vineri, martie 29, 2024

Visuri redemptive: Doctrina lui Marx și sanctificarea violenței (Un eseu de Marius Stan și Vladimir Tismaneanu)

Marxismul, îndeosebi în versiunea sa bolșevică, este unul dintre cele mai importante mituri politice maniheiste ale istoriei contemporane. Este un discurs fundamental al modernității care contrapune așa-zisele forțe ale reacțiunii, barbariei și declinului celor care reprezintă progresul istoric. Marxismul este o soteriologie: el promite salvarea prin intermediul distrugerii unui sistem perceput ca fiind bazat pe dominație, exploatare și alienare. În această viziune soteriologică, proletariatul este Mântuitorul omenirii sau, așa cum a afirmat în tinerețe însuși Marx – clasa-Mesia a istoriei. În eseul de față, ne concentrăm asupra avatarurilor acestei escatologii utopic-revoluționare, îndreptându-ne atenția asupra tezelor Manifestului Partidului Comunist. Acest text incendiar a fost numit pe bună dreptate de către Leszek Kołakowski drept “o capodoperă a literaturii de propagandă”. Manifestul a formulat miezul unei ideologii al cărei scop principal a fost transformarea societății, economiei, culturii și, nu în ultimul rând, a naturii umane. Într-adevăr, marxismul a fost, înainte de toate, un proiect demiurgic fixat asupra distrugerii societății burgheze fundamentată pe respectarea și protejarea proprietății private.

Marele sociolog Daniel Bell spunea că societatea civilă este numele politic al economiei de piață. În viziunea unui Ernest Gellner, pe care o și împărtășim, societatea civilă și economia de piață, deci opusul celei planificate, sunt condiții esențiale ale libertății. Statul de drept nu este pur și simplu o efemeră suprastructură, ci o premisă a demnității individului, fundamentul a ceea ce filosoful politic Avishai Margalit numește societatea decentă. Invocând pretinsele legi inexorabile ale progresului istoric, așadar invocând un mit politic, marxismul a urmărit să transceandă o societate socotită a fi incurabil reificată. Obiectivul era de a pregăti forțele sociale revoluționare pentru confruntarea finală care urma să aducă cu sine “saltul din imperiul necesității în imperiul libertății.” Pentru Marx, convingerea că Istoria este guvernată de legi a echivalat cu faptul că aceste legi pot fi cunoscute și chiar „stăpânite”. În consecință, concepția sa despre lume a fost în mod necesar științifică, non-utopică, distingându-se astfel de orice altă formă anterioară de socialism.

Una dintre ideile centrale ale Manifestului este aceea a luptei de clasă. Pentru Marx și Engels, istoria tuturor societăților omenești este aceea a luptei claselor, deci realizarea concretă a viziunii hegeliene despre unitatea și lupta contrariilor. Este vorba de o paradigmă a conflictului inexorabil în urma căruia unul din termenii contradicției sociale, în acest caz burghezia, trebuie anihilat, suprimat ca încarnare socială, precum clasă. Primatul eliberării a făcut ca violența, sanctificată drept act purificator, să fie situată în inima proiectului marxist. Mai târziu, leninismul s-a folosit și a abuzat această filosofie a Aufhebung-ului (depășire, transcendere) istoric-revoluționar. El a impus supremația partidului de avangardă (o falangă de aleși) în condițiile absenței unui proletariat matur într-o Rusie subdezvoltată industrial. Ca gnoză politică, filosofia bolșevică a propus opusul a ceea ce Marx a accentuat în scrierile sale din tinerețe, și anume, dezvoltarea spontană a conștiinței de clasă. Așa cum a arătat tânărul Georg Lukács, extaziat el însuși de acest vis redemptiv, pentru Marx, clasa revoluționară, expresia istorică a conștiinței nefericite, era încarnarea totalității, creându-se astfel premisele pentru a ajunge la adevărul istoric suprem (coincidența subiect-obiect din metafizica hegeliană). Pentru Lenin însă, Partidul îndeplinea o astfel de funcție izbăvitoare în care predestinarea se contopea cu infailibilitatea. Această distincție capitală a fost punctul de pornire pentru diferențele esențiale dintre marxismul sovietic și cel occidental, de la conflictul dintre Lenin și Rosa Luxemburg până la sfârșitul secolului trecut.

Pot fi identificate, așadar, două direcții în mesajul Manifestului care anticipează experiențele viitoare ale teoriei marxiene. Pe de o parte, există accentul pus pe dezvoltarea autonomă, spontană, organică a conștiinței de clasă. Pe de altă parte, avem glorificarea și cultul violenței. Perpetuarea unei asemenea dihotomii în istoria și evoluția marxismului scoate în evidență problema centrală a acestei filosofii politice: cea a moralității praxisului revoluționar. Manifestul demonstrează ambivalența fatală a emancipării dobândită prin violență: în numele democrației proletare autentice libertățile formale trebuie suspendate, chiar reprimate. Pentru a atinge un nivel înalt de moralitate, care transcende ipocrizia burgheză, moralitatea trandițională trebuie abrogată (a se vedea tezele lui Troțki pe acest subiect, reluate mai nou de Slavoj Žižek și adepții săi). Marxismul pretinde că deține frâiele destinului omenirii deoarece crede că are soluția la suferințele și anxietățile milenare ale societății. Nu credem că a existat vreodată vreun alt proiect revoluționar impregnat de o mai amplă pretenție profetică sau de un mai masiv simț al predestinării carismatic-istorice. Din acest punct de vedere, mitul “partidului de tip nou” al lui Lenin este un ecou fidel al mitului lui Marx al clasei hărăzite care urmează să aducă salvarea umanității dincolo de propriile sale condiționări subiective.

Așa cum au scris Ágnes Heller și Ferenc Fehér, amurgul marxismului ca strategie de transformare radicală a societății a însemnat sfârșitul epocii universalismului radicalismului. În același timp însă, componenta utopică a marxismului își păstrează relevanța și influența. Durabilitatea, persistența acesteia din urmă este explicabilă prin intermediul năzuinței scientiste a doctrinei. Marxismul a subordonat imperativul etic ambiției sale hiper-raționaliste și ultra-pozitiviste. Pentru Marx, nerecunoașterea validității postulatelor sale a fost egală cu orbirea istorică, cu înstrăinarea ideologică a subiectului, cu „conștiința falsă”. Toți cei care nu au reușit să interiorizeze axiomele marxismului au devenit, în chip „obiectiv”, avocații status-quo-ului, victime alienate ale mistificărilor ideologice. Acesta este și ethosul Manifestului: o întreagă clasă – burghezia – este pusă la stâlpul infamiei, iar ordinea sa socială – capitalismul – este proclamată, cu fervoare chiliastic-oraculară, drept ținta unei anihilări obiective și inexorabile.

Manifestul este textul sacru care proclamă legitimitatea morală a revoluției totale și totalizante. În acest sens, Manifestul prescrie marxismul drept substitut secular al religiei tradiționale. Milenarismul său incandescent explică magnetismul acestui text. El a impus marxismul drept doctrina noului eroism romantic, a colectivismului inflamat și inflamant. Narațiunea Manifestului prezintă epopeea electrizantă a conflictului iremediabil în cadrul societății umane pre-comuniste, devine sursa justificativă a speranței și iluziilor celor care au ales calea radical transformatoare, oricare ar fi costurile umane ale acestei aventuri. În ultimă instanță, raportat la traducerea sa concretă în istorie, Manifestul este totuși punctul de pornire al teribilei inginerii sociale exterministe a secolului XX. Este pamfletul în care Marx și Engels au proclamat adepților drumul privilegiat către Edenul regăsit, noua grădină a Omului în care nu vor mai exista discordie, război, foamete, prigoană și frică. În chip deopotrivă tragic și ironic, a devenit evanghelia extremismului de stânga, scufundat solipsistic în himera eliberării universale a omenirii.

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. „Statul de drept nu este pur și simplu o efemeră suprastructură” – cum se sustine aceasta afirmatie in fata ISIS?

    „Pentru Marx, convingerea că Istoria este guvernată de legi a echivalat cu faptul că aceste legi pot fi cunoscute și chiar <>” – operele complete ale lui Marx au cât?, 40 de volume?, nu stiu daca gasiti o propozitie clara si distincta care sa spuna exact asta. Dar e cert ca nu e ceva irational-tembel a avea „convingerea că Istoria este guvernată de legi” (dl. Djuvara are impresia asta, de pilda, http://www.humanitas.ro/humanitas/civiliza%C5%A3ii-%C5%9Fi-tipare-istorice-2), iar „faptul că aceste legi pot fi cunoscute și chiar <>” poftim un wiki, ca tot e ceva care nu va place: http://en.wikipedia.org/wiki/Social_constructionism

    „Marxismul pretinde că deține frâiele destinului omenirii deoarece crede că are soluția la suferințele și anxietățile milenare ale societății” — si asta ar fi ceva rau pentru ca…? ah, problema e ca „pretinde”, iarasi, insa, aceasta „pretindere”: de negasit textual.

    „Marxismul este o soteriologie”; „marxismul a fost un proiect demiurgic”; „Manifestul este textul sacru”; „Manifestul prescrie marxismul drept substitut secular al religiei tradiționale” : buzzwords nesustenabile, chiar ireverentioase fata de religios.

    In fine, nu mai am timp de gargariseli, eu am pauza de masa la multinationala, nu timp pentru dezvoltari de spatii discursive interminabile.

    TL;DR marxismul e ceea ce faceti dvs. din el.

    PS: nu sunt marxist, sunt Darius-Valcovian sau cel putin mi-as dori sa fiu „sefu’ la bani” la un valcovianism.

  2. „…Marx și Engels au proclamat adepților drumul privilegiat către Edenul regăsit, noua grădină a Omului în care nu vor mai exista discordie, război, foamete, prigoană și frică.”
    Sunt curios ce ar fi spus acesti 2 indivizi daca ar fi vazut ca implementarea politicii lor a ajuns la rezultatul perfect opus.

    • Problema cu un Oracol este ca daca te duci sa-l tragi de urechi pentru ca lucrurile s-au intamplat altfel decat a prezis, iti va spune ca el nu a prezis asa. :) Dar n-ai de unde sa stii.
      Marx: a se consuma critic si cu moderatie.

  3. Întreaga teorie a ”luptei de clasă” se bazează pe antagonismul dintre exploatatori și exploatați. La prima vedere povestea pare foarte logică – în orice moment al istoriei poți găsi cele două tabere. Însă treaba incumbă o dihotomie pe care nici cei mai aprigi susținători ai ”nobleței de sînge” (albastru) nu au îndrăznit s-o proclame: anume că cele două categorii de oameni, aparținînd aceluiași grup etnic, național, etc. merg pe drumuri paralele încă din vremea pietrei șlefuite. Adică sînt mai etanșe decît castele Indiei.

    Supoziția nu a fost niciodată formulată limpede și pe față – et pour cause – fiindcă ea poate fi refutată extrem de ușor. Un caz clasic: normanzii în Anglia. Vreo 8000 de oameni au dislocat complet nobilimea de baștină. Ei și ? După nici 50 de ani ”metisajul” devenise masiv; într-o sută, practic toți invadatorii erau topiți în masa localnicilor. Însuși barbarii vikingi fondatori ai Normandiei se franțuziseră semnificativ într-un secol și ceva (înainte chiar ca Franța să fi fost Franța).

    Din acest moment ne întoarcem la străvechiul adagiu ”pe termen lung fiecare popr are ceea ce merită”. Este pură absurditate să afirmi că că acele „clase” sînt un fel de marțieni, că poporul nu are nici o vină cînd le suportă (decît doar că nu l-a citit pe tata-Marx-Stalin). Și găinarul, și țăranul revoltat, și ”haiducii” (Robin Hood, Jesse James, Bonnie & Clyde, Andrii Popa & ALȚI TÎLHARI) sînt doar niște revoluționari haotici care luptă ne-organizat cu extratereștrii exploatatori.

    Din păcate, chiar și la noi, există nenumărați adepți semi-conștienți ai acestei teorii, deși evoluția divergentă a diverselor ”comunisme”, în special cel ceaușist, ar fi trebuit demult să o arunce în derizoriu. Citez uluitoarea afirmație a lui Alexandru Niculescu emisă cu ocazia dezbaterilor inițiate de Noua Europă-Dilema pe marginea cărții lui Lucian Boia ”De ce este România altfel”:
    „O altă idee discutabilă este aceea că elitele sînt generate de către popoare. Cum poți să spui că cei care conduc la un moment dat îi reprezintă pe cei care îi domină ? Nu e vorba despre elite, ci despre o pătură dominantă, dar această pătură dominantă trăiește altfel, are alte valori, și-i disprețuiește pe ceilalți. A spune că pînă la urmă ne merităm conducătorii, așa cum face în două rînduri dl profesor Boia, nu cred că este drept.”

    Cică „nu e drept”. Dar CE e drept (sau nedrept) într-o argumentație logică ? Infern și damnațiune ! Uite-i pe Marx-Engels-Lenin-Stalin cum erup direct în secolul XXI. Povestea cu veșnic perversele „clase exploatatoare” care țin în gheare popoare întregi ― de la primul șef de trib, pînă la broscoii adipoși cu frac, joben și sacul de bani ― este una din cele mai oribile simplificări, spusă cu juma´ de gură de bărboșii veacului XIX și împinsă la limita ridicolului de propaganda urmașilor.

  4. Bun articol, buna discutia. Cred ca Marx avea pretentia ca detine adevarul absolut in vremea sa, insa nu cred ca avea pretentia ca detine adevarul ultim. Gandirea lui a evouat in timp in functie de schimbarile produse in societate si de noile date pe care le-a descoperit / luat in calcul (cu vreti) de-a lungul vietii sale.
    Mai cred ca Marx a avut un cuvant important de spus in sociologia si in economia secolului XIX, insa a-l lua „a la lettre” e o mare lipsa de inteligenta. Din pacate, aceeasi opinie avea si Lenin, care a considerat ca poate lua din Marx doar ceea ce avea sens pentru el. Ce a urmat stim.

    • Probabil ca aveti drepate sa sustineti macar unele din aceste lucruri, in special fluctuatiile, Marx nu a fost mereu „casatorit” cu ideea comunista. Cand in 1842 scria in Rheinische Zeitung, critica, de pilda, presa concurenta ca publica articole care promoveaza comunismul. Sigur, era inainte de aparitia Manifestului. Dar nu o facea de pe pozitii analitice, ci pur si simplu de dragul de a ataca (in context si in epoca). Apoi, in 1848, la 6 luni dupa ce tocmai publicase Manifestul (eseul nostru rezuma ideile principale), acelasi Marx se adresa Societatii Democratice din Koln spunand ca dictatura revolutionara a unei singure clase este un nonsens. Viitorii editori marxisti-leninisti ai discursurilor sale au refuzat mai apoi sa includa si aceste „iesiri”, contestandu-le autenticitatea. Dar ele exista. Personajul nostru a recidivat insa pe aceleasi acorduri bipolare (sens larg) si mai tarziu, cu ocazia razboiului franco-prusac, atunci cand respingea ca nonsens ideea unei „Comune din Paris”. Sigur, noi discutam strict Manifestul in acest eseu, dar Marx a fost intr-adevar un personaj marcat de tensiunea dintre convingerea hegeliana ca istoria poseda o logica interna evolutiva numai a ei si stiintificitatea adoptata prin miscarea pozitivista. La cimitirul Highgate, asa cum sesizeaza Jonathan Sperber, unul din biografii sai, Marx si Herbert Spencer se privesc fata in fata intr-o ironica si nu complet neindreptatita juxtapunere :) Acum – si cu asta poate raspundem putin si partizanilor istoriei contrafactuale –, daca n-am fi avut Primul Razboi Mondial si prabusirea tarismului, daca Albii ar fi izbandit in razboiul civil rus (asa cum insusi Lenin s-a temut uneori ca o pot face), daca, in fine, oricare evenimente din epoca s-ar fi petrecut altfel, poate ca Marx ar fi azi un nume infinit mai respectabil, macar unul imbratisat de numeroase persoane educate. Dar asa cum a fost, si nu altfel, ne raman ca subiect de analiza doar confuziile si erorile lui. Reinnoita popularitate a lui Marx, o spune si filosoful John Gray, este la rigoare un accident al istoriei. Un „accident” pe care noi, autorii, il abordam sub generoasa eticheta de „Dosar Lenin”, volumul care se construieste chiar aici, pe platforma, din aceste piese analitice la care cititorii sunt invitati sa participe. Despre cum anume preluarea de catre Lenin, de la Marx, a acestui melanj mortal de convingeri metafizice si pseudostiinta a dus la totalitarismul comunist, am mai scris, au scris si altii (Kolakowski spre exemplu), si vom mai scrie si cu alte ocazii…

      • Eu am o problema doar cu reductionisme barbare de genul Marx = Stalin = Hitler si cu cultivarea ideii ca ar trebui aruncat la lada de gunoi a istoriei tot ceea ce a scris Marx sau, in cel mai bun caz, cu acceptarea unei discutii pseudo-stiintifice despre scrierile lui Marx doar pentru a le putea desfiinta definitiv inca o data si inca o data. Cred realmente ca scrieri de-ale lui Marx sunt periculoase pentru ca contin in ele samburele a ceea ce s-a intamplat in timpul lui Lenin (partial), a lui Stalin sau al lui Mao. Acest lucru nu poate fi negat. Insa nu ne putem dispensa de Marx asa cum nu ne putem dispensa de Francesco Guicciardini sau de Machiaveli. Si nu pentru ca ar trebui sa fim la curent cu ceea ce se poate afla in niste minti bolnave (de asta, de exemplu, mi se par putin relevante scrierile lui de Sade), ci pentru ca e vorba de autori care au avut indrazneala sa-si puna probleme intr-un mod in care cea mai mare parte din noi refuza sa si le puna. Unui Thomas Aquinas nu i-a fost teama sa-l combata pe, dar si sa se inspire din Averroes (comparatia nu are in vedere ideile celor doi, ci distanta uriasa dintre credintele cu care porneau ambii).
        Personal, nu cred ca exista un risc ca marxismul in forma bolsevica sau similara sa se intoarca (cel mult ca farsa, poate :) ), insa utopii ultrarevolutionare se vor mai naste si atunci e bine sa fim pregatiti sa le opunem ceva mai bun decat „voi nu stiti cate victime a facut comunismul”. Asemenea utopii nu pot fi pur si simplu ignorate sau „dismissed”.
        Ganduri bune.

  5. Cu siguranta, ca evolutia politica a comunismului este corect surprinsa de toti analistii lui Marx, Lenin, etc.
    Cu privire la sistemul economic comunist/socialist nu se scrie insa nicidata nici un cuvintel, desi iata ca Gorbaciov a ,,umanizat” politic comunismul, iar de la el incolo putea fi reformat si sub raport economic.Daca Gorbaciov n-a avut un proiect de reformare, prin ,,tranzitie la economie socialista de piata”, asta-i alta poveste, despre care se tace milc…
    Daca economia socialista trecea la o administrare de piata, pastrind proprietatea de stat, dar preluind mecanismele ,,capitaliste”,respectiv banci de investitii, comerciale, etc., iar intreprinderile intrau in competitie economica care sa imbunatateasca calitatea peoduselor si diminueze costurile, ce mai era de zis despre economia socialista?Faptul ca nu nastea pe de o parte miliardari, iar pe de alta persoane cu 350 lei ajutor social ca azi?Sigur, ca pe un sait liberal, un astfel de comentariu este ,,nedigerabil”, ca sa treaca de la postare la aparitia pe ecranul calculatorului.Din pacate, acesta-i adevarul, iar Marx n-a facut decit sa elaboreze o alternativa, la proprietatea care face ca unii sa ia totul, iar altii nici salariile – ca si cei 4 milioane de romani, lipsiti de locuri de munca, o parte plecati din tara.
    Fara a fi de o parte sau alta a baricadei capitalism/comunism, situatia de azi trebuie sa aiba o alternativa, la prapastia dintre saraci si bogati, in ciuda refuzului analitic asupra celui care a dat o ,,linie” de plecare, care poate fi criticata la infinit, dar si imbunatatita, functie de componenta economca a socialismului si axiomei lui Marx…
    In concluzie, exista o epidemie analitica asupra vietii politice din comunism si o TACERE absoluta, asupra sistemului economic si posibilitatii reformarii, pentru a-l face viabil.
    Oare chiar asa frica trebuie sa ne fie de a aborda macar teoretic, viabilitatea economica a tezei lui Marx, privind un sistem lipsit de proprietate private, in domeniul ,,mijloacelor de productie”?

    • da, analiza si dezvoltarea economica in comunism au ajuns pe culmi de neimaginat.
      Si sinteti de apreciat ca nu va este frica ” a aborda macar teoretic, viabilitatea economica a tezei lui Marx, privind un sistem lipsit de proprietate private”
      Ce ziceti? ar mai trebui incercat odata, cu indicăţiile dvoastra? ca prostii nu au stiut sa puna in practica invataturile lui Marx.
      Dar pe mine sa nu ma invitati :P

    • Chiar credeti ca economia socialista de stat putea ” preluia mecanismele ,,capitaliste”,respectiv banci de investitii, comerciale, etc., iar intreprinderile I sa intre in competitie economica care sa imbunatateasca calitatea peoduselor si diminueze costurile ” ?
      Sinteti nu numai utopic, Domnule caliman, sinteti penibil ! care sint lecturile Dvs.si experienta ?

    • Însăși expresia ”prapastia dintre saraci si bogati” este teza marxistă a ”pauperizării continue a proletariatului” spusă altfel. Iar ideea reformării sistemului sovietic este de-a dreptul ridicolă. Mă mir că reluați asemenea stock phrases tocmai sub un articol al căror autori muncesc de ani de zile să demonstreze imposibilitatea unei asemenea tentative. Și nu sînt singurii. Vorba lui Churchill: ”Democrația ? (se subînțelege întregul sistemul liberal) O mizerie ! Altceva mai bun nu avem.” Adică trebuie să o perfecționam nu să încercăm alte și alte utopii.

    • @Caliman

      Nu trebuie sa incercam nimic nou ca doar am incercat. In ceea ce va priveste, va recomand sa cereti viza de imigrare in Coreea de Nord unde sigur veti trai pe viu o astfel de economie. Va astept comentariul dupa vreo doi ani sa-mi spuneti cum a fost. Asta daca poate cineva sa va trimita mesajul in secret dincolo de granita. Si nu va faceti griji daca intrati in puscarie ca acolo nu numai mijloacele de productie sunt in proprietatea statului ci si mijloacele de tortura. Astfel tortura nu mai e exploatarea omului de catre om ci e in slujba si pt. binele comunitatii.

    • Numai pentru resursele naturale in situu se pune problema proprietatii comune a umanitatii si pana atunci macar a statelor. Dar nu si pentru restul mijloacelor de productie care trebuie sa ramana in proprietate privata.

    • Se pare că nu înțelegeți un lucru simplu: mecanismele sociale și cele economice merg mână-n mână. Asupra ”proprietății” socialiste/comuniste stă inevitabilul blestem al ”pășunii comunale” – unde fiecare vrea să pască a lui capră mai mult, ca nu cumva caprele celorlalți s-o lase flămândă, în timp ce îngrijirea pășunii este lăsată ca sarcină celorlalți…
      Cu un pachet de Kent și unul de cafea se rezolva și problema aranjării la raft. Competiția, concurența, fără proprietate privată este un concept abstract și implicit lipsit de substanță.

  6. Ce spuneti despre idea ca MANIFESTUL ” punctul de pornire al teribilei inginerii sociale exterministe a secolului XX ” , a devenit nu numai evanghelia extremismului de stânga, dar este si la baza extremismelor fascisot-naziste ?
    Citeva simple substituiri de termini si ne transferam foarte usor din universal iadului comunsit in iadul nazist .

    • Domnule Nicolescu, va sustin punctul de vedere. Nu avem suficiente analize ale evolutiilor statelor fascist italian si nazist german in perioadele 1922 – 1937, respectiv 1933 – 1937. Cat de mult sau de putin socialism, comunism sau marxism au folosit aceste state in ansamblul si in special in domeniul cultural, social si economic. In aceasta periada 1922-1937 avem un singur stat, URSS care se declara, socialist, comunist si marxist. Exista foarte multe similitudini dar si diferente. O analiza comparata realizata de Domnul Profesor si de Domnul Redactor Sef, cred eu, ar aduce multa lumina cu mult folos. Am putea intelege de ce in acest moment China (PRC) este sau nu un stat care a trecut de la comunism la fascism.

  7. Stimate,
    d-le Victor L.
    Eu nu spun ca, socialismul/comunismul real, a dus ,,dezvoltarea economica pe culmi de neimaginat”.Opinia mea este, ca libertatea si drepturile omului sint dezbtute si devenite sfinte, dar totul pina la ,,dreptul la proprietate”, in sensul de a asigura fiecaruia o ,,parte din proprietatea” create din munca lui. Adica nu unul miliardar si altul numai cu apartamentul de la bloc.Aici nu ma refer la cei care nu muncesc si nu vor sa aiba ceva, ci la masa mare de salariati, care nu muncesc si pentru ei, deoarece lipseste o viziune, o ideologie in acest sens, alta decit cea ,,extremisa” al lui Marx. Aceasta este pe buna dreptate considerata linia stiintifica care a condus volens-nolens la comunism, tocmai din lipsa unei alternative de echilibru de avere intre oameni.Aici cred ca trebuie cantonata discutia si necesara o ,,inovatie” stiintifica si creat un instrumentar politic si economico-social, care sa inlocuiasca marxismul ca viziune egalitarista extrema, cu o viziune si instrumentar functional, capabil sa asigure nu egalitate, ci un anumit echilibru de avere.
    Aici este de fapt reprosul, ca latura politica a comunismului este (pe buna dreptate) intoarsa pe toate partile si criticata pina la refuz, dar in lipsa unei alternative economice si sociale la ,,invatatura marxista”, efectele privind compromiterea si eliminarea ei din istorie, este imposibila.Daca am sau nu dreptate, o poate spune mai bine ca mine orice analist politic, care prezinta cu o anumita neliniste (sa nu spun spaima), revirimentul ,,egalitarismului marxist” de extrema stinga, tocmai pentru ca nu exista alternativa economica-sociala moderata, la acesta…
    Fara indoiala, ca ceeace numim ,,avere publica”, produce ,,bunuri publice” pentru toata lumea, ea fiind sustinuta din munca tuturor, dar ,,munca tuturor” nu produce avere pentru toti, ci doar pentru proprietarul ,,mijloacelor de productie”, fie ca este vorba de o fabrica, magazin, ori o spalatorie de masini.
    Aici este problema imposibilitatii de a-l ,,alunga” pe Marx (economistul, nu politicianul) din istoria europeana, pina la gasirea solutiei, ca aceste ,,mijloace de productie” sa asigure si pentru lucrator, afara de pensie, ceva in plus, macar atit, cit sa contrazica faptul ca ,,bogatul” exista, cu conditia ca ,,saracul” care munceste pentru el, sa nu aiba nimic (afara de salariu).Ori salariul este ,,investitia” bogatului, pentru ,,reproducerea fortei de munca”, chiar daca evit sa folosesc termenul clasic, ocolitor al acestei realitati.
    Cu siguranta ca idea de fata depaseste vremurile si ideologia banului, a capitalului financiar-bancar si industrial de azi, dar se pare ca fara a-l ,,depasi” intr-un mod sau altul (insa echilibrat), pe ,,Marx extremistul” egalitar, istoria are toate sansele sa se repete.Crizele periodice si stagnarea/recesiunea pe care o presupune evolutia stiintifica si industriala planetara, cu decolaje spectaculoase urmate de stagnare pina la noi acumulari stiintifice si tehnologice, creaza mediul perfect pentru repetitiile politice intunecate din istorie.

  8. Articolul este un pic ermetic , pentru mine cel putin. Sunt termeni si exprimari pe care nu le prea inteleg, la prima citire, si o a doua vine mai greu, nu? ba mai mult, cred ca doctrina marxista fara „Das Capital” nu poate fi inteleasa. „Justificarea” luptei de clasa acolo se face, „dovezile” exploatarii salariatilor de catre capital (cat de actuala este aceasta argumetatie astazi este evident, vedem, chiar prin seriile de articole ale celor de stanga, uneori chiar aici pe platforma, ca „remunerarea” capitalului este gasita ca principal vinovat pentru salariile mici, o teza pur marxista, care simplifica pana la absurd, atat valoarea muncii cat si consumul si riscurile asumate de capital, distributia de facto a profitului operational etc) acolo sunt, prin negarea valorii de schimb determinata de piata si „inlocuita” cu o valoare care ia in calcul munca sociala medie, foloseste notinni de munca si supramunca-aia care merge spre „capitalist” etc.
    Aceste idei au facut ca marxisamul sa aiba priza, credinta ca salariatii sunt intotdeuna exploatati in sistemul capitalist, ca salariile sunt mici si munca nu este retribuita atat cat „trebuie” si, implict, apoi explicit, solutia ar fi disparitaia proprietatii private, astfel incat toata plusavaloarea sa mearga catre toti salariatii, detinatori ai capitalului bla, bla. Cum sa nu aiba priza aberatiile astea catre oamenii saraci, doar firea omului este de asa natura incat prima data cauti sa dai vina pe altul pentru nereusitele tale. Se amesteca jumatai de adevaruri cu jumatai de falsuri
    Or Marx dezvolta in „Capitalul”, adesea facand referire la Adam Smith, Ricardo, ba chiar si Aristotel, o teoreie care sustine in fond lupta de clasa, economia planificata (cineva trebuie sa masoare cumva valoarea aia medie a muncii, nu?) si proprietatea la comun. Este argumentul pentru lupta de clasa…asa vad eu chestiunea, in ansamblu.
    Am vazut cu ce rezultate, premisele de la care a pornit sunt false, dar credibile pentru cei care nu intra pre adanc in detalii si sunt..saraci.
    Mai este un aspect care ar trebui discutat, cred eu.
    Ce vine, totusi , dupa capitalism? Nu putem sa credem ca evolutia se opreste aici. Unele indicii ne arata, cumva surprinzator, ca anumite idei , desi in cu totul si cu totul alt context, duc la scaderea inegalitatii veniturilor. Nu prin nationalizara capitalului, nu prin stabilirea valorii unui produs prin cantitatea de munca incorporata, indiferent de ce „zice” piata, nici a salariului prin diminuarea ex ante a „retribuirii capitalului” la un anumit nivel (imi aduc aminte de formula de calcul a preturilor in „epoca de aur”, unde, dupa ce treceai costurile cu manopeara,materialele , „regiile” sectiei si a fabricii se trecea apoi acel aproape invariabil „benrficiu” de 15%, indiferent daca rezulta un pret mai mare sau mic ca cela al concurentei de afara)
    Exista o tendinta, ceva de genul curbei Kuznets, dar raporatata nu la inegalitatea dintr-o tara ci la inegalitati intre tari cu productivitati diferite. Tarile cu productivitati mari (pib/capita mare) au, de regula, si indici Gini -la venituri, mai mici. Comparabili cu cei ai tarilor socialiste. Spre ex Romania avea in 1990 un indice Gini de 22,3 mai bun ca indicii actauali din tarile nordice. Si ce folos? Eram „mai egali” in saracie…tarile nordice au toate preoductivitati de top. Care nu se face la stat, ci la privat.
    Altfel spus exista o tendinat ca de la un anumit prag inegalitatea sa scada, fara a nationaliza econmia, si fara a restrictiona pretul pe piata, fara comunism sau socialism. Exista trei modele principale: prin educatie, prin sistemul de taxe si transferuri, coroborat cu performanta, si printr-un sistem mixt. Nici vorba de lupta de clasa.
    Poate ca de aici a provenit puterea acelei „idei care ne-a sucit mintile’, exista un oarescare scop in a scadea inegalitatea veniturilor (si aici sunt niste limite) doar ca el a fost abordat aberant. In folosul celor care au stiut sa-l speculeze.

  9. Pentru nostalgici, iata ce se spunea in Manifest, la 1847… ca sa stim o treaba:
    „Păturile de mijloc: micul industriaş, micul negustor, meşteşugarul, ţăranul, toţi luptă împotriva burgheziei pentru a salva de la pieire existenţa lor ca pături de mijloc. Aşadar, ele nu sînt revoluţionare, ci conservatoare. Mai mult încă, ele sînt reacţionare, deoarece încearcă să întoarcă înapoi roata istoriei.”
    „Proletarii n-au nimic propriu de ocrotit; ei au de nimicit tot ce pînă acum ocrotea şi asigura proprietatea privată.”
    „Descriind fazele cele mai generale ale dezvoltării proletariatului, am urmărit războiul civil, mai mult sau mai puţin latent, dinăuntrul societăţii actuale, pînă la punctul cînd acesta se transformă într-o revoluţie deschisă şi cînd, răsturnînd prin violenţă burghezia, proletariatul îşi întemeiază dominaţia sa.”
    “Ceea ce caracterizează comunismul nu este desfiinţarea proprietăţii în general, ci desfiinţarea proprietăţii burgheze.
    Proprietatea privată burgheză modernă însă este ultima şi cea mai desăvîrşită expresie a producţiei şi însuşirii produselor, întemeiate pe antagonisme de clasă, pe exploatarea unora de către ceilalţi.
    În acest sens comuniştii pot rezuma teoria lor în formula: desfiinţarea proprietăţii private.”
    „În societatea burgheză, munca vie nu este decît un mijloc pentru a spori munca acumulată. În societatea comunistă, munca acumulată nu este decît un mijloc pentru a lărgi, a îmbogăţi, a uşura procesul de viaţă al muncitorilor.
    În societatea burgheză, trecutul domină deci prezentul; în societatea comunistă, prezentul domină trecutul. În societatea burgheză, capitalul este independent şi personal, pe cînd individul care munceşte este dependent şi impersonal.
    Şi desfiinţarea acestor relaţii este considerată de burghezie o suprimare a individualităţii şi a libertăţii! Şi cu drept cuvînt. Este vorba într-adevăr de suprimarea individualităţii burgheze, a independenţei burgheze şi a libertăţii burgheze.
    Prin libertate se înţelege, în cadrul relaţiilor de producţie burgheze de astăzi, libertatea comerţului, libertatea de cumpărare şi de vînzare.
    Dacă dispare însă negoţul, atunci dispare şi negoţul liber. Vorbăria despre negoţul liber, ca şi toate celelalte tirade ale burgheziei noastre despre libertate au, în genere, un înţeles numai cînd e vorba de negoţul încătuşat, de tîrgoveţul oprimat din evul mediu, şi nu cînd e vorba de desfiinţarea de către comunism a negoţului, a relaţiilor de producţie burgheze şi a burgheziei însăşi.”
    Inainte de a fi nostalgici, de a da cu barda in capitalism, care nu este perfect, ar trebui sa stim desepre ce vorbim, despre „alternativa”. Care este din start o aberatie, imperfectibila din nascare.
    Chiar daca am uitat atat de repde ce-am trait pe pielea noastra. Noi si parintii nostri…

  10. 1.In politica, analistii nu pot fi opriti sa discute despre filiatia Marx-Lenin-Stalin-Ceausescu, etc. si catastrofele istorice rezultate.In economie insa, Marx ramine de neclintit, in ciuda aducerii in discutie a unor imbunatatiri de cistig a salariatului.In principiu, pe masura ce societatea omeneasca evolueaza tehnologic, munca este mai bine platita.In principiu doar, fiindca si capitalistul ia mai mult, astfel ca se pastreaza proportia distantei de avere, dintre proprietar si salariat.
    Asa ca totul incepe si se intoarce la Marx cel care remarca aceasta diferenta, dar nimeni nu da o solutie de diminuare a acestei diferente – datorata proprietatii asupra ,,mijloacelor de productie”.Este clar ca solutia nationalizarii nu este fezabila, iar lupta de clasa este doar o exprimare ,,didactica” asupra unui conflict datorat acestei diferente, iar nu solutia politica, prin ,,rasturnarea” capitalismului.
    Rasturnarea capitalismului era imposibila, fiindca nu era ce pune in loc. Comunismul/socialismul real nu a fost o ,,societate noua” cum se pretinde de ideologia comunista, ci un ,,capitalism de stat”, in care s-au desfiintat numai instrumentele care il faceau viabil:actiunile, bancile specializate, bursa de valori si investitii, etc.
    2.Economia de piata nu are alternative sistemice, capitalismul fiind deocamdata imuabil, dar problema unui minim echilibrul economic intre proprietar si salariat, trebuie sa-si gaseasca o rezolvare, pentru ca acest capitalism sa nu evolueze (ciclic) catre ,,capitalismul de stat”, condus de ,,noua clasa” (vezi Milovan Gilas) ,,leninista”, care mereu se ,,reproduce” in Europa! Marx este un ,,infrint” politic, in sensul ca lupta de clasa este o exprimare didactica, fortata la extrem asupra conflictului non-violent, economic, dintre salariat si proprietar.Marx este insa, un ,,invingator” in ,,economic”.In ,,Capitalul” a definit ceva de necontrazis:insusirea gratuita a unei parti din munca salariatului.Dictaturile revolutionare n-au fost ale,,proletariatului” , ci ale unei ,,clase” de activisti care au urmat ideea luptei de clasa si revolutiei, dar nu au construit o noua societate politica/economica, fiindca nu exista o astfel de posibilitate practica.
    3.Pina la urma, orice deplasare a discutiei intr-o directie critica asupra lui Marx, trebuie sa raspunda la intrebarea, ce facem si cum diminuam aceasta diferenta de avere, fiindca sistemic, calea care o produce – munca salariatului in folosul proprietarului – este de natura societatii economice moderne si nu are alternativa ,,tehnica”!Marx este un infrint politic, dar pentru a dispare si ,,economc” de pe scena ,,edenului pamintesc”, este nevoie de un raspuns concret, economic pentru salariati, asupra modului in care munca lor ,,imbogateste” nu doar pe proprietar.Lipsa unui astfel de raspuns (macar teoretic) il face ,,nemuritor”, desi sistemul politic propus de el, a disparut de un sfert de secol…

  11. Domnul Mircea M., autor pe Contributors, a dat o replica coerenta articolului de mai sus. Pentru a discuta in termeni seriosi de Marx e nevoie de ceva teorie economica serioasa. Altfel, divagam pe marginea Principalelor curente ale marxismului. Nu e suficient. Daca Marx ar fi scris o carte de argumente filozofice, gen Ontologia existentei sociale (pe care sper ca Domnul V. Tismaneanu o cunoaste, repet, sper), atunci ar fi fost doar un filozof de valoare. E mai mult decat sunt dispusi sa recunoasteti in Karl Marx. E o problema centrala cu Das Kapital.

  12. Eseul „doctrina lui Marx..” este o analiza pertinenta si acum necesara intr-o tara care a cunoscut aproape 50 de ani experimentul comunist , cu urme adanci in multe constiinte.
    Eu il consider pe Marx (si pe toti urmasii sai ideologici ) un semidoct genial si imoral , un gen de seminarist exmatriculat atras de satanism., un neohegelian repetent frustrat. Prin geniul sau luciferic a reusit sa prezinte o teorie revolutionara, destul de populara, un fel de bors rusesc, zacusca, sau de salata de bou . Din mixajul teoriilor vechi de cand lumea( sa luam de la bogati si sa dam la saracii de noi -teoria haducului) cu dialectica „hegeliana „a istoriei si a luptei de clasa in varianta pop, condimentata cu ura necesara, dar niciodata suficienta. Genialitatea invocata mai sus de mine cred ca rezida din forma mistica , oarecum religioasa , a intregii teori.”Vremea proletariatului a sosit , domnia lui e aproape, cei sarmani si obiditi vor rapune clasa asupritoare, ne vom intoarce in epoca de aur a istoriei (ma rog a preistoriei) parcurgand volta spiralei infinite a acesteia si de acolo unde o da Domnul , scuze :Partidul. Lupul si mielul se vor avea ca fratii , va curge lapte si miere pe Dunare ( la noi mai greu , ca suntem de vale)”.Pe scurt o utopie vulgara pe gustul vulgului .
    In fapt revolutia comunista s-a impus cu forta armelor , cu teroarea . Teoria marxista a fost scuza unor oportunisti criminali si a unor idealisti semidocti (ce au sfarsit mai mereu tragic, rapusi la momentul oportun de .. oportunisti) pentru a prelua puterea politica prin violenta si de a o perpetua ,chiar de a o transmite urmasilor prin violenta fizica ,teroare, frica, de altel ca in orice dictatura. In oricare zi , un regim dictatorial , comunist sau nu , este spulberat de popor daca este lipsit de mijloacele de forta: armata , securitatea , militie sau gruparile paramilitare organizate.

  13. Proprietatea=memorie sociala, a nu se aboli niciodata experienta dobandita certificata de proprietate (inclusiv „intelectuala”);
    Religiile per se=ideologiile extreme(comunism, fascism, mafiotii „neamului”);
    Oamenii „nascuti egali” ordonati de grade de intelegere si culturi devin evident inegali in contributii creative;
    Democratiile ofera fiecaruia virtualitatea intelegerii lumii la grad de intelegere accesibil, prin etaje de populism intre inocenta/prostitutie/forta si diplomatie/cultura – intotdeauna e nevoie si vor fi acceptate isme la diferite ierarhii reductioniste, cu universuri separate ale viziunii lumii.

  14. Uneltele folosite într-un anume scop marchează în mod inevitabil stilul de acțiune. Bolșevicii nu aveau aderenți la momentul lansării lor pe scena politică a imperiului țarist, așa că au apelat la două mișcări rusești disponibile: nihiliștii și anarhiștii. Nihiliștii doreau nimicirea, anihilarea (nihil- nimic) cu totul a sistemului social, în timp ce anarhiștii doreau doar distrugerea sistemului de conducere.
    Bonus: stema URSS conține secera și ciocanul. În termeni mistici vorbim de secera lui Cronos (Tempus edax rerum – timpul care devorează toate lucrurile) și ciocanul lui Thor, zeul războiului. În consecință, simbolul se citește în registrul semantic astfel: ”Este timpul distrugerii și războiului” – adevărata esență a comunismului.
    Deci departe de a clădi o lume nouă, comunismul avea drept scop distrugerea totală a lumii vechi, precum un nebun care are o casă, dar dorește una nouă, și fără prea multă chibzuială, o distruge pe cea veche, crezând că noua casă va răsări ca prin minune….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marius Stan
Marius Stan
Politolog și fotojurnalist pentru Radio Europa Liberă.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro