joi, septembrie 21, 2023

“Visătorul” Dragnea și decredibilizarea României

E din ce în ce mai limpede că președintele PSD, dl. Liviu Nicolae Dragnea, își pusese multe și mari speranțe în ziua de 10 august. A pus la cale împreună cu creația politică a domniei-sale, ministrul de Interne, Carmen Dan, un plan diabolic care viza înstăpânirea lui definitivă peste România. Și aceasta, indiferent de costuri.
Puteau să se înregistreze oricâte victime, nu conta defel că praful și pulberea se vor alege din imaginea externă a României, nu avea nici cea mai mică importanță că țara ar fi urmat să se situeze la marginea sau chiar în afara Uniunii Europene și că acest pericol a început deja să o îngrijoreze chiar pe doamna Dăncilă care s-a văzut în situația de a admite că România ar putea împărtăși foarte curând soarta Ungariei lui Orbán.
Carmen Dan a fost încurajată și împuternicită de numitul Dragnea Liviu Nicolae să dea toate ordinele posibile, indiferent dacă acestea se vor situa în afara legalității. Numitei Dan Carmen i-a fost dat în cel mai abuziv și ilegal mod cu putință dreptul de a le impune subordonaților domniei-sale încălcarea oricăror limite. Acestora cerându-li-se să cotonogească, să terorizeze populația, să acționeze oricât de violent asupra manifestanților pașnici. Visul diabolic, bolnav, iresponsabil al lui Dragnea trebuia să se transforme în realitate
“Visătorul” Dragnea era mai mult ca sigur că proporțiile reprimării vor intimida definitiv manifestanții. Președintele PSD conta pe faptul că are de partea lui majoritatea parlamentară, mai știa și că Opoziția este slabă, spera că i-a izbutit operațiunea de debilitare și intimidare a feluritelor instituții ale Statului, că presiunea continuă pusă din ianuarie 2017 asupra Procuraturii Generale și asupra Serviciului Român de Informații i-a redus la tăcere pe șefii acestora, d-nii Augustin Lazăr și Eduard Hellwig. Aici, în primul rând aici, calculele lui Dragnea au dat chix.
Majoritatea parlamentară îndeplinește, deocamdată, ordinele primite de la Liviu Nicolae Dragnea. Forțează toate limitele legalității și ale conduitei democratice și se dă de ceasul morții ca să o salveze pe d-na Carmen Dan. Marea majoritate a liderilor din teritoriu ai PSD acceptă deocamdată jocul impus de Dragnea. Trec peste nemulțumirile lor tot mai în creștere, își reprimă sentimentele deloc tandre față de El Lider Maximo, amână ziua revoltei, conștienți de faptul că plecarea lui Dragnea din fruntea PSD ar putea însemna plonjarea în necunoscut a partidului. În primul rând, pierderea guvernării și a privilegiilor aferente. De aici acceptarea gogoriței cu lovitura de stat eșuată din august, de aici și faptul că fostul comandant al Jandarmeriei, un anume domn Cucoș, a ales dezonoarea, dezonorând în primul rând instituția pe care o reprezintă ,depunând la DIICOT o plângere penală în care reclamă, la ordinul d-nei Dan, aceeași lovitură. Dl Cucoș amintește prin lașitate de caricaturalul general Gheorghe Lupu, militarul de carton care s-a făcut de rîsul lumii la Costești, cu ocazia mineriadei din ianuarie 1999. De aici apelurile scâncite la unitate ale conspiratorilor, gen Tache Farfuridi și Brânzovenescu, Bădălău, Țuțuianu și Paul Stănescu, de aici și numerele de circ politic ale tot mai ridicolul Codrin Ștefănescu, de aici și faptul că nici unul dintre pesediștii importanți din țară nu se declară a fi deschis și hotărât de partea Gabrielei Firea, de aici și teama semnării la vedere a vreunei scrisori care să îi ceară ferm lui Dragnea să facă așteptatul pas în spate. De aici și posibilitatea unor consecințe extrem de neplăcute pentru primarul general al Capitalei care, spre a-și salva șansele la un nou mandat, și nu fiindcă ar fi cu ceva mai morală sau mai bună, a făcut dezvăluiri ce i-au pus într-o situație mai mult decât dificilă atât pe dl. Dragnea cât și pe protejata domniei-ale care din fostă secretară de școală generală la Videle s-a văzut propulsată în fruntea Ministerului de Interne.
Ce i-a reușit deocamdată din mai sus-menționatul plan lui Liviu Nicolae Dragnea? Mai nimic. Doar trimiterea în derizoriu a bietei Jandarmerii Române. Și decredibilizarea României. Numai că numitului Dragnea Nicolae Liviu puțin îi pasă de România. Urmează să vedem și până când.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Au rămas trei luni pentru a pregăti preşedinţia UE 2019.

    …“..Și decredibilizarea României. Numai că numitului Dragnea Nicolae Liviu puțin îi pasă de România…“…

    Oaspeţii din 26 state partenere vor vedea 2019 un guvern care a „lovit“ manifestanţii din diaspora la 10 August 2018. La TV în UE s-a văzut cum gaze lacrimogene şi bâte au fost primirea cu „bine aţi venit“ al guvernului pentru cetăţenii care lucrează temporar în vest. Cine scrie care sunt priorităţile ţării 2019? Ii pasă cuiva ce se întâmplă 2019?

  2. Imi este jena ca avem astfel de politicieni grobieni, primitivi, care nu urmaresc decat sa destabilizeze tara si sa-si protejeze averile furate.Imi este jena de gafele facute de politicieni si de incompetenta lor. Priviti nu mai departe de ziua de ieri, cand doamna Veorica a „ratat” intalnirea cu Junker. Numai un om ratat ar fi putut rata o astfel de intalnire. Insa, probabil ca acesti oameni nu mai dau doi bani pe stat de drept, relatii diplomatice, UE, democratie, fonduri europene, infrastructura, educatie, sanatate. Consecinta acestor actiuni nu poate fi decat izolarea Romaniei. Iar romanii sunt fericiti ca se duc gratis in Grecia si isi pot cumpara ochelari gratis… Sunt fericiti sa stea ore intregi pe DN1 in masinile lor luate in rate. Impresia mea este ca nici nu doresc o infrastructura „ca afara”. Si zilnic pleaca sute de oameni spre alte zari albastre si mai senine, oameni care au incercat sa protesteze si sa schimbe acest regim odios…. Regret s-o spun, dar Romania este pe cale de disparitie. Si mai cred ceva, si anume ca unii chiar isi merita soarta si chiar o duc bine sub regimul Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro