joi, martie 28, 2024

Virtuti si vicii: Stalin, Machiavelli si relativismul moral

Stiu ca suna socant, dar nu se poate nega ca Stalin a avut o Weltanschauung si a fost, in felul sau, un intelectual. Unul autodidact, homicid, liberticid si fanatic, dar un intelectual. Nu fusese si Engels in fond un autodidact? Tot astfel, nu putem ignora afinitatile dintre bolsevism si traditia radicalismului politic si filosofic, occidental si rus. Marxismul a fost apoteoza relativismului etic, a suspendat distinctiile traditionale dintre bine si rau, a definit binele in chip instrumental, utilitar si pragmatic, drept tot ceea ce serveste cauza mesianicului proletariat, clasa presupus mantuitoare. In cateva notatii mult timp secrete, Stalin si-a definit tabla de valori, a identificat ceea ce el privea drept viciu (ori, daca vreti, pacat) si ceea ce-i aparea drept virtute.

In romanul lui Arthur Koestler, „Intuneric la amizaza” (Darkness at Noon), personajul principal, vechiul bolsevic Nikolai Rubaşov, afirma ca „Numarul 1” (adica Stalin) tinea drept carte de capatai „Principele” lui Machiavelli. Este vorba de un machiavelism sui generis, nu de recunoasterea si cultivarea dimensiunii umaniste a operei florentinului. Biograful lui Lenin, Stalin si Trotki, Robert Service (Fellow al Academiei Britanice si al Colegiului St Antony’s de la Oxford), a avut acces la biblioteca personala a lui Stalin si a putut consulta volumul lui Lenin, „Materialism si empriocriticism”, editia din 1939, cu adnotarile „genialului colaborator si continuator”. La acel ceas istoric (il faisait minuit dans le siècle, scria Victor Serge), secretarul general nu mai avea niciun rival notabil, Marea Teroare isi atinsese scopurile genocidare, peste un an disparea, ucis la Coyoacan, in Mexic, de agentul NKVD Ramon Mercader, ultimul sau concurent ramas in viata, Nemesis-ul impardonabil, Lev Trotki. In 1939, aparea „Cursul Scurt de istorie al PC (b) al URSS”, codificarea definitiva a cosmologiei, eclesiologiei si demonologiei staliniste.

https://www.contributors.ro/politica-doctrine/liturghii-bolsevice-stalin-cursul-scurt-si-gramatica-totalitarismului/

Pe pagina alba finala a cartii lui Lenin (celebrare a unui materialism filosofic pe cat de naiv, pe atat de agresiv), fara vreo legatura cu polemica dintre fondatorul bolsevismului si Mach ori Avenarius, Stalin scria: „NB! Daca o persoana este: 1. puternica (spiritual), 2) activa, 3) inteligenta (ori capabila), atunci este o persoana buna indiferent de orice alte ‘vicii'” Dupa care urmeaza enumerarea a ceea ce „corifeul stiintei” considera drept vicii: „1) slabiciunea, 2) lenevia, 3) stupiditatea”. Acestea sunt singurele lucruri, scria Stalin, care pot fi considerate vicii. Deci nu trufia, nu orgoliul, nu avaritia, nu fatarnicia, nu ipocrizia, nu cruzimea, nu miselia, nu cupiditatea, nu rapacitatea, nu egoismul, nu invidia, nu gelozia turbata, nu pacatele carnale. Sa ne miram ca putin ii pasa lui Stalin de orgiile sexuale ale lui Nikolai Ejov ori de violurile comise de Beria, acel serial rapist? Este frapant ca in aceste randuri catusi de putin menite sa ajunga vreodata publice, Stalin recurge la limbajul etic traditional, vorbeste de virtuti si de vicii. Dar nu este nicidecum vorba de o recuperare, fie si ca marturisire intima, a traditiei crestine pe care o studiase candva la Seminarul Teologic din Tbilisi, ci dimpotriva.

Robert Service are dreptate: „The content of the commentary is deeply unChristian; it is reminscent more of Niccolo Machiavelli and Friedrich Nietzsche than of the Bible. For Stalin the criterion of goodness was not morality but effectiveness. … Furthermore, the fact that the characteristics despised by Stalin were weakness, idleness and stupidity is revealing. Stalin the killer slept easily at night.” (Robert Service, „Stalin: A Biography”, Harvard University Press, 2004, p. 342) Asa si-l imagina pe Stalin si detinutul Rubaşov, fost comisar al poporului, fost erou al Revolutiei, „demascat” drept tradator, in romanul lui Koestler.

Este simptomatic ca aceste reflectii despre ceea ce s-ar putea numi anti-etica personala a lui Iosif Djugasvili au fost asternute pe ultima pagina a unei carti de Lenin. Fara Lenin, Djugasvili n-ar fi devenit Stalin. Nu stim daca Stalin l-a citit pe Nietzsche, dar stim ca Lenin tinea in propria bibioteca „Also sprach Zarathustra” cu insemnarile sale (Bernice Glatzer Rosenthal a scris o carte superba pe tema relatiei intelectuale dintre bolsevici si Nietzsche). Gorki, Bogdanov si Lunacearski au incercat sa-l impace pe pe Marx cu Nietzsche. Service observa, si nu este primul, ca Stalin a avut propria copie din „Principele”, cu note personale pe margini, dar volumul a disparut din arhive. Cine l-o fi sustras? Unde o fi acum? Poate ca in biblioteca secreta a vreunui oligarh. Sunt autori care sustin ca si Hitler avea copia sa din „Principele”, o carte la care tinea in chip special. Antonio Gramsci, referindu-se la partidul de avangarda de tip leninist il numea, admirativ, „Principele modern”. Marxismul devenea astfel o sociologie a vointei si virtutii revolutionare incarnate in figura izbavitoare a Partidului, depozitar predestinat al adevarului absolut. Cum scrie Tereza-Brindusa Palade: „Ideologia relativismului moral nu s-ar fi putut insa impune in cultura moderna in absenta unor momente inaugurale si ‘profetice’: ambiguitatile eticii lui Machiavelli, drama hegeliana a istoriei in care valorile nu sunt decat niste expresii ale diferitelor epoci si distrugerea marxista a constiintei individuale”.

Curajul era asadar valoarea care innobileaza actiunea umana, indiferent de finalitatea ei. Scrie Service: „His insistence on the importance of courage could have derived from Machiavelli’s supreme demand on the ruler: namely that he should have vertù. This is a word barely translatable into either Russian or English; but it is identified with manliness, endeavour, courage, and excellence. Stalin, if this is correct, saw himself as the embodiment of Machiavelian vertù.” (p. 343). Un despot paranoic si sociopat care se proiecteaza in eroii care au schimbat soarta lumii, se confunda pe sine cu creatorii de imperii si de religii pana chiar ajunge unul. Absolutizarea scopului final si sanctificarea mijloacelor nu a inceput insa cu Stalin. Machiavelismul revolutionar, spre a relua conceptul lui E. A. Rees, se inrudeste cu viziunile deopotriva cinice si exaltate despre „metapolitica”, despre romantizarea, re-vrajirea lumii prin mit, comuniune, abnegatie si sacrificiu. In ce ma priveste, nu cred ca intalnim in cazul lui Stalin vertu in sensul real pe care il avea in vedere Machiavelli. Nu cred ca Bertrand Russell avea dreptate cand numea „Printul” a handbook for gangsters. Dar nu este mai putin adevarat ca gangsterii ideologici stiu cum sa rasuceasca si sa desfigureze un text filosofic astfel incat ceea ce a fost conceput drept glorificare a virtutii civice sa devina justificarea non-virtutii cinice.

(Fragmente din prelegerea de incheiere, honors seminar despre „Revolutiile din 1989”, curs pe care l-am tinut la Universitatea Maryland in semestrul de toamna in 2011).

Cateva sugestii bibliografice:

http://plato.stanford.edu/entries/machiavelli/

Claude Lefort, „Le Travail de l’œuvre, Machiavel”, Gallimard, Paris, 1972 (coll. « Tel », 1986).

Sebastian de Grazia, „Machiavelli in Hell”, Princeton University Press, 1989

Ross King, „Machiavelli: Philosopher of Power,” Harper Collins, 2007

Tereza-Brindusa Palade, „Profetii relativismului moral. O istorie a transformarii constiintelor”, Galaxia Gutenberg, 2009

E. A. Rees, „Political Thought from Machiavelli to Stalin: Revolutionary Machiavellism”, Palgrave Macmillan, 2004

Bernice Glatzer Rosenthal, „New Myth, New World: From Nietzsche to Stalinism”, Penn State University Press, 2004 (am recenzat aceasta carte in „Times Literary Supplement” in februarie 2004)

Leszek Kolakowski, „Principalele curente ale marxismului”, Vol. III, „Prabusirea”, traducere de S. C. Dragan, prefata de Vladimir Tismaneanu, Curtea Veche, 2010

Tomaso Piffer e Vladislav Zubok, editors, „Societa totalitarie e transizione alla democrazia. Saggi in memoria di Victor Zaslavsky”, Il Mulino, 2011

Robert Service, „Stalin: A Biography”, Harvard University Press, 2004

Martin Amis, „Koba the Dread: Laughter and the Twenty Million”, Hyperion, 2002

Robert C. Tucker, „Stalin in Power: The Revolution from Above, 1928-1941”, W. W. Norton, 1990

Robert C. Tucker, „The Soviet Political Mind: Stalinism and Post-Stalin Change”, Revised Edition, W. W. Norton, 1971

Jonathan Brent, „Inside the Stalin Archives: Discovering the New Russia”, Atlas Publishers, distributed by W. W. Norton, 2008

Michael Scammell, „Koestler: The Literary and Political Odyssey of a Twentieth-Century Skeptic”, Random House, 2009

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Ca sa vezi ! De aceea toti stingistii asuda din greu sa lipeasca eticheta „Nietzsche” pe fruntea nazistilor (inclusiv prin asocieri pur formale). Poate chiar papasa o fi dat un ordin verbal in acest sens. Sarmanul Nietzsche ! Ce-or fi inteles din el si unii si altii ? In legatura cu Machiavelli si al sau cuvint-concept „virtu” ar fi de recomandat Hannah Arendt (Intre trecut si viitor) care depune mari eforturi pentru a-l limpezi. Nu ma refer la autorul articolului ci la cei ce-l citesc. Nu de alta dar Machiavelli merita mai mult decit renumele sau… „machiavelic”.

  2. Revin: pina la urma sociopatia lui Stalin se releva perfect prin faimoasa sa declaratie:

    „Ну, как же, знаю, очень хорошо знаю, это благодарность такая СОБАЧЬЯ болезнь.”

    „Ceeea ce ştiu, ştiu bine, adică asta, compasiunea, este o BOALĂ a CÎINILOR.”

    De mirare ca i-a scapat porumbelul asta din gura tocmai LUI, cel ce stia atit de bine sa taca. Asadar sociopatii au pus mina pe state intregi (si nu chiar mici) si si-au asociat la putere pe cei similari – alti sociopati. Adica oameni fara emotii, sentimente etc. Intotdeauna astfel de personaje au existat DAR NICIODATA CU PUTEREA COMPLETA IN MINA SI IN ASEMENEA DENSITATI. Nici nu poate fi conceputa o clasa mai omogena de pe urma careia suferim si astazi fiindca ea se autoreproduce printr-o solidaritate nestirbita.

    Completarea adecvata ar fi urmatorul citat:

    „…Cu precizie, meticulos, despica oasele, căci fiecare CÎINE,… avea nevoie de cîte-un os, pe care să-l roadă, să-l sugă, să-l sfarme între colţi, bucăţică cu bucăţică. În fiecare CÎINE trebuia menţinută cu grijă acea „a treia parte de FIARĂ”… bestialitatea primitivă latentă… Altfel bieţii CÎINI s-ar fi pomenit TOTAL DEZARMAŢI în faţa oamenilor, care-şi păstrau animalitatea sută la sută fără să facă eforturi şi fără să roadă oase.

    OAMENII… CHIAR DACĂ MĂNÎNCĂ NUMAI MIERE ŞI ZAHĂR, RĂMÎN FIARE.”

    (Celălalt prezent – Leonida Neamţu 1934-1992)

    Leonida Neamţu – scriitor român (puţin cunoscut) de origine BASARABEANĂ !

  3. Marx Lenin si Stalin au folosit in practica adevarul care serveste interesele.
    Aceasta metoda a fost folosita si inainte si dupa ei de dusmanii de clasa care au ridicat la nivele calitative inalte demagogia si minciuna care promoveaza interesul.
    Diferenta intre cele doua minciuni este aceea ca in cazul totalitarismului minciuna servea un obiectiv cu impact istoric si era in interesul dictaturii, pe cind in cazul dusmanilor de clasa ai lui Lenini si Stalin, minciuna de obicei serveste unui interes particular si se subsumeaza minciunii generalle hoatic structurata si acoperitoare ale unor interese de moment si cu raza restrinsa.
    Toti mint tot timpul si prin urmare sa nu ne miram ca si noi mintim cu voie sau fara voie si de cele mai multe ori din interes.Cit timp vor exista interese oamenii vor minti si vor justifica prin interese superioare.
    Urmaresc minciuna generala in desfasurare si constat ca puterea si puterile mici nu se sinchisesc ca repete afirmatii in sens contradictoriu in functe de interes.
    Minciuna est eunica si are acelasi limbaj.Aceleasi miciuni le-am auzit in Romania inainte si dupa revolutie si o intilnesc in lumea larga de fiecare data cind calatoresc.Spiritul lui Machiavellitraieste si azi si are aceleeasi nesimtire si nerusinare din timpul lui Lenin si Stalin, a lui Ceausescu si Mao.

  4. Cele mai vulnerabile texte filozofice – în raport cu hermeneutica măsluitoare a „pontifilor” politici – rămân acelea în care miza existenţială şi normativitatea ontologică (a spaţiului public) joacă un rol central. Heraclit (atât de apreciat de autorul controversatei Jenseits von Gut und Böse), Platon, Machiavelli, Hobbes, Rousseau, Nietzsche, Heidegger au scris pagini ce pot oricând umple rafturile-sanctuar ale unui satrap, Führer sau caudillo. Cu cât filozoful e mai original (asta presupunând o spectaculoasă ruptură de tot ce îl precedă ca tradiţie metafizică), cu atât textele lui sunt mai susceptibile de ceea ce aş numi « paradoxul convertirii ideologice », anume profanarea ideilor (în accepţiunea etimologică: de la pro fano, în afara templului, adică un soi de transplant ilicit), respectiv sacralizarea acestora prin însăşi această dislocare a lor şi aducere într-un cod / spaţiu nou, investit cu prestigiu şi reverberaţii de Scriptură. Căci interpretarea Liderului e infailibilă şi – în sens vocaţional – inspirată. Acestei profanări – sacralizări îi putem asocia,cu titlu comparativ, acel “vis al Celuilalt” de care pomenea preventiv, undeva, Deleuze (“Méfiez-vous du rêve de l’autre, parce que si vous êtes pris dans le rêve de l’autre, vous êtes foutu.”)

  5. Buna ziua domule profesor si la multi ani.

    A propos de Lenin „filosoful” cineva foarte priceput in domeniu mi-a relatat ca pe exemplarul din Stiinta Logicii lui Hegel detinut de Lenin, dupa primele 50 de pagini insemnarile se termina brusc cu fraza: „Nu pricep nimic. De revenit.”

    De altfel Plehanov obisnuia sa spuna despre Lenin ca e un filosof de clasa întâi, adica n-a trecut de clasa întâia la filosofie. Fara succesul bolsevismului „Materialism si empiriocriticism” ar fi fost doar o curiozitate pentru cativa specialisti de nișă.

    Cam asta era nivelul celor ce doreau sa schimbe lumea.

    Ganduri bune,
    Bogdan

    • Asa este, ceea ce nu inseamna ca spirite onorabile nu au fost cumva inselate de verbiajul metafizic al lui Lenin si al admiratorilor acestuia. Imi amintesc de o discutie cu G. M. Tamas (pe vremea cand acesta era „ein Berliner”, adica, vorba lui Timothy Garton Ash, influentat de Isaiah Berlin). Cand i-am spus ca citisem undeva ca Leo Strauss isi exprimase la un moment dat pretuirea pentru tratatul stalinist „Die Zerstorung der Vernunft” (Distrugerea ratiunii) de Georg Lukacs, G. M. Tamas mi-a raspuns: „De ce te miri, Karl Popper a apreciat ‘Materialism si empiriocriticism'”. Nu stiu cat era adevar in spusele sale, Tamas are talentul de a face afirmati sclipitoare, paradoxale, nu intotdeauna confirmate de citate.

      Dar Plehanov avea dreptate. Lenin nu a fost in niciun fel un filosof. Dar se dorea el a fi? Poate merita sa ne reamintim ideea lui Althusser: „Lenin nu a intemeiat o noua filosofie a practicii, ci o noua practica a filosofiei”. Lenin a fost practicianul unei filosofii simpliste, partizane, exclusiviste. Respingea aprioric posibilitatea unei cai de mijloc, a unui tertium datur intre ceea ce el numea „ideologia burgheza” si aceea „proletara”. Pentru Lenin si discipolii sai, ideile erau (sunt) intodeauna expresia unor interese de clasa. Buharin nu gandea diferit, ceea ce a atras criticile acerbe ale lui Gramsci, unul dintre putinii marxisti capabili sa ia in serios autonomia suprastructurilor si rolul vointei istorice. Acesta este sensul conceptului esential al viziunii leniniste despre idei, ideologii si constiinta filosofica: partiinost’, partizanat, pozitie de clasa, angajament militant, subordonare in raport cu „linia partidului”. La Multi Ani si multe impliniri in 2012!

  6. Din dorinta de a intari cele spuse de domnul profesor, asupra calitatilor native si respectiv defectelor generate de aceste calitati, vin cu o mica observatie relativ cunoscuta, neformulata academic, lipsita de frumusetea ce o poate oferi educatia: Stalin, Hitler, Musolini, Hrusciov, Fidel Castro, Kim-ir Sen, Franco, Winston Churchill, De Gaulle, Bismark, Carol I, Napoleon, Mohamed II, Vlad Tepes, Gengis-Han, Cesar au fost Lei, Sagetatori, sau Berbeci, singurul ce face exceptie de la regula fiind Alexandru Cel Mare, nascut in ultima zi de Rac. Toti acestia au fost nimic altceva decat niste nenorociti de dictatori, incontrolabili, avand calitati native de baza- puterea, inteligenta, rezistenta. Fara indoiala, in vederea obtinerii unei lumi mai bune, acestia, trebuiau ucisi din fasa, indiferent de sistemul politic si social in care au operat. Mai mult, sub nicio forma, acestia nu trebuiesc lasati sa colaboreze. Trebuiesc dezbinati cu toate costurile. Va dati seama ce inseamna ca o tara sa aiba comandant al armatei si lider Berbecul? Va dati seama ce insemana ca acelasi stat sa aiba ca sef Leul, sau director al economiei Sagetatorul? Nenorocire! Mai bine ii folosim pe ceilalti, cei meniti analizei, in locul celor meniti deciziei si invers. Sau nu, mai bine discutam despre nenorocirile sistemului totalitar, fara a mentiona nimic despre cele ale opusului acestuia si prin urmare la fel de bun: democratia.
    Heh, dom’ profesor, legea antagonismului este mare, infinita. Nu multi indeplinesc conditiile calitatilor native, educatiei si experientei necesare de a sesiza diferentele, cu atat mai mult valoarea si responsabilitatea starilor de neutralitate generate de acestea, dar viitorul omenirii este conditionat de intelegerea, macar partiala, imediata, a acestei legi ce ne guverneaza in totalitate. Numai cand voi vedea predata in scoli aplicabilitatea acestei legi, in algebra, geometrie, fizica, chime, economie, armata, sociologie, religie, istorie, biologie, psihologie, medicina, samd, voi sti ca lumea este pe directia cea buna. Voi sti ca specia umana, ,,are vant din pupa”. Pana atunci, scriem/citim comentarii.

      • Mda…asa este, Racul (regresul-corectia) a dat cei mai buni profesori. Educatia, este la fel de importanta ca si calitatile native. Vezi exempul lui Ceausescu: nici calitati native necesare unui sef de stat, nici educat. Un dezastru. Sper din tot sufletul ca acest lucru sa nu se mai intample acestui neam.

        • Ati putea ,va rog,sa enumerati „calitatile native necesare unui sef de stat „(care ,implicit spuneti,ii lipseau lui Ceausescu) ? Fiti specific,va rog. Si,daca se poate,autoritatea care le defineste. Multumesc.

  7. Pe altarul relativismului etic puteti sacrifica cu aceeasi usurinta multe alte constructii etico-filosofice. Ce spuneti de utilitarism? Retin de ex ca Stuart Hampshire arata in Morality and Pessimism cum o moralitate redusa la calcul face usor politica statelor de azi (mi se pare semnificativ ca nu se sinchiseste sa le arate cu degetul). Cu permisiunea dvs, traduc rapid cateva propozitii: „Utilitarismul a fost intotdeauna o teorie morala comparativ clara, cu o esenta simpla si o notiune centrala, usor de prins si usor de tradus in termeni practici: cand evaluam valoarea institutiilor, obiceiurilor, conventiilor, manierelor, normelor si legilor si de asemenea cand consideram meritele actiunilor individuale sau politicilor, intoarceti-va atentia spre starile actuale sau probabile ale mintii persoanelor care sunt sau vor fi afectate de ele: asta e tot ce aveti nevoie sa considerati in evaluarea dvs. Intr-o analiza finala nimic altceva nu conteaza, ci starile mintii si probabil mult mai ingust starile sentimentelor, ale persoanelor […] Pt un utilitarist, pct de vedere moral, care e de a controla toate actiunile noastre, plaseaza oamenii in centrul universului, cu starile lor de simtire ca sursa tuturor valorilor din lume… Distrugerea lucrurilor este rea doar in masura in care este sau ar putea fi resimtita ca o pierdere de catre fiintele simtitoare. […] Persecutiile, masacrele si razboaiele au fost la rece justificate de calculele unor lungi serii de beneficii pt umanitate; si pragmatistii politici din tarile avansate utilizand analize de tip cost-beneficiu pregatite pentru ei de profesori inzestrati, continua sa arda si sa distruga. Obiceiul utilitarian al mintii a adus o noua cruzime in politici, o obtuza, distructiva justificare politica: gandirea mecanica, cantitativa, condusa de minti academice stabilind calculele lor morale in proza abstracta cenusie, si populatii mai civilizate si mai superstitioase distruse datorita calculelor iluminate care s-au dovedit gresite”.
    Seamana, filosofic, nu-i asa, cu machiavelismul dvs. Oricum, sursele intelectuale ale acestui utilitarism nu sunt marii odiosi ai istoriei ca Marx, Lenin sau Stalin, ci nume ilustre ca Bentham sau Moore. Cu alte cuvinte, am o simpla si modesta retinere in legatura cu apoteoza dvs relativista. :)

    • Incitant comentariu, cred ca un Leszek Kolakowski n-ar fi obiectat (a fost, de altfel, apropiat de Stuart Hampshire). Problema marxismului, asa cum o vad eu, nu este ca are o etica problematica, ci ca se intemeiaza pe una eminamente si iremediabil falsa. Este ceea ce Alain Besancon identifica in conceptul (provenit de la Vladimir Soloviov si de la Orwell) de falsificare a Binelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro