miercuri, decembrie 4, 2024

Vlad Zografi, despre felurile deformate de a înțelege știința. Printre altele, știința nu te mângâie dacă te desparți de iubită

Coordonezi seria de știință a editurii Humanitas de aproape 20 de ani. Care au fost criteriile pe baza cărora ai ales cărțile din acestă serie?

Seria de știință de la Humanitas e o construcție bine articulată. Nu e frumos s-o spun eu, dar ăsta e adevărul. Ideea de la care am pornit e că în cultura generală – noțiune vagă totuși – știința își are locul ei. Și pentru a-i face pe oameni să asimileze cultura științifică, sunt niște etape care trebuie parcurse. Cărțile de știință de la Humanitas, în ansamblul lor, te ajută să parcurgi etapele astea ca să înțelegi cam cum stau lucrurile în știință.

Îți dau un exemplu simplu. Care este diferența dintre ceea ce se întâmplă în știință și ceea ce se întâmplă în arheologie? Să spunem că faci niște săpături arheologice și găsești un vas, tu poți prezenta publicului vasul, fără să-l introduci în detaliile – care sunt, de altfel, foarte sofisticate – ale tehnicii săpăturilor arheologice. Sunt multe aspecte tehnice complicate pe care trebuie să le parcurgi ca să ajungi să descoperi vasul. Dar e suficient să arăți vasul publicului și el va vedea despre ce e vorba, îți va putea admira obiectul găsit în mod nemijlocit. In vreme ce, de pildă, în fizică nu se poate lucrul ăsta. În fizică nu poți să separi rezultatele obținute de tehnica folosită pentru a ajunge la ele. În fizica teoretică ai nevoie să înțelegi cum funcționează un aparat matematic destul de sofisticat ca să înțelegi niște rezultate. Și atunci sunt niște pași de urmat.

În primă instanță, m-am ocupat mai mult de lucrurile care țin de fizică – pentru că eu însumi am studiat fizica – și, oarecum, de matematică, pentru că am niște cunoștințe la un nivel acceptabil. Pe urmă, m-am ocupat și de biologie și de neuro-științe. Dar, revenind la cărțile legate de fizică – cum sunt cărțile lui Hawking, cum sunt cărțile lui Feynman, cum sunt cărțile lui Steven Weinberg – am încercat ca acele cunoștințe pe care le găsești în cărțile astea să poată fi înțelese pas cu pas, din aproape-n aproape. Am oferit cititorului și cărți de matematică și cărți de introducere în fizică, cum e de pildă, cartea lui Feynman, Șase lecții ușoare. Ideea a fost de a-l apropia pe cititor de ceea ce ne spune știința azi. Lucrul straniu e că oamenii sunt fascinați de tot felul de cuvinte magice – particula lui Dumnezeu, de pilda – dar, în general nu prea știu ce e aia o teorie științifică. Și se ajunge foarte ușor la aberații, în felul în care percepem știința. Multe dintre cărțile mele, cartea lui Weeinberg, Lumea explicată, cărțile lui Feynman, sunt cărți care în primul rând îți spun ce ești în stare, la ce te poți aștepta din partea științei, ce poți să-i ceri.

Îmi spuneai că ai citit un articol de știință care te-a revoltat…

Bonobo si ateul. In cautarea umanismului printre primateMai demult am citit un articol, nu-l am la mine, nu pot să-l reproduc în detaliu, dar lucrurile sunau cam așa. La nu știu la ce accelerator de particule, nu știu ce savanți căutau selectronul. Asta e exprimat destul de corect. Dar, articolul dovedea necunoașterea fizicii, necunoașterea limbii engleze din care se tradusese și necunoașterea limbii române, propozițiile arătau jalnic. Ce ar fi trebuit de fapt să conțină articolul? Ce e selectronul? Selectronul e o particulă ipotetică. O particulă ipotetică, în cadrul unei ipoteze care se cheamă supersimetrie. Supersimetria presupune că fiecărei particule elementare de materie, ăștia sunt fermioni, îi corespunde o superparticulă de forță, particule de spin întreg, bozonii. Și invers, fiecărei particule de forță, îi corespunde o superparticulă de materie. E un fel de a simetriza tabloul particulelor, de a presupune că există niște corespondenți supersimetrici ai particulelor elementare cunoscute și asta are mai multe rosturi. Asta ar explica masa bozonului Higgs, ar avea consecințe interesante pentru că cele trei forțe fundamentale din natură – forța electroslabă, forța tare și forța gravitațională – ar avea aceeași valoare la o aceeași energie, lucru care ar fi frumos, să spunem, și ar avea și consecințe în cosmologie pentru că ar putea explica ceea ce numim materie întunecată. O materie pe care n-o putem detecta, dar care, din motive gravitaționale, știm că există acolo, în univers. Toate astea ar fi trebuit întâi să fie explicate în articol, să ni se spună în ce constă ipoteza supersimetriei, eventual să ni se spună că există mai multe teorii supersimetrice care n-au fost testate. Nu s-a găsit nicio particulă supersimetrică și abia după aia să ne spună că în nu știu ce laborator se caută selectronul. Dar când vii de la început cu selectronul, i-ai terminat pe cititori. Exact ăsta e felul în care nu trebuie abordată știința. Ar trebui să explici, dar asta presupune existența unor jurnaliști de știință, care au o cultură științifică acceptabilă, care au o cunoaștere a limbii engleze acceptabilă și care trebuie să aibă  bună cunoaștere a limbii române.

De pildă în cazul selectronului, jurnalistul ar fi putut foarte bine să citească – sigur, cere un effort – cartea lui Cristi Presură, Fizica povestită, în care se spune povestea supersimetriei. Și atunci s-ar fi lămurit ce e cu acel selectron pe care-l aruncă din prima frază cititorului.

Vorbeam înainte că ai identificat vreo șase feluri…

Cred că sunt doar vreo cinci…

De înțelegere greșită a teoriilor științifice. Care ar fi ele?

Da, m-am lovit de lucrurile astea, vorbesc din experiență. Sunt mai multe categorii de oameni care privesc știința, după părerea mea, deformat.  Întâi sunt cei care spun, totul e o prostie. E o tâmpenie, n-are niciun sens. Noi știm deja cum stau lucrurile. E un fel de suficiență românească. Hai, terminați cu șmecheriile astea, noi știm cum stă treaba. Demult, demult, un om nestupid mi-a arătat o caricatură în care se întâmpla cam așa: era un vârf de munte foarte ascuțit și niște savanți care se cățărau și acolo sus erau niște sfinti aureolați care le ofereau mâna să-i ajute. O caricatură absolut ineptă. Dar sunt oameni pentru care stiința n-are nicio valoare pentru că ei cred că au acces la un altfel de cunoaștere. Dar asta este în general o acțiune românească, o acțiune de suficiență românească. Ei spun, nu mă păcălești pe mine cu lucrurile astea. Este o atitudine care se înrudește oarecum și cu teoria conspirației.

A doua atitudine e la polul opus: sunt oameni care cred că știința le oferă răspunsul ultim la toate chestiunile. De pildă, în mod evident, știința nu poate rezolva probleme de ordin moral. Poate că ai reuși marea unificare, dar asta nu te va mângâia de pierderea Nicoletei. Dacă te-a părăsit Nicoleta ești distrus, e o catastrofă cosmică, care depășește cu mult orice descoperire ai face. Știința nu rezolvă problemele tale. Trebuie să știi la ce te aștepți din partea științei. Pentru că în mod evident există un șir de întrebări, de ce, de ce, de ce, care pentru știință se oprește la principiu. În felul ăsta se construiește o teorie, pornind de la niște principii. Auzi uneori, și aici e exemplul primei categorii, spunându-se, păi ce, darwinismul nu e decât o teorie. Ca și cum teoria ar fi un lucru de nimic, când o teorie științifică e punctul cel mai înalt la care poate ajunge cunoașterea științifică.

O a treia categorie de deviații în perceperea științei am găsit-o la oameni fascinați de beția de cuvinte. Am cunoscut un umanist de anvergură care mi-a spus că citește cărțile de știință cu mult interes. Minunat, dar te preocupă principiile mecanicii cuantice, l-am intrebat. Asta nu mă interesează, mie-mi plac cuvintele, mi-a răspuns. Pe urmă am descoperit că în ce a scris el confunda algoritmul cu logaritmul. Dar, câtă vreme cuvintele sună frumos, te poți desfăta cu limbajul științific fără să-l înțelegi. Nu numai fără să-l înțelegi, fără să-ți pese de sensul lui și fără să-ți pese că are un sens.

Pe urmă mai e o categorie de oameni care cred că prin știință ajung la Dumnezeu. Aici lucrurile sunt extrem de delicate. Probabil că sunt oameni care nu l-au citit pe Kant. Sau nu i-a interesat prea mult ce spune Kant. Sigur că întotdeauna în procesul de creație științifică intervine o doză de irațional. Doza de irațional ține de anumite intuiții pe care le ai. Niște idei pe care ți le faci despre lume, și pe care după aceea le poți trata matematic. De pildă un mare fizician, Abdus Salam, pakistanez, musulman, coautor al teoriei electroslabe împreună cu Steven Weinberg, spunea la un moment dat că el a fost inspirat de Coran. E dreptul lui. Pe de altă parte, în teoria electroslabă nu se regăsește Coranul ca atare. Dar dacă pe el l-a ajutat Coranul, e minunat. A fost un mare fizician de origine chineză Shyh-Yuan Lee, care, prin anii 80, a scos o carte, Fields and particles, Câmpuri și particule, și care începe cu elemente de Taoism, el spunând că structura particulelor s-ar regăsi în Taoism. Primele două capitole erau o introducere, simpatică altminteri, în Taoism. Faptul că pe Lee l-o fi influențat Taoismul în chestia asta e probabil adevărat, eu unul nu-l bănuiesc pe Lee de escrocherie. Dar asta nu e relevant pentru fizica particulelor elementare. Cuplarea între religie și știință poate avea sens în momentul în care un om religios, în procesul de căutare, se sprijină pe niște intuiții primite din partea religiei. Dar nu are sens în știința ca atare. În fond principiile de la care pornește o teorie pot fi interpretate în fel și chip pentru că nu sunt chestionabile, nu mai poți să te întrebi ce-i cu ele. Decât dacă faci o altă teorie în care principiile primei teorii să derive din alte principii.

Legat de chestia asta, mai e o aberație care se înrudește cumva cu ultimele două. Și asta mi se pare foarte interesantă. Există larg răspândită ideea, printre cei care au o cunoaștere precară a mecanicii cuantice, că răsturnând complet lucrurile în raport cu fizica newtoniană, mecanica cuantică permite tot felul de interpretări abuzive. Oamenii aud de câmp cuantic și în momentul ăla li se produce o excitație interioară, sunt luați de un val de entuziasm care-i face să vorbească despre câmpul psihic, care-i cuantic bineînțeles. Aici povestea e următoarea: ce e clasic, newtonian, e rău, pentru că acolo e mecanicism… În schimb, mecanica cuantică vine să innobileze cunoașterea cu ceva de natură inefabilă. Și natura fiind inefabilă se pot inventa tot felul de tâmpenii. Am auzit oameni vorbind aiurea-n tramvai despre  mecanica cuantică, adică nu despre mecanica cuantică, ci fabulând pe marginea mecanicii cuantice, dar a unei mecanici cuantice despre n-au habar. Vestea proastă pentru ei, după cum foarte frumos scrie Steven Weinberg în Lumea explicată, e că fizica newtoniană e încă solidă. Mecanica cuantică merge mai departe de fizica newtoniană, dar fizica newtoniană e într-un fel, ca să folosesc un cuvânt foarte utilizat, paradigma unei teorii științifice și îți arată în fond măreția și limitele teoriei științifice. Iar mecanica cuantică însăși se construiește de fapt din punct de vedere tehnic cu ajutorul mecanicii clasice. Mecanica clasică nu e chiar lucrul cel mai detestabil de pe lumea asta – foarte frumos poveștește despre asta Steven Weinberg, un om care a folosit mecanica cuantică toată viața. Cei care nu înțeleg cum stau lucrurile în fizică sunt purtați de entuziasm sau mânați de șarlatanie. Și e foarte greu de stabilit o graniță între delirul autentic și delirul șarlatan. Aici infloresc tot felul de teorii, în marginea mecanicii cuantice. Știința modernă lasă loc unui soi de spiritism, spiritualism, și apar tot felul de enormități care se pot scrie pentru că hârtia suportă orice, se pot răspândi și mai ales se răspândesc în mediul online.

Mediul online are minunata capacitate de a răspândi cu precădere imbecilitățile. Ăsta e marele risc al mediului online. Întrebi pe cineva, unde ai citit aia? Pe Internet. Ca și când Internetul ar fi un fel de Homer, un fel de Shakespeare și găsești în Shakespeare și-n Homer cutare și cutare frază memorabilă. Există o capacitate uimitoare a ideilor tâmpite de a penetra în societate prin Internet. La un moment dat eram la o lansare de carte, cred că era vorba de Weinberg sau de Hawking, și un domn din public s-a ridicat și-a citit câteva fraze. Nicio frază nu era corectă gramatical, nicio frază nu conținea cunoștințe reale, erau enormități puse cap la cap. Și l-am întrebat, unde ați citit lucrul ăsta? Și mi-a spus candid: pe Internet.

Important e ce surse găsești. E o imagine pe care am tot avut-o în minte. Internetul e cam așa:  hai să ne închipuim cunoașterea reală ca pe un tablou, Rondul de noapte, un tablou mare. Și-l tai în pătrățele cu latura de 1 cm. Închipuiește-ți o țară cum e România, toată suprafața ei acoperită dens cu pătrățele cu latura de 1 cm, în care se află absolut tot. Se află fragmente de fotografii de la un meci de fotbal, frânturi din orice. Pe această suprafață e răspândit și tabloul lui Rembrandt, Rondul de noapte, printre sutele de miliarde de pătrățele. Pe urmă trebuie să-l reconstitui de acolo. Asta înseamnă să extragi informație de pe Internet.

O carte pe care o publicăm la Humanitas, acela e tabloul lui Rembrandt. E bine să folosești surse de informație credibile. De pildă site-ul de știință BBC unde sunt articole bine scrise, unde nu te ia cu selectronul din prima frază, fără să-ți explice despre ce e vorba. Să nu mă înțelegi gresit. Internetul e un instrument foarte important, dar cu condiția să știi să-l folosești. Și nu înveți să-l folosești decât dacă te-ai format printr-o cultură a cărții, în primă instanță. Pentru că Internetul îți oferă un tablou pointilist, care nu te învață să gândești, nu-ți dezvoltă spiritul critic. Spiritul critic se dezvoltă printr-un fel de cunoaștere discursivă care provine din lectura unor cărți, nu a unor informații disparate. Abia pe urmă, după ce ești format, după ce capeți o anumită soliditate intelectuală și culturală, Internetul devine un instrument formidabil. Nu-ți formezi gândirea prin accesul la Internet. Gândirea ți-o formezi citind. Citind cărți care conțin discursuri care curg continuu, de la simplu la complicat, care-ți explică cum stau lucrurile. Pe Internet ai pastile de informații pe care după aceea le poți așeza într-o structură. Dar structura trebuie construită întâi citind cărți. Asta cred.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Reactorul nuclear cu toriu (Weinberg SUA anii 1970 și în China, nu explodează, nu produce material nuclear militar) e un exemplu din fizică/tehnică care merită sa fie cunoscut ca problemă nerezolvată în vest și est de peste 50 de ani. E. Macron nu se mai atinge azi de complexul „nuclear-industrial –militar“ francez…(cu 78 % curent din centrale nucleare franceze. Președintele Eisenhower a avertizat la sfârșit, 1960, societatea civică americană față de puterea complexului nucler militar, SUA avea 23.000 /explosive/ bombe atomice, de la câteva 1948). Autorii aleși de editura Humanitas sunt un câștig pentru cititori (Hannah Arendt și Karl Popper la fel, l-am văzut pe G. Liicenau în anii 1992 la Buchmesse Frankfurt).

    … „… Dar, revenind la cărțile legate de fizică – cum sunt cărțile lui Hawking, cum sunt cărțile lui Feynman, cum sunt cărțile lui Steven Weinberg – am încercat ca acele cunoștințe pe care le găsești în cărțile astea să poată fi înțelese pas cu pas, din aproape-n aproape….. … … Ar trebui să explici, dar asta presupune existența unor jurnaliști de știință, care au o cultură științifică acceptabilă, care au o cunoaștere a limbii engleze acceptabilă și care trebuie să aibă bună cunoaștere a limbii române. „….

    Cunoașterea bună în fizică (mă pasionează, descrierea autorului e excelentă, am audiat la ARD-alfa TV multe emisiuni de la Prof. Harald Lesch /LMU München, ale lui Morgan Freeman /SUA la Phoenix TV) a autorului e importantă. Fizica cuantică are azi pondere mare în producția globală, unii estimeaza 30 %. Traducerile bune sunt deci o contributie importantă a editurii la conectarea studenților, a cercetătorilor, a inovatorilor din țară (nu toți sunt excelenți în engleză) la patrimonuil universal științific.

    Edgar O. Wilson (Harvard, biologie evolutionară) cere în cartea „Consilience. The Unity of the Knowlege. N.Y. 1998, conectarea științelor „umaniste (filozofia, științele economice, sociologia, etc.) cu științele naturii (fizica, matematica, biologia, chimia, astrofizica, etc.) și invers. Deplânge faptul că în SUA 1998 nu prea sunt „umaniști“ cu cunoștințe actuale în științele naturii, dar ei sunt superreprezentați ca consultanți (universități, politică, administrația publică). Vede în lipsa unor cunoștințe din științele naturii un handicap pentru SUA nu numai în universități (un studiu a cel puțin o materie din științele naturii nu mai e obligatoriu).
    Cum e în România?

    Pentru elevi carti ca: Partea si ansamblul. Convorbiri in jurul fizici atomice ( Der Teil und das Ganze. Gespräche im Umfeld der Atomohysik) a lui Werner Heisenberg, Premiul Nobel 1932, pentru fizica cuantica 1926 (cu Niels Bohr, etc) sunt de folos. Sunt convorbiri intre elevi la Abitur 1918 (stia cinci limbi, greaca, Platon/ ca si Robert Oppenheimer, sanscrit), intre studenti de fizica, cu profesori /Sommerfeld, cu fizicieni/N. Bohr, A. Einstein, etc. Intrebarile dealungul anilor sunt o inspiratie pentru elevii care sa gindesc sa studieze.

    (…. …. Hier hat sich Albert Einstein geirrt / 29.05.2018 /Von Norbert Lossau /
    Chefkorrespondent Wissenschaft /…….
    Ein groß angelegtes Experiment mit weltweit 100.000 Probanden bestätigt eine Vorhersage, die der irische Physiker John Bell schon 1964 gemacht hat: Der Big-Bell-Test widerlegt die Weltsicht Einsteins.
    Die Welt der Quantenphysik ist in mancher Hinsicht bizarr und widerspricht unseren Alltagserfahrungen. So ist es zum Beispiel schwer vorstellbar, dass ein Elektron oder ein Photon zugleich materielle Teilchen als auch Wellen sind. Doch zahlreiche Experimente belegen, dass es so ist. Physiker sprechen vom Dualismus.
    Ebenso fällt es uns schwer, zu akzeptieren, dass der Ausgang vieler quantenmechanischer Experimente davon abhängig ist, ob ein Beobachter zugegen ist oder nicht. .. Bell hat sich intensiv mit den Grundlagen der Quantenphysik beschäftigt. Seine wichtigste Entdeckung ist die nach ihm benannte Bellsche Ungleichung, die er im Jahr 1964 hergeleitet hat. Im Kern geht es dabei um die Frage, ob es verborgene Variablen gibt, die quantenmechanische Messergebnisse beeinflussen.
    Auf Albert Einstein geht die Ansicht zurück, dass Teilchen individuelle Eigenschaften besitzen, die ihr unterschiedliches Verhalten bei Messungen steuern und dadurch einen quantenmechanischen Zufall vortäuschen.
    Es gibt keinen lokalen Realismus
    Falls dem so ist, so rechnete Bell vor, müsste bei Experimenten mit verschränkten Teilchenpaaren stets seine Ungleichung erfüllt sein. Doch Experimente (das erste wurde 1982 durchgeführt) zeigen, dass die Bellsche Ungleichung bisweilen verletzt wird.
    Das wiederum bedeutet, dass Einstein ausnahmsweise mal in einem Punkt nicht recht hatte. Sein Konzept vom „lokalen Realismus“ gilt als widerlegt, wenngleich einige Physiker immer wieder versucht haben, es doch noch irgendwie zu retten.
    Mit einem weltweiten Experiment unter Federführung des Institute of Photonic Science in Barcelona haben zwölf Forschungsinstitute rund um den Globus die Bellsche Ungleichung erneut, und zwar mit einem ganz neuen Konzept, getestet. / Aus Die WELT….. ……..
    …… ………….
    Kurze Geschichte des Kosmos
    Das Multiversum und seine vielen Erklärungen
    Von Dirk Lorenzen
    http://www.deutschlandfunkkultur.de/kurze-geschichte-des-kosmos-das-multiversum-und-seine.976.de.html?dram:article_id=419229
    Bei guter Sicht sind rund 6.000 Sterne am Himmel zu sehen. Das schwarze Nichts zwischen den Sternen reicht mehr als zehn Milliarden Lichtjahre hinaus in den Kosmos. In der Astronomie gibt es bis heute viele Rätsel zu seiner Entstehung und Entwicklung.
    Der Kosmos. Unendliche Weiten. In einer klaren Nacht fernab künstlicher Lichtquellen funkeln rund 6000 Sterne am Firmament – dazu vielleicht einige Planeten und der Mond.
    Stefan Bauberger:
    „Beim Blick auf den Himmel empfinde ich Freude und schon auch ein Staunen.”
    Selbst eine Galaxie in rund zwei Millionen Lichtjahren Entfernung ist noch mit bloßem Auge als Nebelfleck zu erkennen. Ihr Licht hat sich vor zwei Millionen Jahren auf den Weg gemacht, um jetzt auf unsere Netzhaut zu treffen. Und das schwarze Nichts zwischen den Sternen reicht mehr als zehn Milliarden Lichtjahre hinaus.
    „Diese Weite, und dass wir in diesem großen, großen unvorstellbaren Universum, dass wir hier einen Platz haben.”
    Es gibt kein „hier unten” und „da oben”. Unsere Erde ist Teil des gewaltigen Kosmos – wir Menschen leben mittendrin, der Kosmos ist nicht über uns, er hüllt uns ein. Nicht nur Stefan Bauberger, Jesuit, theoretischer Physiker und Professor an der Hochschule für Philosophie in München, staunt, wenn er an den Himmel schaut. Auch die Astronomen wundern sich über Vieles, was sie im Kosmos zu sehen bekommen. Und sie rätseln bis heute, wie dieser Kosmos entstanden ist und wie er sich entwickelt hat.
    Der Urknall – wie alles begann
    Zitat aus der Genesis:
    „Und Gott sprach: Es werde Licht. Und es ward Licht.”
    „Um überhaupt von Schöpfung reden zu können, muss ich erst einmal zulassen, dass ich die Welt in verschiedenen Perspektiven sehen kann. Ich kann sie objektiv betrachten wie es die Naturwissenschaft tut. Ich kann sie aber auch betrachten von meinem eigenen Erleben her.”… ….. referitor la unele din textul autorului…).

    Limbi moderne?

  2. daca-mi permiteti sa-mi fac si eu un pic de reclama… incerc si eu, cu posibilitatile mele modeste, sa contribui la popularizarea stiintei, chiar am scris o carte http://la-neamtu-tiganu.blogspot.com/2018/05/un-mic-bilant-de-carte.html

    Incerc sa explic chiar si fenomenul boomului sonic, am cautat mult o explicatie,cit de cit pe intelesul tuturor, dar spre stupefactia mea nu am gasit-o nicaieri.

    P.S Sunt perfect de acord cu domnul Zografi, si asta nu ca sa-l lingusesc sa-mi permita reclama, dar si pe mine ma revolta idioteniile unor pretinsi savanti, cel putin in domeniul pe care cred ca-l cunosc binisor, cel aviatic.

  3. Remarcabila capacitatea d-lui Zografi de a sintetiza idei, comunicandu-le plastic si sugestiv. In plus, pune la indemana cititorului mijloace de discriminare intre adevarul stiintific si falsificarea-distorsionarea acestuia.

  4. Bun, corect, oglinda pe care internetul ne-o arata fiecaruia ne arata in detalii infinitele defecte ale lumii noastre. E adevarat ca aceeasi oglinda amplifica aberatiile prostiei noastre. Insa numai prostiile sunt amplificate?

    Fiecare vede ce vrea in oglinda. Si foloseste orice instrument asa cum ii convine. Dar in opinia mea, judecam gresit instrumentul daca alegem sa contemplam obsesiv amplificarea prostiilor.

    Internetul a corectat fundamental imaginea noastra despre lume. Si dovezile ca inteligenta foloseste infinit mai eficient avantajele internetului, sunt peste tot. Nu ne-am fi putut niciodata sincroniza atentia, intuitiile si actiunile, asa cum o face internetul. Nici in fanteziile noastre cele mai inspirate nu am visat ca realitatea va surclasa toate visele. Si asta e doar inceputul. Geneza unui sistem neuronal global.

  5. Dl Zografi e un delicat: Internetul nu numai că nu ne face mai deștepți, dar ne face de-a dreptul proști (există cercetări în acest sens, cercetări științifice). Nu e numai pointilist, ci fragmentar și fragmentator – o mașină de tocat creieri. De latura adictivă, nu mai zic. Cărțile de știință de felul celor publicate la Humanitas (și numai, mă gândesc la Trei și alte edituri) ar trebui să ajungă la tineri, în primul rând. Și-ar mai trebui, dacă vrem să ne salvăm, să super-bine plătim pe educatorii buni ai copiilor de vârste mici, nu pe advertiser-ii care câștigă pentru o idee (șmecheră, volatilă, dar agățătoare) cât tot corpul profesoral al unei școli mari de la noi într-un an. Ar fi o investiție extrem de profitabilă.
    Felicitări și să ajungeți la cărți mai actuale, eventual la întâlniri reale (nu pseudo-socializare pe Internet) ale publicului cu autori seminali. Altfel, ne pasc Ritalinul, Aderall-ul, Coranul, moaștele, predicatorii și alte instrumente de scos cimpanzeii nervoși din noi.

  6. Si totusi filozoful si rationalistul Sam Harris are o alta parere, in cartea „Cum poate determina stiinta valorile morale” !
    https://www.ted.com/talks/sam_harris_science_can_show_what_s_right#t-76788
    Pe de alta parte, haideti sa „n-o mai dam pe dupa cires”, establihment-ul cultural din Romania „fanariota” este pe mai departe condus de reprezentantii umanioarelor, fie ca vorbim de iliescianul „apolitic” Eugen Simion ori chiar de distinsul Domn Gabriel Liiceanu…
    Credeti , stimate domnule Zografi, ca „ayatolahii” umanioarelor il pot accepta la acceasi masa, poate avea loc -dupa opiniilor dansilor- in „sfatul inteleptilor” extraordinarul domn Profesor Nicolae Zamfir, de la ELI-NP , de pilda ? Ori exceptionalul Profesor Constantin Cranganu, ale carui articole pe platforma contributors au fost si vor ramane memorabile ?
    Iertati-mi sarcasmul, va multumesc !

    • Sam Harris spune că știința POATE ajuta în complicata judecată etică, nu că s-ar fi decoperit vreun algoritm de găsire a binelui.
      Establishment-ul cultural este dominat de oamenii de cultură, iar România (fanariotă) este foarte puțin sub influența acestuia, din nefericire. Cel științific este infectat masiv de impostură, politizat.
      La sfatul înțelepților se poate așeza oricine vrea, poate și este interesat(ă) s-o facă. Există reviste, bloguri, platforme etc. Prin altă parte, astfel de sfaturi se numesc comitete de etică, dezbateri publice (quasi-absente în RO!) iar granițele dintre domenii nu sunt atât de stricte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro