joi, martie 28, 2024

Vis din noaptea de Anul Nou

Merg liniștit pe stradă. Mi se alătură un cal roib care merge în paralel cu mine, pe lângă trotuar. Din când în când, îmi aruncă câte o privire. E frumos și îngrijit. Deodată, urcă pe trotuar și, din lateral, își urcă brusc picioarele din față pe umărul meu stâng, continuând să meargă în felul ăsta în pas cu mine. Îmi e incomod și nu știu cum să fac să-l conving să-și dea jos picioarele de pe umărul meu. Am nevoie de ajutor.

În clipa aceea zăresc pe trotuarul de vizavi trei polițiști tineri, doi băieți și o fată. Firesc ar fi să vină să vadă ce se întâmplă. Dar am senzația că, deși m-au văzut, îmi ocolesc privirea ca să nu aibă bătăi de cap. Dau să-i strig, dar mi-e teamă să nu se supere calul. Încep o manevră dificilă de traversare a străzii, căci merg greu cu calul atârnat de mine și care acum nu-și folosește decât picioarele din spate. Suport tot mai anevoie greutatea trenului său anterior, care se lasă tot mai tare pe umărul și grumazul meu. În plus, acum, traversând strada, nu ne mai coordonăm bine pașii și ne mișcăm în contratimp. Am senzația că face asta special, ca să mă enerveze și să-și bată joc de mine. Încerc în zadar să-mi potrivesc pașii după mersul lui.

Ajung cu greu la jumătatea străzii și de-acolo încep să-i fluier discret pe polițiști. Se pare că n-au încotro și se uită la noi, la cal și la mine. Îmi dau dintr-odată seama cât de ridicol sunt, așa, trăgând după mine un cal pe umărul stâng. „Ce cal nesimțit!”, îmi spun în gând.

În sfârșit, cei trei polițiști, fata și cei doi băieți, ajung lângă noi. „Vă rog să dați jos calul de pe umărul meu”, le spun, indignat că nu au intervenit mai devreme și că s-au făcut că nu văd în ce situație ingrată mă aflu. Unul dintre cei doi polițiști, își împinge ușor șapca spre frunte și se scarpină la ceafă. „Păi nu e așa de simplu. Trebuie să faceți întâi o cerere și să explicați cum s-a întâmplat totul. Altfel, nu putem interveni.”

Mi-e clar că sunt depășiți de situație și că le e și frică de cal. „Domnișoară, mă adresez polițistei, dumneavoastră nu ați făcut antrenamente la școala de poliție? Nu ați învățat să vă bateți? E de necrezut! Cum de v-au dat uniforma? Sunteți obligată să mă ajutați. Nu mai pot sta mult cu picioarele calului pe umărul meu. Mă doare coloana. Vă rog să i le dați jos imediat!” – „Fără cerere nu se poate, v-a spus colegul meu.”

Se îndepărtează toți trei, lăsându-mă singur cu calul. Sunt plin de năduf. „Ce bătaie de joc!, îmi zic. Asta e poliția pe care o plătim din banii noștri! Total neantrenați.” Dar, deodată, îmi dau seama că pot să scap de sub picioarele nesimțitului de cal, făcând o mică genuflexiune și retrăgâdu-mi umărul. Ceea ce și fac. Ce simplu era! Cum de nu mi-am dat seama de la început? Mă trezesc și simt că mă doare coloana. Îmi frec umărul stâng.

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Un vis frumos (calul) prin care organismul v-a avertizat că dormiți într-o poziție incomodă (sper ca asta să fie cauza durerii).
    Cât despre (non)participarea celor trei milițieni – visul dvs. poate avea mai multe morale:
    – că uneori așteptăm ajutorul altora, când de fapt putem găsi și aplica singuri soluția;
    – că instituțiile statului se ascund în spatele birocrației pentru că nu sunt în stare să rezolve problemele reale;
    – că uneori ne trezim folosiți de cei pe care-i considerăm parteneri de drum;

    Dar soluția găsită de dvs. nu trebuie supra-generalizată, nu ne putem rezolva de capul nostru toate problemele – asta cam miroase a îndemn la anarhie.

  2. Frumos si mai ales semnificativ vis, dle Liiceanu. Felicitari pentru ca ni-l expuneti. Dar nu ni l-ati si explicat. Si pentru asta felicitari. O sa incerc una din explicatii, poate nu cea la care v-ati gandit dvs.
    Calul e EGO-ul nostru, care e dornic sa ne conduca si sa fie tot timpul la comanda. Politistii sunt firea omeneasca care nu vede nimic rau in ego. Dorinta dvs de a da calul jos de pe umar e constiinta dvs, care sesizeaza tot mai mult ca e injugata de ego. Si ea doreste eliberarea. Dar oamenii din jur si chiar autoritatile nu va ajuta, pentru ca nu lucreaza dupa constiinta, ci dupa reguli. Nici nu v-ar putea scapa de cal/ego, nici daca ar vrea, pentru ca acest lucru nu se poate face decat personal. Si anume cum? Exact cum ati facut dvs in vis (sper ca nu numai in vis!), prin smerire, prin aplecare a propriei persoane. Chiar Iisus, Dunmezeu fiind, ca sa vina in lume a trebuit. mai intai, sa Se smereasca pe Sine, golindu-se de Slava dumnezeiasca. Acesta e primul pas in a deveni duhovnicesti spune si invatatura crestina. Felicitari, dle Liiceanu, ati facut primul pas in a deveni duhovnicesc. Sper ca si in viata reala, nu numai in vis. Faptul ca nu ati dat dvs explicatia, ci ati lasat la latitudinea noastra sa o facem, ma indreptateste sa cred ca ati facut gestul din urma si in viata reala.

  3. Visul parabola al d-lui Liiceanu arata cale oricarui roman „experimentat”: bazeaza-te cat mai putin pe stat/autoritati; cand o faci, documenteaza-te formal si informal(spagi, PileCunostinteRelatii, etc); dar daca te descurci evitand full-contactul, cu atat mai bine. Sau, cum spunea o faimoasa doina fiscala, „Am in punga sase lei/Cheltui trei, raman cu trei/De la stat nu cer ceva/ Ca de cer, mai mult imi ia!”

  4. Foarte sugestiv visul domnului Profesor Liiceanu. Mai eficient sa ai grija tu insuti de persoana ta, dar, apoi de ce mai platim bani pentru politie daca nu face pentru ce este platita?!

  5. Excelent! Strada-i plină de tot felul de polițiști/polițiste tineri/tinere, fercheși/fercheșe, dar total înafara uniformei pe care o poartă, fără vreo dedicare serviciului public, în slujba cetățenilor care îi plătesc!

  6. In urma cu ceva timp, fratele care era un fumator inrait, simtindu-se rau s-a internat si a facut investigatiile necesare. Doctorul i-a spus ca are o tumoare la ficat si va fi operat in citeva zile dupa o pregatire medicamentoasa. In noaptea urmatoare am visat gradina copilariei noastre cu flori, iarba si livada unde explorasem atunci in copilarie, structura nebanuita a lumii. Un glas firav mi-a spus ca fratele meu are nevoie de florile de rostopasca din acea gradina (care atunci in acea perioada era parasita, in ruina). Am rugat un prieten in trecere prin locurile natale sa ne aduca florile galbene din vis. In fiecare zi fara stirea doctorului in afara tratamentului, eroul nostru a completat meniul cu doua cesti de ceai de rostopasca. In ziua operatiei doctorul a facut o rexaminare cu ultrasunete, sa revada evolutia tumorei. Spre surprinderea lui totala nu mai exista tumoarea. La intrebat ce a mai luat in afara tratamentului prescris. Vezi , asta e. Ce tie si cu visurile astea!! Si semnificatia lor ascunsa….

  7. Am impresia, cred că așa era în von Eschenbach, că Parsifal reușește imposibilul (să găsească drumul spre Castelul Graalului pentru a doua oară) abandonîndu-se, deprimat, în voia calului ; :) lasă hățurile și… Cum ar veni, rațiunea redă pentru moment naturii – instinctelor, subconștientului – rolul de-a decide drumul (un rol pe care de fapt subconștientul nu l-a pierdut niciodată).
    Imaginile din subconștient ne cotropesc din când în când trezia, veghea, cu atât mai mult cu cât au fost etufate prea îndelung (N. Manolescu pomenește undeva de ”mizeriile subconștientului” ”care îl scârbesc” – probabil e o accepție freudiană).
    După câte se înțelege, eul din vis cere ajutorul forțelor de ordine, nu așa? :) … care nu-i dau decât un sprijin de formă, inutil (trebuie întocmită o cerere, nu știu ce)… Dar dintre forțele simbolice ale psihicului profund te scapă tot un reflex instinctual.
    Sau nu. :))

  8. Domnii Dragos și MariS și dat mai sus două explicații freudiene a visului din articol. Excelente amândouă.
    Eu as adauga la cea a lui @MariS, pe linia obișnuinței de a ne accepta un EGO supradimensionat: domnul Liiceanu poartă pe umăr o povara jenantă: niste procese de calomnie. Se adresează justiției (politistilor) care refuză sa-l ajute. Si atunci se hotărăște sa se elibereze de calul agasant: nu mai are nevoie de justitie si renunta la apel. Brusc iși dă seama că a scapat foarte usor de o povara jenantă și foarte vizibilă.

    Lasand gluma la o parte și ignorând orice circumstante personale visul domnului Liiceanu ne spune că ne obișnuim sa purtam poveri inutile, care ne fac viata mizerabila cand de fapt putem scapa usor de ele. O altă persoană decât domnul Liiceanu s-ar fi culcat inapoi dupa ce a scapat de cal și ar fi avut un vis-continuare: viata fara cal este plina de primejdii, peste tot sunt alte jivine care vor sa se urce in spatele nostru sau sa ne ia o halca de carne. Omul se scoala intr-o balta de sudoare dpunandu-si ca viata cu calul in spate parca era mai simpla.
    Povara libertății este grea și dacă ne-am obișnuit cu calul sau măgarul in spate ne este greu sa scăpăm de el.

    • Interpretarea mea s-a dovedit greșită. Domnul Liiceanu prefera sa poarte calul pe umar: a făcut apel in procesul împotriva lui Liviu Antonesei. Doamne ce mici pot fi uneori oamenii mari!

      • Vă mulțumesc pentru această informație utilă. Felicitări domnului Gabriel Liiceanu dacă e adevărat ce spuneți și anume că a făcut apel în procesul împotriva lui Liviu Antonesei. Tenacitatea domniei sale îmi dă încredere. Dacă va cîștiga, așa cum ar fi firesc, poate o să prindă și alții curaj. Cine știe, poate într-o bună zi și în România calomnia va fi calomnie, minciuna, minciună, fără alte dantelării.

        • Depinde de ce numiti dvs calomnie. Liviu Antonesei, un dizident adevarat in timpul comunismului, n-a facut facut decat sa citeze niste hotărâri de guvern de care a profitat domnul Liiceanu. GL a pierdut și procesul de calomnie intentat ziarului EZ (Uun ziar pe care nu-apreciez). Nu cred ca reputația domnului Liiceanu s crescut intentand aceste procese. Păcat ca oamenii mari pot fi uneori, in viata reala, chiar mici.

  9. Una din multele gravuri numite – CAPRICII-, ale formidabilului Francisco de Goya y Lucientes , ne prezinta doua personaje masculine ce carau la propriu in spate doi caluti si fara sa vreau am asociat visul autorului cu gravura in cauza . Forta comparatiei, atit de reala din text , trezeste , in noi cititorii de rind, imagini contradictorii , imagini ce dispar rapid si sunt tot atit de rapid inlocuite cu morala textului ce in imaginatia mea ma face sa spun cu naivitate : Nu incercati in viata sa va sprijiniti pe nimeni altcineva decit pe voi insiva si niciodata ,dar niciodata , doar pe picioarele din spate al unui cal (cu atit mai putini pe forta aratata de tinerii politisti ).Si ca orisicare visator ma trezesc si eu brusc si zic cu naduf : Of ce vis urit am avut .

  10. Freud: calul este bineinteles de sex feminin, iar prezentarea neobisnuita subliniaza faptul ca este o reprezentare alegorica, o idee, mai precis o ideologie, cel mai probabil o ideologie politica, initial frumoasa si interesanta, ulterior agasanta si chiar nesanatoasa – de extrema stanga (pe umarul stang); militienii sunt organismele abilitate sa intervina dar nu o fac din cauze aparent birocratice, insa eroul visului gaseste o cale naturala de a scapa de aceasta absurditate

    MLK: am un vis, iar acest vis este o chemare la actiune pentru a scapa de povara neavenita a unor minciuni initial frumoase (promisiuni electorale), care se perpetua profitand de circumstante, iar modul de debarasare depinde de noi

    Avram Iancu: No hai! (si a incalecat calul)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro