luni, mai 16, 2022

What next? Jihadul infractorilor poate fi oprit de CCR

Hotărît lucru, s-a deschis cutia Pandorei pentru toate visele „abuzaților” și „nedreptățiților” din partidele majoritare, recent transformați în jihadiști. Desființarea pedepselor pentru luare de mită, conflict de interese, afaceri private cu statul, ba chiar viol și hărțuire sexuală, e paradisul social în care „martiri ai justiției” gen Liviu Dragnea, Cătălin Rădulescu et ejusdem farinae ar trăi la fel de fericiți ca jihadiștii martiri în paradisul făgăduit în anumite scrieri islamice (cel cu zecile de fecioare „pe cap de jihadist” și cu pilafuri și baclavale la discreție).

După ce s-au victimizat îndelung ca „abuzați” de o justiție și o presă iacobine care i-au vînat și demonizat de cînd cu intrarea României în UE, potentații infractori ai puterii actuale își continuă cu zel jihadul injustiției. Zi de zi, infractoriada din Parlament atinge noi culmi ale nelegiuirii omenești. (Am uneori senzația că ne mutăm pe tărîmul fantasticului.) Cine ar fi crezut că, deși în linii mari suntem un popor blînd și cumsecade, avem și noi faliții noștri, atît de activi și întreprinzători, în era jihadismului și a terorismului?

Teroriștii noștri autohtoni au pornit așadar „războiul sfînt” cu justiția care i-a făcut „țapi ispășitori” pentru a îndeplini criteriile de aderare la UE. Mutatis mutandis (în caraghiosul videoclip distribuit de Lia Olguța polițiștii erau cei „incompetenți”) juriști incompetenți, înarmați cu legi nedrepte, au condamnat abuziv funcționari și politicieni inocenți din PSD și alte partide. Cu o sfîntă mînie retributivă, aceștia din urmă ripostează prin jihadul împotriva a tot ce le-a cauzat condiția de infractori – mai puțin a propriilor păcate. Și sunt gata, desigur, să răstoarne și orînduirea socială și politică „nedreaptă”, pentru a institui Șaria lor particulară, la comanda unor șeici amiabili ca Mustafa Dragkan și Caelan Taran Legiuitorul.

Ființele umane au strania capacitate de a-și justifica și cele mai inenarabile acțiuni în termenii unei anumite „justiții”. Evident, în logica lor. Mafia are un cod al onoarei și apără „familia”. Bolșevicii luptă pentru o lume mai dreaptă. Fundamentaliștii vor să elimine orice apostazie și să instituie o teocrație mesianică. Teroriștii jihadiști cei mai sîngeroși se auto-conving, la rîndul lor, că sunt o elită militară ce luptă de partea binelui.

Care va să zică, Iohannis, pe urmele lui Băsescu, a pornit o cruciadă împotriva bieților politicieni din tabăra adversă, asistat fiind de servicii și DNA. Cei doi șeici ai jihadiștilor din Parlament mai sus-amintiți sunt „demonizați” de propaganda întreținută de presa „iohanistă”. Procurorii lui Iohannis nu le dau pace, nu-i lasă și pe ei sa respire ca oamenii și să se bucure de banii cîștigați cinstit. Nu-i lasă, pe ei și pe colegii lor, să încaseze măcar 199.999 de euro la un contract – auzi, comedie. Nu-i lasă să mai violeze și ei cîte o colegă, din cînd în cînd. Ce legi hapsîne și nedrepte cu bieții politicieni! Să n-aibă și ei dreptul la o reședință decentă pe două străzi, la o amantă nouă, la un cadou mai frumos… Că doar n-au intrat în politică precum la mănăstire.

E destul de limpede, după semnalele oferite recent societății civile de premierul Tudose, că Guvernul nu se va încumeta să oprească jihadul logofeților și dregătorilor PSD+ALDE care se victimizează perfid ca să supună aparatul juridic și să facă legile cît mai cordiale cu ticăloșii. Guvernul Tudose nu poate fi „suspectat” de o conștiință mult mai curată decît „colegii din Parlament”. Cu Carmen, Olguța și alte personaje de casă ale șeicului partidului în Guvern (pentru a nu-l mai menționa pe servilul Tudorel), mă tem că „prezumția de vinovăție” nu e frauduloasă – e, ceea ce în limbaj contrainformativ se cheamă evaluarea corectă a unui „risc de securitate”. Cînd ai, de pildă, niște teroriști infiltrați într-o structură, te aștepți realist la un atentat din partea lor.

Dar lucrurile stau puțin altfel la Curtea Constituțională. Judecătorii Curții Constituționale, oricît de prietenoși ar fi cu dregătorii la putere, nu pot aproba, cu o conștiință curată, legi ce încalcă flagrant drepturi constituționale, instituind un fel de califat oriental, în care Mustafa Dragkan devine peste noapte conducător absolut, dintr-un padrino județean și un lider de partid certat cu „statul paralel”. Judecătorii nu răspund totuși la aceleași comenzi morale și de drept ca politicienii (amorali). Dar, dacă și deontologia judecătorilor CCR e suprimată, lichidarea statului de drept cu concursul lor îl va putea impune într-adevăr cu succes ca dictator – și calif oriental – pe noul Al-Baghdadi din Teleorman.

Numitul șeic al infractorilor jihadiști știe însă, așa cum s-a văzut deja, să fie azi „mumă” a promisiunilor și mîine, dacă ajunge la putere, „ciumă” a minciunilor gen Radio Erevan. Așa încît, dacă cineva se mai gîndește să-și calce principiile și să-l susțină, indiferent din ce funcție sau poziție, în vederea unor beneficii viitoare, să fie sigur că se îmbată cu apă rece. La ora asta, e o naivitate vecină cu nerozia să-i mai atribui coerență sau loialitate unui individ atît de „instabil”.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Daca nu este pus intre ghilimele, cuvantul „Jihad”, utilizat intr-un astfel de context, este nepotrivit. Aduce a blasfemie. In fine…

    Spre deosebire de statele Visegrad, care doresc aservirea justitiei de catre putere intr-un acces autoritarist-nationalist, Romania defiinteaza justitia pentru consolidarea unui stat de tip mafiot. Este derapajul de la kleptocratia actuala catre o structura statala de tip oligarhic, similara celei din Rusia, ori din unele state sud-americane. Adica, este mai rau decat in cazul statelor Visegrad si este mai rau decat in cazul unui eventual Jihad, in sens propriu.

  2. În tradiția teologică musulmană există mai multe domenii în care este împărțită lumea: Dar al-Islam (tărâmul credincioșilor), Dar al-Harb (domeniul războiului), Dar al-Kufr (domeniul infidelilor, dar unde s-a aplicat charia) și Dar al-‘Ahd (domeniul pactului, al necredincioșilor, dar vasali). Rămânând la analogia dstră (cam jignitoare pentru musulmani), v-aș întreba dacă relația lui Johannis cu, să zicem, pesedistul George Maior nu ține mai mult de domeniul pactului, iar fostul pedist Dragnea nu ar intra mai bine în Dar al-Kufr, domeniul în care charia lui Băsescu s-a aplicat odată.
    Pentru că mie mi se pare că avem de-a face cu un continuum care poate explica de ce nu auzim zornăitul armelor, adică de ce nu se acutizează „jihadul”. Probabil și pentru că dacă poți fi bun „musulman” chiar dacă bei vin, și pentru că dacă găsești curve din belșug în lumea aceasta, nu mai e nevoie să mori ca să ajungi la fecioarele din Rai…
    După citirea articolului, mie îmi vine această întrebare: Dar ceilalți (victimele jihadului)? Sunt prea slabi, sunt prea puțini, n-au destulă credință (de-a lor)? Pentru că dacă e așa, atunci victoria jihadiștilor poate fi intrepretată ca voința lui Allah (răsplată) și concomintent și-a Domnului (ca pedeapsă).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro