vineri, martie 29, 2024

Vrem o universitate ca afara !

Comparand sisteme universitare compari, de fapt, societati, argumenta in 2000 Christine Musselin, profesoara si cercetatoare la Sciences  Po, Paris. Cum in Romania, mitul „tarii de afara” a entuziasmat si contiuna sa inflacareze spatiul public, nu ar fi exclus sa auzim pe cineva in curand cum striga „vrem o universitate ca afara”.

Inainte ca ideea aceasta neghioaba sa-si faca loc pe vreo pancarta as dori sa va asigur ca universitatile romanesti au fost intotdeauna „ca afara”. De-a lungul timpului, acestea nu au pierdut niciodata contactul cu realitatile stiintifice si culturale ale celorlalte universitati ale lumii.

Compari societati, cand compari sisteme universitare, e drept. E vorba aici in special despre guvernarea universitatilor, ceea ce depinde, evident, de natura regimului politic si de modul in care este asezata societatea. Insa cand trebuie sa compari universitati, nu poti decat sa aduni probleme si intrebari comune care traverseaza lumea stiintifica, indiferent carui spatiu geografic ii apartine aceasta. Este ceea ce scoate in evidenta, fostul rector al Universitatii din Geneva intr-o nota adresata Senatului Universitatii, in 1971, cu scopul de a promova acordul de colaborare dintre universitatea elvetiana si  Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca:

Interesul stiintific nu e singurul care poate justifica asemenea colaborari. Toate universitatile fac fata unor probleme asemanatoare, cu nuante specifice fiecarei tari si regimului politic si social al acesteia. Contactele pe care acestea pot sa le stabileasca intre ele contribuie la intarirea autonomiei fata de stat si intretin calitatea muncii academice. O informare reciproca le permite profesorilor si celor care studiaza in fiecare universitate sa-si masoare cu exactitate avantajele si inconvenientele datorate conditiilor specifice ale fiecareia. Pe plan stiintific, preocuparea pentru dezvoltarea industriala a Romaniei a facut ca unor discipline sa li se acorde o mai mare atentie, in detrimentul altora. In chimie si fizica, de exemplu, ca si in stiintele pamântului, universitatile romanesti au o situatie echivalenta, daca nu mai buna decat a noastra. In aceste domenii, interesul de a face astfel de schimburi este egal de ambele parti. Nu este acelasi lucru in ceea ce priveste stiintele morale, al caror echipament a suferit din motive financiare. Cercetatorul roman va pretui mult oportunitatea de a lucra in bibliotecile noastre. In sensul celalalt, cercetarea pe teren (geografie, zoologie, etnografie, arheologie, arhivistica….) poate scoate la iveala pentru ai nostri un impresionant domeniu de investigare stiintifica .”

Suntem astazi la peste 40 de ani distanta de cand rectorul genevez folosea asemenea vorbe pentru a incuraja colaborarea dintre universitatea elvetiana si o universitate româneasca. S-au schimbat regimurile politice, s-au produs modificari importante in ceea ce priveste conditiile sociale, dar universitatile continua sa se sprijine reciproc atat pentru a apara valorile stiintei si ale culturii, cat si pentru a evolua impreuna, intelegand si formuland raspunsuri la cererile tot mai diverse ale societatilor din care fac parte.

Doua dintre cele mai importante intrebari care preocupa astazi universitatile si universitarii lumii sunt legate de modificarea publicului estudiantin, din ce in ce mai divers si numeros, si de schimbarea cadrului de referinta: de la universitati nationale la universitati care tot mai mult trebuie sa-si faca un nume si-un renume in spatiul mondial. Acest al doilea aspect a luat in primul rand forma clasamentelor academice, al caror sezon tocmai a debutat, o data cu noul an universitar.

Pentru a intelege aceste probleme si a formula solutii, universitatile fac ceea stiu cel mai bine: se aduna, discuta, schimba opinii si experiente.

Este ceea ce s-a intamplat vineri, 19 octombrie 2012, la Universitatea din Lausanne, Elvetia, cu ocazia conferintei lui Eric Mazur, profesor de fizica la Harvard University. In afara preocuparilor sale de cercetare, profesorul Mazur este interesat si de modul cum poate ameliora insusirea cunostintelor stiintifice de catre studenti. Intitulata „Confessions of a converted lecturer”, conferinta de vineri de la Lausanne le-a permis celor prezenti sa inteleaga mai bine asa-numita metoda a invatarii colaborative („peer instruction”) care permite o crestere a interactivitatii in conditiile unui numar mare de studenti in amfiteatru. A fost o marturie sincera, documentata, argumentata asupra modului cum un profesor de la o universitate prestigioasa a inteles ca trebuie sa se lase transformat de proprii studenti si sa-si schimbe modul de abordare a cursurilor academice :

I thought I was a good teacher until I discovered my students were just memorizing information rather than learning to understand the material. Who was to blame? The students? The material? I will explain how I came to the agonizing conclusion that the culprit was neither of these. It was my teaching that caused students to fail! I will show how I have adjusted my approach to teaching and how it has improved my students’ performance significantly„.

Nu este pentru prima data cand profesorul Mazur este invitat pentru o asemenea conferinta. Gasiti una din precedentele sale interventii pe aceasta tema la adresa:

http://www.youtube.com/watch?v=WwslBPj8GgI&noredirect=1

Conferinta de la Lausanne va fi de asemenea disponibila in curand in format video. Voi comunica adresa la momentul respectiv. Pana atunci insa, cei interesati pot gasi mai multe informatii si documente cu privire la preocuparile profesorului Mazur in materie de predare academica la adresa:

http://mazur.harvard.edu/

Cea de-a doua problema careia universitatile, in special cele europene, ii cauta astazi solutii se refera la clasamentele institutiilor academice. Intr-o societate aflata intr-un ritm alert de mondializare, nevoia de a clasa si clasifica universitatile, nu in primul rand pentru a le controla si conditiona financiar, ci pentru a putea sa le utilizezi mai bine resursele de cunoastere, apare ca fiind evidenta. Universitatile europene, in mare parte dezvoltate pe baza modelului humboldtian de universitate, caracterizat printr-o larga autonomie a cunoasterii si difuzarii acesteia, sunt mai putin incantate de clasamentele ierarhizante in spatele carora se afla numeroase jocuri de putere.

Dezvoltat de CHEPS (Center for Higher Education Policy Studies) din Olanda, U-map este astfel o propunere de clasificare a institutiilor academice europene bazata pe criterii multiple, in functie de nevoile utilizatorilor. U-map este in egala masura si un instrument care permite descrierea sistematica a peisajului universitar european.  Realizarea sa a fost posibila datorita sprijinului financiar al Comisiei europene.

Primul raport de cercetare din cadrul acestui proiect a fost publicat in 2005 si se intituleaza „Institutional Profiles”. Sunt prezentate aici principiile care vor sta la baza clasificarii institutiilor europene de invatamant superior si prima versiune a criteriilor care vor fi utilizate pentru a o realiza. Al doilea raport, „Mapping Diversity”, prezinta rezultatele testului de verificare a clasificarii si formuleaza o a doua versiune a criteriilor selectionate in acest scop. Al treilea raport a fost publicat in 2010 si contine propunerea de clasare multidimensionala a institutiilor de invatamant superior. Aceasta e insotita si de un model de aplicare organizationala a acestei clasificari. Cei interesati pot consulta acest raport la adresa:

http://eacea.ec.europa.eu/llp/project_reports/documents/erasmus/accompanying_measures_2008/era_am_142769.pdf

A patra etapa din acest proiect se va desfasura luni, 22 octombrie 2012,  la Copenhaga unde va avea loc un seminar de prezentare a rezultatelor obtinute in urma clasarii institutiilor de invatamant superior din tarile nordice. Acest seminar va fi transmis via live-stream si poate fi urmarit de oricine doreste sa afle mai multe cu privire la aceste aspecte. Detalii privitoare la conexiune si programul seminarului se afla la adresa:

http://uv-net.uio.no/wpmu/hedda/2012/10/17/call-for-participants-u-map-dissemination-seminar-live-stream/

Universitatile romanesti sunt mai putin implicate in proiecte de acest fel. Acest lucru nu inseamna si ca nu se cunosc asemenea initiative in Romania. Ele par sa treaca insa in plan secund.

Intre 2007 si 2009, in cadrul unei cercetari doctorale, am intervievat in Romania mai multi responsabili de universitate (rectori, vice-rectori) si responsabili guvernamentali in materie de invatamant superior. Am avut astfel privilegiul sa adun cateva marturii sincere asupra modului in care universitatile romanesti si principala sa institutie de tutela se situeaza fata de provocarile societatii cunoasterii.

Cu privire la universitarii romani, unul dintre responsabilii unei mari universitati romanesti intervievat in aceasta perioada, spunea cu amaraciune:

Problemele personalului si ale liderilor (…) sunt istorice. Oamenii vin dintr-o cultura, cultura romana, care este individualista si antiasociativa. Noi consideram normal ca unii sa aiba o putere foarte mare si altii sa fie lipsiti de putere;  si avem tendinta sa ne consideram ca, fiind lipsiti de putere, nimeni nu face nimic. Din cauza asta nu este vorba de lene, ci este o constiinta a neputintei care se verifica in multe actiuni cotidiene. Si din aceasta cauza avem un mare conservatism. Dimensiunea anarhica in invatamantul superior se explica prin aceea ca profesorii universitari se considera liberi profesionisti ca notarii, medicii, avocatii. Ei isi vand timpul„.

In ceea ce priveste dezvoltarea pedagogiei universitare, tot un responsabil de universitate din Romania considera ca :

In cercetare se investeste foarte mult si pentru ca exista mii de publicatii de cercetare: se creaza o sfera comuna si un cadru de cooperare. In domeniul didacticii universitare insa, exista 4-5 publicatii. Nu exista un limbaj comun, nu exista un cadru si ca urmare aici suntem intr-un spatiu artizanal„.

Atunci cand vine vorba despre capacitatea institutionala a universitatii romanesti de a participa, de pe pozitii egale cu celelalte universitati europene, la transformarile care au loc astazi in acest domeniu, discursul devine si mai sceptic. Un alt responsabil de mare universitate romaneasca mi-a spus astel cu sinceritate:

In esenta, universitatea iesita din totalitarism nu poti sa o pui portdrapelul innoirilor fundamentale. Ca nu are baza de la care sa porneasca, nu are nici factorii care sa o impinga inainte. Nu trebuie sa uitati ca 70-80% din cadrele didactice care sunt astazi si care infaptuiesc procesul Bologna sunt formate in anii 60-70„.

De partea cealalta, guvernamentala, am intalnit aceeasi retorica a diferentei fata de universitatile occidentale, motivata prin alte argumente insa. Un inalt responsabil din invatamantul superior crede ca :

Eu as spune ca, in Romania, trebuie sa ramanem un numar de ani atasati unei culturi a dovezii pentru ca invatamantul superior din Romania nu poate fi mai bun (ar trebui sa fie, dar nu intotdeauna reuseste), decat societatea in care traim. Noi in societate suntem intr-o stare de framantare perpetua, in care lucrurile nu functioneaza intotdeuna conform legii si de aceea trebuie sa ne protejam, macar in invatamantul superior, de impostura, iar pe copii care vin la scoala si raman in Romania sa-i protejam, daca vreti,  prin ceea ce facem„. 

Forma de integrare in randul universitatilor „de-afara” pe care am intalnit-o cel mai des in Romania este cea manageriala. Afirmatiile unui alt responsabil guvernamental reproduse mai jos prezinta o sinteza a acestui tip de rationament:

Noi, generic, cadrul didactic universitar e putin dispus sa-si schimbe paradigma profesionala. Dar avand in vedere mediul de insertie pe care noi il deservim, are o dinamica extraordinara, eu sunt sigur ca aceasta dinamica se va reflecta mai devreme sau mai tarziu in aceasta profesie. Deci dascalul universitar nu va mai fi un individ care sa aiba doua functii: sa cerceteze si sa transfere studentilor know-how (…), ci sa creeze si sa transfere bunastare in mediul pe care-l deserveste (…). Deci cum creezi bunastare? Intr-o societate bazata pe cunoastere,  generand cunostere… Cum? Punand-o intr-o forma care o face compatibila cu aplicarea si transferand-o direct mediului socio-economic. O transfer ori in absolventi formati, prin rezultatele cercetarii deci prin inovatie si prin implicarea directa in viata societatii a membrilor corpului didactic. In felul asta transferi cunoasterea. Transferand cunoasterea eu creez bunastarea. Asta se intampla intr-o societate bazata pe cunoastere. Universitatea trebuie sa-si schimbe paradigma. Si atunci si profesorii trebuie sa si-o schimbe„.

Este evident ca universitatile romanesti si numeroase universitati din Europa occidentala (dintre care cateva au fost mentionate mai sus) evolueaza in registre de discurs total diferite cand vine vorba despre schimbare si evolutie in societatea cunoasterii. Nu este rau. Dar oare cu totii sunteti siguri ca e bine  ?

Reperele occidentale pentru universitatile romanesti par a fi diferite de cele pe care acestea le aveau in anii 1970. Sunteti siguri, absolut toti cei pe care va intereseaza invatamantul universitar romanesc, ca „universitatea de afara” spre care ne indreptam astazi este cea buna ?

Ar fi o bucurie pentru mine de a schimba cateva opinii, idei, argumente cu cei cativa dintre voi care isi vor fi gasit timp sa participe virtual la evenimente academice occidentale precum cele mentionate in articol.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Frumoase ganduri, foarte idealiste.
    Am sa raspund la o singura intrebare: „Sunteti siguri, absolut toti cei pe care va intereseaza invatamantul universitar romanesc, ca “universitatea de afara” spre care ne indreptam astazi este cea buna?”

    Probabil „universitatea de afara” privita generic este la fel de inadecvata ca si cea de la noi pentru societatea in care activeaza. Exista „bune practici” si „rele practici”. Cata vreme reusim sa decelam ce merita luat si ce nu merita, transferul poate fi in favoarea noastra. Importul „orb” de modele are rezultatele pe care le vedem in cazul programelor de studii de trei ani, un esec total. Eu consider confuzia profesor/cercetator in defavoarea studentilor si chiar o forma de inselatorie fata de studenti si fata de contribuabili.

    • Ma bucur sa impartasesc acelasi „idealism” cu profesori de la Harvard sau Lausanne. De asemenea, le multumesc sincer responsabililor de universitati romanesti pe care i-am intalnit pentru ca m-au ajutat sa inteleg cu „foarte mult idealism” modul in care se gandeste si se ras-gandeste universitatea romaneasca la vremuri de cumpana.

      Cu privire la celelalte aspecte pe care le subliniati, sa lasam sa treaca seminarul de maine la care sper ca va veti face timp sa participati, fie si numai partial. Intre timp, veti fi gasit poate si un moment sa ascultati conferinta profesorului de la Harvard University. Va asigur ca astfel vom avea o baza solida de discutie.

      • ..de acord, Adriana, dar nu trebuie sa uitam, azi mai mult ca oricand, de teoria lui Maiorescu.
        Forma fara fond este, din pacate, masura tuturor lucrurilor in multe dintre universitatile de la noi.

        • Multumesc mult, Anca, pentru comentariu. Ma bucur sa te intalnesc in acest spatiu de discutii.

          Fireste ca ai dreptate : principiul formei fara fond sufoca nu numai universitatile, ci intreg sistemul de educatie si formare din Romania. E o realitate, am diagnosticat-o : ce facem, cum rezolvam aceasta problema ?

          Eu vad doua moduri de a incerca sa-i punem capat : 1) ne inchidem orizontul, strigand in dreapta si in stanga ca modelele ce ni se impun nu-s bune ; 2) nu mai acceptam sa ni se impuna modele, ci deschidem noi ochii larg si luam de la altii ce ni se potriveste mai bine, modificam, adaptam ce ne trebuie si cat ne trebuie, fara sa uitam ca in contextul in care traim e nevoie sa articulam transformarile noastre cu cele ale altora.

          Cred ca ti-ai dat seama, eu pledez pentru a doua strategie. Prima mi se pare non-productiva si periculoasa chiar intr-o lume din ce in ce mai mondializata.

  2. Si eu vreau o universitate ca afara. Cu o singura exceptie: fara dictatura scrisorilor de recomandare, o forma institutionalizata de pile.

    • Pretutindeni e ceva ce nu ne convine. Marea arta consta insa in a face compromisuri. Problema pe care am incercat sa o formulez in acest articol este urmatoarea: ca sa facem compromisuri, trebuie sa stim bine ce vrem. Credeti ca exista cu adevarat „universitatea de afara” pe care o vrem si o cautam astazi in Romania? Care e aceea? Unde se gaseste ?

  3. Doamnă Gorga,

    Mărturisesc că nu agreez preluarea „modelelor”/”template” fără a ţine cont de contextul în care acestea „funcționează”. Ori, tocmai din cauza acestui context, nu cred că se poate aplica vreun model în cazul României.

    Care sunt valorile noastre comune? Care sunt lucrurile în care, cea mai mare parte a societății noastre, crede? Mai avem „idealuri”? Când vom găsi răspunsuri la astfel de întrebare, când vom avea lucruri care să ne unească şi nu care să ne dezbine, poate vom găsi şi „modelul”

    „The world si flat” iar educaţia, indiferent de continent (cu excepţii) a devenit „business as usual”. Din păcate. Şcoala noastră, indiferent de palier, este preponderent „informativă”. Ea nu se îngrijeşte de „maturitatea de judecată” a celui pe care îl şcoleşte.

    • Domnule Munteanu,

      Multumesc pentru mesaj. Eu nu am vorbit in articol despre « modele », ci despre o schimbare importanta a « reperelor » universitatii romanesti, comparativ cu ceea ce se intampla cu 40 de ani in urma. Pentru mine aceasta face referire la orientare, sens de evolutie.

      Simptomele despre care vorbiti in mesajul dvs. trimit la o maladie care exista si in Occident. Cel putin in cele doua exemple pe care le dau, solutiile de tratament sunt diferite de cele care se formuleaza in Romania.

      Am introdus referinte la evenimente academice occidentale nu pentru a le da ca model. Daca ar fi fost sa o fac, le-as fi descris cu propriile cuvinte. Nu propun aici un schimb de bune practici.

      Am procedat, e drept, intr-o maniera usor abrupta si neobisnuita pentru publicul romanesc (ce asteapta mai mult judecati de valoare decat cadre de gandire, pe care sa le modifice cum si cat vrea pentru a-si formula propriile judecati) pentru a incita la un contact direct cu alte moduri de a vedea si gandi aceleasi probleme si intrebari. Cat preia si utilizeaza fiecare, il priveste. Important este sa se stie si sa se inteleaga ca pentru aceeasi problema dura (si, as zice, nemiloasa cu universitatile ) exista solutii diferite. Daca multe dintre universitatile occidentale cu care ne-ar placea sa ne comparam, nu si-au incrucisat bratele in fata acestui business, de ce noi ar trebui sa-l acceptam ca fiind „as usual” ?

      In societatea din ce in ce mai globalizata in care ne gasim, forta nu vine din lamentare, nostalgia idealului pierdut sau alte lucruri de acest gen, ci vine din modul in care universitatile vor sti sa se adune impreuna in jurul unor valori, asa cum au facut-o dintotdeauna (cuvintele rectorului genevez din 1971 stau marturie).

      In momentul acesta cred ca universitatile romanesti ar trebui sa decida spre ce reper de « universitate de afara » se indreapta, cu cine se insotesc, in ce retea de valori academice intra. Caci nu e sigur nimic. Cand vor in « top », dar daca le spui, « uite cum gandesc cei care sunt in top », parca n-ar mai vrea asta. Si atunci nu e legitim sa intreb « ce vreti de fapt ? »

  4. Poate am fost prea ..ermetic în exprimare.

    Din puținele mele experiențe constat că manifestarea „crizei” din educație îmbracă două forme. O formă externă datorată deficitului de resurse financiare şi legitimizării. O criză internă, datorată organizării.

    Modelul „clasic” al universității şi-a cam trăit viaţa. Cam ca orice lucru, şi acesta are propriul său ciclu de viața. (Anul trecut aflam că Universitatea Yale este foarte mândră când jumătate din absolvenții săi se angajează! În vară citeam că „Many American universities are in financial trouble”despre http://www.economist.com/node/21559936)

    Învățământul superior trebuie să ajute publicul să aprecieze modul în care se creează, rafinează și aplică cunoștințele precum și modul în care aceste cunoștințe conduc la soluții specifice și pragmatice la problemele sociale si economice actuale. Acesta ar fi idealul.

    Cum am ajuns noi la ceea ce suntem astăzi? Cultura este miezul problemei!
    Noi, ca societate, am transformat diploma de licență într-un bilet pentru un loc de muncă. Am transformat-o mai mult formal, pentru că nu știm cum arată „mijlocul de transport” către acel loc de muncă.

    Universitățile au adoptat o etică identică cu cea din mediul economic: „client based”. Şi astfel, așteptările și standardele unei educații riguroasă au fost înlocuite de „formarea profesională”, „competențe transversale”, „competențe cognitive” etc….Predarea şi învățarea s-au „devalorizat”. Accentul este pus acum pe „numere” şi „ierarhii”. Uităm că „învățarea” a fost şi este piatra de temelie în luarea deciziilor….

    Modelul „universității de afară” se schimbă şi el. Este în firea lucrurilor să se întâmple aşa. Depinde doar de noi „ce vedem”, „cât de adânc”, „ce înţelegem” şi „cum aplicăm”.

    • Multumesc mult, d-le Munteanu. Asemenea ganduri si intrebari trebuie sa ni le punem impreuna si sa vedem ce facem si incotro mergem. S-a gresit si se greseste enorm in materie de politica universitara in Romania. Iar din pacate, contextul mondial si european nu ne ajuta prea mult, ba chiar ne impinge si mai mult pe marginea prapastiei. De aceea spun ca e nevoie sa ne alegem cu grija directiile in care privim si cu cine si de ce ne insotim.

      Ma bucur mult ca mentionati problemele financiare cu care se confrunta universitatile americane. Vreau sa mai adaug si ca, dupa stirea mea, exista in spatiul american un discurs foarte critic la adresa modelului antreprenorial de universitate. Un exemplu ce-mi vine in minte acum (nu e singurul, va asigur) este cel al cartii lui Robert Birnbaum – Management Fads in Higher Education: Where They Come From, What They Do, Why They Fail »

      De ce nu se discuta in Romania despre aceste lucruri deschis, cu sinceritate ? Oare pentru ca sunt eu departe am impresia ca oamenii sunt lasati sa creada, ca in comunism, ca nu e decat o singura cale pe care trebuie sa mergem ?

        • M-am uitat pe blogul acesta si am gasit cateva lucruri interesante, care pot fi utilizate de un public mai larg, nu doar de studenti.

          Am totusi o nedumerire. Daca veni vorba de discutii, de ce se discuta oare aproape in exclusivitate in limba engleza ?

      • „De ce nu se discuta in Romania despre aceste lucruri deschis, cu sinceritate ?”

        Cred că se discută deschis, dar se generalizează foarte uşor şi se promovează doar subiectele „sexy”.
        Se porneşte de la X cazuri de nepotism din Universitatea Z, Y cazuri de impostură la Universitatea W sau cazul de „abuz sexual”…În lipsa unui inventar exact îmi este greu să cred (nu spun că nu ar fi chiar posibil) că aceasta este starea de normalitate din întregul sistem universitar românesc. Dacă este aşa…suntem fără de speranţe.

        O altă cauză cred că rezidă în modul în care am ajuns să reacţionăm în ultimul timp: căutăm să rezolvăm efectele negative ale unor decizii fără a merge la cauza problemelor. Supravieţuim pentru că nu există nici o viziune….Şi judecăm doar în „alb” sau „negru”. „Umanişti” versus „exacţi”…

        Nu am încă o explicaţie a faptului că mereu suntem în urma vremurilor. Copiem fără să adaptăm modele care funcţionează sau au funcţionat „acolo” pe cu totul alte fundamente. Pe deasupra mai suntem şi lipsiţi de bravură: nu avem curajul de a recunoaşte atunci când greşim. Căutăm vinovaţi pe la alte case. Întotdeauna „alţii”, niciodată „noi”.

        Învăţământul primar şi liceal au impact direct asupra întregii populaţii. Învăţământul superior are impact direct doar asupra unui segment al populaţiei. Indirect şi pe termen lung este afectată întreaga societate. Spus altfel, la 18 ani, „adultul” ar trebui să fie: suficient de informat pentru a putea lua decizii singur; suficient de pregătit „tehnic” pentru a-şi asigura „singur pâinea”.
        Dacă ar fi suficient de informat ar avea puterea să influenţeze „modelul” universitar. Dacă ar avea încă active „capacitatea de interogare”, „creativitatea”, „responsabilitatea personală” ar putea ….reproiecta din exterior „modelul”.

        Cu riscul de a fi interpretat greşit, întreb: prin ce concurează între ele universităţile? Prin „cifre”: dotări, servicii și cantitatea de cercetare.

        • Raspund doar la ultima dvs. intrebare. Daca aveti timp (sau descarcati pe propriul calculator si vizionati cand aveti timp), urmariti cele peste 2 ore de discutii cu privire la U-map. Veti avea raspunsuri mult mai documentate decat pot eu sa o fac exact la aceste intrebari ale dvs.

          • Stiu despre U map….l- am adus in discutie cind s-a pornit proiectul cu clasificarea universitatilor romanesti…..o idee buna, aplicata pe ici corect si pe colo pe baza de interese…Dupa publicarea ierarhizarii autohtone am inteles si de ce nu s-a mers pe abordarea U map…..

            • Aici este problema, la cei care iau decizii in politica universitara romaneasca, indiferent de culoare si interese.

              Procedand astfel se rateaza un start important care e acum pentru toti. Peste 20 de ani va trebui sa intram in forme gata facute, care sigur nu ne vor conveni. Acum am putea sa facem parte din procesul de fabricare a acestor forme, le-am putea adauga ceea ce avem noi nevoie. Si asa ni le-am putea insusi fara sa avem sentimentul ca ni se impun. Este ceea ce se numeste „schimbare organica” in invatamantul superior.

  5. / Cum in Romania, mitul “tarii de afara” a entuziasmat si contiuna sa inflacareze spatiul public, nu ar fi exclus sa auzim pe cineva in curand cum striga “vrem o universitate ca afara” (1).
    Inainte ca ideea aceasta neghioaba sa-si faca loc pe vreo pancarta as dori sa va asigur ca universitatile romanesti au fost intotdeauna “ca afara” ( 2 ) . /

    Pentru faptul ca la ( 1) vorbiti de un mit exista circumstante , chiar daca socotiti aceasta idee drept „neghioaba”. In schimb, pentru faptul ca la ( 2 ) socotiti ca ” universitatile noastre au fost intotdeauna ca afara „( ?! ) nu cred ca exista circumstante. In anul 1973 cand eram in ultimul an de liceu teoretic, Televiziunea Romana de atunci a anuntat la stiri ca decanul Facultatii de Drept din Bucuresti a fost arestat pentru ca a masluit 70 ( !!!) de teze de licenta contra bani, damigene cu tuica etc., fapt descoperit de orice cetatatean care a vazut listele de admitere de atunci, unde unele nume erau notate la inceput cu nota 10 si catre final cu nota 2 ( de catre aceeasi secretara probabil) pe listele afisate oficial si care nu au mai putut fi retrase…..Probabil ca afara era la fel . Mai aproape de zilele noastre , presa scria odata de vreo 30.000 de diplome universitare …false ! Sincer, ma indoiesc de faptul ca nu ati cunoaste aceste informatii care sunt inca disponibile ( cine doreste sa le afle nu trebuie decat sa tasteze pe Internet sintagma „diplome false”) .
    In sfarsit, nimeni nu neaga valoarea unor studenti si profesori romani, si nu putini, care ne fac cinste la cele mai mari universitati „din afara” , cum spuneti dvs. Dar , ca sa fim totusi realisti , cate universitati de la noi sunt reprezentate onorabil in top 500 de exemplu ? Despre calitatea profesionala si umana a unor ministri acuzati de plagiat trebuie sa tacem cum spunea un filozof englez , dar daca vreti sa vedeti totusi adevarata diferenta ( pe care dvs o negati ) intre sistemul nostru de invatamant si al altora , va sugerez o vizita la ….subsolul Ministerului Educatiei si Invatamantului ( acolo unde se afla arhiva ). Veti vedea si cine am fost, si cine suntem, si cine vom fi pentru multi ani de aici incolo…

    • Multumesc pentru mesajul dvs. Voi incerca sa va raspund direct si succint.

      Exista circumstante, fireste, sa se strige asemenea lucruri. Ca sa ma exprim prozaic, plecarea si visul de plecare au devenit unul din « sporturile » nationale cele mai ravnite astazi. Exista circumstante si pentru a considera ca « universitatile noastre au fost intotdeauna ca afara » e o idee neghioaba. Nu eu am inventat cuvintele fostului rector de la Universitatea din Geneva.

      Pentru anii ’70, nu am exemple sa va dau in legatura cu fenomenul coruptiei din universitati la nivel mondial. Dar sunt gata sa pariez ca daca vom cauta exemple, ca cel mentionat de dvs. le vom gasi si in Occident.
      Mai aproape de timpurile noastre, in Germania universitatii humboldtiene a fost un urias scandal legat de vreo 100 de diplome de doctorat acordate in conditii nu tocmai curate. Se plateau diferite sume pentru obtinerea tezei. S-a anchetat, s-au luat masuri.
      Exista cazuri de plagiat si la profesori din universitati occidentale. Nici aici raul nu e doar in Romania. Poate e mai mult in Romania, dar nici intr-un caz nu avem exclusivitate.

      Cand voi gasi timp, voi incerca sa ma documentez mai bine pentru un articol cu privire la coruptia din invatamantul superior din lume. Stiu ca exista o literatura foarte interesanta in acest sens. Trebuie sa o parcurg insa.

      Problema acelui top 500 ne indeparteaza mai mult decat sa ne apropie de ceea ce trebuie sa facem in viitor in materie de politica universitara. Daca sunteti interesat sa aveti mai multe argumente, incercati sa ascultati discutiile care au avut loc astazi la Copenhaga cu privire la U-map (legatura in articol ; acces la video pe baza de conectare ; toate datele la pagina indicata).
      Conceptul de clasament multi-utilizatori dezvoltat de europeni are la baza critica indreptata impotriva unor clasamente hierarhizante. Exista scenarii mondiale ale dezvoltarii universitatilor. Veti vedea ca in unul din ele se preconizeaza ca in viitor nu va fi nevoie decat de vreo 50 de universitati de cercetare intensa si foarte bine dotate in acest sens. Ce facem cu celelalte ? Cum le ajutam sa se orienteze ? Veti avea raspunsuri in acest video, care dureaza peste 2 ore, dar merita ascultat, fie si pe sarite.

      Cat de mult mi-as dori sa rasfoiesc arhiva de care vorbiti, dar trebuie sa-mi castig existenta rasfoind alte arhive. Ma intreb insa, cine ii opreste pe doctoranzii romani sa aleaga subiecte de teza care sa presupuna printre altele si explorarea arhivelor la care va referiti ? As sprijini cu mult drag (in special sprijin metodologic, pentru ca asta lipseste mult in Romania, in materie de stiinte sociale, dupa stirea mea) pe oricine ar vrea sa inceapa o teza in domeniul invatamantului superior.

      Stiu ca perspectiva mea asupra acestor probleme e una externa si poate fi destul de diferita de una interna, a cuiva care e inauntrul sistemului. Am decis insa ca e bine s-o exprim in spatiul public romanesc gandindu-ma ca ar putea folosi cuiva. Nu cred ca detin monopolul adevarului. Privind insa dinspre locul unde ma aflu spre universitatile romanesti, sunt insa absolut convinsa ca pentru multi ani de aici incolo acestea vor fi exact ceea ce vor ele sa fie. Nici mai mult, nici mai putin. Daca vor fi acolo unde vor fi peste 20 de ani, aceasta li se va datora in exclusivitate pentru ca in loc sa actioneze strategic, s-au complacut in lamentari si profituri de moment.

  6. Stimata doamna Gorga, nu stiu de ce Europa este inca in urma Americii, cand vine vorba de Universitatile secolului 21 !! In era digitala, universitatea , asa cum o stim, va suferi transformari uriase. Acum in USA exista programe ambitioase care sa inroleze studenti „free” on line , in cele mai avansate clase din cele mai prestigioase universitati americane. Astfel, oameni de oriunde pe glob vor putea accesa ” for free’ cele mai avansate clase din lume !! Este adevarat ca va exista un certificat ca au absolvit aceste cursuri care, va costa foarte putin , dar care, va cantari greu in CV-ul ” absolventilor ” on line. Deja, doua „Universitati ” on line au inrolat 1000 000 de studenti din toata lumea . Universitatile bazate in Silicon Valley Udacity si Coursera functioneaza pentru stiinte si tehnologie. Nu va trece mult ,si modelul acestor universitati pionier din secolul 21 va fi universal !! Cred ca era Universitatilor cu trecut medieval va fi luat de aceste universitati bazate pe tehnologia digitala bineinteles, daca si cele traditionale nu vor evolua.

    • E interesanta perspectiva dvs. si ma bucur ca o aduceti in discutie. Sunt mai multe lucruri de spus aici.

      Ati imprumutat bine retorica americana, vorbind de „universitati pionier din secolul 21” pentru a descrie de fapt noile mecanisme prin care se formuleaza si se exprima puterea americana la vremea globalizarii. Asa-numitelor strategii de tip „hard power”, de natura economica si militara li se adauga intr-o maniera tot mai sistematica si vizibila strategiile de tip „soft power”, exprimate in primul rand prin educatie. Aceste din urma strategii au existat dintotdeauna (printre altele, anchetele internationale precum PISA isi au originea intr-un astfel de rationament; de asemenea programele de burse oferite de universitati americane prestigioase elitelor stiintifice din diferite tari in curs de dezvoltare). Ceea ce se intampla acum, exprimandu-se, cum spuneti, prin inrolari masive de studenti la universitati americane in programe on-line, re-asaza balanta, in termeni strategigi, intre „hard” si „soft power”, parand sa dea prioritate acest al doilea tip.

      Este foarte important de inteles ca invatamantul superior, educatia in general, e un instrument folosit de mai marii lumii pentru a-si afirma si extinde puterea. Cum sa controlezi mai bine lumea daca nu asigurandu-te ca, prin educatie, ai pus ceea ce trebuie in mintea si valorile celor care iau decizii intr-un colt ori altul al pamantului ?

      Acum, in ce masura Europa este sau nu in urma, trebuie analizat. Prin intarirea regionalismului european la nivel de invatamant superior, Europa a anticipat de fapt modificarea strategiilor americane in materie de globalizare. Procesul Bologna de aici a aparut.

      Reactiile la clasamentele ierarhizante ale universitatilor, pretuite de americani exprimate prin U-map, de exemplu, arata din nou ca se da inca o lupta intre aceste doua, sa-i zicem, mega modele in materie de invatamant superior.

      Si mai e un lucru: nu stim in ce masura strategia universitatilor americane de inrolare in masa a studentilor de pretutindeni va da roade. Nu credeti ca prin cresterea numarului diplomelor obtinute prin programe online se atrage nu doar prestigiu mondial, ci si o scadere a valorii pe piata (mondiala) a acestora ?

      Eu as spune mai curand ca in momentul de fata Europa nu e in urma. Ea se organizeaza si va raspunde cu siguranta in curand asa cum ii e obiceiul, lansand noi provocari Statelor Unite. Clasamentul universitatilor despre care s-a vorbit la Copenhaga este o parte importanta (nu singura) a acestui proces.

      • Doamna Gorga, sant perfect constient de asertiunea dumneavoastra, refereitoare la interesele oligarhiei in cea ce priveste educatia. Din experienta personala , pot sa va spun ca, este foarte adevarat ca, in domeniul stiintelor economice si politice, influenta corporatista in universitati a facut ca sa fie eliminate, din curriculum, celelalte curente in stiinta economica , dominant fiind numai neo-liberalismul. Mai mult , profesori de economie apartinand , de exemplu, scolii austriece de economie, sa fie marginalizati si sa nu aibe posibilitatea de a predea la universitati ” ivy league „.
        Universitatile on line, absolut free , pentru toti locuitorii planetei au aparut in Sillicon Valley ca urmare a eforturilor unor anteprenori care , si-au dat seama de enormul impact pe care disponibilizarea, on line, a celor mai selecte cursuri de la cele mai bune universitati americane o poate avea asupra educatiei a sute de milioane de oameni!! Certificatul care sa ateste insusirea cursurilor online sant destinate , pe de o parte ,pentru a aduce o sursa financiara pentru aceste universitati, pe de alta parte, sa certifice competenta cursantului on line. In nici un chip, aceste certificate nu reprezinta diplomele de absolvire a universitatilor care, au furnizat cursurile. Ideea este de a ” imbunatati ” curriculum-ul cursantului atestand efortul acestora prin certificare. Bineinteles ca , un certificat de acest gen , ridica prestigiul intelectual al cursantului. Este de-a dreptul fascinant , pentru un profesor , sa constate ca la cursul domniei sale s-au inscris cateva milioane de oameni de pe tot mapamondul !!
        Sant de acord cu dumneavoastra , ca si, europenii vor institui astfel de programe la universitati , pentru a deveni parte la revolutia digitala care va democratiza , in sens absolut, educatia universitara la cel mai inalt nivel. Accesul liber la educatia universitara va ridica nivelul general al educatiei pentru public at large, cea ce , constituei una din premizele progresului si civilizatiei .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro