joi, martie 28, 2024

„Vreau să renunț la cetățenia română. Să nu mai am vreo legătură cu acest stat mafiot și profund corupt”

`Bună seara domnule Danileț, vreau să vă întreb ceva: exista instituția renunțării la cetățenie și cine o gestionează? Care sunt motivele pentru renunțare, se poate invoca statul mafiot și profund corupt?`

Am primit acest mesaj de la V.L. în data de 16.02.2015 pe contul meu oficial de facebook. Pregătirea mea ca jurist  m-a făcut să caut imediat textul din actul normativ aplicabil și să i-l indic omului – am găsit: art. 27 din Legea nr. 21/1991.

Apoi am recitit întrebarea „renunț la cetățenie….motiv…stat mafiot si profund corupt…” și am făcut legătura cu ce se discuta în acele zile la TV. În general, detest să citesc despre problemele, mereu aceleași, invocate de toți cei care au la dispoziție o tastatură; cred că este mult mai eficient  să se vorbească despre soluții pragmatice. Dar de data aceasta m-am simțit rușinat și dezarmat. De data asta nu mai era vorba de un român nemulțumit de faptul că țara în care trăiește a rămas încremenită la statutul de stat postcomunist sau cel mult de pseudodemocrație. Nu mai era vorba de un român care pleacă din țară la spălat vasele sau îngrijit bătrânii altora. Nu mai era vorba de un român dintre cei mulți care au înlocuit plimbarea de seară sau lecturarea unei cărți bune cu vreo emisiune TV care, dacă nu este plină de can-can-uri despre silicoane ori adultere, atunci sigur este una cu vreo 3-4 atoatespecialiști care vorbesc ore în șir fără a spune nimic și care împrăștie spre public valuri de dezamăgiri și speculații.

De data asta era vorba de un domn căruia îi e rușine că este român din cauza altor români și care este dispus să rupă pentru tot restul zilelor această legătură. Era vorba de o persoană care nu doar că dorește să plece din țară, ci chiar să uite că a fost vreodată român, poate chiar să uite că există o Românie. Era vorba de un domn care își va învăța copiii fie că harta Europei începe undeva la Atlantic și se termină cam pe Tisa, fie că undeva prin cărți sau pe google vor găsi informații ce merită a fi ignorate despre un popor autodamnat, cu un trecut dacă nu necunoscut atunci cosmetizat, cu un prezent marcat de scandaluri și fără ca cineva să propună sau să întrevadă (nici vorbă să construiască) un viitor.

Nu pot să găsesc vreo culpă acestui (încă) cetățean că ar gândi astfel despre țara (încă a sa) și despre cetățenii ei. Ce altă părere și-ar fi putut el face când vede atâția parlamentari și miniștri închiși, când vede rude ale acestora că încep să fie cercetate pentru legături ilegale cu instituțiile publice, când constată că sunt câteva zeci de judecători și procurori condamnați pentru corupție, că vameșii și polițiștii de frontieră sunt ridicați de mascați cu elicopterele, că jumătate din consiliile județene fac obiectul unor dosare penale, că achizițiile publice se câștigă plătind zeciuiala sau, mai nou, cinsprezeciuiala. Eu, ca profesionist, știu că dosarele încă nefinalizate nu trebuie să atragă anatema asupra celor cercetați, care se bucură de prezumția de nevinovăție și că hotărârile definitive pronunțate sunt mai puține decât lasă televiziunile să se înțeleagă. Dar percepția cetățeanului e deja formată. Și eu nici nu aș putea să învinovățesc de nimic pe cititorul meu, care pare convins că trebuie să fie bolnavă, și încă irecuperabil, țara în care se dă șpagă ca să obții un loc la grădiniță pentru copil, unde se cumpără diplome de bacalaureat, unde nu se mai dau concursuri de admitere la facultate, unde examenele se iau dacă nu cu favoruri sexuale („Patu` sau patru” e noua formulă, văd!) atunci cu plocoane și protocoale, în care se plagiază doctorate, unde se moare în spitale dacă nu vii cu medicamente de acasă sau în care pădurile dispar deloc încet și sigur. Acest cetățean vede clar că România este de fapt adevărata țară a tuturor posibilităților, căci aici se pare că poți obține orice cu bani. O țară care își pierde trupul și își dă sufletul. Ba nu! Nu își dă sufletul, ci și-l vinde pe bucăți.

Vreau să renunț la cetățenia română. Să nu mai am vreo legătură cu acest stat mafiot și profund corupt”. Cred că este cel mai dureros lucru pe care l-am auzit în ultima vreme din partea unui român simplu, adesea ignorat în marile proiecte de țară și reforme publice. Găsesc în aceste două propoziții o analiză simplă și un puternic semnal de alarmă. Lucrez în justiție și mi-e rușine că nu putem să rezolvăm totul; tot facem curățenie, dar nu reușim să o mai terminăm. Mi-e rușine că ani de-a rândul justiția română nu a funcționat, căci atunci poate am mai fi putut salva ceva și actuala generație cu vârsta cuprinsă între 20-30 ani nu ne-ar mai fi judecat atât de aspru. E adevărat, generațiile s-au schimbat în justiție și s-a cristalizat o nouă cultură, a independenței de politic și a responsabilității față de societate, dar tot mi-e frică să nu fie prea târziu. Sau poate doar nu mai dăm noi de capăt. Căci dosarele vin, și tot vin, și tot vin…. și singurul lucru vizibil pe care l-am reușit este doar o populare a  penitenciarelor cu purtători de gulere albe. Cu toată campania asta anticorupție demarată din partea justiției am reușit să îndepărtăm un văl de pe fața României… dar ce mocirlă am descoperit!

Oamenii au mari speranțe în Justiție. Dar nu Justiția este cea chemată să rezolve problemele sociale. Sau, nu numai ea, singură. Ci politicienii trebuie să o facă, luând decizii în folosul celor mulți. Și administrația trebuie să o facă, cu respectarea nevoilor comunității. Și educația trebuie să o facă, prin sădirea în spiritul tinerilor a unor principii și valori care să fie pentru prezent niște ancore în viitor. Justiția poate fi o garanție a respectării legii, dar trebuie să se țină seama că ea intervine întotdeauna post-factum, după ce răul este deja făcut. Or, legea trebuie respectată tot timpul, de fiecare cetățean în parte. Dar mai ales de către cei aflați în funcții publice, căci în primul rând ei sunt cei percepuți ca fiind drept „statul” – acel stat văzut acum ca fiind unul „mafiot și profund corupt” de către viitorul fost cetățean român, V.L.

Distribuie acest articol

138 COMENTARII

    • Eu nu sint de parere ca e bine sa renunti la cetatenie daca ai plecat din tara. E o reactie emotionala, de inteles intr-un anumit moment, dar totusi o forma de slabiciune si un semn al infringerii.
      Daca nu mai ai cetatenia, nu mai poti vota. Or cam asta e singura arma pe care o avem impotriva lor.
      Nu, trebuie sa votezi de fiecare data impotriva gastii lor de profitori, chiar daca asta inseamna sa conduci mai multe ore pina la cea mai apropiata ambasada sau consulat si sa stai la cozi interminabile. Si chiar daca pare inutil pe moment.

      • > Daca nu mai ai cetatenia, nu mai poti vota. Or cam asta e singura arma pe care o avem impotriva lor.

        Ar fi bine sa fie asa. Democratia in formatul actual cel mai popular este indrumata de media, iar majoritatea deciziilor (finalizate prin vot) sunt „sugerate” folosind modele matematice complexe (vezi rolul de feedback al pollurilor). Asta se intampla in Romania mai putin decat in sistemele europene si nord-americane pentru ca aici nu s-au asezat inca apele si hotii nu s-au prins ca pot fura mai usor si mai mult impreuna.

        Cat despre arme impotriva coruptiei – se cheama educatie civica, Si asta am avut grija sa nu-i pese nimanui de ea. Parerea mea.

      • Eu sunt plecat din țară de 17 ani și mi-am păstrat cetățenia. Dar nu votez. Am drept de vot din 1989 dar nu am fost niciodată la vot, pana în anul 2000 și nici de atunci încoace. De ce? Pentru că nu sunt se acord cu tâmpenia ca din doi candidați hoți și golani împuțiți, sa-l votez pe cel care cred ca e mai puțin golan. Dacă nu s-ar prezenta absolut nimeni la vot, ar fi obligați sa vina cu alți candidați. Dar săriți pe ei, ca și vulturul pe pradă și alegeți gunoaie, la fiecare 4 ani. Iliescu de 3 ori?! Pe bune? Johannis de 2 ori? Vot pentru 1 kg de zahăr? Vindeți integritatea României pe nimic?

    • Are dreptate,in tara de smecherisi care produce numai agenti de vanzari si de paza nu ai niciun viitor.Jumatae din populatie traieste din pensieiar copii si nepotii sant „electrocasnici”si-i ajuta.Pana cand?De unde bani pentru pensii in tara asta de smecheri,ca cei harnici si competitivi si care creeaza plusvaloare sant afara.

    • S-a raspuns! Chiar la inceputul articolului zice Legea 21/1991 Art. 27. Ce nu zice in lege este costul renuntarii, care este 5000 Dolari.

      • vezi florina!? ca marlania in Romania nu dispare. eu locuiesc in uk de peste opt ani si din fericire aa obtinut cetatenia britanica de cativa ani. stiu un lucru sigur. ca sa renunti la cetatenia engleza completezi simplu un formular de pe site-ul home office, il pui in plic si atasezi un cec cu o taxa de vreo 135.00-150.00 lire si se rezolva instant fara intrebari si prea multe explicatii.
        de ce in Romania tre sa platesti 4000 dolari? e hotie pe fata

          • Nu costa 5000 de dolari.
            Am platit eu in mai 2017 aproape 500 de lei
            PS. Din cauza acestor caractere plec si eu din tara.
            Oameni ca si Florina care vorbesc doar ca sa incurce lumea (ca e gratis) de ce sa ii ajuti (ca e tot gratuit si nu castigi nimic)

  1. NU cred ca-i singurul, dimpotriva..
    Ar pleca pe capete romanii daca ar crede ca pot reusi in afara..
    Nu-i usor sa te adaptezi unui mediu nou, conteaza multe, dar MULTI ar pleca… pe capete!
    Satui de mizeria politica netratabila din Romania.

    • Prin natura profesiei am calatorit mult prin lume si am vazut si cele bune si cele rele.
      Nicaieri nu umbla cainii cu covrigi in coada si daca-i intrebati pe cei plecati o sa vedeti ca sunt putini romani fericiti acolo unde sunt.
      Schimbarea trebuie facuta de noi ,aici si cei care au plecat ,sigur nu sunt printre invingatori

      Am citit de curand un articol care spunea :
      Când nu te iubeşte nimeni, trebuie să te iubesti măcar tu.
      Când nu-ţi iubeşte nimeni ţara, trebuie să o iubeşti tu.
      NU E O DATORIE, ESTE O ONOARE.

      • In alte tari nu umbla cainii cu covrigi in coada ! Asa este.
        Dar cei mai multi din cunoscutii me icare sunt plecati din tara sunt fericiti ! Nefericirea romanilor din strainatate este un mit. O poveste de adormit copii.
        Asa este nu suntem acceptati ca romani acolo. Dar stiti ceva ?
        MUNCA NOSTRA ESTE RESPECTATA ! NOI SUNTEM RESPECTATI PENTRU MERITELE NOASTRE !

        O sa imi raspundeti cu exemplele despre romani nefericiti. Cunosc si eu cativa. Statistic acei romani nefericiti se incadreaza in 2 categorii – ghinionisti si lenesi. Ghinion poti avea si ina romania, ( la dracu’ ghinion ai in romania din momentul in care te-ai nascut datorita locatiei fericitului eveniment ).
        Toti romanii pe care ii cunosc care muncesc de se spetesc sunt fericiti. Nu sunt doriti sa boteze copii nemtilor, francezilor, italienilor, etc … de pe unde stau. Dar cand vorbesti cu strainii care ii cunosc pe acesti romani cuvintele folosite sunt : serios, muncitor, saritor, gospodar, bine pregatit, etc … . Aceleasi persoane in Romania sunt decrise drept : un individ, un angajat, un fraier, usor de inlocuit cu alti 100 care stau la coada pentru locul asta de munca, etc … .
        Vorbesc de oameni care au plecat din tara dupa ce au fost concediati cand patronii au preferat sa plateasca un proaspat absolvent cu 200 euro in locul unui angajat vechi cu 350 euro. Vorbesc de oamni care au lucrat intr-o agentie de stat pe contract de munca de 6 luni de zile timp de 4 ani ( si la fiecare 12 luni erau angajati cate 6 luni la firma unui prieten al directorului de unde erau detasati sa lucreze la agentia de stat ). Vorbesc de tineri cu experienta in calculatoare care sunt tinuti pe salarii minime si pe contracte pe perioada determinata in detrimentul unor veterani care folosesc mouse-ul cu 2 maini.

        Vorbesc despre romani atacati prin trafic de alti soferi, despre romani care au fost calcati de hoti si carora politia le spuna sa isi gaseasca si sa isi identifice singuri agresorii. Vorbesc despre romani expropriati si aruncati in strada de primarii cu proprietatile evaluate la un sfert din valoare in timp ce prietenii primarului capitalei au evaluari de 3 ori mai bune ale proprietatilor lor, romani care au dreptul sa se judece cu primaria la CEDO si vor castiga cu siguranta – DAR IN 12 ANI.

        Vorbesc de romani care isi plates impozitele si trebuie sa plateasca aproape tot in spitale. Care isi platesc impozitele si sunt fentati la somaj de o legislatie ambigua si interpretabila.

        Asa ca nu te supara – despre ce onoare vorbesti ?
        De onoarea de a fi o sursa de impozite pentru niste politicieni romani ?
        ASTA NU E O ONOARE. E O SCALVIE.

        • Cei care sunt plecati din tara si sunt nefericiti sunt asa pentru ca si-au dat seama ca degeaba au copiat in scoala, „s-au descurcat” pentru un loc de munca, etc, etc….. acolo toate acestea NU valoareaza nimic si ce este mai tragic e ca nu pot face din nou acelasi lucru…..
          Cu alte cuvinte si-au dat seama ca acolo altele sunt principiile de viata, principii pe care ei in tara nu si le-au dezvoltat si s-au trezit cu un imens handicap
          Cei pentru care onoarea, cinstea si munca au insemnat ceva si in tara sunt fericiti pentru ca isi dau seama ca au ajuns undeva unde aceste „cuvinte” sunt apreciate.

        • Intr-adevar motivele nefericirii sunt diferite pt. cei plecati. E sigur ca nu-i deranjeaza coruptia, coruptia luand cu totul alte forme – de natura sociala. De. ex intr-un sistem social in care toti platesc taxe, din care bani se ofera sanatate si alte servicii, calitatea serviciilor tinde sa fie mai buna in zone afluente (spitale, scoli, etc..). Da, nu trebuie si nu poti da spaga (altfel decat in forme minore formalizate de guvern) – asa ca sau pierzi timp sau simplu nu poti accesa serviciile mai de calitate. Din cate am citit intr-un studiu Canadian de acum 10 ani 75% din est europenii emigrati in Nord-America sunt nefericiti. Motivul? Munca pe care o presteaza e mult sub nivelul pregatirii lor. Putem discuta la nesfarsit daca au dreptate sa fie nefericiti sau nu, dar e o realitate. Fiecare o ia cum vrea.

      • N-as generaliza in a spune ca romanii plecati sunt nefericiti. Cei mai multi si-au dat seama ca nu trebuie sa suporte umilinta, caciuleala si dezumanizarea la care au fost supusi in tara, asa ca cei mai multi sunt fericiti pentru ca sunt respectati ca oameni. In Romania esti „respectat” daca esti al cuiva si umilit daca nu. Asa ca lasati-o mai moale cu nefericirea asta a romanilor plecati ca e o legenda. Nimeni nu se rasteste la tine la serviciu, toata lumea te invata cate ceva, iti intinde o mana de ajutor etc.

    • Nu e singurul.
      Eu am plecat deja si, mai ales in ultimele saptamani, am inceput sa ma gandesc la posibilitatea de a renunta la cetatenie.

      Desi mi-am facut planuri sa ma intorc in Romania mai devreme sau mai tarziu pentru a face ceva productie software sau pentru a trai in rural la o mica ferma am renuntat la idee de FRICA.

      Dictatura submediocritatii, a impostorii si coruptiei ne-a mancat deja o parte mare din viata, nu voi mai fi partas la aceasta odioasa crima, crima impotriva unei natiuni vechi europene, Romania.

      Mai mult, din afara Romaniei, din Vestul Europei, se vede foarte foarte urat ce se intampla si am de luptat continuu cu prejudecatile si cu o media masiv negativa impotriva romanilor.

      Statul, politicul, executivul si institutiile nu ne reprezinta, majoritatatea romanilor pe care ii cunosc nu se regasesc in tiparele acestei submediocritati corupte.
      Dar… unii s-au ‘adaptat’ si toti mai multi ne vor parasi sau se vor ‘adapta’.

      Asa ca, pana la urma, gestul de a parasi Romania sau a renunta la cetatenie e normal, caci suntem multi ce nu ne vom adapta in veci la sistemul corupto-securist.

      Ce ne facem insa cu parintii? Ii luam cu noi?

      • Stai linistit ca nici peste granita situatia nu e cum crezi tu. In cel mai ” fericit ” caz poti sa ajungi un corporatist cu creierii facuti zdrente de stress si cu buzunarele pline de Xanax si Prozac.

        • Sunt deja acolo dar lucrez in startupuri ( nu e chiar corporate, desi e cateodata pe aproape)
          Nu zic ca aici e vreun rai, dar problematica e diferita. Si iarasi corect cu stresul, e si aici destul.

          Cel mai stresanta chestiune pentru mine (ATENTIE!) ramane imaginea romanilor in UK (unde sunt) care imi franeaza masiv progresul in cariera si business, dar si in viata personala.

          Dar ca idee: fac acelasi lucru ca si in Romania si, desi nu stiu mai pe nimeni in afara jobului, merge businessul uns.

          In Romania cunosteam tone de oameni si destul de OK (comparand cu media si tinand seama de nivelul educatiei) dar businessul a fost in mare un esec.

          De ce?
          pentru ca nu exista cuvant respectat in business si lipseste orice fel de viziune.

          Acum sunt la un nivel de business unde nu am reusit sa ajung in Romania, si asta dupa mai putin de 4 ani.

          Repet, nu e ok nici ce se intampla aici, dar am mai multe motive sa nu ma retrag in creierii muntilor (cum imi venea in Romania). La capitolul motivare stau excelent chiar si dupa 4 ani.

  2. Felicitări, Dle Danilet. Asa este: nu doar justitia, ci politicienii, administrația, scoala. Acest moment insa, al curateniei generale, chiar cu riscul lui PEREAT MUNDUS, este al dvs. , al Justitiei. Trebuie sa fiti sigur de asta. Felicitari inca o data.

  3. Domnul L.V ar trebui sa se gandeasca de doua pri inainte de a face un asemenea pas. Daca nu are alta cetatenie risca sa isi duca zilele prin tara nimanui de prin vre-un aeroport. Intai fa cumva si obtine alta cetatenie si abia apoi poti discuta despre o renuntare la cetatenia romana. Si apoi nu se confunda tara cu mafiotii ce o conduc. Tara este casa ta si este vesnica pe cand mafiotii sunt trecatori si poti chiar tu prin lupta ta sa contribui la disparitia lor. Va rog sa nu il sfatuiti sa renunte daca nu are o cetatenie straina!

    • Ba nu, ba nu, mafioți nu sunt numai ăia care o conduc ci cam toți locuitorii țării. Dacă s-ar face un sondaj cu întrebarea „dacă ați fi primar, v-ați trage șpăgă la fiecare contract mai mare?”, 50% ar răspunde „da, evident” iar încă 25% ar alege „da, dar numai la contractele foarte mari, la care nu se observă”.
      Suntem neam de jmenari și ciorditori, asta e. Politicienii ăia nu s-au teleportat acolo ci au fost aleși, lumea nu dezaprobă 100% acțiunile lor ci numai faptul că ăia fură foarte mult în raport cu ce fac pentru comunitate. Atât.
      „Da, mă, dar a și făcut”… Vă sună cunoscut replica asta?

    • Nu, mafiotii nu sint trecatori. Si-au instruit atit progeniturile cit si copii de suflet, au furat impreuna, acum predau stafeta. Unii deja isi „scolesc” nepotii. Copii mei vor fi sclavii celor sus amintiti. Ce merite au sa acceada direct la putere? Sint mai „tari” ca regii, in aceasta falsa democratie. De aceea ii sfatuiesc mereu sa plece afara, sa munceasca, sa-si caute alta patrie, alta casa. Le repet mereu, sa le intre in cap pina nu e prea tirziu.
      Plecam si eu dar la 5 decenii e tirziu, nu mai pot relua startul in alta parte. Si am vazut cite ceva in 20-22 de ocoluri ale Pamintului, cu avionul.

      • Nu fuga este solutia, ci o atitudine unitara si hotarata -intruniri, demonstratii, marsuri- ale societatii civile. Acesti hoti nu cunosc decat frica de reactia dezlantuita a strazii …Justitia ii condamna, stau un timp la inchisoare, ies de acolo cu averile neatinse si se reapuca de politica sau ne rad in nas incalziti de soarele vreunei tari exotice…Scosi cu forta din Casa Poporului si inlocuiti cu oameni reprezentativi pentru acest popor, care nu este cu nimic mai prejos decat alte popoare…

        • alte tari au gasit solutii mai neviolente de a evolua. dar romanul viseaza doar sa sparga, sa calce in picioare, sa darame.

          foarte proasta viziune.

        • De acord. Din pacate romanul nu are educatia civica si cunostintele necesare pentru a sti cum sa se exprime prin actiunile sale. Si asta din cauza mediei, care mai mult decat politicienii, a distrus Romania prin efortul de dezinformare zilnica. Ca atare romanii se cearta si-si dau cu parerea dupa cum bate vantul in momentul respectiv si dupa ce-au mai citit ei undeva si le-a mers la inima pe moment..

  4. Cine ne mai intelege si pe unii dintre noi! Daca te duci in ultimul sat si intrebi daca politicienii sunt corupti (sau fura, etc.) toti vor spune ca da… ca e grav, etc…etc… Acum ca tot acest puroiiese la iveala cu ajutorul justitiei si se mai curata, isteria e si mai mare de parca el nu ar confrima ceea ce stiam toti. Poi se pare ca nu stiam toti. Unii dintr-un sado-masochism pe care nu il intelege voiau sa se vada in noroi de dragul de a se vedea in noroi… altfel nu inteleg aceasta reactia la ce se intampla in zilele astea in Romania. Mie imi da speranta!

    • toti vor spune… dar toti ii vor vota pe cei cu punga de orez, promisiunea de butelie sau galeata de orice culoare.

      cum s-ar spune: „fura, dar sa ne dea si noua”. in traducere: „vrem si noi un loc la masa hotilor!”

      cam asta e mentalitatea romanului „onest”.

      romanul se plange dar nu cauta sa evolueze. chiar si taranul acela care nu are capacitatea de a intelege politica si masurile guvernamentale pentru ca nu are cultura necesara, ar putea evolua in acest sens citind in timpul sau liber, inainte sa adoarma.

      dar el prefera sa bea la birt si sa dea cu telecomanda pe „acces direct” si alte asemenea.

      si adoarme asa, cu gura cascata de cat de prostit poate sa fie. iar cei care il prostesc raman si ei cu gura cascata de cat de usor poate fi prostit un om nombrilist pana la Dumnezeu (si oleaca dupa).

      o populatie de nombrilisti infumurati.

      • Nu sunt deloc de acord cu ce spuneti. Eu am vorbit de „unii dintre noi”, dumneavostra o dati cu „toti”: „toti vor spune… dar toti ii vor vota pe cei cu punga de orez, promisiunea de butelie sau galeata de orice culoare.
        cum s-ar spune: “fura, dar sa ne dea si noua”. in traducere: “vrem si noi un loc la masa hotilor!””
        Asta e o alta problema a unor romani: ura fata de semeni si generalizarea! Detest acest comportament!

        • ba dumneavoastra nu intelegeti. problema este ca „unii dintre noi” sunt majoritari.

          democratia intra in capcana atunci cand majoritatea este formata din lenesi, hoti si paraziti. acestia vor vota mereu splierea celor harnici pentru a-si asigura bunul trai.

          harnicii au sentimentul milei si intr-ajutorarii; parazitii nu.

        • cat despre generalizare, puneti mana si vedeti rezultatele alegerilor din ultimii 25 de ani, apoi veniti sa dti lectii despre mareata populatie din Romania.

          vedeti ce inujuraturi si huiduieli si-a luat Coposu la Alba Iulia in 1990

          apoi veniti si vorbiti

          va opuneti generalizarilor „in rau” dar va grabiti sa generalizati „in bine”. printre altele, sa generalizati cum ca cei care nu vad lucrurile ca dumneavoastra, sigur au o problema.

          parerea mea este sa va mai ganditi. copiii dvs sunt cei care au sa plateasca pretul, cu tineretea si nervii lor, pentru miopia dvs de azi.

  5. Popoarele care nu reusesc sa gaseasca o modalitate de a fi mai competitive decat altele vor sfarsi prin a fi intotdeauna ori sclavele celor competitive, ori sa dispara pe de-a-ntregul.
    Pe langa faptul ca inca bajbaim in inventarea competitivitatii noastre ne mai si auto-sabotam prin aceasta hotie generalizata, de la mic la mare. Prin tratarea celui cinstit si care munceste ca pe un prost care nu stie sa se descurce. Prin ridicarea din umeri a lehamite „asa e de cand lumea, nu are rost sa fac eu ceva” …
    De unde putem lua aceasta cinste? Pai sa ne uitam mai atent la noi insine si la originile noastre, sa vedem de unde izvoraste necisntea :
    https://lloopp.wordpress.com/2015/01/12/nenea-buzatu/
    dar si cinstea :
    https://lloopp.wordpress.com/2015/01/08/cinstea-poate-sa-izvorasca-si-din-zeama-de-struguri-negri/
    Pentru a avea sanse de a face ceva pentru viitorul acestui popor/stat va fi nevoie ca sa avem grija ce le spunem generatiilor viitoare, ce deprinderi le lasam mostenire, ce valori? Altfel, indiferent cata curatenie ar face Justitia, sursa raului va genera in continuare dosare de rezolvat pentru Justitie.

  6. Observatia mea e simpla. Consider ca oameni gen domnul V.L sunt chiar mai rai decat cei pe care ii denunta. Tocmai fiindca se cred buni. Daca ar fi buni n-ar mai a c u z a, n-ar bate campii, ci ar pune mana sa faca ceva. Pentru aceasta tara amarata. Este cealalata realitate. „Statul corupt” nu e totul. De ce acesti indivizi nu se considera si ei r e s p o n s a bi l i de faptul ca, prin pasivitatea si ipocrizia lor, lucrurile merg prost? Totdeauna e vina a l t o r a. Bunilor, plecati daca vreti, sunteti oricum cei mai rai! – De acord cu domnul „Gheorghe’!

    • proasta parere pe care o aveti despre ceilalti si buna parere pe care o aveti despre sine fiind, desigur, expresia unei modestii si a unei deschideri de spirit extraordinare.

      de ce s-ar obosi cineva si si-ar sacrifica ani de viata ca sa traiasca langa unii cu gandirea dumneavoastra? doar pentru ca va bateti asa de tare cu pumnii in piept in fata oglinzii gasind motive si justificari pentru propria d-voastra inchipuita perfectiune?

      altii sunt rai? deci dvs sunteti, in mod necesar, mai bun, nu-i asa?

      sunteti chiar raul p care il denigrati.

      • Cred ca nu ati citit cu atentie ce am scris, dar in fond suntem de acord. Cine considera o tara intreaga prea rea pentru el considerandu-se implicit bun – e rau. Chiar foarte rau. Eu nu ma consider bun, recititi va rog.

    • de acord. si eu am sesizat mereu ca dam vina pe politicieni, insa si ei tot din randul nostru se trag si daca noi toti am avea o atitudine transanta impotriva coruptiei, nu s-ar mai „ridica” dintre noi pana in pozitii cheie. ne plangem mereu insa niciunul dintre noi nu face diferenta, spre exemplu sa ceri un amarat de bon fiscal, sa il ajuti pe cel de langa tine atunci cand vezi ca nu se descurca, sa strangi mizeria din urma ta etc. personal sunt satula de pampitoii si pitipoancele (si ma refer inclusiv la cei „stilati” – in traducere imbracati office, aranjati dupa ultimele criterii din moda etc) care isi lasa cosurile la intamplare dupa ce pun produsele pe banda rulanta de la casele magazinelor alimentare. si intr-adevar am mai „adunat” dupa cate unii si ce mi se pare splendid este ca ei nici nu se sinchisesc sa observe ca ei ar fi trebuit sa faca treaba respectiva. in alte zile constat insa cu placere un bun simt deosebit la alti oameni si ma bucur nespus pt ca am sentimentul ca mai sunt si oameni buni in tara asta si inca mai sunt sanse si pt tarisoara asta. ne vom face insa bine vreodata ca popor? cred ca nu, dat fiind ca nu ne-am facut bine in sute de ani – tot cu mentalitate de slugi/sclavi, tot lasi, tot tradatori etc. si fiecare dintre noi isi aduce „contributie” (negativa) cu ceva.

  7. Buna ziua. Nu ati raspuns in acest material persoanei.
    Va spun cu mana pe inima ca si eu as renunta la acest drept. Mai ales daca va incepe vreo „rafuiala” pe aici intre rusi si americani plec imediat , nu dau doi bani pe tara asta, nu am sa imi vars „sangele pentru patrie” pentru nimic in lume.

    Si totusi, cum se renunta la cetatenie?

      • Sunt cetatean adoptat al acelei tari ?
        Am drepturi egale cu toti ceilalti cetateni ?
        Da – atunci am si obligatii egale deci imi voi da sangele pentru noua tara.

        Sunt roman in romania ? Sunt tratat ca un cetateam inferior in fata tuturor smecherilor cu ” cunostinte” ? Ghici ce ? Nu voi avea de ales ! Voi fi obligat si trimis sa imi dau sangele pentru romania in timp ce smecherii stau acasa.
        Merita ?
        In nici un caz.

        • Subscriu la opinie.

          In caz de razboi, numai fraierii sau patriotii or sa fie inrolati. Restul or sa dea spaga la doctor sa fie lasati la vatra ca inapti pentru serviciul militar.

          In caz de razboi, se va vedea cum Romania se transforma peste noapte intr-o tara plina de persoane cu handicap, tot asa cum s-a vazut o tara plina de pensionari anticipati pe caz de boala (inchipuita mai mult decat mai putin).

    • La cetatenie se renunta in momentul primind altei cetatenii. Exista si conditia de apatrid care rezulta din pierderea cetateniei dobandite prin nastere. Romania nu retrage cetatenia romana romanilor. Sunt nascut in timpul razboiului, am existat intr-un mediu pentru mine nefavorabil, am razbatut cumva, si fiind cetatean roman am dreptul sa fiu nemultumit de starea tarii mele si natiunii.Pot sa si spun ca sunt nemultumit. In tara altora nu pot sa fiu nemultumit de tara lor. Cum se face dintr-o tara in deruta sau deriva o tara stabila si orientata – nu e greu de imaginat dar e greu de facut, merita incercat.

  8. Si totusi, doar atat inseamna cetatenia sau „a fi roman” pentru unii? Taxele mari, coruptia si celelalte probleme de sistem? Adica, nu mai „renteaza” sa fii cetatean? Revolta e desigur indreptatita. Insa solutia, din punctul meu de vedere, nu.

  9. Eu nu plec din tara. Sa plece ei, politicienii corupti. La cat au furat le ajunge pentru tot neamul si pot sa se duca cu totii.Eu raman in tara sa muncesc cinstit si sa platesc impozite si alte alea.Dupa ei vor veni altii si de unde vor fura daca bugetul este gol ? ASA CA EU NU RENUNT !

    • Asa este! Nu noi trebuie sa plecam, ci hotii. Si ar trebui in sfarsit sa recunoastem ca proiectul de stat national unitar roman a esuat, si sa facem o schimbare. Cedarea de suveranitate prin apartenenta la UE nu e suficienta, si daca noi nu ne schimbam singuri organizarea s-ar putea ca in curand sa ne-o schimbe altii, din exterior, ca in Ucraina.

    • frumoasa lipsa de gandire. ca sa lupti cu hotii, trebuie sa ai resursele de a o face. in Romania nu poti, pentru ca iti fura tot.

      de asta e mai bine sa pleci, ca sa capeti putere, apoi sa intorci sa te bati.

      dumneavoastra va complaceti in a va lasa supta de tantari pana lesinati. nu faceti decat sa intariti armata de tantari.

      este nevoie de plici de muste si de vlaga ca sa fie manuit.

    • pai dak pleaca politicienii corupti iau totul cu ei si atunci u ca cetatean cinstit vrei sa muncesti sa faci bani cinstiti si sa mai siii platesti taxe?nu? pai bani de unde draga tu? au plecat cu tot cu hoti.
      daca se intampla asta, pregateste-te tare de tot sa o iei de la capat. adica incepe tu frumos cu epoca de piatra poate asa o sa realizezi si u in ce lume traim.
      nu realizati ca stand acolo nu sprijiniti clasa muncitoare si de mai jos ci tot pe hoti ii umflati cu bunatati numite averi si voi tot pe cartofii din troaca porcilor va bateti sa rezistati

  10. Exact asta am vrut si eu sa fac, doar ca eu mi-am cautat singur raspunsurile, am gasit legea aceea din 91 spre care trimiteti si dumneavoastra si m-am lamurit ca nu ma lumineaza cu nimic. Ca multe alte legi, pentru omul obisnuit nu este clar care sunt efectele ei concrete, in viata reala.
    In fine, din motivele spuse atat de bine de dumneavoastra in articol, dar si din altele, mai profunde, solutia mea a fost nu sa renunt in acte la cetatenie (inteleg ca oricum nu inseamna mare lucru, decat la nivelul simbolic pe care il enuntati in articol), ci sa ma autoexclud din societatea asta cat de mult pot. Nu e deloc usor si este un proces in continua desfasurare, dar pentru mine este singura varianta. Mai sunt si altii asa, fiecare in felul lui. Pe mine nu ma mai multumeste divortul la tribunal de statul roman, nu ma atrage sa fiu cetateanul altui stat, eu nu mai vreau sa fiu seamanul vostru, al celor care creati si intretineti statul roman asa cum este el acum.

  11. Eu am plecat, „imboldit si cu sula’n coaste” de minerii lui Iliescu, intre 1992 si 2012 intr-o tara minunata. Printr-o conjunctura am fost trimis de o corporatie inapoi. Am gasit o tara inca in evul mediu cu cetateni cablati la net. Am gasit o mizerie morala inimaginabila intr-o tara ghidata de norme, adica normala. Am gasit o netrebnicie fara margini.Am gasit oameni incapabili sa mai gandeasca rational constructiv. Totul e pe apucate, pe furat, pe inselat! De la popi, la oameni de cultura, la universitari, la medici, la administratie, la justitie si desigur, crema de la televizor – politicieni. Intreaga societate romaneasca este infestata cu i-moral, animal, criminal, josnic. Cei de facut? 1. Justitie 2. Administratie 3. Educatie 4. Sanatate 5. Business 6. Industria 7. OMUL de rand.
    Daca ” neamtul” e luat la mistocareala romanesc neaosa se pierde si ultima speranta si toti oamenii cu minim de materie cenusie ar trebui sa plece. Dar speranta exista prina cest om normal, instruit si cu capul pe umeri. KI nu este o exceptie in lumea civilizata, este regula. El este exceptia in lumea asta infectata de cele mai josnice instincte.
    Sfatul meu pentru VL e sa nu o faca. Sa-si faca o strategie, sa planifice zilnic si sa o execute cu pasiune si determinare. Pentru fiecare „incapatanat” sa ramana si sa reuseasca vor fi inca zece care il vor imita. Intr-o generatie Romania se poate schimba…step-by-step, n’est pas?

  12. Sint plecat de aproape 20 de ani. Singurul motiv pentru care nu am renuntat la cetatenie inca este faptul ca mai am un parinte si o mica proprietate in Romania. Sint de acord cu dumneavoastra, insa structura si evolutia demografica a Romaniei arata jalnic. Se estimeaza ca in 2050 jumatate din populatie vor fi pensionari. Cine va lucra? Cine va invata? Cine va conduce? Cine va vota normal? Prima politica oricarui guvern trebuie sa fie cresterea demografica, pe orice cale. Aceasta e o problema de siguranta nationala. Cu stima.

  13. Pentru toti cei care intreaba „Totusi. cum?”, iata ce zice legea:

    Art. 27
    Pentru motive temeinice se poate aproba renuntarea la cetatenia romana persoanei care a implinit varsta de 18 ani si care:
    a) nu este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala ori nu are de executat o pedeapsa penala;
    b) nu este urmarita pentru debite catre stat, persoane fizice sau juridice din tara sau, avand astfel de debite, le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru achitarea lor;
    c) a dobandit ori a solicitat si are asigurarea ca va dobandi o alta cetatenie.

    • Vedeti, prin forma acestei legi, Romania ne face prizoniera ei.
      Recitez din lege, asa cum ati citat: „pentru motive temeinice se poate aproba….bla, bla bla”
      Pentru mine „acest stat profund mafiot” sunt temeinice.
      SUnt roman prin nastere si n-am cerut aprobare pentru asta. Acum in schimb trebuie sa am aprobare. Si mi se spune „se poate aproba”. De catre cine? De catre functionarii profund corupti ai acestui stat… Pentru ca nu statul e corupt, ci functionarii lui.
      Un articol recent arata ca 30 de ministri si fosti ministri (din guvernele de la 2000 incoace) sunt in inchisoare, au fost in inchisoare, condamnati cu sentinte inca nedefinitive sau in curs de cercetare penala. Nu mai luam in calcul judecatori, avocati, procurori.
      In care alta tara din lume mai e asa?
      V-am dovedit temeinicia cerererii.
      Si mai pot continua cu pasaportul de categoria a IV-a, cel cu stampila, cu cererea premierului de cite 10 euro impozit…

  14. „Lucrez în justiție și mi-e rușine că nu putem să rezolvăm totul; tot facem curățenie, dar nu reușim să o mai terminăm.” – va inteleg, stimate domn!
    Daca pentru noi este penibil, imi imaginez ca, pentru dvs si colegii dvs, nu este tocmai contextul ideal, acela pe care l-ati visat atunci cand va pregateati sa deveniti magistrati…!?
    Istoria a decis altceva si, daca nimic nu este intamplator (?), inseamna ca responsabilitatea pe care o aveti astazi este si justificata, si meritata, si perfect conforma cu potentialul de care dispuneti!
    Ma alatur celor care va sustin, va felicita si va incurajeaza, pentru ca, asa cum bine spune dna D.Jela : acest moment este al dvs!

  15. Pentru cei comoz,i care nu au accesat link-ul dat de dl Danilet:

    ” Art. 27.

    Pentru motive temeinice se poate aproba renunţarea la cetăţenia română persoanei care a împlinit vârsta de 18 ani şi care:

    a) nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală ori nu are de executat o pedeapsă penală;

    b) nu este urmărită pentru debite către stat, persoane fizice sau juridice din ţară sau, având astfel de debite, le achită ori prezintă garanţii corespunzătoare pentru achitarea lor;

    c) a dobândit ori a solicitat şi are asigurarea că va dobândi o altă cetăţenie. „

  16. Asa suntem noi romanii niste lasi!Cred ca ar fi mult mai indicat sa luptati pentru propia tara si pentru un trai mai bun.Daca ar face toti ca voi unde s-ar ajunge?Totusi curiozitatea ma indeamna sa va intreb daca gadeati la fel atunci cand Romania nu facea parte din UE?Si posibilitatile de a pleca in alte tari erau mult mai reduse.Si eu sunt plecat de foarte multi ani,desi nu imi place sa spun acest lucru.Unii cand spun:sunt plecat in afara de nu stiu cati ani,o spun cu o asa maretie parca cine stie ce mare avere au.Si atunci cand se intorc in tara nu le ajungi cu rahatul la nas de figuri.Chiar si persoanele in varsta se cred cine stie ce mare cunoscator de toate.Eu personal nu asi renunta niciodata la cetatenia romana,si nu imi este rusine ca sunt roman.Chiar daca unii ne fac de rusine pe unde merg.Important este ca fiecare dintr-e noi sa-si stie valoarea si sa fie in gradul sa o arate.Atunci veti vedea ca nimeni nu o sa ne arate cu degetul.Daca iti este rusine ca esti roman,inseamna ca iti este rusine de propia ta persoana,tara!Inseamna ca te consideri bagat in aceeasi oala cu altii.Si atunci daca acest lucru deranjeaza,demonstreaza ca nu esti ca ceilalti,asa cum am spus mai sus.Este o opinie strict personala… MULT NOROC DRAGI ROMANI!

  17. După 7 ani în Marea Britanie sînt aproape de a obține și cetățenia britanică. Mi-a trecut prin gînd în trecut să renunț la cetățenia română dar în nici un caz nu aș mai face asta astăzi.

    Ce i-aș spune eu omului care v-a scris: dragul meu, dacă ai ajuns să-ți dorești să nu ți se mai spună român, este cazul să pleci din România. Este clar că România îți face rău și că îți lipsesc mecanismele de a te proteja împotriva acestui rău. Ca tine au simțit mulți alții cu mult înaintea ta – dovadă că numărul celor plecați este de ordinul sutelor de mii, dacă nu chiar al milioanelor. Soluția este să confrunți problema și să-ți retezi rădăcinile – pleacă din România. În străinătate va începe un proces de învățare care te va ajuta să evoluezi și să îți treacă supărarea. Peste cîțiva ani vei gîndi altfel și vei fi mai puțin pătimaș. În cîțiva ani, compensat emoțional și financiar, cu informații și experiențe noi, vei fi într-o mai bună ipostază să faci judecăți. Vei înțelege atunci mai bine care sînt avantajele și dezavantajele provenienței dintr-o țară precum România, care sînt fenomele vicioase care țin România pe loc și din ce zone ar putea apărea soluții. Vei putea atunci decide în cunoștință de cauză dacă vrei să rămâi în străinătate sau să te întorci acasă.

    • ‘Daca tăceai filozof rămâneai.’ Niciodata un om simplu si singur , nu se va putea lupta cu o organizație mafiota atât de mare numita ‘Stat’ ,implicit cu toți mafioții politicieni ce fac parte din aceasta organizație.

  18. Eu sint convins ca altceva trebuie facut ; nu eu trebuie sa renunt la cetatenie de buna voie ci sa li se ia aceasta celor care au delapidat bugetele publice . Nu eu trebuie sa plec din tara asta ci cei care o fac de rusine . Puneti gard electric la parlament cind sint toti parlamentarii inauntru si ciini lupi pe dinafara . Apoi la toti care sint inauntru confiscati-le averile , faceti-le bani si dati-i a sanatate si invatamint . Si luati-le definitiv cetatenia romana . E un exemplu … si o idee .

  19. Nu simt nicio simpatie si nici intelegere pentru cei care vor sa renunte la cetatenia română.
    E optiunea lor, dar fara simpatie din partea mea.
    NB,
    renuntarea la cetatenia tarii in care te-ai nascut seamana cu renuntarea sa mai porti numele tatalui.
    Genetic nu poti.

  20. Nu va impacientati, V.L. e exact genul ala de roman care se aprinde repede la manie, dupa care mai bea o bere si schimba pe Antena 3, „sa vada ce-au mai facut aia”.

    Conform legii: nicio tara nu va permite retragerea _ultimei_ cetatenii ale unei persoane – fiindca astfel s-ar crea un apatrid, o situatie juridica dificila pentru orice stat (de pilda un apatrid deja intrat intr-o tara nu poate fi deportat cu procedurile obisnuite).

    Cat priveste renuntarea la cetatenia romana – este o procedura disponibila pe site-ul MAE. Desigur, cu conditia ca „suparatul” sa aiba deja o alta cetatenie (sau perspective clare de a o obtine), ceea ce nu prea pare sa fie cazul in povestea de fata ;-)

  21. …si dealtfel nu vad nici de ce sar atatia ca arsi daca cineva ar renunta la cetatenia romana. E cumva fiindca trezeste frustrarile unora care au vrut sa plece si ei, dar le-a lipsit curajul?

  22. Am citit acest articol in speranta ca primesc si eu un raspuns asupra procedurilor pe care le va urma domnul ce doreste sa renunte la cetatenie! La randul meu am de gand sa fac acelasi lucru imediat ce o sa primesc cetatenia britanica! Pana la urma cum putem renunta la cetatenia romana?

    • Va rog sa recititi celelalte postari si sa recunoasteti cinstit ca in realitate inima va indeamna sa nu renuntati la cetatenia romana. Ar insemna sa renuntati la Miorita , Toma Alimos si O scrisore pierduta , ca Uzina Vie s-a scos, la Nadia, Hagi, Ilie Nastase si BRD, la Coloana Infinitului si Simona Halep, la Nicolae Grigorescu , Eminescu si Silviu Prigoana. In plus de la 1 martie se lanseaza partidul Monicai Macovei.

      • Domnule Mihai,

        Nu ca vreau sa fiu rautacios, insa cand a fost ultima data cand ati citit Miorita sau Toma Alimos, sau chiar O scrisoare pierduta?

        Nu cred ca multi au citit toate astea pe dupa scoala generala sau liceul.

        Pentru mine, emigrat deja de 14 ani, Romania mai inseamna doar rudele pe care le mai am acolo si amintirea tineretii.

        Dupa ce nu o sa mai fie nimeni pentru mine acolo, nici un fel de Miorita nu o sa mai faca vreo diferenta.

  23. Va raspund ca se poate sa renuntati la cetatenia romana, statul roman este interesat doar de bani, nu-l intereseaza motivul renuntarii la cetatenie. Personal cred ca statul roman nu mai exista decat ca un super-zapciu, federalizarea UE ne va aduce conducatori mai responsabili.
    Pentru renunţarea la cetăţenia română, persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele documente:

    paşaportul românesc, a cărui copie va fi legalizată de ambasadă sau consulat;
    actele de stare civilă româneşti ale solicitantului (certificate de naştere şi, dacă este cazul, de căsătorie sau sentinţe de divorţ), ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
    certificatul de cazier judiciar obţinut în prealabil din România (vezi rubrica privind obţinerea certificatelor de cazier judiciar din România);
    adeverinţă privind situaţia la zi a debitelor către statul român, eliberată de administraţia financiară din localitatea ultimului domiciliu în România;
    adeverinţă privind situaţia la zi a debitelor către statul român, eliberată de direcţia de impozite şi taxe a primăriei din localitatea ultimului domiciliu în România;
    dovada deţinerii cetăţeniei altui stat (paşaport) sau a promisiunii de acordare a cetăţeniei de către autorităţile statului respectiv (sub forma unei adeverinţe, care va trebui să fie apostilată/supralegalizată de autorităţile acelui stat, în conformitate cu legislaţia locală şi convenţiile internaţionale aplicabile), a cărei copie şi traducere vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
    declaraţie pe proprie răspundere privind existenţa unor eventuale debite faţă de persoane fizice sau juridice din România, care va fi autentificată de ambasadă sau consulat.
    În cazul în care se solicită renunţarea la cetăţenia română şi pentru copiii minori ai solicitantului, se vor depune şi următoarele documente:

    certificate de naştere româneşti pentru copiii minori, ale căror copii vor fi legalizate de ambasadă sau consulat;
    dovada asigurării că minorii au dobândit sau vor dobândi cetăţenia altui stat;
    declaraţia părinţilor asupra faptului că minorii locuiesc în străinătate împreună cu aceştia (declaraţia va fi autentificată de ambasadă sau consulat);
    declaraţie de consimţământ pentru renunţarea la cetăţenia română dată către minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, care va fi autentificată de ambasadă sau consulat.

    Renunţarea la cetăţenia română, legalizarea copiilor şi a traducerilor şi autentificarea declaraţiilor sunt supuse taxelor consulare, care se plătesc de solicitanţi la ambasada sau consulatul competent.

    Informaţii suplimentare despre procedura renunţării la cetăţenia română pot fi accesate pot fi accesate pe site-ul Ministerului Justiţiei, Informaţii utile (Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei).

    • Condițiile de renunțare la cetățenia română sunt într-adevar cele de mai sus.

      Le-am studiat și eu ma acum vreo câțiva ani.

      Însă nu e așa de simplu de făcut pentru cineva care e plecat de multă vreme, s-a căsătorit și după aceea și-a schimbat numele la naturalizare și toți copiii s-au născut în noul stat.

      Procedura o să se dovedească un coșmar birocratic care ar dura mulți ani și costa mii de euro la fumăritul aplicat la ambasade plus alergătură în România cât încape cu nervii aferenți.

      Nu poți să renunți la cetățenia română decât dacă ai toate documentele civile la zi.

      Numai schimbarea de nume la naturalizare și actualizarea și înregistrarea certificatului de căsătorie în România or să dureze peste un an, o căruță de acte superlegalizate de adus, o căruță de bani de le procurat și depus plus o căruță de nervi la birocrația infernală. Restul îmi închipui că tot nu or să fie ușor de obținut.

      Renunțarea în sine costă cam $800, mai mult decăt cere statul american pentru renunțarea la cetățenia americană. Statul american are mult mai puține condiții de renunțare sau birocrație la renunțare.

      Aviz amatorilor! Statul român a făcut legislația în așa fel încât să vă țină sclavi până la moarte prin cetățenie statului român!

      • Confirmati (fiindca banuiesc ca ati incercat sau poate ati si reusit), ceea ce am scris mai sus, ca nu suntem cetateni, ci prizonierii unei tari.
        Multumesc pentru detaliile oferite.

        • Domnule Stelian,

          Contextul in care am aflat despre renuntarea la cetatenia romana este faptul ca de fapt am gandit la ea.

          Aveam nevoie de un pasaport romanesc nou, insa m-am lovit exact de problemele de mai sus.

          Nu putea avea pasaport nou pentru ca schimbasem prenumele la naturalizarea in SUA si asta schimbase realitatea certificatului de nastere si casatorie.

          In SUA schimbarea de nume am rezolvat-o intr-o singura luna dupa care am putut cere un pasaport american (actualizat SS card si permis de conducere). A trebuit mai mult de un an ca sa fac schimbarea similara in Romania. Ca sa ajung sa iau un pasaport romanesc, a trebuit sa obtin un nou certificat de nastere si dupa aceea un nou certificat de casatorie. Funtionarii romani de primarii opaci, pusi numai pe spagi si facandu-ti viata amara. La un moment dat am dat peste unul care pretindea nici mai mult nici mai putin sa ii trimit certificatul original de cetatenie americana in Romania, desi avea o copie cu apostila de la Haga, si aia foarte greu obtinuta.

          La asa un marasm birocratic am avut sincer ganduri de sinucidere sau pur si simplu renuntare la cetatenia romana. Insa si sa renunti la cetatenia romana ar fi trebuit sa treci prin acelasi calvar, ba si mai rau, pentru ca trebuie sa ai documentele civile inregistrate corect in Romania.

          Nu am putut nici macar renunta pentru ca am ceva interese in Romania si singura dovada pe care autoritatile romanesti o recunosc in privinta identitatii e tot pasaportul romanesc cand vine vorba de formalitati imobiliare si de mostenire.

          • Inca o data multumiri pentru amanunte.
            Sunt toate in nota obisnuita cu care ne-au obisnuit functionarii romani.
            Urmasi prin inmultire prin viviparitate a functionarilor sistemului dictatorial-comunist, se considera Dumnezei, cu drept de viata si de moarte asupra cetatenilor.
            Si-si manifesta aceasta putere inclusiv asupra celor ce au parasit Romania.
            Asa cum arata autorul articolului, cererea poate fi aprobata daca sunt motive temeinice.
            In schimb, pe vremea sistemului comunist ei, comunistii erau deasupra oricui si hotarau sa iti ridice cetatenia.
            Ne-am nascut romani din intimplare si n-am cerut voie pentru asta. Dar trebuie sa cerem voie sa nu mai fim romani.
            Ba in plus cer niste sume exorbitante pentru a nu mai fi, iar pentru a deveni sumele sunt mult mai mici.
            Cit despre hirtii, stampile si para stampile…

      • Mda, sint in aceeasi situatie: nume schimbat, copiii nascuti in tara adoptiva… Am incercat sa renunt la cetatenie acum citiva ani dar m-a terminat birocratia, am clacat si am renuntat. Cred ca totusi e mai safe sa renunti daca nu te mai leaga nimic de Romania. Tare mi-e ca se trezeste intr-o zi guvernul sa impoziteze toti romanii de peste tot cind or ajunge la fundul sacului si n-or sa mai aiba de unde fura. Nu ca as plati ceva vreodata, dar in situatia aia chiar n-as mai putea sa calc prin tara aia, m-ar salta militia direct de la scara avionului…

        • Domnule Midnight Rider,

          Am crezut ca am ajuns la fundul cazanului birocratic cand un functionar de la consulatul Romaniei din Los Angeles avea pretentia sa traduc certificatul de nastere al sotiei (de altfel intr-o limba obscura), sa fie tradus in limba romanacu apostila de la Haga si sa vina personal la consulat ca sa semneze in registrul de stare civila si totul numai ca sa transcrie certificatul de casatorie american in registrul roman ca sa pot lua un pasaport romanesc.

          Insa schimbarea de nume in Romania a luat tortul birocratiei originale. Ceva mai oribil ca asta nu am vazut. Am avut noroc de tata care inca locuieste in Romania si care a fost vertical. A rezistat la toate cererile vadite de spaga si a persistat peste un an pana a vazut un nou certificat de casatorie si de nastere cu numele schimbat… Sa astepti un an si jumatate pentru un pasaport romanesc din cauza birocratiei e pur si simplu inuman. Ajunsesem sa am cosmaruri din cauza situatiei. Plecasem din Romania tocmai ca sa nu am de a face cu asa ceva si m-a lovit drept in fata la 12 ani dupa plecare in mijlocul unei tari straine.

          Imi inchipui prin ce ati trecut sau ar fi trebuit sa treceti in incercarea Dv, pentru ca pe langa toate prin care eu am trecut, trebuia sa faceti acelasi efort sa transcrieti certificatele de nastere ale copiilor plus alergatura pentru restul actelor referitoare la renuntare. Infernal.

  24. Am fost tentat si eu de acest demers, mai ales ca sunt plecat de mult. Insa la un moment dat am intalnit in tara oameni de valoare din mediul universitar, cu care am bucuria sa colaborez fertil de mai multi ani si, sper, pentru cat mai multi de acum inainte. Nu-i totul rau in Romania.

  25. Sa blamezi toata tara si pe toti romanii, din cauza unei clase politice corupte, mi se pare o tampenie. Cand spui, tara este de rahat, te incluzi si pe tine. Dincolo, de asta, poti sa pleci din tara, dar de ce sa renunti la cetatenie, acest lucru te poate ajuta in viitor, de exemplu, daca emigrezi un SUA si trebuie sa calatoresti intr-o tara araba, mai cu preitenie vei fi privit ca roman, decat ca american. Si nu numai in tarile arabe, dar chiar si in alte tari, de pilda prin Asia, am mai intalnit o astfel de situatie.
    Apoi, coruptie si mafie exista in toate tarile de pe planeta asta, la noi nu e nici prea, prea, nici foarte, foarte, de exemplu nu se ajunge la eliminari fizice. Desigur noi ne comparam intotdeauna cu tarile vestice, ceea ce este bine, pentru ca automat de fixam niste teluri, cam cum ar trebui sa fim si unde vrem sa ajungem. Poate nu in generatia noastra(desi sunt sanse cu valurile de arestari din ultimul timp), dar cu siguranta in generatia copiilor nostrii.
    Romanii din starinatate nu sunt atat de nefericiti pentru ca nu se implica in viata politica de acolo, nu-i intereseaza. Daca nu ne-am uita la TV, si noi am fi mai fericiti, aici in tara. Am perioade in care nu urmaresc stirile interne si pe cuvant ca ma simt mai bine. Televizorul deprima acest popor si ii da o imagine subevaluata a vietii sociale din tara. Doar o parere subiectiva, desigur, dar vine de la cineva care a reusit in tara, pe cont propriu si pastrand limitele legalitatii si a onoarei.

    • De acord cu tot ce zici, mai putin cu autoblamatul si cu responsabilitatea pentru situatia actuala.

      Cei cocotati si-au asumat ceva trebuie sa plateasca cand ne tradeaza.
      Asta se intampla peste tot mai putin poate in Africa. Oricum, nu se intampla in nici un caz la nivelul la care e in Romania impostura si coruptia.

      Daca ne uitam in Uniunea Europeana suntem cea mai corupta tara, cea mai saraca si toate astea au un vinovat (nu eu si probabil nici tu).

      Diferenta cea mai mare este la nivelul de sansa.
      In Romania nu ai prea multe optiuni si trebuie sa te adaptazi la un sistem corupt ori sa iti limitezi masiv asteptarile, sa nu risti nimic in afaceri.

      In vest e totusi loc pentru afaceri curate, succes personal, etc. iti garantez !
      Si cand mentionez ca suntem si cu imaginea cea mai proasta, iarasi suntem noi de vina?
      Te asigur ca eu ii fac pe majoritatea cu care intru in contact sa isi schimbeimaginea despre romani in bine (din pacate au nevoie sa faca asta)

  26. Dle Danilet,

    Lucrurile nu mai sunt acum in 2015 atat de negre cum pareau in ultimii 3 ani. De fapt incepusera sa nu mai fie asa negre in 2009 la prima suspendare, dar fostul presedinte a inversat tendinta doi ani mai tarziu cu anuntul lui personal de reducere a pensiilor. Acum insa acea masa critica de oameni de afaceri, diaspora, clasa mijlocie, fermieri, intelectuali si pensionari inteligenti s-a refacut, devenind din nou majoritara. Sansele noastre ca tara sunt iarasi ce erau in 1866 si 1918. Si din nou me conduce un neamt, ca si atunci. A renunta acum la cetatenia romana inseamna a nu simti mersul vremii say a nu simti romaneste

  27. Se poate renunta la cetatenia romana, conditiile sunt descrise aici
    http://www.mae.ro/node/1449

    w w w . m a e . r o / n o d e / 1 4 4 9 – eliminati spattile

    Fiti totusi prgatit pentru orice, am un amic care a renuntat acum multi ani, voia sa dobandeasca cetatenia austriaca si pe atunci, cind nu exista inca UE, trebuia renuntat la cetatenia romana.

    Culmea ironiei, ca sa reuseasca, a avut nevoie de pilele unui deputat si a dat si ceva spaga, plus ca a suportat ironiile functionarelor de la ghiseul unde depunea cererile si actele necesare.

  28. Il inteleg pe domnul V. L. Eu sint prea batrin sa mai plec, sint pensionar si am ramas aici si incerc in limtele posibilitatilor sa fiu util si mai departe. Am trecut prin momente cind mi-era rusine ca sint cetatean roman, si ma gindeam sa plec. Nu pentru ca sint doar un cetatean facind parte din natiunile conlocuitoare, nu pentru ca nu sint crestin ortodox, deasupra sint si ateu.
    Prima data, nu o sa uit, s-a intimplat in Germania, unde eram oficial plecat cu o bursa de la statul german, si m-a prins mineriada. Datorita preocuparilor din aceea vreme aveam contacte cu oameni din mass media. Ei ma intrebau, nu prin cuvinte ci prin modul de comportament, de unde veniti, cum sa stam de vorba cu dumneavoastra,noi va consideram europeni, dar din respect, nu asteptau raspunsul. Pur si simplu ma evitau. Atunci a fost prima data ca mi-e era rusine ca vin din Romania. Din pacate situatia s-a mai repetat.
    Pe de alta parte trebuie sa recunosc ca au fost si momente cind am fost mindru. Ultima data dupa alegerile prezidentiale. Sint si incerc sa ramin un optimist notoriu. Din aceasta cauza am fost la fiecare vot, in afara de referendumul cu pricina. Si la votul prezidential nu m-am simtit singur. Cum nu ma simt singur, ca si mod de gindire, citind si acest articol. Acest lucru trebuie sa-l simta si domnul V.L.
    Pe de alta parte trebuie sa plece, poate chiar si temporar, nu in strainatate, la inchisoare, cei care au facut ca sa ne simtim ca ne e rusine ca sintem din Romania, ca nu vrem sa stie acest lucru cei din jurul nostru, indiferent ca ne aflam in tara sau in strainatate. Si trebuie sa se mai intimple inca ceva, acesti oameni trebuie sa ne ceara scuze in mod public, sincer. Atunci nu mai trebuie sa ne fie rusine ca sintem din Romania, putem sa fim mindri.

  29. „ask not what your country can do for you — ask what you can do for your country.” John F. Kennedy’s Inaugural Address, January 20, 1961

    „We choose to go to the moon in this decade and do the other things, not because they are easy, but because they are hard, because that goal will serve to organize and measure the best of our energies and skills, because that challenge is one that we are willing to accept, one we are unwilling to postpone, and one which we intend to win, and the others, too” John F. Kennedy Moon Speech – Rice Stadium, September 12, 1962

    Exista o mare diferenta de mentalitate intre a „renunta” si a „lupta”. O tara are nevoie de leaderi adevarati care sa fie modele inspirationale, si care sa emita mesaje motivatoare catre cetateni. Orice tara, mica, mare, orice popor mai mic sau mai mare, mai la est sau mai la vest, democratic sau nu, are la un moment dat in istorie astfel de oameni. Din pacate, acesti oameni sunt rari, si probabilitatea ca ei sa ajunga la putere este diminuata considerabil de sistemele politice reziliente la schimbarea status-quo-ului. Dar, inevitabil, acest oameni apar.

    • Tara de care vobea Kennedy se numea USA. E greu sa mai vrei sa faci ceva pentru tara ta atunci cind totul iti este impotriva si cind presedintele tarii cheama minerii sa iti dea cu bocancii in gura pentru ca nu esti de acord cu el. Nu, multumesc, nu mai vreau sa fac nimic pt „tara mea”.

      • domnul de mai sus de aia o fi pe albastru ca poate confunda usor cele doua tari
        cind aud astfel de comparatii ma intreb,oare sint atit de …..

  30. Hă, hă, hă, hă!
    Stai liniștit, băiete!
    Alții s-au gândit la astă fază încă de acum vreo cinci ani.
    Însă, din punct de vedere legal, nu prea se poate aproba renunțarea la cetățenia română atâta timp cât solicitantul nu are dublă cetățenie. Altminteri rămâne în ipostaza de apatrid în propria-i țară (de câcat!). Art. 24 și următoarele din L 21/1991

    Apoi, spune Legea că cetățenia nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naștere (art. 24, alin. (2) din L21/1991)

    Așa că nu rămâne decât opțiunea înrolării în forțele armate ale unui stat străin, cu care Rroemenica a rupt relațiile diplomatice sau cu care Rroemenica este (sau va fi în stare de conflict!) art. 24, alin (1) lit. c din aceeași Lege.
    Hă, hă, hă hă!

    • Nu este adevarat, poti renunta le cetatenie daca te-ai nascut cetatean roman. S-ar putea sa fie necesar sa ai alta cetatenie, asta nu mai stiu.

  31. Dragi conationali,
    Dacă sunteti români, români veţi rămâne!
    Nu se intâmplă nimic bun prin renunţarea la cetăţenie,ba chiar dimpotrivă…Alte naţionalităţi ”conlocuitoare” vor deveni mai numeroase cu consecintele stiute.
    Trebuie doar sa incercăm să impunem normalitatea in jurul nostru si asupra acelora cu care venim zilnic in contact. Personal, am plecat de ”greaţă” de circa 2 ani, cu tot cu familie, pentru o perioadă determinată si nici nu mă gândesc să nu mă intorc pe plaiurile natale. Cele mai frumoase concedii sunt cele petrecute in România…Frumusetea acestor plaiuri si rădăcinile noastre adânci compensează si intrec sentimentele de repulsie ce vin din zona celor ce „reprezintă” statul si „autoritatea” de orice fel din România. Ba chiar acum avem o imagine mai bună asupra a ceea ce înseamnă normalitate. Poate că intr-o zi, vom redobândi sistemul de valori care s-a pierdut in sferele autorităţilor statale dar care – minune…! – s-a păstrat in societatea civilă. România nu este o ţară coruptă ci este o ţară jefuită din interior si din exterior.

  32. „Vreau sa renunt la….” trebuie privit, citit si analizat ca revolta, disperare sau ceva intre cele 2 senzatii care, vrem sau nu ne place, ne coloreaza viata mai mult decat ar fi normal.
    Poate fi un strigat de disperare, si ca fie inteles corect ne punem in miscare sentimentele intai, dupa care apelam si la jocul obisnuit de agitatie a celulelor cenusii: va rezulta ceva care ne dispera inclusiv pe noi, dar la care nu avem explicatii rationale.
    Poate fi un sever semnal de larma la care ne cuplam, in voiosie nationala, intreaga sarabanda lucida, cat de cat , a neuronilor libertini: si va rezulta ceva lesne de inteles, caci ratiunea inca nu ne este atrofiata, dar imposibil de crezut. Ceva gen fura ei, furam si noi, ne descurcam cumva, bine ca nu-i razboi si se gaseste paine, asa merge treaba la noi.
    Traim aceste senzatii paradoxale de mai mult timp, ultimii 25 de ani sunt cei mai luminosi ani ai paradoxurilor dambovitene, fara sa le analizam, fara sa le intelegem, fara sa ni le asumam responsabil si sa decidem: suntem noi, ca natiune ma refer, incompatibili genetic cu democratia, sau am cedat natiilor oportunistice din prea multa ignoranta, lene sau conjuncturi nefavorabile; greu de decis, imposibil de descalcit.
    Efectiv nici dl Danilet nu are, nu gaseste o rezolvare viabila(de comentatori nici nu mai amintesc) la anuntul degradant lansat de VL; si dl Danilet are o cultura, formatie profesionala superioara marii majoritati a citittorilor: o vaga idee ar rezona in zona in care am reusit sa pervertim normalitatea iremediabil, am umilit notiunea morala si am reinventat valoarea adaugata „cea mai cinstita”.
    Personal cred ca ne indreptam voiosi catre dezumanizarea rationala perfecta: ne incapatanam sa explicam sentimente care nu prea se analizeaza: gen hotu meu e mai cinstit, si eu in locul lui procedam asemanator, a mai facut ceva si pentru noi, cei multi, inteligenti si inerti. Cultura latina, credinta ortodoxa si profesionalismul de stat, inclusiv de drepturi, isi spun iarasi cuvantul: la noi doar asa merge treaba. Daca mai are cineva dubii aruncati o privire si-n celelalte societati latine.
    Paradoxurile prezentului: nu saracia economica ne ingroapa, ci criza morala asumata de macroeconomia duduitoare, nu coruptibilitatea ne dezbina, ci atitudinea care legitimeaza politica socialista de pe langa bugetul de stat, nu hotia va distruge RO, ci credinta ca daca nu furi, nu te descurci nu esti cetatean liber, caci oameni(vii, calzi, creativi) nu mai suntem de cel putin un sfert de veac!

  33. Cunosc pe cineva care prin anul 1995 a renunțat la cetățenia română, și chiar și în ziua de azi este apatrid. Filozofia lui de viață este anarhismul, a învățat să trăiască în pădure cu cortul, își mută periodic locația prin țările din vestul Europei și iarna locuiește la adăposturile destinate oamenilor străzii! Ce legi s-au schimbat între timp, astfel că nu mai este posibil să renunți la cetățenie decât dacă solicitantul este pe cale de a obține altă cetățenie?

  34. Nu este singurul. Eu am 16 ani si pana acum cateva luni nici nu-mi trecea prin cap ideea sa-mi pararesc tara, patria, familia si tot ce am pentru ceva inca necunoscut mie. Dar toate aceste scandaluri m-au facut sa vad cu alti ochii ceea ce ma inconjoara, m-au trezit la cruda realitate si am realizat ca daca nu muncesc indeajuns cat sa pot fi in stare sa plec la facultate in afara si sa-mi cladesc acolo o temelie la o noua viata ma voi pierde prin multimea de cetateni scarbiti ai acestui popor, scarbiti de nerusinarea cu care cei ce-ar trebui sa conduca fura, scarbiti de media ce indoctrineaza si de toate scandalurile demne de SF, caci nu e normal ceea ce se intampla. Sunt mult prea inocenta pentru dezastrul ce arde din temelii acest popor si nu doresc sa fiu martora la asa ceva. Multi probabil vor spune ca de ce nu lupt? Cum sa lupte un copil in fata intregului sistem daca acele manifestatii din urma cu cativa ani n-au materializat nimic in mod concret? Si ca mine sunt destui ce gandesc astfel. Timbrul pe cultura e doar un alt exemplu de imbecilitate…Eu daca imi doresc sa dezvolt o meserie pe baza scrisului cu ce sunt incurajata de stat… sau chiar si de scoala? Scoala e doar un loc unde se vrea a impune elevului niste informatii, profesorii degeaba ar fi pregatiti daca nu sunt stimulati si tot sistemul nu s-ar schimba din temelie. Este aceiasi materie prafuita de zeci de ani, aceleasi carti, acelasi mod de predare, insa elevii au alte preocupari si in anul 2015 nimeni nu te va pune sa-i turui niste lectii atunci cand te angajezi sau cand vrei sa-ti cumperi ceva. Trebuie sa invatam in primul rand sa fim oameni si in al doilea rand, sa invatam sa stim sa ne dezvoltam capacitatiile si sa aprofundam domeniile ce ne atrag si pasioneaza. 42 de lei e suma alocata unui elev pe luna? Nu e normal! Ce as putea eu sa-mi iau de acesti bani? O carte si poate un caiet. Restul ar trebui sa-mi acopere parintii, nu? Parinitii de trebuie sa plateasca tone de taxe si au salarii in jur de 1000-1500 lei pe luna? Sunt curioasa daca un om politic ar putea trai cu asemenea sume de bani. Sau ei sunt o categorie mai evoluata de oameni?

  35. Atentie, caci multi scriu ca si cum ar fi vorba de plecatul din Romania ori este vorba de ceva mai grav caci pot fi auslender si stand aici dar nemaifiind cetatean roman.

    Da dle Danilet si eu de multe ori am scris sau spus ca a fi cetatean roman este din ce in ce mai clar sub demnitatea mea si deci mi-am pus aceiasi intrebare dar am prelucrat-o putin in sensul: Daca nu unul sau cativa gandesc astfel ci cateva milioane si chiar executa ce gandesc atunci ce facem?

  36. In Romania se ucide spiritul antreprenorial de cateva decenii bune, iar ultimele doua si jumatate nu au schimbat mare lucru. Motivul? Doar o masa de manevra cu dependenta ridicata fata de decizia centralizata este utila in ascensiunea si perpetuarea la putere.

    Pana cand acest lucru nu va fi bine inteles de cat mai multi dintre romani, pana cand nu se va modifica masa critica a celor care pretind si asteapta beneficii personale cat de mici de la Stat, in favoarea celor care pretind de la acesta doar libertatea de a face si de a asigura suprematia legii, nu vom reusi sa luam acestui nucleu mafiot forta de sustinere.

  37. Domnule Daniel sunt unul dîn profesorii care trebuie sa își justifice nota acordata copilului unuia din milioanele de oameni de afaceri ( revânzători care înregistrează o factura din 1000) şi totuși mergem înainte cu capul sus şi mai mult Vă dau dreptate în tot ce ați creionat mai sus şi vă felicit dar mi-am permite să vă întreb nu cumva dumneavoastră din justiție pierdeți ceva pe parcurs? Dacă tot fură de la STATUL ROMÂN, nu considerați că prin hotărârea definitivă trebuie să confiscați şi averile dobândite prin ŞI AG SAU FRAUDĂ ? Poate așa reușim şi noi să dăm un bun exemplu celor mici, ba mai mult să reușim să formăm caractere puternice şi curate? Vă mulțumesc!!!

    • Domnule profesor:
      – ANI face cercetari cu privire la averea persoanelor publice care nu poate fi justificata si propune apoi confiscarea de catre instanta.
      – Procurorii fac cercetari pe averea din ultimii 5 ani (potrivit unei legi datand din 2012), pentru orice persoana care comite anumite infractiuni, indiferent ca e pe numele sau ori e trecuta pe numele altei persoane. Si deja stiti cazuri pe acest subiect…

  38. Îmi cer scuze pentru anumite greșeli. …mă adaptez pe parcurs la noua thnologie,tableta mea ( ca multe altele) folosește cuvinte sugerate şi din aceasta cauza am apărut anumite cuvinte fără legătură cu ideea discuției. Mulțumesc

  39. Dragi romani,
    Eu am mare incredere in Romania! Cu toate ca situatia nu e roza, tineti cont ca PUTEA FI SI MAI RAU!!!
    Va scriu ca si roman care traieste in afara tarii, cu multe experiente de viata cu si despre romani si nu numai.
    Un prieten care preda engleza strainilor care vin sa invete limba, mi-a povestit cazul romancei si a peruancei, cand acestea trebuiau sa se prezinte in fata cursantilor. Peruanca, desi venea duntr-o tara foarte saraca, a avut totusi un spirit demn. Pe cand romanca noastra, a inceput sa se planga despre tara, probleme, greutati etc. Va suna cunoscut?
    Observatia mea este simpla: avem spiritul bolnav. Pentru a repara asta avem nevoie de o terapie duhovniceasca. Stiu ca sunt n probleme, dar fericirea nu tine de material!Cunosc oameni putred de bogati, care au tot ce-si poate dori un om si totusi, foarte nefericiti!!!
    V-ati gandit ca rezolvarea poate veni dintr-o alta directie?
    In strainatate oamenii au bunastare materila dar sunt pline azilele de batrani pt ca copii nu se mai obosesc sa-si ingrijeasca parintii, sunt foarte multe boli psihice, deviatii, etc. Vi se pare ca lumea civilizata din vest este fericita???? Ma indoiesc.
    Mai cercetati care este raspunsul Si poate il veti afla.
    Bucurati-va ca nu e mai rau!!! Si sunt n exemple. Numai ca nu le cautati.
    Daca eu am o Dacie si ma compar cu cel care are un Mercedes ma apuca deznadejdea ca n-am si eu cat el. Dar daca ma uit la cel care are doar o bicicleta, atunci ma bucur ca nu sunt si eu ca el. Asa este?

  40. Nu uitati ca am stat vreo 50 de ani la reanimare, apoi ne-am mai revenit un pic in fire, iar in ultimii poate 10 ani am inceput si noi sa ne ridicam din pat si chiar sa facem cativa pasi in carje!!!!
    Dar noi fiind ambitiosi si uitandu-ne tot timpul peste gard!!! la vecinul, am vazut ca el face flotari si alearga prin curte. Ca se joaca cu altii tenis.
    Trebuie sa avem rabdare! Poate mie mi-e usor sa vorbesc din afara tarii si poate si eu as fi ca multi dintre dvs. Dar sperati!Credeti ca poate fi facut!
    Ceva s-a desteptat la romani! Nu mai e acea stare amorfa si imobila ca in trecut!
    Luptati pentru schimbarea celuilalt in primul rand PRIN SCHIMBAREA VOASTRA.Astfel veti fi modele celorlalti, care va vor urma.
    Daca moralitatea va deveni regula, va fi si datorita dvs! Romanii ca popor au un spirit gregar fantastic(spirit de turma) asa ca vor imita pe cei de langa ei.
    Din incercari grele se nasc caractere puternice!

  41. nu cred ca o sa-mi citeasca nimeni ceea ce scriu asta ma incurajeaza….Ne plangem de Basescu de parca el a distrus tara asta?…am uitat de Iliescu cum a omorat 1000 de oameni la Revolutie. Am uitat de mineriadele conduse de Ion iliescu…ne plangem tinem cu anumite partide…iar noi speram sa nu-l bage pe cutarescu ca e din partidul meu favorit…in loc sa fim echidistanti stau pe banii nostrii…noi suntem aia care tre sa-i criticam si sa le vedem si faptele bune.Intradevar justitia junctioneaza dar daca oamenii politici nu se gandesc sa ajute micii intreprinzatori atunci vor umple inchisorile…cum sa-mi deschid o mica afacere cand statul imi ia 60-70% prin taxe si impozite? am mai auzit pe altii:intoarceti-va in tara si lucrati daca vreti sa fiti considerati romani,cine lucra in tara ii patriot….a da? plecati suntem aprox 2-3 mil daca ne intoarcem toti si ro nu este de lucru nici pt romanii din tara atunci ce facem? n u creste coruptia? si infractiunile si criminalitatea?cu ce am gresit sa numai fiu considerat roman ci dinpotriva dusman al tarii si sa platesc 10 euro la zi…elevii nu au carti…iar ministeru invatamantului ne spune ca a fost interes national de a schimba legile pt ponta ca sa-si anuleze doctoratu?dar eu mi-o mai iubesc datorita stramosilor Ion Ratiu,Corneliu Coposu,Iuliu Maniu,I.C. Bratianu,Ion Antonescu.REGELE MIHAI,REGELE FERDINAND..un Petre Tutea Emil Cioran Mircea Eliade etc…

  42. Renuntarea la cetatenie nu este o problema. Problema este ca nu poate fi gasita inca o tara fara probleme de coruptie si mafie. Si daca o astfel de tara ar exista, poti fi sigur ca te-ar primi?

    Impresia ca o tara este mai mult sau mai putin corupta este iluzorie fiindca in final – copacul nu poate fugi de propriile radacini, si nici omul de umbra lui.

    Speranta de schimbare ramine drogul cel preferat.

  43. Si coruptia in cazul emigrarii nu e singura.
    Danemarca si tarile nordice au poate cel mai bun nivel de trai din lume. Coruptie inexistenta. Experienta traita de un roman cu nevasta si copil. Merge la gradinita. Acolo educatoarele si personalul il reclama pe copilul in varsta de cativa anisori de comportament deviant, masturbare,etc numai ca sa-l deaa afara din gradinita lor de stat plina doar cu copii danezi. Stiu ca pare de filme Sf dar din pacate nu e. Tarile nordice sunt foarte intolerante la straini. Si nu numai.
    Deci vei emigra acolo si vei trai fara coruptie dar te vei simti tratat ca un caine.
    Nu e chiar asa usor in strainatate. Apar alte probleme. Te adaptezi toata viata. Nu ai prieteni decat romani in mare masura sau emigranti. etc

  44. A renunta la cetatenie pentru a nu mai avea legatura cu un stat mafiot si corupt? Dar nu va dati seama ca mafiotii si coruptii au reuntat, informal ce-i drept, la conditia de cetatean al acestei tari in momentul in care au ales sa o fure? Prin renuntare sanctionati statul incapabil sa va protejeze? Aveati dreptul la protectie din partea organismului din care faceti parte fara contraprestatie? Sau vazand acest organism bolnav, speriat fiind de perspectivele negative inoculate de mass-media, v-ati gandit sa parasiti in graba nava? Mai bine va aduceti aminte cum primul votant la prezidentiale in turul doi, din celalat capat de lume, a incercat sa faca ceva. Nu spuneti nimic nou. Si politicienii care au promis ca vor lupta pentru noi, odata ajunsi acolo, au renuntat si s-au reorientat spre folosul propriu. Ma intreb, cum ar fi privit de conationali un ucrainian care ar dori sa renunte la cetatenie pentru ca tara lui e corupta si mai se afla si in razboi cu Rusia? Daca va ganditi sa renuntati la cetatenie din cauza coruptiei, nu va imaginati la ce ati dori sa renuntati din cauza nemultumirii fata de rolul care v-a fost distribuit in aceasta viata? Eu cred ca, mai ales in ceea ce priveste drepturile primite, ar trebui sa ne orientam catre fructificare in loc de abandon. Spun asta cu gandul la „sarea pamantului”, „talantul” si „semintele”. Ganduri bune!

    • Fata de intrebarea pusa astea sunt smple sofisme. Iar pe noi romanii sofismele dasteptilor ne-au adus in mare masura in starea in care ne aflam.

      • nu sofismele ne-au adus in aceasta stare, sau cel putin nu existenta lor. ci placere perversa de a ne invarti in jurul cozii si de a ne infumura in sine de cat de „dastepti” suntem.

        ca, doar nu-i asa, „romanul s-a nascut shmeker”, cum zicea nemuritoul Gambetta.

  45. Cetateanul & Sistemul

    De multe ori se face o confuzie majora intre reactiile oamenilor fata de tara lor ( orice om normal isi iubeste tara in care s-a nascut ) si reactiile cetatenilor fata de stat (sistem). Mai exact, reactia domnului V.L. trebuie inteleasa in mod corect , respectiv ca o reactie fata de stat (sistem) iar dorinta de a renunta la cetatenia romana nu apare pentru ca cetateanul nostru nu isi mai iubeste tara , ci pentru ca, se subintelege, uraste „statul mafiot si profund corupt” si tot ceea ce ii aminteste de el.
    Daca cineva are curajul sa ridice piatra , sa afirme ca cetateanul in cauza NU are dreptate , respectiv ca statul roman NU este mafiot si NU este corupt.
    In acest caz, ca orice alt cetatean roman de altfel , autorul articolului recunoaste ca s-a simtit rusinat si dezarmat cu atat mai mult cu cat avand si o formatie juridica intelege cu atat mai mult amploarea dezastrului din societatea romaneasca care isi apara inca tortionarii ( cati tortionari a condamnat pana cum statul roman ? ) , criminalii ( pedepsele primite pentru crima sunt uneori de-a dreptul revoltatoare ) si coruptii ( pedepse ridicole sau chiar „cu suspendare” pentru sutele de milioane de euro furate din bani publici, si avand rata recuperarii de catre stat de numai 10% din suma furata …).

    Pe de alta parte , la 25 de ani de la Revolutie, cetateanul roman nu este aparat de fapt nici de Constitutie , nici de lege , nici de Politie (http://www.evz.ro/cazul-barbatului-transat-de-viu-de-mafia-din-caras-de-ce-nu-a-intervenit-politia-pentru-a-evita-crima-odioasa.html
    ; http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/terorizata-8-ani-de-fostul-iubit-o-tanara-din-valcea-a-fost-ucisa-sub-ochii-parintilor-de-fostul-partener.html
    ) , este dispretuit si insultat de catre institutiile de stat, amendat discretionar de catre Fisc (http://www.gandul.info/politica/incredibilele-aventuri-ale-romanilor-cu-fiscul-pentru-9-lei-din-cuponiada-statul-iti-cere-468-de-lei-cass-13859627
    ) , hartuit cu anii prin tribunale ( 10 -15 ani de procese pentru recuperarea unei proprietati nationalizate ?! ) , moare cu zile prin spitalele pentru care plateste degeaba, dar ramane sigur prizonierul pe viata al acestui sistem :

    „ Legea spune că cetățenia nu poate fi retrasă persoanei care a dobândit-o prin naștere (art. 24, alin. (2) din L21/1991)”
    „ Numai schimbarea de nume la naturalizare și actualizarea și înregistrarea certificatului de căsătorie în România or să dureze peste un an, o căruță de acte superlegalizate de adus, o căruță de bani de le procurat și depus plus o căruță de nervi la birocrația infernală. Restul îmi închipui că tot nu or să fie ușor de obținut.
    Renunțarea în sine costă cam $800, mai mult decăt cere statul american pentru renunțarea la cetățenia americană. Statul american are mult mai puține condiții de renunțare sau birocrație la renunțare.
    Aviz amatorilor! Statul român a făcut legislația în așa fel încât să vă țină sclavi până la moarte prin cetățenie statului român!”

    Sa nu ne ferim de cuvinte. Relatiile dintre cetatenii romani si tara lor oscileaza permanent intre dragoste si ura si de vina este statul numai aparent birocratic ( in realitate de tip politist ) si sistemul ( inca de tip securist ) bazat pe santaj, dependenta si control social (http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/02/sistemul-megamasina-sociala.html; http://sergiusimion.blogspot.ro/2014/06/megastructurile-infrastructurii-de-stat.html ) care aduc permanent cetatenii in situatii de imposibilitate politica, sociala, economica si psihologica (http://sergiusimion.blogspot.ro/2008/01/situatiile-de-imposibilitate.html ) .
    In sfarsit , explicatia birocratiei de cosmar din statul roman ( pe langa clasica „nevoie de spaga” :))) este una foarte simpla. Statul porneste intotdeauna si in mod tacit de la prezumtia de vinovatie a cetatenilor onesti tratati apriori drept potentiali infractori ( dar chiar si atunci cand castiga dreptatea in instanta, de multe ori raman cu dreptatea in brate pentru ca nu pot aplica decizia in realitate ) , in timp ce fostii tortionarii, criminalii si infractorii reali beneficiaza intotdeauna de prezumtia de nevinovatie .

    Rezultatul este o societate anormala , practic o lume intoarsa pe dos din care „scapa cine poate si ultimul stinge lumina” pentru ca acest stat si acest sistem pentru care cetatenul este doar un mijloc , nu exista asa „din vina cetatenilor onesti” , ci impotriva vointei lor. Mai exact , batalia dintre cetatean si stat & sistem sau invers, a inceput prin 1945 si nu s-a terminat inca. Daca cetatenii s-au obisnuit deja cu democratia si cu Europa , mai este mult pana cand statul & sistemul se vor alinia la normele democratice si se vor integra cu adevarat in Europa, deci mai avem de asteptat.

  46. Cred ca fata de soiul acuzelor procuraturii acceptate azi si de judecatori si soldate cu arestarea preventiva, Elena Udrea cred ca in semn de dispret total ar trebui sa renunte la cetatenia romana .

  47. Cred ca aveti dreptate. Dar nu e de mirare. Ethosul romanilor este rezultatul unui lung proces de formare istoric. Deci caracterul oamenilor s-a modelat de-a lungul timpului.
    Am invatat de la turci peschesul, ciubucul, spaga, mita. Cand turcu se supara, domnitoru roman trimitea degrab o mica atentie ca sa-l impace. Se poate vedea limpede diferenta evidenta de caracter intre munteni si ardeleni de exemplu. Nu ca ardelenii is cine stie ce, dar sunt mai seriosi, gospodari, harnici. De ce? Au trait nu sub turci ci sub unguri, si austrieci. Au avut acces la cultura occidentala mai mult decat moldovenii si muntenii.
    Sistemul comunist nu a facut decat sa duca la perfectiune hotia, lenea si neimplicarea, spaga, atentia, descurcareala. De asememea a facut ceva mult mai rau: a distrus increderea si dragostea dintre oameni, dintre noi. Eram suspiciosi datorita securitatii si turnatorilor.
    La revolutie a venit schimbarea regimului dar acest stat comunist cu oamenii lui a ramas cam acelasi. E greu sa dai restart la un sistem intreg, la o tara. Si chiar daca i-ai baga pe toti in puscarii, ce faci cu oamenii care s-au obisnuit sa traiasca asa, sa minta, sa fure, etc? Este nevoie de timp.
    Se zice ca sa te dezobisnuiesti de un lucru e nevoie de cel putin acelasi timp in care l-ai invatat sa-l faci. La noi a trecut 25 mai avem nevoie de inca vreo 20 ca sa fie bine.

    • domnule, turcii, cu toate defectele lor, au fost in stare sa cladeasca un imperiu. romanii de ce nu au fost in stare sa invete asa ceva?

      cum de le-au invatat doar pe alea proaste si nu pe alea bune?

      ca sa nu mai zic ca, din ceea ce povestiti dvs, nu noi am deprins mecanismul „atentiei” de la turci, ci se pare ca i-am deprins noi pe ei sa se lase „atentionati”.

      • daca folositi logica elementara domnule alex,veti intelege ; cel sarac apleaca capul si linge uneori curul bogatului,cel stapinit incearca sa imbuneze stapinul ! amu dreptu i ca turcii acceptau peschesu si copii valahilor.cred ca la austrieci regula era cea care dicta mai mult
        domnule Sorin; sinteti ori optimist ori naiv;sa stiti ca nici Transilvania nu i mai ce o fost;o avut grija romanica sa foloseasca si de acolo pe cei mai buni fii ai sai.
        Noi n avem fapte vitejesti
        Voi toti ati fost la Marasesti
        Si v ati luptat toti in izmene
        Ba chiar mai mult,aproape goi
        Luptind ne ati dezrobit pe noi
        Iar noi in schimb ramas am goi

  48. Si eu vreau sa plec si sa renunt la cetatenie! Urasc tara asta si tot ce reptezinta! Urasc natia asta si imi face greata fiecare zi pe care o traiesc si o respir. Urasc Bucurestiul si toata mizeria din care e alcatuit acest oras. Il blestem in fiecare si imi blestem zilele de fiecare data cand ma trezesc dimineata si ma duc la munca. Urasc bosorogii care se ingramadesc in autobuze la orice ora si put si se cearta. Sunt in fiecare zi parca mai multi. Pana si dimineata pensionarii sunt mai mult de doua treimi in autobuze fata de oamenii care merg la munca. Stiu ca 60 la suta dintre romani sunt uslasi si au votat useleul lui ponta si crin la comanda latrinelor lui felix. Si de fiecre data cand ma uit la oamenii de pe strada, nu vad romani, ii vad pe ei, pe uslasi. De aia ii urasc pana la cer si inapoi. Natia asta n-are nicio scapare si e o prostie sa te amagesti ca intr-o zi romania va fi o tara ca in vest. Singura solutie e sa pleci din rahatul asta si sa uiti tot. Voi face asta si cand am sa-mi obtin cetatenia tarii de adoptie am sa renunt la cetatenia romana care este ca o rusine pentru mine. Sper ca macar copiii mei sa nu afle niciodata ca se trag dintr-o natie nerusinata!

    • Pentru romanul obisnuit

      V-am citit comentariul si am o sugestie: nu renuntati la cetatenia romana si nu plecati din tara. Limbajul folosit denota ca nu sunteti pregatit pentru a emigra; dimpotriva, demonstreaza o intoleranta exacerbata fata de orice:tara, oras, persoana cu alte vederi poltice, varsta etc. In orice tara ati emigra, cu aceasta intoleranta veti intra foarte repede in conflict cu legile din acea tara. Nici o tara care accepta emigranti (politici sau economici), nu accepta intolerata. Am vorbit despre emigrare si nu despre relocare temporara (pentru lucru, vacanta ,studiu etc.) in Europa.

      • V-am citit si eu cum motivatia sugestia dvs :

        ” Limbajul folosit denota ca nu sunteti pregatit pentru a emigra; dimpotriva, demonstreaza o intoleranta exacerbata fata de orice:tara, oras, persoana cu alte vederi poltice, varsta etc. In orice tara ati emigra, cu aceasta intoleranta veti intra foarte repede in conflict cu legile din acea tara. Nici o tara care accepta emigranti (politici sau economici), nu accepta intolerata.”

        In traducere libera seamana cu numele unei vestite placinte moldovenesti : ” Taci si-nghite! „. :))) pe care o oferiti in lipsa unei solutii interne.

        Problema este ca vreo 4 milioane de romani intoleranti cu ce este aici , sunt foarte toleranti cu ce este pe alte meleaguri , s-au adaptat foarte bine acolo si nu mai au nevoie de „placinta” de aici ( http://www.ziare.com/diaspora/romani-munca/4-milioane-de-romani-din-strainatate-dar-rata-de-revenire-in-tara-e-de-doar-4-la-suta-interviu-1295916 )

        • pentru Sergiu Simion

          Cred ca-i vina mea ca n-am fost destul de explicit: eu am vorbit de emigrare nu de a lucra in Europa (cei 4 milioane de care vorbiti dvs.). Oricum multumesc pentru „…..vestite placinte moldovenesti : ” Taci si-nghite! “. :) )) pe care o oferiti in lipsa unei solutii interne.”

          Eu vorbesc din propria experienta fiind emigrant de peste 20 de ani (da emigrant cu dubla cetatenie, dar nu in Europa). Dvs. sunteti in in aceeasi situatie sau ?

  49. Corect regula de fier a austriecilor i-a tinut pe romani in frau. Dar asa ar trebui sa fie si acum, pentru ca toate statele civilizate s-au bazat pe reguli stricte si penitente.
    Lumea nu mai e cea fost dle!S-a stricat si macar unii constientizeaza asta. Dar poate fi speranta de mai bine.

  50. Sunt absolut de acord cu renuntarea la cetatenie. Astazi a fost pentru prima data cand am cautat online actele necesare acestui demers asta dupa ce, inca de dimineata, ma chinui sa obtin de la CAS o prelungire a adeverintei de asigurat. Telefoane, cozi, probleme cu sistemul informatic, zeci de lei pe drumuri la sediul aflat in resedinta de judet, amanari…totul pt o hartie care pana la urma o tot o batjocura. Sunt atat de indignata incat nu mai vreau sa stiu de tara asta de aroganta funtionarilor, de legile mereu in schimbare si jaf… NU mai am speranta.Niciuna.Numai boala ma mai tine aici si atunci cand voi fi iar pe picioare nu mai voi mai uita in urma nicio clipa!!

  51. eu as renunta la cetatenia mea daca hotii din parlament baga taxe ca noi din diaspora sa dam 5% din venitu nostru. o data ce baga aceea lege eu renunt la cetatenie o sa muncesc pt mine nu pt hotii din parlamentul romanesc

  52. Chiar și atunci, cetățeanul e umilit de către mafiotul de stat cu o taxă ireal de mare: 605 euro, doar pentru depunerea cererii. Un sclav la mîna a doua e mai ieftin. Taxe atît de mari mai au doar Serbia și probabil Rusia.

  53. Buna ziua tuturor, am aceeasi dorinta de a renunta la cetatenia romana cat de repede posibil. Am dubla cetatenie si pana de curand nu am luat in considerare o secunda macar renuntarea la cea romana. De cateva saptamani am ajuns la capatul rabdarii, sunt furioasa pe legiuitori si deceptionata de faptul ca legile exista numai pe hartie. Pe mine, persoana cinstita, cine ma apara? Mie, persoana corecta si intru-totul legala, cine imi face dreptate? Am scris totul pe hartie, toate nedreptatile si hotiile cu care ma confrunt de cativa ani si m-a apucat depresia. Cum de nu am vazut ca sunt furata pe fata din toate partile si tocmai de cei de langa mine in care am avut incredere si pe care nu ii pot actiona in justitie din simplul motiv ca ….nu se poate! Cu legea in mana, legea care spune clar ca impostorii si hotii trebuie sa dea socoteala in fata justitiei, mi se spune ca ” ne pare rau insa nu avem ce sa le facem „. Sunt lasata de izbeliste de cateva luni, sa ma descurc asa cum ma duce mintea. MIntea ma duce dar obstacolele sunt prea inalte si dificile ca eu sa le pot depasi. De aceea, imi doresc cu ardoare sa renunt la cetatenia romana si sa uit definitiv de ea. Ma doare sufletul sa fac asta, am fost intotdeauna mandra ca sunt romanca, nu mi-am ascuns vreodata originea indiferent in ce tara am calatorit Dar vine un moment in viata cand trebuie sa cobori din tren, sa schimbi macazul, sa urci inapoi in trenul tau si sa continui calatoria in directia potrivita. A persista in a calatori in directia consacrata dar gresita este ceva ce nu mai vreau sa fac. M-am documentat vis-a-vis de costul renuntarii la cetatenia romana, acesta este de 600 de ron asa cum prevede articolul 27. Multitudinea de acte imi va da ceva de lucru dar se va rezolva. Bafta si altora care au ajuns la capatul rabdarii.

  54. Buna ziua, am ajuns pe aceasta pagina din acelasi motiv ,identic cu subiectul dumneavoastra.
    Am 42 de ani, nu sunt casatorit si nu am de gand sa fac acest pas in Romania.
    Nu exista nici un viitor nici pentru mine, nici pentru viitorii copii ai mei.
    Am incercat sa ma angajez si nu reusesc pentru ca majoritatea care fac angajari nu fac acte.
    Le demonstrez ca nu pot munci ,ilegal si ma trimit la plimbare.
    Am incercat sa ii dau in gat pe acei patroni, la ITM, si cei de la ITM,se ascund in spatele legii fara motive plauzibile, practic nu se mai poate traii in Romania sub nici o forma.
    Va rog sa ma indrumati si pe mine pe o cale,unde sa renunt la aceasta tara scarboasa.
    Va multumesc,anticipat.

  55. N-am inteles de unde atita grija ,din partea legiuitorolui ,va nu pot renunta la cetatenis romana , numai in conditiile asigurarii ca am sa primesc alta , in alt stat ! Domnilor aveti idee citi locuitori ai statelor Baltice ( Lituania ,Letonia si Estonia ) nu au nicio cetatenie ? Care este treaba Statului Roman daca mai vreau alta cetatenie ,sau ramin simplu locuitor in alt stat ,care are legiferat un astfel de statut ?

  56. De multe ori ma gandesc sa fac acest lucru, pentru ca nu mai am incredere in institutiile statului. Sincer de multe ori ma gandesc sa plec intr-o tara unde sa ma simt in siguranta. Sunt satul pana peste cap si astept de 27 de ani ca lucrurile se vor schimba in bine. Uite ca UE, e mai „a dracului” decat comunismul. Uite ca in UE te pot la fel ca in comunism salta de pe strada, poti fi in orice moment victima unei agresiuni, iar statul a impus taxe si impozite pe tot ce te poate stoarce si epuiza fizic si psihic. O sa verific macar din curiozitate, ce tari acorda usor cetatenia in afara UE.

  57. Are perfecta dreptate cetateanul.In ultima vreme am pus si eu in balanta fenomenele sociale din romania.Si nu doar din curiozitate.Suntem f.multi abrutizati de atitudinea statului si a celor care nu doar exploateaza munca oamenilor,dar mai si sunt obsedati de sanctionarea si ,punerea la punct’a celor cara fac parte din clase sociale mai modeste.Intreband persoane cunoscute cat de bine se simt in aceasta conjunctura,in special generatia mea,am observat ca cei mai multi NU VOR IERTA ca am fost marginalizati,ne-au frant existenta,au suprimat creativitatea si tonusul emotional pozitiv care l-am avut.Este dictatura in romania.Au ajuns in multe cazuri ca niste nulitati sa aiba pretentia sa fie apreciati doar pt.faptul ca au bani f.multi,in „n” cazuri obtinuti prin diferite malversatiuni.Un astfel de spatiu geografic,cu ridicarea in slavi a escrocheriei si a egourilor distorsionate,nu poate fi numit patria noastra,a tuturor celor nascuti si crescuti in acest perimetru.

  58. A renunta la CETATENIE nu inseamna ca renunti la a mai fi roman! Copiii mei sunt nascuti in Canada. Ei sunt crescuti romaneste, vorbesc romaneste si cunosc traditiile romanesti. Nu au pasaport romanesc. Si? asta ii face mai putin romani? Evreii nu au avut stat pana nu demult. Asta inseamna ca nu erau evrei??? ce legatura are cetatenia cu a fi sau a nu fi ROMAN? nici una fratilor.

  59. Se poate face ‘cariera’printr-un patriotism de vitrina.Mai ales in politica.Dar marea majoritate a cetatenilor doar vor trai cu aceasta iluzie.Asa cum in trecut(in feudalism de ex.)cand nu exista o proprietate comuna,cu atat mai putin privata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristi Danilet
Cristi Danilethttp://cristidanilet.wordpress.com/
Cristi Danileţ este judecător din anul 1998, iar în perioada 2011-2016 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este promotorul educației juridice în școli și licee www.educatiejuridica.ro si membru fondator al asociației Voci pentru Democrație și Justiție www.vedemjust.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro