vineri, mai 7, 2021

Zâmbetul celui împlinit

Azi, 24 februarie, se împlinește un an de când s-a stins Donald Keene, unul dintre cei mai influenți niponologi din epoca postbelică. De fapt, pentru a-i face dreptate, ar trebui să îl prezentăm nu ca pe un niponolog, nu ca pe un profesor de literatură japoneză, ci ca pe profesorul de literatură japoneză, cel ale cărui cărți sunt nelipsite din bibliografia oricărui curs, de la orice universitate occidentală în care se studiază cultura țării soarelui răsare.

Născut în New York-ul anului 1922, Donald Keene începe să studieze în orașul său natal, odată ajuns la vârsta studenției, limbile clasice și ceva mai modernele franceză și germană. Universitatea Columbia, unde se formează ca intelectual, este și locul propice pentru a cunoaște alți tineri, la fel de studioși, alături de care își începe aventura pe tărâmul literelor. Printre ei se numără și Lee, un coleg care vorbea o limbă netransparentă pentru Donald Keene, o limbă care semăna cu niște fragmente de artă abstractă: chineza. Tânărului Keene începe să îi placă să învețe și să caligrafieze ciudatul alfabet în care nu scrii litere, ci direct cuvinte. Tot în acea perioadă, înainte de o vacanță de vară, un cunoscut îi propune să îl însoțească câteva luni în Carolina de Nord, unde avea să ia lecții de japoneză. Remarcând interesul său pentru cultura orientală, această persoană îi propune să facă un fel de competiție intelectuală, pentru a se motiva pe sine să învețe mai rapid. Personajul nostru acceptă invitația mai mult pentru a scăpa de vara newyorkeză, însă experiența acelor luni îi va schimba total traiectoria. După ce revine în oraș, continuă să ia lecții sub îndrumarea unui profesor japonez, însă de-o manieră destul de improvizată. De altfel, prima sa încercare de a citi în original literatură japoneză veche se transformă într-un eșec, el reușind să descifreze într-o oră o singură propoziție dintr-un roman din secolul al unsprezecelea.

Pentru că în timpul războiului americanii aveau nevoie de cunoscători de japoneză, Donald Keene se califică, chiar cu puținele sale cunoștințe, pentru a fi admis într-o școală a armatei, care pregătea traducători și interpreți pentru a însoți soldații pe front. Intră într-un program de studiu foarte dur, în care activitatea zilnică se reduce la scris, citit și conversat în limba japoneză. Iar din când în când, prinzând o zi liberă, merge la bibliotecă și citește literatură niponă. Are misiuni pe front, dar nu pune piciorul decât într-un crâmpei din Japonia, mare parte din timp fiind rezident în Guam. După încheierea războiului, experiență traumatizantă pentru un tânăr sensibil ca el, se îndreaptă decisiv către studiile de cultură japoneză. Urmează programe de pregătire în domeniu și nu renunță la pasiunea sa nici măcar atunci când trebuie să își rescrie teza de doctorat, pentru că foile cu lucrarea deja redactată se găseau într-un bagaj care i se fură din tren.

În calitate de proaspăt niponolog, ucenicește o vreme pe lângă orientalistul Arthur Waley, pe care îl admira încă de la primul său contact cu literatura japoneză, descoperită grație elegantei sale traduceri în engleză a Poveștii lui Genji. Un alt profesor alături de care se pregătește este Vadime Elisseeff (cartea sa și a soției sale, Civilizația japoneză, a fost tradusă și în limba română).

Când era deja destul de experimentat într-ale niponologiei, merge în Japonia și rămâne acolo câțiva ani, studiază și se bucură de tot ce poate experimenta în imperiul semnelor. Se întoarce la Universitatea Columbia, de data aceasta în calitate de profesor, fiind în continuare conectat la lumea japoneză. Se apropie de scriitorii japonezi cei mai importanți ai secolului trecut, de Yukio Mishima legându-l chiar o prietenie solidă. Acesta din urmă scria undeva că, la una dintre seratele la care participase în Statele Unite, el și Donald Keene se amuzau, vorbind numai în japoneză, limbă străină pentru intelectualii prezenți la eveniment.

Dincolo de generozitatea și de devotamentul față de profesie, de care dă din plin dovadă (bunăoară, aflat în concediu medical, își cheamă studenții acasă, pentru lecții de limbă și literatură japoneză), Donald Keene rămâne în memoria noastră pentru cantitatea imensă de pagini scrise, traduse, antologate și editate. La monumentala sa istorie a literaturii japoneze, care cuprinde patru volume și în jur de două mii de pagini, a lucrat timp de douăzeci și cinci de ani. Efortul său trebuie apreciat cu atât mai mult, cu cât el nu și-a scris lucrarea pornind de la alte istorii ale literaturii (de altfel, erau destul de puține la vremea respectivă), ci pornind direct de la texte. A stat ani și ani în bibliotecă pentru a selecta operele cele mai valoroase și a le prezenta cititorului occidental, nefamiliarizat cu trăsăturile literaturii japoneze. În română i-a fost tradusă o singură carte, o scurtă culegere de eseuri de tinerețe ce poartă titlul Literatura japoneză.

În 2012, primește cetățenie și se mută definitiv în Japonia. În ultimii ani, deși bătrân și cu o sănătate problematică, reușește să își îndeplinească visul din timpul războiului, acela de a publica jurnalele soldaților japonezi, texte care îi parveniseră în timpul misiunii sale de pe front și care, încă de atunci, îl sensibilizaseră puternic.

Scrierile sale emană naturalețe și modestie. Din cărțile sale nu rămâi cu întrebări nude, rămâi cu ipoteze de lucru, piste spectaculoase, soluții. Donald Keene nu complică lucrurile, ci le explică. Nu vrea să demonstreze nimic, căci paginile scrise vorbesc de la sine. Zâmbetul cald cu care e surprins în fotografii este zâmbetul celui care și-a îndeplinit misiunea. A format generații întregi de studenți nu doar de la Universitatea Columbia, ci din toată lumea.

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Nu stiam de “so beautiful a country”, am comandat-o acum. De cand cu eien no zero a inceput sa ma intereseze si mai tare subiectul. Ca poveste cu legatura romaneasca a scris o carte buna si medicul militar salvat de Anatolie Arhip in Siberia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Alina Bratosin
Alina Bratosin
A absolvit facultatea de Limbi străine a Universității din București. În prezent, lucrează la o teză de doctorat în literatură japoneză și ține cursuri de limbi străine în diverse companii din București.

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Voi, treziți-vă!

Cezar Victor Năstase este convins că: ”Dacă s-ar reintroduce pedeapsa capitală aceasta ar trebui aplicată în primul rând cozilor de topor și...

PNRR: Eșecul din spatele unui succes cosmetizat

Pe măsură ce se devoalează noi informații din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se poate observa că acest plan este...

Și în România este confirmat începutul declinului pandemiei Covid-19 (Actualizat)

După o așteptare nu agreabilă, evoluțiile de după 20 aprilie au început să devină pozitive și la nivelul ratelor de mortalitate iar cele două curbe și-au armonizat mișcările descendente. Armonizarea nu a survenit după două săptămâni, cum era de așteptat din evoluțiile anterioare şi din alte ţări, ci după trei săptămâni, cea de a treia consemnând o surprinzătoare recrudescență a mortalității.

Cum produce scoala tampiti

I.  Învăţământul preuniversitar Pentru a nu pune la încercare răbdarea potenţialilor cititori, o spun de la început: şcoala românească produce tâmpiţi industrial şi cu metodă....

Paștele – Anul II al pandemiei

          După suferința Vinerii Mari, înfricoșați de chinul și moartea lui Isus, apostolii au căzut sub povara descurajării și a fricii. Timp...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

„Demersul lui Hadot parcurge elegant traseul de la inceputurile filosofiei printre greci, apoi transformarea ei in timpul romanilor si intalnirea cu crestinismul, precum si relatia emotionanta dintre filosofia orientala si occidentala.” – Global and Mail

 

Pierre Hadot (1922–2010) a fost un filosof, istoric si filolog francez, bun cunoscator al perioadei elenistice si in special al neoplatonismului si al lui Plotin. Este autorul unei opere dezvoltate in special in jurul notiunii de exercitiu spiritual si al filosofiei ca mod de viata.

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro