joi, martie 28, 2024

Vorbe-n vânt

Multă vreme după 1990 am crezut că vom putea schimba România cu ajutorul cuvintelor, altfel spus cu adevăruri bine rostite. Dar dacă astăzi, în deplină libertate de expresie și nu cu puțini intelectuali care au harul de a rosti bine adevărul, ne aflăm unde ne aflăm, nu înseamnă oare că vorbele, oricât de bine rostite, nu pot mai nimic? Pare infantil să vrei să ripostezi la marile manevre politice și la infrastructurile mistificării cu „cuvinte goale”. „Vorbiți, vorbiți, că noi ne vedem de treabă!”, își spune orice putere ipocrită de pe lumea asta. Atunci ce rost are să faci un efort ale cărui efecte nu se pot măsura niciodată?

Și, totuși, de ce orice regim autoritar limitează accesul la cuvinte? De ce se teme puterea de cuvinte? Cam de la J’accuse! încoace implicarea în treburile cetății a intrat în fișa de post a intelectualului umanist. Cum să-nchizi ochii când în jurul tău se petrec „lucruri strigătoare la cer”? Nu devii, tăcând, complice la ele? „Opera” zămislită supratemporal, cu spatele întors către lume, nu va rămâne de-apururi însoțită de cearcănul tăcerii tale vinovate în imediat? Și asta în vreme ce nimeni nu-ți pune pumnul în gură? Poți, de fapt, nu fii contemporan? În societățile care și-au câștigat (sau recâștigat) libertatea de expresie, nu devine o obligație să gândești cu glas tare? Și așa, din când în când, când paharul se umple și când rușinea de a tăcea te-mpinge afară din casă, te pomenești iar scriind „texte”.

Iată de ce, în urmă cu două săptămâni, simțind cum concentrația de cianură din sufletele câtorva dintre noi a atins cote îngrijorătoare, am recidivat. Am republicat un text – Din nou despre lichele – care la prima apariție trecuse neobservat și care, mi se părea, își sporise între timp forța explicativă. Au urmat comentariile de rigoare pe forum. Două mi-au reținut atenția.

Unul se intitula Apel către elite: „Scrieți, scrieți, scrieți! Toți să ne scrieți! Avem nevoie să citim ceea ce aveți să ne învățați, ca să nu ne pierdem busola, ca să ne putem duce și mâine, și poimâine la serviciu, să muncim, să ne creștem copiii, să-i învățăm să fie oameni.”

Celălalt, care mergea în direcția opusă, s-ar fi putut intitula Vorbe-n vânt. „Apelurile de toate felurile, chiar dacă sunt scrise remarcabil, sunt vorbe-n vânt”, spunea autorul comentariului. De ce? Pentru că ele n-au produs, niciodată în acești 23 de ani, „efecte concrete”.

Așa cum spuneam, scrisul implică un efort ale cărui efecte nu se pot măsura niciodată. „Cum pătrunde spiritul în lume?”, cea mai bună întrebare pe care cred că i-am pus-o vreodată lui Noica, nu va căpăta niciodată un răspuns. Pe de altă parte, pentru domnul care ne îndeamnă să scriem și altceva decât cărți („Scrieți, scrieți scrieți!”), cuvintele par să aibă efecte cât se poate de concrete: îl ajută să nu-și piardă busola, să muncească, să-și crească copiii… Iar pe mine, faptul de a ști toate astea mă ajută, atunci când mă podidește lehamitea, să reîncep să scriu.

Și totuși cum rămâne cu „vorbele-n vânt”? De ce nu răzbesc, dincolo de o retorică a îmbărbătării, adevărurile bine rostite? Cum de i s-a răpit la noi adevărului forța devastatoare a rostirii lui răspicate? De ce, oricât de bine rostite, adevărurile nu mai pot interveni în mersul evenimentelor și au devenit „vorbe-n vânt”? Ce a făcut puterea de la noi ca să amuțească cuvintele?

Nu-mi vin în minte decât două explicații și ele trimit la existența a două tehnici diferite. Una dintre ele presupune blocarea canalelor (televiziuni, ziare) prin care cuvintele neconvenabile ajung la urechile oamenilor. A doua, care este mult mai eficace, lasă cuvintele să circule în voia lor, dar astupă urechile oamenilor.

Prima tehnică a fost folosită cu succes în „epoca Năstase”. Câţiva dintre ziariştii care înainte de 2000 erau tare vehemenţi, atunci, în epoca Năstase, au tăcut mâlc vreme de patru ani, de teama că  ziarele lor nu-și vor mai primi cota din banii de reclame ce fuseseră comandate de două-trei ministere. Ce ingenios! Cu banii noştri erau mituite ziarele. Iar ziariștii care nu s-au lăsat cumpărați în felul acesta au fost intimidați și amenințați. (A se vedea cartea lui Mălin Bot, Ziariști amenințați, ziariști bătuți, Humanitas, 2004.)

A doua tehnică este mai sofisticată și ține direct de metodele de intoxicare și dezinformare ale fostei Securități, adaptate la un nou context istoric. Ea are două componente: prima lucrează asupra adevărului rostit, a doua asupra emițătorului lui.

Prima componentă e bine exprimată de zicala franceză „să îneci peștele în apă”, ceea ce, în cazul nostru, înseamnă: „să îneci cuvintele  în cuvinte”. Pe scurt, adevărul este înecat, prin tehnici de mistificare  profesionistă, într-o imensă masă de minciuni. Dacă nu-l mai poți cenzura, ca înainte de 1990, dacă nu-l mai poți mitui, ca între 2000 și 2004, atunci poți să-l faci să se piardă în bruiajul public al minciunilor celor mai extravagante. Cine-l mai poate distinge pe regele Adevărului în qui pro quo-ul acestui travesti organizat?

A doua componentă presupune distrugerea rostitorului. Cei care formulează adevărurile trebuie discreditați ca persoane și împiedicați să devină repere. Cea mai eficace metodă e „lupta împotriva elitelor”. Trebuie amuțit respectul, această calitate prin care o societate se articulează și își măsoară gradul de civilizație. Așadar: Maculați-i! Bălăcăriți-i! Scuipați-i!

Și chiar așa s-a întâmplat. Astăzi avem o armată de elită în zdrențe. Ziariști de vârf, magistrați de vârf, intelectuali umaniști de vârf – toți supuși linșajului executat de televiziuni și de ziare gestionate de foști lucrători sau colaboratori ai Securității. Cazul lui Horia Patapievici rămâne pentru mine zguduitor. Într-o conferință ținută recent la Facultatea de Ziaristică din Cluj, Patapievici a descris cu lux de amănunte ce a trăit când, pe stradă fiind, a simțit scuipatul prelingându-i-se pe obraz. Desigur, și acesta este un „efect concret” al îndrăznelii de a scrie, al „vorbelor în vânt” rostite de intelectuali. Când, în 2007, ziarul Ziua a deschis o campanie de calomnie la adresa mea (erau vizate numele, persoana, cărțile, instituția pe care am ctitorit-o), exista o rubrică care purta titlul „Scuipați aici!” Pe Patapievici îl țin, în stima mea culturală, între primele minți ale României de azi. Ce popor e acela, îți vine să spui, care scuipă pe „aurul cenușiu” pe care-l are, cum îi plăcea lui Noica să numească mințile alese ale unei națiuni? Dar accentul culpei, aici, cade nu pe prostia celor manipulați prin prestigiul imaginii televizate și al cuvântului tipărit, ci pe cei care pun în operă manipularea, calomnia și meșteșugul linșajului. Și, desigur, pe cei care privesc toate aceste grozăvii, unii cu voluptate, alții în tăcere. Dar să nu ne mirăm prea tare: se știe că omenirea a adorat, în toate epocile, spectacolul execuțiilor publice.

Distribuie acest articol

182 COMENTARII

  1. da! da!
    va rog frumos, scrieti!
    cand dvs. nu scrieti, cand alti oameni pe care ii pretuiesc tac, incep sa ma indoiesc de judecata mea. incep sa cred ca-s nebunul care crede ca e singurul sanatos la cap.
    in afara de asta, am certitudinea ca mai exista creiere insotite de caractere in tara asta.
    mi-e prea greu sa vad oameni inteligenti care au renuntat sa mai stea cu spatele drept pentru … nici nu stiu macar pentru ce.
    deci, scrieti, aceste texte sunt repere importante pentru mai multi decat credeti.
    si va multumesc pentru ca sunteti puternici si drepti.

  2. Gabriel Liiceanu este , cu adevarat, un mare maestru al cuvintelor frumoase dar si cu substanta.
    Te sufoci, pur si simplu, realizand adevarul celor spuse ca, mai apoi, o reflexie te loveste realizand ca: fara „vorbe” nu exista „de la vorbe la fapte” si inca un adevar izbitor: ei evolueaza in tehnicile folosite pentru discreditarea elitelor dar si elitele isi slefuiesc „cuvintele” si metodele in lupta impotriva putreziciunii.
    Morala care o trag este: nu trebuie abandonata lupta impotriva putreziciunii societatii noastre. Caci cu cat putreziciunea sa inradacineaza mai bine cu atat mai greu iti va fi sa o scoti.
    Trebuie gasite metode mai eficace, gasite punctele slabe ale putreziciunii, si actionat acolo unde ii doare mai tare: izolati total de lumea civilizata, in decrepitudinea cosmosului lor redus la un punct in care sa-si gaseasca finalul prin sufocare.

  3. Elita s-a pus singura in zdrente, nu românii au zdrentuit-o. A preferat turnul de fildes si n-a aruncat decat firmituri de cuvinte celor carora le cere acum s-o imbrace in straie aurite. Si turnul s-a cam subrezit pentru ca lumea s-a deschis.

    • @Cornel
      As dori sa inteleg mai bine cele spuse de dumneavoastra. Puteti, va rog, sa dezvoltati aceasta idee? Din pura curiozitate va intreb.

      • E in zdrente pentru ca si-acum viseaza executii publice. Respectul se castiga in agora (unde se mai si scuipa, e drept), nu vorbind de la tribuna cu urechile infundate sa nu te traga niciun curent dinspre multime si problemele ei.
        Acum turnul de fildes e subred. Oamenii au contact direct cu lumea. Nu mai au nevoie de mediatori. Iar elita noastra nu stie sa faca altceva decat sa umple prezentul cu trecutul, cand de fapt pe noi ne doare viitorul.

        • Bine spus ! Ai un un mare punct pe I.
          Adevarul iese la lumina cu truda indelungata, cu munca asidua, cu CONSTANŢĂ !
          Ce au facut pana acum intelectualii nostrii ? Cand a fost caldut s-au cuibarit mai bine in culcus.
          Acum incepe sa-i cuprinda frigul si s-au trezit.
          Pai nu au girat ei prin tacere totul ?

          Cu o floare nu se face primavara !

          • Nu stiu daca si-au facut culcus sau au girat pe cineva anume. Pur si simplu au avut treaba prin alta parte, prin niste unghere inghetate ale propriei constiinte imaculabile. Acum au pornit motoarele si prin constiinte pentru ca lumea s-a deschis, se topeste gheata in jur si-i ajunge focul durerii celor de care s-au ascuns. Asta-i frige tare pentru ca iata plâng de ti s-ar frânge inima daca n-ar fi deja facuta bucatele. Aici e tragedia: si a lor si a noastra.

          • hahahaha … auzi la el
            „Adevarul iese la lumina cu truda indelungata, cu munca asidua, cu CONSTANŢĂ !”

            … o replica mai insipida, puerila si lipsita de substanta nici ca se putea …dar asta e: cei care n-au citit prea mult la viata lor, si care nu au capacitatea de a analiza lucrurile obiectiv si in profunzime… compenseaza prin „capacitatea” de a „gandi”, exclusiv, prin clisee ieftine si fara nicio baza reala …dar, in acelasi timp, deloc surprinzatoarea (deh, cand mediocritatea isi da mana cu fudulia …)

            adevarul are la fel de multa nevoie de ce ai insirat tu mai sus precum un peste are nevoie de o bicicleta :) … asocierile intamplatoare si nu neaparat frecvente (contrar a ceea ce crezi tu) nu se traduc in relatii de cauzalitate … o sa-ti dai si tu seama de asta cand o sa mai cresti (dar doar daca esti cat de cat istet)

  4. …..sunt aici D-le Liiceanu si citesc. Ma bucur ca v-am alungat lehamitea si v-am mai smuls un articol. De mine depind si părinții si copiii si dacă am capul la mine, reușesc sa-i susțin si pe ei. Cu maica-mea chiar vorbesc despre dumneavoastră si ii citesc si ei, așa ca menirea v-ați atins- o. Dupa cum vedeți, deja este o familie ( dar cu siguranta sunt mult mai multe ) dependenta de ceea ce scrieti si dvs. si dl. Plesu si in general toți cei care reușesc sa ne învețe sa înțelegem vremurile pe care le trăim. Așa ca va rog, nu ne lipsiti si de putinul care ne-a rămas!

  5. Vorbind despre executii publice :)

    „Drumurile discursului public românesc ale acestui început de an sunt înzăpezite de grafomania din ce în ce mai agitată a unui propagandist revitalizat de circumstanțe favorabile acestui tip de “precipitații atmosferice”.

    Dl Vladimir Tismăneanu ninge peste românii de pretutindeni cu diagnostice “apodictice” și cu analogii mai grele decât calota polară. Un demers urmărind parcă înghețarea arterelor dezbaterii publice și instaurarea unei glaciațiuni care să conserve, pentru eternitate, mustața lui Stalin pe un fals chip al lui Michnik. Cum ar veni, un rânjet cu chip uman.

    Dacă, în 1946, Andrei Jdanov a îmbogățit “democrația culturală sovietică” cu faimoasa lui doctrină (“Singurul conflict posibil/acceptabil în cultura sovietică este conflictul între bun și cel mai bun”), dl Tismăneanu se zbate să impună în discursul public românesc o doctrină la fel de jdanovistă – “Singura opțiune în discursul public românesc este între ce zic eu azi și ce am zis eu alaltăieri. Ce o să zic eu mâine e Biblia societății civile și voi trebuie să mă urmați, altfel…”

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/oportunism-gargara-escrocherie-ii-102544.html

    • Ei, acuma, cu Vox publica si cu dl Tudoran ne-am lamurit de mult. O suma de ratati hotarati (ratarea mintii si caracterului moral, ba si a condeiului de prea multe ori). Ce e remarcabil insa la dl Tudoran este ca ilustreaza perfect tocmai acuzele pe care vi le aduce dvs. De exemplu grafomania ( a scrie mult si fara rost). Sau nu, gresesc, un rost exista: sa terfeleasca si el, pe cate cineva din autenticele (nu falsele) elite. Acum i-a casunat pe dvs :)

      Totdeauna m-am intrebat in cazul personajelor de gen, care, intr-o anume etapa a vietii lor, pareau a avea si alta menire decat sa terfeleasca si murdareasca oameni si idei utile, curate: ce-i mana pe ei in lupta? Pizma? Prostia? Plictisul? Vanitatea? S-au prostit adica la batranete (pardon, maturitate)? Sau au disimulat pana la un anumit moment cu dibacie? Desigur, nu vom sti cu certitudine niciodata

    • Sa fim seriosi, articolul la care va referiti este o „executie publica” exact la fel cum articolele d-voastra sunt „executii publice”! Cu siguranta nu la genul asta de dezacorduri se referea autorul…

    • In alta ordine de idei, bine ca ne-am lamurit, domnule, de unde ni se trag toate nenorocirile, ba si astea meteorologice, cu genrul, cu circulatia, cu iarna. De la dvs. E clar. Si de la Plesu, Liiceanu, Patapievici si compania de grafomani, in general.

      Slava domnului ca ne-a edificat Dorin Tudoran. Altfel muream tampiti. Vesnica pomenire ii vom purta in acest sens dlui Tudoran. Fiind, si pe aceasta cale, de neuitat :)

    • Domnule Tismaneanu, iesiti putin din postura de victima a tabloidelor si diversilor opozanti si faceti o mica paralela intre cele spuse in articolul de fata si usurinta cu care articole ca cele citate de dvs isi gasesc sustinatori.

      Asta inseamna ca tot efortul de a spune sau scrie vorbe se cam pierde undeva.
      Cand nu ai acces la mass media iti trebuie un joc de domino: educi pe cineva care educa pe cineva care educa pe altcineva, etc.

      Din pacate, jocul asta de domino nu prea merge, cel putin la noi. Ma uit cu mare respect si admiratie la ucraineni. Ei se lupta sa iasa din ceva care seamna cu ce ni se pregateste noua.

    • A vorbi despre mania scrisului este la fel de absurd ca a vorbi despre mania vietii, scrisul este o hrana a spiritului, la fel cum sunt alimentele pentru corpul fizic. Asa ca dl. Tismaneanu ar trebui sa treaca peste acuza de „graphomanie”, ar trebui chiar sa se simta mandru! Adevarata problema este alta. Dl. Tismaneanu nu mai este in postura de a se „ingaocea” (scuze pentru barbarism!) sau a oferi un teren propice „ingaocirii” (iarasi scuze!). Altfel spus, dl Tismaneanu nu mai este in situatia de a forma gasti sau a fi cap de gasca, ci in cea, neplacuta, ce-i drept, de a fi luat sau nu intr-o gasca, fiind la mila noilor capi de gasti, autohtoni, care-si reprima nemilos concurenta. Acesta este, invariabil, efectul dragostei politice la distanta, dar si al emanciparii ucenicilor de sub influenta maestrilor. Vremea unora trece, a altora vine, orice lucru are vremea lui, in intelepciunea solomonica. E vremea lor, d-le Tismaneanu! Gasca a murit, traiasca gasca!

  6. A fost o practica sistematica,fatise sau din umbra.Au fost creditati de noi sa ne injoseasca,sa anhileze modelele,sa amputeze gindirea si creativitatea sociala.Compromisul a existat in permanenta,toleranta a fost stimulata aberant.Cultivarea desantata a unui nationalizm fals si nimicitor al populatiei credule.Se spune dupa un proverb de ,probabil,origine germana ca :ACOLO UNDE E LINISTE ISI FACE DRACU CUIB.Linistea este la ea ACASA.

      • „Mihai Popa spune:
        04/02/2014 la 0:00

        Elevul care nu se străduiește să pună cele mai bune întrebări este o rușine pentru Profesor.”

        De ce sa fie o rusine pentru profesor? Sunt profesori si profesori asa cum sunt elevi si elevi. Nu stiati ca exista si elevi care nu sunt capabili sa puna intrebari interesante sau potrivite, oricat s-ar stradui un profesor, orice ar face? Exista domnule, si nu putini. A sustine contrariul inseamna a fi lipsit de realism.

    • Am senzatia ca va place sa absolutizati lucruri foarte relative si/sau sa emiteti propozitii pe care le doriti a suna postulate sau maxime clasice.
      …si daca elevul este un Einstein?… sau dascalul un ponta?

    • Cheap shot.

      Doar asa, ca sa vorbim in termenii falsului dv postulat:
      1. poate ca asta o fi fost aprecierea dascalului Noica (nu rezulta din text ca nu a fost).
      2. daca nu, ramine ca asta e evaluarea intrebarii – puse acum 40 de ani de elevul Liiceanu – de catre dascalul care a devenit intre timp fostul elev Liiceanu.

  7. Dintr-o extrema in alta sau cum s-au „filfizonizat ” romanii.

    Daca pe vremea securitatii comuniste, instinctul de conservare era totusi un motiv cat se poate de serios pt a-ti tine gura si a inghiti in sec, iata ca, acum, am ajuns sa ne temem de chestii de genul:
    „Oare ce va zice X sau Y despre mine la TV, daca voi indrazni sa spun si eu ceva….?”

    Cred ca romanii s-au cam blazat si totodata s-au cam subtiat prea mult la piele incat au ajuns sa se teama mult mai tare de ocarile unor Badea, Gadea, CTP sau Grecu, decat s-au temut, candva, de beciurile securitatii si de bataile incasate de la plutonierii cu cefe groase.
    Oare chiar nu se mai gasesc in Romania destui oameni cu vlaga si condei ascutit, incat sa fie capabili sa tina piept celor cateva goarne de care se tem?
    Sau au ajuns oamenii de valoare sa fie atat de interesati (panicati) de parerile publicului Antenist sau ale cititorilor de bloguri obscure, incat prefera sa se retraga „maiestuos” fiecare in propria-i cochilie??
    Daca e asa, e foarte grav.
    Sau multi din oamenii de valoare se distanteaza cu superioritate de troaca pt a nu fi mancati de godaci?
    O fi si distantarea asta o metoda buna, verificata, dar ea are efect doar atunci cand godacii raman la troaca lor.
    Insa, la ora actuala, godacii si-au parasit de mult troaca si se plimba nestingheriti, murdari, urat mirositori si grohaitori prin sufrageriile tuturor celor care doar si-au dus mana la nas, sau si-au bagat dopuri in urechi.

    Din cat stiu eu, nimeni n-a reusit sa scape de paduchi, ignorandu-i!

      • @ALX

        Aveti raspunsul tocmai in intrebarea dvs.

        Tocmai faptul ca nu stiti absolut nimic despre ceea ce am facut (sau n-am facut) , demonstreaza ca nu sunt decat o „ilustra necunoscuta” care nici la TV nu este invitata, nici rubrica proprie in vreun ziar nu are si nici o vitrina in care sa troneze o multime de premii pt activitatea literar-filozofica-sociala sau din oricare alt domeniu.
        Cred ca este o mare diferenta intre ceea ce fac, scriu sau gandesc eu si ceea ce fac, scriu sau gandesc oamenii deja consacrati in societatea Romaneasca (si internationala)
        Dar, probabil ca dvs aveti bastonul de maresal in ranita si considerati ca inca nu e cazul sa-l despachetati si sa ni-l aratati!

        • @Adriana Rotarescu
          Am mai intrebat pe acest forum pe cineva si va intreb si pe dumneavoastra: ce v-a impiedicat sa demonstrati in fata postului respectiv de televiziune impotriva imbecilizarii semenilor dumneavoastra? Credeti ca nu ati fi capatat vizibilitate? Cu siguranta s-ar fi gasit posturi de televiziune care sa va preia. Si puteati sa faceti multe lucruri, numai ca nu v-a trecut prin cap ca aveti vreo responsabiliatte. Altii au si vini si responsabilitati. In alta orsine de idei, vedeti ca ati dat cu bastonul de maresal in gard :-).

    • Nu subestimati profesionalismul haitei de la A3. Nu sunt niste simpli latratori de ocari. Sunt adevarati profesionisti ai manipularii, ai manipularii cu efect garantat – cea bazata pe rostirea jumatatilor de adevar.
      Iar seful haitei are si avantajul de a avea pregatirea de predicator al unui cult protestant, folosind cu maiestrie tot ce a invatat la scoala lui de predicator, inclusiv gestica expresiva. I-as numi chiar „artisti’ ai manipularii. Nu se poate lupta contra lor decat printr-o campanie zilnica de demontare pas cu pas, fraza cu fraza, a tehnicii lor de manipulare, folosind inregistrarile emisiunilor lor. Dar cine sa intreprinda o astfel de campanie, si cu ce mijloace?
      Eu, recunosc, ii urmaresc de multe ori aproape fascinat de maiestria lor, intrebandu-ma in acele momente cam cati dintre telespectatorii lor pot scapa din plasa aruncata de ei.

      • Revin si intaresc afirmatia ca la A3 avem de a face cu ARTISTI ai manipularii.
        Asta seara, marti, 4.02.2014, am urmarit finalul emisiunii „Sinteza zilei”, pe care l-as considera o adevarata reprezentatie shakespeariana. Cred ca cel mai mare actor nu ar fi recitat mai expresiv un monolog, asa cum a facut-o seful haitei, predicatorul, in incheierea emisiunii. Numai cine il urmareste pentru a-i aprecia talentul de manipulator poate scapa de sub mrejele predicii lui.
        Reprezinta un pericol imens pentru poporul roman. Sincer, ma tem ca nu peste mult timp il vom vedea ales in cea mai inalta functie a statului. Are puterea de seductie a lui Hitler.
        De remarcat ca in timp ce curgea finalul emisiunii membrii haitei, cu figuri exprimand satisfactia deplina, se felicitau reciproc cu acel gest al sportivilor invingatori in competitii, prin lovirea palmelor.

    • Ne lipseste unitatea.Toti intelectualii se cred unici,uita ca nu suntem decat mladite in butucul VITEI,ca nu putem avea roade decat tragandu-ne seva din acelasi BUTUC. Daca toti cei care vad ca ne ducem de rapa si-ar uni fortele si ar iesi in fata multimii dezorientate,chinuite, batjocorite cu o solutie comuna,sigur ar ca

      stiga increderea turmei ramasa fara niciun pastor.Se aud voci izolate,contrzise de alte voci la fel de singuratice.Nimeni nu poate fi convingator cand nu e sustinut de altii la fel de cinstiti si capabili.Romanii nu mai au o tinta nobila spre care sa se indrepte,i s-a furat DUMNEZEU si nu i s-a oferit nimic care sa-l poata sustine.I se umple mintea de cuvinte,dar inima nu mai are o morala dupa care sa stie ce este bine si ce este rau.

      • Well, a încerca să unești niște intelectuali e un efort care nu poate duce nicăieri, ”herding cats” spun anglo-saxonii la chestia asta :P

        Persoanele inteligente nu se pot uni ca scop în sine, chiar dacă pot coopera ocazional. Numai proștii se unesc de dragul de a se uni, pentru a se simți puternici ca grup, conștienți fiecare de inferioritatea sa individuală. Așa că intelectualii nu sunt și nu pot fi uniți, ei sunt conștienți de superioritatea lor individuală chiar și atunci când această superioritate nu există.

        Pentru cine dorește să înțeleagă mai clar ideea ”herding cats”, enjoy:

        http://www.youtube.com/watch?v=Pk7yqlTMvp8

        ”I’m living a dream” :P

  8. Cu modestele mele cuvinte imi iau permisiunea de a va raspunde la intrebarea dvs.: ” Ce a făcut puterea de la noi ca să amuțească cuvintele?”

    A biciuit moral intelectualitatea romaneasca si a trimis-o in derizoriu. Marea ei majoritate a plecat inspre toate zarile planetei ….. nu’i usor sa pierzi 1/3 din medicii romani in doar citiva ani , darminte sa pierzi in 15 ani majoritatea intelectualitatii tehnice educate in decursul citorva generatii …. Nu uitati ca Romania a pierdut citeva milioane de romani – care milioane nu sunt nici pe departe reprezentate de cei cu nivel mediu si submediu de cultura…..
    Fara intelectuali o tara este sortita caderii in mocirla istoriei….cred ca am copiat(plagiat) un mare intelectual roman care spunea aceste vorbe cindva, undeva…
    Va doresc o batrinete linistita si o viata lunga de aici din Canada.

    • Sunt uneori adevaruri care nu trebuie rostite de catre oricine.Faptul ca va aflati in alta parte decat in tara este rezultatul deciziei pe care ati luat-o candva, dar este avantajul sau dezavantajul dumneavoastra.Eu, ca traitor aici nu vreau sa va aud cum cantati prohodul natiei pentru ca intelectualii au plecat.Au plecat cei care nu sunt in stare sa lupte, cei care au urmarit sa traiasca in liniste dar care, iata! nu ne lasa pe noi ceilalti sa ne plangem si sa luptam cum om sti mai bine. Noi am ramas in teren, voi sunteti spectatori si nu aveti nicio indreptatire sa scandati vreo lozinca sau vreun indemn. Cainele moare de drum lung si cineva de grija altuia

      • pai poate mie domnule arama mi or mincat comunistii din romanica mai multi ani ca dumitale;de ce sa n am si io dreptu sa scriu aci!? da sa stii domnule c o fac cu gindul ca poate ajuta;
        potzi plinge si lupta,cum stii ,vorba dumitale, da atita timp cit comunistii ma tot numara si le ies tot 20 milioane,iar daca unu de pe aci e remarcat de imperialisti,imediat patriotu rumin sare ca i rumin ca el,lasa ma si pe mine sa vorbesc.
        unde o fost acest domn autor acesti 24 ani?sau mai este unu care azi a sarit la celalat capat cind atunci era ministru.eu shtiu unde au fost.
        romanica are si la categoria intelectuali cea ce merita

      • @I. Arama

        ” Au plecat cei care nu sunt in stare sa lupte, cei care au urmarit sa traiasca in liniste dar care, iata! nu ne lasa pe noi ceilalti sa ne plangem si sa luptam cum om sti mai bine” .

        Stimabile,

        Am trait 33 de ani sub regimul salbatic al lui Ceausescu si alti 6 sub „blindetea lui Iliescu” . Am luptat, am luptat pentru binele romanilor , dar si pentru binele familiei mele. N’a fost sa fie . Vorbele lui Brucan (cei 20 de ani …si ceva) m’au ingrozit . Cind am facut calculele , am realizat ca cei 20 de ani sint doar ogluma proasta, securisto-comunistii au nevoie de putere pentru inca o generatie ( progeniturile lor) cel putin . Si atunci am plecat.
        Dvs ati ramas. De plins va plingeti , de luptat nu prea as spune . Cred ca am dreptul sa admir macar un om ca D-l professor Liiceanu , sfaturi romanilor ramasi acasa cred ca nu trebuiesc oferite. ROMANUL de acasa le stie pe toate. Si cum e in America si cum e in Moldova si cum e la Paris .
        Noi cei ce am devenit ” law abiding citizens” in alte tari care ne-au primit si nu ne-au lovit sub centura, am devenit pentru romanii de acasa ” prostii care mor de grija altora” sau „ciinii care latra’…
        Romanii de acasa pe care’i deranjeaza cei de peste mari si tari au devenit „caravana” .
        Slava Domnului ca nu toti romanii ramasi acasa pe baricade vorbesc cu acelasi venin precum Domnia Ta .
        Sa ne auzim cu bine….

  9. Va salut, Domnule Liiceanu.

    Avea si nu avea dreptate amicul cu vorbele în vânt.
    Precum vedeti, începe sa se ridice o forma de constiinta populara, si jurnalisti ca Nasul fac proba faptului ca SE POT întâmpla schimbari.
    Dar nu din vorbele spuse în vânt, ci din actiuni concrete rezultate din vorbele respective.
    DACA SE ÎNTÂMPLA.
    Cât despre scuipat…e scuipatul prostovanului, nu are prea mare greutate. Important e ca ceilalti oameni sa se adune si sa faca ceva, sa se opuna împreuna.
    Nu au ce face contra multimii. Cei ce-l scuipau pe Patapievici cu siguranta au disparut când OAMENII au iesit în strada. Îi stim cât sunt de lasi.

    Va multumim anyways. Bafta!

  10. Cuvintele nu pot schimba, prin ele însele, nimic. Orice psiholog o să vă confirme că educația reală constă în ceea ce trăiește copilul zi de zi, nu în ceea ce i se spune copilului.

    Iar în România, ceea ce trăiesc oamenii zi de zi nu are nicio legătură cu ce li se spune de către dl.Liiceanu. Pentru cine a citit Popa Tanda (însă cu mintea de adult, nu ce s-a predat în școală) este clar că în România nu predica lipsește, ci faptele, acțiunea concretă. Însă există un mod concret în care puteți acționa: convingeți-l pe dl.Andrei Pleșu să accepte să candideze la prezidențiale, măcar atât ar putea să facă vorbele dvs.

    • De ce sa candideze Andrei Plesu la prezidentiale ?
      Ca sa divizeze si mai mult voturile celor care lupta impotriva grupului infractional organizat din usl ?
      Sa candideze doar daca va fi singurul reprezentant al unei coalitii impotriva usl.
      Toti intelectualii cinstiti, patrioti trebuie sa sustina, pe fata, explicit, un singur partid in alegeri si o singura persoana pentru functia de presedinte.

      • Da. Mai rămâne să stabilim și care ar putea fi acea persoană, cu suficientă expunere publică încât să aibă șanse reale să obțină voturile necesare. Deocamdată, opoziția se alintă cu candidați insignifianți, gen MRU sau Predoiu, care probabil nu vor obține nici măcar voturile obținute de Isărescu sau Stolojan în 2000.

        Este nevoie de un candidat unic împotriva USL, dar în afară de Andrei Pleșu sau Mugur Isărescu, nu prea există nume pe care să le voteze și ”mahalaua ineptă”. Și fără voturile mahalalei inepte, nu ajungi președinte. Dixit.

      • Imi pare cu mult sens comentariul Harald. Inainte de a-l citi, chiar imi trecea prin minte ca n-ar fi o idee rea sa fie infiintat un Partid Politic al Elitelor.
        Cat de mult s-a chinuit Monica Macovei cu introducerea unei conditii etice in admiterea membrilor intr-un partid si nu a reusit, probabil si pentru ca standardul unui partid politic comun este destul de coborat, sa ma exprim mai elegant.
        Cu totul diferita ar fi situatia intr-un partid al elitelor unde standardul, probitatea, etica sunt chestiuni naturale si intrinseci.

  11. Daca mai aveti cuvinte sa le folositi, va rog! Dialogul cuvintelor (” cel al pretendentilor”) pare a lua locul atacului la persoana. Uniti literele despartite de cianura pentru ca am intrat intr-o noua veche etapa pierduta inainte de regasire, cu drum laturalnic prin tribunalul batranilor. AU-Ro pe paine…

  12. Si eu citesc… asa cum probabil o fac multi altii, deci nu trebuie sa abandonati condeiul. Chiar daca stropii de cerneala sunt inghititi rapid de mocirla in care sa balacesc cei vizati, nu trebuie sa va opriti. Istoria va fi cea care-i va „aseza” la locul lor.

    Minunat ar fi, daca in urma cuvintelor, ar incolti si actiunile societatii civile. Ceva ma face sa cred ca nu mai e nevoie decat de primul pas.

    Va rugam, scrieti!

  13. scrisu i terapeutic. si n afara de terapie, exista speranta ca si altii se pot regasi in el.
    o masina (mai noua sau mai veche) ramine inerta fara o scinteie. romania a fost umilita si ingenunchiata intr un sfert de secol de nerusinare. dar poate nu infrinta. mai sint inca cavalerii sperantei (ati vorbit despre ei intr un articol).

  14. Din punctul meu de vedere, problema e ca vorbiti fara un scop clar. Imi place foarte mult cum scrieti/vorbiti la tv (de pe vremea cad ma uitam la tv), dar nu imi spuneti nimic nou, nu ma motivati in nici un fel, nu imi treziti sentimente pozitive. Ne plangem de mila de cand stim sa vorbim. Nu avem mandrie nationala, totul e rau la romani, nu suntem in stare sa facem nimic ca lumea. Pai dv sunteti un contraexemplu. Aveti o poveste de spus, aveti un car de sfaturi de dat. Mi-ar placea atat de mult sa va ascult cum va adresati unui public tinta mai mic. De exemplu, un amfiteatru de studenti. De la o anumita facultate, de o anumita varsta, dintr-o anumita regiune a tarii – toate aceste variabile fiindu-va cunoscute, astfel incat sa va modelati discursul in functie de ele. Ce ati vrea sa le transmiteti unor studenti medicinisti in an terminal? Ce le-ati spune unor copii de liceu care nu stiu inca la ce facultate sa mearga, in tara sau in strainatate? Daca vrem sa schimbam ceva cu vorbele, hai sa schimbam… Sa schimbam minti. Sa motivam oameni, sa ii educam, sa ii facem sa creasca asa cum ne dorim sa fie conducatorii si muncitorii nostri din toate domeniile. Asa cum v-ati implicat tot talentul in educatia fiului, la fel implicati-va in educatia celorlalti copii. Va rog.
    Uneori, ma gandesc ca este loc si de mine in tara asta si ca pot sa fac mult bine. Apoi ma gandesc ca pentru mine e mai bine sa plec. Cu totii avem dileme si trebuie sa luam decizii dificile uneori. Ajutati-ne sa le luam in favoarea societatii noastre, si nu in defavoarea ei. Of.

    • Doamna/domnisoara Crisitna, spuneti „Din punctul meu de vedere, problema e ca vorbiti fara un scop clar.”

      Ce sa zic? Are Thomas Sowell ( gugaliti, ca uite, aveti internet, si aflati dvs singura cine e si cu ce se ocupa in mod curent) o vorba simpatica si cred ca foarte potrivita pe caz concret: „hai sa facem ceva inedit: sa gandim” :)

      Altfel spus: e greu de inteles cum de nu intelegeti. Ce? Scopul ( foarte clar as zice) textelor de gen: tocmai educatia publicului. Pentru ca ofera clarificari asupra realitatii (care nu, iata, nu-i deloc limpede in capul multora) si formeaza discernamantul. Asta inseamna finalmente educatie sanatoasa, nu oferirea unor solutii gata preparate. Pe de alta parte, nu inseamna ca scopul textului ( textelor de gen) va fi atins in persoana oricarui adrisant din publicul larg. Uneori mai si esueaza.

      Stiti, tine de praxeologie ( conditiile eficientei actiunii umane): actiunea umana e mult mai eficienta daca inainte de a trece la fapte ( in general, dar si in special, in materie civica si politica) mai intai gandim. Autonom si critic, raportat la realitate. Asta se invata. Daca nu avem obisnuinta, uite, citim un text de gen ( recomandabil mai multe) si, in timp, poate izbandim. Sau nu. Depinde si de dotarea naturala.

      Deci, cum spuneam, daca n-ar fi tragica ( nu, n-ati inteles scopul demersurilor publicistice; insa faptul ca dvs inca n-ati inteles, nu inseamna ca el nu exista sau ca n-ar fi benefic) interventia dvs ar putea fi comica. Nu e. Repet: textele de gen au fix rol educativ, de formare a discernamantului personal, in raport cu realitatea ( nu tb sa fiti de acord, dar e important sa luati contact cu ipoteze alternative). Pe sistem,: pasul 1 gandim; pasul 2 decidem; pasul 3 actionam ( scriem, vorbim).

      Apropo, daca stiti toate lucrurile astea enuntate de autor, cum se face ca va zbateti in atatea dileme personale si nimic? Adica va aflati in incapacitatea de a decide pt propria existenta ( sunteti minora?), si cereti ajutor de la un necunoscut ( sau va cunoasteti poate cu dl Liiceanu, i-ati solicitat in particular sa va traseze domnia sa viitorul, si v-a refuzat?)

      Ei, acu s-a inteles? Nu? In regula. Mai incercati. God is great, si miracole discrete se petrec la tot pasul. Curaj.

      • Nu credeti ca ati exagerat cu acest text? Mai cititi odata pana la capat comentariul Cristinei si poate va dati si dumneavoastra seama ca sunteti nedreapta, blocandu-va mental la prima afirmatie a dansei.

  15. D-le Liiceanu, pe hotnews v-am pomenit intr-un comentariu ca fiind un neplagiator , comparativ cu ponta. DVs sunteti cel la care m-am gandit pur si simplu ca exemplu de cultura.Mie chiar mi-a placut despre limita cand a aparut,mi-a ridicat viziunea de sine .Ce cuvinte bolovanoase scriu…oamenii cand citesc scrierile cuiva au impresia ca prin ele au si omul la indemana, ca il cunosc cumva.Este valabil, ca adolescent miop.
    Poate ca dvs sunteti rau , cum scria cineva pe hotnews, si eu in oglinda nu ma mai vad bine nici macar pe mine, fata catre fata si poate ca totul e decadent si isi contine in marire autodistrugerea.Pe scurt, in tara dvs si a mea ,empatia, morala,etica ,iubirea si mila au murit.
    Aceasta este limita ramanicai, o fusta de tiganca cu cosul cu flori, neintinsa in patul lui procust, lasata decat ! pe mana primului criminal eliberat aiurea.Picioarele goale ale mamii Romanii cazute sub cancerul sanului ponta si nastase si iliescu.Acestia au ucis cu adevarat taranca din piata, omul cu taurii la arat, inclusiv tiganca la ghicit si vinul din piete la prima spuza.
    Bine ca e vin fiert la luxemburg, pe strada.Bine ca vand romanii carnati in southampton.
    Dar tara mea ,fata mea frumoasa, cu un cercel de aur stralucind in ureche …unde esti, tara?
    Mi-e dor de tine !

    • mi-au furat tara , dl-le Liiceanu , locul unde m-am nascut si am crescut si traiesc.
      mi l-au furat pe eliade, pe dvs , pe minulescu, pe iorga.
      nu mai exista nici o armonie in amurgul toxic al bucurescilor,lacra cu odoare este pisata si scuipata in tara asta,we’re countryless.

  16. Nu mai avem nimic de pierdut. Daca se instaureaza dictatura de tip neo-rusesc, ca la Moscova, nu mai avem nimic de pierdut.

    Trebuie sa vorbim. Sa spunem adevarul. Oricum vom fi luati la ochi, daca se va instala raul cel mare. Dictatura nu ne-ar trata mai bine, doar pentru ca in Februarie 2014 ne-am fi oprit din criticat.

    Dar totalitarismul inca nu a sarit peste Romania. Cit sintem inca in viata, sanatosi, trebuie sa vorbim. Trebuie sa luptam pentru libertate si adevar. Deocamdata nu este nevoie sa intreprindem nimic eroic. Iar cuvintele sint inca arme teribile. Altfel nu s-ar depune atita efort pentru discreditarea intelectualilor si jurnalistilor. Adevarul doare.

    • @Daniel S

      Unde v-ati simtit, in ultimele luni, vorbele ca niste arme?!
      Unde sa tot vorbim? Ca aici, intre noi, batem la porti deschise, ne mai si laudam /completam, etc.
      Dar UNDE, CAND SI CUM simtiti ca ce spuneti (desigur, conform cu ce ganditi) poate fi o arma?
      VA IMPLOR VINDETI BREVETUL ASTA ! Locuiti in tarisoara?!

      Mie, dimpotriva, imi pare ca ni se aplica proverbul cu „cainii latra, caravana trece”…”Lasa-i, dom’le, sa macane, se mitingeasca, e libertate, lasa-i, si noi ne vedem de treaba”…

      • Din presa, din experienta de viata, din viata mea personala.

        Uite, zici ca nu prea conteaza cuvintele. Recent am fost alungat de pe un site. Mai intii mi s-a sugerat politicos sa comentez pe alte site-uri. Apoi mi s-au blocat toate comentariile.

        Daca se blocheaza toate comentariile mele, unui anonim fara opera, mediocru intelectual si in ale scrisului, neauzit si necunoscut, …. cum imi spui dumneata ca ideile si cuvintele n-ar fi arme?! Ba sint domnule! Si inca foarte puternice.

  17. Da, vorbele se pierd in vant, daca nu sunt sustinute de fapte, de o interactiune cu realitatea. Nu poti sustine ceva, iar tu sa actionezi altcumva. Nu poti fi jurnalist obiectiv, cand esti angajat la un patron care are interese personale, altele decat adevarul impus de o logica elementara. Cuvintele sunt ingradite de restrictii financiare – banii sunt ochii dracului. Sa va dau si un alt exemplu. Esti angajat la o instututie de stat, cu gestiune, evident, proprie. Directorul institutiei numit de ministerul coordonaltor, solicita angajatilor sa faca niste activitati pentru minister, fara a exista un contract intre acea institutie si minister. Ce poate face angajatul? Orice cuvant ar rosti impotriva celor care-l abuzeaza, se va intoarce impotriva sa – isi va pierde locul de munca, iar acum, credeti-ma, nu prea gasesti asa usor un loc de munca! Totusi, suntem europeni, iar aici, in Europa, s-a si murit pentru Cuvant. Poate exista o sansa, poate cuvantul trebuie folosit pentru a-i destepta pe cei care ne conduc (si acum au puterea, oricum si-ar fi luat-o), pentru a-i constientiza ca numai „prostii sunt inzestrasti cu smecherie”, asta insemnand ca maine pot cadea in derizoriu, daca astazi nu-ti vazi decat interesul propriu si/sau de gasca. Ca in memoria colectiva a ramas si Iuda… Ca vorbele care nu se pierd in vant, acelea rostite de cei cu bani multi, sunt vulgare pentru ca realitatea pe care o defines (de care sunt nascute) este o realitate jalnica, si nu un basm frumos in care ei ar vrea sa traiasca…

  18. @ din Canada,
    nu ai dreptate in totalitate, dar ceva tot este; uite, in tara au ramas `telectuali de genul prozatorului C. Teodorescu (daca ar fi singurul, dar face parte dintre cei ce au protestat scandind „noi v-am votat, voi ne-ati inselat”), iar de peste Balta ne asasineaza cu deontologia sa poetul Tudoran. Care se crede impartial dupa ce a consiliat „purul” lui Felix.
    Nu, intelectualitatea nu a fost biciuita, ci unii s-au prosternat singuri; de urmarit poetii Iaru si Hurezeanu. Sint o mindrete de slujbasi ai uslamismului. Sint minuitori de cuvinte.

    • Dragute comentarii. Multe dintre ele bine spuse.
      Dar putini dintre domniile voastre pun degetul pe rana adevarata a intelectualului roman care ar trebui sa iasa in fata multimii si sa lumineze calea spre o viata mai libera si mai buna si care intelectual a avut taria de caracter sa ramina acasa si sa accepte sau nu ultimii 25 de ani.
      Stiloul este o arma mult mai feroce decit bastonul daca este bine minuit …
      Recomand cu ardoare o carte cu adinci raspunsuri la situatia prezenta din Romania . O recomand si domnului Liiceanu si domnului Tismaneanu fara menajamente.
      Citez :
      „You can’t come back from betrayal. It takes you 20 years to build a reputation, it takes two seconds to have it destroyed.” – Karen Stephenson – „A Quantum Theory of Trust”

      Cred ca sinteti cu totii de acord ca multi intelectuali romani ne-au(s-au) tradat in toti acesti ani si ca reputatia/onoarea au devenit notiuni fara valoare si continut pentru ei….

  19. Nu stiu ce cred altii, dar strict economic, Romania a evoluat multumitor dupa 1989. Sa nu uitam ca intreg deceniul 9 a fost unul de grava criza si am reusit sa recuperam totusi din decalajele fata de occident. Probabil ca atunci cand deplangeti situatia in care ne aflam va ganditi la calitatea execrabila a celor care ne conduc azi, si, pe cale de consecinta, sunteti ingrijorat gindind la perspectiva. Eu sunt disperat si de aceea va rog domnule Profesor, daca tot v-ati hotarat sa coborati in arena, atunci jucati politic. Nu va cer sa va inregimentati dar va cer sa alegeti si sa aveti curajul de a sustine una din tabere laudand-o si incurajand-o. Nu aveti nimic de pierdut, si asa suteti considerat basist. Bineinteles ca trebuie sa loviti cu toata puterea dumneavostra in USL. Nuantele sunt foarte importante domnule Profesor si atunci cand spuneti : Ce a făcut puterea de la noi ca să amuțească cuvintele? nu e totuna cu expresia: Ce a făcut actuala putere de la noi ca să amuțească cuvintele? Nu va faceti iluzii ca veti dizloca electorat de la PSD, dar fiind mai clar si mai concret politic exista sansa sa recuperati dintre dezamagitii care au votat candva cu reformistii. Cred ca multi dintre ei v-ar urma. Mi-a placut mult articolul in care domnul Plesu il desfiinteaza pur si simplu pe domnul Barbu. Luati-i pe rand si terminati-i. Asta are cred un efect net superior unor articole in care descriem foarte bine o situatie data si pe care o deplangem eventual. Asigurandu-va de respectul si pretuirea mea, apreciez articolul dumneavoastra, dar cred ca in aceste momente cruciale este nevoie de mai mult.

    • S-a recuperat doar o parte din decalajul tehnologic, în sensul că românii au aceleași telefoane GSM ca în vest și conduc aceleași mașini ca în vest.

      Dar în materie de bunăstare materială nu s-a recuperat nimic. La capitolul ăsta contează cum trăiesc cei mai dezavantajați 25% dintre membrii unei societăți, nu cum trăiesc primii 1%. Dacă cineva consideră că o vilă din Pipera oferită la vânzare pentru 10 mil.euro înseamnă că s-a recuperat decalajul față de Franța și Anglia, unde un castel cu 10-15 hectare de teren pe lângă el se poate cumpăra cu 2-3 mil.euro, înseamnă că ”România se îndreaptă spre noi culmi de progres, tovarăși”, dar asta nu înseamnă că oamenii trăiesc mai bine.

  20. Domnule Liiceanu, va multumesc pentru ce ati scris si sper sa ma iertati pe mine si pe altii ca mine care doar citim cele scrise de dv si de altii care se straduie, fara sa va oferim incurajarile si multumirile noastre. Uneori facem asta din lipsa de timp, alteori de lene, din lasitate samd. Cuvintele dv insa rodesc in unii dintre cei care le citesc sau le aud, chiar daca dv nu stiti asta. Eu unul va urmaresc textele de aproape un sfert de secol, timp in care, cred, am fost puternic influentat in bine de ele, am fost incurajat in momentele mele de pesimism sa stiu ca nu sunt singurul care gindeste in anumit fel samd.

    Asa incit este rindul meu sa va urez curaj si sa va rog sa nu incetati sa comunicati cu noi, cititorii si semenii dv. Efortul nu va fi niciodata zadarnic.

  21. Din pacate Romania actuala nu se afla in faza schimbarilor posibile prin adevaruri, fie ele si bine rostite. Suntem departe de societatea in care s-ar muri din cauza unei virgule, cum ar fi dorit un geniu nascut pe aceste meleaguri. Nu precizia si adevarul sunt prioritatile populatiei acestei tari, iar cei ce o conduc au inteles foarte bine acest lucru, administrandu-le zilnic doza de „cianura” cu care pot sa o manipuleze suficient cat sa-si asigure pozitiile dominatoare. Reperele acestei populatii majoritare lipsesc cu desavarsire. Aceasta masa amorfa de manipulare a devenit critica din punct de vedere al functionarii, sau mai precis al disfunctionarii unei societati normale. Sunt copiii orfelinatelor unei istorii oculte, dezabuzati si dezinteresati in a-si cunoaste adevaratii parinti si adevarata poveste a abandonarii lor.
    Sigur, pentru adevarata elita intelectuala, e dezarmant ca, in tara in care cuvantul lor ar trebui sa fie luat in seama, e imposibil de dovedit pana si un evident fapt de plagiat elemetar.
    Si atunci pe buna dreptate ne putem pune intrebarea, care mai este rostul cuvantului de buna credinta, modelator si care incearca sa lumineze zonele de umbra care ne intuneca prezentul. Care este ecoul acestui cuvant in marea harmalaie generala ?
    Scrisul cinstit isi mai gaseste cititorul, sau are dreptate cel ce e de parere ca sunt vorbe aruncate in vant? Daca ambitia celui care scrie e sa schimbe fata trista a Romaniei de azi, aceasta ambitie e, in cel mai bun caz, o simpla utopie. Dar daca, in loc sa aruncam in vant acest cuvant, il luam si-l punem atent intr-o sticla, pe care o aruncam in valuri, e posibil ca, poate, cate un navigator, si el ratacit, sa-l gaseasca si sa lanseze un colac de salvare.
    Atata cat mai exista o minima speranta, scrieti la fel de cinstit si convigator, chiar daca destinatarii nu vor fi majoritari.

  22. Nu sunt vorbe in vant!
    Sunt strigatul de disperare al unei constiinte nationale tot mai firave.
    Romanii sunt zilnic intoxicati, dezinformati, dezbinati, manipulati, ticalositi de cei care detin puterea politica, economica, mediatica.
    Cineva trebuie „sa poarte crucea pe drumul Golgotei” si sa spuna poporului ADEVARUL!
    De ce nu se vad rezultatele?
    Pentru ca prostia si ticalosia sunt majoritare, si in „democratie” majoritatea se impune.
    Daca ticalosii sunt uniti in scopurile lor, „elitele” sunt dezbinate, egoiste si n-au format o solidaritate si un PROIECT COMUN.
    Sa ne unim glasurile intr-un strigat puternic si atunci vom fi auziti in „galagia” mediatica.
    Mai exista ALIANTA CIVICA?
    Pe cei care doresc sa se implice in REFORMA MORALA ii astept sa-mi scrie.

    • @Simion
      Iata, eu va scriu…
      La Alianta Civica, acum secole, am avut singurul carnet „de partid” post-’89 (se intampla ca nici inainte n-am avut vreunul)…Apoi, mi-a fost mila de mine si de naivitatea mea, o vreme l-am pastrat suvenir, apoi…

      In general n-am tacut, am petrecut mult timp „in Piata” de-a lungul acestor decenii, am crezut o vreme in niste glasuri care ar trebui sa ne reprezinte pe noi, minoritarii de care vorbiti…
      Acum, pur si simplu, nu mai cred ca tara poate si vrea sa iasa din cea mai profunda criza a sa, cea morala. Si nici ca cei ca mine ar putea face ceva in acest sens.
      Asa ca va intreb: ce e REFORMA MORALA, un concept la care tineti, un partid pe care vreti sa-l fondati, un slogan, un manifest?! Poate vreun nou talk show, sa luptam cu manipularea de care vorbiti?!
      Imi e simpatica naivitatea dvs si o invidiez, e un anume tip de semn de tinerete spirituala.
      Sa v-ajute D-zeu sa nu va paraseasca!

  23. Suntem mult mai multi decat va imaginati d-le Liiceanu, cei care avem nevoie de dvs. si de cei ca dvs. sa scrie, sa scrie cat mai mult. Ne sufoca o revolta neputincioasa, asistam de ani de zile la o spalare cotidiana pe creier prin intermediul mijloacelor media si nu putem face nimic, votul universal ne-a coplesit si ne va coplesi pana cand se va renunta izbavitor la el, dar mai e mult pana atunci. Pur si simplu, nu mai pot asculta minciunile zilnice ale unui premier lipsit de scrupule si de continut, infantil si posesor al unui vocabular demn de un licean corigent. Resimt fiecare articol scris de dvs. pe care il citesc ca pe o alinare sufleteasca, dar imi cade atat de bine incat e o senzatie aproape fizica. Nu va puteti imagina cata nevoie avem sa continuati sa scrieti, cat mai mult, cat mai des…Pentru noi, luptati pentru noi!

    • Sunt de acord cu dumneavoastră, mai putin o singura afirmatie, aceea care privește votul universal.Daca discutam aici, acum, pe acest site, despre democrație, stat de drept, libertate si toate cele care converg din acestea, ar trebui sa știți ca votul universal a facilitat acest lucru.

      • Daca ar vota 3 milioane in loc de 18, 3 milioane selectati in functie de un test de cunostinte politice, de exemplu, criteriile de selectie pot fi multiple, nu credeti ca ne-ar fi mai bine? Sa nu confundam restrangerea votului catre cei care au habar ce voteaza cu dictatura. Faptul ca astazi voteaza si cei al caror vot e cumparat cu un kg de carne si care habar nu au nici cine candideaza bine, daramaite ce propune fiecare candidat, nu e un lucru deloc benefic democratiei romanesti, dimpotriva. Credeti ca daca dupa 90 incoace ar fi votat doar oamenii educati ne-ar fi fost mai rau? Credeti ca un discurs precum cel al celor de la putere de azi, ar mai fi putut avea un astfel de succes? Ne cramponam de cuvinte mari ca „democratie” si ne cufundam pe zi ce trece si mai rau in mocirla, insa, Doamne Fereste, sa nu ne atingem de votul universal, sa il lasam pe d-l Voiculescu sa decida soarta Romaniei multumita acestui vot universal si fortei media de care dispune. E timpul sa devenim mai lucizi si sa nu confudam notiunile. In alte tari, nu e populatie de 3 milioane de oameni, cred ca daca ar vota cateva milioane de romani ar fi arhisuficient ca sa ne asiguram ca nu cadem in dictatura, nu credeti?

        • Dl. Patapievici era ceva mai moderat decat dumneavoastra si il apreciez pentru asta: el propovaduia o intoarcere la votul cenzitar, unde exista vot universal, insa nu vot egal. Astfel incat pentru anumite categorii de cetateni 1 vot valoreaza cat 4 voturi ale altuia din alta categorie. Un sistem de altfel similar celui aplicat cu succes in Africa de Sud in timpul Apartheid-ului, unde aveau si negrii cativa deputati, asa de samanta.

        • Este adevărat ca Hitler, de exemplu, a preluat puterea democratic, prin alegeri libere.Da, mă sperie faptul ca ai noștri conducatori au mai putine scrupule decât nazistii, își forteaza propriul popor sa emigreze, ba chiar se lupta pentru dreptul romanilor de a-si lua campii. DAR… oamenii, cetățenii romani, trebuie sa invete, sa cunoască prețul libertatii.Este ca un vaccin.In fond, votul universal funcționează in toată lumea civilizata.Este dificil, va trebui, totusi sa „bem” si paharul acesta.Cu speranța ca va veni o lume mai buna.

  24. Domnule Liiceanu, adevarat si limpede formulat. Conteaza.

    As avea de adaugat un singur lucru: cu atat mai mult inseamna ca nu trebuie sa va opriti. Dar nici sa ne oprim. Vocile si condeiele de masura dvs, cu atat mai putin.

    Sa ne amintim ( doamne ajuta) toti, ca la raspandirea adevarurilor importante, mai ales acum (in epoca internetului) cu totii putem contribui. Pentru ca altfel… “când oamenii răi se adună, cei buni trebuie să se asocieze; altfel vor cădea unul după altul, un sacrificiu nemilos într-o luptă josnică ”. Edmund Burke.

    Da, lucrurile nu-s tocmai noi. S-au mai intamplat, si aici, si aiurea. Se tot intampla.

    De aia vin si spun: in lupta cu minciuna, nerusinarea si prostia asta maloasa care par sa sufoce adevarul, toti putem contribui. Trebuie sa contribuim. Finalmente tine de instinctul de conservare, atat cat mai avem. Pentru ca ideile conteaza, cuvintele conteaza, chiar daca in momente de deznadejde ni se pare ca nu. Ce-i de facut? Asta http://ihincu.wordpress.com/2013/03/14/pe-mana-ingerilor-defecti-expansiunea-prostiei/ Si s-o faca mai multi. Cat mai multi.
    Iar daca vehiculele mainstream media sunt coplesite de impostori si mizerabili, atunci sa cautam si gasim alte cai. E greu, dar se poate. Adevarul gaseste la o adica o cale. Fie si din om in om, daca altfel nu se poate.

    Si conteaza.

    Va multumesc ca ati hotarat sa va alaturati si mai activ decat pana acum, inclusiv aici, vocilor putine, dar mai importante decat toate celelalte, cele sufocante.

  25. Eu poate sunt mai buimac, dar eu cred ca votul inca poate schimba ceva. Clasa medie sa faca bine sa iasa la vot si sa voteze in masa acelasi candidat.

    Pensionari? Au tot murit din ei. Tinerii de stanga, cei care au votat USL pentru promisiunile ecologiste? Si-au dat seama de greseala.

    Si daca votam raul mai mic, este un pas inainte. Nimeni nu a spus ca democratia e perfecta. E doar cea mai buna din toate formele de guvernare incercate.

    • O curiozitate: cunoasteti multi tineri din-astia ecologisti care sa fi votat cu USL? Eu cunosc un semi-ecologist pe care-l suspectez ca a facut-o si mai stiu doi ecologisti de care-s sigur ca au facut-o. Treaba e insa ca stiu multi-multi ecologisti, majoritatea tineri, si niciunul din ei nu a votat cu USL, sunt sigur.
      E interesant ce spuneti ca experienta, poate a dumneavoastra e diferita.
      Scuze de off-topic.

  26. Ce-ar fi sa le dam foc, chiar aici, la toți?! Bineinteles cu cuvinte. Si sa ne inchipuim cum i s-ar topi ochelarii lui Ponta si cum i-ar sari sticlele lui Gadea , si sa ne imaginam cum i-ar mirosi barba lăsată proaspăt sa crească in puscarie, a lui Nastase! Vedeți ce efect minunat pot avea cuvintele? Si limitele sunt înfinite!

  27. D-le Liiceanu, cu toata dragostea,

    Cele doua „tehnici” de izolare, de inabusire a vocilor critice, descrise de dumneavoastra, sunt reale, aveti dreptate, dar nu cred ca sunt si decisive. Ele au atins doar patura urbana, semieducata. Destul de semnificativa numeric , de acord.

    Dar sa nu uitam ca jumatate din romani nu cunosc semnificatia cuvintelor „cultura” sau „morala”. Nu sunt manipulabili in acest mod „subtil”. Problema noastra, ca popor, este una de „masa critica”. Romania nu reuseste sa o atinga cu nici un chip. Elita e slaba numeric, emigratia e masiva. Daca ar avea o anumita pondere, poate ar reusi. Sunt motive mai multe, unul ar fi emigratia masiva a celor dotati, activi, intreprinzatori.

    De fapt sunt trei Romanii (nu doua, cum spunea un „ilustru” om de stat): intelectualitatea adevarata, patura „mancurtizata” si masa inocenta (sau „inocenta”), dusa la vot si „orientata” prin metode simple dar eficace. Nu comunica intre ele.

    In tinerete, cand cartile erau rare, am cumparat odata, dintr-o librarie, tot teancul de Georg Trakl (Tanguirea mierlei, cred) si l-am impartit cunostintelor, oarecum pe alese. Credeti ca am obtinut vreun iubitor de poezie expresionista? Acum hranesc ratustele salbatice, care ierneaza greu pe un rau din apropiere.

    Cred ca nu trebuie sa disperam, e prea tarziu sa renuntam sau sa plecam. Dumneavoastra, cand scrieti, o faceti ca sa va sistematizati gandurile si pentru bucuria catorva (ne intoarcem la acele microuniversuri, baloane personale de respiratie?). Daca o faceti ca sa schimbati lumea, gresiti.

    Mai exista si scriitura ca urlet, cum simt ca este acest articol. Se admite.

    Gabriel Deliu, Rm. Valcea

  28. Intotdeauna altii sunt de vina. Suntem cu totii specialisti in a spune ce rau e in tara, ce politicieni de doi bani ne administreaza prezentul sau viitorul, cat de rau am ajuns, si, mai ales, cum nu se mai poate face nimic pentru a schimba lucrurile in bine. Ne lamentam ca niste slugi sau ca niste babe pe marginea santului, refuzand cu obstinatie sa ne asumam ceea ce se intampla in jurul nostru. Asteptam sa pice din cer para malaiata un Mesia care sa ne rezolve toate problemele. In tot acest timp, trecem nepasatori pe langa cei care din prostie sau comoditate arunca mucuri de tigara pe strazi, acceptam restul trunchiat dat la magazin, ne inghesuim ca prostii la pomenile electorale ale politicienilor sau cream un sistem national de spaga pentru profesori. Har Domnului, traim poate unii din cei mai buni ani dati de Dumnezeu acestui pamant, si in loc sa ne suflecam manecile si sa ne construim tara la care visam, ne improscam cu noroi unii pe altii. Dam vina pe politicieni, dar uitam ca noi ii desemnam sa ne administreze tara, si tot noi le platim salariile. Ce fac politicienii, e treaba lor. Ce trebuie sa faca ei, e treaba noastra. Intr-o lume in care violenta e repudiata, societatea civila reprezinta principala arma a societatii in lupta pentru protejarea propriilor interese ale cetatenilor. Va place sau nu domnule Gabriel Liiceanu, sunteti parte in acest proces de aparare a democratiei, nu sunteti in afara lui. Va place sau nu, sunteti la fel ca si mine, direct responsabil pentru ce se intampla in tara. Nu la politicieni e problema, la noi e problema. Ei, asa cum sunt, sunt doar rezultatul acestei probleme. Nu avem cum sa-i schimbam pe ei atat timp cat noi ramanem aceiasi. Ei sunt imaginea noastra reflectata-n oglinda. Cum patrunde spiritul in lume,?… Prin noi, domnule Gabriel Liiceanu. Prin noi! Si tot in noi, inainte de asta, se naste. Cu tot respectul, un om care va pretuieste pentru ceea ce faceti.

  29. Cuvintele-și au rostul lor, dragă domnule Liiceanu! Domnia voastră știe asta, că doar la-nceput a fost cuvântul și ultimul care-o să stingă lumina-n lume o să zică tot cuvinte.

    Domnule Liiceanu,

    mă-ntreb dacă e cochetărie … Ca filosof și om al textelor clasice ar trebui să vă luați curajul din exemplele clasice. E mai important pentru Domnia Voastră un ponta sau un gâdea sau cum naiba i-o fi chemând, decât un Diogene sau un Socrate? De-acolo trebuie să vă luați curajul și motivația de a duce spiritual adevărului mai departe. Eu, un amărât trebuie să vă spun asta?

    Și mai puteți găsi energie și-n altă parte… Pentru ca un … intellectual (prefer un alt cuvânt, îndrumător) să aibă mai multă șansă de reușită, trebuie să știe că iese din trunchiul societății, adică bizonul să știe că intelectualitatea nu-i un corp strain, că nu-și este suficientă sieși, ci că e organică. Da, poate sună desuet, dar sună desuet doar în societățile cu tare nedigerate, cu complexe grele.

    Altfel o să ne plângem ca un corifeu de mai sus pierdut printre comentatori: „aoleu, uite mama, ce mi-a făcut Tudoran, a zis așa și pe dincolo despre mine” … Și când mă gândesc că în februarie ’90 le sorbeam celor doi toate silabele în amfiteatrul Odobescu …

    Cuvântul are o forță incredibilă, domnule Liiceanu. Știți asta! Așa că … urcați pe metereze și apărați cetatea! Lumea vă va tine minte!

    Și eu o să fac asta, la o scară mult mai modestă. Scrieți, intelectuali, numai scrieți …

  30. Domnule Liiceanu,
    Adevarul intr-o societate normala este un produs. Gândit, implementat, sprijinit. Pas cu pas, zi de zi. Nu apare de la sine si nu supravietuieste fără efort sau sacrificii.
    Dumneavoastră si cine vor veni după noi trebuie sa ne pregătim de o lupta lunga, in care sa fim constienti ca lovim in cei care vor sa re-instaleze societatea bunului plac.
    Ieșirea din scena pentru motive gen „îmi este lehamite”, „sa se bată si alții”, „nu se mai poate face nimic”, „am fost jignit” nu sunt scuze pentru abandon.
    Atunci când adevarul/produs este enunțat/pus pe masa, instantaneu loviturile vor veni. Este o certitudine, El nu este adoptat (cumpărat) de toată lumea – pe cealaltă parte a baricadei, acelasi tip de produs, cu aceeași eticheta este pus pe raft.
    Util (imperativ?) ar fi, așa cum am comentat la un articol recent al dl-ului Tismăneanu, sa ne înarmam cu acel „thick skin”, pe care politicienii il folosesc.

  31. Scrieti, Domnule Liiceanu, sa nu obositi sa scrieti. Avem putini intelectuali-cetateni ca dvs. Iar noi suntem mai multi decat credeti, noi, cei care avem nevoie sa rezistati in acest razboi murdar al politicienilor impotriva valorilor, impotriva spiritului, impotriva binelui. Nu este vremea sa stam in casa, iar vocea personalitatilor de talia dvs nu va putea fi niciodata acoperita de larma lichelelor. Scrieti pentru noi, va purtam in sufletul noastru. Scrieti pentru cei care vin dupa noi, pentru ca lumea pe care o primesc de la noi sa nu fie mai rea decat cea de acum. Unii dintre noi, cei pentru care insemnati atat de mult, incercam sa facem atat cat ne permite nivelul nostru, puterea noastra. Altii dintre noi poate ni se vor alatura si vi se vor alatura daca veti continua sa scrieti, daca nu veti obosi, daca nu veti ceda. Imi pare rau pentru dl Patapievici, ii pot intelege subiectiv nevoia temporara de liniste, dar in razboi nu poti intoarce spatele, caci nu este o problema personala. Cu atat mai mult cand ai un renume.

  32. Vorbe-n vânt și vântul suflă încotro vrea. Scrieți bine… vă citeam cu mulți ani în urmă și pentru mine, atunci, în perioada liceului și a primilor ani de facultate, cuvintele dumneavoastră au fost cu adevărat dătătoare de încredere. Între timp am avut parte și eu, ca alți tineri ai generației mele, de șocul și de groaza întâlnirii cu putreziciunea profundă a vieții politice și culturale într-un stat neo-totalitar. Astăzi și pentru mine au devenit inutile cuvintele dumneavoastră. Frumusețea mai poate salva încă lumea, dar n-are nimic de-a face cu estetismul dincolo de care vă ascundeți, nu mai este deloc îmbietor. Puteți număra deja zeci de ani în care faceți același și același lucru… eu îmi imaginez că v-ați dat seama încă de la început că este în zadar. Ați fost printre cei dintâi tineri plini de speranță care au asistat, la începutul anilor ’90, la debutul halucinant a ceea ce numim încă „democrație”. Într-o țară cu adevărat democratică poate nici nu se cere mai mult din partea unui intelectual, dar aici, în România… cred că e corect să spunem că nu așa stau lucrurile. Poate simtiți că anii în care ați scris și ați refuzat o implicare cu adevărat activă în bunul mers al vieții publice vă îndreptățește să vă plângeți de milă și să vă întrebați de ce lumea nu vă ascultă. Adevărul este că de vină nu sunt numai neajunsurile țării acesteia și modul în care sunt ascunse adevărurile… dar și faptul că și acei oameni care încă se mai agață de acestea, nerenunțând la libertate, și-au pierdut încrederea în cei ca dumneavoastră. România este o țară care nu știu cum mai poate înainta fără sacrificii. Asta cere din partea dumneavoastră mai mult decât ați făcut până acum.

    Sunt ceva ani și de la episodul Herta Muller… intelectualitatea și-a tratat febra cauzată de dușul rece și își continuă nestingherită viața. Cum spuneam, adevărul este că în loc să fiți un fel de profet sau îndrumător spiritual pentru țara aceasta (înțeleg din text că aceasta vă este supărarea…), ați devenit un caz trist care ilustrează perfect viciile care rod sufletul intelectualului „de România”. Este o generalizare, sigur, dar una adevărată. Degeaba scrieți astfel dacă atunci când apăreți la TV spuneți altceva. Ca un singur exemplu (o amintire mai recentă doar), cred că sunt rușinoase acuzele pe care le aduceți puținilor oamenilor care mai au dorința, astăzi, să protesteze, să lupte pentru o fărâmă de mai bine. Chiar și dacă acea fărâmă înseamnă doar ape curate, munți în picioare și două milenii amărâte de istorie nedistrusă… aste este ceva uriaș și cu siguranță ceva ce cuvintele dumneavoastră nu vor realiza niciodată. În plus, ar trebui și să înțelegeți că dacă aceștia sunt mai stângaci în exersarea drepturilor proprii și în lupta împotriva unui sistem profund corupt, este și vina celor ca dumneavoastră care nu s-au ostenit deloc, la vremea cuvenită, să facă mai bine de atât. Poate, spre binele tuturor, reușiți cândva să vă sincronizați vorbele cu faptele.

    Frumusețea aceea care mai are o șansă să salveze lumea este la Petre Țuțea care exclama după alegerile din 1990 „Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți!”. Și la alții ca el, ale căror fapte trebuie să vă pară mai degrabă demodate. Textul dumneavoastră sper să fie pentru mai mulți o ocazie de a rememora ADEVĂRATELE VORBE, cele sprijinite de fapte și chiar de sacrificii mari, cele care rămân în memorie indiferent de puterea vântului istoriei, fie ea mai îndepărtată sau mai recentă. De astfel de cuvinte ar mai putea asculta cei care rămân să viseze la normalitate și să acționeze în acest sens. Lor să vă adresați, poate, de acum înainte.

  33. acum ca nu i-ati mai lasat „material” domnului Peter Manu trebuie sa faca dansul eforturi de interpretare si sa caute nod in papura. asa da :)

  34. nu stiu daca puterea se teme de cuvinte. mai degraba cred ca va ataca doar pentru ca sunteti o prada usoara si foarte vizibila, numai buna de dat exemplu si de transformat in spectacol. prefera sa pretinda ca oameni ca dvs, patapievici sau cartarescu sunt „adversarii” de care sunt „deranjati”, pentru ca stiu ca pe dvs va pot distruge usor in ochii propriului public. le e frica cu adevarat nu de dvs, ci de jurnalistii de investigatie si de presa independenta. in cazul lor n-au ce imagine de mare intelectual sa dea jos de pe soclu in uralele multimii. echipa de zgomot nu poate face mare lucru contra lor. prefera sa va caute dvs sau domnului patapievici pasaje interpretabile in opera decat sa dea explicatii pentru contractele pe care le dau rudelor. ca o comparatie, in cazul jurnalistilor de investigatie nu tine cu bascalia. se recurge la amenintari reale.

    va felicit pentru decizia de a reveni in arena. ca o parere personala, cred ca e foarte important sa jucati inchis, cum se spune la sah. nu cred ca va vine usor. domnul plesu face o treaba excelenta mai ales prin faptul ca prezinta lucrurile pe un ton moderat, fara excese de care sa se poata agata adversarii. o singura scapare poate deveni usor punctul de maxim interes din intreg articolul. mult succes.

    • Cum zicea si @r2 mai sus, ziaristii indepdendenti sunt cei care sunt adevaratul pericol. Independenti cel putin din punct de vedere financiar de vreo forta politica. Astia sunt ceva mai multi. Pentru ca independenti cu adevarat sunt foarte putini.
      O alta categorie, care se suprapune partial cu cea a „independentilor” e cea a asa-numitilor neutri. Si ei sunt periculosi si trebuie loviti de orice tabara. Sunt unele perioade in care a fi neutru e foarte riscant si poate fi un act de curaj.
      Imi aduc aminte in anii ’90 cand cei de la „Dilema” erau atacati atat dinspre „Romania Mare”, cat si dinspre GDS pentru motive diferite, dar fiecare-i acuza de a fi doar asa-zis echidistanti. Plus ca mai primeau si fonduri de la Fundatia Culturala Romana. Demersul de azi al Dilemei Vechi, chiar daca in forma a ramas poate acelasi, nu mai este adecvat noilor conditii si de asta nici nu poate fi considerata o voce diferita, aparte. Bat mingea in spatele portii si atat.

      Problema pe care o am eu cu acest „joc inchis” este ca el se adreseaza si se va adresa intotdeauna unor elite si admiratorilor acestora, care vor deplange in continuare soarta acestei tari de a fi condusa in urma votului a milioane si milioane de analfabeti, barbari, oameni care nu merita titlul de cetatean (vezi de exemplu http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/domnia-barbariei-in-romania-usl-si-a-antenei-3-323190.html)
      Dan Tapalaga se intreba ce facem cu cei 500+. La fel se intreaba si dl. Liiceanu, probabil. Nu prea se intreaba ce facem cu mare parte din cei care au votat USL, cateva milioane bune. Ii trimitem la capsuni in Spania, le facem cate o Rosie Montana ca sa aiba si ei „mii de locuri de munca” si sa nu ne mai deranjeze, le trimitem materiale promotionale prin scoli ca sa inteleaga copiii lor binefacerile extragerii gazelor de sist, eventual niste pomeni.
      Nu cred ca pe dl. Liiceanu il intereseaza asa ceva sau ca l-a interesat realmente vreodata, asa ca nu cred ca are ceva de spus despre asta mai interesant si mai cu sens decat multi altii. Fiecare cu temele lui.

      • n-am ales bine expresia cu jocul inchis… inchis joaca relu fenechiu :D voiam sa spun altceva. din ce se vede, unii forumisti vor sa pornim la lupta cea dreapta, sa porneasca inca un „banzai charge” al intelectualilor impotriva usl, acum ori niciodata. dl liiceanu sa-i ia la rand, cum spune cineva. din pacate nu facem nimic asa. oricat de justificate si de sincere ar fi semnalele de alarma si apelurile catre lichele, sunt ineficiente. le dam doar ocazia sa faca glume pe seama noastra. intr-un razboi de uzura, calmul si ironia lui plesu sunt mult mai eficiente.

        • Va asigur ca am inteles exact sensul pe care l-ati dat expresiei „joc inchis” datorita exemplului cu Plesu. Si nu cred ca rolul unor intelectuali ca dl. Liiceanu sau Plesu ar fi neaparat acela de a iesi in strada, mai ales ca au o varsta deja. Cred ca rolul unui intelectual ar putea fi si acela de a-i anima pe altii, care la randul lor sa-i anime pe altii. Si nu ma gandesc la „apeluri” de genul celor scrise de dl. Liiceanu, ci la atacarea unor teme incomode. Din pacate ceea ce vad eu e un refugiu in cazemate inexpugnabile de tipul judecatilor moraliste, al discutiilor despre adevar, despre anticomunism, sfinti si oameni drepti. O totala lipsa de interes pentru teme mai riscante.

  35. D-le Liiceanu, aici in Texas exista o vorba: „With a nice word and a gun you obtain much more than with a nice word”.

    Dvs. si altii reprezentati partea „the nice word” a societatii. Partea care ridica, articuleaza, si analizeaza problemele fundamentale ale societatii.

    Dar cine reprezinta partea „the gun” a societatii? In context social, „the gun” poate sa insemne: atitudinea civica, gandirea critica, refuzul de a te lasa mintit, manipulat, puterea de a boicota „otravurile”, etc. Aceasta parte nu poate fi decat majoritatea indivizilor din societate. Aceasta parte lipseste in Romania.

    De ce? Eu cred ca in mod paradoxal din cauza libertatilor capatate: oamenii obisnuiti care ar putea protesta, lua atitudine civica, care sunt educati, cu capacitate de analiza, in fine, acesti oameni sunt deja plecati pe alte meleaguri (ma numar printre acestia). Au mai ramas cativa, prea putini, o mana de oameni ce s-a vazut in strada anul trecut („Uniti salvam”). Prin contrast, in Ucraina se fierbere mare pentru ca cei ce se rascoala inca nu au putut pleca inca in UE.

    Daca va uitati la rezultatele celui mai recent recensamant, in Romania 40% au doar 8 clase, si alti 45% doar liceul. Deci 85% din cei ramasi au un nivel de cultura scazut, pun pariu ca prea scazut sa va inteleaga pe dvs si celelalte putine varfuri care reprezinta „the nice word”. Cei 85% in schimb sunt manipulabili, slabi, necompetitivi, delasatori, opusul a „the gun” de care ar avea societatea nevoie ca sa „obtain much more”.

    Cu respect

      • Nu m-am referit la cazuri individuale.

        Statistic vorbind, cu cat un om este mai educat, este mai putin manipulabil, mai putin dispus sa se vanda pe un litru de ulei, mai greu de mintit. Este mai critic in gandire, are asteptari mai mari si mai realiste, are mai multa libertate personala si profesionale, si se simte, vorbeste, actioneaza mai independent. O societate cu multi astfel de oameni are puterea de a fi „the gun” care hold accountable pe agentii rai (reprezentantii politici).

        Continutul programelor de televiziune din romania este o buna reflectie nivelului scazut al societatii. Asta pentru ca televiziunile satisfac cererea. Iar cererea ce reflecta „ovevizarea” inseamna o societate „otevizata”.

        Indivizi precum d-l Liiceanu si altii sunt exceptia, si nu „mainstream-ul” natiunii.

        Pe vremuri, cei mai rasariti dintre sateni aspirau si unii reuseau sa emigreze de la tara la oras. La tara ramaneau batranii si lenesii.

        In lumea globala de astazi, cei mai multi (nu toti, dar marea majoritate, cateva milioane bune!) dintre romanii cei mai bine pregatiti si capabili au emigrat in Europa si in lume (US, Canada). Romania de aztazi este „la tara” din punct de vedere al intregii Europe.

    • Din pacate, aveti foarte multa dreptate. Proverbul texan pe care il citati reflecta foarte sintetic un adevar pe care l-am inteles in mod dureros acum cativa ani, cand, cu ocazia condamnarii formale a comunismului, un grup de derbedei instigati de VC Tudor l-au insultat in mod scandalos pe H.R. Patapievici in incinta Parlamentului Romaniei.
      A devenit evident atunci ca, daca vrei sa comunici cu niste golani, trebuie sa vorbesti pe limba lor, eventual folosind „a gun”, sau alt accesoriu de persuasiune similar.
      In imprejurarea sus-mentionata, reactia lui H.R. Patapievici, manierata si decenta, bazata doar pe „nice words”, a parut pitigaiata si aproape jalnica.
      Intre elita intelectuala si restul alegatorilor romani exista o adevarata falie, imposibil de umplut cu nice words. Daca nu ma credeti, uitati-va pe youtube la numarul de vizionari ale inregistrarilor unor dialoguri dintre domnii Liiceanu si Plesu. Dialoguri fermecatoare si spumoase, pline de intelepciune si de umor, dar care abia daca aduna cateva mii de vizionari. Pentru comparatie, un clip al lui Nicolae Guta are 3 milioane de vizionari.

  36. Remember, remember the 5th of November….
    Vorbim, citim, stim care e adevarul si ei mint, manipuleaza inocentii si mituesc sau ameninta neinocentii. Ne-au saracit. Au eliberat principala caracteristica romaneasca: instinctul de supravietuire.
    M-am tot intrebat …si ma tot intreb…De ce si care e solutia?
    Eu stiu care e adevarul si tot eu stiu care e solutia.
    Eu sunt solutia! Si dumneavoastra!

    Cele doua curente pro si anti orice sunt din ce in ce mai adanci. Putini trec dintr-o parte in alta. Si, din pacate, orice varf, ca dumneavoastra, doar intareste malurile curentului.
    Haideti sa folosim armele lor.
    Nu poti convinge o armata de oameni ca iarba nu e rosie, tinand conferinte unde sunt invitati doar oameni care stiu ca iarba e verde. Trebuie alte metode.
    Astept idei! Am si eu cateva…vedeti ca nu prea mai avem timp.

    • Iata ca nu sunt singur…

      Citind comentariul de dinaintea mea si cel de dupa mine, se pare ca o idee buna este sa vorbesti frumos dar sa ai in mana un piston si o bata.

      Mentionez ca am scris indepent unul de altul, comentariile fiind publicate some 4 hours later.

  37. Domnule Liiceanu, sunt printre noi oameni care au nevoie doar de cuvinte, ganduri, care sa constituie o busola morala si care sa le ghideze actiunile morale. Eu cel putin, daca nu ar fi cele scrise de dumneavoastra, Tismaneanu, Plesu, Copaceanu si altii, as avea impresia ca sunt nebun, ca doar mie si catorva cunoscuti ni se par lucrurile cu capul in jos, in timp ce restul lumii e multumita. Ceea ce scrieti ofera „Telurile Nobile” si le reconfirma pe cele cate mai exista. Dupa asta noi putem merge mai departe cu actiunile noastre. E nevoie de aceste teluri nobile, pentru ca lipsa acestora se vede in momentul de fata in situatia din romania: cei care au ajuns azi la conducere nu au nici moralitate, nici tel nobil, nici bun simt, se comporta asemeni unei bestii condusa doar de instinct: sa manance, sa se inmunteasca si sa isi distruga competitorii. Insa au putut ajunge aici doar prin slabirea repetata a fostelor administratii si guverne, a sistemului de valori, a inactivitatii societatii civile si a complacerii oamenilor Dar avea dreptate si Teddy Roosvelt: „speak softly, and carry a big stick”.

  38. Eu cred ca tehnica despre care vorbiti este mult mai sofisticata .De cind am observat cum a fost primit manifestul dumneavoastra , faptul ca nu ati onorat invitatia la expozitia de carte de la Paris . Din pacate puterea acestui mesaj a existat pentru cititorul roman dar …cit de mult ar fi putut spune fiecare dintre cei invitati .Pentru mine , acest tip de protest este desuet, tocmai pentru ca el se pierde in ” apa”.

  39. Frumos articol – va multumesc! Totusi intre 2004 si 2014 sunt 10 ani – aproape jumatate din istoria neo-democratica a Romaniei. Pacat ca ii ocoliti.

  40. Scrieti, domnule Liiceanu. Scrieti mai departe. Si vorbiti. Sunt multi oameni in Romania pentru care adevarul suna familiar, suna cunoscut si care raman, chiar daca unii pentru o clipa doar, ascultand atent, incercand sa il distinga dintre minciunile urlate sau susurate zilnic la ureche.

  41. Frumos… Probabil multi dintre cititori stiau lucrurile foarte bine punctate de catre domnul Liinceanu, doar ca unii poate asteapta idei de a rezolva aceasta situatie in care ne aflam, nu ca ar fi de datoria domnuealui sa ni le ofere.

  42. Ba conteaza! Si inca mult. Singura conditie e insa ca adevarul bine rostit sa implice si un efect clar. De exemplu, faptul ca il tineti pe dl Patapievici intre primele minti ale Romaniei de azi, o fi necesar dar nu e si suficient, pentru ca d-lui sa aiba mereu dreptate. Evident, nu trebuie calomniat si jignit, dar pentru asta e suficient inca mult mai putin din pretuirea pe care dv i-o purtati, dar care, la randul ei, nu impune ca un altul sa-i poarte aceeasi pretuire.

    • @Hantzy
      Spuneti: „evident ca nu trebuie calomniat si jignit, dar..”. Am mai vazut formula asta si la alt comentator care isi cauta locul pe-aici incercand mereu sa bage strambe sub masca echidistantei civilizate (Maxa). Asadar, sigur, nu e bine sa fie scuipati oameni ca Patapievici dar cumva este justificat acest lucru pentru ca nu au intotdeauna dreptate. Sau cum se poate citi comentariul dumneavoastra? Eu asa il citesc: atat de tare v-a deranjat mentionarea elogioasa a lui Patapievici de catre Gabriel Liiceanu incat vi s-a intunecat mintea si ati devenit incoerent. Caci nu v-a impus domnul Liiceanu sa il pretuiti pe Patapievici si nici nu a pretins ca acesta are intotdeauna dreptate.

      • Ca tot m-ati invocat, sa va raspund foarte pe scurt si, sper eu, coerent si fara o falsa echidistanta civilizata, ca vad ca nu va place.
        Ceea ce a spus Hantzy e destul de simplu pentru mine: 1) nu e justificat in general sa scuipi pe cineva, indiferent cum se numeste el. Deci nu faptul ca se numeste Patapievici e argumentul suprem pentru a condamna un asemenea gest. 2) nu e justificat ca dl. Liiceanu sa ne ceara sa-l pretuim in aceeasi masura pe dl. Patapievici doar pentru ca dumnealui il considera una din primele minti din Romania si pentru ca a avut nesansa de a fi scuipat pe strada (argumentul autoritatii combinat cu cel al simpatiei pentru o victima).
        Nici eu nici altii de pe aici nu imi fac vreo parere despre dl. Patapievici de pe urma celor spuse despre el la Antene, ci din ceea ce declara si spune chiar dumnealui. Si apropo, dl. Patapievici, caruia i se pot reprosa multe, i se pot aduce si elogii binemeritate. Printre altele, a avut curajul de a face un gest public care l-a expus destul de mult, anume acela de a fi cumparat simbolic 1 mp. de pamant pe Valea Cornei, la Rosia Montana.

        • @Maxa
          Unde v-a cerut domnul Liiceanu sa-l pretuiti pe Patapievici? Vi s-au intunecat mintile ca si lui Hantzy? :). Lasati-ne domnilor sa admiram pe cine vrem, nu ne tot inghiontiti. Si nu va cere nimeni sa aveti aceleasi gusturi. In orice caz, pentru setea dumneavoastra de relativism (pe care il confundati cu echidistanta) Patapievici pare sa fie ca sarea pe rana :). De aici si reactiia ulcerata de cate ori fie cineva il lauda, fie se iveste vreo ocazie sa-i dati o copita (sigur, finut, echidistant dar mereu pe aratura :)).

      • ALX, inainte de a va avanta in presupuneri, e recomandabil sa recititi. E vorba de adevaruri bine rostite, iar eu exemplificam cu un pasaj din textul autorului. Ce foloseste sa spui ca dl Patapievici a fost scuipat, pentru a nu ne mai afla unde ne aflam? Afirmatia e adevarata, e si bine rostita, dar nu schimba nimic. Nu are efect, cum n-a avut nici cerneala pe obrazul lui Constantinescu…

        • @Hantzy
          In continuare singurul lucru care se poate intelege din comentariul dumneavoastra este ca Gabriel Liiceanu nu a facut bine aducandu-i un elogiu domnului Patapievici. Ca nu mai are voie, e periculos sa faca asta. Daca, Doamne fereste, cineva mai slab de inger si aflat sub influenta intelectuala, morala etc a domnului Liiceanu, se apuca sa-l pretuiasa pe Patapievici? Si in egala masura! Doamne, apara si pazeste!

  43. Permiteti-mi sa ingros si eu randurile celor care striga „Scrieti, scrieti, scrieti!”. Pentru mine Dilema a fost un reper solid in ultimii 15 ani si m-a ajutat mult sa trec prin nebuloasa de idei si anti-idei raspandite in anii astia. Intre timp a devenit „veche”, desi e mai noua ca nicicand. Trebuie sa stiti ca nu sunt numai vorbe-n vant si ca e necesar sa scrieti. Generatia asta a mea (30-40) a fost nevoita sa se descurce singura si unii chiar au esuat cazand in valtoarea de spalat creiere (la fel ca parintii lor). Dar cei care au rezistat (in buna masura datorita intelectualilor atat de huliti) cred ca au o sansa buna sa-si educe copii altfel. Si de aici efectul de amplificare. Asadar, scrieti, ca nu e degeaba.

  44. Lupii niciodata nu ataca turma frontal. Ei ataca pe flancuri, rup unitatea, izoleaza un exemplar mai slab si il sfisie. Apoi trec la urmatorul. Chiar daca vor exista pierderi, turma ca intreg supravietuieste. Ba chiar, pe termen lung, disparitia exemplarelor slabe face turma mai puternica.
    Cind insa panica s-a instalat in turma si fiecare alearga sa se salveze ca individ, totul este pierdut.
    Solutia nu poate fi decit coeziunea.

  45. frumos… dar si EI au devenit mesteri in vorbe…. si sint pe cam toate canalele….
    asa cum dovedeste istoria, efectul maxim il au FAPTELE / ACTIUNILE … evident explicate pe intelesul tuturor….
    tinind cont in ce marasm ne-am intors este nevoie de actiuni: seminarii, dezbateri publice, meetinguri (iara…. fenomenul Pta Universitati)…din pacate lipesc elemente care sa coaguleze…pacat de Cristi Paturca….unde mai gasim asa ceva?…pina la urma cred ca nu a murit chiar de moarte naturala…pt ca impactul lui era prea mare si trebuia inlaturat…. virfurile nu dau bine in ochii puterii comuniste pentru ca inteapa…. de asemenea, si leaderi autentici politici care sa promoveze o socitate echilibrata si demna…. azi am auzit un comentariu al unui om de pe strada referitor la cum s-a dezapezit de banii platiti prin rovignieta, raspunsul lui: „sa fure, Dom’le, mai putin si sa mai faca putin si pentru noi care platim”. deci, state of mind al acestui om (si nu e singurul) este ca accepta furtul pentru ca si dinsul doreste „sa se descurce” si sa ii pice ceva de pe acolo unde lucreaza el…dar sa fie si Domnii de la centru mai atenti ca au luat-o pe aratura….asta e tara!!!!….. de al educatie….varza…. sorry….

  46. Este foarte bine că scrieți, și cu cât mai bine este planificată comunicarea ca să aibă un impact maxim, cu atât și mai puține vor fi vorbele în vânt. Instrumentele de PR pe care Ponta le folosește în scop rău pot fi folosite și în scop bune, ele sunt neutre valoric.

    Poate că spiritul intră în lume prin vorbele personale în acord cu faptele personale. Iisus Hristos este exemplul cel mai pregnant.

    Trebuie să avem un curaj aparent nebun astăzi, curajul de a spune adevărul într-o mare de oameni care se mint pe ei înșiși și care sunt demni de compătimit, nu de disprețuit. Din afară să părem nebuni, cu singura diferență cu nu suntem, ca să parafrazez pe Dali.

    Scuipatul în obraz este ceva onorant dacă vine din partea cuiva care urăște și pe care îl compătimești. Până la urmă a-l accepta e un act de maturitate spirituală și trebuie să ne asumăm asta ca pe un sacrificiu pentru a putea schimba lucrurile în bine. Modesta noastră cruce. Cât putem, dacă nu mai putem trece altul în față cum se schimbă cicliștii în prima poziție la curse.

    Pe când și o Televiziune Humanitas, de știri, cultură și spiritualitate sub toate formele ei? Ar avea un impact enorm. Nu există o televiziune a societății civile, ar fi folositor să existe. Știu, problema capitalului, poate diaspora ar putea să ajute cu ceva aici.

    cu bine,

  47. Daca mai este nevoie, dupa atatea mesaje de incurajare pe care le vad la comentatori, adaug si indemnul meu: vorbiti si scrieti in continuare, fiindca o faceti bine. Nu sunt multi cei care pot face rationamente corecte (regretatul academician Nicolae Popescu estima sub 5% dintr-o populatie) si probabil ca sunt si mai putini cei care, in plus, isi pot transmite mesajul pe inteles si in mod eficient. Ce se va intampla cu vorbele rostite si cuvintele scrise nu mai depinde de dumneavoastra, dar faptul ca v-ati facut datoria fata de neam nu va fi uitat niciodata.

  48. Din pacate (din nefericire, as spune) nu cred ca are vreun efect ceea ce spuneti. Predicati celor convertiti, asta faceti. Citi citesc textul acesta ? Unul la zece mii ? Cam asa. Citi il inteleg ? Citi sint de acord cu el ? In mod necesar, si mai putini. Uriasa, cvasi-totalitatea cetatenilor sint preocupati de cu totul alte lucruri, mult mai simple si mai „pamintene”. Si nici nu-i intereseaza aceste aspecte. Uitati-va in jur, in afara turnului de fildes, in lumea reala. Ce vedeti ? Eu vad gunoaiele aruncate pe geam, in zapada, de catre onor vecinii mei educati, cultivati, civilizati :-) Nu, sorry. Pe mine sa ma numarati printre pesimisti. Nu mai este nimic de facut pe aici.

  49. Dle Liiceanu, lucrurile sunt f simple : in Romania gandurile, planurile, deciziile, adica RESPONSABILITATEA PERSONALA nu exista decat in randul elitelor(politice, financiare, culturale etc). Ceilalti, adica cel putin 75%, prefera sa lase deciziile importante in mana altora pentru ca ei nu suporta sa li se spuna ca sunt responsabili de toate deciziile luate in acest stat, bune sau rele. Pur si simplu nu suporta. Nu suporta sa gandeasca ca minciuna, furtul in diferite moduri, mari sau mici, impostura etc afecteaza viitorul lor si al copiiilor lor. Nu pot gandi decat in trecut si prezent, si nici macar atunci nu o fac profund, de aceea sunt usor de manipulat.
    Pe scurt : le este LENE si FRICA sa gandeasca.
    Ce ar trebui sa faca elita?! Simplu : sa lupte cot la cot pentru functii in aparatul de stat din care pot creea climatul necesar transformarii acestei tari.
    Va provoc sa promovati si sa sustineti oameni capabili in toate posturile unde sa poate face acest lucru. Va provoc sa scuipati in public orice fapta si persoana care incalca legile bunului simt sau legea pur si simplu, indiferent ca este prim-ministru, ministru, Nastase, Iliescu etc!
    Faceti-le publice fetele lor reale, vorbiti mult si oricui despre lucrurile bune si rele si mai ales cum se pot indrepta, nu numai in carti la care au acces real 10% din persoane, ci la radio(nationale si locale) la televiziuni (nationale si locale)!
    Luptati, dati din coate, cereti sprijin FACETI CEVA VIZIBIL in care sa sustineti sau sa condamnati fapte, persoane, metode etc.
    FACETI!

  50. Sunt cateva erori capitale savarsite, dupa ’90, de varfurile intelectualitatii romanesti. Si cele mai multe dintre ele isi au originea in incapacitatea de solidarizare a neamului nostru, trasatura care, in cazul celor care gandesc cu propria lor minte, capata dimensiuni grotesti. Prima si cea mai grava este aceea de a fi abandonat, dupa 1996, in mod cu totul nepermis, minunata „linie de aparare”, de-prea-multi-uitata AC, edificata cu mari sacrificii, de entuziastii grupati in jurul Doamnei Poeziei Romanesti. Acela a fost inceputul sfarsitului. O organizatie numarand milioane de membri si simpatizanti, avand ca principal tel consolidarea nou-construitei societati civile, singura garantie de stopare a abuzurilor politicienilor „de profesie”, a fost, in doar cateva luni, redusa la o „carcasa fara miez” dupa ce a fost parasita de cei mai multi dintre intelectualii implicati in treburile cetatii. Si aici urmeaza un sir de erori savarsite de aceiasi. Unii dintre ei au „uitat” ca rolul marilor caractere este acela de a fi pozitionat intr-o perpetua opozitie nepartinica fata de cei care detin puterea (indiferent care ar fi acestia), au considerat ca e momentul sa primeasca si ei o bine-meritata recompensa pentru sacrificiile facute si au acces in diverse structuri politice, unele dintre ele prea indepartate de idealurile civismului, pe care l-au transformat in rampa de lansare care sa slujeasca propriilor lor interese. Altii au obosit prematur, ignorand faptul ca societatea civila era doar in stadiul incipient de coagulare si s-au intors la „ale lor”. Si un al treilea grup a trecut la cele vesnice (Dumnezeu sa-i odihneasca!). Pana cand nu vom intelege importanta structurii construite in prima jumatate a anilor ’90, pana cand nu vom intelege esenta superbului „solidaritatea este superlativul libertatii” si pana cand nu vom „pune umarul” la reluarea eforturilor din faza de pionierat, ne vom afunda tot mai adanc, chiar daca unii vor raspunde indemnului de a scrie, de a scrie, de a scrie….

  51. Domnule Liiceanu, Plesu, Patapievici, Cartarescu si multi altii care gandesc si scriu liber de orice constrangeri morale mizerabile, continuati sa scrieti, continuati sa rostiti adevaruri simple (ceea ce magistral reusesc numai cei de talia dvs.). Adevarul simplu incanta nu numai eruditul dar si omul de rand. Continuati sa rostiti adevaruri simple si sa creati o perspectiva. Trebuie sa incetam sa ne mai simtim minoritari intr-o tara mafiota, securisto-oligarhica, ci sa vedem o perspectiva, o speranta ca cetatea poate fi condusa dupa principii morale, de bine, de adevar, de libertate. Pentru asta trebuie ca cuvantul sa fie „ajutat” de actiune, implicare, angajare. Avem nevoie de curajul dvs de a va implica in viata cetatii, de a creea modele, de a inversa tendinta, de a pune capat crimei morale la care asistam neputinciosi. Toata lumea asteapta o noua clasa politica dar putini se implica.
    Poate gresesc? Poate rolul intelectualului este de reper moral, de analiza lucida departe de mocirla cetatii? Cred totusi ca in stadiul decrepitudinii noastre intelectualul trebuie sa imbrace costumul de cavaler si sa recucereasca teritoriile pierdute, prin cuvant dar si actiune.

  52. Vorbele au putere, au un rost, atunci când sunt întărite de exemplul personal al celui care le rosteşte. Altfel, sunt vorbe-n vânt, indiferent de meşteşugul vorbitorului. De exemplu, ce ar fi fost Gandhi, dacă el şi-ar fi palmuit nevasta, din când în când?

    Articolul ridică problema lipsei de eficacitate a cuvintelor rostite de intelectualii români. Eu zic că vorbele lor sunt atât de moarte, pentru că există o discrepanţă evidentă (pentru ochii românului simplu) între vorbe şi fapte. Omul obişnuit nu cade lat de admiraţie în faţa vorbelor migălos alcătuite, ci se lasă inspirat şi motivat numai de exemplul admirabil al celor care-i vorbesc. Din fericire, vorbele la care facem referinţă nu sunt mantre, nu sunt un „abracadabra”, care prin simpla rostire poate deschide uşa către comoara mult dorită!

    Anii `90 ne-au arătat că justiţia este coruptă, pentru că cei care furau ca-n codru nu au păţit nimic. În noul mileniu, Năstase ne-a arătat că jurnalismul din România este de nimic, de vreme ce afacerile respective stăteau în picioare numai dacă luau bani de publicitate de la stat. Băsescu ne-a arătat că alegerile electorale în România europeană sunt o glumă, de vreme ce a putut să-şi aleagă fata europarlamentar prin intermediul lor. Iar intelectualul român pare că le duce trena…iar imaginea pe care ei o lasă în spaţiul public face cât o mie de cuvinte!

    Imaginea face cât o mie de cuvinte, pentru că ea rămâne pentru totdeauna în subconştientul colectiv al comunităţii din care faci parte.

    Dl. Liiceanu ar fi trebuit să ştie că îşi face praf imaginea de intelectual umanist, când a fost public de acord cu participarea României (prin deschiderea spaţiului aerian) la bombardamentele aviatice realizate de NATO in Serbia. Ce impuls mai pot avea cuvintele sale, în inimile unor umanişti adevăraţi?

    Dl. Patapievici, in cenuşiul materiei sale cerebrale, ar fi trebuit să ştie că imaginea sa publică nu este judecată şi sancţionată de un grup de confraţi în ale culturii moderne româneşti, ci de medicul, profesorul sau funcţionarul public obişnuit, care are un salariu net lunar de mizerie şi care îşi pierde motivaţia de a merge la serviciu în fiecare zi, când vede cum cheltuia dl. Patapievici banul public. Ne-am obişnuit caTriţă, Culiţă, sau Gigel să îşi bată joc de banul public…este o dezamăgire imensă pentru omul obişnuit, atunci când chiar şi cei care sunt altfel admirabili, ajung să aibă o imagine publică asemănătoare cu cea a lui Gigel!

    Si exemplele sunt atât de multe (de la intelectuali dovediţi a fi colaboratori ai fostei securitati şi care nu reuşesc să tacă, până la gânditori admirabili, care ajung involuntar să fie subalterni ai anturajului puterii), încât mă şi mir de unde atâta tupeu la cei care învinovăţeasc tot românul simplu pentru faptul că nu se lasă inspirat de vorbirea aleasă a acestor domni!

    Părerea mea este că deocamdată spaţiul intelectual românesc nu este locuit de vorbe-n vânt, ci de vorbe fără rost (dacă tot amintim de Noica)!

    • marius,

      „Dl. Patapievici, in cenuşiul materiei sale cerebrale”, ce exprimare jegoasa! Dar cat de revelatoare pentru tine, cel care o folosesti. Ai vrut sa fii acid dar ai fost ordinar. De fapt, a fost tot o flegma catre d-nul Patapievici. Dar care se intoarce asupra ta, inzecit.

      De fapt intregul comentariu este mizerabil.

      Spun iar ca, oricat de bine am incerca sa descriem o persoana, un fapt, o stare, cuvintele noastre ne arata mult mai exact pe noi insine.

    • @marius
      Nu ne povestiti si noua cum e cu banul public cheltuit de domnul Patapievici? E un bun prilej de a arata cum va asumati dumneavoastra responsabiltatea vorbelor pe care le produceri. Ba mai mult, a acuzatiilor pe care le faceti.

  53. Cuvîntul e „vedeta” cosmogoniei vetero-testamentare („Și a zis Dumnezeu: Să fie…”). Cuvintele au surpat idila protopărinților („Și a zis șarpele către femeie…”) și au adus Istoria. Logosul întrupat e axa umanității creștine, etalon sacrificial și chezaș al nemuririi. Vorbele și cuvintele au dat lumii legi, cetăți, fărădelegi, imperii, biblioteci, ideologii, valori, schisme, rugăciuni, blasfemii, disidențe, delațiuni, amoruri, linșaje, ambiguități… Cuvintele răzbună, îmblînzesc, corup, orientează, falsifică, vindecă, deșiră, mîntuie. De ele atîrnă ființa noastră, măștile noastre, povestea trecerii noastre prin Valea Plîngerii.

    Așa că… :

    Paroles, paroles, paroles, paroles, paroles
    Encore des paroles que tu sèmes au vent…

      • @ Cornel

        Văd că începeți să funcționați ca penumbră dolofană lîngă mica mea hîrjoană solară. Ce m-aș fi făcut fără pedagogia acestui contrast?

        • Fac ce pot ca sa-mi sprijin semenii: penumbra metamorfozeaza spatiile si modifica distributia obiectelor. „Hârjoana solara” devine mai adânca, mai intensa, mai vie …

  54. Stimate Domnule Liiceanu,

    Am tot respectul pentru Dumneavoastra si ceilalti intelectuali ai prezentului. Dar trebuie sa va spun ca in contextul curent, Dumneavoastra si ceilalti intelectuali santeti umbre si nu aveti substanta.

    Nu in sensul calitatii opiniilor pe care le emiteti si a textelor pe care le scrieti. Departe de mine acest gand.

    Sensul este acela al masei care creaza gravitatie, gravitatie care atrage alte obiecte in jurul obiectului cu masa mai mare.

    Dumneavoastra, din turnul de fildes in care v-ati plasat, aduceti putina lumina, celor putini care va urmaresc activ. Dar pentru marea masa a populatiei care este atrasa precum insectele de catre becul cel mai stralucitor, adica de cei mai vocali, care manipuleaza ideile si valorile, nu reprezentati un pol al gravitatiei care sa miste oamenii catre dumneavoastra. Santeti mult prea departe de ei, asa cum si Luceafarul este atat de departe de frumoasa fata. In lumea acestor oameni, santeti niste anomalii fara efecte durabile.

    Atata vreme cat doar o sa predicati de la inalimea amvonului si nu o sa coborati printre oameni, sa le strangeti mainile, sa le ascultati povestile, sa le oferiti perle de intelepciune, sa ii ajutati sa vada lumina, sa ii convertiti, veti avea un succes limitat.

    Observati va rog ca folosesc cuvinte specifice prezelitismului religios. O fac special, pentru ca exact acelasi lucru trebuie sa il faca intelectualii. Sa converteasca pe cei care s-au lasat atrasi de mrejele raului la credinta in valori, bun-simt, civilitate, pro-activitate civica.

    Si trebuie sa o faca atat prin puterea cuvantului scris cat si prin cea a cuvantului rostit in fata fiecarui om debusolat, care nu mai stie in ce sa creada si cade, usor, usor in sfera de atractie a raului.

    • @DS
      Si cum imaginati dumneavoastra chestia asta, domnule:

      „Atata vreme cat doar o sa predicati de la inalimea amvonului si nu o sa coborati printre oameni, sa le strangeti mainile, sa le ascultati povestile, sa le oferiti perle de intelepciune, sa ii ajutati sa vada lumina, sa ii convertiti, veti avea un succes limitat.”

      Pe de alta parte, dumneavoastra faceti asta? Va considerati a face parte din elita sau nu? Daca da, e interesant daca faceti ceea ce il indemnati pe domnul Liiceanu (si ar fi interesant sa ne impartasiti aceasta experienta), iar daca nu, va intreb ce faceti la nivelul dumneavoastra si ce rezultate aveti. Si tot in varianta in care nu faceti parte din elita, in spiritul interventiei dumneavoastra ati putea fi invinuit pentru asta. Poate ca nu ati muncit destul, poate ca nu ati studiat destul ca sa fiti elita… Teoretic ar trebui sa puteti face mai intai dumneavoastra insiva un lucru si apoi sa-i sfatuit/indemnati/trageti la raspundere pe altii. Ne-am invatat in Romania sa aruncam mereu responsabilitatea asupra altora. Mereu e altcineva vinovat.

      • @DS
        Cand v-am intrebat ce faceti la nivelul dumneavoastra, m-am referit la ceea ce faceti pentru acesti oameni care s-au lasat atrasi in mrejele raului etc etc. Este interesant de stiut si cu ce rezultate pentru ca am observat pe propria-mi piele ca in realitate nimeni nu se lasa convins de nimic in aceste contacte „om la om”.

      • @ALX

        Stimate Domn / Stimata Doamna,

        Cel mai mare regret pe care il am este ca m-am nascut cu un „defect”. Nu am absolut deloc talent in zona disciplinelor umaniste. Pe cale de consecinta, duc lipsa de creativitate literara si imi este aproape imposibil sa scriu texte precum cele emise de intelectualii care fac subiectul acestei discutii.

        Pot sustine argumente strict rationale, dar cand vine vorba de argumente care ies din sfera rationalului, ca de exemplu sfera credintei, sau a filozofiei, sant un interlocutor mediocru. Nu imi este rusine sa admit aceasta lipsa a mea.

        Efectul este acela ca am un succes cel mult modest in a convinge persoane care nu gandesc rational, asupra validitatatii unor argumente si idei care mie imi par clare si evidente.

        Deaceea, pun mare pret pe influenta pe care pot si ar trebui sa o aiba intelectualii asupra ideilor si valorilor oamenilor care compun acest popor si sant dezamagit cand vad ca din motive de cele mai multe ori egoiste, ce tin de auto-aparare in fata asaltului agresiv si grobian al exponentilor nomenclaturii moderne, intelectualii aleg sa predice din amvon si nu coboara printre oameni ca sa dezbata si sa convinga. Dezbaterile doar intre ei, intelectualii, produc efecte sterile si chiar nocive, deoarece ei se pozitioneaza involuntar ca o casta superioara si ajung sa fie urati de catre marea masa a populatiei (vezi incidentul sufeit de H.R. Patapievici care a fost scuipat de un oarecare).

        Succesul este asigurat de contactul direct si constant intre formatorul de opinie si cei pe care doreste sa ii formeze. Toti intelectualii ar trebui sa fie formatori de opinie nu doar pentru persoanele care deja au un nivel ridicat de constiinta sociala si civica, si care se regasesc printe cititorii si comentatorii acestui tip de articole, ci mai ales pentru cei care au o expunere redusa la mediul online, care datorita contextului social in care se afla, rezoneaza foarte usor cu non-valorile promovate de exponentii si slujitorii nomenclaturii.

        Am un singur exemplu concret al acestui tip de comportament, anume modul cum in SUA o persoana care doreste sa obtina cat mai multe voturi intr-o intrecere politica, ia contact cu cat mai multi oameni din circumscriptia in care candideaza, discuta, afla probleme, isi ia angajamente, cu alte cuvinte convinge prin contact direct si raportare 1 la 1 cu persoanele ale caror vot doreste sa il castige.

        • @DS

          Spuneti:

          „Dezbaterile doar intre ei, intelectualii, produc efecte sterile si chiar nocive, deoarece ei se pozitioneaza involuntar ca o casta superioara si ajung sa fie urati de catre marea masa a populatiei (vezi incidentul sufeit de H.R. Patapievici care a fost scuipat de un oarecare).”

          Aici eu cred ca gresiti fundamental. In aceasta tara s-au dus prin televiziuni si apoi prin cei care le servesc sau, ma rog, servesc aceeasi cauza campanii de linsaj impotriva intelectualilor (si nu numai) identificati de cei mentionati mai sus ca fiind ” basisti”. Acesta este motivul pentru care s-a ajuns la ura despre care vorbiti, si nu dezbaterile intelectualilor intre ei sau predicarea din amvon (?). Mai analizati aceasta chestiune si poate va schimbati punctul de vedere.
          Si apoi raspundeti-va la intrebarea ce ati facut dumnevaoastra pentru a-i apara pe acesti intelectuali si de fapt ce ati facut pentru a impiedica nu doar aceste campanii si efectele lor dar si imbecilizarea si instigarea la ura a semenilor dumneavoastra de catre aceste televiziuni. Care este responsabilitatea dumneavoastra in toata aceasta poveste?
          Cat despre faptul ca le cereti intelectualilor sa umble prin sate si orase ca niste politicieni in campanie, mi se pare pur si simplu deplasat. Daca ii pretuiti intr-atat incat sa-i considerati posibili salvatori ai neamului, atunci respectati-i ca atare si lasati-i sa faca ce cred de cuviinta, fiecare dupa puterile lui. Deja mi se pare caraghioasa aceasta abordare pe care o vad la multi dintre cei care scriu pe forumul acesta: sunteti modelul meu dar va vreau mai asa si mai pe dincolo. Si va vreau pe post de consilier in diferite probleme, de la cariera pana la optiunea de ramane sau a pleca din tara, vreau sa-mi vorbiti concret de problemele mele, sa va personalizati discursul in functie de meseria celor cu care vorbiti, sa stiu daca e mai bine sa-mi dau copilul la gradinita priivata sau la cea de stat etc.

          • Stimate @ALX:

            Parerea mea este ca sant irelevante motivele pentru care s-a ajuns in situatia ca intelectualii sa fie urati de marea majoritate a cetatenilor acestei tari. Ceea ce este relevant este faptul ca exista un proces de denigrare, de distrugere a imaginii si calitatii de repere morale si formatori de opinie a intelectualilor acestei tari. In acest fel acesti oameni sant adusi fortat intr-o zona a derizoriului unde influenta lor este diluata pana la disparitie. Acest proces de manipulare si spalare pe creier a populatiei pus la punct de catre nomenklatura este diabolic, eficient si construit pe baza mecanismelor de baza ale psihologiei umane.

            O masinarie de asemenea anvergura, construita pentru un singur scop, si anume pentru a controla populatia in vederea pastrarii privilegiilor membrilor nomenklaturii nu poate fi combatuta doar cu penelul, si cu siguranta nu doar din turnul de fildes in care se afla intelectualii. Nomenklatura trebuie sa fie invinsa cu propriile arme. Asa cum populatia este controlata prin intermediul televiziunilor si cu ajutorul reprezentantilor locali care asigura contactul direct cu cetanteanul votant, la fel cei care se situeaza de cealalta parte a baricadei trebuie sa combata facand apel la mijloace diverse pentru a ajunge la oameni indiferent de locatie, de mijlocul de informare, de capacitatea de intelegere.

            Intelectualul formator de opinie trebuie sa fie capabil si doritor sa coboare printre oameni, evident nu ca un politician ci cu actiuni bine conturate, care vizeaza segmente sociale bine definite, pentru care mesajul este construit asa incat sa poate fi acceptat si internalizat cat mai usor. Dar trebuie sa o faca la nivel local. Altfel cum poate sa convinga prin empatie si relationare individuala, raportandu-se la contextul specific persoanei sau comunitatii careia i se adreseaza?

            De acord ca nu este posibila o acoperire geografica realista avand in vedere ca vorbim de o mana de oameni, dar ce ii impiedica sa formeze discipoli care sa preia ideile si mesajele si care sa ia contact cu cat mai multi oameni pentru a le explica si raspandi?

            Nu uitati ca lupta se duce cu un sistem care este tinut in functiune de oameni cu multa putere si cu multi slujitori, atat la nivel central cat si la nivel local.

            Persoana care este imbecilizata de Antene si nu este in stare sa se desprinda de aceste posturi, cum poate ajunge, in primul rand, sa citeasca opiniile emise de intelectuali? Apoi, avand un sistem de referinta pervertit, cum poate sa interpreteze mesajul si sa il internalizeze? Ce sansa de reusita are o abordare de la distanta? Ce sansa de reusita ar avea o abordare care presupune interactiunea directa si stabilirea unei relatii personale cu formatorul de opinie?

            Credeti ca fiinta umana s-a schimbat atat de mult fata de cum era acum 2 secole incat relationarea virtuala sa aiba mai multa relevanta decat cea fizica? Ma intreb cum au reusit exponentii revolutiei franceze sa catalizeze populatia intr-atat incat sa se ajunga la actiune concreta. Oare nu cumva prin promovarea ideilor atat cu ajutorul presei cat si al contactului direct cu oamenii?

            Si nu, nu mi se pare deplasat sa ma astept ca intelectualii sa aiba initiativa contactului direct cu oamenii. Si ei sant oameni si nu fac parte dintr-o casta superioara. Si daca doresc ca ideile lor sa aiba efecte durabile si sa ramana in constiinta individuala dar si cea colectiva, trebuie sa se sacrifice.

            • @DS
              Va multumesc pentru raspuns si pentru un soi de implicare care imi impune, dar nu pot fi de acord cu dumneavoastra.
              Spuneti asa: „Si ei sant oameni si nu fac parte dintr-o casta superioara”. Va trebui sa va decideti daca sunt sau nu o „casta” superioara acesti intelectuali carora, pe de o parte le cereti sa fie supraoameni, pe de alta nu le recunoasteti superioritatea. Caci ce altceva decat supraom este acela care merge din scoala in scoala si din primarie in primarie si asa mai departe si aduna oamenii si, vorbindu-le despre valori, ii transforma ca si cu bagheta magica, din cei care erau, in alti oameni cu alt orizont si alt caracter, lucru pe care nu au reusit sa-l faca nici educatia primita de la parinti, nici cea primita in scoala, nici viata, nici ei insisi.
              E ridicol, zau asa, sa va imaginati ca e posibil asa ceva si ca asta ar fi menirea intelectualului. Si ma surprinde cu cata usurinta le cerem altora sacrificiul. De parca unii au doar drepturi iar altii doar indatoriri, intre care si sacrificarea propriei vieti si a propriei opere. Asta e treaba personala a fiecaruia, nu credeti?
              Si imi permit sa reiau intrebarea: ce faceti dumneavoastra in spiritul acestui sacrificiu pe care il cereti, ce exemplu personal oferiti? Sau macar care credeti ca este responsabilitatea dumneavoastra in povestea asta? Ca inteleg ca cei care se lasa imbecilizati si instigati la ura cu televizorul sau cu internetul nu au absolut nici o responsabilitate. Nici macar pe cea a bunului simt.

  55. „Și totuși cum rămâne cu «vorbele-n vânt»? De ce nu răzbesc, dincolo de o retorică a îmbărbătării, adevărurile bine rostite? Cum de i s-a răpit la noi adevărului forța devastatoare a rostirii lui răspicate? De ce, oricât de bine rostite, adevărurile nu mai pot interveni în mersul evenimentelor și au devenit «vorbe-n vânt»”
    Forta devastatoare a rostirii adevarului? Care adevar? Al Dvs. sau al altora? De ce nu cel mistic? Relevat cui? Ma exaspereaza (doar) aceasta abordare care nu va avea nicio finalitate, poate cel mult alte „vorbe-n vant”. De ce pornim de la premisa ca adevarurile bine rostite trebuie sa „intervina in mersurile evenimetelor”? De ce sa nu pornim de la o alta, aceea ca mai degraba adevarurile bine scrise, in legi si proceduri, pot influenta semnificativ evenimentele si mersul lucrurilor?
    Ati facut apeluri catre lichele, OK, remarcabil, dar ganditi-va ca legiferarea unui prozaic punct 8 din Proclamatia de la Timisoara ar fi avut, probabil, un „efect concret”, care a lipsit apelului Dvs. In acest sens , oricat de bine ar fi spus sau scris adevarul, oricare ar fi el, ramane doar „vorba-n vant”.
    Exista doua fronturi: unul al vorbelor in vant, care pot sa prinda sau nu radacini, si doar dupa ce o „masa critica'” adera la ele . Acest front a fost relevat de analiza Dvs., aici actioneaza „elita in zdrente”, ciuruita de adevarurile altei „elite”, cea a manipularii. In paranteza fie spus, daca elita s-a lasat „zdentuita” nici nu mai merita sa fie numita elita.
    Al doilea front, este cela al „concretetelor” care schimba ceva, in viitorul imediat. Este un razboi mult mai greu,necesita mult mai multa munca, migaloasa, de uzura. Ce fac elitele pe acest front? Unde avem propunerile legislative,sa zicem, care pot legifera „adevarurile” de care avem nevoie? De fapt avem aceste elite pragmatice, care sunt evident altele fata de elitele primului front?
    A crede ca doar primele elite, cele ale „vorbelor in vant” pot lupta si pe al doilea front este o utopie. Poate cineva spera ca primele elite pot face fata si pe al doilea front? Nu, pentru ca nu au pregatirea necesara, un filosof nu poate sa scrie, sa zicem, texte de lege referitoare la veniturile agricole, sau la bugetul de stat. Aceste elite nu pot fi inlocuite de „surogate”, cum suntem multi dintre noi, cei care incercam sa pricepem si sa scriem, dupa puteri…sa nu ne facem iluzii, „concretetele” necesita un volum foarte mare de munca si competente pe masura, adesea la nivel institutional.Pe care nici un apel nu le va mobiliza, doar asa, ca e un adevar bine rostit, care imbarbateaza…
    Bun, si care este solutia? As vrea sa-mi spuneti Dvs, sa ma faceti sa va admir din nou, asa cum v-am admirat dupa ce mi i-ati adus aproape pe Cioran si pe Tutea. Cum se poate identifica a doua elita, cea a „pragmaticilor”? Cum pot fi convinsi sa ajute, la concret? Cum au facut altii? Cum sunt , sau pot fi, sprijiniti de prima elita, cea viziblia?
    Sa nu-mi spuneti, va rog, ca prin apeluri, sau adevaruri…revenim de unde am plecat.

    • Din elita „concretelor” face parte Monica Macovei, Daniel Funeriu, Dacian Ciolos si altii, nu multi, e adevarat. De ce le cereti intelectualilor din prima categorie sa se implice in concret? Poate ca nici nu ar fi atat de bine, poate ca ar esua lamentabil. De ce sa amestecam lucrurile? E suficient ca ei vorbesc, ca planteaza idei, ca nu tac. In rest, pentru treburile concrete, mergeti pe mana „concretilor” de mai sus.

    • Presupun că pot fi sprijiniți „concreții” cu bani, de preferat cu chitanță, adică de preferat de la o anumită sumă în sus. De exemplu, mai presupun că la dumneavoastră ” la țară” cunoașteți , să zicem, mai mulți tractoriști dar îi solicitați ajutorul/ serviciile celui mai bun, asta dacă și dânsul dorește. Și îl îndrumați către proiecte cu fonduri nerambursabile de care dumneavoastră ați auzit, iar dânsul, nu.

  56. Domnule Liiceanu,

    Cred că înţeleg îngrijorarea Dumneavoastră. În acelaşi timp cred că, în deplină bunăcredinţă, vă aflaţi pe un drum greşit.
    Având în vedere cadrul în care sunt constrâns să vă vorbesc, nu voi intra în subtilităţi filozofice. Mă bizuiesc pe convingerea că le bănuiţi oricum.
    Ideea mea porneşte tocmai de la felul specific în care vă folosiţi de cuvinte. Un mod caracteristic de altfel intelectualităţii autohtone din cele mai vechi timpuri şi până astăzi. Spun asta bănuind că sunteţi pe deplin conştient de discursul predominant literaturizant al acestei intelectualităţi.
    Vedeţi, folosindu-vă de resursele limbii române, de la început vă complaceţi în jocuri semantice străine discursului teoretic (filozofic în acest caz). În loc să faceţi diferenţa între cuvânt şi vorbă. Mie mi se pare evident că româneşte există o astfel de diferenţă.
    Nu în toate limbile aţi putea face acest joc. În maghiară, de exemplu, nu ai posibilitatea să faci diferenţa între cuvânt şi vorbă. Ungurul nu spune „vorbe” ci „cuvinte” atunci când se referă la vorbe goale.
    Vorbe, vorbe goale sau vorbe-n vânt se referă la cuvinte care n-au acoperire. Vedeţi, nici Dumneavoastră nu aţi folosit vorbe atunic când vă referaţi la frica deţinătorilor dintotdeauna al puterii. Foarte corect aţi spus, ei se tem de cuvinte. Trebuia să adăugaţi, în spiritul limbii, nu de vorbe.
    De vorbe nu se tem, este adevărat. Întrebarea este, deci, în spiritul limbii române: când pot deveni vorbele cuvinte? Şi invers: de ce şi cum devin cuvintele vorbe?
    Am avut îndrăzneala să scriu acest scurt comentariu pentru că eu cred că Dumneavoastră şi prietenii Dumneavoastră – chiar şi Domnul Patapievici – aţi reuşit de câteva ori să spuneţi lucrurilor pe NUME (sem, în ebraică), adică să folosiţi tocmai acele cuvinte care exprimă acel ceva de care comunitatea din care faceţi parte tocmai are nevoie.
    Nu ştiu dacă acest ceva poate fi numit adevăr. Cea ce cred este că adevărul nu poate fi bine sau rău rostit. Frumos sau urât…
    Adevărul, dacă tot veni vorba, trebuie spus. Chiar dacă ştim – foarte puţini, poate aicia-i baiu – că nefiind posibilă decât exprimarea subiectivă, personală, asta nu înseamnă că oricine e în stare să-l spună.
    Prea puţin contează dacă e spus, rostit bine sau rău. Important e să fie spus. Chiar am aşa o vagă convingere că adevărul nu poate fi formulat, rostit bine. Cu cât încercăm mai abitir să sune mai bine sau frumos cu atât mai tare ne îndepărtăm de el.

    Cu stimă,
    L Notarius

  57. A comunica adevaruri marelui puiblic este esential dar nu suficient. Este nevoie si de actiune. In acest sens, Dragos Paul Aligica vine cu „O solutie: Elitele legitime scot lumea in strada” (http://www.contributors.ro/fara-categorie/o-solutie-elitele-legitime-scot-lumea-in-strada/). „Formula e simpla: 50 de personalitati + un pretext intemeiat pentru protest + 100.000 demonstranti…”. Cineva trebuie insa sa faca primul pas. Oare Dl. Liiceanu (care are autoritatea morala necesara) s-ar incumeta sa-l faca?

  58. Aveti la dispozitie un mijloc pe care nu-l fructificati: Internetul. Faceti-va un site/blog, dvs. individual sau un grup din care sa faceti parte. Puteti inregistra periodic discutii, ceea ce ati facut mai demult la televiziune, unde, desigur, datorita ratingului, nu se mai poate. Credeti ca nu merita, daca nu apareti le televizor? Eu zic ca merita si votez pentru. Fiti, vorba dvs, „contemporan”. Secondo, convingeti-l pe Andrei Plesu sa candideze.

  59. Domnul Liiceanu se interoghează de ce masele nu preiau vorbele celor înţelepţi.
    Şi că adevărurile lansate devin vorbe-n vânt.

    Eu încerc să conturez un răspuns în opinia mea.

    Am observat o tendinţă aproape sistematică din partea intelectualilor români, cu excepţii, aceea de a ignora publicul ţintă după ce au lansat ideile pe piaţa publică. Perspectiva pe care o văd de la depărtare, e că oameni valoroşi nu au cunoştinţe minime de comunicare publică, de PR, sau dacă le au nu le aplică, sau dacă nu le aplică, nu ştim noi de ce.

    Prima regulă e să menţii contactul direct cu cititorii tăi, mai ales cu cei care rezonează cu ideile tale.

    Repetitiv, sistematic, în 98% din cazuri, dl Liiceanu, dl Pleşu, dnii Cornea, etc, etc…scriu un articol îl lansează pe diferite platforme, dar nu se obosesc să citească şi să răspundă obiecţiilor, dubiilor, criticilor interlocutorilor.
    Probabil sunt obosiţi. Probabil sunt ocupaţi. Probabil nu consideră necesar să răspundă de la nivelul lor, celor din ceea ce consideră nivele inferioare.

    Dar exemplul perfect contrar sunt dnii Tismăneanu şi dl Aligică pe această platformă. Şi ei au preocupări academice care le-ar putea distrage atenţia. Şi ei au probabil o familie care are nevoie de ei. Şi pentru ei timpul are o valoare reală. Dar..îşi găsesc întotdeauna timp la nivel mnimal să răspundă cititorilor şi comentatorilor. Poate fi şi o obişnuinţă dezvoltată în sistemul nord-american de învăţământ unde profesorii universitari nu sunt zei, ci parteneri de evoluţie a studenţilor. Sistem necunoscut demiurgilor (chiar competenţi) din România.

    Mă întrebam, dacă toţi studenţii trecuţi prin cursurile de filozofie…ar simţi şi rezona cu adevărurile spuse de pedagogii şi părinţii filozofiei morale ale naţiei..dacă ar transforma aceste adevăruri şi mai mult să le pună în practică…societatea românească sigur ar fi alfel.

    Dar aşa de la depărtarea celor 7000 km pare că şi-au construit un turn de fildeş, din care aruncă din când în când adevărurile, nişte torţe de lumină izolate şi ce se sting treptat în intunericul minciunilor zilnice..

    La nivel de acţiune practică, ce ar fi fost dacă fiecare carte cumpărată de la Humanitas ar fi avut o pagină de cod de conduită etică.. ce ar fi fost ca fiecare cumpărător de carte cu adresă electronică să primească un mail de la dl Liiceanu..Când discuţia e înăbuşită despre tehnicalităţi şi subtilităţi…iar adevărul simplu e înăbuşit în interpretări, riscurile deformării mesajului principal şi pierderii atenţiei auditoriului sunt extrem de mari.

  60. Ma intreb ce crede d-l Liiceanu despre existenta poporului roman?..eu nu ma pot astepta la schimbari majore cand 400 de ani am fost dominati de turci, alti 700 de unguri si austrieci iar restul timpului locuitorii acestui teritoriu au trait fara puterea de a se coagula..
    daca e sa analizam dupa caracterul individului care traieste pe acest teritoriu afli ca nu poti concretiza mai nimic , suntem prea divizati si neseriosi..e nevoie de mai multa agitatie pt a crea o explozie ..plus ca istoria pe care o stim e falsa , avem un nume de tara care pt multi inseamna ‘rrom’ etc..multora le este rusine sa afirme ca sunt romani..poate e timpul sa-l schimbam..de ce doar noi ne-am schimbat numele intr-un nume care n-are a face cu nimic?
    Trebuie analizat foarte atent emigratia, de ce pleaca creierele ..ce ii demotiveaza? de ce ungurii sau cehii nu migreaza la fel ? este pt ca au o identitate mai solida?

  61. În urma lecturării acestei dezbateri am ciudata impresie că am dat peste un cârd de bocitoare înghiontindu-se să ajungă cât mai aproape de catafalc. Cu excepția câtorva comentarii notabile. Dacă îmi amintesc bine, cel care spunea despre cuvinte( și nu vorbe, cum bine a distins între acești doi termeni cineva în comentariul său) că sunt o armă teribilă, a fost Rene Char. E normal: În poezie cuvântul ființează deplin. El funcționează destul de viu și între infractori. Cu cât sunt mai periculoși, cu atât cuvintele sunt mai importante pentru ei. Nu și în discursuri de circumstanță, nu și atunci când te lași rugat să vorbești, nu și atunci când ele își pierd valoarea în fața ta. Iar acel ”Scuipat piața independenței” devenit, între timp, chiar subiect al unor conferințe inițiate de protagonist, a devenit penibil. Ar fi devenit penibil prin atâtea referiri la el și dacă gestul, reprobabil, de altfel, s-ar fi petrecut într-o emisiune tv. cu audiență maximă, dar într-o piață unde toți suntem anonimi? Sau mergem cumva în piața de legume ca snobul la operă și eu nu știu.

    • @Doru
      Cu asemenea concetateni (ca dumneavoastra) nu e de mirare ca multi oameni care ar putea trai cat de cat bine in Romania isi iau campii si cauta un loc civilizat in care sa-si duca restul zilelor. Pentru ca sunt anumite lucruri cu care nu te poti lupta. Cu ghertoiul care te scuipa pe strada poate ca se mai gaseste o solutie legala dar cu cel care gaseste asta nesemnificativ nu mai ai ce sa faci.

  62. Daca voi calatori in strainatate imi va fi rusine sa spun ca vin din Romania. Tara in care Kodruta Kovesi impreuna cu sute de magistrati sustine ca legea de Aplicare a codului penal permite hotilor sa scape de pedepsa si in acelasi timp alte sute de magistrati juristi spun ca totul este in regula legea pedepseste hotii. Toti au facultate, studii superioare si sunt oameni onesti si patrioti.
    Eu ma uit in jurul meu si ce vad ? Ca multi hoti scapa de pedeapsa sau primesc pedepse simbolice.Nefiind specialist in juridic dar am facut in facultate cursul de conducerea intreprinderilor,curs de psihologie si psihologia muncii si aspecte juridice ale activitatii de ghid montan, imi imaginez urmatoarele:
    Si unii si altii sustin ca codurile(legea) e in regula,adica de exemplu: “cine fura varza de pe camp va fi pedepsit.”
    Problema apare la aplicare, adica cum se dovedeste furtul si cum se face pedeapsa. Si aici ce gasim?: “cine ia varza de pe camp o face ca sa curete campul” Ca atare judecatorul daca ii plac ochii tai spune ca faceai curat,daca nu-I plac ochii tai spune ca furi.
    Stim cu totii ca intodeauna existau portite pentru eludarea pedepselor, dar daca asa multi juristi spun ca in cazul legii de aplicare a codurilor s-a depasit orice inchipuire si ca marile hotii vor ramane nepedepsite, eu ii cred.
    Numai in Coreea de nord mai putem gasi sute de oameni cu facultate care sa minta in cor perfect constienti ca mint.Acolo mint de frica, oare la noi de ce mint?

  63. Ma voi referi doar la cele componente ale situatiei de azi: „prima lucrează asupra adevărului rostit, a doua asupra emițătorului lui”. In privinta primei componente voi face o paralela cu unul din fundamentele Universului, anume radiatia cosmica de fond (http://en.wikipedia.org/wiki/Cosmic_microwave_background) care la televizor apare sub forma de „purici”. Zgomot exista dintotdeauna peste tot in Univers si in toate societatie umane. Din fericire exista filtre prin care putem vedea ceea ce ne intereseaza. Fiecare isi alege filtrele si e responsabil pentru alegerea sa. Pentru mine si ceilalti ce folosim filtre precum „Gabriel Liiceanu” sau „Horia Roman Patapievici” este esential sa gasim ceva la capatul filtrarii. Fara acest ceva universul public romanesc ar fi doar zgomot.

    In privinta celei de-a doua componente, este zguduitor si trist. Este alegerea personala a fiecaruia cum ii raspunde.

  64. Stimate domnule Liiceanu,
    N-o sa ma inscriu in corul celor care va aproba cu evlavie („Va multumesc ca existati” samd), ci o sa incerc sa gasesc un raspuns sau mai multe la intrebarea de fond: de ce nu ajung vorbele dvs la publicul larg? Presupun ca aveti mai multa nevoie de raspunsuri, fie ele si aproximative, fie ele si neconvenabile, decat de temenele.
    O precizare: de aici incolo, acolo unde scriu „dvs” ma refer, de regula, la toti aceia in numele carora vorbiti (Patapievici, Cartarescu et alia).
    1. Nu aveti un discurs adecvat marelui public. Nu e vorba doar de lexic aici, pe care admit ca il tineti destul de sever sub control (cel putin, in articolul asta), ci si de abordare. Stilul dvs eseistic nu este neaparat perceput si apreciat de publicul larg, nici macar de cercul mai mare al intelectualitatii. In fine, as fi curios sa aflu cum definiti dvs publicul pe care il tintiti sau macar daca ati incercat sa faceti asta; cum v-ati gandit sa va adresati acelui public sau daca macar ati deliberat asupra mjloacelor; cum v-ati ales temele de comunicare; cum v-ati ales strategia de comunicare etc. Impresia mea este ca va adresati unei nise destul de restranse, fie ca o faceti deliberat, fie ca nu. Nu inteleg de unde stupoarea ca nu va aude prea multa lume.
    2. Mai mult decat atat, prin natura canalelor de comunicare pe care le folositi, va adresati unui public restrans si captiv. Ar trebui sa va dea de gandit, cred, faptul ca aproape toti comentatorii acestui articol se aproba intre ei si, impreuna, va aplauda cu entuziasm. Cazul site-ului hotnews.ro, pe care publica dnii Tismaneanu, Tapalaga si altii, este si mai relevant: comentariile critice sunt cenzurate, asa incat raman vizibile doar numele/pseudonimul autorului, un headline de doua cuvinte si numarul de voturi contra acumulate, in virtutea carora textul a fost exclus. Ma rog, este treaba celor de la hotnews.ro sa-si stabileasca politicile editoriale, dar atunci n-ar trebui sa se mire ca, desi au cel mai complet site romanesc de stiri, audienta lor se afla la o treime sau mai putin fata de site-uri similare. In opinia mea, acesta este un mod de a-ti taia singur craca, pe care se leagana, de asemenea, si autorii publicati acolo. Este adevarat ca lumea mass media s-a divizat si s-a pozitionat politic foarte net. Dar atata vreme cat vorbesti exclusiv pentru un public captiv, nu poti spera sa fii auzit si dincolo de baricada. Este ca si cum ai vorbi unei oglinzi. Este o chestiune stupid de simpla: asa cum alegerile se castiga smulgand portiuni din electoratul mai putin decis al adversarului, tot astfel audienta se castiga aducand in publicul tau oameni care sunt obisnuiti sa asculte discursul adversarului.
    2. Nu este insa destul sa-ti faci discursul auzit dincolo de baricada, ci si crezut sau macar acceptat ca referinta. O sa va spun care sunt imprejurarile care, in opinia mea, reduc sau chiar anuleaza credibilitatea discursului dvs. (a) Polemizati cu exponentii adversarului, in loc sa va adresati publicului acestuia. In opinia mea, adversarul dvs comite in mai mica masura aceasta greseala. (b) In legatura directa cu (a), vorbiti mai curand despre vorbe si vorbiti mult prea rar despre fapte. Cred ca as putea sa numar pe degete temele de campanie justificate de fapte: Ponta plagiator, martea neagra, lovitura de stat si atacul la justitie. Sunt prea putine, iar repetarea lor la nesfarsit oboseste si stimuleaza opacizarea receptorului. Si, nu in ultimul rand, poate ca temele astea sunt valorizate ori judecate diferit de publicul vizat (care o fi acel public…, cum o fi judecand el cutare sau cutare chestiune… samd). Nu mai pun in discutie validitatea unor argumente sau a altora, fiindca n-am mai ispravi. (c) Nu lasati impresia ca aveti in vedere agenda publicului larg, cat o fi ea de eterogena si, eventual, de nedemna. Dimpotriva, lasati impresia ca vreti sa impuneti o agenda. Poate ca aveti indreptatirea sa o faceti. Problema este ca o prelegere sau chiar un sir de prelegeri nu ajuta, in acest caz. (d) Folositi, in general, cam aceleasi tipuri de mijloace cu ale adversarului: vorba rastita, atacul la persoana, argumente trase de par, spuse trunchiate, fapte denaturate. Va las pe dvs sa descoperiti de ce ei sunt mai iscusiti in a se face credibili. Trebuie sa spun ca dvs, in speta, dle Liiceanu, nu v-ar putea fi reprosata toata lista de mijloace de mai inainte. Dar mai pot sa spun ca nu va serveste nici macar tonul manios si exasperat. Cantati in cheia tuturor celorlalti, deci vocea dvs se distinge greu, foarte greu. In marketing exista o regula de fier: trebuie sa te diferentiezi de concurenti, daca vrei sa-ti vinzi marfa in detrimentul lor.
    3. Autovictimizarea nu este o reteta de succes, decat pe termen foarte scurt. Pe termen lung, mie mi se pare ca genereaza efecte contrare celor urmarite. Si daca va aflati realmente in pozitie de victime, tot n-ar trebui sa va vaitati atat. Foarte curand, publicul percepe asta drept o slabiciune. Ca sa nu mai spun ca nu poti face pe nimeni sa creada ca esti o victima atat vreme cat aplici acelasi gen de lovituri (ex: atacuri la persoana) si o faci cu aceleasi arme (ex: presa obedienta). Nu te poate crede nimeni ca esti o victima a mogulilor atunci cand te folosesti, la randul tau, de alti moguli, la fel de agresivi. Asta, cu atat mai mult cu cat adversarul este prevalent doar pe televiziuni, fiind clar surclasat pe presa scrisa si online. Oricine vede asta si judeca in consecinta.
    4. In fine, tot despre credibilitatea discursului: nu poti spera sa te ia in serios publicul aflat dincolo de propriul tarc mediatic atata vreme cat iti faci scut, drapel si lance din persoana dlui Basescu. Nici aici n-o sa deschid o discutie despre validitatea argumentelor care il acuza pe dl Basescu. Ma rezum sa constat ca dumnealui si-a mancat popularitatea si credibilitatea pana la limita de jos; nu mai are unde sa coboare, in perceptia publicului larg. Presupun ca asta nu este o revelatie pentru dvs. Aveti cifrele la indemana.
    Cu siguranta ca n-am epuizat lista detaliilor care pot fi luate in considerare pentru a ajunge la un raspuns pentru intrebarea dvs. (Apropo, iata o tema pe care am omis-o: carisma. Cred ca inclusiv asta conteaza.)
    Nici nu ma astept sa fiti de acord cu toate cele de mai sus. Este posibil sa nu agreati abordarea aceasta cu iz de marketing politic. Insa mie mi se pare ca trebuie sa jucati dupa regulile politicii si marketingului atunci cand vorbiti unui public larg, pe teme politice. Mai mult, cred ca ar trebui sa intrati in politica; evident, dupa ce va evaluati sansele. Altminteri, daca veti cobori la rastimpuri in agora ca sa vorbiti oamenilor ca un profesor, ca un filosof, ca un analist samd despre valori morale, angoase intelectuale si revolte spirituale, riscati sa nu fiti luat in serios de public.
    Scuzandu-ma pentru adresarea nitel cam apodictica (am vrut doar a fiu cat mai clar cu putinta), va asigur de respectul si pretuirea pe care si le port pentru opera dvs, ca si pentru minunatele lucruri pe care le faceti la Editura Humanitas.

    • Dvs prezentați un mod de a face politică, prin marketing, ca singurul mod de a face politică. Cred că tocmai asta e de fapt falia, că unii nu vor să se facă politică doar prin marketing.

      Au alt mod de a vedea lucrurile, au alte valori prioritare. Sunt oameni pe care nu i-ar interesa să aibă succes în alegeri și la doctorat în modul în care de ex. Ponta a avut succes la alegeri și la doctorat. Îi interesează ce este în cutia cu marfă, nu doar cum se prezintă cutia cu marfă ca să ia ochii, și cu atât mai puțin să dea foc tarabei vecinului noaptea, sau să deseneze graffiti pe vitrina lui, sau să le cânte suge-suge-sugerează.

      Cât despre separarea netă a platformelor media din punct de vedere al audienței, nimic mai firesc, pentru că oamenii se grupează în funcție de preferințele lor. E poate diferența între oamenii care au idealuri de civilitate și cultură și niște oameni care au idealuri pur materialiste.

      • ” unii nu vor să se facă politică doar prin marketing”

        da, numai ca aia nu o sa intre in parlament. wake up an smell the coffee. cu o asemenea strategie dreapta o sa faca guverne in cismigiu. comentariul de mai sus trebuie citit cu atentie, studiat, subliniat. dl liiceanu trebuie sa-i concedieze urgent pe toti consilierii din categoria „va multumesc pentru ca existati”.

        • Prietene, nu cred ca cineva care scrie pe platforma asta se incadreaza la consilieri. Consilierii sunt cei care fac planuri discrete, reclama cu ardeiul, etc. Cred ca cei mai multi de pe aici se considera parte din societatea civila autentică a țării.

          Daca obții puterea cu mijloacele adversarului atunci devii la fel ca si adversarul, cu nimic mai bun. înseamnă că te-a învins chiar dacă formal tu ai câștigat. Ori tocmai asta e problema, de-asta nu ne place clasa politica, pentru ca toti sunt la fel.

          Cred ca Romania mai are o sansa atata vreme cât unii refuză să fie ca cei care obțin puterea strict prin politici de marketing, mită electorală, împroșcat cu noroi, etc.

          cele bune,

    • Foarte buna analiza, cu exceptia acestei rabufniri: „dumnealui si-a mancat popularitatea si credibilitatea pana la limita de jos; nu mai are unde sa coboare, in perceptia publicului larg”
      Este pur si simplu fals, factual. O stiti, sau ar trebui s-o stiti. Are 30% încredere, cât -prezum- simpatia dvs., Antonescu.
      În rest, cum zic, excelent.

      • @ Virgil Iordache:
        Nu pot decat sa zambesc. No hard feelings…

        @ Dan Lungu
        Trebuie sa va dau dreptate, intr-o privinta. Am pus acolo, la credibilitatea dlui Basescu, o tusa mai groasa. Nu m-am putut abtine. Altfel, poate ca la cota de 30% m-am referit si eu… N-am spus 10%, nici 15%, nici… Vorbind serios: despre sondajele astea putem discuta mult si multe. Insa eu, cel putin, as simti nevoia sa ma pregatesc nitel. Ne-om mai izbi de ele vreodata, om mai vorbi despre sondaje candva. Acum, la prima mana, pot sa va spun ca am dat cu nasul prin asa ceva, si la modul teoretic, si practic (inclusiv interpretarea datelor) si am aflat suficient de mult despre asta ca sa pot intelege cat de simplu este sa ratezi un sondaj, din neatentie sau, eventual, cu intentie. N-as lua rezultatele sondajelor decat cu (mare, mare) precautie. Cu atat mai mult in contextul actual. Presupun ca ati luat acel 30% din EvZ, editia de ieri sau alaltaieri. Ei bine, datele acelea si modul cum le-a prezentat EvZ sunt o gluma mare si groasa, ca sa ma exprim elegant. In primul rand, sondajul CSOP (nu ma mai apuc sa sap sub sigla asta, fiindca ne-am incurca in ipoteze…) pretinde ca a masurat „favorabilitatea”. Pentru mine este un termen nou si surprinzator. Oi fi pierdut vreun episod din telenovela sondajelor, dar, orisicat, notiunea este atat de vaga, incat ma intreb cum se poate masura un abur din asta. Asa incat un scor de 30%, fie ca-i este atribuit dlui Basescu sau dlui Antonescu, nu-mi spune nimic. In general, atunci cand vorbim de credibilitate sau popularitate sau… „favorabilitate”, gasesc ca pot fi relevante doua tipuri de date: a) cifrele care se apropie de extremele scalei (ex: 20% sau 80% imi spun ceva; in schimb, pe intervalul 30%-70%, sa zicem, valorile mi se par a avea semnificatii echivalente); b) cifrele considerate intr-o dinamica, adica schimbarile de scor consemnate la momentul T5 fata de momentul T4 samd, in conditiile in care se masoara exact acelasi lucru, in exact aceiasi termeni. In concluzie, valoarea unor asemenea date este extrem de relativa, din multe motive, si ele pot fi luate doar cu titlu de indiciu (ca „numere mari”) si doar in corelatie cu anumite repere de control (masurari anterioare; eventual, capetele scalei). Asadar, da, a fost un exces din partea mea sa vorbesc despre limite si praguri in legatura cu credibilitatea dlui Basescu. Ceea ce nu inseamna ca nu raman la opinia ca folosirea brandului Basescu, la ora asta, duce direct la faliment. Stiu, pentru multa lume, asta suna blasfemic si diversionist. OK, daca asta face pe cineva sa se simta mai bine, si brandul Antonescu produce, de o buna bucata de vreme si constant, pierderi. Si brandul Ponta, la fel. Dar, in fine, sa nu derapam…
        Cat despre prezumtia dvs ca as simpatiza cu Antonescu, mi se pare foarte interesanta. Asadar, un suporter al lui Antonescu intra pe un site populat de adversarii acestuia si se apuca sa-l dadaceasca pe dl Liiceanu, cu observatii si recomandari (oneste, sper ca sunteti de acord), care ar putea, sa zicem, spori performanta adversarilor dlui Antonescu. Nu spun ca nu-i adevarat, spun doar ca mi se pare foarte interesant. In cazul in care mai treceti pe aici si cititi paragraful asta, v-as ruga sa elaborati putin, atat cat sa-mi descalciti ipoteza dvs.

        • Doar pentru ca apreciez atitudinea si nu in locul celui invitat sa va raspunda.
          Este clar ca va pricepeti. Si la marketing si la sondaje si la politica romaneasca.
          Faptul ca sunteti banuit de simpatii antonesciene, n-ar trebui sa va mire asadar. Astea sunt optiunile deocamdata: daca nu Basescu, atunci Antonescu sau Ponta.
          Ei da, daca iesim din marketing si sondaje lucrurile se schimba total. Acolo Basescu nu mai poate fi comparat cu Antonescu sau Ponta iar asta este Marele Blocaj Moral al marketingului electoral romanesc.
          Si daca ma intrebati / eventual / de ce nu pot fi comparati, e simplu: un hot si un mincinos sau un egolatru infantil nu pot fi comparati cu un capitan de vas nervos si rau de gura.

        • @mmeguillotine

          Mi-e teamă că acordaţi prea multă importanţă modestelor mele notaţii succinte în marginea analizei dvs.

          Am invocat rezultatele unui recent sondaj doar „în trecere“. Evident, nu sondajele pot fi argumente serioase. În România ele sunt fetişizate, din ignoranţă, superficialitate şi lipsa unei culturi civice.

          Oricum, suntem de acord că aţi folosit tuşe prea groase în a descrierea „căderii“ lui Băsescu în simpatia populară. Aceasta m-a făcut să mă gândesc la o răbufnire resentimentară cum numai la (simpatizanţii) liberali mai poţi găsi, când vine vorba de Băsescu.

          Coroborând această răbufnire cu calitatea analizei dvs., am dedus că am de-a face cu un intelectual aparţinând acelei categorii de „lume bună şi fină“ care compătimeşte sincer cu dl. Antonescu, acest epitom al fineţei si bunului simţ românesc. (Acum fără ironie: este vorba de o categorie (mic-)burgheză cu o înţelegere kitsch asupra politicii, naiva si cu simpatii liberale).

          Aşadar, dacă am nimerit bine cu evaluarea mea, am făcut-o printr-o intuiţie stilistică şi nu prin cine ştie ce analiză aprofundată.

          În final reiau excelenta formulă a lui @nola: „un hot si un mincinos sau un egolatru infantil nu pot fi comparati cu un capitan de vas nervos si rau de gura.“ Tutto qui.

          • @ Dan Lungu
            Se pare ca m-am grabit si am lansat neglijent o intrebare/rugaminte. Si v-am obligat la consideratii inutile, dupa cum foarte nimerit ati sugerat.
            Scuze.
            Cheia chestiunii se afla in alta parte, tot in paragraful indicat: „Asadar, un suporter al lui Antonescu intra pe un site populat de adversarii acestuia si se apuca sa-l dadaceasca pe dl Liiceanu, cu observatii si recomandari (oneste, sper ca sunteti de acord), care ar putea, sa zicem, spori performanta adversarilor dlui Antonescu.”
            Probabil ca, in loc de „ipoteza dvs”, mai corect ar fi fost sa spun „temeiul ipotezei dvs”.
            Asta as fi vrut sa-mi descalciti: cum se face / se leaga / se explica, in opinia dvs, ca „un suporter al lui Antonescu…”
            Asta mi se paruse interesant si de elaborat. Cat despre presupozitia ca as fi sau nu fan Antonescu, Kutuzov, Mutu samd, chiar nu gasesc ca merita a fi comentata.
            Multumesc, oricum.

  65. va rugam sa scrieti domnilor, caci suntem multi cei care va citim… si avem atata nevoie de o busola! scrieti, va rugam frumos!

  66. Pana la capat!

    Personal, ca simplu si insignifiant cetatean al Romaniei, astept de la domnii Plesu, Liiceanu, Patapievici niste pozitionari clare. Si aici fac apel la ilustrii domni sa se exprime pe intelesul tuturor, nu doar pe intelesul celor care fac parte din Comisia pt acordarea premiului Nobel.
    E dreptul dar mai ales datoria acestor personalitati (o spun fara nicio urma de ironie) sa se exprime public, pe intelesul tuturor celor care nu au nici cultura si nici inteligenta necesara de a percepe subtilitatile filozofice dintr-un text oarecare.
    Scaldatoarea asta in care se imbaiaza toti, scriind ambiguitati, plangandu-se ca nu sunt intelesi, sau tiparind eseuri utopice despre cum ar trebui sa arate o societate model, nu face bine Romaniei.
    Este un fapt binecunoscut ca (daca vor) oamenii inteligenti stiu sa se faca intelesi si de plugarii cu 2 clase si de intelectualii cu doua facultati.
    Deocamdata, „pleiada culturii Romanesti” ii ignora pe plugari.
    Sa fiti sanatosi.
    V-a dat D-zeu talent si inteligenta…
    Din pacate, acelasi D-zeu, v-a luat curajul.
    Ca atare, dvs sunteti absolviti de orice vina.
    „Nihil sine Deo”

  67. Domnule. Liiceanu, va multumesc ca ati devenit iarasi activ in viata publica; va asteptam cu multa nerabdare, este nevoie de Dvoastra mai mult decat oricand! M-as bucura la fel de mult daca si Domnii Cartarescu si Patapievici ar scrie din nou minunatele lor editorial si analize.
    Cu deosebita consideratie!

  68. Domnule Liiceanu,

    E foarte bine sa SCRIETI si va rog sa o faceti in continuare.
    Dar atat din acest articol, cat si din interviul cu Turcescu, reese neputinta in fata manipularii, „metodele de intoxicare si dezinformare ale fostei Securitati, adaptate la un nou context istoric”, cum spuneti Dumneavoastra. Au fost si sunt indivizi care adapteaza si dezvolta aceasta manipulare. Chiar sa nu existe nici un antidot? Sunt oare acesti profesionisti ai manipularii mai destepti decat adevaratele elite ale societatii? Daca e asa, asta e, ca in balada Miorita.
    Dar nu cred si de aceea va propun sa va strangeti toate elitele si sa incercati sa gasiti solutii impotriva manipularii. Sa va faceti un tel din gasirea acestor solutii, pentru ca adevarul sa nu mai fie „Vorbe-n vant”. Stiu, e greu, dar sa fie ei chiar atat de destepti?
    Solutii teoretice antimanipulare mai sunt, dar in practica nu prea au dat rezultate. Si ca sa nu fiti singuri, si pentru ca exista o vorba „Nu stii de unde sare iepurele”, va propun crearea unui site in care oricine sa incerce sa-si spuna parerea cum se poate lupta impotriva manipularii, iar Dumneavoastra, toti, sa triati aceste idei si prin eruditia pe care o aveti sa incercati sa gasiti o solutie pentru contracararea manipularii.
    Un exemplu de idee ar fi:
    Crearea unui curent puternic pentru introducerea in constitutie a unui articol, prin care toate institutiile publice, inclusiv societatile cu capital majoritar de stat, sa fie obligate sa-si expuna toate cheltuielile din bani publici (in amanunt – panala un ac), astfel incat oricine sa poata vedea aceste cheltuieli, cum e in Suedia. Bineinteles si o lege cu sanctiuni daca acest articol nu e respectat intocmai. Stiu ca este foarte greu de realizat acest lucru, pentru ca nici unui partid nu le convine, mai ales celor care momentan au puterea, dar nici celor din opozitie, gandindu-se si ei vor ajunge la putere. Sper ca prin prestigiul si priceperea pe care le aveti sa ceati acest curent si sa aiba o finalitate. Sa tineti cont de experienta anterioara (ex.: legea lustratiei pentru care a existat un puternic curent, dar nu a avut nici o finalitate) si sa contracarati din timp manipularile si impotrivirile.

    Cu deosebita sima, MISU.

  69. Comuniștii și neocomuniștii (români sau de oriunde) au făcut din intelectualii potrivnici ținta unor atacuri grobiene, criminale. Reprezentanţii vechiului sistem sunt încă în multe poziţii de putere, fapt care a îngreunat şi chiar stopat pe alocuri mult necesara tranziţie, reformare a sistemului legislativ, a sistemului juridic, către standarde mai înalte, și au infestat în egală măsură mediul jurnalistic.
    Pe lângă obligația morală de a interveni, activismul intelectualilor români a devenit o necesitate critică. Există într-adevăr o responsabilitate comună tuturor intelectualilor români: elementele toxice din discursul public trebuiesc identificate, metodele specifice lor trebuiesc deslușite. Problema nu este faptul că aceste elemente există, problema este că existenţa lor este tolerată, ca o cultură bacteriană nocivă într-un organism prea slab pentru a se mai apăra.
    Ce urmează în această strategie este crucial: scoaterea lor din poziţii de putere, şi interzicerea capacității de a-şi continua influenţa în sistemul politic, legislativ şi juridic.
    Datoria intelectualilor români este de a susţine acest efort în mod organizat, chiar dacă preţul plătit este de a primi un coctail Molotov în ceafă. Nu pot să accentuez cât de importantă este această vedere critică, rece, asupra sistemului politic, legislativ şi juridic, şi faptul că lipsa ei permite confuzia conceptuală şi greşeli de decizie ale poporului, care nu fac decât să ducă la un mediu acid, propice pentru acele rămășițe toxice ale unui sistem în tranziţie.
    Poporul care îşi uită istoria, este sortit să îşi repete greşelile. Vederea sistemică obiectivă în România poate fi oferită doar de intelectualii României. Poporul român nu a avut experienţa reprezentării democratice eficiente de lungă durată, este chiar ridicol să presupui că poporul român va reuşi să-şi construiască un viitor stabil şi demn, fără acest sprijin.

  70. DE CE ADEVARUL? DE CE NU NEADEVARUL?
    Domnule Profesor Liiceanu,
    Am avut intentia de a posta acest comentariu la articolul dvs. precedent insa din motive obiective nu am facut-o. De altfel, cred ca e mai bine s-a fac acum tinand intrucat in articolul de fata adresati doua aspect importante ale sterilitatii adevarului rostit si adresat romanului de azi. Dar sa trec la subiect.
    Amintiti in articoluil trecut asemanarea dintre Schopenhauer si Cavalerul din gravura lui Durer pe care Nietzsche o face in Nasterea tragediei si continuati prin a-I considera pe Andreea Pora si Dan Tapalaga ca aceeasi cavaleri lipsiti de speranta dar care marsaluiesc prin infern catre adevar. Cred ca ar trebui facuta o distinctie intre a merge catre adevar si a merge intru adevar, insa nu acest lucru vreau sa-l discut acum. Nietzsche se/ne intreaba la un moment dat, cred ca in Dincolo de bine si de rau, “De ce adevarul? De ce nu neadevarul?” Vreau sa iau intrebarea ca atare si sa o adresam la problema pe care o ridicati in articolul de fata cu speranta ca vom completa explicatiile pe care dvs. le-ati prezentat déjà. Asa cum prefatati si dvs, aceasta problema, noi nu reactionam sau adevarul rostit raspicat nu are nici un effect in constiinta noastra; preferam neadevarul in schimb. De ce aceasta anormalitate? Voi incerca un raspuns.
    Daca plecam de la premiza ca realitatea ce ni se reveleaza creeaza o stare in constiinta individului care-si gaseste cuvintele sau limbajul pentru a exprima si comunica experienta traita, atunci putem spune ca exista o relatie de cauzalitate intre experienta traita si crearea starii de constiinta si a cuvantului folosit pentru a articula si comunica acest lucru. Adevarul, care reprezinta realitatea revelata, nu se refera numai la realitatea exterioara sau inconjuratoare individului ci si la procesul realitatii in care individual este parte. Acum, tinand cont ca am trait 45 de ani sub regimul communist pentru care nu numai adevarul rostit dar si adevarul gandit reprezenta delict criminal, am dobandit o oarecare abilitate de a nu exprima adevarul in ciuda evidentei data de experienta zilnica. Pedepsele cu moartea, munca silnica pe viata, ani grei de puscarie coroborata cu distrugerea familiei acuzatului au constituit la sfarsitul anilor ‘40 inceputul anilor ‘50 un soc provocat de comunisti atat la nivelul constiintei individului dar si a experientei zilnice, a realitatii comunitatii.
    Cu timpul, s-a creat o anumita stare a constiintei datorita unei realitati inconjuratoare intens Durer-iene (ca sa va citez); cel ce spunea adevarul era inchis sau in cel mai bun caz marginalizat in societate, pe cand cel ce infiera adevarul si promova neadevarul official, neadevarul de partid si de stat, era apreciat si promovat; cel ce nu avea nici un cunoscut “sus pus” si nici posibilitati material era obligat sa stea si 3 zile la rand la cozi pentru o bucata de os cu carne sau un borcan de smantana, pe cand cel ce dadea mita sau avea “relatii” nu avea astfel de problem. Cu alte cuvinte, furand, mintind, inseland, escrocand, lingusind, turnand, sau torturand au devenit norme ale unui comportament social ce ne permitea sa “traim bine”. Adevarul nu ne aducea decat nenorocire si suferinta. Cu astfel de experiente tragice ce constituie procesul realitatii in care noi toti suntem parte si actori, s-a cimentat in 45 de ani o stare a constiintei ce reflecta aceste noi realitati si valori. Tresarirea din decembrie ’89, sau ca sa folosesc un termen teologic, trezvirea de o clip ace am avut-o atunci a fost complet inabusita de cizmele semenilor nostri de la IMGB, APACA, sau Valea Jiului, toti vrajiti si indemnati de surasul diavolului din gravura lui Durer. Si ne-am intors de unde-am plecat numai ca in vocabular au aparut cuvinte noi precum economie de piata, firma privata, erijare, emanatii revolutiei, s.a.m.d., insa limbajul si starea constiintei a ramas essential aceeasi.
    Cand vedem ca cei noi sunt de fapt cei vechi, cand Gigi Becali este mantuitorul, cand gainarul si plagiatorul ajung prim-ministrii, cand fostilor vanatori de securisti deveniti peste noapte aparatorii incrancenati ai acestora li se acorda functii importante in stat, cand parlamentarii se aduna in taina noaptea ticluind legi ce Ie apara comportamentul social de care vorbeam, cand cele mai luminate minti si cei mai devotati adevarului sunt scuipati literalmente si infierati (din nou), cand invatatoarea de la scoala urla la tine ca vrea spaga ca altfel copilul tau nu va avea note bune, ei bine, cum poate atunci adevarul rostit raspicat sa faca “spiritul sa patrunda in lume”? Veti auzi numai hahaituri. Va vor crede nebun. Situatia nu e unica si va reamintesc modul in care Aristofan il zugraveste pe Socrate in Norii. Aristofan, acest Antena 3 al Greciei Antice, devine astfel cauza sentintei la moarte a lui Socrate asa cum ne-o spune aceasta din urma in Apologia.
    Ce e de facut? Cum putem schimba aceasta stare a constiintei cimentate 45 de ani si recimentate inca 24 de ani precum reactoarele de la Cernobil? Raspunsul il avem si a inceput sa se intample: justitia. Prin hotararile judecatoresti in care campionii prezentei constiinte sunt trimisi la inchisoare, cu alte cuvinte, cand vedem ca o continuare a falsului si furtului nu ne duc decat intre patru pereti, atunci chiar daca fortati suntem obligati sa ne adaptam, din nou, dar in directie exact opusa ca in anii ’50. Dar iata, justitia e atacata bestial de cei acum déjà prea puternici ce se afla, cu deplinul nostru acord, la fraiele puterii chiar daca nu toata. Dar care urmeaza s-o aiba la toamna daca ramanem in somnul confortabil de azi. Ce ne ramane daca acesti criminali ai adevarului preiau puterea integral anul acesta? Nimic, absolut nimic. Iar atunci cand nu mai exista nici o varianta democratica de revenire la adevar, atunci va fi rau.
    Cu deosebita consideratiune

  71. E atat de simplu. Tot ce trebuie sa faceti este sa reluati legatura rupta cu poporul. E drept, trebuie sa faceti niste sacrificii, dar oare nu se merita?

    In 1916, generalul von Mackensen cucerise mai bine de jumatate de tara. Aristocratia si burgezia romana au inteles atunci sa accepte reforme (agrara, vot) pentru a insufleti taranii si a intari armata – si au avut succes.

    In 2014, generalul von USLackensen cucereste vreo 70% din tara. E timpul ca aristocratia (intelectuala) si burghezia (clasa de mjloc de dreapta) de azi sa accepte si ei cateva reforme in folosul popular. In loc de asta, dvs persistati in a pretinde suportul popular doar pe baza nobletei intelectuale, persistati in a cere ca poporul sa vina la dvs in loc de a merge dvs inspre popor. De ce elitele in zdrente 2014 nu vor sa faca ceea ce au facut elitele in zdrente in refugiul din 1916?

    In ritmul asta, in loc de o rezistenta miraculoasa a la Romania 1917, mai degraba veti avea parte de o revolutie a la Rusia 1917: o revolta care va matura USLul, dar va va matura si pe dvs odata cu ei. Istoria care nu se invata se repeta. Daca nu vreti dvs sa sacrificati ceva din atitudinea elitista de dreapta pentru a castiga poporul in lupta ca USL, va castiga altcineva care va avea curajul sa sacrifice ceva la care tine. Si castigatorii vor matura USLul dar si pe cei care n-au avut curajul sacrificiului lor.

    • Fiți vă rog mai specific. La ce fel de măsuri pentru popor vă referiți? Azi am venit la facultate cu un taximetrist fost maistru militar care îl ura pe Băsescu pentru că i se tăiaseră bani din salariu când era maistru militar pe vremea lui Boc. Nu înțelegea contextul și nici nu îl interesa. Avea un credit la bancă și era disperat cum să plătească, lucra 16 ore pe zi. Măsura lui Ponta cu creditele nu îl rezolva, pentru că urmează să intre târziu în vigoare și deja avea neplătită de 68 de zile rata. Când am vorbit despre asistații sociali sau medicali falși de la țară, care nu vor să lucreze ca zilier, a fost de acord că așa stau lucrurile, știa cazuri și de la el din sat, dar a spus că și ei trebuie să trăiască din ceva, să nu li se taie salariile.

      Toți cei cu care am vorbit și care urăsc pe Băsescu doresc bani de la stat. Cum se poate face ceva pentru acești oameni? Cum să vină intelectualitatea în zdrențe către acești oameni?

      • Simplu: să nu mai dea din cap precum păpuşile când un guvern anunţă asemenea tăieri de salarii unor cateogrii largi de populaţie pe motiv că există un număr mult mai mic de cetăţeni care abuzează de ajutoarele de la stat. Să nu li se mai pară normal ca tot greul unor măsuri să cadă pe anumite categorii sociale şi să le mai şi pretindă tot acestora să „înţeleagă contextul şi să îi intereseze”.
        Cred că ar fi un prim pas.

        • Sunt de acord, tăierile ar fi trebuit făcut diferențiat, pe criterii meritocratice, sau cele puțin anunțate ca atare și deschis cutia Pandorei evaluării angajaților din sistemul de stat. Și la noi în universități că erai plagiatori sau director de proicte FP7 tot 25% ți se tăia. Gândirea asta holistă anti-meritocratică a fost începutul dezastrului. Îmi asum eroarea că la momentul respectiv nu am ieșit public să comentez și protestez cum fac acum.

          • Discutia e mai ampla, nu cred ca poate fi redusa doar la meritocratie. Dar e bine ca avem macar un divizor comun.
            Nu e vorba de meritocratie dupa cum nici criza financiara nu e vreun eveniment care sa tina de meritul sau de culpa cuiva precis, ca sa-i impartim in merituosi si nemerituosi pe cei care trebuie sa suporte greul unor astfel de masuri.
            Discutia despre merite si evaluare in sistemul de stat e o discutie aparte si care trebuie inceputa, sunt de acord, dar ma tem ca nu prea are a face cu efectele sau cauzele crizei. Mai ales ca intr-o situatie de urgenta cum a fost cea de atunci, cand a fost luata masura taierii salariilor, nu poti spune „stai, incepem acum un amplu proces de evaluare, il vom incheia peste un an, dupa care vom face respectivele taieri” ca urgenta e urgenta (aici sunt de acord cu Boc).
            Problema nu se pune in astfel de cazuri sa fii cat se poate de just si de drept posibil, evaluand milioane de angajati in mod scrupulos, ci sa fii cat se poate de echitabil in situatia data. Iei ceva de la persoanele din sistemul de stat, mai iei si de la bogati, incepi o evaluare, incepi sa vezi cine ia ajutoare degeaba etc., nu pui totul in carca primei categorii si ii pretinzi sa inteleaga ca e criza si a tras batul scurt.

      • Succesul cere sacrificii, inclusiv succesul contra USL. Sacrificiul este prin definitie ceva ce nu faci cu placere. In cazul dlui Liiceanu, intelectual de varf inclinat spre elitism de casta tipic intelectualilor de varf, cred ca sacrificiul inseamna sa se mai aplece din cand in cand si spre problemele talpii tarii mai putin dotate intelectual, fie ca e vorba de educatie publica, sanatate, salarii ale maistrilor militari. In special atunci cand binele acestora nu corespunde neaparat cu binele domniei sale. S-a implicat vreodata elita de varf in vreo cauza in care nu avea de castigat in mod direct? Nu domnule, binele tarii nu este decat strict prin prisma binelui personal si de grup. De exemplu, elita lupta pentru liberalizare, concurenta, piata libera, progres; concidenta, astea sunt bune si tarii si elitei. Dar lupta cu abuzurile RMGC, Chevron, conflictul satenilor din Vaslui, lupta dintre prefect si consilii locale? brusc, cum n-a mai interesat elita in mod direct, cum efortul este zero.

        Practic vorbind, este totusi de datoria elitelor de varf sa stie ceea ce stie orice carte de self-help. Uitati de exemplu ce recomanda un strabunic al cartilor de self-help in ceea ce priveste comunicarea, „How to Win Friends and Influence People”, inca din 1936:

        „Fundamental Techniques in Handling People:
        1. Don’t criticize, condemn, or complain.
        2. Give honest and sincere appreciation.
        3. Arouse in the other person an eager want.”

        Cand ati vazut ultima data un articol al unui intelectual de elita din varf care sa give honest si sincere appreciation unuia dintre cei pe care doreste sa-i atraga in lupta anti-USL? Poftim dvs cu taximetristul. E dreptul dvs sa credeti ce vreti despre amaratul de taximetrist maistru militar sau asistati sociali, dar ar fi ilogic ca in timp ce-i desconsiderati sa le cereti ajutorul impotriva USL si sa va lamentati cand nu-l primiti. Cat de mobilizatoare ar fi sunat declaratia regelui Ferdinand: „dragi tarani, sunteti prosti si lenesi din moment ce n-ati ajuns bogati ca noi, dar eu va fac cinstea de a va permite sa luptati in transee pentru gloria noastra, a elitei adevarate? ” Eu nu stiu ce credeau in sinea lor conducatorii lui 1916 despre tarani (a se vedea asprimea 1907), dar stiu ca au inteles sa le dea ceva in schimbul cererii de ajutor. Dl Liiceanu nu intelege asta si persista in a-l considera dreptul natural al elitei. Io-te surpriza, elita nu primeste nimic de gratis.

        Sa continuam din aceeasi carte veche de 80 de ani:
        „Be a Leader: How to Change People Without Giving Offense or Arousing Resentment
        1. Begin with praise and honest appreciation.
        2. Call attention to people’s mistakes indirectly.
        3. Talk about your own mistakes before criticizing the other person.
        4. Ask questions instead of giving direct orders.
        5. Let the other person save face.
        6. Praise every improvement.
        7. Give the other person a fine reputation to live up to.
        8. Use encouragement. Make the fault seem easy to correct.
        9. Make the other person happy about doing what you suggest.”

        Ati vazut asa ceva in publicistica intelectualilor de varf, cu referire la poporul pe care ar vrea sa-l atraga de calea binelui? Nu, atitudinea este doar de stupoare ca poporul indrazneste sa nu acorde aristocratiei respectul, desigur, prin drept divin al elitelor.

        Concluzia este: spune-mi ce sacrifici ca sa-ti spun cat de mult vrei ceva. Or „elita in zdrente” deplansa in articol nu intelege sa sacrifice nimic din ce are, ea doar cere sustinere oarba in virtutea nobletei sale. E libera sa ceara, dar sa nu se mire de cat de putin primeste. Estimp in lumea reala, furia neputintei creste atat impotriva USL, cat si impotriva celor care jeluiesc de pe margine dar n-ar renunta la un firfiric din bogatia lor ca sa imbunatateasca ceva – in cazul elitei intelectuale, bogatia fiind interesul si timpul lor, nu bani propriu-zis.

        Iar daca nu va convinge cartea pomenita, poftim din sfaturile similare ale lui Ion Ratiu:

        „4. Ajută-ţi compatrioţii: din mai puţinul ce ai, dă-ţi tainul; nu-l precupeţi.
        5. Susţine instituţii româneşti din diaspora oricât de modeste şi imperfecte ar fi.
        6. Nu critica niciodată, nici măcar „prieteneşte“, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine.
        7. Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă“ semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă; făcând mai mult şi mai bine decât face el.
        8. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care nu mai are nici ţară şi nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
        9. Opune-te numai celor care guvernează la Bucureşti pentru că ei siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este irosire de energie.”

        • Mulțumesc pentru răspuns. Nu desconsider taximetristul, cum spuneți, ci am relatat situația sa din spusele sale. Nici nu-i cer sau i-am cerut susținere împotriva USL, interesele lui așa cum el percepe cer să fie USL la putere. Ce am vrut să spun cu acest exemplu este că un om cu astfel de interese n-are nici o punte de legătură cu interesele mele politice.

          Pur și simplu există conflicte de interese ireconciliabile și bariere de comunicare care nu pot fi depășite în timp util între două alegeri. Rostul democrației funcționale este să ajungem să acceptăm situația asta în mod civilizat, să nu ajungem la război civil. Un intelectual nu poate face nimic ca intelectual să schimbe opiniile oamenilor ca omul respectiv acum sau într-un an, ci peste 20 de ani prin opera sa și prin influențarea educației în România. Poate discuta cu el uman, asta e altă treabă, ne-am despărțit prietenește, ca doi oameni bucuroși că au comunicat pe fond. Dar fiecare cu drumul lui, în fond.

          Iar partea umană n-avea nici o legătură cu politica, ci poate cu faptul că din Drumul Taberei la podul Hașdeu ne-am închinat amândoi de vreo patru ori trecând pe lângă bisericile de lângă drum.

          cu gânduri bune,

          • Sunteti prea pesimist atunci cand considerati ca nu pot exista interese politice comune intre dl Liiceanu si taximetristul respectiv. Sa fim seriosi, se intalneste muntele cu Mahomed, d-apai om cu om. Are si taximetristul copii la scoala, parinti la spital etc etc, nu traiesc in lumi paralele. Si apoi, de-ar fi chiar asa de diferiti cum spuneti, atunci pe ce baza cer elitele sustinere de la niste oameni cu care nu au absolut nici un interes comun?

            Sau, ma corectez, e posibil. Atunci cand elitele imbratiseaza ideea unui liberalism liber-schimbist total, atunci cand inteleg sa-si valorifice superioritatea strict in interes personal, nu si pentru altii, da, atunci e posibil. Dar atunci si taximetristul e eliberat de datoria de a purta respect elitelor, din moment ce elitele isi folosesc superioritatea strict pentru ele insele.

  72. Dle Liiceanu, scrieti foarte frumos, dar dreptate nu aveti. In realitate exista in Romania tineri care au protestat si pentru statul de drept, au iesit in decembrie la chemarea Uniti, Salvam si a Romaniei Curate, care au luptat si pe frontul cu cianurile, si pe acest front, cine nu a iesit acolo (si a fost bataie cu jandarmii) au fost cei de la 22, amicii dvs, nu erau acolo nici dl. Tapalaga, nici dna Pora, nici dl Cornea, erau Moise Guran si Alina Mungiu-Pippidi, pe ei i-am vazut. La fel, cind a fost inchis ICR multi au protestat, eu am semnat petitie online si pe Romania curata, petitia a fost mai tirziu dusa de cei de acolo la Avocatul poporului si a fost baza plingerii, dar, ce sa facem? a cazut plingerea la Curtea Constitutionala. Dl. Gotiu si altii au muncit din greu sa construiasca reteaua de sprijin pentru Rosia Montana si merita felicitati. Nu se poate intelectualii sa fie asa rar, sau asa putin prezenti cind e vorba de actiune pe bune, nu doar bla-bla, iar cind ii critica cineva pe ei sa strige in schimb sa ii aparam. Eu am fost la toate actiunile de protest, si am doctorat, la cite actiuni ati fost dvs? Prin toate, inteleg si la Monica Macovei in 2007, si in ianuarie 2012, si la suspendare, si la Rosia Montana, si dupa martea neagra! De ce nu ati venit niciodata acolo, sa vorbiti oamenilor? Malin Bot, citat de dva ca autoritate, scrie de protestatari ca sint vinduti lui Soros. Vad ca il publicati la Humanitas, ca si pe avocatul dvs, dl. Nazat, cu rubrica in Jurnalul National si avocat si al lui Voiculescu!!! Nu va inteleg, dle Liiceanu, dar deloc.

  73. „Ce popor e acela care scuipa pe „aurul cenusiu…?” – este,pentru mine,exemplul tip de vorbe-n vant,adica lansate in spatiul sideral de placerea de a-si admira cuvintele,si accesoriu,de a fi ovationat,ceea ce nu-i chiar de lepadat :) !
    Culpabilizarea sistematica a neamului,pentru a se legitima concluzia mareata ca „fiecare popor are ce merita”,este o metoda (mult prea des intalnita!) de exprimare,practic,a propriei incapacitati de a sugera solutii…asortata si cu un dram de dispret,ca altfel nu-i romaneste!
    Exista popoare care au facut mai mult,pe scara ignominiei,decat sa-si scuipe inteleptii,doar ca acestea au avut sansa sa fie apoi ghidate catre adoptarea unui alt mod de gandire,a unei mentalitati constructive,si a unui comportament civilizat,bazate pe respect si toleranta!
    Acesta,mi se pare mie,ca este rolul unui intelectual in societate!
    In cazul nostru insa,intelectualul roman pare a fi mai „practic”:el se ocupa de alimentat polemici,de instigat pe unii contra altora,de preparat rugul in piata publica!
    Se obtine astfel un adorabil climat belicos,drag noua,dar si un camuflaj „reflectorizant” pentru autor,ideal ca sa deplaseze atentia de la propria-i incapacitate de a exprima o idee constructiva,dar ramanand,evident,in lumina!

  74. Scrieti , mai scrieti .Nu va opriti.

    14,500 de visualizari nu sint putine. Comparativ cu celelalte articole/opinii de pe contributors.ro Dvs apareti ca un campion. Plus peste 150 de comentarii in doar 3 zile. Statistica arata ca sinteti apreciat si ca se poate. Lipseste doar coborirea dvs. jos in strada intre cei multi si prosti. Sint convins ca vi se vor alatura imediat si multi dintre comentatorii demai sus. Noi cei de peste mari si tari putem contribui material , eventual sa gasim si sa va punem la dispozitie acel „stick” al lui Roosevelt .
    Doamne ajuta!

  75. Atata vreme cat exista in tara asta astfel de voci ca ale d-voastra,a d-lui Patapievici, Tismaneanu, Plesu si altii, care nu tac, indiferent cat de mult incearca lichelele sa le discrediteze, eu inca sper! Si aceasta speranta imi da putere sa merg mai departe. Si imi aduc aminte de o zicala din comunism: „Nu mor caii cand vor cainii!
    Sa nu renuntati niciodata!

  76. Cred ca daca in 2004 dupa ce a fost invins de Basescu A.N. constata (unul din putinele adevaruri politice pe care le-a spus) existenta a doua Romanii una a ccelor mai instruiti care nu l-au votat si restul care l-au votat dar probabil ca nu s-au mobilizat suficient el considerand ca in Romania acestia ar trebui sa fie mai numerosi azi esential ar fi sa lamurim si sa constatam si un alt clivaj fundamental si anume in pozitionarea fata de statul de drept:

    Cred ca asa cum in raport cu ideologia comunista problema trebuie pusa transant adica nu in termeni cum ca ea ar fost prost inteleasa sau prost aplicata sau tradata si intinata ci prin constatarea ca este categoric o ideologie criminala prin consecintele ingrozitoare pe care le-ar aduce oriunde si iniferent cine ar aplica-o, lucru care empiric a fost dovedit adica prin inductie incompleta ( existand insa si o inductie completa pe care eu am gasit-o, dar nimeni nu este cu adevarat curios sa o cunoasca) si in raport cu evenimentele din iulie 2012 si fata de unele ce continua acea incercare trebuie inteles ca exista doua opinii una a celor care-l votau pe Nastase si azi USL cum ca nu a fost incecare de lovitura de stat si posibil si a unora din partea dreapta care nu inteleg principial aceasta realitate si cei care au pregatirea necesara si pozitia cunoscuta fata de ilegalitatile uslist-psdiste si care desigur ca stiu si pot argumenta ca in iulie 2012 a fost o incercare de lovitura de stat esuata in cele din urma datorita referendumului dar care sub anumite aspecte este inca continuata .
    Desigur ca cei care considera ca nu a fost lovitura de stat sunt cei din USL care considera ca orice mijloc este bun pentru a-si edifica regimul coruptiei si infractiunii generalizate la nivelul clasei conducatoare dar sunt si unii care chiar nu pricep acest aspect si poate ca l-ar pricepe daca li s-ar explica pe studiul de caz al actiunii din 2007 care oricat de jegoasa si nedreapta a fost s-a mentinut in limitele unei constitutii existente in timp ce in 2012 lovitura de stat a utilizat o aparenta de democratie pe care o confera cele 70% procente in parlament.
    Ademenea persoane care desi l-au sprijinit pe Basescu atunci cat au putut nu au considerat macar in sinea lor ca intradevar ce s-a intamplat intrunea elementele constitutive pentru a se defini ca o incercare de lovitura de stat esuata doar dupa ce s-a tinut referendumul si nu s-a reusit in totalitate fraudarea lui.
    Daca cei de dreapta intelegand asta vor fi mai mult impinsi sa sprijine politica dlui Basescu cei de stanga intelegand ca au fost mintiti chiar daca nu ar putea trece direct in tabara unui MPM sau Forte Civice ar putea tiotusi sa accepte pDL sau macar sa se retraga un timp din arena.

    A bon entendeur salut!

  77. @ALX
    Recunosc că am avut un comentariu dur, iar faptul că am numit acel gest ca fiind reprobabil nu a avut darul să îl înmoaie. Pentru mine, de altfel, am recunoscut încă de când l-am trimis. Ceea ce mă intrigă este ușurința cu care personalități de felul domnilor Patapievici sau Liiceanu, pentru care am, de altfel, respect, se lasă descurajați. Înțeleg că studiul, meditația duse la anumite subțirimi filosofice duce, automat, la autoizolare, la ieșirea din contingent, la o privire detașată, superioară, asupra lucrurilor. Înțeleg că în asemenea condiții te fragilizezi, te sensibilizezi în așa măsură că poți sesiza lucruri care pentru ceilalți ar fi inefabile. Înțeleg că nu le poți cere să facă ceea ce a făcut, de exemplu, un Dan Iosif la revoluție(personaj pe care, de altfel, nu l-am agreat) cum nici pe acesta nu-l puteai face să scrie ”Despre limite”. Cu toate acestea, însă, când îți asumi coborârea în stradă, trebuie să fi conștient că îți asumi și niște riscuri. Apoi ieremiadele acestea, cât și plăcerea de a te lăsa rugat, sau felul în care, parcă, sondezi terenul, personal nu-mi fac plăcere. Și nici euforice osanale. Puțină decență parcă ar da o notă nu numai de siguranță de sine, de seriozitate, dar și de putere. Putere care s-ar transfera și în cuvinte. Bată-le norocu` să le bată!
    Cu stimă.

  78. Datoria intelectualilor unei tari este sa mentina starea de sanatate psihica a unui popor si a directiona marea masa. Rolul lor este de conduce, nu neaparat de a fi administratori.
    Elitele noastre au fost spulberate de catre comunisti. Astazi, ar trebui sa va asumati un rol important. Luati atitudine si luptati-va pentru oamenii simpli. Nu este suficient doar sa scrieti.
    Cu siguranta nu veti avea parte de prea multa recunoastere, dar cu siguranta responsabilitatile intelectualilor sunt foarte mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro