joi, martie 28, 2024

„Vreti sa aveti copii crescuti de experti sau de parerologi?”

Vad ca din nou se reia tema unei noi legi a educatiei. Stiind ce inseamna sa “dai o lege” de o asemenea anvergura, spun din start ca sunt sceptic ca ea va aparea. O lege, oricat de proasta ar fi ea, cel putin are un minim de claritate. Mafiotii evolueaza cel mai bine in sisteme tulburi, asa cum e situatia de acum: avem un cadru legal confuz, rezultat prin suprapunerea de legi, OUGuri samd. Fie si din acest motiv, sunt sceptic ca o lege intreaga va aparea. Totusi, cateva reflectii si putina istorie nu strica.
Sunt doua moduri de a provoca schimbarea radicala a unor sisteme mari, cum sunt sistemele de educatie si de sanatate:

  • schimbare de tip „expert”, in care masurile sunt decise in urma unui diagnostic precis si pe baza unor cunostinte avansate in domeniu si
  • schimbare de tip „dezbatere”, in care masurile sunt decise in urma gasirii unui numitor comun acceptabil din partea actorilor din sistemul care trebuie schimbat.

Exista, desigur, si schimbarea de tip „smecherie”, in care te prefaci ca dezbati dar in final tot ceea ce s-a decis, initial, in cerc restrans, se intampla. Nu discutam varianta asta, chiar daca cea mai raspandita, pentru ca nu ajungem decat in mocirla politica cotidiana.

Schimbarea de tip „expert” presupune, in mare, ca politicul se angajeaza in fata natiunii sa faca acceptabile si sa explice masurile decise de „experti”. Acest tip de schimbare are doua mari dezavantaje:

  1. „expertii” nu au legitimitate democratica: au fost, pur si simplu desemnati si nici nu raspund in fata nimanui in caz de esec.
  2. Chiar daca „expertii” au propuneri foarte bune, daca terenul nu e favorabil, adica daca populatia nu intelege nici diagnosticul si nici utilitatea schimbarii, propunerile sunt foarte greu de aplicat, oricat ar fi de bune.

Ea are si doua mari avantaje:

  1. e, de obicei, ceea ce trebuie, cu masuri curajoase
  2. e rapida.

Un exemplu de success este reprezentat de reformele dure ale lui Gerhardt Schroder din Germania anilor 2000, reforme continuate de Merkel.

Schimbarea de tip „dezbatere” presupune, in mare, ca politicul si reprezentantii sistemului care trebuie schimbat sa fie elementele cheie pentru gasirea solutiilor. Acest tip de schimbare are trei mari dezavantaje:

  1. schimbarile radicale nu au cum sa vina din partea celor care SUNT sistemul
  2. centrii de putere ai sistemului de schimbat au parghii multiple, consolidate in timp, prin care orienteaza orice dezbatere prin locotenenti vocali si interesati, lasand impresia necunoscatorilor ca negrul e alb si albul e negru: spus direct, castiga cine urla mai tare
  3. orice astfel de schimbare este lenta.

Exista un singur avantaj: schimbarea prin „dezbatere”, atat cat este ea, nu da nastere la turbulente majore. Initiatorii ei vor avea oricand raspunsul: „nu eu am decis, asa s-a cerut”.

Nimeni nu reuseste sa sintetizeze mai bine decat Descartes, inca din 1626 situatia ingrata. El spune, in mare, urmatorul lucru: cu cat o problema e mai grea, cu atat mai putini cei care o inteleg si pot rezolva. Este asadar inutil sa asculti majoritatea atunci cand ai o problema grea, e mai intelept sa asculti minoritatea.

Sa revenim insa la educatia si sanatatea din Romania: in perioda 2007-2011 seful statului de atunci a propus doua mari schimbari de tip expert: una in educatie si una in sanatate. Comisii conduse de experti (Miclea si Vladescu) au facut diagnostice punct cu punct (care de atunci sunt zilnic confirmate si rasconfirmate de realitate in ambele domenii), in educatie a fost facut chiar si un pact national politic (evident, nerespectat) si au propus solutii pentru legi.

La educatie, pentru ca am avut un plan de modernizare fara cusur, gandit exceptional de Mircea Miclea, caruia i-am adaugat perseverenta, curaj si nervi, iar „sistemul” nu a avut cu ce sa ma agate, am reusit sa trec o lege foarte aproape de solutiile de tip expert. Toate documentele care au stat la baza acestei schimbari de tip expert, precum si textele de lege rezultate, pot fi gasite dand click aici. Astazi, dupa aproape 6 ani de incercari disperate de modificare, mafiotii din educatie (sindicatele, cartelul rectorilor plagiatori, dinozaurii universitari hraniti in comunism si hienele tinere care au supt laptele ideologiei andronesco-iliescene) inca nu au reusit sa distruga tot, dar au golit legea de esenta. Practic, dintr-o simfonie au facut o manea. Se constata insa usor ca tot ce s-a aplicat in varianta initiala a fost bun (clasa pregatitoare, invatamantul profesional dual, bacalaureatul corect, clasificarea universitatilor, razboiul antiplagiat, „Scoala Altfel”, Laserul de la Magurele, evaluarea onesta a granturilor) si ca tot ce a fost modificat a iesit prost. Un exemplu de decizie catastrofala pentru educatie este anularea in 2012 a formarii si selectiei cadrelor didactice : au satisfacut mediocritatea in loc sa incurajeze excelenta. Ganditi-va ca daca se continua avea astazi cam 40.000 de profesori formati mult mai bine, dintr-un total de aprox. 230.000. Nu era neglijabil. Calitatea si coerenta legii au fost laudate de Comisia Europeana in multiplele rapoarte de tara din 2011 pana azi. Pot spune ca sunt chiar emotionat cand ma gandesc ca gratie acestei legi un million de copii au beneficiat de clasa pregatitoare si 500.000 de copii au luat bacalaureatul pe bune si sunt mandri de diploma lor obtinuta pe merit. Si sunt satisfacut cand stiu ca am torpilat puternic fabricile de diplome universitare. Si nu o sa uit niciodata o bunica cu lacrmi in ochi care si-a dat nepotul la invatamantul profesional dual, spunandu-mi « gata, acum l-am crescut o sa aiba o meserie si un serviciu ». Ce ar fi fost firesc sa urmeze dupa momentul ianuarie 2011 si intrarea in vigoare a Legii educatiei ? Intr-o tara cu politicieni normali la cap legea ar fi fos lasata sa produca efecte 4-5 ani, dupa care s-ar fi corectat acolo unde era de corectat. Era destul de simplu de facut asta, pentru ca legea prevedea mecanisme clare de control pentru utilitatea fiecarei masuri propuse : de exemplu evaluarile de la clasa a II-a, a IV-a si a VI-a, precum si testele PISA ar fi aratat clar utilitatea sau nu a anumitor masuri (clasa pregatitoare de exemplu), angajabilitatea ar fi artata utilitatea sau nu a invatamantului dual, etc.

In sanatate nici macar nu s-a ajuns la stadiul de lege. Constatam insa ca ceea ce scria in raportul comisiei Vladescu este astazi cauza majora de moarte in spitalele din Romania. Constatam cu uimire si surpriza, caci era suficient sa citim, inca din 2009. An din care, pana azi, Romania a cheltuit miliarde de Euro din fonduri europene inutil, in loc sa le bage intr-un sistem de sanatate corect.

In concluzie, tentativa de modernizare prin reforme de tip „expert”, de sus in jos, a sanatatii nu a dus la niciun rezultat, iar in educatie a dus la rezultate foarte bune atata timp cat am aplicat ceea ce trebuia sa aplic, dar in momentul in care vectorul schimbarii nu a mai condus „sistemul”, acesta s-a reasezat, cat a putut, pe vechile baze. Este, totusi, remarcabil un fapt: nimeni nu va mai putea de acum sa spuna ca „nu se poate trece o lege moderna”. Am facut-o, deci se poate, cred ca daca mai apucam un inceput de an scolar majoritatea lucrurilor erau ireversibile. Mai mult, lucruri pentru care legea a fost injurata strasnic sunt acum acceptate si chiar apreciate. Nu e nefiresc: in bulibaseala generala caracteristica sitemelor dezariculate, fiecare si-a incropit o nisa de confort personal. Care nisa era perturbata de inevitabila punere in functiune a unui sistem functional. Cum sa fie fericiti liderii de sindicat cand, brusc, statul nu le mai baga in buzunar direct 16 milioane de Euro anual, fara sa le ceara socoteala? Sau elevii care, incercand sa copieze, erau exclusi din examen in loc sa primeasca diploma?

Intorcand foaia istoriei, presedintele Iohannis, intr-o radicala schimbare de stil, propune, cel putin in educatie, o schimbare bazata pe dezbatere (Romania Educata). Multe voci, prezentand argumentele impotriva de mai sus, spun ca nu va duce niciunde, ca discutiile sunt sterile, ca solutiile vor fi „apa de ploaie”, ca daca asteptam pana in 2018 vreo schimbare mai condamnam cateva generatii (e adevarat, din 2011 pana in 2018 vor fi trecut, totusi, 7 ani…), si multe alte argumente. Exista intrebarea, legitima si pertinenta, a directiei: orice dezbatere porneste de la o stare de fapt. Cu ce e aceasta diferita de cea din diagnosticul pus in 2007, cand s-a semnat pactul? Este acel diagnostic insusit? Au fost solutiile gresite? Pe ce date ne bazam cand afirmam ceva?

Detasat de pareri politice, incerc sa observ fenomenul obiectiv, chiar daca, prin natura mea de om de stiinta, vad in demersul de tip expert multiple avantaje, logica interna fiind cel mai important. Din punct de vedere macro cred ca schimbarile de stil sunt utile. Fie si pentru a da poporului posibilitatea sa vada si sa experimenteze alternativa. Desigur, inertia e mare, iar acest proces va lua timp, dar pana la urma, nu e vorba aici despre copiii lui, ai poporului, nu numai despre copiii celor care inteleg si vor o schimbare rapida?

In mod evident poporul, bine sau prost informat (asta conteaza mai putin) e iritat de schimbarile de tip expert, si, ca o contra-reactie, isi aduce la putere calaii, asa cum a fost cazul in 2012. Desigur, incetul cu incetul, isi da seama de justetea schimbarilor de tip expert: nimeni nu ar mai indrazni azi sa scoata camerele de luat vederi de la bac, nici sa desfiinteze clasa pregatitoare sau invatamantul profesional. Iar in sanatate, cine ar pretinde azi ca nu avem o problema cu infectiile nozocomiale ar fi luat cu pietre. La o recenta, excelenta, intalnire cu diaspora stiintifica, nu am putut sa nu observ, spre uimirea asistentei, ca, practic, fiecare propunere facuta acolo se regasea deja, eficient operationalizata, in Legea educatiei 1/2011. Ba mai si descopera, lumea buna a stiintei, ca nu „cadrul legal” a fost inadecvat pentru pedepsirea plagiatorilor, ci neaplicarea lui; adica tot oamenii alesi de el, popor.

Constat ca acum, pe langa acest demers prezidential de consultare, se suprapune o anumita vointa a executivului de a « da » o noua lege a educatiei. Sigur, semnalul politic al premierului de colaborare cu presedintele are o incarcatura aparte in razboiul de uzura intre Grindeanu si Dragnea pentru puterea in PSD, dar dincolo de aceste ridicole « ciomageli din spatele blocului » exista grave motive de ingrijorare. Ministrul educatiei (pe care il cunosc putin, dar nu il cred de rea-credinta) probabil din nestiinta, vine cu niste idei « din burta ». Efectul toxic al acestor decizii il poate masura orice persoana dotata cu un minim de bun simt. Mircea Miclea face un exceptional inventar aici.

In concluzie, chiar daca cred 100% atat in justetea masurilor pe care le-am luat sau preconizat prin Legea 1/2011, chiar daca nu ma dezic nicio clipa de metoda pe care am aplicat-o, de confruntare nemiloasa a mafiilor din educatie, eficient regrupate dupa mai 2012, chiar daca omeneste vorbind, nu pot sa nu am amaraciunea de a fi fost mult prea singur, iar acum sa aud vaicarelile multora care imi spun „ce pacat ca nu ne-am dat seama atunci”, nu cred ca trebuie boicotata sau aruncata in derizoriu „metoda dezbaterilor”. Trebuie vigilenta maxima fata de mafiotii sistemului enumerati mai sus, fata de prostie si fata de nestiinta. Va iesi ce va iesi, dar cel putin va fi acceptat. Bun, prost, cum se va putea, dar macar „lumea” va fi linistita. Poate needucata si linistita, poate educata si linistita. Va iesi exact asa cum vrea poporul. Ar fi pacat, totusi, ca poporului sa nu i se spuna si despre ce a fost facut in trecut. Documentul de aici e un bun inceput. Nu stiu finalul, sunt insa sigur ca daca am fi dus pana la capat aplicarea Legii 1/2011 lumea ar fi fost mult mai educata, iar azi ar fi fost si linistita; cred ca e important sa intelegi cand se incheie o etapa (epoca?) si cand incepe alta. Si sa ai linistea ca in epoca in care te-ai implicat ai facut ce ai putut mai bine, si ca ai dat tot. Iar celor, multi, care imi scriu tot mai des in ultima vreme, rugandu-ma sa duc lupta in numele lor, le spun, la modul cel mai serios: dezbateti, acum e vremea implicarii voastre, si vedeti daca razbiti.

Distribuie acest articol

39 COMENTARII

  1. Experții sunt în ministere și profesori universitari? Primii se vede ce experți sunt – depășiți total de lumea de azi – ceilalți, profesorii, moderatori de învățământ sa scoată numai alți profesori universitari.

    Vremuri tulburi = PSD nu e în stare sa facă o lege a educației, mai ales după realizările de excepție ale tovarășii Ecaterina Andronescu? Sau am înțeles eu greșit mesajul de 3 pagini ….

  2. Părerologii au învins de mult. Ce altceva se putea într-o țară în care mii de oameni aflați undeva în jurul pragului alfabetizării au titluri valide de doctor?! România, ce nu are nici o universitate între primele 500, ale lumii produce peste 4000 de doctori pe an după ce între 1900 si 1990 se acordaseră un total de vreo 1000 de titluri de dctor cu Elena Ceaușescu cu tot :P

    Nația a ales cu entuziasm acum 3 luni cel mai fetid și mai hidos parlament de la Marea Adunare Națională înoace. Asta după ce acum 4 ani ales cel mai fetid și mai hidos parlament de până atunci. Astea sunt faptele. Justiție, educație și sănătate vor fi făcute toate franjuri în mod expeditiv. Nu-i vorbă că toate 3 sunt oricum deja muribunde…Procesul accelerat de mexicanizare al României merge de râgâie…

    Altă întrebare?! :P

    • Nu are nici o treaba parlamentul cu legea educatiei. Cum nu are de fapt cu nici o lege. Partidele propun legea, guvernul o face si Parlamentul doar o voteaza.

      Mexicul a mers cum a mers pentru ca nu avea nici o forta exterioara pe capul sau, NAFTA merge indiferent de cine e la putere in Mexic.

      Romania, ca stat mebru al UE, are niste conditii de indeplinit, inclusiv privind deficitul bugetar.

      Exista un pericol, deocamdata mocnit, ca Romania sa iasa din UE. E un pericol greu de acceptat si greu de analizat.

      ===

      Partea proasta e ca foarte multi dintre cei care ar putea schimba educatia in ROmania prefera sa plece in alte state membre ale UE tocmai pentru ca e mai usor.

      • Epocal! Parlamentul votează guvernul, votează si amendează legile dar nu are nici o responsabilitate :P . Mai aveti si altele?! :D

        Puteți de asemenea sa-mi spuneți cum anume poate fi România exclusă din UE?!

        • Revin totusi cu o explicatie, nu mai am la dispozitie prea mult timp pentru comentat.

          ====

          Parlamentul nu elaboreaza nici o lege. Exista desigur institutia initiativei legislative parlamentare (adica a unei propuneri de lege elborate de unul sau mai multi membri ai Parlamentului, dar aceasta vartianta constitutioinala este foarte rar folosita).

          Guvernul este cel care elaboreaza legea. Odata ajunsa in Parlament, ea se discuta in comisii si apoi in plenul camerelor, pe rand (care camera e sesizata prima scrie in Constitutie).

          Legea poate fi amendata, dar guvernul prezent la discutarea amendamentelor poate sa spuna ca e de acord cu amendamentul sau nu. Evident ca amendamentele venite din partea opozitiei sunt respinse in primul rand de guvern. Este normal asa, orice ar spune unii – dar despre asta nu vorbesc acum.

          In Comisii si in plenul camerei respective reprezentatii partidelor nu propun de obicei amendamente cum le tuna lor, ci cum le spune partidul fiecaruia. Sigur sunt si exceptii, din diferite cauze, dar nu vorbesc despre ele acum.

          Din cele descrise – procedura e cea din Constitutie, nu am inventat-o eu – rezulta foarte clar ca in fapt, de fapt (:-) ) partidele politice sunt cele care decid asupra legii iar Parlamentul este forul in care aceasta decizie capata o consfintire formala.

          ===

          Numirea guvernului decurge cam in acelasi mod in care se aproba legile, adica partidul care detine majoritatea in parlament numeste un candidat la premier. Acest lucru nu inseamna ca parlamentul il numeste, ci doar ca dreptul de a numi un candidat s-a nascut din faptul ca un partid are majoritatea in parlament!

          Urmeaza procedura cred deja arhicunoscuta de nominalizare de catre Presedinte, formarea guvernului si apoi trimiterea sa in Parlament.

          Acum, in Comisii sunt audiati membrii propusi pentru Guvern. Evident, pe acestia partidul i-a propus, nicidecum Parlamentul. In comisie, partidul (sau coalitia, dupa caz), are o majoritate suficienta pentru a apoba candidatul respectiv. Evident, membrii comisiei in cauza voteaza cum le cere partidul lor, nu decid ei de capul lor daca sa voteze sau nu un anume candidat. De regula, partidul care a castigat isi instruieste parlamentarii sa voteze candidatul respectiv si iarasi de regula parlamentarii asa si fac.

          Exista si exceptii (foarte rare) cand candidatul nu poate fi votat de membrii propriului partid, din motive de incompetenta atat de evidenta, incat chiar nu se poate (se cunosc cazuri).

          Si aici la numirea guvernului, prin urmare, cel care decide este partidul politic, nicidecum parlamentul. E clar (sper) din cele descrise ca decizia nu este la membrii parlamentului, ci la partidul care a castigat alegerile.

          ===

          A incerca sa determini membrii parlamentului sa voteze intr-un anumit fel, prin presiune publica de exemplu, este o iluzie. Cel care decide este partidul politic respectiv (cel la guvernare, ca nu prea vad sensul sa protestezi fata de partidul de opozitie, desi cumva se si mai intampla, dar asta e alta discutie).

          In urma unei presiuni (sa spunem publica, de dragul exemplului), partidul de la guvernare (de regula cel care a castigat majoritatea in alegeri, dar nu e intotdeauna asa) isi instruieste parlamentarii sa schimbe intr-un anumit mod legea criticata.

          Asta se face fie prin depunerea unui proiect de lege de catre guvern, fie prin ordonanta (pe care apoi parlamentul o aproba, sau nu) fie prin initiativa legislativa (a unui membru al parlamentului din coalitia la guvernare). Dar, nici in acest caz parlamentarul respectiv nu face ce doreste, nu el a fost supus presiunii publice, ci partidul sau.

          Din nou, cel care decide este partidul politic, nicidecum Parlamentul.

          ==

          Sintetic, Parlamentul nu are o putere de decizie de sine statatoare (adica in afara partidelor politice), el este un for in care partidele isi formalizeaza decizia. Decizia lor, a partidelor.

          • OK. Ceea ce spuneti dumneavoastra se rezuuma la: „Cum parlamentul e compus din partide politice inseamna ca nici alegatorii nu sunt responsabili pentru imbecili pe care-i trimit acolo si nici parlamentarii ce voteaza legi strambe sau aiurea nu sunt la randul lor responsabili pentru ceea ce voteaza. La fel cum nici parlamentarii si nici alegatorii nu sunt responsabili pentru zgubilitcii exotici ce ajung in fruntea sau componenta guvernului care e responabili pentru majoritatea legislatiei.” Vorba cronicarului: „se sparie gandul!” :P

            Dumneavoastra ati fost cumva in echipa de soc a lu’ dottore Ponta?! Ca numai pe asta l-am mai vazut chiraind cu atata talent povestea cu: „Dom’le eu nu stiu! Nu-i treaba mea, nu-i vina mea. Parlamentru’ e de vina!” sau „Ministrul de resort e de vina! De unde sa stiu eu ca-i tampit!?” Iar in final varianta sigura in orice situatie: „Basescu, e de vina!!!” :P

            In limba engleza exista pentru astfel de sclipiri de geniu extrase cu mari sacrificii din putul gandirii expresia colorata (sper sa nu ma taie cenzura :D ) : „Bran fart”. Mare pacat ca n-o avem si-n Limba Romana… :D

            P.S.: Asa ca sa mai luminez si eu un pic. Cum e treaba cu partidele astea?! Cad ele asa din ceruri sa binecuvanteze pamantul pe care au cazut?! :D :D :D

        • Vorbim despre retragerea voluntara din UE.

          Se face trimitere la TUE.

          Potrivit art. 50 alin. 1 T.U.E., ”orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune”.

          In continuare, celelate aliniate ale art. 50 T.U.E. prevăd formalitățile ce trebuie îndeplinite în vederea retragerii.

          Nu copiez aici toate articolele relevante, TUE se gaseste pe net in toate limbile oficiale ale UE si suspectez ca e si in alte limbi :-).

          Exista si posibilitatea excluderii, dar nu despre asta vorbeam.

          • Mda, aici ne daruiti cu gnerozitate un alt exemplu de logica din asta fara cusur de-i tiuie omului urechile : Deci Romania nu poate face ce vrea pentru ca e in UE. Iar la intrebarea, bun dar cum poate fi data afara daca chiar isi baga picioarele in orice constrangeri venite de la UE (ce alta modalitate de coercitie exista?!) ? Imi raspundeti senin ca tara ar putea parasi de buna voie UE… :P Pai de ce s-o paraseasca?! N-ati auzit de vorba aia brutala cu: „Cainele nu pleaca de la usa macelariei” . Romania e beneficiar net al apartenentei la UE de ce ar pleca?!?! Si daca nu pleaca de bunavoie cum o poate UE forta sa nu se mexicanizeze/teleromanizeze?! :P :P :P

            P.S. Dupa cate stiu eu nu exista posibilitatea excluderii. Si tocmai ca exact despre asta vorbeam :P

  3. Eu as vrea invatamant privat. controlat de parinti si nu dirijat de asa zisii „experti”.
    Am mai avut „macromanagement” pe vremea comunismului si a fost un esec, nu trebuie sa reinviem acum aceasta dictatura a controlului managerial.

    • Exact. Am propus si eu acest sistem, in care invatamantul privat trebuie sa ramana sub control privat.

      Asa cum e acum, invatamantul privat nu e deloc autonom. Are aceasi programa si aceleasi conditii de angajare a cadrelor didactice ca si cel de stat. Si acelasai sistem de pseudocontrol prin inspectoarate ca si cel de stat. Si acelasi sistem de non-raspundere fata de parinti ca si cel de stat.

      Numai ca o astfle de solutie trebuiie sa fie partea a unei solutii mai cujprinzatoare, care sa vizeze diversificarea optiunilor de scolarizare si responsabilizarea acestora.

      • Înțeleg că în spiritul capitalismului se urmărește limitarea intervenției guvernamentale și responsabilizarea cetățenilor, astfel încât să se ajute fiecare pe el însuși și să nu aștepte „pomană” de la stat. Dar nu văd cum un sistem privat de învățământ ar fi de dorit în detrimentul unuia public.

        Adică nu s-ar accentua și mai tare stratificarea socială? Bogătașii și-ar înscrie copiii la cele mai bune școli, cei mai neînstăriți nu și-ar permite, prin urmare cei din urmă ar porni cu un imens handicap în cursa pentru reușita în viață. Ca să nu mai pun la socoteală câți copii supradotați, dar fără posibilități financiare, s-ar irosi în școli de slabă calitate neavând acces la cele scumpe și care le-ar putea valorifica talentul cu adevărat.

        Vă rog să nu mă numiți socialist, chiar nu sunt, aștept păreri argumentate.

        • Pai, din chiar postarea Dvs. la care raspund acum reiese viziunea socialista, ce argumente sa mai aduc… Cititi si Dvs. ce inseamna socialism, comunism, obiectvul de egalizare etc.

          Chiar si asa insa, faptul ca invatamntul privat este cu plata directa, nu inseamna ca invatamntul de stat e gratis. Cineva tot il plateste si pe cel „gratuit”, anume noi toti. In treacat amintesc optiunea voucherelor. Si mai sunt alte nenumarate metode prin care impactul negativ pe care il amintiti se atenueaza.

          Nu am spus ca trebuie un sistem de invatamant privat „in detrimentul celui public”, nu stiu de unde ati scos asta.

  4. Nu stiu cine sunt parerologii dar sistemul mafiot de stat in domeniul educatiei e varza. Din cauza ca am fost ‘educat/a’ de niste tirani la materiile istorie si literatura, eu nu voi mai munci o zi in viata mea ca sa nu platesc nici o taxa. Mai bine de atat, le recomand tuturor tinerilor sa nu munceasca nimic si sa distrugem acest sistem de stanga socialist.

    Am uitat de copii, nu ii am si nu ii voi avea, pentru ca aveti un sistem de pensii distrus si va place sa tineti oamenii in suferinta.

    Acest mesaj nu se adreseaza autorului, ci acelor tirani care se bat pentru osul care a mai ramas. A cui os ? O a vedeti.

  5. Exista in orice tara un asa-zis deep state, o comunitate de cetateni ce lucreaza in aparatul de stat indiferent de guvernare si care au adesea functii-cheie. Acesti cetateni se coaguleaza in asociatii si ONG-uri si participa la dezbateri in acest cadru. Sunt cetatenii care au puterea de a decide politica unui stat pe anumite directii.
    Membrii Academiei Romane sunt o elita a acestui deep state.

    Din pacate, vremurile tulburi prin care trecem au dus in functii de decizie politica oameni de foarte proasta calitate, votati de noi (sau de lipsa noastra de la vot). Politicieni care se trateaza la spitale din stainatate nu-si vor bate niciodata capul cu spitalele din Romania. Politicienii care isi trimit copiii la scoli din afara nu vor dori niciodata sa repare in vreun fel sistemul scolar din Romania. Un politician care circula cu gipan cumparat de stat si cu coloana oficiala ce-i face loc prin trafic nu va depune niciodata efort pentru a repara problemele de trafic din Bucuresti sau drumurile proaste din Romania.

    Partidul care este acum la putere este votat in majoritate de pensionari si de oameni care sunt perdantii economiei concurentiale. Ce ar avea PSD de castigat dintr-un sistem de educatie mai bun? Si-ar sapa singur groapa!

  6. Cel mai important cuvint al secolului ar trebui sa fie reforma, inca din vechimi, toata lumea vrea reforma, inca de la Martin Luther, Schröder si-a rupt chiar gitul cu Agenda 2010 (nota, vad ca aici e un exemplu bun).
    Si Trump vrea reforme si Erdogan.. c-or fi expert sau nu, nu conteaza, important e sa fie reforma, adica sa se revizuiasca primesc, dar altfel nu.

  7. De ce pentru a fi democratie trebuie sa existe partide politice?

    De ce partidele politice trebuie sa difere intre ele prin ideologia (doctrina) adoptata, pentru ca democratia sa existe?

    Simplu, pentru ca partidele politice propun solutii diferite la problemele sociale, bazate pe doctrinele ce sunt diferite.

    Acest mecanism simplu noi vrem sa il evitam. Vrem sa avem o democratie cu mai multe aprtide care nu se deosebesc intre ele doctrinar si o conducere a societatii administrativa, prin guvern, care sa nu aiba nici o legatura cu vreo doctrina.

    ===

    Am vazut ca nu merge. O astfel de orientare duce in timp la anihilarea politicii, prin steregerea deosebirilor dintre partide si elimianrea agendei pozitive. Ori, fara a avea cum sa judece comparativ solutii politice diferite, pe buna dreptate, alegatorul ajunge la concluzia ca „toate partidele sunt la fel”. Apoi, pe baza acestei concluzii, coroborate cu ideea ca oricum „nu se simte reprezentat”, alegatorul nu se mai prezinta la vot.

    Mecanismul merge mai deparete: partdul aflat la putere stie bine ca poate face ce doreste, pentru ca exact portiunea aceea din alegatori care judeca nu se va prezenta la vot. Iar alegatorii sai pot fi capturati usor.

    Rezultatul este ca se rupe legatura dintre electorat si partidele politice.

    ====

    Solutiile tip „expert” sunt caracteristice fascismul sau comunismului, pentru numai aceste doua sisteme nu au partide politice diferite, ci se bazeaza pe un singur partid – in primu lcaz cel care exprima unitatea fascista a statului, sindicatelor, corporatiilor si cetatenilor iar in al doiela caz ca rezultat al fortei egalizatoare a statului.

    Un astfel de „sistem expert” este un eufemism pentru conducerea non-democratica a societatii. Pentru ca el se doreste non-politic, adica non-partid, adica de fapt in afara partidelor.

    ===

    O schimbare tip „dezbatere” este de fapt o eroare in ce priveste etapa. Schimbarea se propune, in esenta ei, pe baza unei abordari ideologice politice (mai mult sau mai putin evidente). Apoi aceasta schimbare este dezbatuta in public si cu specialistii.

    Ori, daca lipseste etapa de propunere (pe baza unei optiuni politice) dezbaterea nu o va putea inlocui. Din motivul banal ca dezbaterea nu-i politica, nu poate reflecta o viziune politica ci doar puncte de vedere punctuale.

    Mai mult, dezbaterea in sine nu inseamna nimic in absenta unor reguli clare privind in primul rand comunicarea si feed-back-ul si in al doilea rand modul in care se integreaza modificarile propuse, sau nu se integreaza.

    ===

    Dezbatereaa poate sa preceada reglementarea, avand rolul de a identifica interese – nicidecum solutii!!!. Vezi cazul dezbaterilor organizate de Comisia Europeana, pe baza de carti albe si verzi.

    • In rezumat: nu ne trebuie o lege a educatiei, ci o viziune politica asupra educatiei. Pe baza acestei viziuni se face legea.

      Iar o lege a educatiei capitalista intr-un sistem socialist in esenta sa, care va sa zica ca nu se poate :-)

      • Sau mai simplu, realizam o programa de studiu apoi concediem toti angajatii MEC-ului (mai putin contabilii, care vor intra in subordinea ministerului finantelor)

        Toti banii care se cheltuie acum in preuniversitar se distribuie direct scolilor pe baza principiului „banul urmeaza elevul” (o mica parte din angaja ISJ-urile care vor verifica daca scolile raporteaza un numar corect de elevi).

        Examenele nationale se pot organiza de profesori angajati part-time.

        Peste 12 ani (3 generatii) se intruneste o comisie alcatuita din profesori care analizeaza ce ar trebui modificat in programa de studiu.

        • Reforma educatiei nu inseamna schimbarea programelor, aceastea sunt suficient de bune si acum.

          Daca nu ma credeti, cititi programele respective. Sunt postate la ISE si la Min Educatiei.

  8. Va consider, Dle Funeriu, singurul ministru competent al educatiei din 1989 si pina acum.
    Am avut in familie bunici invatatori inca inainte primul razboi mondial, parinti si unchi profesori din anii 30 si pina la moarte. Tin minte ca profesorii din generatia parintilor mei, erau toti revoltati ca
    ( atunci ca si acum ), fiecare guvern nou care se instala isi gasea neaparat de lucru sa umble pe la legea invatamintului.
    Nu vreau sa intru in detalii, dar tare as vrea sa aflu parerea Dvs asupra urmatoarei intrebari : Reforma lui Spiru Haret, care a fundamentat si echilibrat sistemul educativ romanesc pentru vreo 50 de ani a fost de ” tip expert ” sau de ” tip dezbatere ” ?
    Cum era poaibil in Romania , ca oameni cu doctorate in Franta si Germania sa lucreze ca profesori de liceu fara sa se simta nici un pic desconsiderati si sa-si astepte rindul la concursurile de grada sau pentru ocuoarea unui post in invatamintul universitar ?
    Traiesc de 20 de ani in USA si sint ingrozit de situatia invatamintului primar si liceal public de aici. Problema pare a fi insolubila in societatile libere, democratice .

  9. „Exista, desigur, si schimbarea de tip “smecherie”, in care te prefaci ca dezbati dar in final tot ceea ce s-a decis, initial, in cerc restrans, se intampla”
    La noi asa se intampla toate: in invatamant , in sanatate,in politica ,in administratie.
    Frumoasa analiza, multumesc.

  10. Pe langa schimbare de tip expert sau dezbatere ar mai putea fi inca o metoda. Ar putea fi lansat un program pilot pe 100 de scoli unde oamenii chiar vor sa faca treaba. Ar trebui sustinuti cu finantare pe proiecte si splimentata sub anumite forme leafa profesorilor, in functie de performanta si implicare. Apoi, ar trebui lasate rezultatele sa vorbeasca de la sine.

    Daca cel mai bun liceu dintr-un judet intra intr-un astfel de program, si are rezultate, multa lume din judet va afla si vor fi mai usor de convins ca aceea este calea. Nu trebuie subestimata dorinta/nevoia romanilor de a le oferi copiilor educatie de calitate. Uitati-va peste tot in tara ca multi oameni vor sa isi dea copiii la cele mai bune scoli, sunt preocupati.

    Deci, faci un program pilot, in care bagi si bani cum trebuie, in care duci experti sa ii tina de mana pe profesori, evaluezi si ierarhizezi profesori, platesti performanta si apoi comunici rezultatele.

    Sau, ca sa nu mai inventam noi romanii apa calda, putem face cum au facut arabii bogati din golf. Au facut licitatie, au invitat firme ca Boston Consulting Group sau McKinsey sa le faca o strategie detaliata a sistemului de educatie. Si apoi ai chiar strategie si harta de implementare detaliata, facuta de unii care chiar se pricep, nu de „expertii” din Romania. Dar te costa un 3 milioane de Euro un astfel de proiect, iar in Romania nu se gasesc sume atat de mari pentru educatie, ca are nevoie Negoita de bani sa cumpere panselutze.

  11. Se spune ca poti sa cunosti obiceiurile si felul unui om, daca ii verifici tomberonul de gunoi.
    Ca sa ne raportam la tara, ne putem raporta la gropile de gunoi.
    Asa tratam si legile din toate domeniile, de-a valma si fara sa urmarim consecintele.
    Cat despre dezbateri, si vorbesc in cunostinta de cauza, indiferent de domeniul in discutie, se strang putini, incapatanati, cu cunostinte partiale, foarte subtiri, sau deloc despre domeniul pe care ar vrea sa-l indrepte, iar cand vine vorba despre asumarea finala, raman si mai putini.
    Oamenii inca nu sunt dispusi sa iasa din zona de confort si sa actioneze, fara sa realizeze ca asa-zisul confort este de fapt o complacere intr-o lehamite continua.
    A actiona corect atunci cand limba ceasului ajunge in dreptul tau, te face sa ajungi acasa obosit , dar multumit ca ai facut ceva si ca impingi lucrurile inainte. Acesta este sentimentul care trebuie sa te scoata din casa, exact cum lumea a facut efortul, zile la rand, de a iesi in strada la protest ( bineinteles, pentru ca de fapt nu iesise cand trebuia, la vot).
    N-am actionat putin cate putin cand trebuia, acum efortul necesar pentru corectie este insutit.

  12. Domnul Funeriu scrie un articol pe o platforma internet (nu intr-un ziar tiparit) , in care aminteste de „metoda dezbaterii”.

    Dar dumnealui nu participa la dezbatere in jurul articolului domniei sale.

    Daca domnul Funeriu doreste sa fie singur si crede ca asa si reuseste, eu ii doresc sincer, success!

    Dar sunt cat se poate de plictisit de aceasta lipsa de comunicare majora, chiar si din partea celor care o declara cu voce tare ca fiind „esentiala”.

    Domnule Funeriu, una vorbim si alta fumam….

  13. Imi amintesc de o emisiune a lui Robert Turcescu (de prin 2010),cu participarea lui Emil Constantinescu. La final, Turcescu l-a intrebat direct pe invitat: „Domnule Constantinescu, va reprosati ceva in legatura cu guvernarea 1996-2000?”
    Ei bine, Emil Constantinescu nu avea absolut nimic sa-si reproseze! Era un capitan care condusese corabia pe mari agitate, dar o adusese in siguranta la liman. Era si el un fel de „expert” mai mititel.
    L-as intreba si eu acum pe Domnul Funeriu, daca are ceva sa-si reproseze in legatura cu perioada cat a fost membru al guvernului Boc. Dar ma tem ca e la fel de sigur ca si Emil Constantinescu ca totul a fost minunat pe vremea aia.
    Impresia mea personala este ca ceea ce a fost bun in Legea Educatiei i se datoreaza Domnului Miclea, iar extremismele care au condus la mutilarea ulterioara a legii sunt opera domnului Funeriu.

  14. Nu cred ca unui expert ii pasa mai mult de copilul meu, decat mie. Nu mai zic ca daca vei intreba 3 experti sunt sanse sa obtii 3 raspunsuri diferite, in functie de scoala la care adera.

    Expertii cred ca isi au locul in scoala. Un sistem in care banul urmeaza elevul (real, nu ceea ce avem acum), ar pune in valoare ideile bune ale expertilor. Scolile care vor avea succes, vor atrage si alti elevi.

    Vom avea scoli pe sistemul traditional, scoli de tip Montessori, Wurmbrand, step-by-step etc. In sistemul actual (de sus-in-jos) fiecare ministru misca tot sistemul odata la 1-2 ani in alta directie si nimeni nu mai stie care masuri sunt bune si care nu, pentru ca nu exista termen de comparatie.

  15. Cred ca cea mai buna educatie este crestinismul. Asa cum spune Parintele Arsenie Boca in carticica „Invataturi ale Parintelui Arsenie Boca”:

    „Crestinismul este o conceptie de viata, este stilul de viata al lui Iisus, conceptie pe care nu a zdruncinat-o nimic din cele ce s-au petrecut impotriva crestinismului, vreme de 2000 de ani. Toate celelalte intelegeri ale lumii s-au invechit si s-au stins. Singur crestinismul este mereu nou, mereu divin.
    Crestinismul nu e numai o afacere de duminica, ci e o stradanie de toate zilele, de toata viata, de a ajunge stilul de viata si conceptie pe care ni le-a dat Iisus.”

  16. „In concluzie, chiar daca cred 100% atat in justetea masurilor pe care le-am luat sau preconizat prin Legea 1/2011” – să nu exagerăm. Legea respectivă era bună în proporţie de 99%.
    O eroare gravă a legii era însă trecerea clasei a IX-a la gimnaziu şi terminarea învăţământului obligatoriu după clasa a IX-a, în ideea de a reduce abandonul şcolar.

    S-ar fi câştigat într-adevăr un an în plus înainte ca anumiţi elevi să abandoneze. Dar preţul ar fi fost că după clasa a IX-a ar fi abandonat mult mai mulţi decât abandonau înainte după clasa a VIII-a.
    Prea puţini elevi de la ţară ar mai fi mers după clasa a IX-a la oraş pentru liceu sau şcoala profesională. S-ar fi adâncit şi mai mult diferenţele dintre sate şi oraşe.

    Din fericire această prevedere a fost anulată de guvernul Ponta. Şi văd că d. Funeriu tace strategic în această privinţă.
    Vorbeşte doar despre aspectele pozitive ale legii, atât cele care au rămas în vigoare, cât şi cele care au fost din nefericire abandonate.

  17. Degeaba ne chinuim cu expertii. Oricat ar fi de buni, nu expertii formeaza oamenii, ci familia. Expertii nu stiu cum sa faca sa indeparteze familia de copii. E cea mai mare greseala, In Vest totul e facut de experti si aplicat ca la carte. Tinerii isi parasesc parintii si bunicii, tot analfabeti sunt, isi urasc tarile si civilizatia europeana, sunt deprimati, se sinucid, etc.
    La familie trebuie sa se lucreze, oricat ar fi de greu. Trebuie sa se vorbeasca oamenilor pe limba lor. Criza demografica e o problema de siguranta nationala. Nu o sa mai fie copii, deci nici nevoie de experti care sa faca manuale si programe.

  18. In primul rand, nu cred ca putem avea pretentii ca PSD sa fie capabil sa nasca legi europene (in acord cu legi ale lumii civilizate). In esenta, eu percep modul de gandire pesedist cam asa: „fondul legii e menit sa ma ajute pe mine (ca partid si/sau ca individ), iar forma legii trebuie sa dea senzatia ca ajuta alegatorii”.
    Cine studiaza in Politehnica bucuresteana sau are tangenta cu ea, stie foarte bine care este viziunea doamnei Andronescu despre „simbioza” (impotriva naturii) dintre educatie si politica. Si, ca un ministru cu experienta, sunt convins ca doamna Andronescu are un cuvant greu de spus in partid, atunci cand este vorba de legi ale educatiei.

    Daca ne uitam la nivelul de educatie al oamenilor care au contestat guvernul Grindeanu in Piata Victoriei, pare chiar logic ca PSD sa-i considere dusmani pe oamenii educati si sa aiba tot interesul sa-i imputineze.
    Pana la urma, daca eu sunt un politician bogat si pot sa-mi trimit copii sa studieze la nivel inalt, pe bani, de ce m-ar interesa ca educatia gratuita sa fie de inalt nivel? Nu e mai bine, pentru mine, ca cei care se uita in gura mea si iau de bun tot ce spun sa fie cat mai multi, iar cei care-mi pot analiza spusele sa fie cat mai putini?…

    Alaturi de „domnia legii” si de „stat de drept”, „reforma” este un cuvand care le da fiori reci mostenitorilor rosii ai traditiei PCR. Asa ca n-ar trebui sa avem asteptari prea mari.
    Trag, totusi, speranta ca mentionarea sanatatii si educatiei in S.N.Ap. va pune aceste domenii sub lupa institutiilor care lupta de partea legii si ca vom vedea si rezultate.

  19. Nici de unii nici de altii. Nu exista experti in crescut copchii, ci doar parerologi. Se poate spune ca, in principiu, o mama cu mai mult de 2 copii a dobandit oarece experienta si ar putea candida la titlul de experta, dar in realitate nici macar un parinte cu numeroase odrasle nu se califica asa lesne la titlull asta.

    Ca atare expertii in educatie sunt personajele unei utopii. Alta utopie care se opune aparent* utopiei in curs, cea socialista multilateral-dezvoltata care i’a varat pe minori in lagare de stat carora le spune scoli publice si’i tine legati acolo 12 ani dupa care le insufla marota educatiei universitare si’i mai pastreaza cativa ani pe post de clienti captivi ai unui serviciu execrabil.

    *Aparent; pentru ca ‘expertii’ si ‘specialistii’ si ‘reformatorii’ nu sunt altceva decat creatii ale sistemului, un soi de paliative menite sa amageasca in continuare parintii/profesorii si sa’i determine sa inchida ochii in ceea ce priveste natura concentrationara, anti-educationala, anti-formare individuala si, finalmente, distructiva a scolii publice cvasimonopoliste.

    Scoala publica rapeste pruncii din familii de la 6 ani, ii tine pe linie moarta 12 ani, ii supune la munca silnica prin obligatia memorarii a mii de pagini de maculatura fara nicio rasplata materiala, ii sechestreaza, ii pazeste si’i tiranizeaza cu aportul a mii de profesori-gardieni care mai de care mai complexat si mai autoritarist si apoi ii arunca in societate complet debusolati, plini de frustrari, iresponsabili si lipsiti de orice fel de cunostinte utile pentru vreo meserie. Nu e nimic de reformat. Trebuie inchisa urgent si zvarlita la groapa de gunoi a istoriei. In locul ei o sa apara scoli private si invatamant-acasa pentru cine se simte in stare.

  20. exact de aceeasi parere.

    dar sintem foarte putini in barca asta, iar eu am incetat de mult sa-mi mai bat capul si gura de pomana. eliberarea copiilor romanilor din sclavia invatamintului de stat nu se va concretiza decit in urma unui cataclism planetar, a unei revolutii veritabile in europa sau a deciziei locale a unui despot luminat de felul lui pinochet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Daniel Funeriu
Daniel Funeriuhttp://contributors
Ministru al învățământului din 2009 până în februarie 2012. În anul 1999 a obținut titlul de doctor în chimie la Universitatea Louis Pasteur din Strasbourg, sub coordonarea laureatului Nobel în chimie, profesorul Jean Marie Lehn. Între 1999 și 2006 a activat ca cercetător științific la The Scripps Research Institute, La Jolla, California și la AIST, Amagasaki, Japonia. În anul 2006 a obținut un grant de cercetare oferit de Uniunea Europeană (UE), de 2 milioane de euro (Marie Curie Excellence Grant). Tot în 2006, a fondat o echipă de cercetare în cadrul Universității Tehnice München.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro