Zbigniew Brzezinski avertiza recent in ziarul “Washington Post” asupra similitudinilor șocante dintre acțiunile lui Putin din ultimele săptămâni (și nu numai) și agresivitatea imperialistă a dictatorilor totalitari din secolul XX, inclusiv metodele mafiotice practicate de Hitler în atacul împotriva Cehoslovaciei independente. Nu e vorba de o echivalență, de o “diabolizare” a lui Putin, ci de constatarea repetării unei practici definită de disprețul abisal pentru dreptul internațional. Respectatul analist trăgea un semnal de alarmă în ceea ce privește efectele posibile (și probabile) ale unei agresiuni directe a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv o încercare de schimbare de regim la Kiev, asupra Poloniei și României. Ceea ce se petrece acum este o tentativă a Rusiei de a schimba direcția politică a Europei Centrale. A nu vedea acest lucru este o probă de gravă, impardonabilă miopie.
Revenind la volumul dedicat profesorului Brzezinski la împlinirea venerabilei vârste de 85 de ani, istoricul Mark Kramer, directorul programului de cercetare a Războiului Rece de la Harvard, oferă o analiză provocatoare, dar corectă, a contribuțiilor conceptuale ale fostului consilier prezidențial la înțelegerea transformării regimurilor leniniste. Sa amintesc aici viziunea lui Brzezinski despre dialectica „internationalism-domesticism” formulata in special in „The Soviet Bloc”. Romania ultimului Gheorghiu-Dej si a inceputurilor regimului Ceausescu era privita ca orientata tot mai puternic in directia autonomista. Nu trebuie uitat acest lucru cand discutam Declaratia din aprilie 1964, actul esential din finalul epocii Dej, cu ale sale ambiguitati, promisiuni si iluzii. Era epoca in care Palmiro Togliatti vorbea despre „unitate in diversitate” si, in „Memoradumul de la Yalta”, testamentul sau politic, schita ceea ce avea sa devina programul eurocomunist.
Dintre toti sovietologii occidentali, Brzezinski a fost cel care a acordat cea mai mare atentie tendintelor centrifuge din miscarea comunista si crizei ideologice a regimurilor de tip leninist. Tot el a fost cel care a intuit forta coroziva a revizionismului marxist. Volumele aparute in acei ani sub egida Institutului de Cercetare a Comunismului pe care il conducea la Universitatea Columbia sunt probele interesului sau constant pentru tot ce tinea de disidenta si posibila opozitie in sistemele comuniste. Succesorul sau in fruntea Institutului (devenit intre timp „Institute for International Change”–Institutul pentru Studierea Schimbarii Internationale) a fost politologul Seweryn Bialer, refugiat din Polonia in anii 50, dupa Congresul al XX-lea al PCUS, urmat de profesorul Robert Jervis, autor al unei carti clasice despre perceptie si perceptie eronata (misperception) in politica internationala.
Analiza lui Kramer acoperă perioada stalinistă de teroare motivată ideologic, curajoasa, dar fatal ezitanta și incompleta de-stalinizare realizată de Nikita Hrușciov, dar si la stagnarea bazată pe rutinizarea represiv-birocratizată din timpul lui Leonid Brejnev. La rândul său, Marian Strmecki, pentru mulți ani unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Brzezinski, prezintă o fascinantă relatare a întâlnirii de la Moscova din 1989 dintre un grup de sovietologi americani și unii dintre principalii consilieri ai lui Gorbaciov, între care consilierul lui Gorbaciov, Gheorghi Şahnazarov, fostul redactor-sef al revistei „Problemele pacii si socialismului” care aparea la Praga. Cu această ocazie, Brzezinski și-a exprimat convingerea că Uniunea Sovietică va denunța trecutul despotic, un act necesar pentru divorțul complet de leninism: „Până nu renunțați la moștenirea leninismului, aceasta va fi un obstacol împotriva reformelor și nu va permite ruptura necesară cu trecutul” (p. 154). Această idee a devenit elementul central al unei cărți a sa, remarcabil de lucidă, „The Grand Failure” (Scribner), publicată exact în 1989, anul revoluțiilor care au confirmat marele eșec.
Unul dintre cele mai interesante capitole, scris de Patrick Vaughan, tratează relația dintre Brzezinski și Papa Ioan Paul al II-lea. Cei doi au împărtășit un atașament profund pentru istoria Poloniei, o permanentă lipsă de încredere în raport cu dublul discurs comunist, și un puternic simț al datoriei morale față de persoanele oprimate. Amândoi au ajuns la concluzia că viziunea sovietică asupra lumii era fundamental eronată și că încarnările sale istorice erau sortite dispariției, mai devreme sau mai târziu. La sfârșitul anilor șaptezeci, exista o comuniune de viziune între Papa polonez și principalul consilier strategic american, de origine poloneză.
Articolul de față este versiunea lărgită a recenziei volumului editat de Charles Gati, “Zbig: The Strategy and Statecraft of Zbigniew Brzezinski”, cuvânt înainte al Președintelui Jimmy Carter (The Johns Hopkins University Press, 2013), pe care am publicat-o în “International Affairs” (vol. 90, no. 2, 2014); traducere de Bogdan C. Iacob.
Textul de mai sus dezvolta articolul din „Evenimentul Zilei”:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/zbigniew-brzezinski-un-strateg-vizionar-ii-1086188.html
Prima parte a aparut aici:
https://www.contributors.ro/global-europa/zbigniew-brzezinski-un-strateg-vizionar-i/
A propos de rolul lui Zbigniew Brzezinski ca strateg vizionar, îmi cer scuze că vulgarizez subiectul, dar nu pot rezista tentației :P
Se spune că el l-ar fi convins pe Jimmy Carter să le creeze rușilor impresia că Statele Unite îi sprijină militar pe mujahideen-ii afghani, astfel încât Brejnev să opteze pentru invazie. Iar de Crăciun, în 1979, invazia s-a produs. Moment în care legenda spune că Jimmy Carter l-ar fi întrebat pe Brzezinski:
”- Bun, sovieticii au invadat Afghanistan-ul. Acum ce mai trebuie să facem?”
”- Acum nu mai trebuie să facem nimic. Afghanistan-ul va fi Vietnam-ul lor”, se zice că ar fi răspuns Brzezinski :P
se non è vero, è ben trovato :)
Comentariul e O.K., nu inteleg scuzele pentru „vulgarizare” (poate pentru ca pune in evidenta destul de clar cinismul nonuman al acestui personaj si al nivelului de decizie la care se refera „legenda”).
Interventia sovietica in Afganistan era motivata de „idealism revolutionar”, nu de un „cinism nonuman” :)
Strategul vizionar a reusit sa piarda Iranul, sa se faulteze birocratic, trei ani de zile, cu Cyrus Vance (spre „binele” securitatii nationale americane si al URSS), si sa patroneze esecul penibil al operatiunii Eagle Claw, prin care se urmarea eliberarea ostaticilor americani din Iran…
Deosebirile de vederi între Zbigniew Brzezinski și Cyrus Vance, erau ca „doi cai care trăgeau căruța în direcții opuse”. Totuși, pozițiile adoptate de Cyrus Vance față de URSS mi se par în genul celor adoptate de Obama cu reset-ul său, reset care a permis Rusiei să se creadă din nou pe cai mari. Poate și datorită animozității întinse pe durată de secole între polonezi și ruși, Zbigniew Brzezinski îi înțelegea pe ruși mult mai bine. ”Singurul mod de a trata cu rușii este o bătaie bună” și ”rușii sunt precum câinii, știu să recunoască forța și să o respecte”.
Strategia este ce ti se intampla cand te uiti in directia gresita. Ma foarte indoiesc ca brzezinski este vizionar, cat face parte dintre cei care creeaza viitorul.
Parerea mea este ca Ukraina este o continuare logica a Siriei, care este o continuare a unor razboaie si revolutii in teritorii ce incercuiesc si izoleaza fizic Rusia, dupa cum exploatarea gazelor de sist (chiar cu ajutorul armatei trimise sa apere o firma privata de cetatenii din zona afectata) este ceva ce depaseste cu mult ideea de „independenta energetica”.
Mai tine minte cineva ce s-a intamplat cu teroristii de la noi dupa ce au tras si ucis un numar necunoscut de oameni? Aparent au existat si printre jandarmii ukranieni niste teroristi care s-au volatilizat (desi o investigatie a procuraturii i-ar putea gasi relativ usor). Sau poate ca nu sunt de gasit pt. ca fac parte din unitati special trimise pentru a creea scenarii de tip false flag. Si rusii (Crimeea si nu numai), si americanii (incepand cel putin cu Iranul din anii 1950), si britanicii, si israelienii au experienta in asa ceva.
Deci strateg sau criminal?
Complexul „fortaretei asediate”, al „cetatii incercuite”, nu este catusi de putin nou. Tine de gandirea mitica. O intrebare: ati citit articolul? Ati citit macar o carte de Zbigniew Brzezinski?
:) Domnule Tismaneanu, eu nu sunt de parere ca intalnesc mitul fortaretei asediate in relatia dintre SUA si Rusia. Asta ar putea-o spune doar rusii si pro-rusii. Observ doar ca avem de-a face cu situatii similare (Siria si Ukraina) tratate in functie de preferintele personale. Iar folosirea termenului de „Nazisti” sau a metaforei Hitler este o manipulare pe care o folosesc si esticii, si vesticii cu la fel de mult cinism.
Indiferent de simpatia mea personala pentru civilizatia vestica si antipatia mea personala fata de Rusia/CCCR, nu pot sa nu observ ca liderii din ambele blocuri militare se preteaza la manipulari josnice, la crime si la mutari pe tabla de sah soldate cu milioane de victime. In Siria au fost folosite de cel putin 2 ori arme chimice, dupa toate probabilitatile de catre „freedom fighters” / teroristii al-Qaida (depinde de contextul din care vorbesc americanii) si au murit mii de civili pentru scopuri strategice vizionare. In Ukraina au fost asasinati 100 de civili pentru scopuri strategice la fel de marete.
Ca sa raspund intrebarii referitoare la citirea articolului, pot sa spun ca m-am oprit prima data la metafora Putin / Hitler. Am citit apoi articolul in intregime, dar cu o mare retinere.
Parerile noastre despre Ucraina sunt diametral opuse: cei 100 au murit aparand valorile in care credeau, ca participanti la o revolutie impotriva unui regim corupt, autoritar si infeudat Rusiei putiniste. Nu va impun opiniile mele, in ultima analiza istorcii acestor vremuri se vor pronunta. Poate cititi cartea lui Ben Judah despre fragilitatea regimului Putin. Echivalentele intre Rusia lui Putin si Occidentul democratic nu ma conving. Le consider istoric lipsite de acuratete, filosofic tendentioase si politic partizane.
O sa citesc autorul recomandat. Multumesc. Recomand si eu cititorilor dumneavoastra „War is a Racket” si scrierile lui Edward Bernays.
ZB este o forta in analiza trecutului. Insa despre prognoza sa prin analiza politico-militara se zvoneste, mea culpa daca numai eu am auzit asta, ca si-a dobandit statutul de a fi acela caruia prognozele i se confirma exact pe dos.
Serios? A fost printre cei mai activi critici ai interventei militare in Irak. Stiati acest „detaliu”? A fost printre foarte putinii ganditori strategici care au prezis prabusirea URSS. S-a inselat? In episodul urmator discut si pozitiile sale legate de Orientul Mijlociu.
Buna seara,
Din pacate ZB a prezis prabusirea URSS fara ca sa fie si luat in serios. Prabusirea URSS a luat adiministratia americana prin suprindere.
V. Putin exercita aici in Occident o bizara atractie. Toate mediile informatice vorbesc cu reverenta si cu un fel de retinere de el. Printre alte se mai aminteste totusi ca a fost de 3 ori presedinte si de 2 ori prim-ministru (la alegere).
Totusi nu cred ca V. Putin poate sa mearge prea departe. Marea lui slabiciune si faptul ca il deosebeste fundamental de alti dictatori ai secolului XX (Stalin, Brejnev si Hitler) e ca Rusia este deosebit de fragila economic. Practic V. Putin nu isi permite nici macar un inceput de conflict economic cu US sau UE.
Aveţi perfectă dreptate, ceea ce spuneţi dvs este logic, dar tov. Putin n-are nicio treabă cu logica. Şi, vorba lui Frau Merkel, nici cu realitatea, el trăind într-una paralelă, în care 2+2 nu fac 4, ci „e la puterea pi”, dacă aşa i se năzare lui, Putin seamănă cu o locomotivă de mare putere, dar fără frâne. Ciolovekul de la Kremlin îmi aduce aminte de o scenă dintr-un film american (parcă TransAmerica Express, se numea), în care un tren al cărui mecanic ucis de bandiţi se îndrepta cu viteza maximă spre o gară. Iar Occidentul îmi aduce aminte de un personaj din acel film, care insista la telefon că aşa ceva e imposibil, întrucât locomotivele se opresc automat dacă mecanicul ia ipciorul de pe pedală (bandiţii trântiseră o greutate pe respectiva pedală).
mai departe, un citat din Adevărul:
Cum arată lumea lui Putin:
– toţi demonstranţii de la Moscova au fost agenţi plătiţi de Hillary Clinton, iar acum de John Kerry
– un student merită doi ani şi jumătate în închisoare pentru rănirea cu o lămâie a unui poliţist înarmat
– mica armată a Georgie a atacat forţele Rusiei fără provocare, în timp ce georgienii ucideau şi torturau populaţia din provincia Abhazia
– protestatarii de pe EuroMaidanul din Kiev sunt nazişti şi skinheads care au ars de vii trecători nevinovaţi
– forţele de intervenţie, Berkut, ale lui Ianukovici au rezistat eroic în timp ce lunetişti antisemiţi trăgeau în ei
– Ianukovici este preşedintele legitim deşi Ucraina nu are preşedinte
– guvernatorul Crimeei (care a adunat în trecut un spectaculos vot de 4%) are susţinerea unanimă a poporului,
– ucrainenii vorbitori de rusă disperaţi cer ajutorul umanitar al Rusiei
– uniformele ruseşti purtate de „forţele locale de autoapărare“ ale Crimeei sunt cumpărate din magazine second-hand.
Cancelarul Merkel nu ar trebui să fie surprinsă că Putin nu are contact cu realitatea, sau că trăieşte într-o altă lume. Până la urmă, ea a crescut în spatele unui zid, ridicat de eroii KGB ai lui Putin pentru a ţine departe „inamicii provocatori“, şi nicidecum pentru a împiedica oamenii să fugă din ţară.
Totuşi, oameni ca John Kerry şi Barack Obama se confruntă cu universul paralel şi KGB-ist al lui Putin pentru prima oară. Să sperăm că vor înţelege cum funcţionează provocarea, dezinformarea şi maskirovka necivilizată lui Putin şi minciuna lui, urmând principiul de cunoaştere a inamicului.
Articolul complet, aici:
http://adevarul.ro/international/rusia/adevarata-fata-luivladimir-putin-partea-i-1_531dcc290d133766a8c68fae/index.html
Recomand cartea Mashei Gessen, „The Man Without a Face: The Unlikely Rise of Vladimir Putin”. Este, intr-adevar, omul fara faţă. Cartea fost tradusa in romaneste in 2011. De asemenea, cartea din 2013 a lui Ben Judah, aparuta la Yale University Press, o radiografie devastatoare a lumii lui Vladimir Putin (curtea si curtenii cinovnikului din Sankt Petersburg, cultul personalitatii, „tehnologii politici” gen Surkov si Pavlovski, jefuirea fara rusine a statului rus, autocratia, luxul inimaginabil care face sa paleasca toate extravagantele lui Viktor Ianukovici, colectia de ceasuri in valoare de peste 600.000 de dolari, palatele, avioanele personale, distrugerea opozantilor, totul in numele „dictaturii legii” etc):
http://yalepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?isbn=9780300181210
Vă mulţumesc pentru recomandare, Domnule Profesor!
Permiteţi-mi să mai aduag ceva la postarea Dvs: Putin este nu doar un om fără faţă, ci şi unul fără suflet. Ah, da, şi fără obraz! Se pare însă că această a treia „calitate” este absolut necesară pentru a ajunge lider la Kremlin (cea de a doua fiind, IMO, tot o condiţie sine qua non).
Şi acum, un pic de haz de necaz: cum ar fi arătat oare tovarăşul Pingelică în postura de vânător de tigri? Sau cu bustul gol şi călare pe cal? Pun aceste întrebări oarecum băşcălioase întrucât autocratorul de la Kremlin are în comun cu Ceauşescu mania grandorii. Au cam acelaşi stil: cultul deşănţat al personalităţii, nevoia de fast şi de gesturi care se vor „istorice” şi „simbolice”…
Lămuriţi-mă, vă rog, şi pe mine, de ce este Estul Europei blestemat să genereze astfel de specimene? Sunt oare de vină doar moştenirea comunistă şi mutaţiile psihologice operate de „cea mai perfectă orânduire” la nivelul mentalului colectiv şi al psihologiei maselor sau altceva? Un „ceva” care le scapă psihologilor şi analiştilor politici?
@Rockerul Dac – Asemenea specimene există peste tot, nu doar în estul Europei. Diferența e că în lumea civilizată, asemenea specimene sunt marginalizate și ajung să-și terorizeze doar propria familie și eventual câțiva angajați. În Europa de Est, asemenea specimene sunt promovate până la cel mai înalt nivel, după care nu-i mai poate opri nimeni, pentru că nu prea există noțiunea de stat de drept în partea aceea de lume.
Un bun exemplu este Victor Ponta, pe el l-a ales personal Adrian Năstase și l-a promovat, iar dacă ar ajunge și președinte, va fi greu să-l mai determine cineva să se limiteze la două mandate.
Comparația între Putin și Ceaușescu e deplasată, Ceaușescu era conștient că România comunistă era o țară de doi lei, cu toată propaganda și megalomania lui. Însă Putin era agent KGB pe vremea când țara lui era o super-putere, iar asta nu se poate uita ușor.
@Harald
Comparaţia dintre Ceauşescu şi Putin nu e DELOC deplasată! We can only agree to disagree on this issue!
Amândoi ciolovecii au fost (Putin încă mai este) produsele aceluiaşi sistem opresiv. Amândoi sunt (spre norocul nostru, Ceauşescu nu mai e în viaţă) megalomani. La amândoi a existat / există convingerea că realitatea poate fi schimbată prin decrete, dacă aşa vrea muşciu’ lor. Cu unele diferenţe de nuanţă: dacă Putin e în stare orcând să dea un decret prin care 2+2 să nu facă 4, ci “e la puterea pi”, Ceauşescu ar fi optat mai degrabă pentru varianta „radical din minus 14”. Iar matematicienii, profii de mate etc ar fi ieşit pe interval cu discursuri privind cunoştiintţele deosebite ale Marelui Cârmaci, care este atât de bine familiarizat cu proprietăţile numerelor complexe…
Cât priveşte Copy-Pontacul, dacă ăsta ajunge la Cotroceni, suntem pierduţi!
” un student merită doi ani şi jumătate în închisoare pentru rănirea cu o lămâie a unui poliţist înarmat”
DA si in america cineva a primit 14 ani puscarie pentru ca a indreptat spre un elicopter al politiei o jucarioara cu o raza laser.
Din pacate toti (adica majoritate) forumistilor pro americanilor sunt indragostiti de o utopica America a parintilor nostri iar cei anti americani sunt cei care stiu cum este in realitate America azi (drone ucigase, smartmeter (informativa ce fac), camere video everywere inclusiv in televizoarele din dormitoare, NSA, supravegherea atotputernica a internetului, a postei, a comunicatiilor de tot felul pe intreaga planeta si multe altele).
Apropo poate nu stiati dar in Afganistan dupa ce talibanii au reusit pentru prima oara in istorie sa renunte la cultivarea de mac pentru droguri in doar 6 luni americanii i-au fugarit iar acum Afganistanul are cele mai mari productii de mac alb din istorie iar soldatii americani se plimba printre maci si pazesc cu strasnicie ca sa nu se atinga cineva de ei.
Poate va uitat putin in istorie si la razboaiele opiumului purtate intre Anglia si China.
Încă un AVOCAT AL DIAVOLULUI, din a cărui postare rezultă că nu interesele României le are el în vedere, ci pe cele ale mamaşei Rusia, a cărei propagandă o repetă cu zel!