vineri, martie 29, 2024

Zambiti, maine va fi mai rau! (10 lucruri bune care s-au intamplat in 2010 in Romania)

In ciuda crizei economice care a continuat in 2010 si a nemultumirilor multiple si in mare parte justificate ale romanilor va invit sa va relaxati putin, sa va turnati un pahar de vin si sa va uitati la jumatea plina a paharului inainte de a-l da pe gat alaturi de cei dragi.

  1. Sport. Un toast pentru echipa feminina de handbal a Romaniei, medaliata cu bronz la Campionatele Europene; pentru Lucian Bute, neinvinsul campionul mondial de box IBF la categoria Supper Middleweight; pentru Stejarii Romaniei care au tinut in viata traditia rugby-ului romanesc de a se califica la toate turneele finale ale Rugby World Cup (mult succes in Noua Zeelanda in 2011!); pentru Nicoleta Albu, dubla campioana europeana si medaliata cu bronz la campionatele mondiale de canotaj; pentru Corina Caprioru si Alina Dumitru, campioane europene la judo; pentru Nicoleta Grasu, vicecampioana europeana la aruncarea discului la frageda varsta de 38 de ani; pentru Ana Porgras, campioana mondiala la barna
  2. Cultura. Hai noroc pentru remarcabila scoala romanesca de film remarcata deja in toata lumea! Anul asta bravo regizorului Florin Serban, actorilor George Pistereanu si Ada Condeescu precum si intregii echipe din spatele filmului „Daca vreau sa fluier, fluier” castigatorul Siver Bear Jury Grand Prix Award la al 60-lea Berlin International Film Festival; bravo si lui Ionut Piturescu pentru scurtmetrajul „Cautare” care a primit premiul SFR din partea Festival de Cannes; bravo Alinei Cojocaru, balerina la Royal Ballet in Londra, nominalizata la Critics’ Circle National Dance Awards; bravo lui Ion Barladeanu pentru cea mai rapida ascensiune de la om al strazii in ghetourile comuniste ale Bucurestiului la invitat al marilor galerii de arta ale lumii; bravo Paulei Seling si lui Ovi pentru bronzul de la Eurovision
  3. Politica. Scepticismul instinctiv ar trebui sa fie moderat de performanta meritorie a Comisarului UE pentru Agricultura, Dacian Ciolos; noua purtatoare de cuvant a NATO, Oana Lungescu; Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei si recipientul celei mai inalte distinctii civile romanesti Ordinul national „Steaua Romaniei” in grad de Colan, Cristian Popa decorat cu Ordinul National „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler precum si celorlalti membri ai Consiliului de Administratie al BNR
  4. Industrie. Multumiri din partea fiscului marilor contribuabili Dacia – Groupe Renault (felicitari in special pentru Duster si pentru centrul de cercetare de la Titu); felicitari Nokia Romania care a anuntat ca va incepe sa manufactureze smartphones la Jucu (Cluj); bine ati venit lui Intel Romania Software Development Center; succes Ford B-Max made in Craiova; sa curga samponul din noua fabrica Procter & Gamble de la Urlati (Prahova); zbor placut pentru Airbus-urile facute cu componente de la IAR Ghimbav si EADS in noua fabrica de la Brasov; vant din pupa pentru CEZ care investeste 1.1 miliarde euro in dezvoltarea din Dobrogea a celui mai mare parc eolian din Europa
  5. Turism. γνῶθι σεαυτόν sau cunoaste-te pe tine insuti. Va recomand, ca sa nu fiu invinuit de partinire, sa incepeti cu UNESCO World Heritage List pentru Romania: Bisericile Pictate din Moldova, Delta Dunarii, Sighisoara, Fortaretele Dacice din Muntii Orastiei, Manastirea Horezu, Bisericile Fortificate din Transilvania, Bisericile din lemn din Maramures. As mai adauga cateva locuri favorite si vizitate personal: salba de castre romane de pe malul sudic al Dunarii, centrul vechi al Sibiului, Parcul National Muntii Macinului si plajile din Corbu si Portita.
  6. Agricultura. Va recomand din toata inima, in special celor care traiesc in afara tarii sau calatoresc mult, sa compare rosiile de Dobrogea si ardeii si vinetele din Oltenia cu produsele similare din marile supermarketuri europene si americane. Va recomand sa descoperiti cine sunt companiile si oamenii care, literalmente, produc painea cea de toate zilele ca, de exemplu, compania Cerealcom Dolj condusa de familia Mihai si Cornelia Anghel din Craiova pe care ma simt onorat sa ii cunosc. In special va recomand sa descoperiti renastarea vinului romanesc. Nu exista nici o scuza pentru a nu descoperi si gusta explozia de vinuri de calitate din ultimii ani. Ati auzit si baut deja vinuri bune de la Davino (Ceptura), Domeniul Coroanei (Segarcea), Carl Reh (Oprisor), Halewood (Dealu Mare, incercati Vitis Metamorfosis un efort comun cu celebra casa de vinuri italiana Antinori), Stirbey (Dragasani), Vinarte, Recas si Serve. Ei bine incercati si noii si mai micii producatori de familie: Nachbil Beltiug (Satu Mare), Gramma (Iasi), Curtea Regala (Sarica Niculitel), Close de Colombes (Olimp), WineRo (Alimanu), Domeniile Ostrov (Podisul Oltinei), Senator (Husi si Vrancea), Crama Natura (Panciu). Va promit ca nu veti regreta!
  7. Distractie. Recunosc ca nu suna asa de bine ca si „entertainment” dar va intreb ce parere aveti de o noapte calda de vara petrecuta la unul dintre nenumaratele baruri si terase din Centrul Istoric al capitalei. Vreti vin, bere, sa mancati ieftin sau fin si sa petreceti pana dimineata – toate sunt posibile in acelasi loc ca in putine alte orase europene. Va recomand, subiectiv, un mic la Sandu’ Cocosatu, o bere la Caru cu Bere si o pasta fina la Di David. Faceti-mi o placere si beti un expresso pe terasa de la Gargantua, in parcul Gradina Icoanei. Scena culinara a Bucurestiului este mai diversa si mai efervescenta ca niciodata. Astept provincia!
  8. Constructii. Va spune ceva Petrom City? Dar City Gate Bucharest? Banuiesc ca o sa mergeti la finala cupei UEFA Europa League in 2012 pe noul Stadion National sau poate in vara lui 2011 la meciul cu Argentina. Mana sus cine a vizitat Cluj Arena Municipal Stadium care este aproape terminat? In cateva luni, cand o sa va pregatiti sa zburati din Otopeni va rog sa va plimbati si prin noua extensie a terminalului de plecari internationale. Nu mai mentionez Pasajul Basarab ca o dam in politica.
  9. Armata. Cate tari au trimis trupe de lupta si tehnica militara in sprijinul efortului aliat din Iraq si Afghanistan? Stiati ca Romania isi va mari contingentul din Afghanistan la sfarsitul acestui an la 1,800 de soldati, raspunzand astfel unui apel direct si al Statelor Unite? 17 soldati romani si-au dat viata in acest efort si 35 a fost raniti – putem fi mandri de ei.
  10. Finante. Nici un leu din banii publici nu a trebuit injectat in sistemul bancar romanesc. Leul este stabil si politicile BNR credibile. Not bad.

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Multumesc pentru unul dintre putinele comentarii pozitive din peissjul media de astazi. E asa de simplu sa vezi totul in negru! Dar numai daca stai putin departe de tara sau daca incepi sa faci liste ca aceasta a lui Mihnea vezi ca, de fapt, lucrurile nu stau chiara asa de rau cum se vede pe la TV. Ce te faci cu Miorita, insa, ca ne bantuie ca o fantoma vietile, stam cu totii si asteptam sa vina beleaua peste noi!!!

  2. Foarte frumos…este bine sa mai citesti si ceva pozitiv. M-am saturat de pesimism si idea de apocalipsa care se propaga prin media in ziua de azi.

  3. Cred ca ascensiunea lui Ion B. ar trebui mentionata la succesele celor care l-au promovat caci am inteles ca el ar fi ajuns din nou prin ghetouri….in rest foarte buna analiza , Romania nu e asa rea cum incearca unii sa ne-o prezinte…. sa invatam sa gandim si pozitiv.

    • Sau cea mai rea cum ne spun si scriu zilnic marii intelectuali ai neamului, aia care trebuiau sa fie de fapt tinichigi, vorba idolului lor !

      • o gresala de ortografie care arata cine esti si-ti descalifica tot comentariul : corect „tinichigii”. atata minte ai, cata scoala !

  4. Si totusi… titlul putea sa fie doar „10 lucruri bune care….” fara Zambiti, maine…
    Dar e prea mult totusi… pentru ca nimeni nu e imun la defetismul televizoarelor.

  5. Intr-adevar, lucruri bune s-au intampat in toate domeniile mentionate, dar in exact aceleasi domenii s-au intamplat mai multe nasoale, adica, sa fim seriosi: agricultura, industrie, turism, armata etc..

  6. Nu se numeste numai „A VEDEA TOTUL IN NEGRU” fluviul de comentarii negative, descurjante, care te-ndeamna la suicid, prezent in media si in lanturile de pps-uri de pe e-mail, ci PROPAGANDA DEFETISTA. Tot felul de indivizi dotati cu pix tin sa ma convinga ca eu o duc mai rau, ca nu merita sa traiesc, ca mi-e foame si n-am paine, ca tara e gata pierduta. Depresiile care ajung la psihiatru sunt in mare masura cauzate de televizor. Oameni cu fata pamantie care gem: „Pai n-ati vazut ce e la televizor?” Dispozitia depresiva care este indusa de bombardamentul cu interpretari pesimiste (platit de cei care – daca nu scapa de Basescu – vor intra in puscarie sau vor inapoia statului banii datorati), induce boli psihice foarte reale, eventual suicid, si categoric boli organice de cele mai felurite. Atunci cand acest lucru se intampla la nivel de tzara, prejudiciile adunate sunt incalculabile. M-au stimulat sa scriu aceste randuri raspunsul Monicai si cel al lui Marian care saluta optimismul articolului.
    Vine fiul meu de la o plimbare in jurul blocului, ingrozit de efectele televizorului asupra unor vecini care au de toate dar pe care propaganda defetista generalizata ii face sa se creada mai saraci si mai disperati decat e cazul.
    Astazi imi spune cum ulterior, o doamna bine, se isteriza la o coada: „Basescu asta ar trebui omorat, impuscat…” Cautand privirea flacaului meu pentru a obtine o aprobare, acesta i-a taiat-o impasibil: „Nu stiu doamna, eu nu ma uit la televizor…”

  7. O intoxicare. Astea nu sunt lucruri care s-au intamplat numai in 2010.
    Astea sunt lucruri normale. Nu vad nimic deosebit in topul de mai sus.
    Si nu are nici o legatura cu ce poate fi mai rau la anu’ sau in anii care vor urma.
    Mai aveai sa specifici despre ascensiunea politicienilor de la guvernare catre niste culmi de neatins in Romania, catre iubire de tara si de popor. Sa le multumim pentru toate aceste lucruri „care este” in Romania anului 2010.

  8. Pozitiv articolul. Fac totusi o remarca mai rautacioasa: in locul lui Mugur Isarescu n-as fi incantat sa fiu considerat recipient, adica, in romana uzuala, un fel de cutie, in care s-a depozitat Ordinul Steaua Romaniei.

  9. Nu inteleg de ce printre lucrurile de bine ar trebui sa fie moartea a 17 soldati romani si altor 35. Ar trebui sa ne bucuram pentru asta?

    • In niciun caz nu trebuie sa ne bucuram pentru moartea si ranirea soldatilor romani in teatrele de operatiuni, insa trebuie sa ne bucuram ca Romania a devenit un aliat de nadejde al tuturor organizatiilor din care face parte, iar toate sacrificiile pe care aceasta tara le face (uman si material) dovedesc acest lucru.
      Si inca ceva. Romania trebuie sa isi dovedeasca loialitatea fata de acordurile pe care le are, deoarece prea mult am vazut in istoria tarii cum aceasta natiune a „reusit” sa „nu isi tina cuvantul”.

  10. Multumesc pentru acest articol, avem nevoie de vesti bune ca de aer si de apa. Televiziunile sunt ucigase si ticaloase. Televiziunea romana se rusineaza sa dea vesti bune pentru ca sare cuplul toxic ponta&crin cu acuzatii ca este o televiziune sluga a puterii!
    Daca nu apar mai multi oameni ca dvs. care sa incurajeze populatia, ne trezim cu „salvatorul ” iliescu din nou la putere.
    Vanghelie a pus felicitari in cutiile postale ale bucurestenilor, semn ca va candida la primaria capitalei! Asta ne dorim?

  11. Romania-campioana mondiala la spada feminin! Articolul este un tonic binevenit acum în prag de an 2011! Felicitări că aţi analizat şi plusurile realizate de ROMÂNI şi să ieşiţi din imunda lume a jurnalisticii, despre care un preşedinte american spunea: Dacă azi aş trece Potomacul mergând pe apă, mâine ziarele vor scrie că preşedintele nu ştie să înoate!

  12. In general, sunt de acord cu punctele respective, dar am si unele mici intrebari/nedumeriri:

    1. Ce cauta guvernatorul BNR si consiliul BNR la politica? Politica financiara BNR este de foarte multe ori duplicitara: guvernatorul spune ca bancile fac si dreg si ca nu dau drumul banilor pentru credite, dar nu comenteaza nimic de faptul ca BNR supraveheaza sistemul bancar, deci problema e cam in curtea lor.

    2. Punctul 10 mi se pare extrem de subtire. „Nici un leu din banii publici nu a trebuit injectat in sistemul bancar romanesc”. Din cate stiu, si dc ma insel imi cer scuze, o parte din banii imprumutati de la FMI au fost dati bancilor pentru a porni creditarea. Pe care, surpriza, bancile s-au facut ca o uita ascunsa bine in sertar. Deci, tot populatia va plati pentru lacomia bancilor. Dar aici aveti dreptate, banii populatiei cam sunt bani privati, nu publici.

  13. Eu cred ca Mihnea a lasat intentionat anumite evenimente nementionate.
    A vrut doar sa dea tonul optimismului si noi sa continuam: sa descoperim ca echipa de scrima e campioana mondiala samd

    Ca sa fiu eu ala rau, tabloul nu e numai optimist.
    Am vazut aseara pe HBO „Kapitalism-reteta noastra secreta”. Cum desenau marii afaceristi un peste mic, apoi un peste mare, si la sfarsit o caracatita.
    Asta e „lantul trofic” din peisajul romanesc. De asemenea, m-a impresionat faptul ca lumea ii invidiaza pe marii afaceristi pentru ca „au furat la momentul potrivit si nu au fost pedepsiti”.
    Fara justitie suntem condamnati ca oamenii astia (pestii mici) sa gandeasca ca noul sistem e nedrept.

    Mi s-a parut cutremuratoare afirmatia ca cei 3-4 milioane de emigranti romani nu sunt neaparat cei care nu aveau cu ce sa traiasca in Romania, ci cei care s-au saturat sa fie mereu pesti mici dar nu s-au unit sa lupte impotriva caracatitei ci au plecat in alt „ocean”.
    Anul 2011 ar trebui sa fie anul atragerii pestilor mici si al unirii lor.

    Banuiesc ca urmatorul articol va fi „10 lucruri care pot fi mai bune in 2011”.
    Am dat eu tonul.

    La multi ani!

  14. E bine ca mai vedem si lucrurile bune.
    De Apocalipsa de la iRealitatea si Anateme s-o fi saturat lumea.
    La Multi Ani si sanatate.

  15. felicitari pentru evidentierea acestor evenimente !
    am promovat si eu pe Twitter si FaceBook, aceste randuri, fiind o postare cu adevarat deosebita !
    un an 2011 cu satisfactii si impliniri, va doresc !

  16. Partea asta plina a paharului e aburita pe fund. Ala care a scris cele 10 situatii”SUCCESURI” ,la ce s-a referit? SUCCESURI la sport? la 2-3 filme ? la vinuri , la Renaulth,. Astea sint relizarile altora ,nu ale guvernulu . Noroc ca a zis ca la anul va fi si mai rau. Si asta va fi din moment ce toate veniturile au scazt si preturile au crescut,iar taxele te omoara.

  17. REVELATIE: familia mea a inceput sa lase televizorul aproape numai pe TVR-1 si surorile ei. Rezultatul este remarcabil. Emisiunile sunt bune, echilibrate, chiar foarte bune uneori, fara pornografie (fete strident dezbracate), fara exploatarea fricilor si anxietatilor in cautare de rating, fara babele violate si apoi sfartecate de la ora 17, cu prezentatori de buna calitate. Cu evenimente, cu stiri stiintifice, si cu toate ingredientele televiziunilor civilizate. Va recomand experienta noastra cu televiziunea nationala.

  18. Ei, acum intelegeti de ce pe vremea socialismului ni-se prezentau numai succesele economice-stiintifice-culturale-etc,etc atit cit se prezentau. In parte ne agasau, dar in cea mai mare parte, creeau in mintea majoritatii un lucru pozitiv. Mare parte dintre muritorii de rind nu stau sa digere amanuntele, preiau informatia ca atare, efectele fiind imediate: stire cu caracter pozitiv(chiar daca uneori exagerat)=efect pozitiv.
    Ce se intimpla acum: cum te scoli dimineata si eventual te uiti pe una din sursele media, nu vezi decit: citi au mai murit, cite crime au mai fost, ce idiotenii au mai facut sau spus unii sau altii, politicieni, drogati, curve, hoti, banditi, etc, etc. Dupa aia mergi la serviciu cu o stare de spirit „beton” si daca mai ai ceva probleme si pe acolo incepi sa te gindesti daca sa te arunci pe geam sau nu. Vii acasa si vezi „stirile de la ora 5″ dupa aia toti golanii care se cearta pe ciolan promitindu-ti cite-n luna si in stele, tu stiind ca nu e asa. Trebuie sa fii un tip cu multa glagorie ca sa te poti detasa de asemenea lucruri presiunea fiind extrema din partea ” mincatorilor de hoituri” cum numesc eu pe cei care incerarca sa ne „informeze”, chipurile.
    Pina la urma parca e mai buna vorba aia „minte-ma, dar minte-ma frumos”.
    Cinstit fiind, ar fi bine sa fie prezentati cit mai multi oameni anonimi cu realizarile lor pentru ca nu sunt putine, dar de, asta nu face „rating”, pe linga faptul ca multi romani si-ar roade unghiile de invidie, ca povestea cu capra se pare ca este inventata de catre noi si iarasi nu face bine la rating. Avem in singe demolarea oricarui lucru bun sau a precurviei de a ne boci valorile dupa ce ele nu mai sunt, nu pentru mult timp. Fiindca repetitia e mama invataturii ar fi bine daca s-ar insista cu exemplele pozitive, pina la urma tot ar ramine ceva bun, gen: uite ca se poate!

  19. „17 soldati romani si-au dat viata in acest efort si 35 a fost raniti – putem fi mandri de ei”

    cu punctul numarul noua ati stricat mandrete de articol. cum naiba pot fi eu (sau altii etc) mandru de faptul ca 17 oameni au murit intr-un conflict disperat, mincinos si rusinos de care pana si americanii vor sa scape. ce cauta soldatii romani in afganistan? ati mai fi mandru daca copilul dumneavoastra ar fi printre cei 1800 si astfel un potential numar 17?

    • Nu am fost suficient de explicit. Intentionam sa subliniez capacitatea umana si tehnica a armatei de inter-operabilitate cu cea mai sofisticata alianta militara din lume. Comportamentul meritoriu si curajos al soldatilor romani, evidentiat si prin tragicele pierderi suferite, a fost de altfel reconuscut public in mod repetat.

  20. Mai mult de atat!
    Poetul de berarie,Dinescu dupa ce s-a plans un an intreg ca emigreaza,ca nu mai e de stat in tara asta unde oamenii mor de foame si-a dat arama pe fata in noaptea de Revelion,probabil dupa cateva paharele,cu un somn de 2 metri,un vitel umplut cu toate cele si cu un taraf la comanda..

  21. Multumesc Mihnea,

    – pt un articol scris profesionist, fara frustrari mioritice (justificate sau nu)
    – ton neutru care doreste sa informeze si nu sa sugereze o anumita concluzie
    – ochi limpede care poate compara lucururile bune (sau nu) de la noi cu cele din alte parti
    – spirit analitic care vede esentialul, chiar daca uneori detaliile au facut deliciul presei

    La Multi Ani!

  22. Am citit articolul, si sper, ca este o ironie sau o satira. Nu pot sa cred ca sunteti serios. E o gluma, nu ?
    Daca nu, vreau doar sa va spun ca, din pacate, sunteti la fel de superficial in a cauta „realizarile” ca cei care cauta cu orice pret „ne-realizarile”.
    SUPERFICIAL !

  23. Printre altele:

    am fost in Dobrogea la o familie foarte onorabila din Techirghiol care, mi-a spus si mi-a aratat ca toate rosiile si ardei s-au manat, si asta se intampla de cativa ani. I-am dus personal cu masina la supermarket-ul Sel-Gros unde si-au cumparat rosii. Nici piersici nu se mai fac in Dobrogea … stau campurile in parloaga langa Techirghiol. Sistemele de irigatii sunt distruse. E plina tara de parcele Pioneer care … stiti bine cine e ! Soacra mea care munceste pamintul ca e harnica (si e unguroaica …nu stiu daca asta e motivul ca e harnica) nu are cui sa vanda cartofii pentru ca supermarket-ul cumpara din Polonia, Turcia, etc. Se chinuie sa ne convinga sa-i luam cartofii gratis.
    Domnule … erati beat cand a-ti scris articolul ?
    Dvs. spuneti ca Romania, inca traieste, si asta inseamna „not bad” … Sir, I’m afraid it’s „very bad” !

  24. Multumesc si felicitari pentru articol.

    E o parte buna si in stirile pesimiste de la televizor : ii incurajeaza pe cei optimisti sa reactioneze si sa se exprime si ei :).

  25. O omisiune esentiala: priponirea capului retelei Voicu,potentialul ministru de i nterne in cazul victoriei in alegerile prezidentiaie a lui M.Geoana ,si aducerea in fat\a instantei a delapidator/infractor/colaborationistului SOV-Nush

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihnea Vasilache
Mihnea Vasilache
Mihnea Vasilache are 17 de experienta in finante petrecuti la New York pe Wall Street si in City la Londra. In ultimii ani a fost responsabil de fonduri de investii in valoare de mai mult de 2 miliarde de euro. De-a lungul timpului Mihnea a fost in mod constant implicat in Europa de Est si Romania si in continuare acorda selectiv servicii de consultanta strategica si financiara pentru mari companii romanesti in situatii complexe sau dificile. Mihnea are un MBA de la Harvard Business School si a absolvit cursurile de Matematica si Economie ale Wesleyan University, SUA. Este un mandru absolvent al Colegiului National Sf Sava din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro