duminică, octombrie 17, 2021

Zâmbetul celui împlinit

Azi, 24 februarie, se împlinește un an de când s-a stins Donald Keene, unul dintre cei mai influenți niponologi din epoca postbelică. De fapt, pentru a-i face dreptate, ar trebui să îl prezentăm nu ca pe un niponolog, nu ca pe un profesor de literatură japoneză, ci ca pe profesorul de literatură japoneză, cel ale cărui cărți sunt nelipsite din bibliografia oricărui curs, de la orice universitate occidentală în care se studiază cultura țării soarelui răsare.

Născut în New York-ul anului 1922, Donald Keene începe să studieze în orașul său natal, odată ajuns la vârsta studenției, limbile clasice și ceva mai modernele franceză și germană. Universitatea Columbia, unde se formează ca intelectual, este și locul propice pentru a cunoaște alți tineri, la fel de studioși, alături de care își începe aventura pe tărâmul literelor. Printre ei se numără și Lee, un coleg care vorbea o limbă netransparentă pentru Donald Keene, o limbă care semăna cu niște fragmente de artă abstractă: chineza. Tânărului Keene începe să îi placă să învețe și să caligrafieze ciudatul alfabet în care nu scrii litere, ci direct cuvinte. Tot în acea perioadă, înainte de o vacanță de vară, un cunoscut îi propune să îl însoțească câteva luni în Carolina de Nord, unde avea să ia lecții de japoneză. Remarcând interesul său pentru cultura orientală, această persoană îi propune să facă un fel de competiție intelectuală, pentru a se motiva pe sine să învețe mai rapid. Personajul nostru acceptă invitația mai mult pentru a scăpa de vara newyorkeză, însă experiența acelor luni îi va schimba total traiectoria. După ce revine în oraș, continuă să ia lecții sub îndrumarea unui profesor japonez, însă de-o manieră destul de improvizată. De altfel, prima sa încercare de a citi în original literatură japoneză veche se transformă într-un eșec, el reușind să descifreze într-o oră o singură propoziție dintr-un roman din secolul al unsprezecelea.

Pentru că în timpul războiului americanii aveau nevoie de cunoscători de japoneză, Donald Keene se califică, chiar cu puținele sale cunoștințe, pentru a fi admis într-o școală a armatei, care pregătea traducători și interpreți pentru a însoți soldații pe front. Intră într-un program de studiu foarte dur, în care activitatea zilnică se reduce la scris, citit și conversat în limba japoneză. Iar din când în când, prinzând o zi liberă, merge la bibliotecă și citește literatură niponă. Are misiuni pe front, dar nu pune piciorul decât într-un crâmpei din Japonia, mare parte din timp fiind rezident în Guam. După încheierea războiului, experiență traumatizantă pentru un tânăr sensibil ca el, se îndreaptă decisiv către studiile de cultură japoneză. Urmează programe de pregătire în domeniu și nu renunță la pasiunea sa nici măcar atunci când trebuie să își rescrie teza de doctorat, pentru că foile cu lucrarea deja redactată se găseau într-un bagaj care i se fură din tren.

În calitate de proaspăt niponolog, ucenicește o vreme pe lângă orientalistul Arthur Waley, pe care îl admira încă de la primul său contact cu literatura japoneză, descoperită grație elegantei sale traduceri în engleză a Poveștii lui Genji. Un alt profesor alături de care se pregătește este Vadime Elisseeff (cartea sa și a soției sale, Civilizația japoneză, a fost tradusă și în limba română).

Când era deja destul de experimentat într-ale niponologiei, merge în Japonia și rămâne acolo câțiva ani, studiază și se bucură de tot ce poate experimenta în imperiul semnelor. Se întoarce la Universitatea Columbia, de data aceasta în calitate de profesor, fiind în continuare conectat la lumea japoneză. Se apropie de scriitorii japonezi cei mai importanți ai secolului trecut, de Yukio Mishima legându-l chiar o prietenie solidă. Acesta din urmă scria undeva că, la una dintre seratele la care participase în Statele Unite, el și Donald Keene se amuzau, vorbind numai în japoneză, limbă străină pentru intelectualii prezenți la eveniment.

Dincolo de generozitatea și de devotamentul față de profesie, de care dă din plin dovadă (bunăoară, aflat în concediu medical, își cheamă studenții acasă, pentru lecții de limbă și literatură japoneză), Donald Keene rămâne în memoria noastră pentru cantitatea imensă de pagini scrise, traduse, antologate și editate. La monumentala sa istorie a literaturii japoneze, care cuprinde patru volume și în jur de două mii de pagini, a lucrat timp de douăzeci și cinci de ani. Efortul său trebuie apreciat cu atât mai mult, cu cât el nu și-a scris lucrarea pornind de la alte istorii ale literaturii (de altfel, erau destul de puține la vremea respectivă), ci pornind direct de la texte. A stat ani și ani în bibliotecă pentru a selecta operele cele mai valoroase și a le prezenta cititorului occidental, nefamiliarizat cu trăsăturile literaturii japoneze. În română i-a fost tradusă o singură carte, o scurtă culegere de eseuri de tinerețe ce poartă titlul Literatura japoneză.

În 2012, primește cetățenie și se mută definitiv în Japonia. În ultimii ani, deși bătrân și cu o sănătate problematică, reușește să își îndeplinească visul din timpul războiului, acela de a publica jurnalele soldaților japonezi, texte care îi parveniseră în timpul misiunii sale de pe front și care, încă de atunci, îl sensibilizaseră puternic.

Scrierile sale emană naturalețe și modestie. Din cărțile sale nu rămâi cu întrebări nude, rămâi cu ipoteze de lucru, piste spectaculoase, soluții. Donald Keene nu complică lucrurile, ci le explică. Nu vrea să demonstreze nimic, căci paginile scrise vorbesc de la sine. Zâmbetul cald cu care e surprins în fotografii este zâmbetul celui care și-a îndeplinit misiunea. A format generații întregi de studenți nu doar de la Universitatea Columbia, ci din toată lumea.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Nu stiam de “so beautiful a country”, am comandat-o acum. De cand cu eien no zero a inceput sa ma intereseze si mai tare subiectul. Ca poveste cu legatura romaneasca a scris o carte buna si medicul militar salvat de Anatolie Arhip in Siberia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alina Bratosin
A absolvit facultatea de Limbi străine a Universității din București. În prezent, lucrează la o teză de doctorat în literatură japoneză și ține cursuri de limbi străine în diverse companii din București.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Va ieși sau nu Polonia din Uniunea Europeană? Ultima decizie a Tribunalul Constituțional din Polonia reanimă această dezbatere

,,Nu există o tiranie mai crudă decât cea care se exercită la umbra legilor și cu culorile dreptății” Montesquieu

Cum tac universitățile din România despre vaccinare

Vaccinarea anti-COVID reduce de ~5 ori riscul de a transmite boala și de ~10 ori riscul de simptome grave sau de deces....

Suntem un stat laic?

Scriu textul de față îndemnat de trei împrejurări. În ordine cronologică inversă, a treia e apariția reportajului Recorder Clanul marelui alb. Sunt...

România, octombrie 2021 : eşec statal şi paralizie politică

Eşecul statal şi paralizia politică sunt semnele sub care stă România zilelor acestea.   Statul român se înfăţişează cetăţenilor acestei ţări  astfel cum...

Ce înseamnă AUKUS?

Pentru a înţelege contextul semnării pactului AUKUS, este necesar a înţelege contextul relaţiilor dintre Australia şi China. În 2020 relaţiile dintre cele...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.