joi, martie 28, 2024

Vraja nihilismului sau secolul lui Lenin

Fondatorul bolșevismului, Vladimir Ilici Lenin, a fost un posedat ideologic. Am recitit zilele acestea o carte minunată. A apărut acum mai mult de douăzeci de ani la Princeton University Press și se intitulează „Through the Russian Prism: Essays on Literature and Culture”. Autorul ei este regretatul profesor Joseph Frank, creatorul definitivei și imposibilei de întrecut biografii a lui Feodor Dostoievski. O carte superbă scrisă de profesorul Universității din Chicago, Toma Pavel, și intitulată „The Lives of the Novel”, este dedicată memoriei lui Joseph Frank. Fac trimitere la opera lui Frank pentru că, în propriile mele prelegeri în fața studenților de la Universitatea din Maryland, precum și în scrierile mele, explorez încontinuu sensurile hermeneuticii lui Dostoievski asupra nihilismului revoluționar din capodopera sa, „Demonii”. Aceasta este, pentru mine, interpretarea chintesențială a pasiunilor revoluționare care au dus la distrugerea vechii civilizații burgheze europene. „Demonii” este cartea pe care aș recomanda-o pentru o imaginară școală a civilizatiei. Există mai multe aluzii la aceste forțe barbare și în superbul și cel mai recentul film al lui Wes Anderson, „Grand Budapest Hotel”.

Vizionarul Serghei Neceaev l-a inspirat pe Feodor Mihailovici să creeze personajul Piotr Verhovenski, unul din acei adepți fanatici discutați de Eric Hoffer în importanta sa carte, extrem de apreciată și de Hannah Arendt, „The True Believer” [apărută recent în lb. română -„Adepții fanatici: Reflecții asupra naturii mișcărilor de masă”, Polirom, 2013]. O personalitate magnetizantă, o combinație de terorist ascetic și guru hipnotic, Neceaev a reușit să-l farmece la un anumit moment pe profetul anarhist Mihail Bakunin. Acesta din urmă nu a putut vedea că Neceaev nu era pur și simplu rebelul inocent cu care decisese să se împrietenească, ci, în chip mai sinistru, un avocat al terorii diabolice. Neceaev a reușit să devină alter ego-ul lui Bakunin și, pentru o relativ scurtă perioadă de timp, deși cu consecințe de durată, s-a transformat în fiul spiritual al oracolului anarhist. În anumite privințe, Neceaev anticipează impostorul pervers din „Mario și magicianul” de Thomas Mann.

În iulie 1870 (să remarcăm în trecere că este anul nașterii lui Lenin), Bakunin îi trimitea o scrisoare unui prieten din Elveția în care descria cum vede el rolul diabolic al lui Neceaev. Joseph Frank o citează extensiv, privind-o în mod corect ca pe un document esențial pentru înțelegerea gândirii revoluționare moderne: „Când e vorba să servească ceea ce numește a fi cauza, nu ezită; nimic nu îl împiedică și este nemilos cu sine și cu ceilalți. Aceasta este principala calitate care m-a atras și care m-a impulsionat să caut să mă alătur lui pentru mult timp. Unii oameni spun că e pur și simplu un escroc–dar asta e o minciună! Este un fanatic devotat, dar, în același timp, un fanatic foarte periculos, a cărui asociere nu poate fi decât primejdioasă pentru toată lumea… Ne-a trădat tuturor încrederea, ne-a furat scrisorile, ne-a compromis teribil, într-un cuvânt, s-a purtat ca un nemernic. Singura lui scuză este fanatismul său! Este teribil de ambițios fără să o știe, pentru că a ajuns să identifice cauza revoluției cu sine însuși–dar nu este un egoist în sensul clasic al cuvântului deoarece își riscă foarte tare viața și duce existența unui martir, plină de privațiuni și de o activitate incredibilă.” (Joseph Frank, „Through the Russian Prism: Essays on Literature and Culture”, Princeton: Princeton University Press, 1990, pp. 142-143).

De fapt, Bakunin era chiar vizionar: observațiile lui incisive pot fi utilizate foarte bine pentru a descrie ardoarea milenaristă a lui Lenin însuși. „Demonii” reprezintă povestea unui chiliasm revoluționar inspirat de porniri utopice exacerbate. Celula revoluționară condusă de Verhovenski este, la rigoare, o comunitate sociopatică. În acest sens, romanul devine un diagnostic, o etiologie și o avertizare. Pe de altă parte, identifică acele capcane aflate în inima modernității și prăbușirea valorilor morale tradiționale sub atacul scientismului, materialismului și radicalismului egalitar.

Există câteva cărți fundamentale care se concentrează asupra originilor intelectuale ale leninismului. Permiteți-mi să menționez aici scrierile lui Nikolai Berdiaev, Franco Venturi, James Billington, Hélène Carrère d’Encausse, Alain Besançon, Bertram Wolfe, Richard Pipes, Leonard Shapiro, Martin Malia și Adam Ulam. Când examinăm mentalitatea bolșevică, trebuie să-l evocăm pe Nikolai Cernîșevski cu al său roman, îngrozitor din punct de vedere estetic, repugnant moral, dar extrem de stimulativ politic, „Ce-i de făcut?”. Principalul personaj în acea carte era „Omul Nou”, un Rahmetov autoflagelant, model pentru Lenin, Troțki, Dzerjinski, Sverdlov, Stalin și Georgi Dimitrov. Bolșevicii divinizau voința revoluționară, un ecou al rădăcinilor lor în tradiția rusă a revoltei sociale. De-a lungul secolului XX, voința revoluționară a inspirat tentative nesăbuite și adesea criminale de a distruge fundamentele libertății, de la Lenin, Mussolini și Hitler, la Stalin, Mao și Pol Pot.

Atunci când îmi țin seminarul despre sursele totalitarismului, discut „stâlpii de aluminiu” descriși de Șigaliov, ideologul monoman din „Demonii”. Acei stâlpi, arăta el, fuseseră înălțați nu pentru vrăbii, ci pentru ființele umane. În a sa cosmologie materialistă lipsită de suflet, nu există loc pentru milă, compasiune și solidaritate umană autentică. Aceasta este utopia socială a șigaliovismului, o ficțiune coșmarescă a fericirii compulsive, dictată de stat. Dostoievski știa asta atunci când scria, în februarie 1877, în „Jurnalul unui scriitor”: „Cum poți asocia oamenii pentru a-ți atinge țelurile civile dacă nu ai nicio bază în măreața și esențiala idee morală?” În aceste condiții, exterminismul social, anihilarea demonului social dispensabil (sau, așa cum l-au înțeles național-socialiștii, rasial), a „dușmanilor poporului”, a burghezului, culacului, evreului, aristocraților, „intelectualilor șovăielnici”, a preoțimii (etc.), devine o cauză sacră: „Fraternitatea va fi creată ulterior din proletariat, iar tu – tu ești o sută de milioane de suflete condamnate la exterminare și nimic mai mult. Tu ești anihilat de dragul fericirii omenirii. Alții, aflați printre maeștrii de manej [conducătorii circului], spun direct că n-au nevoie de fraternitate, că această creștinătate este un nonsens și că viitorul umanității va fi proiectat doar pe baze științifice”.

http://souloftheeast.org/2014/05/30/dostoevsky-on-socialism-pt-i/

Doctrina lui Șigaliov a fost o utopie socială absolută, o sinteză logică perversă din Platon, Rousseau și Fourier. Modelat după chipul și asemănarea lui Neceaev, apologetul terorii, Piotr Verhovenski merge chiar dincolo de Șigaliov, pe care îl percepe ca extrem de ineficient cu ale sale contemplații dogmatice. În fapt, șigaliovismul ar fi rămas un exercițiu de fantasmare socială sterilă fără acești gangsteri ideologici care l-au transformat într-o catastrofă globală kafkiană. Este tocmai ceea ce poetul polonez Aleksander Wat a identificat a fi prezența Diavolului în Istorie, o temă explorată cu măiestrie de Leszek Kołakowski, și una pe baza căreia mi-am elaborat cartea omonimă.

Secolul XX a fost secolul lui Lenin. Leninismul nu poate fi înțeles decât dacă ne întoarcem permanent la Dostoievski. Dorința arzătoare de a reconstrui radical natura umană, ceea ce regretatul gânditor politic și biograf al lui Stalin, Robert C. Tucker, numea obsesia transformistă, era prezentă în convingerea lui Șigaliov că rezultatul final al libertății nelimitate trebuie să fie despotismul nelimitat. Visul s-a transformat în coșmar și rebeliunea prometeică marxistă a fost degenerată prin legitimarea ideologică a Gulagului. Fatala intersectare dintre romantismul nihilist, caracteristic intelighenției ruse, și filosofia oraculară a lui Karl Marx, a dat naștere bolșevismului.

Școala civilizației este totodată și o școală despre amenințările la adresa civilizației, incluzând barbaria ideologică. Amoralitatea nihilistă abolește îndelungatele distingeri între Bine și Rău. Pentru Dostoievski, cea mai agonizantă dilemă a modernității își are obârșia în ateismul militant agresiv, extincția sacrului, masacrarea transcendenței, separarea de visul inocenței și năzuința către o puritate primordială recuperabilă. Intelighenția revoluționară rusă și urmașii ei considerau că salvarea se poate produce doar prin intermediul unei orgii apocaliptice a sângelui și focului. În locul iubirii, utopiștii radicali au cultivat (și încă o fac) ura, răzbunarea și distrugerea.

Articolul de mai sus a fost scris pentru volumul in curs de aparitie „Stop the Stupidity! The Indispensable Art & Education” editat de eseistul olandez Rob Riemen cu prilejul aniversarii a 20 de ani ai Institutului Nexus. Intrebarile la care mi s-a cerut sa raspund suna astfel : „If you imagine to be a teacher at the young Nietzsche’s ideal „School of Civilisation”, then 1. What (which book or other object of art) would you insist your students to read, see, and or listen to AND WHY? 2. Based on your own experiences of life, which virtues/qualities/skills would you teach your students to make them their own?” Textul a fost tradus din engleza de Marius Stan caruia ii multumesc pe aceasta cale.

Sugestii de lectura:

https://www.contributors.ro/cultura/katyn-dostoievski-si-diavolul-in-carne-si-oase-un-dialog-cu-h-r-patapievici/

https://www.contributors.ro/global-europa/tradi%c8%9bia-sovietologica-martin-malia-rusia-%c8%99i-socialismul/

https://www.contributors.ro/global-europa/era-lenin-un-intelectual-un-dialog-cu-profesorul-toma-pavel/

https://www.contributors.ro/cultura/amintirea-unei-lumi-ucise-agnes-heller-stefan-zweig-wes-anderson/

http://www.curteaveche.ro/autori/rob-riemen.html

Articol aparut si pe blogul meu de pe site-ul postului de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26549301.html?nocache=1

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Pentru mine, Demonii rămîne cartea-oracol a reușitei Diavolului politic în secolul XX. Iată un fragment esențial:

    “Shigalov is a man of genius! Do you know he is a genius like Fourier, but bolder than Fourier; stronger. I’ll look after him. He’s discovered ‘equality ‘!”
    “He is in a fever; he is raving; something very queer has happened to him,” thought Stavrogin, looking at him once more. Both walked on without stopping.
    “He’s written a good thing in that manuscript,” Verhovensky went on. “He suggests a system of spying. Every member of the society spies on the others, and it’s his duty to inform against them. Every one belongs to all and all to everyone. All are slaves and equal in their slavery. In extreme cases he advocates slander and murder, but the great thing about it is equality. To begin with, the level of education, science, and talents is lowered. A high level of education and science is only possible for great intellects, and they are not wanted. The great intellects have always seized the power and been despots. Great intellects cannot help being despots and they’ve always done more harm than good. They will be banished or put to death. Cicero will have his tongue cut out, Copernicus will have his eyes put out, Shakespeare will be stoned – that’s Shigalovism. Slaves are bound to be equal. There has never been either freedom or equality without despotism, but in the herd there is bound to be equality, and that’s Shigalovism! Ha ha ha! Do you think it strange? I am for Shigalovism.”

    • Ce mi se pare mie in neregula cu genul acesta de articole si de abordari („Diavolul in istorie”, dracul impielitat etc.) este ca reduce in cele din urma fenomenul nihilismului – si uneori chiar al revolutionarului in general – la ceva de ordinul inexplicabilului, la un soi de mistica a intruparii supranaturalului de sens negativ sau, in unele cazuri, la un soi de psihologism (cineva se intreba pe aici daca a fost investigata teoria bolilor psihice de care ar fi suferit Lenin sau altii). E ca si cum asemenea personalitati ar aparea cumva din neant, din niste strafunduri tenebroase ale umanitatii, greu de sondat. Mai mult, uneori se lasa de inteles si ca asemenea personalitati ar fi propria lor constructie, rupta de contextul istoric in care au aparut (Neceaev, Lenin, Bakunin, Marx etc. s-au contruit pe sine cu multa migala, au fost asa exclusiv pentru ca asa au dorit sa fie, acceptandu-si destinul intr-un fel aproape heideggerian).

      Fara a cadea intr-un determinism istoric vulgar, cred ca oameni ca Neceaev sau Lenin sunt in egala masura produse ale marxismului sau ale altor orientari de tip socialist si ale absolutismului (tarist sau german). Nu cred, de pilda, ca Lenin poate fi explicat fara a lua in considerare executia fratelui sau de catre puterea tarista, pe vremea cand Lenin avea doar 17 ani si nu se indeletnicea cu politica. La fel, prestatia lui Robespierre nu poate fi judecata facand abstractie de razboiul civil care exista in Franta in vremea respectiva si de atacurile militare impotriva Frantei care au precedat Teroarea. Contextul politic nu scuza intotdeauna faptele subiectilor, insa prezentarea acestora ca fiind opera unor maladii sau ale unor aparitii ale Diavolului este simplista si tine mai degraba de registrul unui Bram Stoker.

      Am convingerea ca si Hitler, in absenta Primului Razboi Mondial si a haosului care a urmat in Germania si Rusia, ar fi fost cel mult un agitator politic sau un functionar al Imperiului German. Colaborationismul francez din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a scos la rampa comportamente odioase ale unor personaje a caror biografie anterioara cu greu putea da de banuit. E foarte comod sa ne punem milioanele de morti din timpul Primului Razboi Mondial pe seama unui simplu fatalism istoric, in vreme ce mortilor produsi de nazism sau de comunismul sovietic le gasim explicatii ce tin de psihologia unor persoane precise, cu nume si adresa.

      • Toate scrierile mele pe subiect pledeaza pentru importanta genealogiilor intelectuale. Diavolul in istorie inseamna ceea ce Soloviov si Orwell, discutati de Besancon, intelegeau prin falsificarea Binelui. Nu e un accident, comrades, ca me refer la Franco Venturi, Alain Besancon, Aleksandr Iakovlev, Richard Pipes, Martin Malia etc In domeniul ideilor si pasiunilor revolutionare, si nu doar acolo, ex nihilo nihil. Mortii „produsi” de nazism si comunism nu tin de „psihologia” unor persoane, ci de ideologiile totalitare cu ambitii purificatoare. Recititi articolul lui Marius Stan despre Martin Malia: vorbim de partocratii ideocratice (in cazul comunismului, mai ales).

        • Inteleg destul de bine ce spuneti, insa daca incepem sa vorbim despre Diavol si de profetii facute cand de Bakunin, cand de Dostoievski riscam sa avem reactii irationale de crucire si de invocare a divinitatii pe la cititori, asa cum am cam vazut pe aici, mai degraba decat de analiza constienta. Si ma intreb sincer daca nu asta se urmareste.
          De acord cu existenta a ceea ce numiti „ideologii totalitare”, insa intrebarea pe care o pun eu ramane valabila: sunt aceste ideologii totalitare produsul unor minti bolnave, ale lui Doamne fereste, ale istoriei sau ale practicii revolutionare? In primul rand, nu cred ca ideologiile de care vorbiti pot fi rupte de practica, ele au fost forjate in timp, nu au aparut din iluminarea pe invers a unei persoane. In al doilea rand, sunt strans legate de contextul istoric in care au aparut. In al treilea rand, la aparitia si punerea lor in practica a contribuit enorm societatea, sunt produse ale acesteia in primul rand. Nu stiu in ce masura sunt explicabile (sau vor fi vreodata) sau sunt analizabile, dar nu cred nici ca s-au autocreat, nici ca ar trebui sa renuntam la un efort de a le explica si nici sa cedam tentatiei transformarii lor in fenomene paranormale.

      • Chestia cu Diavolul nu e folosită aici ca pivot teoretic sau ca reper explicativ. Era un trop de potențare. Ar fi… „tulburător” să afirmăm, ca Gabriele Amorth, șeful exorciștilor de la Vatican, că Hitler și Stalin au fost locuți de draci:

        „Of course the Devil exists and he can not only possess a single person but also groups and entire populations. (…) I am convinced that the Nazis were all possessed. All you have to do is think about what Hitler and Stalin did. Almost certainly they were possessed by the Devil. (…) You can tell by their behaviour and their actions, from the horrors they committed and the atrocities that were committed on their orders. That’s why we need to defend society from demons.” (interview with Vatican Radio, 2006)

        • Indraznesc sa trimit la Kolakowski si la Aleksander Wat, de la care filosoful polonez preia sintagma, devenita apoi titlul cartii mele, The Devil in History. Am discutat subiectul de multe ori, inclusiv aici:

          http://www.contributors.ro/cultura/katyn-dostoievski-si-diavolul-in-carne-si-oase-un-dialog-cu-h-r-patapievici/

          Vali a participat la discutia de pe forum. Nu tin sa-l conving pe BL, putem avea opinii opuse, nu e nimic grav, dar e bine sa respectam bibliografiile.

        • Critica mea nu se dorea una reductiva, bazata pe interpretarea unor termeni precu „diavol” in sensul lor comun. E proaspata discutia despre sensul cuvantului „violenta” (Gewalt). Insa reactiile pe care le suscita la comentatori o asemenea punere a problemei sunt mai degraba din registrul supranaturalului si a lui vade retro. Si nu numai la comentatori. Daca tot a fost postat link-ul catre discutia cu H.R. Patapievici, reproduc aici ceea ce spunea cu acea ocazie. Si, sa-mi fie iertat, citatul e destul de mare, tocmai pentru a nu fi acuzat ca trunchiez:

          „Care e mecanismul care permite o astfel de escaladare ilimitata a raului? Cred ca raspunsul nu poate ocoli angajarea teologicului (in definitiv, toate ideologiile totalitare sunt religii seculare atee). Sentimentul meu este ca noutatea pervertirii totalitare a simtului normal al raului consta in faptul ca prin „exterminarea nelimitata” e
          cautata nu doar uciderea unui numar de oameni, ci batjocorirea in toti cei care ramin inca in viata a ideii insesi de om; iar in ideea de om nu e urmarita doar batjocorirea omului, ca persoana fizica, ci batjocorirea chipului lui Dumnezeu sadit in conditia umana. Ceea ce face raul totalitar un rau intrinsec ilimitat tine de faptul ca la originea sa se
          afla setea de a nimici fizic chipul lui Dumnezeu imprimat in chip metafizic in conditia umana. Este ceea ce face din desfasurarea efectiva a raului totalitar o intilnire istorica cu Diavolul in carne si oase.”

          Daca o asemenea dezvoltare a subiectului nu e in directia pe care am incercat sa o combat mai sus, inseamna ca imi scapa mie ceva.

        • @Vali:
          Cu ani in urma, cand am citit prima data afirmatia lui Gabriele Amorth (fiind de confesiune catolica, eram abonat la o serie de publicatii online unde a aparut si declaratia asta), prima reactie a fost: „Uite si la papistasii mei ce-i mai bantuie simtul politic ! Au stiut sa transforme pana si nazismul intr-o dovada a existentei Diavolului si, implicit, a lui Dumnezeu.”
          Daca dumneavoastra credeti ca Gabriele Amorth vorbea sincer, ma tem ca va inselati. Asta nu e tocmai un exemplu de sfanta simplitate, ci de siretenie iezuita (Doamne iarta-ma). E de notorietate ca Biserica Catolica are o abordare cat se poate de rationala a exorcismului si ca preotii care lucreaza in domeniul asta sunt oameni foarte bine ancorati in realitate.
          Ca o concluzie, nu ma incred in nimeni care se foloseste de asemenea tropi de potentare pentru a-si demonstra vreo teza.

          • @BL

            Mai contează dacă GA era onest sau iezuit în declarațiile sale? Chestiunea era că insul, un exorcist de elită (?!), vorbea de undeva din buricul creștinătății apusene și că retorica lui era însoțită de prestigiul barosan al ambianței pontificale…

            • A nu se intelege cumva ca pun / puneti semnul egal intre iezuit si necinstit. Am o mare admiratie pentru iezuiti, care au facut multe lucruri bune, si nu lipsa de onestitate este cea mai pregnanta calitate a lor. Dar tratez cu precautie ceea ce vine din aceste medii.
              Si da, ingrijorarea mea este exact fata de aceasta combinatie de retorica crestineasca cu autoritate incontestabila. Si aici nu ma refer doar la autoritatea Bisericii.

  2. Cred că primilor anarhiști le putem atribui epitetul de „ludic” în comparație cu ce a urmat. Pentru mine însă rămân definitorii ura, refularea (sentimente străine la Herzen) și nu doar dorința acaparării puterii, dar obsesia unui fel de alchimie, unde după ce totul e detonat, „mâna conducătoare” poate rearanja cu auto-atribuite puteri demiurgice. Sînt fascinante și înspăimântătoare în același timp disprețul total, dacă nu chiar indiferența față de continuitate și orice fel de tradiție. Hitlerismul, ale cărui izvoare se nutresc într-o măsură din aceeași troacă a sentimentelor umane mai josnice, avea „pudorile” lui- au fost zone pe care nu le-a atins. În schimb, în dictatura bolșevică nu scapă nimic controlului- nu degeaba o numea Camus tiranie rațională. Disprețul față de om are ceva din nuanțele unui comportament extra-terestru. În raport cu tradiția rusă, Lenin și al său sistem de conducere, să-i spunem cvasi-colectiv, este un transplant marțian. Cred că Stalin a fost mai „pragmatic”, alcătuind o figură mai ușor comprehensibilă în linia autocrației centenare. În ce privește nivelarea continuității, îmi aduc aminte de un pasaj din Grouset, în Imperiul Stepelor, unde vorbește de anihilarea unor mari și vibrante orașe din Asia Centrală, în drumul oștilor lui Genghis Khan către vest. Exterminarea întregii populații și reducerea la neant a arhitecturii, străzilor și zidurilor, este privită impasibil de mongoli- nomazi fiind, nu înțeleg utilitatea unui oraș. Pentru ei, pământul trebuie „eliberat” astfel încât să redevină pășune. Dar mongolii aveau măcar scuza ignoranței în vreme ce o bună parte din liderii bolșevici erau cât se poate de la curent cu Occidentul și civilizația lui, care de altfel a fost și protectoarea lor, în timpul prigoanei țariste. Poate e mult spus atunci când afirmi că poporul rus avea complexe de inferioritate- dar vârfurile lui cu siguranță le-au avut iar toate contactele cu Occidentul nu au făcut decât să întărească această opinie care însă se consolida fie într-un far niente, fie într-o baricadare în tradiție, autocrație și misticism ortodox. Mă întreb dacă acest complex nu s-a răsfrânt cumva și asupra unora din bolșevicii care avuseseră contact cu Vestul, de unde obsesia „convertirii” lui la communism și în fond distrugerea a ceea ce îi „umilise”.

  3. Ce-ar fi daca s-ar reinstaura undeva comunismul level 2, chipurile cu fata umana? Poate chiar la noi.

    Lucrurile nu s-ar mai repeta identic secolului XX. Multi am evita represaliile prin supunere imediata, neconditionata. Pentru ca stim durerile trecutului. Ce ar putea dori noii comunisti? Sa recunoastem ca pamintul e cub? Imediat am recunoaste. Sa ne incriem in partid? Sigur, in secunda 1. Sa marturisim nu stiu ce crime ideologice? Sigur ca da. Ce ne-ar mai cere noii comunisti? Sa ne dezvaluim prietenii eretici? De ce nu?! Toti ar trebui sa ne desconspiram toti prietenii, toate cunostintele si toate rudele. Altceva? Poezii in cinstea partidului? Se poate chiar cu intonatie. Sa furam oare din gospodaria de partid, in grupari comuniste organizate? Sigur, se poate, cu multa placere. Alceva? Sa murim prin puscarie? Asta nu! Mai bine capul plecat si mersul pe burta.

    Deci ce parere aveti? Sa ne pregatim sau nu de comunism reloaded? Si daca da, oare unde sa emigram pentru maxima siguranta? In ce tara sintem siguri ca nu va ajunge comunismul?

    Printre intelectuali bintuie ipoteza ca sacrificiul ar fi inutil pentru popoarele de idioti. Daca organizam un concurs international cu tema „Care popor e mai idiot?”, va garantez ca ar fi foarte greu de jurizat. Si ar trebui organizat anual. Sa ne putem lauda cu performantele nationale. Tot mi-ar fi teama de rusi sa nu cistige toate editiile la masa verde. Ar fi extrem de nedrept. Multe popoare au dreptul sa ocupe locuri de frunte in clasamentul idioteniei.

    • Cred ca e vorba de o teama indusa si apoi autoindusa. Comunismul, nici macar in forma 2.0, nu are cum sa revina. Nu are cine sa-l faca. Desigur, vor fi existand cativa mici Lenini pe planeta, insa ceea ce fac ei ramane irelevant, oriunde s-ar gasi. Nimeni nu se scalda de doua ori in aceeasi apa.
      Pericolul fascist, desi departe si el, este ceva mai prezent. Spre deosebire de comunism (daca e sa ne raportam la cel clasic) care-si spune „socialism stiintific” (un oximoron) si care cere o masa critica de elita (atat in actiune, cat si dpdv intelectual) pentru a fi pus in practica, fascismul poate lua multe forme pentru ca joaca cartea organicista, a natiunii si a poporului intr-un singur corp, cu o singura credinta etc., lucruri care-s usor de priceput si de adoptat de mase in perioade de criza profunda.
      Asa ca, dupa mine, tot ceea ce poate sa hraneasca stanga radicala astazi sau in viitor sunt dezbateri teoretice, nu neaparat lipsite de substanta.

      • Barometrul dumneavoastra indica pace si vreme buna. Iar al meu indica furtuni sociale in fata.

        Fara suparare, desi mi-as dori sa aveti dumneavoastra dreptate, eu am mai multa incredere in instrumentele si previziunile mele.

        Nu-mi place atitudinea dumneavoastra. Dar din exosfera intelectuala, o stare inalta, comoda si recunosc, foarte placuta, va doresc sincer vint bun din pupa domnule Bertold! Fie ca viziunea dumneavoastra de vreme buna sa triumfe! Iar proiectia paminteana a existentelor noastre sa reflecte aspiratia noastra comuna de pace si bine.

        • Va multumesc. Oricare din noi ar avea simturile mai ascutite, cred ca importanta este stapanirea de sine. Asta nu inseamna neaparat sa privim lucrurile detasat, dintr-un turn de fildes, ci sa le privim cu luciditate si curiozitate intelectuala, sa evitam pe cat posibil preconceptiile. Sustin instinctele de supravietuire, premonitiile, pentru ca ele sunt semne de umanitate (adica de animalitate) si de sanatate, insa dispretuiesc prejudecatile pentru ca-s doar copii cu pretentie de originalitate si nu au nimic autentic, adica intrinsec uman.

          • Nu pot decit sa va desfid! Folositi-va arsenalul de autenticitate si originalitate, calitatile intelectuale incontestabile. Sau orice alte mijloace decente. Orice! Spectacolul intelectual merita mai multi spectatori.

            Luptati-va intelectual si invingeti-ma aici si acum, daca merit asta sau nu. Sau dispretuiti-ma daca asta atrage mai multi spectatori. Sau luptati-va cu altcineva, de placere, din sacrificiu sau din datorie. Nu conteaza. Iesiti din cumintenia care NU ATRAGE publicul. Eu nu voi pati nimic grav daca sint ingenuncheat pe o pagina de net, pe drept sau pe nedrept, pentru placerea publicului. Si nici altii nu vor singera in realitate.

            Spectacolul pe care il blamati este autentic. V-ati facut temele, aveti calitati si puteti sustine un razboi, un show, un sau o ce vreti dumneavoastra. Eu consider asta ca pe o datorie morala, impotriva spectacolului dement al televiziunilor si golanilor autentici. Poate nu e cazul sa ne debracam in public, desi scopul scuza mijloacele. Citeodata, ma rog, … Va rog, macar incercati sa exagerati, din cind in cind.

            Cu tot respectul, dati-mi voie sa va arunc manusa in fata, cu sete! Putin nerv nu strica deloc.

  4. Sa concuram cu rusii? Pai nu au nicio sansa, chiar daca ar mitui juriul (in treditia olimpiadei de la Moscova), nu de alta dar ei traiesc sub o dictatura – chiar daca mascata – dar noi ne-o facem cu mana noastra, cea care voteaza!! Cred ca avem un loc in Guiness Book of Records: cea mai cretina natie de pe glob!
    Si pentru cei care vor intreba: da, ma includ in descriere, si asta pentru ca stau in fata unei tastaturi in loc sa am in mana un AK47. Iar daca cineva mai crede in statul de drept e bun de internat la balamuc si tratat cu electrosocuri, sa-i iasa gargaunii din cap. Da, e stat de drept:: de dreptul lor de a face orice doresc!

  5. Rusii reconstruiesc comunismul acum, Putin are ~80% cota de popularitate.
    Romanul „Idiotul” de Dostoievski e lectura complementara la Capitalul lui Karl Marx.

  6. Poate e interesant de mentionat in treacat si rolul pe care Neceaev l-a jucat in lupta dintre Bakunin si Marx, faptul ca Bakunin s-a servit de Neceaev pentru a-l ataca pe Marx, modul in care Marx definea gandirea politica a lui Neceaev drept „comunism de cazarma”. Sigur, si Bakunin s-a delimitat de Neceaev de la un moment incolo, insa era mult mai inclinat decat Marx sa fie vrajit de astfel de personaje.
    Tot in treacat merita mentionat ca descrierile pe care si le-au facut Marx si Bakunin reciproc, in care denuntau pericolele reprezentate de celalalt, sunt cat se poate de corecte. Marx denunta la Bakunin transformarea comunismului intr-un soi de afacere privata a unui grup militarist, de revolutionari pur-sange, o noua elita, in vreme ce Bakunin denunta la Marx conceptia birocratica, centralizata si nedemocratica in esenta a ideologiei acestuia. Fiecare era in stare sa vada paiul din ochiul celuilalt. Cred ca apropierea lui Lenin de Neceaev e supralicitata, e cert in schimb ca a mostenit pacatele de care se acuzau reciproc Marx si Bakunin.

    • Tot in treacat, de la Bakunin citire:
      „Urasc comunismul, pentru ca este negatia libertatii si eu nu pot concepe nimic omenesc fara libertate. Nu sunt deloc comunist, pentru ca comunismul concentreaza si face sa fie resorbite toate puterile societatii in Stat, pentru ca ajunge in mod necesar la centralizarea proprietatii in mainile Statului, pe cand eu vreau abolirea Statului”.
      In paralel cu episodul Marx-Bakunin, ar merita mentionata raportarea lui Lenin si Trotki la batranul Kropotkin, repatriat dupa revolutie. In aparenta politicos, Lenin considera in privat ca batranul nu intelegea nimic din politica si il enerva cu sfaturile lui, majoritatea stupide.
      Cu toate ca viclenia lui l-a facut sa sustina ocazional unele teme anarhiste, Lenin nu ii are in genealogia lui intelectuala nici pe Proudhon, nici pe Bakunin. Un document interesant pentru a vedea cum bolsevicii au eliminat miscarea anrhista (cum au facut si cu cea sindicalista) este Revolutia necunoscuta a lui Volin, organizatorul primului soviet in 1905, camarad de arme al lui Mahno.
      Tolstoi, in confesiunea sa, spune: nu eram un socialist revolutionar, eram un nihilist. Lenin nu era un nihilist, era un om cu o dogma. El nu se trage, IMO, din romantismul nihilist. Violenta revolutionara in Rusia a fost introdusa de narodnici, ei i-au putut servi de model lui Lenin, care mi se pare ca i-a si frecventat o vreme.

  7. Dle Tismaneanu, nu cred ca sunteti cenzurat dar postand eu ceva pe firul dvs din 23 august la
    http://www.contributors.ro/global-europa/14404/ si intitulat ” Înapoi la orbire? Leninism resuscitat şi comunism hermeneutic”,
    constat ca numai este de gasit mergand in spate in zona articolelor anterioare dvs avand acolo unele mai vechi!!!
    Cred ca ramane actuala postarea mea de acolo cat timp marxism leninismul este in permanenta resuscitat asa ca reiau respectiva idee si ma citez:

    Pai ce sa facem dle Tismaneanu daca nici dvs si nici chiar Kolakowski sau von Mises nu au reusit sa reduca marxism leninismul la imposibilitatea stiintifica a unui perpetuum mobile. Pana atunci alde Iliescu poate sa le-o traga in continuare prostilor, invocand “intinarea idealurilor nobile”
    E treaba serioasa de facut si nu numai eseistica, altfel vom avea ce meritam, cam cum l-am avut si pe Iliescu in 2000 si cu voturile naivilor din CDR si erau multi cu Doina Cornea in frunte(sa ma ierte aceasta eroina a rezistentei anticomuniste dar trebuie spus tot adevarul)

    PS. Dupa ce din 2007 tot repet asta cu diversiunea Iliescu_Vadim din 2000, unii care au totusi ceva in cap, adica de ex un Cristi Preda(dar desigur dupa multi ani si cu mare greutate caci e greu sa recunosti in sinea ta ca ai fost pacalit si ca ti s-a tras-o in 2000) vorbeste de curand despre cacealmua de atunci care ne paste si azi cu Tariceanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro