 2012-2017 și n-am avut niciodată criza publică a unor șocuri de preț când liberalizarea s-a finalizat. Asta, deoarece procesul de liberalizare e o chestiune care ține de însăși misiunea reglementatorilor în energie și trebuie pregătit și administrat ca atare. Ca să stai degeaba, n-ar fi nevoie de o instituţie (bine plătită) ca ANRE.

Cum ziceam, am mai trecut şi altădată prin de-reglementări. În 2012-2016 au existat calendare de liberalizare. Prețurile pentru gaze au crescut gradual până au ajuns la un nivel de piață. La liberalizarea energiei electrice furnizorii au fost obligați să-și formeze un portofoliu de energie în care ponderea celei la preț reglementat scădea gradual, trimestrial (de la 100%, 80% etc., până la 0%), restul trebuind cumpărat de furnizori din piața liberă. S-a făcut așadar o tranziție graduală, în care și costurile s-au ajustat lin, și cantitățile de energie din piața competitivă au crescut, ducând la prețuri de piață relevante și nu semnificativ mai mari decât la începutul liberalizării.

Însă în 2021, pe lângă faptul că n-am avut o liberalizare pregătită din timp de reglementator, am mai avut parte și de niște norme defectuoase care, pe scurt, au fost echivalente cu o situație complet neplauzibilă: ca urmare a reglementărilor ANRE, a fost ca și când foștii furnizori reglementați (ENEL, CEZ etc.) ar fi dat faliment și niște noi furnizori, de data aceasta ”de ultimă instanță” (dar pe numele lor tot ENEL, CEZ etc.) s-ar fi trezit brusc pe cap cu vreo 5 milioane de consumatori la care nu se așteptau și pentru care a fost nevoie să cumpere imediat energie din piață, oricât de scump, întrucât nimeni n-ar fi putut să prevadă că acești consumatori vor ajunge la ei. În asta constă marele eșec de reglementare pentru care cineva ar trebui să răspundă profesional, dacă partidele şi guvernarea ar avea vreme să se ocupe şi de lucruri serioase.

De reținut că șocul de preț din această cauză s-a amortizat în bună parte deja: în acest moment, nu mai sunt diferențe semnificative între ofertele concurențiale și cele pentru consumatorii care au rămas la vechiul furnizor și pe vechiul contract. Creșterile de prețuri de acum încolo au alte cauze, nu liberalizarea prost gestionată, care ca multe alte lucruri în România a trecut fără ca din ea să învăţăm vreo lecţie, să avem o dezbatere relevantă pe subiect dincolo de trollingul unor comentatori cu agendă – ori chiar fără să observăm că a existat o problemă şi să-i înţelegem cauzele.

3. Concurența în piața de energie

Spunea premierul Cîțu că o piață concurențială va genera prețurile cele mai mici (economic posibil). Așa este, iar prețurile din România (în ciuda unor presiuni interne de creștere) sunt destul de apropriate de cele din regiune și din cauză că, într-o reţea interconectată și cu piețe ”cuplate”, orice exces al cererii față de ofertă, și implicit o creștere a prețurilor, se ”sparge” imediat în importuri de unde energia e mai ieftină, ajungându-se la un oarecare echilibru regional, limitat în cele din urmă doar de capacitățile fizice de import și export. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem mai exact ce înseamnă concurența în piața de energie. Producătorii vând către furnizori (piața angro); iar furnizorii vând către consumatori (piața de retail). După liberalizarea de la începutul anului, piața de retail e cât se poate de liberă, dar asta în condițiile în care piața angro la noi e concentrată în cvasi-monopol pentru energie electrică și în duopol pentru gaze naturale. În plus, mai există încă restricții administrative la tranzacționarea pe piețele angro, care duc la distorsiuni. De pildă, forțarea producătorilor să vândă anumite cantități în anumite piețe, pe care o facem prin încălcarea regulilor europene, a dus la tot felul de mișcări speculative.

La energie electrică, vreo 80% din piața producătorilor e reprezentată de Hidroelectrica, CE Oltenia, Nuclearelectrica, ELCEN șamd – toate companii ale aceluiași acționar, Ministerul Energiei. Restul sunt Petrom Brazi, regenerabilele (intermitente) și importurile. Deci despre ce concurență vorbim? Dacă ne dorim concurență reală, în beneficiul consumatorului, de ce nu vorbim de spargerea monopolului Ministerului Energiei aici?

Similar la gaze: piața e dominată de duopolul Petrom-Romgaz, la care se adaugă importurile de la Gazprom. Problemele structurale din piața de energie, care o fac să nu fie concurențială cu adevărat, în ciuda liberalizării, vin din faptul că au fost descurajate voit investițiile private. Când proprietarul producătorilor de energie e același cu instituția care face și regulile în piață pentru concurenții săi, situaţia e aproape inevitabilă şi descrisă în orice manual de economie! Dar acesta e un alt subiect despre care nu vorbim. Duopolul Petrom-Romgaz a fost construit chiar de statul român la începutul anilor 2000. De ce oare n-om fi spart noi sectorul în mai multe companii, pe care să le fi privatizat cu diverși investitori ca să concureze realmente între ele? Actualul ”cartel soft” din sectorul energiei electrice e opera decidenților din guverne şi parlamente care au blocat privatizările Turceni, Rovinari și Craiova în 2005-2006, de care erau interesați câte şapte-opt investitori de prestigiu din UE și SUA; cu totul altfel ar fi arătat azi piața cu mai mulți jucători care să concureze realmente.

Rezultatul? În loc să fi avut parte de modernizări în anii trecuți la centralele pe cărbune, și implicit o durată de viață mai lungă pentru ele, vom închide aproape de tot CE Oltenia din cauză că nu poate rezista în piață, înainte să trebuiască s-o închidem pentru că poluează. Cu alte cuvinte, chiar înainte de decizia de abandon al cărbunelui – coal phase-out – zilele astea CE Oltenia nu reușește să oferteze în piață, deși prețurile sunt mari și ar vinde în profit, din cauza avariilor și întreruperilor neprogramate. Dacă în condiții favorabile de piață CE Oltenia nu reușește să producă, în ce fel ne mai bazăm noi ”securitatea energetică” pe ea? Întrebarea e interesant de pus unui sistem plin de decidenţi şi comentatori cu dublă calificare şi diplome în securitate naţională.

Trebuie bine înțeles că ținerea în viață a acestor companii ale Ministerului Energiei s-a putut face doar prin descurajarea permanentă a oricărei concurențe din mediul privat. Reducerea brutală a certificatelor verzi în 2013-2014, de pildă, adică schema de sprijin pentru energia regenerabilă, s-a decis (mai ales) ca urmare a lobby-ului cărbunelui. La fel, investițiile noi probabil au fost descurajate și de HG-ul din 2013 prelungit succesiv ani de zile care ”decupa” o bucată de piață (rezerve și servicii de sistem) cu dedicație pentru CE Oltenia și CE Hunedoara. Tot așa, în prezent doar CET-urile cu eficiență îndoielnică sunt eligible pentru bonusul de cogenerare, de fapt o altă schemă de subvenționare pură – dar nu și vreun investitor privat într-o centrală nouă, modernă după 2016.

Cel mai important, blocarea contractelor bilaterale negociate liber între vânzători și cumpărători în piața angro prin legea energiei e tot din cauza dominației companiilor de stat ale Ministerului Energiei. Pentru acestea, mai exact, pentru eternul scandal cu Hidroelectrica, a fost nevoie să se construiască prin diktat administrativ o piață în care companiile de stat să fie forțate să vândă competitiv, transparent și fără parteneri favorizați. Asta, pentru că nu erau altminteri în stare să mimeze competiția între ele și nici să nu vândă în pierdere către ”băieți deștepți”.

4. Instituții slabe

Este șocant că statul român n-a fost în stare de mai bine de 6 ani nici să atragă vreo investiție privată, nici să-și modernizeze el capacitățile proprii de producție, iar acum contemplăm perspectiva închiderii întregului sector de cărbune fără a pune nimic în loc. Mai mult, diverși comentatori deplâng soarta cărbunelui românesc și dau vina pe UE că ne lasă fără energie. Asta, în condițiile în care UE încearcă fără succes să ne vâre în buzunar pentru investiții noi substanțial mai mulți bani decât costurile emisiilor pe care le plătim! Sunt puţine emisiuni TV pe subiect care să nu aibă invitaţi ce delirează anti-UE în acest fel, mizând pe faptul că sectorul e unul tehnic iar lumea nu prea cunoaşte datele elementare are problemei.

Ilustrativ în acest sens e proiectul centralei noi de la Iernut, care ar fi trebuit să fie pusă în funcțiune la 1 ianuarie 2020 cel târziu și pentru care o parte de finanțare vine dintr-un fond constituit din vânzare de certificate de emisii în 2013-2020. Banii aceștia erau ”bani gratis”: am primit pe degeaba de la UE certificate de emisii, le-am vândut europenilor, iar din banii strânși trebuiau finanțate investiții în capacități noi cu emisii reduse, adică exact măsuri care să atenueze șocul închiderii centralelor poluante. Banii au fost alocați pentru 21 de proiecte, din care am făcut 4 (dacă se termină centrala lui Romgaz). Între celelalte 17 se numărau și proiectele de modernizare la CE Oltenia sau Hunedoara, care le-ar fi prelungit acestora durata de viață. Centrala de la Iernut trebuia să fie gata la 1 ianuarie 2020, dar lucrul nu s-a întâmplat până în ziua de azi. Ne-am dus ca de obicei cu căciula în mână la Comisie ca să ne păsuiască încă doi ani cu eligibilitatea cheltuielilor, în speranța că poate totuși reușim să finalizăm Iernut și să nu returnăm banii. Meciul încă se joacă şi e pe muchie de cuţit. Discuțiile de luni de zile privind proiectele ambițioase propuse de Ministerul Energiei pentru PNRR (în bună parte retrimise înapoi de Comisie) au făcut mai mult rău decât bine: au torpilat complet pregătirea pentru banii pe care chiar am putea să-i accesăm la nivelul nostru de capacitate administrativă, în proiecte cu care suntem ceva mai obişnuiţi, nu sunt aşa de complexe şi condiţionate de reforme politice precum cele din PNRR.

  • Banii europeni pentru energie din ciclul 2014-20 încă nu au fost cheltuiți (absorbția la final de 2020 e pe la 15%); ce nu finalizăm până în 2023 se dă înapoi
  • Nu s-au definitivat programele operaționale 2021-2027, deci optimist primii bani vor putea intra abia prin 2023-2024
  • Planurile de Tranziție Justă au fonduri substanțiale pentru restructurarea zonelor miniere de cărbune care vor fi închise. Ministerul Energiei s-a derobat de orice responsabilitate și aici, pasându-le integral la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, de parcă nu la Energie sunt CE Oltenia sau CE Hunedoara și nici responsabilitatea închiderii lor cu costuri suportabile pentru cei afectați.
  • Fondul de Modernizare, un mecanism prin care banii din certificatele de emisii plătite cu dificultate de CE Oltenia și alții s-ar întoarce în investiții fix în sectorul de energie, are întârzieri în publicarea ghidului solicitantului, document absolut necesar ca să știi cum să scrii proiectul (ca beneficiar) și cum să stabilești ce finanțezi cu prioritate (ca stat). Vor fi acolo mai mult de 6-7 miliarde euro, cât se estima anul trecut, ori poate chiar 10, tocmai pentru că au crescut prețurile cerificatelor de emisii și tendința e de creștere în continuare. În timp ce noi învârtim de doi ani o listă cu nume de proiecte posibile și niciun ghid de finanțare, Cehia, Polonia și Ungaria au tras deja prima tranșă.
  • Culmea e că lumea se vaită de creșterea costurilor cu certificatele de emisii de CO2 pe care trebuie să le plătească, dar uită că banii din aceste certificate s-ar putea întoarce înmulțit tot la noi, pentru investiții în sectorul energiei (din ce credeți că se finanțează Fondul de Modernizare)? Pur şi simplu nu suntem în stare să legăm stânga cu dreapta.

Pe scurt, nu ne forțează nimeni să închidem CE Oltenia ”fără să punem nimic în loc”, cum spun analiştii cu agendă; nici măcar nu ne penalizează cineva deoarece emitem mai mult CO2 decât alții din UE. Dimpotrivă, stăm pe o găleată de bani din care nu suntem în stare să luăm, mai mulți decât plătim noi pentru emisii, utilizabili în modernizarea sectorului ca să nu mai stea ”securitatea energetică a țării” în centrale din 1964, singurele pe care ştiau unii să le tot “re-tehnologizeze”.

O altă chestiune pe care n-o discutăm e întârzierea inacceptabilă în proiectele de infrastructură precum liniile electrice şi conductele de gaze. De exemplu, dacă ne uităm pe planurile de investiții pe 10 ani ale Transelectrica (variantele din fiecare din ultimii 5 ani) vedem că 100% din proiectele de întărire a rețelei pentru conectarea de noi capacități și 80% din celelalte proiecte sunt întârziate, cu 1-3 ani – ori chiar cu 15 în unele cazuri!

Asta se traduce uneori în refuzul Transelectrica să emită avize tehnice de racordare pentru noi capacități (investitorului i se spune direct că rețeaua nu poate permite conectarea în acel loc), alteori în solicitarea de la investitori a unor tarife prohibitive pentru ”întărirea rețelei”. Vorbim de investiții în orice tehnologie (gaze, regenerabile) care s-ar face în ciuda barierelor birocratice (dificultatea încheierii de contracte de energie), fără scheme de sprijin de tipul certificatelor verzi sau bonusului de cogenerare (nicio investiție după 2016 nu mai e eligibilă azi pentru vreo formă de sprijin de acest tip) și care se împiedică doar de accesul la rețea. Se închid capacități vechi și ne plângem că nu apare nimic în loc, dar dacă ar apărea, s-ar putea să nu le putem racorda. Deși planurile Transelectrica sau Transgaz sunt aprobate de ANRE, iar tarifele de rețea ar trebui să fie corelate cu investițiile făcute, ANRE se mulțumește să constate în rapoartele sale anuale, detașat, că proiectele sunt ”întârziate”. Situația nu e cu mult mai bună nici la rețelele de distribuție. Ce măsuri a luat ANRE în ultimii ani pentru sancționarea neîndeplinirii planurilor de investiții în rețele? Ce valoare au planurile pe 10 ani, trimise la asociațiile europene ale operatorilor de transport și sistem, și după care își corelează toți planurile de investiții?

5. Consumatorul vulnerabil

Creșterile de prețuri la energie sunt reale și vor afecta pe toată lumea, nu doar pe cei mai săraci. Discutăm de ani de zile (de la pachetul anterior de directive pe energie, transpus în 2012) de necesitatea definirii consumatorului vulnerabil și sprijinul acestuia. Guvernul a redactat un proiect de lege, recent adoptat și promulgat. La o privire rapidă, constatăm următoarele:

  • Consumatorul vulnerabil e ”definit” corect la început (copy paste dincte normative europene), dar în ce privește măsurile concrete de sprijinire a lui avem în continuare ajutoare de încălzire pentru exact același tip de beneficiari ca și până acum, definiți exclusiv pe criteriul venitului. Nu există nicio formă de sprijin pentru consumatorii vulnerabili altfel decât prin faptul că au venituri (oficiale) mici. Totuși, tot ”săraci energetic” sunt și cei care plătesc o pondere mare din venituri pe energie (chiar dacă venitul în sine nu e foarte mic), ori nu-și permit o temperatură decentă în casă. Vulnerabili sunt și cei care nu sunt neapărat săraci, dar lipsa accesului la o formă de energie le pune în pericol grav sănătatea, dacă de exemplu au nevoie de aparatură medicală care funcționează cu energie electrică – ei ar avea nevoie de măsuri pentru a asigura acces cu zero întreruperi, nu ajutor în bani. Vulnerabili sau săraci energetic sunt și oameni care pur și simplu locuiesc în clădiri neconforme, prost izolate, iar factura la încălzire lovește greu buzunarul. Tot săraci energetic sunt și cei care n-au deloc acces la încălzire: de pildă, cei în orașe care s-au debranșat de la termoficare și nu-și permit centrală (eventual improvizează soluții de încălzire nesigure în operare), sau cei care sunt branșați la termoficare dar nu primesc serviciul (probabil jumătate dintre bucureșteni, altminteri cei mai ”bogați” din țară după criteriile de eligibilitate pentru sprijin din legea consumatorului vulnerabil). Nu ne oprea nimeni să definim consumatorul vulnerabil și în funcție de particularitățile noastre, câtă vreme vulnerabilitatea e justificată și căutam soluții pentru a rezolva problema lor. Cu alte cuvinte, noua lege ”defineşte” exact consumatorul vulnerabil din 2011, de când avem ordonanța cu ajutoarele de încălzire. Nu e deloc clar atunci de ce ne-a luat 10 ani să o facem.
  • Tot în materie de sprijin altfel decât în bani de la buget, e greu de înțeles de ce nu s-au introdus măsuri simple, ca tariful binomial sau dreptul consumatorului de a cere echilibrarea facturilor pe parcursul unui an. Una e să plătești 1200 de lei într-o lună pe încălzire, alta e să plătești câte 100 de lei pe lună. Chiar și un consumator cu venituri decente poate avea dificultăți să achite încălzirea într-o lună de vârf pe sistemul de azi. În acel moment și el devine, de fapt, vulnerabil, dacă soluția pe care o găsește e să stea în frig sau să renunțe la alte bunuri de bază.
  • Avem în continuare exclusiv sprijin financiar: ajutor de încălzire plus ajutor sumă fixă pentru alte forme de energie folosite de aceeași gospodărie. Sprijinul poate cel mai important, non-financiar, e lăsat pentru aprobări ulterioare în programe care urmează a fi făcute de ministere sau autorități locale.

Pe scurt, e imposibil de înțeles de ce adoptarea legii consumatorului vulnerabil în această formă a trenat de luni de zile şi în actualul parlament.  Practic, discuția a fost dacă să dăm 10 lei sau 15 lei acelorași beneficiari pe care îi putem găsi relativ ușor ca și acum 10 ani, după veniturile oficiale, pentru simplul fapt că pe ceilalți habar n-avem cum să-i numărăm sau cum să ajungem la ei cu ce au nevoie. Ce se întâmplă cu persoanele care n-au deloc energie electrică, n-ar trebui să luăm măsuri pentru asigurarea accesului? Ce se întâmplă în cazurile mult mai frecvente de consumatori din mediul rural cu case prost izolate, cu sobe care scot fum în locuință: nu era cazul să fi petrecut lunile acestea ca să-i numărăm pe acești oameni, să îi ajutăm să-și facă un proiect de renovare a casei (schimbarea sobei și izolarea termică), apoi să le dăm bani pentru renovare, ca să aibă și confort în casă, și aer respirabil, și factură mai mică la combustibil pe viitor, cu atât mai mult cu cât trebuie să raportăm și noi creșterea eficienței energetice la UE și renovarea tuturor clădirilor până în 2050?

Soluții

Toate aceste probleme vin nu atât din lipsa banilor, pentru că aceștia sunt destui, și europeni, și investiții private, ci din incapacitatea cronică a instituțiilor publice românești de a-și face treaba. Să le luăm pe rând.

1. Ministerul Energiei are o problemă în primul rând să-și înțeleagă rolul. El trebuie să facă politici în domeniul energiei, nu să-și protejeze propriile companii de concurenți. E nevoie de reorganizare serioasă, ajungând chiar până la a transfera companiile în altă parte (poate la Ministerul Finanțelor); în schimb ar trebui să preia înapoi Transelectrica și Transgaz. Acest lucru ar fi consecvent cu prioritatea asigurării securității energetice, de care operatorii de transport și sistem sunt responsabili. Transportul şi conectările sunt, eventual, activităţi cu încărcătură strategică – nu arderea de cărbune.

Pe de altă parte, Ministerul ar trebui să-și întărească semnificativ capacitatea de a face scheme de ajutor de stat. Motivul pentru care, de exemplu, marea majoritate a proiectelor din PNRR propuse de minister în varianta din vară erau inacceptabile (mai exact, 1,5–1,6 miliarde de euro din cei 1,8 miliarde ceruți nu se puteau aproba) era că încălcau grav legislația europeană pe ajutor de stat sau chiar și directivele europene pe energie. Nu poți da direct subvenție propriilor companii, că descurajezi concurența. Ministerul știe de ani de zile că va fi singura instituție cu atribuții să facă scheme de ajutor de stat în energie, cum ar fi certificatele verzi sau bonusul de cogenerare sau orice alt stimulent, de exemplu pentru stocare de energie la regenerabilele intermitente. Știe, de asemeni, că proiectele din fonduri europene pe ciclul 2014-2021 au fost blocate doi ani pe motiv că nu eram în stare să scriem corect schemele de ajutor de stat (problema fiind aici și la Ministerul Energiei, și la Consiliul Concurenței). Şi cu toate că se loveşte mereu cu capul de aceleaşi praguri, nu a investit nimic în creşterea propriei capacităţi, deci se pregăteşte să mai încerce o dată. Dacă nu în PNRR, măcar la Fondul de Modernizare – unde am trimis la BEI din nou proiecte în CE Oltenia, fără să fie clar de ce ar fi mai bune decât ale unor concurenți privați, câtă vreme ghidul de finanțare n-a fost publicat.

Toate formele de sprijin pentru companiile din sectoare competitive (în principal producție) trebuie să fie deschise oricui, companiilor de stat sau investitorilor privați. Singurele investiții permise ”cu dedicație” sunt cele în monopol natural – rețele electrice sau de gaze – dar chiar și acolo trebuie pregătită documentație serioasă pe ajutor de stat.

Ministerul mai trebuie să-și asume funcții și politici de eficiență energetică (aici din nou e un conflict de interese între a deține producători de energie și măsuri care duc la reducerea cererii de energie). Trebuie să-și întărească și capacitatea de achiziții publice și de planificare strategică. Va fi obligat să joace un rol și în planurile de tranziție justă, și în sectorul termoficării, pe care le-a aruncat intenționat în ograda altora. Va trebui să-și articuleze politicile energetice cu eficiența energetică în clădiri, care ține de Ministerul Dezvoltării. În locul proiectelor fanteziste, e nevoie de o lege bună a energiei, nu OUG punctuale. E necesară o rescriere integrală a vechii legi 123/2012 pentru a reface ce s-a stricat (mai ales pe gaze) și pentru a prelua noile directive europene (mai ales pe energie electrică).

Nu-i suficient să introducem în organigrama ministerului etichete mai „europene” de pus pe uşi, de tipul Direcția Schimbări Climatice sau Green Deal; e nevoie de concursuri serioase pentru conducerea pozițiilor cheie în minister. Dată fiind catastrofa gestionării domeniului în ultimii ani, ar fi nevoie de fapt ca toți funcționarii publici să dea un examen serios şi să-i păstrăm doar pe aceia care îşi pot respecta fişa postului, chit că rămân doar câţiva. Scuza că nu putem da afară funcționarii publici indiferent cât de incompetenți sau nemotivați ar fi nu ține atâta vreme cât vedem cum funcționarii sunt oricum numiți, schimbați, concediați pe criterii politice. Dacă s-ar vrea, majoritatea guvernamentală ar putea reforma serviciul public astfel încât toți funcționarii să rămână în sistem doar dacă sunt competenți, dar să fie inamovibili în rest. Fără asta, putem să ne luăm adio de la bani UE şi oportunități de reformă: cu siguranță nu putem face PNRR. Situația din administrația publică românească este cu mult mai proastă decât acum 5-10 ani din cauza clientelizării şi politizării fără precedent.

Ca să nu ajungem să returnăm banii din PNRR, e esențial ca Ministerul Energiei să se concentreze pe reforme, cu ambiții mai mici de a face investiții într-o primă fază, pentru că pur și simplu nu are proiecte mature nici pentru programe care finanțează proiecte mult mai simple. Între reformele urgente ar trebui să fie restructurarea onestă a ministerului, întărirea capacității, construcția cadrului legal pentru energie, strategii pe hidrogen și pe termoficare. Banii de investiții, din toate fondurile europene disponibile, ar putea să meargă mai curând pentru eficiență energetică în clădiri – chiar dacă asta ar însemna ca mai mulți bani să se ducă la Ministerul Dezvoltării sau în altă parte. În primul rând programe pentru locuințe unifamiliale din mediul rural, pe care Ministerul Energiei vrea să le branșeze la gaze, deși nu sunt izolate termic. În clădiri există spațiu suficient pentru toți banii pe care îi cerea Ministerul Energiei și încă va mai fi nevoie. De pildă, strategia de renovare a clădirilor (alt angajament față de UE) arată că ar fi nevoie de 12-13 miliarde de euro până în 2030 doar ca să ne apropiem de țintele europene pentru 2030 și 2050.

ANRE. Dacă tot trebuie să revizuim întreaga legislație primară în sectorul energiei ca să transpunem noul pachet de directive, nu e niciun motiv să nu republicăm şi legea privind ANRE (160/2012) – cu condiția să existe o majoritate cu adevărat reformistă care să propună o lege bună. Problema s-a mai pus deja o dată în iulie şi oricum la anul expiră patru din mandatele actualei conduceri. Am putea să organizăm un concurs serios pentru aceştia sau, mai bine, să selectăm competitiv întreaga conducere după reguli noi. Am putea introduce chiar în lege un mecanism transparent, competitiv prin care să fie selectată conducerea instituției, iar după aceea să îl şi punem în aplicare.

ANRE şi-a pierdut credibilitatea în ultimii ani şi ea nu poate fi recâştigată decât dacă punem la vârf oameni profesionişti care să reformeze instituția. Dacă impunem condiții rezonabile de experiență şi competențe şi dacă facem interviuri publice, am putea scăpa odată pentru totdeauna de trocurile politice între partide pentru numirea propriilor sinecurişti fără legătură cu sectorul. N-ar strica să chemăm chiar observatori din societatea civilă şi de la Comisie în acest proces! În plus ar fi nevoie şi de reducerea salariilor nesimțite: oamenii competenți trebuie să aibă salarii decente, dar nu depăşind 10.000 de euro pe lună, peste ce câştigă reglementatorii mult mai competenți din alte țări europene. Sumele exorbitante sunt irezistibile pentru sinecuriştii de partid.

Consumatorul vulnerabil. Aici trebuie să ne punem serios pe treabă. Nu e nevoie nici să reinventăm roata, nici să ne blocăm în faptul că nu putem rezolva toate problemele deodată. Trebuie început prin a identifica cu precizie persoanele vulnerabile pe care nu le putem prinde sau sprijini suficient cu actualul ajutor de încălzire. Putem să ne uităm ce au făcut alții: până şi Serbia are nişte programe deştepte pentru consumatorii vulnerabili din mediul rural.

Am putea lansa, de pildă, un program coerent prin care izolăm termic casele din sate, eventual acelea pe care intenționăm să le branşăm la gaze: trebuie discutat proiectul cu fiecare proprietar în parte, refăcut sistemul de încălzire din toată casa, legat la viitoarea rețea care ajunge până în fața casei, dar şi izolată termic locuința ca să fie cât mai puține scurgeri de energie. Abia după aceea vom vedea cât mai trebuie dat ca ajutor de încălzire şi cât anume din întregul cost poate fi acoperit de proprietar. Pentru cei care stau la bloc în oraşe cu termoficare trebuie să începem odată să corelăm banii de anvelopări cu banii pentru reforma încălzirii. Suntem singura țară din UE care de 10 ani bagă bani complet separat pentru producția, transportul şi consumul de energie, fără vreo legătură între ele şi implicit complet ineficient.

Observaţie: în ciuda faptului că problemele sistemului energetic românesc sunt reale, ar fi bine să nu cădeți totuși în capcana jelaniei apocaliptice, ca ”prețul energiei electrice e de 10 ori peste Franța”, doar pe baza vreunui grafic cu prețuri spot din piața angro într-o zi sau alta. Această piață e volatilă, intens speculativă, sensibilă la condiții excepționale sau dacă bate vântul în seara asta la ora 11 ori nu. Au fost situații în care prețurile spot au avut și valori negative pe un anumit interval orar – adică s-au dat bani ca să-ți preia cineva curentul. E greşit să faci din asta titlu de presă generalizator. Important este să comparăm ce plătește la noi consumatorul final cu ce plătesc cei din alte țări, în piața de retail, după ce se aplică toate tarifele corespunzătoare de rețea. Iar asta ca valori medii pe o perioadă mai lungă, că nici contractele pe care le aveți cu furnizorii nu-și modifică prețurile de la o zi la alta. Din păcate, datele cele mai recente pe care le avem sunt pe Q1 2001 și prețurile sunt de atunci în creștere, în toată Europa.

Preţurile energiei, gospodării

Sursa: https://ec.europa.eu/energy/data-analysis/market-analysis_en

Joi, 23 septembrie, EFOR organizează pe Zoom o dezbatere publică pe tema energiei, de la ora 11.00, care poate fi urmărită pe pagina de Facebook a Expert Forum – https://www.facebook.com/ExpertForum

Invitați:

– Niculae Havrileț, Ministerul Energiei

– Zoltan Nagy-Bege, ANRE

– Bogdan Chirițoiu, Consiliul Concurenței

– Silvia Vlăsceanu, Asociația producătorilor de energie electrică HENRO

– Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă

– Laurențiu Urluescu, Asociația Furnizorilor de Energie din România AFEER

– Anca Sinea, George Jiglău – Centrul pentru Studiul Democrației

– Claudiu Crețu, Termoenergetica București

– Alexandru Maximescu, Petrom

Moderator:

– Ana Otilia Nuțu, Expert Forum

Acest articol a fost publicat ca Policy Brief 126.

Material realizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org


[1] https://asociatiaenergiainteligenta.ro/?p=4987&lang=ro

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Felicitari lui Daddy!
    „rezultatul aceleiași OUG 114”
    Exact acesta a fost scopul pentru care a dat Ordonanta lacomiei: sa evite investitiile, sa faca pe marii investitori sa plece din tara. Pedesereul nu are niciun interes ca economia sa mearga bine, iar economia sa fie dezvoltata.
    Urmasii comunistilor stiu foarte bine sa gestioneze saracia, mizeria, nu belsugu!
    Daca Romania ar avea un nivel de trai acceptabil, o clasa de mijlco puternica, partidul lui Ilici ar dispare precum fumul, s-ar disipa ca ceata diminetii!
    Dac salariile sunt rezonabile, cum sa mai pacalesti pe oameni cu sacosa electorala si galeata rosie?!

  2. „La energie electrică, vreo 80% din piața producătorilor e reprezentată de Hidroelectrica, CE Oltenia, Nuclearelectrica, ELCEN șamd – toate companii ale aceluiași acționar, Ministerul Energiei. Restul sunt Petrom Brazi, regenerabilele (intermitente) și importurile. Deci despre ce concurență vorbim? Dacă ne dorim concurență reală, în beneficiul consumatorului, de ce nu vorbim de spargerea monopolului Ministerului Energiei aici?”

    Vreti sa spargem monopolul statului asupra hidroelectrica si nuclearelectrica?

    • In 30 de ani nu s-a facut nimic pentru noi investitii in productia de energie si nu au fost bine intretinute nici cele vechi, doar carpeli de moment. Avem institutii de tip ANRE care in multe tari din UE numai exista, dar la noi o sinecura cu salarii mari pentru pilele politice si care nu a facut nimic. Apoi avem sistem de plata comunist, se plateste prin asociatii de bloc, dar fiecare proprietar de apartament sa detina contract individual de gaze, gunoi, lift, etc. Altii consuma cum vor si prostii platesc ca este la comun. In alte tari exista un singur administrator care face contabilitate si evidenta doar pentru lucrurie marunte si comune, dar noi platim presedinte, firma de administrare, cenzori, casieri, etc. Nu exista facturare cu code de bare. Nimeni nu si a pus intrebares la cat se ridica o intretinere pe o luna de iarna pentru o familie cu doi copii minori, ori bunici cu pensii de sub 1200 fiecare.
      Romania a ajuns bataia de joc a politicienilor si institutiilor statului. Legi proaste, lipsa de responsabilitate si hotii cat mai multe.

    • Pai stimata doamna sa sparga monopolul statului construind propria-i centrala electrica!
      Sau ar prefera sa ia „pe degeaba” Hidroelectrica, Nuclear electrica si sa le praduiasca etc
      Nimeni nu ar opri-o sa se asocieze cu niste investitori si sa porneasca afacerea.
      Ideea ca statul este prin definitie un administrator prost a venit de la raposatul Patriciu, care ar fi cumparat pe 1 leu toata economia tarii ca sa o revanda apoi pe miliarde.
      Statul corupt este un administrator prost, un administrator care te fura!
      Administratia tuturor intreprinderilor de stat (ca si ministerele) este plina de incompetenti numiti politic pe functii, care pa langa ca sunt incompetenti mai sunt si lacomi.
      Eu am optat pt oferta concurentiala de la Hidroelectrica. Am trimis cererea si toate documentele cerute de ei si de 6 luni nu am primit niciun raspuns. Am ramas tot la Enel!
      N-au fost in stare sa gestioneze nici macar treaba asta. Sa primeasca clienti noi.
      Ce asteptari sa mai avem. Reglementari absurde noi?
      Singura solutie pe care o vad eu acum este curatarea acestor intreprinderi si a administratiei de stat de incompetenti, spagari, corupti in general.
      Asteptarea ca sectorul privat (o notiune abstracta mai mult, nu exista ca entitate anume) sa rezolve aceste probleme poate fi iluzorie. Privatul se axeaza in primul rand spre zona speculativa, sa faca bani cat mai repede si mai multi, „liberalizarea” asta haotica fiind o buna oportunitate sa creasca cat mai mult preturile (crestere motivata obiectiv numai in parte) preturi ce vor fi limitate numai de suportabilitatea consumatorilor (in fapt intreaga populatie) si nicidecum de alte criterii obiective. Lacomia nu are niciodata limite (morale de niciun fel).

  3. Concluzia? Sa votam altceva decat tot USListi care distrug tara de 31 de ani. Lor le pasa numai de protejat evazionistii, controlat justitia si care ar fi urmatorul tun de dat din bugetul statului.

    • Io zi cmai degrabă să mergem pe mâna USR-eilor. Vor planta j-de mii de hectare de panorui solare, iar câmpurile de moriști de vânt ce vor acoperi munții falnici ai patriei noastre se vor vedea de pe lună. Certificatele de codoi vor crește până la ceruri.

      Ghici de ce oare costul energiei e mult ami ridicat ca-n America la venituri și costuri cu mâna de lucru mult mai mici?! Păi vedeți?

      • costul energiei in Romania si UE era mult mai ridicat vs SUA inainte de regenerabile, insa doar recent minciunile sunt re-branduite ca „fake news”

  4. Despre eficientă energetică, locuințe unifamiliale si programul “casa verde”!
    Locuim in casa si curtea noastră, unifamilială si închisă cu gard. Pentru a reduce consumurile, am investit in termoizolarea exterioara a casei, am refăcut si izolat acoperișul si am achiziționat pentru încălzire o centrală ultraperformanta (prin condensație). Toate aceste lucruri le-am făcut din economiile noastre, cu firme autorizate (contract si factura), mizând pe o reducere a impozitelor, in baza mult-trâmbițatului program “casa verde”
    In baza acestui program, la terminarea lucrărilor, am depus la primărie o solicitare pentru reducerea impozitului pe o perioada de 5 ani (la câte cheltuieli am făcut, ne-ar fi ajutat…)
    Știți ce raspuns am primit? Programul “casa verde” este valabil doar pentru blocuri, iar in ceea ce privește reducerea de impozite, primaria nu are alocate niciun fel de programe in acest sens!

    • Aia cu „casa verde” e copioasă. În anii 30-40 „casa verde” era sediul comandamentului mișcării legionare. Poate că de aia s-au supărat așa de tare pe dumneavoastră… :)

      P.S. Nu trebuie de asemenea uitat că visul de aur al progresimii este înghesuirea prostimii în cuștile de iepuri numite în mod eufesmistic apartamente de la bloc…

      • Pentru ca v-a amuzat “casa verde” mai adaug ceva adaug ceva. Atunci piața energiei nu era liberă. La consumul de gaze naturale eram încadrați la categoria “B2”. Urmare a investițiilor făcute, ne-a scăzut consumul de gaze naturale. La sfârșitul anului am primit o instiintare ca suntem trecuți automat in categoria “B1”, fapt care s-a repercutat in creșterea prețului pe mc de gaz consumat si implicit in plata unei deferența de pret pentru tot anul in curs. Am rămas perplecși orice alte cuvinte sunt de prisos. Sănătate si sa auzim numai de bin

        • E deprimant dar totuși foarte predictibil ceea ce scrieți.

          Pe de altă parte, ca să fiu sincer, aș fi fost șocat dacă patria recunoscătoare chiar v-ar fi dat deducțiile fiscale, doar pentru că aunt legiferate :) Nu prea mai am treabă cu autoritățile române de ceva vreme (afară de reînoirea pașaportului ce e o aventură în sine), dar am observat că întotdeauna se găsește vreo șmecherie neașteptată pentru a încurca omul ce solicită țărișoarei noastre orice nimic…

  5. Ce-i aia „iarnă”?! Doar e încălzire globală! Noțiunea de „iarnă” e doar un fake news trumpist.

    Soluția e evidentă și cât se poate de la îndemână: Plantați panouri solare și moriști de vânt pe blocuri și vă încălziți la ele. De altfel panourile solare existau și pe vremea lui Pingelică. România era pe atunci printre țările cu cea mai mare suprafață de panouri solare în funcțiune din lume. Undeva pe locul 5. Și ele au funcționat spendid. Generații întregi de constructori ai socialismului multilateral dezvoltat s-au călit la ele :)

    • Josef nu este cazul de raspunsuri in bataie de joc. Moristi si panouri solare nu se pot monta pe miile de blocuri din Ro, nu suporta terasele atafa greutate. Nici blocurile noi de acum nu au asa ceva, caci legea energiei nu i -a obigat. La noi legile sunt date pe interese mafiote.

      • Nu e nicio bătaie de joc. Este încălzire globală sau nu e?! Nu răgușesc iexperții & Greta Energeta că în curând o să ardă soarele la Helsniki ca la Oagadougou?! Nu e absurd și ridicol să vă preocupe încălzirea locuinței? Nu e o adevărată crimă împotriva bietei planete și a generațiilor viitoare ca să mai și ardeți combustibili fosili pentru încălzire când 97% din savanți cred în încălzirea globală mai dihai ca-n Sfânta Evanghelie? Păi ce facem aici dom’le?!

        Cât despre panourile solare pe blocuri, e așa cum spuneam: Pingelică a plantat pe blocurile alea comuniste peste un milion de metri pătrați pe panouri solare, România devenind a 5-a țară din lume ca număr de panouri solare instalate

        https://www.ecomagazin.ro/goana-dupa-soare/

        Blocurile au rezistat vitejește. Cu locatarii era un pic mai complicat :)

        În opinia mea nu există leac mai bun decât să pui iecologistu’ să stea așa vreo două, trei ierni la bloc și să se încălzească la panoul solar. Care scapă îi călit ca oțelu’ :)

    • Mda! :)
      Si sa nu uitam codoiul.
      https://www.msn.com/en-gb/money/other/europe-next-to-suffer-from-co2-shortage-industry-chiefs-warn/ar-AAOIWTf?ocid=winp1taskbar
      Mai mult, sa trecem toti la veganism si exact cum a recomandat Pingelica: „Oamenii sa mai puna o haina pe ei”
      De ce?
      „Carbon dioxide is used to stun ­and kill animals such as chickens as well as to cool critical nuclear reactors and to keep medicines cold.”
      Asta mi-a adus aminte de un banc cu B**a care statea la balcon cand trecea un cortegiu funerar si vaduva il jelea pe mort.
      „Unde mi te duc dragul meu la loc rece si intunecat?
      La care B**a zice: Mama!!! Inchide usa cu toate zavoarele ca vor sa ne bage mortul in casa!”

      • Io întytotdeauna ma săpus că Cizmaru’ era un vizionar. S-a născut bietul de el cu decenii înainte de vremea în care talentele sale eco & bio puteau fi puse cu adevăra în valoare.

        A învățat nația română într-un timp record să trăiască cu mai puțin consum de energie ca boșimanii din Africa :)

        E o enormă nedreptate că nu i-au făcut încă o statuie evestră cu un panou solar în loc de scut în față la taraba IPCC…

        • Aveti dreptate.
          Si Cenaclul Flacara in varianta UE exista acum cu a IX-a a lui Beethoven substituita imnului „Partidul, Ceausescu, Romania” si cu corul tinerilor manati prin vocea lui Adrian Paunescu.
          Sau cu episodul de la Ateneu in prezenta betivului Juncker si a huliganului Tusk.

    • O sa producem energie verde brotacel utilizind ultimele elemente descoperite de chimie: Hp si Bs. Hopiul si Bullshitiul. Noroc ca nu sint descoperite de romani ca Sperantiu mai mergea dar alalalt ba.
      Le fac politicienii cumva loc in Tabelul lui Mendeleev desi elementele-astea n-au orbitali, n-au valente, n-au nimica, electronii lor doar stau asa, la primul pe niste norisori si la celalalt pe fluturasi.
      Se da ucaz de la Brusal, se aloca fonduri europene si se largeste, dom’le, tabelul ala, ce mare lucru! Sau exmatriculeaza doua elemente dezagreabile: Carbonul si Uraniul. S-a rezolvat, sa vina iarna!
      Sa va las niste link-uri? :))))

      • Excelent!!!
        As sugera doar o schimbare de etichetare/clasificare:
        In loc de „exmatriculeaza doua elemente dezagreabile” a fost adoptata versiunea quasi-religioasa „virtue-signalling” (referitoare la cele lumesti) cu denuclearizare (in anii ’60, ’70, ’80) urmata de decarbonificare in zilele noastre.

  6. Ati trecut (voit?) peste problemele esentiale:
    1. Spargerea Renel in companii mai mici (Termoelectrica, Hidroelectrica, Transelectrica, Nuclearelectrica), care puteau fi capusate mai usor. Pe motiv ca UE nu accepta companii integrate pe verticala, desi altora le era permis (ENEL, EDF).
    2. Punerea in conditii de concurenta a grupurilor energetice bazate pe filiere diferite de producere (hidro, combustibili fosili, energie nucleare, regenerabile), grupuri cu costuri diferite in functie de combustibilul utilizat si nu de performanta tehnica.
    3. Subventionarea (de catre consumator, prin certificatele verzi) desantata a regenerabilelor, care produc aleatoriu si au prioritate in piata. S-a ajuns la peste 5000MW instalati in regenerabile, desi nu exista sisteme de acumulare. Astfel incat se platesc grupuri clasice care asigura rezerva necesara.
    4. Costurile grupurilor conventionale sunt incarcate cu pretul certificatelor de CO2, care au crescut ingrijorator de mult.
    5. Ca urmare a favorizarii regenerabilelor, grupurile clasice nu au reusit sa functioneze durate anuale suficient de mari, care sa le asigure venituri pentru reparatii si modernizari. In plus, functionarea in regimuri de incarcare partiala si cu porniri-opriri numeroase a crescut costurile si a condus la probleme tehnice.
    6. La nivel decizional au fost instalati habarnisti/politruci, care n-au fost in stare sa anticipeze cresterea consumului si, implicit, necesitatea de noi investitii.
    7. Companiile private au rezerve in angajarea de investitii foarte mari, care necesita durate mari de realizare, in lipsa unor contracte ferme de preluare a energiei produse, la preturi care sa permita recuperarea rezonabila a investitiei.
    8. Privatizarea s-a facut haotic, privatizandu-se companiile profitabile (distributiile) si nu cele care necesitau modernizari/retehnologizari (productia).
    Ar mai fi dar ma opresc aici.
    Cu dorinta ca asupra situatiei din energie sa se pronunte specialisti care au lucrat/lucreaza in sistem, oameni care cunosc problemele specifice si mai putin „guristi” care n-au habar.

  7. Distinsă doamnă Nuțu,
    Prezentare de excepție. Ca întotdeauna. După ce am citit tot am înțeles că dumneavoastră meritați cu prisosință să conduceți Guvernul României. Pentru că vă pricepeți, știți ce trebuie făcut și cum trebuie acționat. Fără să vă implicați, dumneavoastră și specialiști ca dumneavoastră, vom bâjbâi ca orbii.
    Politrucii noștri cunosc cu totul altceva: să fure și să combine la nesfârșit, fără de rușine. Ei nu se pricep să conducă un minister pentru că sunt cu gândul doar la înmulțirea averilor.
    Apăruseră niște meseriași la USRPLUS, mătrășiți din guvern de binomul malefic Iohannis-Cîțu. Ce rușine.
    Fără specialiști suntem pierduți.
    Cu cele mai alese gânduri,
    L. Nicolescu

  8. Iernut nu va porni prea curand, daca va porni vreodata, si nu este in principal o problema a lui OUG 114 ci a politrucilor Romgaz pusi sa gestioneze proiectul!
    Statul nu e capabil sa gestioneze proiecte complexe pentru ca personalul nu stie despre ce e vorba si fac economie la consultanta pe care o vad ca o scurgere de fonduri pt firmele care dau parandarat.

  9. Patrez facturile la electricitate si gaz din perioada 2010-2019; cand am „belferit”la 24 de grade, nici nu m-am uitat contoare! Ca sa am un termen de comparatie pentru „binele” pe care ni-l pregatesc Gretele incalziste precum si lenea si incompetente politicienilor care nu creaza un cadru legislativ(dereglementari si scutiri de taxe si impozite) ce sa starnesca un adevarat gold rush in deschiderea de noi capacitati de productie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Otilia Nutu
Otilia Nutuhttp://expertforum.ro
Ana Otilia Nuţu este analista de politici publice în energie la Expert Forum și este Co-chair al Eastern Partnership Civil Society Forum

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro