marți, ianuarie 18, 2022

Vreau un oraş prietenos!

Sunt sătul de politica dâmboviţeană, nu mă interesează lozincile, nu mă pricep la ecologie: vreau să trăiesc într-un oraş prietenos.

De mai bine de o lună de zile fac plimbări cotidiene prin Leuven/Louvain (Belgia), unde locuiesc temporar, sau prin Bruxelles, care este foarte aproape. Citesc zilnic presa românească şi mă minunez, ca şi atunci când sunt în ţară, că rareori apar în spaţiul public din România apeluri şi activitaţi concrete pentru împrietenirea cu oraşul. Fiind bucureştean de vreo 21 de ani, mă interesează mai puţin apropiatul referendum din Capitală, care urmăreşte relaţiile de putere dintre partide şi oamenii acestora, cât îmbunarea (administraţiei) oraşului.

Voi porni de la exemplul spaţiilor verzi. Nu am văzut decât rareori în România parcuri care să iasă din siajul hei-rup-ismului comunist. Dovada: acum, că am scăpat la oarece fonduri europene, se asfaltează în continuare, în prostie, toate aleile, pe când în Occident aleile parcurilor sunt rareori asfaltate. Sunt construite, în schimb, dintr-un amestec de humă, pietriş şi nisip (cu siguranţă, constructorii români ştiu despre ce este vorba) care le conferă proprietăţile ce favorizează o plimbare civilizată. Rareori vei vedea bălţi, nu te vei îngloda dacă plouă. Şi orice medic îţi va spune că este mult mai sănătos pentru glezne şi pentru coloană mersul sau alergatul pe un asemenea teren natural decât pe asfalt sau pe pavajul de piatră cubică (ultima obsesie în materie de parcuri a primarilor şi a consilierilor bucureşteni). Este o evidenţă că vara asfaltul încins emană căldură, ba chiar şi oarece substanţe nocive. Cu alte cuvinte aici aleile parcurilor sunt prietenoase cu beneficiarul (orăşeanul), iar nu cu buzunarele edililor şi ale firmelor care ne papă banii.

Dar prietenoase sunt multe într-un parc occidental. Vei vedea semnificativ mai puţine terase & baruri sau chiar deloc într-un parc din Bruxelles comparativ cu unul din Bucureşti. Vrei să bei ceva răcoritor – mergi la crâşma de peste drum de parc! Toată lumea abia aşteaptă aici un pic de soare ca să se tolănească pe iarbă. Obsesia idioată de a avea un parc cu un gazon englezesc neatins de piciorul omului nu există pe-aici. La noi este, probabil, tot o reminescenţă comunistă, căci unii încă-şi amintesc munca “voluntară” pe care o făceau inclusiv prin parcuri la straturile cu flori. Nu mă pricep la antropologia urbană, dar le propun celor specializaţi un astfel de studiu. Cert este că în puţine locuri din Bucureşti vezi oamenii tolăniţi pe iarbă, pe când în Occident este un fapt banal. Iese omu’ pentru masa de amiază, îşi mănâncă pacheţelul, dacă nu are bani sau chef de mers la restaurant, şi trage un pui de somn pentru un sfert de ceas. Mai ales elevii şi studenţii practică în mod curent câte un astfel de picnic în pauza de masă sau în weekend, chiar şi acolo unde sunt parcuri foarte mici, de parcă ar fi zilnice serbări câmpeneşti.

Prietenoase sunt şi locurile de joacă pentru copiii mai mici. Rareori vei vedea construcţii de neam prost ca la noi, ridicate pe bani grei, făurite exclusiv din metal şi plastic. Fiul meu de doi ani a descoperit aici nenumărate jocuri construite preponderent din lemn. Evident, acolo unde este necesar, un tobogan de pildă, va avea o componentă din metal sau plastic. Dar în Belgia, atât cât am reuşit să o descopăr, jocurile pentru copii sunt construite predominant din lemn (nu din PFL!). Sunt foarte solide, vă asigur, şi te vei simţi, în mod evident, reconfortat. Nu mai vorbesc de faptul că, spre deosebire de moda bucureşteană de a acoperi terenul spaţiului de joacă cu un covor de material poros (făcut, cred, din cauciuc mărunţit), care se încinge cumplit vara, aici vei găsi peste tot fie nisip, oricum, mai sănătos, fie, cel mai adesea, un strat de lemn mărunţit (la 2-3-4 cm). Uneori chiar scoarţă de copac mărunţită. Sunt utilizate esenţele moi de lemn care să nu producă aşchii. În cazul nostru, al românilor, care avem sensibil mai multă pădure decât belgienii, ar fi ceva banal. În plus, ar putea fi oferite oportunităţi şi câtorva mici întreprinzători români pentru construcţia unor jocuri din lemn pentru copii (căci majoritatea jocurilor noi din parcurile româneşti sunt importate pe bani grei, se-nţelege). Desigur, toate arată impecabil, nu sunt vopsite inutil, păstrează culoarea lemnului. Iar stratul din strunjitură de lemn este împrospătat periodic (se cunoaşte după culoare). Pe scurt: simplitate, eficienţă, bun-simţ, naturaleţe.

Un parc prietenos cu oamenii este totodată prietenos cu întreaga floră şi faună. Parcul lângă care locuiesc în Leuven are vreo două lacuri pe care vei găsi mai multe specii de păsări. Dar spre deosebire de Herăstrău sau de parcul Titan (mult mai mari, de altfel, ca suprafaţă), aici omul are grijă să le ofere celorlalte vieţuitoare spaţii şi condiţii adecvate. Vei descoperi câteva insule pe care păsările să-şi poată face cuib şi în preajma acestora nu ai acces nici măcar cu barca, iar nu cum se petrece la noi. Sunt tăiaţi, ca din întâmplare, ici-colea câte un copac tocmai pentru a putrezi peste ani acolo, iar vieţuitoarele să-şi găsească ascunziş. Fireşte, rezultatele se văd cu ochiul liber prin mulţimea şi diversitatea faunei.

O oază de verdeaţă prietenoasă atrage un oraş prietenos. Oamenii nu se grăbesc zilnic ca la maraton, nu se îmbrâncesc; cu excepţia alogenilor, mai stingheri, au loc de minime politeţuri. Zonele pietonale sunt imense şi respectate, adică nu-s umplute de maşini parcate, fie ele şi rezidenţiale. Există foarte multe parcări subterane, există deja o cultură a mersului pe bicicletă – iar Belgia nu este cel mai tare exemplu la capitolul ăsta. Copacii de pe stradă sunt protejaţi de-adevăratelea: în jurul lor este un pătrat/cerc rezonabil de pământ (iar nu infinitezimal precum în multe locuri din Bucureşti) acoperit, pentru protecţie, cu un grilaj de metal. Înfrastructura, imensă, de transport în comun funcţionează de nu-ţi vine să crezi: autobuzele au afişate orele la care vor ajunge în staţie, lucru care se şi respectă etc etc.

Dar şi transportul între oraşe este uriaş comparativ cu cel românesc. Pe lângă autostrăzi, reţeaua feroviară este impresionantă. Marile oraşe sunt legate prin două-trei trenuri intercity în fiecare ceas! Şi care sunt intercity de-adevăratelea iar nu la mişto precum în România unde plăteşti aproape dublu dar ajungi în acelaşi timp cu trenul accelerat. Oamenii sunt stimulaţi să circule cu trenul nu numai prin asigurarea unor condiţii decente ci şi prin preţuri – există diverse oferte atrăgătoare, iar în weekend costul biletului se înjumătăţeşte. Mai multe oraşe prietenoase cu oamenii şi cu natura atrag, în timp, prin acumulare cantitativă, o ţară prietenoasă cu locuitorii ei, cu lumea, cu cosmosul…

Nu voi vota la referendumul din Bucureşti fiindcă nu voi fi acasă. Dar mi-aş dori să regăsesc când mă voi întoarce măcar câţiva lideri politici şi de opinie care să pledeze pentru prietenia bucureşteanului şi a românului cu oraşul – în mod evident, o prioritate absentă din programele aleşilor noştri, care în anul ce vine (electoral) ne vor promite iarăşi marea cu sarea. Iar acolo unde au existat tentative, au rămas doar vorbe aruncate-n vânt pentru a mai prosti câţiva votanţi.

Ştiu, ne vor trebui mulţi, foarte mulţi ani. În medicină se spune că o boală se instalează timp de câţiva ani, prin accentuarea dezechilibrelor, până să-şi arate colţii în corpul fizic. Iar perioada de însănătoşire reală (în toate planurile fiinţei: fizic, energetic, psihic etc) durează cel puţin jumătate din cea a îmbolnăvirii. Problema este că, pe anumite paliere, România n-a făcut nici măcar un pas spre însănătoşire. Ba chiar, mulţi dintre noi nici măcar nu-şi dau seama cât sunt de bolnavi, cât suferă majoritatea oraşelor noastre. Şi noi toţi împreună…

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Doleanţa domniei voastre e legitimă şi cvasiutopică. În fond, cereţi ca ambianţa (citadină) în care vă mişcaţi să nu fie invazivă, cleioasă, stridentă, vă doriţi un peisaj uman cordial, fără grimase hărţuitoare, deliruri lăutăreşti, năzbâtii barbare şi vanităţi şuierătoare. De fapt, vreţi o normalitate igienică, o atmosferă destinsă, de-o reconfortantă previzibilitate. Vreţi Occident… Mă tem însă că, întors în România, veţi campa în melancolie. Sau în nevroză. Ritmurile de aici, omul metropolei româneşti şi un păgubos reflex al temporizării indefinite fac ca lumea în care ne mişcăm să capete marca debandadei. Gregarismul bovin, trivialităţile de tot soiul, depresia, barocul însăilărilor, anxietăţile, ghetoizarea pe criterii infantile, neseriozitatea, paloarea civică – tot acest amestec nefast amprentează decorurile locale, obligându-ne la sudalmă, gâfâială şi haz amar. Fără o reformă interioară autentică, exterioritatea va rămâne aceeaşi pe care o ştim: o fundătură criantă…

  2. Stimate domnule Vasileanu, sa ne dorim o tara prietenoasa cu oameni prietenosi, nu?

    Bucurestiul nu se poate schimba, bucurestenii da. Am locuit 30 de ani in Bucuresti (m-am nascut si am trait acolo pana acum 10 ani) si n-am observat ca nu-i un oras prietenos pana n-am plecat din tara. Cand m-am intors, m-am mutat intr-un alt oras romanesc, locuit de oameni mai prietenosi.

    Asta-i tot.

  3. Nu stiu daca antropologia urbana sau alta stiinta e cea chemata sa dezlege asemenea raspunsuri, dar vizitind Viena si alte orase din „tari calde” am fost si eu frapat de cum e folositul spatiul verde, banala iarba la noi si acolo, „afara” la „ei”.
    In RO peste tot e interzis calcarea ierbii, sunt si tablite in unele parcuri…si totusi in mai toate parcurile sunt „poteci” batute, ce ba taie coltul dintre 2 alei, ba traverseaza o peluza …dire mai mult sau mai puti late de pamint golas, de pe care orice fir de iarba a fost extirpat…si asta in conditiile interzicerii totale de a „nu calca iarba”.
    In occident, iarba se calca peste tot, se face picnic pe ea, se sta la soare…in parcuri, pe malul apelor…oriunde e iarba si e si soarele de primavara prezent
    dar nici petece batatorite de pamint nu gasesti. nici poteci create parca in timpuri ancestral-transhumante.
    cind si la noi se va sta pe iarba fara a se incalca o interdictie si vor disparea potecile si suprafetele golase…atunci orasele si parcurile vor fi prietenoase…

  4. Nu vreau să fiu neapărat ironică, dar articolul se plasează pe undeva între haios şi simpatic.

    Până a se ajunge la răţuşte relaxate, alei eco şi aşchii soft mai sunt unele etape necesare:

    – să putem ieşi pe stradă fără riscul de a fi muşcaţi sau de-a dreptul mâncaţi de câinii vagabonzi
    – să nu dăm de gunoaie peste tot
    – să existe un sistem de transport în comun civilizat
    – să protejăm ce a mai rămas din arhitectura veche

    Ceea ce aţi descris dumneavoastră reprezintă îmbunătăţiri ale unui oraş deja confortabil …

  5. Bine zici, prietene! Un oras prietenos….
    Dar nu e mai bine aici unde, asfaltandu-i, ne facem prieteni munti intregi?… Aici unde ne este prietena si Marina Almasan Socaciu si unde, in general, totul de este prieten: „Raul , ramul” etc. Fii dragut, deci, lasa fitza si vino pe Dambovitza.
    http://www.jurnalul.ro/opinii/editorial/humanoizii-fleica-si-b-b-distrug-bucegii-575915.html
    http://www.jurnalul.ro/stiri/mediul-inconjurator/doi-porci-grasi-si-o-scrofita-576050.html
    http://www.kamikazeonline.ro/2011/04/cnd-porcii-mannca-ursii/
    http://www.jurnalul.ro/special/special/tvr-pupa-poalele-lui-boc-udrea-si-flutur-575636.html

  6. domnu, nu ar strica sa te uiti pe google map si sa vezi care-i raportu de verdeata pe suprafata construita si sa compari cu alte orase. In Bucuresti pur si simplu nu exista verdeata.. si aia care ar exista e ocupata cu circiumi si parcari.

  7. Bucurestiul trebuie sa hotarasca pana la urma ce fel de oras vrea sa devina. Nu toata Europa e plina de orase „prietenoase” unde se face picninc pe iarba din parc. Londra (orasul meu preferat din Europa) e departe de asa ceva. Dar important e ca orasele sa aiba o identitate clara care sa raspunda doleantelor unei categorii de persoane.

    Exista orase care inspira ordine si putere. Exista orase prietenoase. Exista orase pur comerciale. Exista orase care respira istorie. Problema cu Bucurestiul e ca nu e nici una, nici alta, ci toate la un loc la cel mai de jos nivel posibil.

    Bucurestiul are deja vreo trei milioane de locuitori de facto, inghesuiti pe o suprafata destul de mica. Nu mai are de mult sanse sa devina un orasel cochet cu evenimente campenesti si viata omogena de comunitate. Nici un oras dens cu statut de magnet economic nu poate asa ceva. Dar Bucurestiul are nevoie de ordine, curatenie si solutii de scalabilitate. Fara rezolvarea acestor trei probleme, orasul se va sufoca sub greutatea propriei cresteri.

    Din pacate, insa, marea masa a populatiei vrea scalabilitate si infrastructura cu orice pret si nu e deloc interesata de costul cultural. Majoritatea vrea drumuri si parcari, nu cladiri istorice renovate si mai ales nu vrea sa se intoarca la dependenta de transportul in comun. Primarii stiu asta si iau decizii cu ochii la urmatoarele alegeri pe care le vor castiga, din nou, pe mana gloatei care nu scrie pe contributors.ro. Daca vrem sa se intample ceva bun cu orasul asta, ar trebui sa ne organizam cumva, pentru ca masa populatiei e inca blocata pe treptele de jos ale piramidei lui Maslowe, si pana va urca pe o treapta mai sus nu va mai fi prea mult de salvat.

  8. Ceea ce m-a surprins in Bruxelles erau rondo-urile de verdeata in fiecare intersectie. O bucurie!

    M-a surpins modul in care belgienii isi construiau metro-ul: sapau si pamantul care era escavat era plasat in apropiere, intr-un parc unde se redeseneau cotele, adica apareau delurite si vai. Era remarcabil cat de atenti erau cu costurile si cu mediul. Nu mai spun ca nu se vedea urma de pamant pe scurtul drum de la locul de escavare pana la locul de depozitare.

    Ma bucur ca cineva traieste intr-o lume minunata a verdetei, dar imi pare ca revenirea o sa fie extrem de dura, din pacate. Dupa cateva zile petrecute la Bruxelles colegii m-au intrebat unde am fost pentru ca deja luase un aer usor occidental – ce repede prind binele- si din pacate ce tare se vede mizeria din Romania!

  9. Ne-o facem cu mana noastra:
    a) nu exista in Ro (din cunostintele mele) un producator de parcuri pentru copii, in Buc cele mai multe sunt suedeze….
    b) in multe parcuri din Buc au aparut cladiri uriase, inutile de fapt

    Oricum, nu cred ca in absenta unei educatii corepsunzatoare, inclusiv estetice, se poate face ceva asemantor in Buc ca in Brx. Cine mai face acum in Ro, educatie estetica in scoala? Cate lectii sunt predate in acest sens? Cate emisiuni sunt la TV pe aceastatema, emisiuni cu adevarat atractive, nu genul de Teleenciclopedie prafuita la care casti dupa 5 minute?

    Educatia face omul,,,,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Vasileanu
MARIUS Vasileanu este jurnalist şi profesor de istoria religiilor. Ultima carte publicată: „Recurs la generozitate. Întrebări despre limitele antropologiei creştine” (Editura Eikon, 2011).

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

România se joacă de-a școala

Școala ar trebui să fie piatra de temelie a vieții. Rolul școlii nu este doar de a livra informație semestru după semestru...

Don’t Look Up: Este schimbarea climei ca o cometă sau ca un diabet?

Difuzat pe 24 decembrie 2021, Don’t Look Up a devenit rapid o alegorie pentru situația curentă a dezbaterilor polarizate despre riscurile existențiale...

Daca e de rău, nu apare în presă!

Exact acum un an scriam un articol despre relația energie și presă. Probabil explicațiile de atunci sunt valabile și în spețele de...

Planul de refacere a URSS în marș: după ce s-a asigurat de Belarus și Armenia, Moscova a luat și Kazahstanul înapoi

"Kazahstanul este acum într-un joc geopolitic (...) Rusia a intrat deja, a trimis trupe. CSTO este Rusia. Aceasta este o ocupație...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro