Noua Lege a educaţiei conţine mai multe referiri la etica universitară. E drept că sunt cu grijă împrăştiate în text de unde îţi vine greu să le aduni pentru a-ţi forma o imagine coerentă. Prima reacţie a fost: iată, sub acest aspect, s-a făcut un pas înainte. La o privire mai atentă însă mi-am dat seama că a fost un pas de tango. Deşi există achiziţii pozitive indubitabile (cum e introducerea sancţiunilor ce pot fi ataşate codurilor etice sau acceptarea unui secretariat tehnic pentru Consiliul de Etică şi Management Universitar (CEMU) de la nivel naţional), implicaţiile negative şi lacunele preponderează. Aşa că după ce ai parcurs atribuţiile Consiliului naţional şi ale Comisiilor locale te întrebi: dar de etică cine se ocupă? Ni s-ar putea răspunde că suntem în avangarda Europei, căci avem în fiecare universitate un cod etic şi o comisie de etică. E adevărat, dar ce ne facem că toate analizeze arată că ele nu funcţionează. De ce nu funcţionează? Poate şi pentru că unele universităţi au copiat atât de hulpav codul de etică al SNSPA (dat ca model) încât au uitat să schimbe denumirea universităţii. Suntem maeştri în a ne face că facem. În realitate, nu ne interesează problema eticii universitare dar mimăm un interes grijuliu pentru ea.
Câteva probleme inocente de terminologie, pe care majoritatea nici nu le sesizează, arată analfabetismul etic al celor ce au lucrat acest capitol din Legea educaţiei. Ei au auzit, probabil, ceva de „managementul eticii” dar cum nu ştiau despre ce e vorba şi nici nu au catadicsit să întrebe, au scris Consiliul de „etică şi management”. Combinaţie fără sens. Care management: cel strategic, cel financiar, cel de personal, cel al calităţii etc.? Se vorbeşte azi de o combinare a managementului calităţii şi a celui etic, dar nu de o combinare a eticii cu … managementul în genere.
Se vorbeşte apoi (art. 128, 130) de un „cod de etică şi deontologie profesională”. DEX ne spune că prin „deontologie” se înţelege „partea eticii care studiază normele şi obligaţiile specifice unei anumite profesiuni”. Deci universitarii noştri, cei mai luminaţi fii ai patriei, ne spun că trebuie să avem coduri „de etică şi de acea parte a eticii care…”. Cât timp vom mai repeta această inepţie? Las la o parte autorii DEX-ului care ne surprind prin incapacitatea de a sesiza că obligaţiile sunt şi ele norme.
Cu asemenea redactori ai legii avem toate şansele să derapăm în şanţ. CEMU a primit ca sarcină principală rezolvarea litigiilor. Dar o comisie naţională care rezolvă reclamaţiile oricărui cetăţean pe teme juridice, morale şi profesionale nu poate fi numită o „comisie de etică”. Şi nici de management. E pur şi simplu vechea comisie de litigii. O comisie de etică trebuie să aibă sarcini mult mai pretenţioase, legate de viaţa morală a universităţii. Şi chiar dacă mai adăugăm la atribuţia de mai sus funcţiile de creare a unui cod etic orientativ şi de aplicare a politicilor etice, rămâne întrebarea crucială: cine dezvoltă codul etic şi cine elaborează politicile etice? Legea nu spune absolut nimic în acest sens.
La nivel de universităţi vor continua să existe Comisiile de etică universitară (art.306). Nimic nou în această privinţă. Faptul că membrii lor sunt stabiliţi de consiliul de administraţie (?), rector şi senat e însă o eroare copilărească: cei controlaţi nu numesc controlorii. Comisia aceasta trebuie să fie numită de o instituţie independentă, exterioară universităţii şi să aibă un statut de neutralitate. Subordonarea ei consilierului juridic al universităţii (art. 307) mi se pare o aberaţie. Încorsetată în astfel de subordonări, ea nu va avea puterea necesară şi nu va funcţiona. Funcţia principală atribuită acestor Comisii e tot rezolvarea litigiilor (suntem o naţie certăreaţă), dar şi elaborarea unui raport anual pe probleme de etică ori elaborarea codului. Capitolul de sancţiuni e, cum spuneam, binevenit căci era oarecum jenant să vezi un cod etic în care scrie „acest cod e facultativ”. Una dintre dimensiunile specifice ale normelor morale, în toate teoriile, e constrângerea, sancţiunea, pedeapsa pentru încălcarea lor. O normă morală e impusă de societate; societatea nu ne informează că ea există.
Dar principalul neajuns al propunerii cu care vine Legea educaţiei, neajuns din cauza căruia prevăd că toate acestea nu vor funcţiona, cum nu au funcţionat nici până acum, este lipsa sistemului; lipsa sistemului care să le facă funcţionale. E nevoie de un sistem de management al eticii care să graviteze în jurul unui „Birou de etică (şi asigurarea calităţii)” având în frunte un director, un secretariat tehnic, buget, consilieri. El ar fi expresia voinţei politice a conducerii de a face din universitate o instituţie integră. Biroul de etică elaborează şi aplică politicile etice, organizează trainingurile etice, coordonează activităţile sistemului de management etic, se ocupă de elaborarea regulilor de etichetă şi de aplicarea lor. Comisia de etică nu se va mai ocupa de rezolvarea litigiilor, aceasta e treaba Ombudsmanului universităţii în al cărui birou trebuie să existe şi jurişti (evitând subordonarea faţă de consilierul juridic al insituţiei). Tot aici trebuie să se termine şi hotline-ul etic. Dacă nu vom pune la punct un astfel de mecanism de control al conducerii de către personal, nu vom putea vorbi nici de democraţie şi nici de şansa de a bloca o conducere care s-ar putea dori, la un moment dat, abuzivă. Rolul Comisiei etice e înainte de toate de a dezvolta codul etic (sarcină vitală pentru a asigura o organizaţie integră), a elabora politicile etice ale instituţiei, a colabora la organizarea trainingului etic al personalului şi al conducerii, a dezbate marile teme de etică academică apărute în lume, a dezbate şi a trage concluzii etice de pe urma unor cazuri deosebite, noi, petrecute în universitate, a elabora materiale de sensibilizare a opiniei publice etc. Un Birou de Audit Etic intern trebuie de asemenea conceput. Şi câte altele, într-un montaj ce variază de la o organizaţie la alta în funcţie de mărime sau de specificul ei profesional. Nimic de acest gen nu figurează în Legea educaţiei, ceea ce înseamnă că autorii ei fac parte dintre acei indivizi „optimişti” care chiar cred că din juxtapunerea unui volan şi a patru roţi rezultă un Logan. Sunt doar naivi.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mai bine era sa ramana cum este acum… Sa nu se faca greseli!
Toata munca lu’ domn Vlaston de promovare a unei nulitati de lege e in van. Ce ne facem?
Cine nu munceşte nu greşeşte! Parcă am mai mai auzit îndemnul ăsta!
Totuşi oricît aş încerca să văd beneficiile unei liste atît de lungi:
– sistem de management al eticii
– Birou de etică (şi asigurarea calităţii)
– director
– secretariat tehnic
– buget
– consilieri
şi m-aş obliga să nu observ dimensiunea grandioasă a limbajului de lemn care (ca de obicei) ascunde ceva nelămurit sub o mare de cuvinte nu pot să nu observ exagerarea din aceşti ZERO paşi înainte.
Legea a fost în dezbatere publică suficient timp încît să fie citită şi discutată de toţi cei care au vrut. Ceea ce faceţi astăzi ar fi trebuit făcut înainte de adoptarea legii dacă credeţi că aveţi competenţă în domeniu. După război vitejii care se arată par nişte lăudăroşi chiar dacă nu sînt.
Conform concluziei d-vs, nu are rost sa speram in schimbarea „sistemului” deoarece el(in forma schimbata), nu va functiona tocmai pentru ca nu exista „sistemul”(e doar pe hartie!).
Parca aveti dreptate, e mai usor sa nu facem nimic concret, doar sa-l injuram pe Basescu si sa-i astepti pe „ceilalti” care vor „repara” sistemul si vor reintroduce „normalitatea”…
Pacat…. ati avut un inceput de articol frumos…
OK. Si mie mi se par, ca nespecialist, ca sunt puncte unde se poate imbunatati legea in sensul celor prezentate de autor.
Dar imi ramane in cap intrebarea: oare de ce nu au fost trimise aceste propunerile cand legea a fost in dezbatere publica si sunt postate acum?
Personal, ca om care nu lucrez in invatamant, dar ca mai toti am trecut pe acolo si am vazut cele bune si cele mai putin bune, si caruia ii pasa de ce fel de oameni o sa apara in societate am citit, comentat si trimis observatii din punctul meu de vedere.
Inactivitatea si lipsa de reactie la momentul oportun, in cadrul deadline-urilor nu ne scuteste de responsabilitatea care este asumata fiecaruia. Sa invatam sa fim cetateni responsabili: daca ne intereseaza un aspect, si credem ca putem sa il imbunatatim sa incercam sa o facem atunci cand avem ocazia, in cadrul termenelor stabilite!
Se poate si dupa, dar evident se nasc intrebarile legate de buna credinta, de etica, s.a…
Fair well, Mr. Muresan!
Am trimis propuneri, nu vă faceţi griji. Efect zero. Probabil gândesc eu greşit. Ceea ce alte naţii pot face noi, românii, nu putem. Aşadar, să mergem înainte ca până acum. Cu plagiat, cu examene vândute, cu diplome plătite etc. , să ne arătăm din când în cînd indignaţi, dar să nu facem nimic pentru a preveni şi diminua fenomenul. Recent, o profesoară i-a tăiat bretonul unui elev în clasă. Ce au făcut românii? Au început să-şi dea cu părerea. Un haos de păreri şi de indignări, în genere politizate – probabil ca să se răcorească. M-a întrebat cineva ce părere am. Am zis că aştept Codul de etică în care se va stipula ca interzis sau nu acest comportament în urma deliberării unui Comitet de etică. A, mai trebuie să aştept 200 de ani? Nu mă grăbesc. Până atunci nu am nici o părere.
Şi ar fi bine să discutăm ce avem de făcut, nu cine face, ce se ascunde în spatele… Asta îmi aduce aminte de cele mai negre periooade predecembriste. Eu susţin că nici „ceilalţi” nu au făcut nimic pe această temă. Şi am arătat ce ar trebui făcut, indiferent de cine e la putere. E o opacitate generală la instituţionalizarea eticii. Ziceţi că e bine aşa? Asumaţi-vă şi efectele. Eu zic că e foarte rău aşa.
Nu stiu daca legea asta e buna, inca. Dar modificarea legii curente era necesara: era evident de ceva timp ca lucrurile baltesc – toata lumea vorbea despre clanurile din invatamint. Poate ca cel mai bine ar fi fost sa fie corectata legea veche acolo unde era nesatisfacatoare. Problema este ca, uneori, e mai greu daca nu chiar neindicat sa cirpesti o lege proasta decit sa faci una noua, cu imperfectiunile inerente.
Cit priveste etica, deocamdata intuiesc ca s-a evitat un exces de reglementare, mai ales ca, asa cum spuneti, in virtutea autonomiei existente, fiecare universitate are deja o astfel de comisie de etica. Spuneti ca aceste comisii nu functioneaza. Ei bine, cred ca inclusiv asta este treaba universitatilor. Nu trebuie sa fii genial pentru a prevedea disparitia universitatilor in care plagiatul e cutuma. Pe de alta parte, mie mi se pare deplasat sa cer statului sa-mi indice prin lege ce e etic si ce nu.
In fine, d-nul Marga a desfiintat practic noua lege, dar dinsul este insituatia de a fi scos la pensie de chiar aceasta lege, chiar in acest an. Multi dintre cei care o critica sint in aceeasi situatie sau mai au putin pina la 65 de ani cind vor trebui sa accepte pensionarea. Ceva imi spune insa ca, odata cu pensionarea celor din generatia d-nului Marga nu vom pierde, dimpotriva. Sint sigur ca pentru oamenii remarcabili se vor face exceptiile de rigoare.
Eu zic insa ca pina in 10 februarie, cind noua lege va intra in vigoare se mai pot intimpla destule: daca nu ma insel, astazi, la Iasi, este consiliul rectorilor…
Sunt, în mare, de acord cu dvs., dl. RAM. Şi mai ales cu afirmaţia că un cod etic nu poate fi o lege. Eu nu am susţinut aşa ceva. Am vrut să spun că în ţările care au management etic (e.g. SUA) guvernul a avut iniţiativa legislativă şi a cerut tuturor instituţiilor să facă asta, de la ministere în jos (uitaţi-vă pe site-ul Guv. American la etics). Trebuie să ai şi resurse financiare şi un anumit format, nu două roţi şi un volan. Desigur, fiecare e responsabil de ceea ce face, dar legea nu îi lasă să fenteze: ne facem că facem un cod etic şi îl punem la sertar. Codul etic adoptat ca lege e una din aberaţiile practicate de cei din administraţia publică, de exemplu: ei au un „cod de conduită” adoptat de Parlament. Codul etic trebuie să fie flexibil şi modificabil de către Comitetul etic al universităţii. Deci pe lângă codul etic mai trebuie să existe mijloace specifice de a-l impune, de a-l inocula în oameni etc. Aceste mijloace formează „sistemul de management al eticii” de care vorbesc eu. Am scris o carte pe tema asta: „Managementul eticii în organizaţii” pe vremea când la noi nu se cunoştea această sintagmă. Eu nu am comentat întreaga lege, ci doar partea cu etica. Pe ansamblu, aş fi preferat schimbări mai radicale. Dar asta e o altă poveste.În legătură cu „generaţia expirată”, vă atrag atenţia că peste puţină vreme veţi ajunge şi dvs. acolo. Americanii nu-şi permit să-şi trateze astfel „bătrânii” din universităţi ci îi folosesc atâta vreme cât pot contribui la succesul universităţii. Ne vedem la pensie, să mai comentăm atunci!
Am dat două răspunsuri, dar cineva le-a şters. Aşa că mă opresc aici cu intervenţiile mele pe acest site.
Nu pot sa inteleg vitejia din spatele anonimatului decat intr-un singur sens: esti incompetent sau rau intentionat si nu vrei ca ceilalti sa stie cine esti. Cu alte cuvinte, nu-ti poti asuma parerea expusa pe acest site pentru ca te-ai face de rusine. Altfel, comentariile de mai sus sunt total lipste de sens. Dar sa o luam pe rand.
In ceea ce priveste comunicarea sugestiilor pentru imbunatatirea LEN in acest caz particular, eu insumi am vorbit cu Ministrul si a ramas ca va exista o comunicare consistenta pe tema managementului eticii in universitati. Ce s-a intamplat? ZERO. Adica nimic. De ce m-as duce eu sa-i rog sa apeleze la expertiza unora care de 2 ani de zile evalueaza cum functioneaza codurile de etica si comisiile de etica in universitatile din Romania? Prefer sa lucrez cu studentii mei decat sa sap transee in fata usii unui consilier de la MEC sau usii Ministrului ca sa-i conving de nevoia de a imbunatati un document. In schimb, ei au obligatia de a aduce oameni competenti in echipa care elaboreaza o lege ca aceasta sa fie un produs coerent, adaptat nevoilor si realitatilor din societatea romaneasca, si mai ales care sa duca la un progres al sistemului educational, nu la un regres sau sa permita frauda.
Profesorul Muresan nu are dreptate cand vorbeste despre analfabetismul etic al celor care au scris legea. De ce nu are dreptate? Pentru ca presupune ca respectivii au auzit de managementul eticii. Insa acestia sunt atat de inculti incat nici termenul etica nu-l pot circumscrie. Sintagma se trage din alta parte, si anume din dorinta de a putea da cu rigla peste degetele celor care se ocupa de managementul universitatilor.
In al treilea rand, „Geo”, tin sa spun doar atat: pune mana si mai citeste o carte, doua, si mai ales nu uita sa-ti folosesti rotitele. Pai chiar din comentariu tau se poate observa pleonasmul. Doar incompetentii vorbesc despre „etica deontologica”. Confunzi conceptele. Ma mir ca nu ai folosit expresia „este etic si moral”. La noi toti isi dau cu parerea despre etica, doar e relativa, fiecare cu etica lui. Nu, nu este relativa. De app. 2500 de ani functionam dupa aceleasi principii morale, cu vagi variatiuni. Problema este ca noi, romanii, suntem prea lenesi ca sa punem mana pe cartile de filosofie morala si sa ne muncim creierii doi, trei ani si sa intelegem ce ne determina comportamentul.
Din alta perspectiva, noi, membrii Centrului de Cercetare in Etica Aplicata, nu injuram pe nimeni, ci criticam. Iar ideea stupida ca daca nu oferi o alternativa ci doar critici nu ai dreptul la conversatie ar trebui abandonata de niste indivizi care se pretind cat de cat rationali. Critica este o alternativa: asa cum crezi tu ca stau lucrurile nu este corect. Solutia corecta sau adaptata situatiei avute in vedere trebuie sa o gasesti prin acordul comun al partilor afectate de decizie, nu prin hotarari arbitrare ale unei entitati cu comportament paternalist. Critica este un instrument folosit pentru imbunatatirea unei legi sau unei strategii, nu pentru a o distruge. In lipsa criticii, cu totii nu am fi decat niste cutii ambulante care recita automat, din cand in cand, poezii.
doar o intrebare: pedelistii vor sparge (in zeghe) la sare sau la piatra?
Asta sa inteleg ca e alternativa la dictatura lu’ Basescu?? curat murdar…
poate scapa si ii impusca cineva mai intai..
Va legati de expresia „etica si deontologie” si apoi puneti o definite pretins extrasa din DEX pentru deontologie. Iata ce scrie in DEX:
DEONTOLOGÍE s. f. Doctrină privitoare la normele de conduită și la obligațiile etice ale unei profesiuni (mai ales a celei medicale). [Pr.: de-on-] – Din fr. déontologie.
Definitia termenului frantuzesc: Code de conduite, règles morales, d’une profession
Spuneti-mi si mie, unde este problema in a pune etica universitara si deontologia profesionala sub aceeasi umbrela institutionala?
Daca aceasta alaturare este atat de fortata precum pretindeti, cum se mai poate vorbi despre etica deontologica? Termen care nu este nici pe departe pleonastic.
Precum un chitibusar autentic, faceti jocuri de semantica in loc sa practicati o analiza de continut de valoare. Imi pare rau, acest lucru nu va face onoare.
Domnul Geo. Era vorba de codul de etică al universităţii numit „cod de etică şi deontologie universitară”. Un cod de etică e un sistem de reguli morale. Când spui „codul de etică şi deontologie al univeristăţii” spui „sistemul de reguli morale al univeristăţii şi le code de regles morales des univeristaires”. Asta chiar din definiţiile dvs. Dacă aşa ceva nu vă deranjează, e de rău. Trebuie să fiţi mai ambiţios.
„Etica deontologică” înseamnă etica în tradiţie kantiană, o etică a datoriilor. Pentru a nu o confunda cu „deontologia”, va trebui de acum înainte să spuneţi corect „etică deontologistă”. Aşa vă cer specialiştii. „Chiţibuşari”, cum din păcate nu sunteţi dvs.
„Jocuri semantice”, ziceţi! Nu aţi citit articolul până la sfârşit? Acolo e vorba de o propunere de conţinut. Puteţi fi de acord cu ea sau nu, dar numai dacă lăsaţi politica la uşă. A amesteca politica în probleme serioase de conţinut nu vă face onoare. Succes.
Nu pot decat sa reiterez acuzatia de copilarie in gandirea unui om ce apartine cercurilor academice.
Although the terms ethics and morality may sometimes be used interchangeably, philosophical ethicists often distinguish them, using ethics to refer to theories and conceptual studies relating to good and evil and right and wrong, and using morality and its related terms to refer to actual, real-world beliefs and practices concerning proper conduct. In this vein, the American philosopher Brand Blanshard wrote concerning his friend, the eminent British ethicist G. E. Moore: „We often discussed ethics, but seldom morals. . . . He was a master in ethical theory, but did not conceive himself as specially qualified to pass opinions on politics or social issues.”
A pune semn de egalitate intre termeni fundamental diferiti doar din cauza ca in popor sunt folositi cu acelasi sens nu va face, repet, onoare.
Încă o dată: noi vorbeam despre echivalenţa dintre expresiile „cod etic” şi „cod deontologic” ce rezultă din folosirea improprie, zic eu, a propoziţiei „cod de etică şi deontologie universitară”. Echivalenţa rezultă chiar din definiţiile de dicţionar scoase de dvs.
Cu etică şi morală e altă poveste. În sensul colocvial, etica e teoria despre morală. Dar diverşi autori folosesc în sensuri diferite aceste cuvinte.
Propunerea concretă e crearea unui sistem de management al eticii în universităţi sau o „infrastructură etică” în terminologia OECD. Ce e acesta – ar fi interesant de studiat. Faceţi-ne o vizită la facultate, la Centrul de etică aplicată – site: CCEA.ro
Mai spuneti ca n-am citit articolul pana la capat si de aceea nu am gasit fondul, dincolo de analiza semantica.
Singura dumneavoastra plangere reala dincolo de jocurile de care vorbeam este ca sistemul nu poate fi schimbat, construit, pentru ca sistemul necesar nu exista, sau e corupt. Unde este propunerea concreta aici? Ar trebui oare sa va atrag atentia ca ceea ce considerati dumneavoastra imposibil in invatamant se intampla, cu pasi marunti dar, iata, care se fac simtiti, in sistemul de justitie din tara asta.
Bun, deci noi avem o Dacia 1100 si vrem sa trecem la Logan. Ce zice domnul de mai sus ? Aaaa, pai daca nu treceti la Ferrari, n-ati facut nimic. E egal cu zero.
Multumim, de pareristi d-astia n-avem nevoie. Mai trebuie cineva sa si munceasca.
Eu zic sa nu postulam ca totul e in van. Oricum e prea tarziu acum. N-ar fi mai bine sa vedem efectele produse si, in caz ca nu sunt cele scontate, amendam legea?
Pana la urma reorganizarea invatamantului pe baze de performanta se poate face si in lipsa eticii. Daca o facem si pe asta functionala mai tarziu, nu e un dezastru.
@Sile, ce ar fi sa lasam un doctor sa faca teste pe un pacient si apoi sa vedem efectele. Ce tu teste initiale, ce tu siguranta pacientului, ce tu informarea pacientului asupra posibilelor consecinte … Sa-l lasam sa teste, orice doreste el. Nu este totusi absurd sa asteptam efectele negative ca sa schimbam medicul?