luni, mai 17, 2021

„Weaponization” – un cuvant care poate induce in eroare

Jargonul militar înviorează limba și o face mai dură. Este tentant mai ales când  scopul e să sune alarma în privința atitudinii Rusiei față de vecinii săi. Dar s-ar putea ca, într-un context greșit, termenii de specialitate să inducă în eroare.

Un termen mult utilizat este “războiul hibrid”, care amestecă forța armelor convenționale cu alte mijloace care nu țin de armată. Un alt cuvânt preferat este “weaponised”. Rusia a transformat totul în armament, de la informații la exportul de energie trecând prin corupția vizând un anume scop, și chiar prin migrație, potrivit aprecierii generalului Philip Breedlove, comandantul demisioar al forțelor NATO.

Folosirea acestui limbaj are problemele ei, după cum remarcau recent doi respectați comentatori. Pe blogul “War on the Rocks” (“Războiul la gheață”), analistul pe teme de apărare Michael Kofman afirmă că Occidentul nu a înțeles ideea  “războiului hibrid”. Departe de a fi principalul plan al Kremlinului, el a fost pus la punct de analiștii ruși ca să explice acțiunile Occidentului, mai ales în privința “revoluțiilor colorate”, sprijinite din afară, organizate prin social media și susținute prin sancțiuni sau compensații.

Mai mult, ideea potrivit căreia Rusia ar fi șters linia dintre pace și război revine și ea în prim-plan. Cine a scris asta?

Războiul politic înseamnă folosirea tuturor mijloacelor aflate la dispoziția unei națiuni, mai puțin a războiului, pentru a-și atinge obiectivele de interes național… Ele se întind de la acțiuni pe față, cum ar fi alianțele politice, măsurile economice și propaganda “albă”, până la niște acțiuni sub acoperire cum ar fi sprijinul “prietenesc” din afară, armele psihologice “negre” și chiar încurajarea rezistenței subterane în statele ostile.

Autorul nu este un strateg militar rus oarecare, ci George Kennan, cel mai mare strateg  al “războiului rece” (scuze, dr. Kissinger).

Mai mult, Kofman susține că atacul Rusiei împotriva Ucrainei nu e nici pe departe un exemplu clasic de război hibrid. Ocuparea Crimeii s-a făcut mai ales cu forțe armate obișnuite, care și-au scos însă “matricola”: un subterfugiu, nicidecum o nouă doctrină militară. Folosirea unor forțe neconvenționale în estul Ucrainei a surprins autoritățile de la Kiev cu garda jos; dar le fel s-a întâmplat cu celelalte acțiuni. Rusia testează de fapt războiul adevărat – cum ar fi atacurile-surpriză din nordul Europei. Concentrându-ne atenția asupra unor amenințări senzaționale de propagandă și subversiune, scăpăm de fapt din ochi adevăratul pericol, pentru care suntem încă extrem de nepregătiți.

O altă critică la adresa jargonului la modă vine din partea lui Mark Galeotti, profesor britanic care se specializează în probleme legate de serviciile de informații și de securitate rusești. După părerea lui, daca vedem orice problemă din Occident ca fiind rezultatul unei “weaponization” ruse, exagerăm rolul Kremlinului în problemele noastre și distorsionăm cadrul analizei. În felul acesta imităm abordarea Rusiei, pentru care orice acțiune a Occidentului este un plan ostil, determinat de “rusofobie”. Galeotti vrea ca, în schimb, să rezistăm “contagioaselor tentații de caricaturizare” și unei politici pe care el o consideră “ineficient beligerantă”.

Asta scapă din vedere esențialul. Occidentul are într-adevăr numeroase slăbiciuni  pentru care nu se poate decât autoînvinui. Problema e că Rusia le exploatează cu abilitate, profită de ocazii și se adaptează imediat. Nu are nevoie de un plan general. Trebuie doar să vrea să-și asume riscurile, să accepte greutățile economice și să mintă cu nerușinare în privința acțiunilor ei. Departe de a fi dură în mod inutil, politica noastră este încă marcată de timiditate și de o gândire optimistă – exemplificată prin eșecul nostru de a opri fluxul banilor murdari din Rusia să ne inunde sistemul financiar.

Kofman are dreptate să afirme că nu prea sunt noutăți în lumea strategiei. Ceea ce îi  scapă din vedere este însă faptul că, în comparație cu Occidentul, Rusia este cu adevărat avantajată prin modul în care se folosește de afaceri, de presă, de spionaj, de diplomație și de forța militară pentru a-și atinge un unic obiectiv strategic. Am pierdut cultura securității de pe vremea ‘războiului rece’ care ne apăra. Nu știu cum ne-o vom recâștiga.

Traducerea: Mihaela Danga

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Rusia nu are nevoie de planuri cit timp se gasesc destule cozi de topor:
    ” Vicecancelarul german indeamna UE sa actioneze in vederea ridicarii sanctiunilor impuse Rusiei”.
    Daca mai luam in seama propunerile lui Juncker (si ale altora), Rusia trebuie primita in UE si chiar in NATO.

  2. Daca iei un ciocan in mana si lovesti un bolovan, sunt doua variante: fie resimti un soc in coada ciocanului, dar spargi bolovanul, fie nu spargi bolovanul (eventual, doar il ciobesti), iar ciocanul ricoseaza inapoi si devine greu de stapanit. Daca bolovanul e mic, ai sanse sa-l spargi. Daca e mare, cel mult il ciobesti.
    Rusia loveste, e drept, dar as zice ca nu-i nici baros, nici pickhamer. Poate ciobi bolovanul, posibil in mai multe locuri, dar nu cred ca-l poate sparge.

    Cineva o sa gaseasca (sau a gasit deja) antidoturile „razboiului hibrid”. Un soft antivirus distruge virusii cunoscuti. E drept, pot fi inventati „virusi” noi, dar, daca un niciun virus nou nu sparge „bolovanul”, acesta din urma devine din ce in ce mai imun, mai puternic.

    Cred ca-i important si de partea cui este timpul. Cred ca este o cursa de fond, nu una de viteza si cred ca va invinge „alergatorul” care stie sa-si conserve resursele. E posibil ca rezistenta la loviturile de ciocan sa fie suficienta, pentru victorie.

  3. Autorul citează din Kennan doar ce-i convine. Ar fi putut spune şi că părintele doctrinei îndiguirii se opunea extinderii NATO în Europa de Est. El ne-a lăsat o profeţie ca Hari Seldon: extinderea NATO va provoca o criză, şi atunci iniţiatorii extinderii vor zice: „Noi întotdeauna v-am spus că aşa sunt ruşii.”
    https://www.foreignaffairs.com/articles/russia-fsu/2014-08-18/why-ukraine-crisis-west-s-fault
    Exact asta vedem că se întâmplă acum. Şi Kennan o fi fost în slujba Rusiei? :)
    Galeotti are dreptate. Suspectarea Rusiei de planuri grandioase şi comploturi la adresa Occidentului are drept cauză paranoia rusofobă, nu o analiză lucidă a situaţiei.
    Prin blocarea aderării Ucrainei la UE şi NATO Rusia şi-a atins obiectivele. Nu mai urmează nimic, indiferent cât de surprinşi ar fi aceia care au în minte „lecţia de la Munchen”. Rusia n-are nici o treabă cu UE şi cu NATO.

    • @ CID
      Hmmm… amuzant!… eu ma gandeam ca Rusia e ciocanul, care incearca, in fel si chip, sa sparga „bolovanul” Occidentului. Ma rog, puteti privi lucrurile si cum va convine dumneavoastra.
      Logica simpla ne spune ca cel care se agita mai tare e cel in criza de timp. Eu cred ca timpull e de partea anacondei, care-si strange inelele incet, cu fiecare expiratie a prazii.
      Cred ca nu combustibilii fosili sunt resursele viitorului. Fosfatii, pamanturile rare, chiar apa potabila vor face legea, in 20-30 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Edward Lucas
Edward Lucashttp://contributors
Edward Lucas scrie pentru the Economist. Este de asemenea senior vice-president al Center for European Policy Analysis, un think-tank cu sedii in Varsovia si Washington, DC.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Încălzirea globală, acidificarea oceanelor și moartea peștilor tropicali – acuzații de fraude științifice de mari proporții

Pe 6 mai 2021, revista Science a publicat o amplă anchetă intitulată Acidificarea oceanelor modifică comportamentul peștilor? Acuzațiile de fraudă creează o...

Ierusalim. Există conflicte fără soluții sau doar conflicte pentru care soluția încă nu a fost găsită?

Rezumatul în 10 puncte: Începând din noaptea de vineri spre sâmbătă (7/8 mai), în...

Sfârșitul emigrației

Au emigrat din România spre Europa occidentală peste trei milioane de români, din 2000 încoace. O parte au emigrat spre Italia și...

De ce a pierdut USR în sondaje după criza de la Ministerul Sănătății

Un studiu Avangarde a prezentat zilele trecute câteva date extrem de interesante. 52% dintre cei intervievați consideră USRPLUS drept...

Îl mai poate salva războiul/Hamas pe Netanyahu de pierderea funcției de prim ministru?

Știm, teroriștii de la Hamas au atacat iarăși Israelul iar statul Israel are tot dreptul să se apere. Niciun dubiu în această...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro