joi, martie 28, 2024

White Paper pentru 27. Ipocrizia „Europei cu două viteze”. Începe refluxul Occidentului. Rămânem pe uscat?

Puncte cheie:

  • Ceea ce se discuta de multă vreme ca posibilitate teoretică, înainte chiar de valul extinderii masive spre Est, adică aşa-zisa alternativă a „Europei cu două viteze”, se conturează astăzi tot mai pregnant ca scenariul nr. 1 privind viitorul Uniunii Europene. O confirmă însuşi preşedintele Comisiei, Jean-Claude Juncker[1], şi, în parte, cancelarul german Angela Merkel[2], angajată în lupta pentru obţinerea celui de-al patrulea mandat, mai precaută şi mai atentă la sensibilităţile societăţii germane;
  • Conceptul, reluat acum în White Paper[3]-ul lui Juncker (e drept, doar ca variantă de lucru printre alte câteva scenarii, destul de puţin probabile[4]), este greșit formulat sau mai bine spus fals, deşi prinde teren în discursurile oficiale şi sugerează că ar salva unitatea blocului continental. „Europa cu două viteze” nu redă adevăratul sens al transformărilor politice, sociale şi culturale care se petrec în interiorul Uniunii Europene. Nu e o formulă sinceră. Nu de viteze este vorba, ci de protecţionism şi noi delimitări, care să menajeze frustrările vest-europenilor de după marea extindere spre Est (2004-2007, plus Croaţia în 2013), să definească şi să pună în practică o Europă concentrică, fragmentată din nou, în care săracii să nu mai vină peste bogaţi;
  • Astăzi, 1 martie, Juncker lansează mult aşteptatul White Paper cu scenariile post-Brexit ale UE 27, în care venerabilul eurocrat luxemburghez încearcă, cu o politeţe depăşită de provocările dure ale prezentului, să facă o imposibilă echilibristică politică între idealul unităţii şi salvării Proiectului European, pe de o parte, şi susceptibilităţile şi rezervele tot mai mari ale naţiunilor fondatoare faţă de mult prea extinsa Uniune Europeană, pe de altă parte. Ca să fie totul şi mai confuz, Juncker lasă de înţeles că, personal, nu susţine scenariul „Europei cu două viteze”, dar, ce să-i faci?, acesta e cel care prinde cel mai bine în capitalele care contează;
  • “Europa cu două viteze” va avea un nucleu de state vest-europene cu un nivel ridicat de viaţă, care vor să continuie împreună, pe baza unor afinităţi politico-economice, culturale, istorice, religioase, educaţionale etc., afinităţi care au trecut proba timpului, şi o centură periferică răsăriteană, de care aceste societăţi dezvoltate vor treptat şi discret să se protejeze. Vechii membri ar vrea să se debaraseze cumva de cei noi, fără să spună direct că regretă acceptarea celor 13 ţări postcomuniste în Clubul lor sau a chiar a Greciei în Zona Euro. Despre noii veniţi, campionii xenofobiei vest-europene (vezi Farage, Wilders sau Le Pen) spun că „au făcut mizerie” şi au dat „totul peste cap” în Uniunea Europeană cu sărăcia lor. Problema este că din ce în ce mai mulți cetățeni de rând încep să-i creadă şi să-i urmeze pe acești lideri care pescuiesc în ape tulburi;
  • Începe refluxul Uniunii Europene și al Occidentului, inversul procesului istoric al extinderii. Sub Trump, Statele Unite sunt parte a acestui reflux istoric. Este foarte posibil ca schimbarea să nu fie bruscă, spectaculoasă, ci insidioasă și îmbrăcată în termeni tehnici care vor suna acceptabil. Dar trebuie să fim foarte atenți, pe organizațiile internaționale din care facem parte (UE, NATO) vom putea conta din ce în ce mai puțin în anii următori, fiind instabile și volatile. Esențiale vor redeveni relațiile bilaterale cu marile puteri occidentale, în special cu Statele Unite și Germania;
  • Brexitul oferă pretextul şi oportunitatea perfectă pentru fondarea unei Uniuni Europene 2.0, în care vor spune că este, tehnic și politic, nevoie de un nou Tratat. Şi probabil că este. Va apărea curând ideea unui Tratat în care se va introduce diferenţierea a cel puţin două categorii de state membre din cele care formează în prezent Uniunea Europeană, unele mai integrate decât celelalte, primele păstrându-şi solidaritatea şi libertăţile fundamentale de acum iar faţă de cele din urmă impunându-se măsuri de delimitare şi protecţie (de exemplu, în legătură cu dreptul de rezidenţă permanentă, accesul liber la piaţa muncii, recunoașterea automată a diplomelor, moneda unică, Spaţiul Schengen revizuit, dreptul de vot al codaşilor asupra unor chestiuni care privesc politicile ţărilor din prima categorie etc.). Intrarea în cele două categorii nu va fi opțională, cum lasă se înțeleagă unii, ci bazată pe indicatori și criterii de performanță, iar rezultatul evaluării va fi cel pe care îl putem bănui de la început;
  • Aniversarea, pe 25 martie, a 60 de ani de la Tratatul de la Roma, care a dat naştere Comunităţilor Europene bazate pe unificarea politicilor statelor membre (6 la vremea respectivă, 28 acum) va marca şi sfârşitul Uniunii în forma în care o ştiam, fiind tot mai clar că se pregăteşte o diferenţiere, pare-se inevitabilă, în cadrul celor 27 de state care rămân după plecarea Marii Britanii;
  • Ipocrizia discursului „Europei cu două viteze” este mai mult decât evidentă, este şocantă. Bun, se poate admite că acest discurs se pliază pe o realitate incontestabilă, anume pe observaţia că, la mai bine de un deceniu de la extindere, persistă diferenţe majore de dezvoltare între Vest și Est. Oricum existau şi până acum, veţi spune, state UE non-Euro şi non-Schengen, există desigur diferenţe de tradiţii, practici şi viziune între vechile state membre şi noii veniţi, dar în esenţă tot un discurs ipocrit rămâne, pentru că ascunde intenţia reală a celor care îl promovează: protejarea şi delimitarea unui Club al adevăraţilor europeni, al celor civilizaţi și performanți, şi ridicarea unor garduri discrete dar efective, fie ele politice, economice, legislative sau administrative, pentru a contracara presupusa „influenţă nefastă” a ţărilor din Est asupra bunăstării celor din Vest;
  • “Europa cu două viteze” înseamnă sfârşitul actualei Uniuni Europene şi fragmentarea ei în cel puţin două categorii de state, adică o întoarcere de facto la momentul de dinainte de 2004, când ţările postcomuniste erau considerate „asociate” la Uniunea Europeană și nu aveau drepturi depline politice, instituţionale şi decizionale. Desigur, terminologia va fi acum alta, elegant reformulată, astfel încât nici să nu ne dăm seama în prima fază că ei îşi fac o altă Uniune Europeană (2.0), mai mică şi mai uniformă ca nivel de dezvoltare, separată de Europa ex-comunistă (la care se adaugă, ce să vezi?, vorba lui Juncker, ca să arunce totul în ceaţă, „Marea Britanie şi Turcia”[5], dar de ce nu şi Serbia, şi Albania, şi Ucraina, şi mai ştii?, peste cinci-zece ani chiar şi Rusia, ca să fie totul şi nimic în acest al doilea mare cerc european, un fel de Consiliul Europei lipsit de orice mize şi semnificaţii);
  • Sper să mă înşel, dar impresia mea este că „mica Uniune Europeană” (primul cerc al integrării) va lua treptat locul actualei Uniuni Europene extinse şi va fi singura structură care va conta, iar rămânerea în cercul al doilea, care se va dilua tot mai mult, nu va însemna mare lucru. Este şi motivul pentru care Grupul de la Vişegrad respinge „Europa cu două viteze”. Ce va face România, va susţine sau nu proiectul? Speră Bucureştiul să fie acceptat în primul cerc al integrării, alături de nucleul central?;
  • Ce mai puteam face noi acum, când începe marele reflux european şi occidental? Să ne limităm la a privi cum rămânem „pe uscat”, între Europa apuseană şi Rusia? Să contemplăm analitic contracţia protecţionistă a Vestului şi baricadarea naţionalistă a statelor occidentale? Să ridicăm din umeri neputincioşi şi să constatăm că falia Est-Vest a fost mai puternică decât Proiectul European Liberal, decât idealul unei Uniuni cu aceleaşi standarde şi politici pe tot teritoriul ei? Prea puţin, desigur, pentru interesele noastre. Să ne opunem acestei tendinţe? Prea mult, din păcate, pentru puterile de care dispunem. Aş propune, aşa cum am mai spus de multe ori, să punem accentul din ce în ce mai mult pe relaţiile bilaterale, căci în ultimă instanţă acestea sunt cele care contează, cele care îţi dau susținerea, poziţia şi garanţiile de securitate în sistemul internaţional. Cadrul multilateral este din ce în ce mai volatil, fie că ne referim la UE, fie la NATO. Germania va rămâne însă Germania, orice s-ar întâmpla cu Uniunea Europeană, iar Statele Unite vor rămâne prima mare putere a lumii, orice s-ar întâmpla cu NATO.

*

Coşmarul nostru de studenţi ai primei generaţii de la Studii Europene, pe la mijlocul anilor ‘90, era tocmai „Europa cu două viteze”. Povestea e de fapt veche şi unii o gândeau încă de când se punea, în stadii incipiente, problema integrării fostelor state comuniste. Profesorii germani sau francezi care veneau periodic la Cluj ne spuneau că, uite, sunt în discuţie la Bruxelles mai multe variante pentru perspectivele Uniunii Europene post-Război Rece: fie o extindere pe baza „criteriilor de la Copenhaga” (1993) şi a acquis-ului comunitar unic, în care noile democraţii din Est să fie cuprinse, în mai multe valuri, ca membri cu drepturi depline (ce bucurie!), fie o „Europă cu două viteze”, în care vor exista mai multe niveluri de integrare (ce decepţie!, ne săturasem să fim categoria a doua, parțial europeni) în care vom fi şi noi undeva pe lângă nucleul central al statelor fondatoare.

A prevalat atunci, din fericire pentru noi și regiunea noastră, prima variantă, cea maximală. O conjunctură istorică favorabilă a făcut să prindem ultimul tren al integrării, semnând la Luxembourg, în aprilie 2005, Tratatul de Aderare, cu numai o lună înainte să fie respins Tratatul Constituţional în referendumurile din Franţa şi Olanda iar atmosfera să înceapă treptat să se strice în cadrul Uniunii. De „oboseala extinderii” se vorbeşte încă de când nu se uscaseră semnăturile pe Tratatul de Aderare a României şi Bulgariei. Ca să spunem direct, au fost unii (şi nu puţini) care au regretat încă de atunci că ne-au dat drumul atât de repede înăuntru, pe motiv că eram insuficient pregătiţi sau, spus şi mai dur, că nu prea arătam a ţară europeană. Dar am avut şansă cu carul, am intrat pe finalul unei epoci faste în istoria Europei, mai degrabă din inerţie, iar uşa s-a închis imediat în urma noastră.

N-a durat mult petrecerea în comun. Zece ani de la momentul aderării noastre şi adie vântul rece al “Europei cu două viteze”. De fapt, al (re)fragmentării Europei. Ipocrizia acestui discurs venit acum, la mai mult de un deceniu de la consumarea procesului extinderii, este evidentă. Aparent, menirea acestei soluţii este salvarea unităţii Uniunii Europene. În realitate, ea salvează, sau doar încearcă să salveze, actuala generaţie politică a Europei de Vest de furia propriilor societăţi, convinse în mod greşit că lucrurile nu mai merg bine din cauza extinderii masive spre Est, cu acordarea tuturor drepturilor noilor veniţi.

„Europa cu două viteze” le dă, de fapt, dreptate euroscepticilor. Este o lașitate politică și tactică, de bună seamă, o recunoaștere a crizei de idei pentru apărarea actualei arhitecturi a Uniunii Europene, o propunere de armistițiu cu dușmanii Proiectului European.

Populismul şi naţionalismul ameninţă tot mai serios cu câştigarea poziţiilor de putere din statele Uniunii iar establishmentul s-a gândit să răspundă acestei frustrări a publicului cu o momeală eurocrată, respectiv cu promisiunea unei Europe cu două categorii de membri, în care, chipurile, să se dea posibilitatea guvernelor naţionale să aleagă ce tip de angajament european îşi doresc, „să protejeze bunăstarea şi securitatea ţărilor lor”, în conformitate cu ceea ce vrea şi poate fiecare ţară să facă. Cum adică? Ce fel de Uniune Europeană va mai fi aceasta? În mod evident, vor fi două Uniuni Europene. Virtuoşii şi incapabilii. Lucrurile nu pot funcționa așa cum, tentant, se descrie acum, în sensul că fiecare o să facă ce vrea, că va fi o Europă „à la carte”. De fapt, se vor introduce standarde și criterii de convergență pentru intrarea și pentru rămânerea în noua Uniune Europenă, cea mică. Nu vor adera la acest prim cerc toate statele membre care doresc, ci numai cele care pot, care se apropie de nivelul Germaniei și al Franței. Chiar și din cele mai vechi ar putea rămâne pe dinafară, mă îndoiesc, de exemplu, că vor mai primi Grecia în primul cerc al integrării. Va apărea, din informațiile pe care le am, și posibilitatea excluderii (suspendării) unui stat membru, care nu a existat niciodată în tratatele Uniunii. Această posibilitate ar fi un extraordinar instrument de constrângere politică a Bruxellesului asupra guvernelor naţionale, practic Uniunea Europeană 2.0, primul cerc al integrării, va funcţiona cu adevărat sub un guvern supranaţional unic, nemaifiind permise abaterile de la canonul impus de marile puteri vest-europene. „Mica UE” care va apărea va fi într-adevăr o Europă federalizată, un suprastat. Ca detaliu, merită luat în considerare de pe acum că, de exemplu, nucleul franco-german doreşte autonomizarea politico-militară de Statele Unite şi dezvoltarea unei apărări europene comune.

Dacă tot începe contracția/refluxul Occidentului, dacă tot asistăm la destructurări semnificative ale ordinii liberale, cred că este esențial să ne plasăm strategic, atât cât depinde de noi, într-o zonă care să nu rămână pe uscat, adică în afara intereselor marilor puteri din Vest, undeva între Europa și Rusia, la limita nordică a unor Balcani uitați de toată lumea. Până acum, perimetrele UE și NATO erau garanții suficiente. Eram înăuntru. De acum înainte, va trebui să gândim ecuația mai degrabă în termenii interesului bilateral reciproc, în relațiile cu Statele Unite sau Germania, de a își menține în România prezențe active, substanțiale, și mize de parteneriat pe măsura amenințărilor din noua ordine globală și europeană.

Repet, lucrurile acestea nu se vor întâmpla mâine, anul acesta sau anul viitor. Dar în maxim cinci ani, Uniunea Europeană va trebui să aibă un nou Tratat, în care vom constata că petrecerea s-a încheiat și că, totuși, unii au fost și au rămas „mai egali” decât alții. Acesta este însă cazul fericit, adică cel în care, în seara de 7 mai, Marine Le Pen nu va ajunge să conducă Franța. Căci mai sunt și alte scenarii, pe lângă care “Europa cu două viteze” ar putea părea o glumă de primăvară a lui Juncker.

NOTE ___________________


[1] https://www.theguardian.com/world/2017/feb/14/plans-for-two-speed-eu-risk-split-with-peripheral-members

[2] https://www.thelocal.de/20170204/merkel-says-europes-future-could-be-two-speed

[3] http://www.politico.eu/article/jean-claude-juncker-martin-selmayr-as-europe-burns-berlaymont-fights-over-white-paper-for-rome-paolo-gentiloni/

[4] http://openeurope.org.uk/today/blog/juncker-has-four-or-five-scenarios-in-mind-for-eu-integration-after-brexit/

[5] http://www.dw.com/en/juncker-envisions-eu-overhaul-roles-for-post-brexit-uk-and-turkey/a-37697208

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. Foarte bine ca se întâmpla asa, nu vad de ce trebuie sa ne plângem de mila. Sa punem mana pe munca, sa ne facem armata, infrastructura, ca nu suntem nici ciungi, nici prosti. Sa stam cu mana-ntinsa fara ca macar sa spunem o poveste frumoasa e ridicol si degradant. Sunt ipocriți? Nu, sunt realiști.

  2. Eu zic, mai in gluma mai in serios, sa-l aducem in Tara si sa-l punem rege pe printul-fürst Karl Friedrich de Hohenzollern Sigmaringen, mostenitorul prezumtiv al coroanei române conform vechilor legi ale tarii… Are avere mare deci nu poate fi corupt si e f respectat in tara sa. Am avea astfel o alianta sigura cu Germania cateva decenii de acum si deci un loc onorabil in Europa, indifferent de circumstante. …Altfel Iohannis s-a „românizat” prea mult iar ex-regele Michel ne-ar vinde iar rusilor pe o decoratie si-o pensie lunara.

    • Si d-l Naumescu si alti comentatori, vad ca o tin sus si tare cu „alianta sigura cu Germania”.

      Wake up oameni buni. Ati uitat secolul 20 atat de repede????. Germania a fost, este si va ramane generatorul de bad ideas al Europei. Nu faceti confuzia intre economia Germaniei si bad ideas and ideologies care au facut Germania nu stat nefrecventabil la nivelul ideilor.

      La momentul actual si istoric vorbind, cea mai sigura alianta trebuie sa fie promordial cu SUA si the UK.

      Orice alta varianta mai devreme sau mai tarziu will end in a Ribbentrop-Molotov pact. Asta daca vrem sa vorbim despre facts, despre istorie recenta si mai putin recenta.

      Daca vreti psihanaliza, iluzii si fantasme (care will end up tragically), go for Germany.

      • @Daniel G.: daca UK va fi condusa de un conciliatorist precum Chamberlain, atunci toata alianta cu Romania se duce de rapa. Cehoslovacia avea drept garanti Franta si Anglia si tot a fost dezmembrata. sa nu mai zic de soarta Poloniei.

      • Deocamdata Germania se mentine in limitele unui comportament normal. Dar prudenta ne dicteaza sa fim foarte atenti la miscarile de idei in Germania, dar mai ales la posibilele intelegeri cu Estul (epoca Merkel a facut uitate miscarile lui Schroder, omul Gazpromului). De aceea punctul de supraasigurare este UK, si doar in subsidiar Germania. Ader la obsevatia lui Daniel G.

  3. Locuiesc in Bruxelles, pe strada, sunt vreo 5 cersetori, distanta unul fata de altul cam 20m, vin in fiecare zi ca la servici, stau dupa orar. Sunt sigur ca iau si ajutoare sociale. Asa e tot orasul, si alte orase pe unde am fost in europa. Pe belgieni ii cam apasa acest lucru, sa-i vezi zi de zi, e un cartier frumos care devine urat.

    Sunt foarte multi care lucreaza in diferite domenii de sus sau de jos, fata de ei pretentii nu sunt. Ar trebui facut ceva cu prima categorie. Nu e simplu, dar poate se gaseste o solutie. Eu cred ca nici ei nu mai sunt asa cum erau inainte, nu mai au fetele asa de agresive si disperate ca inainte. Pur si simplu asa s-au deprins.

  4. De data asta văd lucrurile cu totul altfel.
    Europa cu doua viteze este o adecvare la realitate, de fapt acea Europă mai flexibilă, mai friendly, mai adaptată la specificul fiecarei natiuni.
    De această Europă aveam nevoie, nu de una rigidă, închistată in şabloane si obsedată să standardizeze totul. Chiar mă bucur ca liderii europeni au dat dovadă de realism şi adaptabilitate. Sigur, vor apărea provocari noi dar poate Europa aceasta este adevărata şansă ca UE să supravietuiasca pe termen lung.
    Unitate în diversitate…remember?

    • Cred ca ne amagim. Domnul Junkers implica doua viteze in sensul ca nu-l prea intereseaza sa defineasca ce vine dupa first class Europe. Daca privim din partea astalalta, eu vad cel putin trei viteze, plus, cu voia dumneavoastra, un virtual marche arriere made in Teleorman.

    • „Europa cu două viteze este o adecvare la realitate”

      O fi, dar din perspectiva României și a flancului estic al UE preferabilă era schimbarea realității, nu adecvarea la ea. Principiul mai multor viteze de dezvoltare nu are efect integrator, nu motivează statele mai slab dezvoltate spre convergență, ci mai degrabă se adâncește riscul segregării, al divizării Uniunii Europene.

  5. Eu cred ca sunteti prea optimist cind vorbiti de ”afinităţi care au trecut proba timpului” in vestul Europei. Va inselati, daca UE nu va rezista in forma actuala, ceea ce e deja cam imposibil, atunci nu va rezista deloc! Veti vedea cit de repede se spulbera afinitatile astea dintre francezi si germani, olandezi si belgieni etc. Franta si Germania vor porni pe drumuri diferite, daca nu acum, cit de curind. Tot blocul comunitar se va sparge treptat, poate vor ramine niste nuclee (zona scandinava, zona germana). Asta e, cind oamenii nu mai pot de bine…

    • Așa o fi, habar n’am, cred că nimeni nu poate anticipa cu precizie, dar ideea expusă de dumneavoastră am văzut-o prezentată foarte asemănător de Russia Today. În plus, mai era ceva și cu patriarhul Chiril care așteaptă România cu brațele deschise. Eu cred că în Europa mai există oameni raționali și nu vor chiar toți războaie franco-germane anul ăsta, ne ajung cele care au avut deja loc.

  6. Cred ca articolul dvs este mult prea influentat de „traditionala” aprehensiune romaneasca de a nu fi lasati pe dinafara, parasiti de Occident. Situatia este mai nuantata. Dupa Brexit, se contureaza doua curente in UE: unul care ar vrea „strangerea randurilor” si continuarea integrarii, altul (reprezentat in principal, din pacate, tocmai de estici – vorbim in primul rand de grupul de la Visegrad) care vrea, dimpotriva, o repatriere a suveranitatii nationale. A-i lasa pe cei care doresc sa continue integrarea pare a fi singura solutie pragmatica, alternativa fiind paralizia totala. In plus, integrarea trebuie neaparat sa avanseze pentru zona Euro, altfel nu poate supravietui (staus-quo-ul este nesustenabil, cum devine evident).
    Un alt argument ar putea fi situatia din vecinatate – in primul rand Ucraina, Moldova si Balcanii. Este clar ca o continuare a extinderii pe modelul actual (o singura ‘viteza’) este tot mai improbabila, iar in lipsa ancorei UE sunt riscuri majore de revenire la conflict violent. O de-dramatizare a diferentei actuale de statut intre a fi membru si a nu fi ar putea ajuta, cu tarile din vecinatate putand avea o relatie mai stransa cu UE si un parcurs de integrare, fara a fi neaparat parte, cel putin intr-o prima faza, a nucleului dur.
    Deci sa nu diabolizam din start Europa cu doua viteze. Trebuie sa ramanem insa vigilenti la detaliile implementarii conceptului. Evident, este cu totul inacceptabil ca ideea sa fie implementata intr-o logica a excluderii si a anularii pasilor de integrare deja facuti. Cu alte cuvinte, drepturile deja castigate (ca libera circulatie, accesul pe piata muncii, piata interna) in nici un caz nu trebuie puse in discutie. In ce priveste integrarea mai avansata – care ar putea implica subiecte dificile, traditional rezervate suveranitatii nationale, de genul armonizarii fiscale – tarile care o doresc ar trebui sa o poata intreprinde fara a fi obstructionate de tarile care nu sunt interesate. Un alt principiu important este ca alegerea sa apartina fiecarei tari, nu sa ii fie impusa, eventual prin excludere sau prin diferentieri bogati-saraci.
    In fine, daca se merge pe aceasta linie, nu cred ca diferentierea de ‘viteze’ va aparea neaparat pe linia Est-Vest. Chiar daca grupul de la Visegrad e din ce in ce mai eurosceptic, situatia s-ar putea schimba cand se schimba politica lor interna, iar tari ca Cehia si Slovacia ar putea face fata onorabil conditiilor din „nucleul dur” (mai bine decat unele tari mediteraneene). In plus, tarile baltice sau Slovenia vor adera probabil de la inceput la „nucleul dur”, iar Romania, presupunand ca isi pastreaza orientarea pro-europeana (oarecum pusa la indoiala de unele actiuni ale noului guvern), ar trebui sa li se poata alatura.
    Si sa nu cantam prea devreme prohodul multilateralismului, care niciodata n-a exclus componenta bilaterala.
    Sunt complet de acord cu incheierea dvs: sunt posibile scenarii mult mai rele decat cele doua viteze…

  7. Domnilor sa va reamintesc ca acum cateva zile cand ministul de externe rus Lavrov a tinut acel discurs despre o lume post-occident toata lume pe aici l-a luat la bascalie. Dupa doar o saptamana deja publicati articole despre „refluxul” occidentului?
    Eu intru des pe aici. In general sa vad care e parerea majoritatii deoarece astfel aflu care e varianta gresita. Vezi cazul alegerilor prezidentiale din SUA.

  8. Multe întrebări, puţine certitudini 2017. Brexit a schimbat mult. Să începem de la început: ad fontas. La start au fost numai 6 membri 1957 la tratatul de la Roma. Numărul partenerilor a crescut pînă la 28 state. Nu e de mirat că asemănările 2017 sunt mai puţine şi diferenţele mai multe decît 1957. Ce se sărbătoreşte 2017 la 50 de ani UE? Pentru România 2007- 2017 a fost un impuls bine venit. Sau e altfel?

    … „….. fondarea unei Uniuni Europene 2.0, în care vor spune că este, tehnic și politic, nevoie de un nou Tratat. Şi probabil că este. Va apărea curând ideea unui Tratat în care se va introduce diferenţierea a cel puţin două categorii de state membre din cele care formează în prezent Uniunea Europeană, unele mai integrate decât celelalte, primele păstrându-şi solidaritatea şi libertăţile fundamentale de acum iar faţă de cele din urmă impunându-se măsuri de delimitare şi protecţie (de exemplu, în legătură cu dreptul de rezidenţă permanentă, accesul liber la piaţa muncii, recunoașterea automată a diplomelor, moneda unică, Spaţiul Schengen revizuit, dreptul de vot al codaşilor asupra unor chestiuni care privesc politicile ţărilor din prima categorie etc.). Intrarea în cele două categorii nu va fi opțională, cum lasă se înțeleagă unii, ci bazată pe indicatori și criterii de performanță, iar rezultatul evaluării va fi cel pe care îl putem bănui de la început;…. „…..

    UE e în permanentă transformare de la început. Nici dezbaterea UE 2.0 nu e ceva surprinzător 2017.

    SOLA SCRIPTURA.

    Unii parteneri în UE sărbătoresc 500 de ani REFORMATION /Martin Luther. De regulă sunt donatori in UE de la început. Tradiţia anglosaxonă cu respectarea „biblică-textuală” a tratatelor (inclusic cele nescrise) e una. Tradiţia „retorică” la Atena etc. înseamnă doi parteneri discută în mers şi îşi schimbă mai uşor părerile verbale, se apropie mai simplu (Carter – Sadat la Camp David s-au înţeles mai uşor în SUA mergînd pe jos….). Mentalităţile, mentalitatea balcanică….

    Avem cel puţin trei sisteme juridice diferite în UE. Firmele private /multinaţionalelel în UE aleg liber care sistem juridic / care limbă e folosit.
    Cel francez, code civil din 1804.
    Cel german, drept abstract BGB, bürgerliches Gesetzbuch din 1900 (drept concludent).
    Cel britanic, case law, de secole, aplicat în UE la curtea supremă din Luxemburg şi în multe instanţe internaţionale.
    Cele trei sisteme de drept sunt legate de limba şi tradiţiile trăite în socieţătile ţărilor respective. Nu sunt identice. Trebuie transpuse în practică de la caz la caz. Case law.
    UE se bazează pe PLURALITATE. Se respectă pe deplin limbile ţărilor participante. Destul de anevoios dar mai democratic, mai echitabil decît altă variantă. La Bruessel / UE sunt trei limbi de bază: engleza (va rămîne dominantă), franceza şi germana. Brexit nu schimbă limbile folosite în UE /lume.

    Problematic mi se pare 2017 principiul de „unanimitate de voturi” în UE. Nu mai funcţionează (Vişegrad, Atena, etc.). La fiecare mică decizie e nevoie de 28 de ori „yes”. Un NO şi totul e anulat (proiectul constituţie UE), e bun pentru coşul de hîrtie. Aici se va schimba modul de decizii în UE 27 cu majoritate dublă. E bine cunoscută.

    Important pentru România 2017- 2021 mi se pare: drumul e ţelul. Ce s-a realizat 2007- 2017? Ce nu s-a realizat? Ce îşi doresc citoyenii de pe stradă 2017? In capetele şi minţile lor e „proiectul de tară”: „Singura soluție, propria evoluție”!!! Cred că aşa e, e promitător, e autentic, e autohton.

    Ramîne decalajul: un salariat la Skoda -Slovacia are 1800 $ pe lună (din presa internaţională, în SUA 40 $). La Dacia-Renault? Cît timp mai rămîne pentru a depăşi decalajul?
    Care sunt cauzele interne ale decalajului?

    Indiferent de noul model UE, decisiv sunt la toţi partenerii UE 27 în primul rînd problemele interne. Cele de la Bucureşti se văd, se aud pe stradă 2017. Sunt cunoscute de mult timp. Democraţia originală…..

    Indiferent de alegerile 2017 în Franţa, Olanda, etc.diversitatea în UE nu dispare.Conflictele de interese în UE nu dispar.E normalitatea UE 1957 – 2017.

    Rămîne conceptul, iniţiativa şi ţelul din 1957: un parterneriat WIN-WIN în UE (un stat nu va fi UE 27 încă mult timp, nici federaţie… discuţie inutilă! 2017). Cum se poate realiza? Modelul „ceapă-cercuril concentrice” e vizibil din 2001 cu zona Euro (fără Suedia, Danemarca, etc.) şi Schengenland.

    Care sunt priorităţile româneşti 2017-2021? Care şanse? Care riscuri?
    Preşedinţia UE 2019, TM2021….

  9. Da, ramanem pe uscat in cea mai grea perioada de la Revolutie pana acum, cand Mafia de Partid a pus stapanire aproape in intregime pe tara.
    Nu avem elite, nu avem patrioti la conducere, cei cativa care rezista pe baricade vor fi inlaturati, stersi de pe fata pamantului – si totul se va face legal, evident.
    Iar serviciile, care detin de facto Romania, tresalta de bucurie – au scapat! Sau vor scapa in curand de orice supraveghere, de orice oprelisti. PRIMUL STAT MAFIOT AL LUMII isi va intra in drepturi. Se impune un nou drapel si un nou imn national, o Noua Constitutie bazata pe Omerta. Desi, daca stau sa ma gandesc, intr-un stat total mafiot nu mai este nevoie de Omerta, pt. ca nu nu vor mai exista institutii de care sa se fereasca.
    Ii vom lua pe toti! In sfarsit, vom fi primii in lume!

  10. Ne-ati obisnuit cu analize de calitate si nu dezamagiti.

    Intrebarea fundamentala este daca Europa ca constructie unitara va supravietui unui astfel de demers. De ce ar accepta un stat o pozitie marginala, cand poate sa mearga pe alternativa protectionista care pare sa fie la moda? Periferia este intotdeauna supusa unei forte centrifuge, de rupere. Ce legaturi anume vor asigura integritatea aranjamentului nou propus?

  11. Nu e nici o ipocrizie dle Naumescu in revenirea la o Uniune Europeana restransa, nu inteleg de ce va lamentati atat. Este un proces de normalizare si de corectare a unei greseli. Nu trebuia niciodata facuta extinderea pompieristica din 2004/2007. Europa de la Atlantic la Prut e o utopie, decalajul civilizational e mult prea mare. „Proiectul Liberal” a fost un caz tipic in care ideologia o ia inaintea realitatii. Acum vine nota de plata.

  12. o spuneti chir dvs.: „Ca să spunem direct, au fost unii (şi nu puţini) care au regretat încă de atunci că ne-au dat drumul atât de repede înăuntru, pe motiv că eram insuficient pregătiţi sau, spus şi mai dur, că nu prea arătam a ţară europeană. Dar am avut şansă cu carul, am intrat pe finalul unei epoci faste în istoria Europei, mai degrabă din inerţie, iar uşa s-a închis imediat în urma noastră.”

    …pentru ca apoi sa reveniti la lamento si autovictimizare!

    romania a avut noroc ca a fost primita, impreuna cu bulgaria, intr-un club pentru care nu erau pregatite ca societati, atata ca isi cumparasera, tot pe bani UE, haine mai occidentale, ca sa nu faca nota discordanta prea mare cu comportamentul lor noneuropean…

    romania a contribuit poate chiar semnificativ la brexit. romania este un stat NATIONALIST, ETNOCRATIC (nu e singurul, dar asta et, tousi) – asa ca, inainte sa ii acuzam pe vestici de ipocrizie, sa privim intai la bucuresti (si cluj „napoca”, capitala maghiarofobiei institutionalizate si SUPERhipocrite). OK, per ansamblu, ardealul e totusi semnificativ diferit de regat, si in privinta compatibilitatii cu europa – dar nici noi aici NU suntem cu adevarat apti a fi membri deplini ai UE. asta a adevarul adevarat.

    …asa ca, dc RO si BG vor ramane iN UE la periferie, acolo unde au fost si sunt deja, tot iese cu PLUS si pentru ele, inclusiv financiar. …insasi incapacitatea de a atrage si cheltui fonduri UE de X miliarde pe proiecte serioase si bine facute, in baza unor politici sectoriale consistente, arata incapacitatea romaniei (si BG) sa participe la concertul european fara disonante si cacofonii cuasi-continue. RO si BG au produs UE si tarilor membre nenumarate socuri culturale – prin hoardele de borfasi care au invadat vestul (printre borfasi intra si cei de lux, adica cei cu ordonantele). deci autovictimizarea si vaicareala (pardon) nu isi au locul aici. …asta si apropo de ipocrizie – leitmotivul articolului de fata. alternativa la ‘ipocrizia’ UE ar fi sinceritatea – adica sa dea afara RO si BG.

    cu stima
    Hans Hedrich, politolog
    fost stagiar la Comisia Europeana, 2003
    Sighisoara/Schaessburg/Segesvar

    • Domnule HANS,
      1) Johannis a fost ales cu 60 la suta ca presedinte al RO. Asta spune ceva destul de concludent despre… ”nationalismul etnocratic” romanesc. Johannis dupa cum se descurca prezidential, are toate sansele inca a unui mandat. Una peste alta, cei 10 ani vor ”adanci ” mult mai pozitiv acel nationalism de care vorbesti si a carui eticheta are surse suficient de gratuite. Sunt sigur ca alegerea sa a produs un mic soc in Germania si a carui unde nu s-au stins. Socul a fost si mai mare cred in Franta si in ”perifericele” tari satelit anglo-saxone.
      2)Evidenta unor fisuri in monolitul ”nucleului dur al UE ” nu mai sunt presupuneri de-acum .Dimpotriva ! ”Destructurarile” sunt deja o strategie ,iar in pliurile sale angrenajul intereselor diferite nu mai poate fi oprit. Nici subestimat . E prea tarziu .Fisuri observate cu ochiul liber in societatile fiecarei tari componenete ale” nucleului”, vor compromite multe din proiectele ”monolitului” imaginat. Mai vechi sau mai nou Recrudescenta ”nationalismele etnocratice ” ale nucleului vor fi,asadar, si mai periculoase decat chiar numitul ”nationalism etnocratic romanesc ”.Diferit substantial in Ardeal, si mai substantial diferit in Banat. Geografia evocarii sale nu are relevanta convingatoare in contextul dat al discutiei.
      3)Cred ca ”socul cultural ”al intampinarii cu flori in aeroporturi si gări al sutelor de imigranti sirieni si musulmani in general e mult mai nevinovat si mai nobil decat cel a ”hoardelor de borfasi”mancatori de lebede prin Viena sau aiurea, chiar daca produce victime cu camioanele si kalasnicoavele din dotare ale altor periferii, mai periferii decat RO+BG.. Despre asta chiar ca m-ati convins.Fara nicio ipocrizie din partea dv.
      4) Si totusi cum ramane cu cele ”doua viteze ” ale UE ?OK, am înteles ca RO+BG au intelepenite…”cutiile de viteza”. In rest ?

    • „romania a contribuit poate chiar semnificativ la brexit”

      Domnule Hans Hedrich, mă bucur să văd că în calitate de politolog și fost stagiar la Comisia Europeană v-ați păstrat spiritul de promovare a unității europene și militați pentru convergență și intagrarea europeană. În acest context, constat cu plăcere că susțineți În continuare interesele României în Uniunea Europeană.

      Pe de altă parte, cred că exagerați puțin rolul României în influențarea deciziilor politice la nivel european sau global. Dacă există informații că „Ending the Fed” al d-lui Drobotă a avut un rol în alegerea d-lui Trump peste Ocean, putem spune cel mult că unii români, nu România ca stat, au contribuit la influențarea opțiunilor poporului american.

      La fel, după cum spune astăzi principalul vector pro-Brexit, politicianul Nigel Farage, argumentul forte care a influențat decisiv cetățenii britanici să voteze ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, anume că aceasta plătește săptămânal Uniunii 350 miloane de lire, bani care vor fi virați ulterior către sistemul de sănătate, este un „post-adevăr”. Adică, în limba română, o minciună sfruntată, care NU are nicio legătură cu România. Tot așa este și ideea că România, un stat al cărui președinte este etnic german și a fost votat masiv de români, ar fi un stat etnocratic.

  13. Sa mai adaugam ca in majoritatea cazurilor cand autoritatile romane au avut ceva de confirmat privitor la integrarea in UE, sau cand au putut fi in every sense affirmative, au dat-o-n bara? Ce impiedica Ro sa forteze intrarea in Schengen, prin desfiintarea unilaterala a controlului vamal cu Ungaria & Bulgaria (ca doar avem granita securizata cu tari non-UE), sau ce ne impiedica intr-adevar sa trecem la EUR? Nu mi se pare ipocrizie, nu cred ca Slovacia, Slovenia, Portugalia sau Finlanda, tari in mod elegant total integrate, nu vor face parte din nucleul EU, Grecia poate nu, in schimb Ro face tot ce tine de ea, mai ales in ultimul timp, sa fie data afara din UE; deci?!!!

  14. Acum, sa vedem care va fi reactia condamnatilor la Periferie! … cati vor fi oare?
    20%, poate chiar 25%, din care o parte vor intra automat si in Uniunea Eurasiatica.

  15. Sigur că celor lăsați pe dinafara nucleului ideea Europei cu două viteze pare oneroasă. Pentru cei ce plătesc facturile însă pare oneroasă actuala situație în care ei plătesc facturi peste facturi. Iar la chestia cu echivalarea automată a diplomelor, vi se pare firesc ca un doctorat la academia milițienească a lui Oprea să aibă exact aceeași valoare cu unul luat cu sudoare la Heidelberg :P ?!?!

    În mintea mea problema fundamentală a UE este tocmai aprofundarea integrării. Ideea de fonduri europene, de reglementări comune, de programe și start up-uri pe parale comunitare e vecină cu demența și e un continuu izvor de fraudă și risipă. În aceste condiții e imposibil ca o uniune ce pune pe aceeași cracă Bulgaria cu Danemarca șă funcționeze vreodată.

    Ceva trebuie desigur făcut. Cea mai bună idee ar fi reîntoacerea la odelul original dinainte de tratatul de la Masstricht când CEE (actuala UE) era doar un spațiu al liberei circulații a mărfurilor, capitalului și oamenilor. Fără parlament, fără komissari și fără munți de reglementări inepte. Vorba țăranului amerecan: „If it aint broke don’t fix it” (Dacă nu-i stricat, nu te apuca să-l repari). Năzuința asta autistă spre mai bine cu de-a sila a dus totul în pragul colapsului.

    Sunt sigur că UE așa cum e azi e incapablă să se întoarcă la modelul originar de succes. E de asemeena imposibil ca UE paraizată de azi să ajungă la varianta cu două viteze. Ce va urma? Păi pe fondul gargarei sterile UE se îndrepta voioasă spre colaps. A dovedit pe deplin că nu are voința de a supraviețui. urmează o agonie lungă și tristă…

    Vestea bună e că după orice sfârșit vie un nou început. Vestea proastă pentru est (inclusiv România) e că cei ce o vor pune de un nou început vor avea lecția învățată…

    • Dumneavoastra contestati acum ideea de federatie in sine, inclusiv in cazul SUA? Sau ideea ca entitati diferite cultural pot functiona impreuna in cadrul unei federatii? In cazul al doilea, de ce exista (si functioneaza foarte bine) o federatie ca Elvetia? Ce le-a trebuit unor cantoane cu limbi diferite reglementari comune, consiliu federal si adunare federala la Berna? Nu se puteau multumi doar cu o piata comuna?
      Identitatea comuna se cladeste. Istoria poate fi si ea comuna, depinde cit de de sus privesti si la ce perioada de timp te raportezi. Dar nicio federatie nu s-a nascut asa, ci s-a creat printr-un proces de integrare treptata a entitatilor federate.
      Sigur, vorbim de tarile europene occidentale. Extinderea masiva spre est complica mult procesul, de unde si discutia de acum.

      • Nu eu contest ideea de federatie europeana, ci cetatenii UE. Niciuna din tarile intrate in UE nu au aderat pentru a deveni un land german sau mai rau un depratament francez. :P Dovada acestui fapt e aceea ca , constitutia europpeana a fost respinsa prin referendum-uri nationale acolo unde ele au fost organizate. De ce oare se tem birocratii de la Bruxelles atat de tare de ORICE fel de referendumuri?!

        Sigur ca orice federatie se creaza printr-un proces de integrare. Numai ca acest proces nu se poate desfasura impotriva vointei cetatenilor sai. E tot mai dificil sa i se explice neamtului de ce trebuie sa-i duca in carca pe greci sau pe estici. ce se va intampla daca Germania, tarile scandinave, Olanda, Belgia, etc. activeaza fiecare articolul 50 si decid sa-si formeze separat o piata comuna?! Asta e realitatea brutala.

        • Nu stiu cit de relevant e argumentul privind referendumurile din 2005. In Olanda majoritatea a respins intr-adevar clar proiectul. In Franta insa (prima care a votat impotriva, ingropind practic proiectul), la votul negativ a contribuit decisiv partea cea mai de stinga a spectrului politic (inclusiv cam jumatate din partidul lui Hollande), care era foarte pro-europeana, dar era nemultumita ca proiectul de constitutie e prea „liberal”. Ei au spus ca, daca voteaza impotriva, urmeaza sa se propuna un nou proiect de constitutie care sa gatanteze mai bine drepturile sociale. Practic, credeau ca pot impune „modelul social francez” si celorlalte state europene, ceea ce era evident o aberatie si nu s-a intimplat.
          Au mai fost referendumuri in Spania si in Luxemburg, unde rezultatul a fost in favoarea constitutiei.
          Deci parerile au fost in 2005 destul de impartite. Poate ca pe asta se si bazeaza ideea cu mai multe viteze.

      • daca ue ar fi fost construita dupa modelul elvetian, federatia ar fi fost deja un succes cert.

        dar nu poti sa vii cu o constitutie de 400 de pagini, cu o birocratie aberant ideologizata, uriasa si sufocanta, cu mari sefi nealesi de electorat, ci numiti nu se stie cum de nu se stie cine, – neomarxisti, multiculturalisti si atei viscerali cu totii -, si sa te compari cu elvetienii.

        proiectul ue e cronica unui esec anuntat. ar trebui abandonat imediat petru limitarea pagubelor.

  16. In ce moment prost ne-am ales sa deraiem si noi, votand populistii si hotomanationalistii PSD! Pentru felul in care ne prezentam azi, si viteza a doua europeana e o aspiratie. Bine, ne integram perfect in modelul politico-social propus de tarile de la Visegrad, nationalism, populism. Mai avem euroscepticismul sa il adoptam, dar vine si ala lejer, ajutat chiar de balbele de la Bruxelles.

    Fara niste norme stricte si politici controlate de un mecanism superior, cum e UE de azi, vom deraia si mai tare, intern nu avem puterea sa cenzuram hotia, coruptia, sa incurajam dezvoltarea economica, antreprenoriatul local de calitate. ADNul nostru nu a avut timp, in astia 10 ani sub tutela UE, sa sufere mutatii genetice suficiente incat sa ne civilizam si sa ne emancipam. Daca mai gonim si investitiile straine, in timp, vom redeveni balcanici traditionali, cu pasaport permanent.

  17. Acum ca Brexit-ul este in curs, fara cale de intoarcere, „nucleul dur”, Germania si Franta, vor putea sa-si puna planurile in aplicare. Nicio jena de a arata catre SUA cu degetul clatinat de luare la cunostiinta: nu mai sintem in remorca voastrea, am crescut mari, pe noi ne apara NATO, nu voi.
    (Adica, la granita estica a UE/NATO soseste tehnica militara americana si militari americani, iar trimbita germano-franceza, l-am numit pe Juncker, vrea autonomizarea militara fata de SUA.)
    Europa „cu doua viteze” este o struto-camila. Sau va fi o hegemonie germano-franceza.
    UK si SUA sint ca un ghimpe pentru „nucleul dur”. Si procedeaza dupa gluma ardelenului „ma, io te iert, dar nu te uit!”

  18. Asta cu Europa in 2 viteze e ca in bancul ala „In SUA intr-un oras au stabilit ca toti sunt albastri nu mai sunt albi si negri. Intr-o zi se intorceau de la lucru iar autobuzul s-a stricat. Soferul a incercat sa il repare dar vazand ca nu poate a urcat in autobuz si s-a adresat la ocupati autobuzului Fratilor toti suntem egali toti suntem albastri dar rog pe aia albastru mai inchis sa coboare sa impinga autobuzul” Cam asta e Europa in doua viteze. Aia din est sunt de un albastru mai inchis si trebuie sa impinga autobuzul.

  19. Aș vrea să știu de la dl. Juncker cum va integra Franța și Germania, ținânđ
    cont de diferențele economice mari dintre ele (doar ele două, cum s-ar face
    o mini-UE doar cu Franța și Germania).

  20. DOUA VITEZE.Un comentariu destul de stufos, insa situatia in Europa ar fi avut alte valente, daca politica fata de tarile din Est si Balcani ar fi avut alta orientare. Trezirea a inceput la mijlocul anilor 2016, semnalul de alarma fiind dat de Brexit cuplat cu problemele generate de situatia din Orientul Mijlociu Termenul de doua viteze este inacceptabil, trebuie sa dispara, din momentul in care organismele conducatoare vor prezenta solutii moderne pentru dezvoltarea Europei si siguranta cetatenilor.

  21. Sincer, nu-mi dau seama prea bine la ce se refera cele 2 viteze, care este algoritmul de „calificare” in primul cerc. PIB/capita? Macrostabilitatea, in sensul anumitor indicatori? (aici nu se califica o groaza de tari, in frunte cu Franta, Italia, Spania)? Faptul ca esti contributor net?
    Capabilitatea de a sustine financiar cateva obiective principale?Care sunt „alea”? Daca nu se ajunge la un acord al primului cerc?(si tare imi e ca fiecare vede altceva, mai ales cei foarte indatorati, dar cu ifose) Ce se „intampa” cu ECB? Sau cu fondurile alea multe si grase, ba de convergenta, ba de politici comune? Vor fi doar pentru „premianati”?
    Se renunta la ele? sunt o groaza aflate in executie. Nu vom mai avea o politica agrara comuna? Cred ca va fi extrem de greu de iesit din vanzoleala asta infernala de acum!
    La modul general e simplu sa spui „doua viteze”, dar e mult mai complicat sa proiectezi…cutia de viteze :P Fara sa o faci praf…

  22. Cam de neinteles pentru mine – citesc in diagonal si vad o gramada de porniri masochiste: bine ne fac astia din UE, ca nu meritam sa fim acolo!

    Am totusi un sentiment vag ca cei mai multi au parasit de mult tara asta si ne scriu de departe, asa ca pornirile sunt mai degraba sadice decat masochiste.

  23. Dle Naumescu, pe 7 februarie publicati un articol „…Tocmai acuma ne-am gasit?”
    Acum pareti socat de faptul ca UE vrea sa introduca standarde de performanta si eligibilitate in functionarea sa.
    Trecand peste contradictie (inclin sa cred ca 7.02 a fost o mustrare politicoasa a unei „clase politice” care refuza sa se schimbe in fata evidentului, iar azi avertizati cu blandete cei care prefera sa otraveasca capra vecinului – „ceilalti romani”, mai precis 70% din romani – decat sa dea inapoi cireada de vaci care au furat-o):
    chiar considerati ca introducerea de standarde si criterii de performanta (astfel functioneaza toti profesionistii si majoritatea societatii moderne) in politica este o problema? sunteti ingrijorat ante factum ca ele ar putea fi manipulate/ ocolite sau de posibilitatea ca sa dea si UE un OUG13 la ceas de seara?
    Inainte de a raspunde, va rog sa vizitati mediul rural, unde traiesc aproximativ jumatate din romanii care nu au plecat…. Problema lipsei de bani nu este o scuza dupa 10 ani de fonduri UE (si peste 30 miliarde euro „absorbite”), ci in primul rand de reavointa a „liderilor”. Care se mai si jura „asa sa ne ajute Dumnezeu”…

  24. praf in ochii occidentalilor, fiindca vin alegerile si oleaca de scaremongering spre sud-est, ca sa nu uite aia cine e seful.

    si eu cred ca e vorba de ipocrizie, mai precis de demagogie pre-electorala, fiindca „elita” globalista din spatele scenei nu renunta la planurile ei, politrucii sefi nu se dau dusi doar fiindca asa vor deplorabilii, iar zecile de mii de birocrati europeni mici si mari, plus roiurile de navetisti platiti regeste (parlamentari, jurnalisti, analisti si alte multe varietati de experti-propagandisti acreditati pe linga curtea de la bruxelles) isi vor apara cu ghiarele si cu dintii sinecurile, adica status quo-ul uniunii. nu se abandoneaza dintr-o simpla toana niste colonii usor de stapinit.

    de citeva saptamini, merkel expuleaza propagandistic afgani (cu avioane pe jumatate goale, ne anunta sursele jurnalistice independente).

    chiar ieri citeam ca nu stiu care ministru austriac a iesit public si, cu un aer martial, a promis austriecilor ca joaca s-a terminat si ca celor 2.000 de migratori carora li s-a refuzat azilul in ultimii doi ani si nu vor sa plece pe la casele lor nu le va mai da nici cazare, nici mincare, nici bani de bere, nimic-nimic. trebuie sa fi produs o impresie puternica in rindurile electoratului care nu e la curent cu faptul ca in austria intra saptaminal cite 1.000 de noi solicitanti de azil.

    povestea cu vitezele mai e ventilata si ca scaremongering fata de romani, bulgari etc., care au cam inceput sa mormaie neintrebati si chiar sa miste in front.

  25. Nu cred în scenariul „Europa cu 2 viteze”. De fapt ce stă la baza scenariilor prezentate de dl. Juncker? E vorba de viziuni diferite asupra viitorului UE. În principal am identificat 3 viziuni, funcţie de culoarea politică din care provin: integrism puternic – promovat de progresisti, uniune cu păstrarea identităţii componenţilor – agreat de conservatori şi ultima, cea radicală, dizolvarea uniunii – cerută de forţele de extremă dreaptă. În momentul de faţă, cele trei forţe politice au ajuns la un anumit echilibru, dar el este instabil: forţele progresiste pierd teren în favoarea celor conservatoare, dar şi în favoarea extremei drepte. Din cele 5 scenarii propuse, primul – cel cu continuarea politicilor actuale, nu are sens pentru că nu rezolvă nimic. Celelalte 4 scenarii se pot împărţi în 2 grupe de câte 2: o grupă agreată de progresişti – „toţi să faca mai mult pentru uniune” şi „o Europă cu mai multe viteze” ; şi cealaltă grupă agreată de conservatori – „recentrare pe piata unica” şi „mai putin, dar mai bine” (vezi linkul). După părerea mea, ultima variantă pare a avea cele mai mari şanse de reuşită. Citez din linkul dat de Paul2017: „Mai putin, dar mai bine – acest scenariu presupune concentrarea pe domenii foarte precise, precum diplomatia, telecom sau gestiunea comuna a granitelor UE, si sa nu se legifereze in toate sensurile, pe subiecte care tin de viata curenta. Aceasta abordare ar trebui sa raspunda criticilor unei Europe prea birocratice si invadatoare.” (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21639253-moment-esential-pentru-jean-claude-juncker-vorbeste-ora-16-00-despre-post-brexit-urma-europa-doua-viteze.htm)
    Nu trebuie să fim pesimişti, acum există o oportunitate ca UE să se reformeze.

  26. Sunt de acord că Occidentul se află într-o fază de declin. Contest totuși ideea dumneavoastră că motorul franco-german dorește o Europă federală. În momentul de față în Europa de Vest se manifestă o revenire în forță a conservatorismului național. În marea lor majoritate cetățenii celor două state (și nu numai) nu concep o delegare de atribuții de suveranitate de orice fel dincolo de instituțiile democratice naționale. Domnește un climat de insecuritate socio-economică vizibil în flexibilizarea codului muncii, nesiguranța locului de muncă, stagnarea salariilor în ultimele două decenii pe fondul creșterii costurilor de întreținere etc. și o teamă difuză că imigrația non-UE a scăpat de sub control sub elitele liberale indiferente. Guvernele naționale au eșuat în toată lumea să realizeze o redistribuție echitabilă a câștigurilor din globalizare și comerț mondial spre clasele sociale mijlocii și de jos (de obicei perdante dat fiind că profiturile se concentrează în cea mai mare parte spre marele capital).

    Avem de a face în Europa cu elite conducătoare detașate de realitățile cetățenilor, elite care înregistrează cu întârziere crizele din jurul lor. Mai grav, ele nu au o viziune de viitor totodată complăcându-se în apărarea suveranității guvernelor naționale pe care le conduc în dauna unor soluții cu adevărat europene la problemele acute de pe continent. Aceste eite sunt pe cale să plătească la urne prețul indiferenței și iresponsabilității din ultimele două decenii.

    Nu este de mirare că Junckers vine cu nu mai puțin de cinci (!) variante de Europa. La nivel de viziune și direcție în Europa domnește haos total. Doamna Merkel și-a satisfăcut de la criza din 2009 ego-ul conducând forțat din umbră UE pe linia îngustă a intereselor naționale germane, ceea ce a a adus Uniunea într-o criză politică și de încredere enorme. Astăzi nici Merkel și nici Hollande, care foarte probabil urmează să piardă alegerile din acest an, nu mai au autoritatea în fața propriilor electorate să propună cu succes proiectul unei Europe federale, după ce l-au săpat chiar ei asiduu aruncând an de an propriile eșecuri de guvernare pe Comisia Europeană.

    Asta e. Semeni vânt, culegi furtună. Ideea e că politicienii proeuropeni, dar și cei liberal-interguvernamentali (liberalii naționaliști în teoria integrării europene) se tem de destrămarea UE și apelează la ideea celor două viteze pentru a salva proiectul. Ei nici nu se gândesc la fedealizare supranațională, ci doar la pași mărunți absolut necesari de politici comune de integrare, care nu au putut fi realizați pentru că unele state din Est, în special Ungaria și Polonia, dar ocazional și Cehia și Slovacia, au blocat orice reforme. Primele două state estice cu elite aproape de extremă dreaptă vor chair o repatriere cvasicompletă a modestelor prerogative de guvernanță ale instituțiilor europene la capitalele statale. În acest moment Europa este blocată.

    Dat fiind acest tablou sumbru, teza că prin Europa cu două viteze Europa de Est, inclusiv România, ar urma să fie marginalizată de un nucleu tot mai integrat în formulă federală nu se susține. Vedeți ce forță încep să aibă partidele ori mișcările antieuropene în Franța și Țările de Jos, alături de unele țări nordice… Ceea ce propun unii politicieni europeni este o dezbatere asupra a ce vrem să facem din viitorul nostru comun. E nevoie de o clarificare ideologică urgentă, altfel se prelungește un blocaj instituțional cu rezultate catastrofale pentru noi toți.

    Trăim niște vremuri în care instituțiile liberale multilaterale ale sistemului Bretton Woods sunt tot mai dur atacate, în favoarea naționalismelor agresive, închistărilor identitare etnice sau religioase și a mercantilismului economic. Or se știe că regresul spre bilateralism, protecționism economic generalizat și construcția de blocuri politico-militare adverse duc la hiperconcucrență, răboaie comerciale, cădere economică și în final, la conflicte militare.

  27. Inainte sa ne grabim sa mizam pe dezvoltarea de relatii bilaterale intr-o UE cu ‘doua viteze’ ar trebui sa ne uitam in oglinda si sa ne intrebam ce am facut noi in mod special ca UE sa mearga unsa cu o singura viteza. Si nu viteza intai sau a doua ci macar in treapta a treia.
    Guvernele tarilor membre si analistii UE sunt cei ce distrug UE.
    Pentru ca au uitat ca proiectul UE nu presupune o caciula paternalista bruxelleza ci e o alianta de state in care deciziile si viteza de croaziera sunt decise de aceste state. ‘Bruxellesul’ nu face decat sa puna in practica vointa tarilor membre care intr-o demonstratie de maxima ipocrizie arunca apoi in capul Bruxellesului toate laturile propriilor indecizii si neputinte.
    Or in aceste conditii e foarte corect sa se discute inclusiv varianta unei UE cu mai multe viteze in care cine vrea sa avanseze mai repede sa poata sa o faca.
    Deocamdata UE e plina de franari; UK este (a fost) cel mai zelos, dar mai sunt si alte state care in principiu ar vrea doar bani de la UE dar sa nu faca nimic pentru cauza comuna. Si din pacate sunt multe state din estul UE in aceasta categorie…Ungaria, Polonia dar si Romania, Bulgaria, Slovacia, Cehia samd.
    Guvernele acestor tari au transformat UE intr-o familie in care un partener munceste si are obiective indraznete pentru bunastarea familiei iar celalalt partener il bombane nemultumit in permanenta, nu face mai nimic pentru familie ba chiar cheltuie nepermis pe bautura si pacanele.

    Pe acest fundament si in contextul international e firesc sa ajungem sa avem populismul atacand la portile civilizatiei. Daca nu facem nimic, o sa vina vremuri grele si asta mai presus de UE. pentru ca populismul si propavaduirea izolarii si a urii fata de vecini nu au cum sa aduca prosperitate.

  28. Opinia mea este că România se pregătește pentru momentul de după adoptarea Cartei Albe, post-Brexit. În acest context văd vizita la Budapesta a ministrului de externe dl Meleșcanu, împreună cu șeful Senatului României, dl CP Tăriceanu, cu dl P. Imre și soția acestuia.

    Discuțiile purtate de dl Tăriceanu cu dl Orban pregătesc probabil o strategie comună a statelor est-europene, precum România, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia (și Bulgaria, dacă nu cumva va fi mai atrasă de Uniunea Euro-asiatică), de acomodare la situația de după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Astfel, pe un model de liberalism original precum cel menționat de Fareed Rafiq Zakaria, vor putea construi regional o zonă de cooperare a statelor cu regimuri autoritare (autocrate, kleptocrate, oligarhice etc.).

  29. Stimate,
    Mircea M.
    1.Lucrurile sint mult mai simple decit par.UE nu este capabila sa construiasca un proiect de dezvotaree economica pentru Romania (pentru ajungerea din urma a tarilor dezvoltate), incit lumea oropsita de acasa sa nu polueze infractional si prin cersetorie lumea vestica.
    Incapacitatea acesteia deriva din,,modelul economic vestic lent de dezvoltare”, in 200 de ani, de la inceputul primei revolutii industriale, ce nu ofera o dezvoltare rapida, pe care UE ni l-a dat tuturor, odata cu integrarea.Faptul ca acest model economic este ,,ANTIDEZVOLTARE” economica nationala este notoriu pentru cunoscatori, fiind descris la pag. 125 a lucrarii ,,Reindustrializarea Romaniei – Politici si strategii” ( 2010, autor Liviu Voinea, aflata pe NET, in format PDF).Concluzia lucrarii, este ca in in lipsa unui ,,nou model de dezvoltare” si a ,,sistemului economiei si industriei nationale”, dezvoltarea tarii este imposibila.
    Romania (si esticii) nu sint capabili (la rindul lor) de a constui un proiect ,,de ajungere din urma”, deoarece urmare a comunismului, nu exista „cercetarea economica fundamentala”, care consta in conexarea ,,cercetarii economice”, cu ,,cercetarea stiintifica” institutionala – care ofera componentele unui astfel de proiect, pe care l-au realizat asiaticii (Coreii de sud)!Insasi universitarii si oamenii de afaceri, invata de abia acum comunismul, asa ca de unde cercetare fundamentale asupra lui?
    Nu exista nici conditiile economice, ,,etnice”, psihologice si de alta natura, care sa permita realizarea unui (adevarat) stat European, care sa aiba ca obiectiv economic firesc, industrializarea Romaniei, asa cum s-a procedat in Germania in Est.
    2.Dupa 13 ani de integrare, tarile estice n-au miscat economic si industrial aproape de loc – daca comparam situatia cu cea a Coreii de Sud (de pilda), care in 30 de ani (o generatie) a devenit putere industriala din stat agrar inapoiat, semifeudal!
    Tarile dezvoltate economic au inteles ca insasi dezvoltarea de bloc economic nu functioneaza, dar fara sa inteleaga si cauzele, asa ca nu au nici solutiii.Solutia cu 2 sau 3 viteze nu aduce nimic nou Uniunii ca viteza de dezvoltare economica.Ea ar fi o ,,reducere la absurd” in domeniul dezvoltarii.Ca un praf de copt, dat unui epileptic,in loc de calmante!
    3.Din aceasta cauza, M.Britanie a recurs la exit, Ungaria si ,,visegra-zii” cirtesc contra stagnarii (si UE), partidele extremiste iau avint si nu stim ce surprize ne sint rezervate de Franta si Germania la alegeri.Desfiintarea UE poate fi o solutie acceptabila pe care tarile dezvoltate o au in vedere in caz de nevoie, urmind ca dupa aceea sa creieze o noua Uniune, mai restrinsa.Judecind logic, este preferabil ca UE sa se autodesfiinteze oficial pentru a se recrea de tarile dezvoltate, decit sa explodeze prin exituri si miscari politice ale partidelor extremiste.La aceasta solutie s-a facut referire ca una posibila, pentru a o lua inaintea ,,exploziei” Uniunii, daca ar parea ca partidele extremista au sansa de a o distruge!
    4.Solutia de iesire din criza stagnarii industriale a Estului exista printr-un „proiect de dezvoltare economica si industriala” fezabil, care poate fi cuprins in ,,programul de guvernare” al fiecareia din aceste tari.Nu exista insa nimeni dispus sa-l cunoasca si evalueze, desi l-am propus in acest sens Presedintiei si guvernului Grindean-Dragnea, deoarece el este altceva decit cele ,,53 de strategii” create de economistii romani, iar acestia refuza orice proiect ce nu se inscrie pe linia respectiva!
    Strategiile cuprind masuri economice si tehnice, care nu pot fi utilizate/aplicate in viata economica reala fara un ,,proiect de tara”, care are componente institutionale, capabile sa ,,prelucreze si transforme strategiile in norme operationale de lucru”, cuprinse apoi in ,,programul de guvernare”, ce va fi distribuit spre executie diferitelor ministere si institutii legate direct sau indirect de dezvoltarea economica.
    5.Dezvoltarea industriala este imposibila fara aportul masiv al investitorilor straini, alungati dupa 2008 de indicele catastrofal 74, de (ne) competitivitivitate economica nationala.Exista apoi, tehnicile asiatice de accelerare a dezvoltarii industriale si multe alte metode de a reface economic si industrial Romania.In concluzie, proiectul aratat este finalzat si operational, insa nu am posibilitatea de a-l evalua si promova…

  30. Nota de rectificare:In rindul 15, in loc de ,,comunismul”, rog a se citi ,,capitalismul” (cu scuze pentru eroare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
VALENTIN NAUMESCU este profesor de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj, președintele think tank-ului Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE) și directorul Centrului EUXGLOB. Este abilitat în conducerea de doctorate în domeniul relații internaționale și studii europene și este coordonatorul programului de master de Relații Internaționale, Politică Externă și Managementul Crizelor (în limba engleză) de la UBB Cluj. Între 2005 și 2007 a fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, iar între 2008 și 2012 a fost consulul general al României la Toronto. Are gradul diplomatic de ministru-consilier, obținut prin concurs.A publicat 23 cărți, în România și în străinătate (Marea Britanie, Canada, Olanda), ca autor unic, coautor, editor sau coeditor și peste 60 de articole științifice și capitole/studii în reviste de specialitate și volume colective. Printre cărțile publicate în ultimii ani se numără: Politica marilor puteri în Europa Centrală și de Est. 30 de ani de la sfârșitul războiului rece (Humanitas, 2019), The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Războiul pentru supremație SUA-China și cele cinci forțe care schimbă lumea. Consecințe pentru România (Polirom, 2022) și Great Powers’ Foreign Policy: Approaching the Global Competition and the Russian War against the West (Brill, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro