joi, mai 19, 2022

Vinovatele de serviciu

Odată cu spectacolul cu piesa Vinegar Tom a scriitoarei britanice Caryl Churchill, Teatrul Regina Maria din Oradea înregistrează un nou succes și de public, și de stimă.

Montarea are, indiscutabil, câteva atuuri. Și nu puține. Este una de bună calitate artistică, bazată pe o viziune regizorală clară, fermă ca și pe o echipă artistică ce evoluează sigur, fără sincope notabile. Un plus de ritm nu ar strica să se imprime și părții de început a spectacolului. Aceea care funcționează asemenea unei ample pagini de dramatis personae. Fapt ce nu exclud să se petreacă cu ocazia reprezentațiilor viitoare. În plus, montarea aduce în atenția publicului creația unui dramaturg, mă rog, dramaturg(ă), contemporan(ă) cu o consistentă carte de vizită (Caryl Churchill a scris nu mai puțin de 9 piese) din păcate nu foarte cunoscut(ă) pe meleagurile mioritice. Din câte am reușit să aflu, făcând apel la serviciile site-ului Regizor caut piesă, doar Dragoste și informație ar mai fi figurat pe afișul unui Teatru din România. E vorba despre un spectacol realizat, în urmă cu ani, de regizoarea Irina Crăiță Mîndra și de actorii  Voicu Aaniței, Nicholas Cațianis, Alexandru Călin, Cristina Drăghici, Dana Marineci,  Lavinia Pele în cadrul programului 9G al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, adăpostit de Teatrul Național din București. Dacă au mai fost și altele, fie ele și neatestate ca atare, cu atât mai bine țării, autoarei și lor cu atât mai bine!

Lista atuurilor montării de la Oradea nu se oprește însă aici. Ea este completată și de faptul că spectacolul este pus în scenă de un tânăr director de scenă, Dragoș Alexandru Mușoiu (lui i se datorează și traducerea textului), aflat la prima colaborare cu trupa orădeană. Cu felurite ocazii festivaliere, au poposit în orașul de pe Criș (sintagma e intenționat-ironic împrumutată din limbajul comentariului fotbalistic) și alte spectacole ale regizorului în cauză. E vorba despre M.I.S.A Părut,  curajos creat la Teatrul independent Reactor din Cluj-Napoca și despre Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant, de la Teatrul Fani Tardini din Galați.  Pe fișa de creație a regizorului mai figurează, între altele, Spargerea, după un text al lui Răzvan Petrescu, Elefantul din cameră de Sarah Ruhl (amândouă jucate la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova) sau Jocul de-a vacanța de la Teatrul de Comedie din București. Specific că am menționat doar montări pe care le-am văzut și care mi-au plăcut. Dragoș Mușoiu a mai montat și alte spectacole. Pe care fie că nu le-am văzut, fie nu mi-au stârnit entuziasmul. Așa că prefer să le trec sub tăcere.

Acum, fiindcă în fișa postului unui critic cred că mai figurează și obligația de a formula și observații critice (ce-i drept,obligația este tot mai eludată în vremea din urmă, fapt ce le aduce feluritor bloggeri travestiți în critici, în fapt însăilători de elogii gratuite și de ode scrise contra cost invitații la numeroase premiere ca și amabilități și zâmbete diabetico-ciocolatii din partea unor directori de Teatre ahtiați după laude) voi spune că apariția pe afișul Teatrului Regina Maria a spectacolului Vinegar Tom la extrem de puțină vreme după premiera cu Opera de trei parale ridică o problemă. Și ea din ce în ce mai ignorată. Aceea a varietății ofertei repertoriale. Trebuie spus că dramaturga (recurg a doua oară la acest monstru lingvistic nu fiindcă aș fi obsedat de respectarea corectitudinii politice, ci pentru a fi în ton cu veselul și de foarte bunul gust și nicidecum agresivul feminism al piesei) a scris Vinegar Tom în cheia teatrului epic. Adică al aceluiași fel de teatru al cărui apostol și maestru a fost nimeni altul decât Bertold Brecht. Autorul Operei de trei parale. Or, a aduce la nici două luni pe exact aceeași scenă două spectacole ce ilustrează, chiar și în linii mari, același fel de teatru, același stil și aceeași estetică e o decizie cel puțin discutabilă. Măcar din punctul de vedere al unui critic de modă veche, din categoria celor cu genunchi zdreliți. Așa cum ne califica relativ recent un zis confrate din tânăra/media generație, care conduce vesel doctorate și este nominalizat la premii, deși habar nu are că unul a fost Sică și altul Dan Alecsandrescu.

Vinegar Tom abordează, în linii mari, cam exact aceeași temă din Vrăjitoarele din Salem. Aceea a obsesiei față de vrăjitorie și a persecuțiilor și condamnărilor la pedepse capitale ale celor acuzate că o practică. O obsesie ce a bântuit întreg Evul Mediu, chiar și ceea ce cercetători de dată  relativ recentă numesc Evul Mediu târziu. Cei care după modelul lui Jacques Le Goff tânjesc după un alt Ev Mediu. Precizez. Acțiunea din piesă se petrece într-un sat englezesc din secolul al XVII lea. Caryl Churchill asociază sus-menționata temă cu aceea a condiției inferioare rezervate preț de secole femeii. Dacă Arthur Miller își construia scrierea în registrul dramei, dacă nu cumva chiar în acela al tragediei moderne, dramaturga britanică recurge la genul comediei negre. La mare căutare în Anglia. Prețuit până și de atât de complexul Peter Shaffer. Fac referire, desigur, la Comedie pe întuneric.

Acțiunea din Vinegar Tom este organizată pe două planuri. Primul este cel istoric. Femei de vârste diferite, precum Alice, Susan, Joan Noakes, Betty, Ellen, toate sărace, sunt rând pe rând acuzate de un anume Packer, de profesie vânător de vrăjitoare, că ar fi practicante ale acestei condamnabile profesii. Sunt supuse oprobriului public, condamnate, spânzurate. Cu concursul unor bărbați precum Jack, Doctorul, Bărbatui sau Berlinger. Cel de-al doilea este planul contemporaneității. Exact aceleași actrițe, toate foarte bune (Alina Leonte, într-o evoluție excelentă, Ioana-Maria Repciuc, care îmi confirmă bunele impresii produse de jocul ei din spectacolul Jurnalul Evei Heyman, Elvira Rîmbu, remarcabilă atunci când trebuie să îi iasă pe gură tot felul de imprecații și sudălmi și să pună și patos în ele,  nedezmințit convingătoarea Adela Lazăr, mai nou venita Giorgiana Coman și Anda Tămășanu) își leapădă la vedere costumele de epocă și se îmbracă cu altele, concepute în specificul cabaretului (autoarele lor absolut merituoase sunt Luiza Enescu și Oana Cernea) și împreună cu Corina Cernea și Angela Tanko, pe care le vedem la final și în rolurile Kramer și Sprenger, cântă songurile create cu mână și minte de maestru de Cári Tibor. La fel cum o fac mereu vivacele Richard Balint, în bună, deparazitată formă în rolul lui Packer, Pavel Sîrghi (uneori i-am înțeles mai greu vorbele și replicile), de nerecunoscutul George Dometi în rolul Goody, bun și în acela al Doctorului și, în fine, Alin Stanciu, în bine conturate apariții episodice.

Dragoș Alexandru Mușoiu a purces la montarea textului scris de Caryl Churchill pornind de la convingerea, exprimată în mini-caietul de sală, că “revizitarea trecutului  istoric (există însă oare și trecut neistoric? n.m. M.M.) poate duce la o mai bună înțelegere a prezentului ”. Neîndoielnic există și astăzi și persecuții pe motive de conștiință, și intoleranță, și radicalism de toate felurile. Directorul de scenă recurge la metafora muzeului ( a făcut-o cu ani în urmă și Mihai Măniuțiu, atunci când a montat Alcesta). Personajele sunt plasate de regizor, cu sprijinul autorului decorului, Răzvan Chendrean, în mari casete. De unde se înviorează, prind viață, își spun și retrăiesc istoria.

Nu pot trece indiferent peste bogăția vizual-coloristică a montării. Peste calitatea light-designului. Gândit, probabil, tot de Dragoș Alexandru Mușoiu. Sau fără să amintesc contribuția actriței Denisa Irina Vlad în calitate de semnatara a coregrafiei.        

Teatrul Regina Maria din Oradea

VINEGAR TOM de Caryl Churchill

Traducerea și regia artistică: Dragoș Alexandru Mușoiu

Decorul; Răzvan Chendrean

Costume: Luiza Enescu și Oana Cernea

Muzica originală: Cári Tibor

Coregrafia și asistența de regie: Denisa Irina Vlad

Distribuția:
ALICE: Alina Leonte
SUSAN: Ioana-Maria Repciuc
JOAN NOAKES: Elvira Rîmbu
MARGERY: Adela Lazăr
JACK: Pavel Sîrghi
BETTY: Giorgiana Coman
ELLEN: Anda Tămășanu
PACKER: Richard Balint
GOODY, DOCTORUL: George Dometi
BĂRBATUL, BELLRINGER: Alin Stanciu
KRAMER: Corina Cernea
SPRENGER: Angela Tanko

T

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro