miercuri, noiembrie 25, 2020

Vinovății

După părerea mea, Curtea Constituțională a României nu are nici cea mai mică vină pentru dezastrul de imagine înregistrat luni de președintele Klaus Iohannis, PNL și președintele acestuia, dl. Ludovic Orban.
CCR a făcut ceea ce a știut mai bine. Și-a slujit perfect sponsorii politici – pesediștii- așa cum a mai făcut-o de atâtea ori până acum. Trebuie să fii prost informat ori naiv politic ca să speri ca într-o situație cu o miză de atât de mare anvergură, CCR și președintele ei, dl. Valer Dorneanu, pesedist de- o viață ( apropo, știți zicala cu lupul, părul și năravul la care, în acest caz, se adaugă vreo trei sau patru pensii speciale?) vor opera o schimbare de atitudine de 180 de grade. Or, președintele și peneliștii s-au dovedit a fi astfel. Prost informați, naivi și prea siguri pe ei înșiși. Iar lucrul acesta mai mult ca sigur că o să-i coste.
Pariez că proximele sondaje de opinie publică vor indica deja o scădere a simpatiei de care se bucură în ochii românilor dl. Klaus Iohannis ca și a opțiunilor de vot ale electoratului în favoarea PNL. Iar scăderea va continua mai mult ca sigur dacă PSD-ului îi va ieși jocul de pe urma căruia guvernul în exercițiu va fi condamnat la un interimat ce nu se va sfârși decât după alegerile care deja sunt aproape sigur că nu mai au cum să se desfășoare altfel decât la termen. Un an agricol prost, așa cum se anunță a fi 2020 în primul rând din cauza secetei prelungite, iminenta scumpire a produselor de primă necesitate, creșterea ratei de schimb leu-euro care va aduce cu sine majorări de prețuri în masă, o posibilă sporire a șomajului (deja unele firme mari au anunțat că se văd silite să treacă la concedieri) vor fi decontate electoral de PNL.
Cine l-a văzut pe președintele Iohannis la declarațiile de presă de luni seara doar dacă era legat la ochi nu avea cum să nu remarce schimbarea de atitudine. Dl. Iohannis nu mai era politicianul sigur pe sine Primul om în Stat s-a arătat, evident, dezamăgit, iar lucrul acesta nu a putut să fie mascat de diatriba anti-PSD. În ceea ce a spus președintele Iohannis s-a strecurat și o gravă eroare de strategie. Reprezentată de punerea la zid a PSD pentru vina de a fi sesizat CCR în privința posibilei existențe a unui conflict de natură constituțională între Președinte și Parlament, conflict insinuat în procesul desemnării persoanei însărcinate cu formarea noului guvern al României.
În orice țară democratică, sesizarea CCR înseamnă o operațiune cum nu se poate mai normală. Că această normalitate e puternic afectată în România de evidentul partizanat politic al CCR e cu totul altă poveste și, cum spuneam, nicidecum o noutate. Firesc ar fi fost ca atât dl. Iohannis cât și conducerea PNL să fi procedat de așa natură încât să nu se ajungă la sesizarea CCR.
Dl. Iohannis are la Cotroceni o liotă de consilieri, un consistent aparat tehnic și de juriști care ar fi trebuit să îl prevină asupra riscurilor pe care și le asumă. Juriști, specialiști în Drept constituțional trebuie că are și PNL. Rolul lor e de a acorda consultanță mai-marilor partidului. De aici o serie întreagă de întrebări. Sunt acești juriști și consilieri mai proști, mai slab pregătiți profesional decât cei de care dispune PSD? Dacă nu, și-au făcut ei datoria de a-i preveni pe Șeful Statului și pe cei din conducerea PNL asupra riscurilor pe care și le asumă? Dacă au făcut-o, de ce nu li s-a dat ascultare?
Președintele și conducerea PNL trebuie să analizeze lucid și în regim de maximă urgență situația. Altminteri, e cum nu se poate mai posibil să se repete catastrofa din cursul anului electoral 2016. Ieri seară l-am văzut pe președinte mult mai nuanțat. Mi-a întărit convingerea că, așa după cum am scris ieri, a început dezvrăjirea. În plus, e de remarcat o schimbare de ritm.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. S-a furat extrem de mult, banii trebuie recuperați după modelul ”noi furăm, prostimea plătește”. Din păcate purdalnica aia de criză încă nu este declarată oficial ca să băgăm austeritatea, tăietea de bani, împrumuturile de la FMI pe care Isărescu le ține drept plasă de siguranță în visteriile băncilor și toate celelalte măsuri pe care le-am mai luat pe cocoașă atunci cînd Băsescu&Boc salvau țara. D-aia, cu manevre d-astea infantile îi dăm un ghiont și un brînci, mai ales că ne ajută și coronavirusul să mai ținem lumea-n case și jandarmii și armata pe străzi și după asta ne apucăm de guvernat meseriaș. Nene, e groasă, ciocu’ mic, ziceți mersi dacă scăpați cu viață și lăsati-ne să salvăm țara! Mai avem de făcut niște împrumuturi pe 99 de ani, de prăduit resurse, de liberalizat prețuri, de scutit de taxe și impozite investitorii strategici, de uitat să renegociem dividendele și gata, am rezolvat și agenda asta cu a doua salvare a României!

    • Nici presedintele, nici premierul nu au suferit vreo lovitura de imagine.
      CCR a dovedit, inca o data, ca este compusa din niste ticalosi, aflati in slujba mafiei psd.
      CCR a dat inca o decizie aberanta, ilegala, netemeinica si neconstitutionala, la fel cu cea prin care a cerut revocarea exceptionalei Sefe a DNA, la fel cu cea prin care dovezile obtinute de procurori cu sprijinul Serviciilor Secrete ale tarii trebuie sa fie eliminate, la fel cu cele privind protocoalele dintre institutiile statului sau despre completurile de 3 si de 5 judecatori.
      In aceste conditii, presedintele este indreptatit sa suspende Constitutia, sa dizolve parlamentul, sa-i revoce pe judecatorii corupti sau santajabili de la CCR si sa convoace alegeri generale anticipate. CCR-ul nu poate modifica Constitutia.
      Constitutia prevede posibilitatea dizolvarii parlamentului, in cazul ca doua incercari consecutive de investire a unui guvern sunt respinse de parlament.
      Daca ne luam dupa decizia aberanta a CCR, nu se poate ajunge niciodata la aceasta situatie, pentru ca presedintele nu are voie sa desemneze decat un premier care poate forma o majoritate, care sa-l voteze in parlament.
      Daca in parlament exista o asemenea majoritate, iar presedintele refuza sa numeasca un premier din aceasta majoritate, CCR are dreptate, dar daca nu exista o asemenea majoritate, cum este cazul acum, se ajunge la un blocaj.
      Deci, in cazul de fata, presedintele nu a gresit nominalizandu-l pe Orban, iar CCR trebuia sa oblige palamentarii sa se prezinte la votul de investire.

  2. Fapt – decizia CCR declansata in urma spuselor in spatiul public ale premierului Orban referitoare la dorinta unui premier desemnat de a nu fie votat .
    Consecinta – Eliminarea spre 90% a posibilitatii declansarii de alegeri anticipate si renuntarea la mandat a premierului desemnat Ludovic Orban .
    Consecinta – Reintoarcerea la procedura initiala a desemnarii unui premier dupa consultari .
    Alte posibile consecinte : desemnarea unui guvern de coalitie de dreapta , desemnarea unui premier neinregimentat politic , desemnarea unui premier PNL altul decit L.O.
    Inlaturarea de la conducerea PNL a lui L.O. si nominalizarea altcuiva , de forta , poate actual membru ,poate membru recent sau in viitorul imediat membru PNL .
    Totul duce – ca vinovatie – in afara persoanei numite presedinte si dupa posibila inlaturarea a fostului premier PNL si in afara PNL,corelat cu decizia oarecum ciudata a CCR, va produce o mobilizare si mai mare a electoratului votant PNL -Iohannis . Independent de vointa lui si conditionat de respectarea atributiilor ,presedintele va arata noul drum ce trebuie urmat ,tinind cont si de pericolul coronavirusului si de necesitatea de a gasi o formula de functionare a statului . Votantii se vor regrupa in fata acestor noi teme aparute in spatiul public si vor trece peste alegerile necomasate si anticipate .Intreaga atentie va fi asupra virusului ,care daca se confirma ca aparitie in tara , oricum ar fi distrus orisice forma de prezenta la vot in lunile ce urmeaza in scoli ,facultati sau oriunde in tara .Evenimentele vin peste noi si alegerea cea mai nimerita in acest context mai degraba medical decit politic este punerea in functiune al unui guvern nonpolitic pina la alegeri sau care sa gestioneze si alegerile si epidemia coronavirusului .
    Ultima decizie a presedintelui de numire a unui nou premier ,dupa consultari ne arata disponibilitatea acestuia de a reporni guvernarea Romaniei ,in urma deciziei CCR ce practic distruge posibilitatea de alegeri anticipate in Romania . Acum este rindul celorlati jucatori care daca se opun in continuare votului in parlament pentru desemnarea unui guvern sunt in mod cert penalizati de cetateni . Asadar tot raul spre bine , pina la urma anticipatele nu erau o miza absoluta ,nu schimbau mare lucru (oricum anticipatele au fost oprite de o decizie independenta de presedinte ). La vot optiunile se vor pastra .Intreaga situatie nou creata are ca baza (conform explicatiilor CCR ) cuvintele deja fostului premier Orban si aici apare imposibilitatea de a sti premeditarea sau nonpremeditarea spuselor . Aceasta este intrebarea la care nu avem raspuns si la care nici nu vom avea ,asa ca ceea ce urmeaza are poate un singur respondent numit CCR .Exista o mare probabilitate ca noul premier sa fie domnul CIUCA si poate ministrii apartinind PNL. Noua forma de intelegere politica ce apartine cetatenilor s-a schimbat . Generatiile ce vin din urma nu mai gindesc politic asa cum o fac cei vechi . Digitalizarea a modificat substantial cunoasterea ce ajunge deja sub alta forma si in mediul rural si concomitent cu cerintele diasporei fata de cei ramasi in tara ,putem sa observam cit de diferita si rapida este intelegerea formelor de manipulare si cit de repede cetatenii inteleg deja aceste situatii . Optiunile sunt deja formate in mintea fiecaruia dintre noi si nu sunt schimbabile nici de presa nici de media in general . Tot ce poate sa apara in acest moment este o mica trecere catre USR-PLUS a unor votanti PNLsau aparitia la vot al unora nedecisi . Dupa ce primul impuls va disparea din mintea votantilor PNL,regruparea in jurul presedintelui va fi si mai mare, minati poate si de intelegerea totala a faptelor intimplate ce nu sunt imputabile presedintelui .Presedintele deja a aparut o alta persoana tot mai hotarita dupa evaziva aparitie publica in urma deciziei CCR .

    • Art. 89 – Dizolvarea Parlamentului

      (1) După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.

      Guvernul Orban 2 a cazut in urma nevotului in parlament in intervalul constitutional de 15 zile , daca si viitorul guvern probabil Orban 3 cade din acelasi motiv sau altul sau nu este votat in termenul constitutional ,presedintele emite decret de dizolvare a parlamentului .Constitutia nu specifica ce forma trebuie sa imbrace cele doua respingeri . Doar presedintele poate decide daca guvernele au fost respinse si guvernul ORBAN 2 a fost respins clar prin neparticipare la vot
      Daca cuvintele premierului Orban ce a afirmat public ca -NU DORESTE SA FIE VOTAT – , atunci cuvintele PSD ,PRO, si ale altora ce au spus in clar ca nu vor vota un nou guvern PNL pot fi tratate cu aceiasi unitate de masura . Astfel afirmatiile presedintilor celor doua partide de mai sus se pot asimila cu respingerea guvernului format de viitorul premier desemnat (tot Orban )ceea ce duce rapid la decret prezidential de dizolvare a parlamentului cu atit mai mult cu cit Constitutia nu prevede modalitatea expresa de respingere de doua ori ci doar cere respingerea (forma ei deja este stabilita de constituanta in cazul guvernului Orban doi )Asadar un guvern Orban3 este deja respins de PSD si PRO si altii iar presedintele asa cum a zis deja sustine un guvern cu premier ca prima alegere ORBAN. .

  3. Vedem inca din primul mandat : PNL n-a reusit- n-a avut de unde – sa-i ofere Presedintelui un staf consistent, un grup de specialisti in TOATE domeniile, practic un guvern paralel. Fara asta nimeni, nici un presedinte nu poate fi eficient ! Si inca ceva : Iohannis, pe care l-am votat in doua randuri (in lipsa de ceva mai bun !)se pare ca a uitat ca Presedintele este al Romaniei si al tuturor romanilor; gargara asta liberala nu poate decat sa-i dauneze ! Nu sunt liberal, mi-am pierdut increderea in acest partid din seara de 28 ian.1990 („PNL s-a retras, nu mai participa la demonstratie” – sper ca va mai amintiti …), despre Orban, refuzat in ’14 de catre KI sa-i lase mostenire PNL – a preferat cuplul celor doua Doamne, cu rezultatele cunoscute … – devine Steaua Romaniei , indispensabilul … Uite cum poti sa-ti mananci omenia …
    Da Doamne bine !

    • Domnule, nu îi iertați pe liberali pentru că în urmă cu PESTE 30 DE ANI s-au retras de lângă țărăniști de la o demonstrație anti FSN ?
      Dar pe Băsescu care i-a împins pe Țărăniști în afara istoriei pe vreme CDR îl iertați ?
      Sunt sigur ca DA – deoarece el e ștregarul național – Spiritul Calauzitor etc
      Eu văd în PNL partidul care a introdus COTA UNICĂ DE TAXARE – chestie care mi-a permis
      să respir in ultima treime a vieții (Nastase mă impozita gradual pana – hat – mult peste 40%).
      Daca Radu Campeanu , care conducea atunci in ianuarie 1990 PNL ul nu facea acea miscare
      oportunista, dar in schimb își ucidea soția – până acum crima era prescrisă (doar ale lui Iliescu sunt contra umanitații). Fiti mai iertator ! Uite dupa greselile indelung criticate Iohannis a reintrat in teren și a punctat uimitor. Chiar nu îmi pot imgina cum ar mai putea scapa acum PSD ul de alegeri anticipate cand Premier desemnat este dl CÎȚU . Credeti ca veti putea ierta PNL ul daca de data asta le iese miscarea ? Sau preferati sa va amintiti doar ca prin 2000 Valeriu Stoica a adoptat vreme de vreun an o perioada de NON COMBAT fata de Guvernarea Nastase ?

  4. „Pariez că proximele sondaje de opinie publică vor indica…”

    Privesc uneori la TV, sau citesc articole online și observ că spre deosebire de ziariștii de-aiurea, care prezintă publicului actualitatea și, eventual, o comentează, cei români prezintă viitorul. Iar realizatorii TV, atunci când au invitați, indiferent de domeniul în care sunt calificați, ori simpli părerologi fără nicio calificare, întotdeauna îi întreabă ce se va petrece în viitor.

    Așa cum observa foarte bine dl Mircea Morariu, Curtea Constituțională a României își slujește perfect sponsorii politici. Adică, guvernarea cleptocratică.

    Eu, mărturisesc, prost informat și naiv, îmi fac adesea iluzia că șleahta de slugi (după cum am scris mai sus) este, după cum indică numele, „a României”, nu a unui grup infracțional organizat. Prin urmare, în naivitatea mea, îmi închipui că este firesc să slujească interesele poporului român. …Iar odiosul PSD-ist V Dorneanu respectă măcar principiul constituțional de a nu-i schimba sensul și a nu adăuga la Constituție prin deciziile CCR.

    Apoi, dacă vorbim despre un dezastru și despre instabilitate politică, apoi, PSD este cel care „a trântit” guvernul Dăncilă. Ah, și acela era dezastruos?! Păi, tot al PSD era. Și cele dinaintea d-nei Dăncilă tot dezastruoase erau?! Păi, atât dl Tudose, cât și dl Grindeanu tot de la PSD erau. Iar dl Dragnea era PSD însuși!

    Pe urmă, nerealizarea cvorumului pentru votarea noului guvern tot opera PSD este!

    Stați puțin! Trăim într-o mare mizerie creată de PSD și aliații săi ALDE-UDMR-ProRomânia și spunem că vinovat pentru dezastru și instabilitate este PNL?! Păi, acesta este discursul celui de-al doilea om în statul român (în curând), ilustrul domn Șerban Nicolae, cel supranumit „Șoferul condamnatului Cătălin Voicu”. Iar cel de-al treilea om din România (după importanța funcției ocupate) este cel care vâra râma în acul d-lui Dragnea, prietenul apropiat al teroristului Omar Hayssam. …Dl. Marcel Ciolacu. Despre ce dezastru vorbim? Și cine sunt cei care l-au provocat?

    „În orice țară democratică, sesizarea CCR înseamnă o operațiune cum nu se poate mai normală.”

    (Îngăduită fie-mi observația că CCR există doar în România – care NU este democrație în deplinul înțeles al cuvântului, ci are o guvernare cleptocratică de peste 30 de ani – , însă organisme care veghează la respectarea Constituției au și alte state.)

    …Dar, în orice țară democratică Curtea Constituțională veghează la respectarea Constituției și la binele public.

    În România, CCR „și-a slujit perfect sponsorii politici”, fiind o excrescență parazitară pe corpul democrației românești, atât de fragil, precum este. Iar sponsorii politici sunt un grup infracțional organizat securisto-comunist, care a capturat statul român de 30 de ani, al cărui obiectiv fundamental este transferarea în mod ilicit de resurse din averea publică, în proprietatea privată a oligarhilor și a apropiaților lor.

  5. ”În orice țară democratică, sesizarea CCR înseamnă o operațiune cum nu se poate mai normală”. Nu sunt de acord. Nu cred ca mai exista vreo tara in care Curtea Constitutionala sa fie folosita atat de mult si in acest fel, in lupte politice. De ani buni este folosita in lupte politice si CCR chiar s-a implicat partizan in aceste lupte. In ultimii ani, clar de partea PSD, care are majoritate acolo. Este o eroare tactica evident, dar macar au fost cinstiti, onesti. Poate ca lumea, care nu este indoctrinata PSD-Antena 3, vor intelege ca este o mare diferenta intre a gresi luptand onest si smechereala si marsavia servita de PSD, nu doar in ultimii ani, ci in toti anii existentei sale si participarii la guvernare. Vreo o altfel de politica, dar cum, folosind metodele marsave ale PSD? Eu am asteptari ca o mare parte din electorat s-a maturizat si nu va mai cade in capcana PSD. Vorba aceea: mintea de pe urma a romanului.

  6. Presedintele si PNL-ul au facut o greseala strategica – au confundat dorinta cu putilinta…
    Au dorinta de schimbare dar nu au putilinta de a o face… Si atunci ce este de facut???

    Este clar ca PNL-ul nu poate singur sa guverneze pentru ca asa cum se vede cu ochiul liber nu are specialisti pregatiti. Oamenii aceea nu se nasc peste noapte – este nevoie de timp pentru a se forma. Sigur ca nu ii convinee PNL-ului aceasta situatie dar aceasta este realitatea.

    Mai mult Presedintele se ambitioneaza sa nu vada aceasta situatie – si parerea mea este ca este o mare greseala pe care o poate face oricine in a confunda dorinta cu putinta de a operationaliza schimbarea in societate.

    Noi, in marea noastra majoritate, ne dorim o schimbare, dar uite ca inca nu reusim sa demolam definitiv monstrul de clei.

    Ramane sa fie facut un joc de glezne, marunt, cu un program putin ambitios de guvernare, cu pregatiri solide, comune intre PNL_USR_PLUS pentru alegerile locale, care nu par sa fie intr-un singur tur si de abia atunci mai vom vedea cum se vor separa apele…

    Incapatanarea Presedintelui ne poate costa pe toti enorm – erodeaza PNL-ul maxim, erodeaza USR-ul si singurul care isi revine incet si sigur este #ciumarosie. Asta doreste Presedintele?

Lasă un răspuns la cetățeanul turmentat Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Un genocid spiritual

Când , în urmă cu treizeci de ani, am scris un Apel către lichele, nu am avut în vedere licheaua ca figură...

Academicianul Dan Berindei. Cât spun dosarele Securității despre viața unui om

Conflictul istoricului Dan Berindei, cunoscut ca „om al regimului”, cu fiul său, Mihnea Berindei, „cel mai bun, cel mai penetrant şi mai...

Gulaș sau varză de Bruxelles?

Am convingerea că noi, Uniunea Europeană, respectându-ne propriile reguli, vom trece cu bine dificilul examen pe care Ungaria și Polonia l-au generat....

Ce mai putem face (în afară să creștem TVA-ul și accizele!)

O expresie mi-a reținut atenția, în mod special, în proaspăta Comunicare specială a Comisiei...

Alegerile parlamentare: votăm, dar nu prea alegem

Anul ăsta, românii au fost, mai mult decât oricând, cu ochii pe alegerile prezidenţiale din SUA şi mulţi s-au mirat/indignat de cât...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.