sâmbătă, mai 21, 2022

Zglobia politică neo-stalinistă a ministrului Educației

Tocmai cînd ne amuzam răutăcios de relațiile „privelegiate” și opoziția „parlamentală” din discursul doamnei prim-ministru „Douăzeci-douăzeci”, am fost surprinși să aflăm că, în cabinetul său, se afla nebănuit un „fellow poet” al lui T. S. Eliot. Aprilie, „luna cea mai crudă a anului”, a devenit, în lirica mai exuberantă a acestui poet ministerial, „înflorit mijloc de-aprilie”. Autorul versurilor care, în rest, aduc mai curînd a realism socialist presărat cam stîngaci cu tonuri epigramatice, e nimeni altul decît Valentin „Pamblică” Popa, ministrul Educației.

Momentul liric penibil, aproape neverosimil, de la aniversarea ASE

nu ne poate face totuși să uităm că, în pofida apucăturilor poetice ale domnului ministru, trădate cu acel prilej prin citirea unor „zglobii versuri”, cum le-a numit chiar el, personajul a decis mai prozaic că în România sunt prea mulți absolvenți de științe socio-umane. Și, desigur, prea puțini în domenii tehnice. Pe ce analize și studii de impact se bazează aceste concluzii nu e clar. Faptul e că marilor universități din Romania, care, întîmplător sau nu, sunt și cele mai performante, poeticul „Pamblică” le-a amputat fără nici un argument rațional sute de locuri bugetate, începînd cu anul universitar viitor. Dar ce fel de politică e, de fapt, asta?

Ne amintim probabil cît de puține locuri la facultățile socio-umane existau în anii comunismului. Anii ’90, în care a avut norocul să se formeze generația mea, au fost practic o epocă de renaștere a studiilor umane, fără a se face pe atunci rabat la calitate, așa cum s-a întîmplat ulterior, în anii 2000, după alinierea învățămîntului universitar românesc la reforma de la Bologna.

Pentru a se ajunge la o reducere dramatică a locurilor bugetate la Litere, Filosofie și Istorie, a fost nevoie de o politică educațională, specifică țărilor comuniste din arealul stalinist, care a canalizat o mare parte a învățămîntului spre domeniile tehnice. Așa se explică multele generații de „ingineri umaniști” formate din anii ’50 pînă la căderea comunismului, sau de ingineri cu aptitudini comerciale, politologice și manageriale ce nu s-au putut manifesta decît după căderea comunismului, cînd o parte din ei au devenit jurnaliști, analiști politici, întreprinzători privați și manageri de firme. Aveau sau nu vocație inginerească, tinerii se înghesuiau pe locurile de la Politehnică, unde, era știut, era mai ușor să treci examenul de admitere, dacă te descurcai la matematică și fizică.

Politica de concentrare a locurilor pentru studenți la facultățile tehnice a fost precedată de o ideologizare a învățămîntului umanist, ce a fost o prioritate în perioada stalinistă a instaurării comunismului. Învățămîntul socio-umanist ce a rezultat avea menirea de a forma cadre îndoctrinate și a fost promovat într-o primă fază printr-o „discriminare pozitivă” a copiilor de țărani și proletari. În plus, era dificil, în comunism, să faci o carieră umanistă „curată”, adică fără a plăti birul osanalelor stînjenitoare către partid și iubitul conducător. Climatul era toxic, locurile în învățămîntul socio-uman erau puține și drumul carierei era presărat cu așteptări „ideologice” umilitoare.

Dacă s-ar putea reface, la ora actuală, tendința stalinistă din primii ani ai comunismului de a restrînge educația umanistă, sporind în schimb locurile bugetate la facultățile tehnice și acordînd privilegii copiilor de țărani și muncitori – ei bine, asta e ceea ce încearcă să facă în prezent ministrul Educației. Care pare a fi, în ciuda veleităților sale poetice, un inginer „cu vocație”, ce a parcurs și după 1989 un traseu de specializare în zone tehnice, după cum ne arată biografia sa. Dl ministru trebuie să se simtă pe undeva îndatorat oportunităților „inginerești” din vechiul regim. Atît de îndatorat încît ar vrea, parcă, să dea ceasul înapoi.

Să nu mai fie atîta pierdere de vreme „umanistă” pe banii statului. Construcțiile, IT-ul și industria auto sunt domenii serioase, nu o simplă fandoseală literară sau filosofică. Iar, în ce privește literatura, ne descurcăm foarte bine și cu inginerii. De ce ne mai trebuie un Eminescu cînd avem un Valentin Popa? De ce ne mai trebuie un Alecsandri sau un Caragiale cînd avem o Viorica Vasilica Dăncilă?

Distribuie acest articol

6 COMENTARII

  1. Numindu-i ingineri pe cei doi vremelnici ministeriabili ati jignit prin imprudenta un numar foarte mare de autentici ingineri romani. Corect era absolvent de facultati tehnice sau ingineri de formatie. Cei doi sinistri chiar si profesand domenii ingineresti au fost cadre didactice inainte de a navali in politichia romaneasca. Drept urmare nu se face sa radem de doi sfertodocti numindu-i ingineri.

  2. Renumerație după budget mică….
    Multe depind de performața economică, deci de încasările statului și dotarea universităților. Nu are sens o comparație cu UK/SUA unde universitățile private au de 400 de ani fonduri proprii (donații).
    Am văzut cum colegii de la filologie erau mult mai sâcâiți decât cei de la politehnică. Am avut parte de un decan „bărbătesc” care a împiedicat excesele „securiștilor de intreprindere”. Colegii de la filologie au fost la inchisoare (William Totok 8 luni), bătuți (Helmuth Frauendorfer) și șantajați (Rolf Bossert, Herta Müller). Inginerii au avut alte probleme (unde sunt muntii de materiale de construcții pe care nu leam zidit… prea puține aparatmente).

    … „…o ideologizare a învățămîntului umanist, ce a fost o prioritate în perioada stalinistă a instaurării comunismului. Învățămîntul socio-umanist ce a rezultat avea menirea de a forma cadre îndoctrinate ….. era dificil, în comunism, să faci o carieră umanistă „curată”, adică fără a plăti birul osanalelor stînjenitoare către partid și iubitul conducător. Climatul era toxic, locurile în învățămîntul socio-uman erau puține și drumul carierei era presărat cu așteptări „ideologice” umilitoare… „….
    Unele întrebări și răspunsuri se găsesc în: „Consilience. The Unity of the Knowlege. Edgar O. Wilson NY 1998”, profesor de biologie 41 de ani la Harvard/SUA. Cere conectarea științelor naturii (fizica, chimia, biologia, etc) cu cele umaniste (filozofia, sociologia, psihologia, etc). E ingrijorat că studenții de biologie nu cunosc nimic din folozofie și invers studenții de la umanistice nu au nici măcar cunoștințe rudimentare din ștințele naturii.
    Robert Oppenheimer (Manhattan project) cunoștea 5 limbi (sanscrit) , Werner Heisenberg cunoștea 5 limbi (engleza, franceza, latina, greaca) și a citit din Platon (lumea alcătuită matematic din triunghiuri- concept „idealist” plantonist, mai târziu modelul fizicii cuantice).

    Idealul de educație al lui Wilhelm von Humboldt (E. Macron invitat in aprilie 2018 de A. Merkel in noul sediu) prevedea filozofia ca puntea de legătură între disciplinele universitare:
    (….. Die Universität soll deshalb ein Ort des permanenten öffentlichen Austausches zwischen allen am Wissenschaftsprozess Beteiligten sein. Die Integration ihres Wissens soll mit Hilfe der Philosophie zustandekommen. Diese soll eine Art Grundwissenschaft darstellen, die es den Angehörigen verschiedener wissenschaftlicher Disziplinen erlaubt, einen Austausch ihrer Erkenntnisse zustande zu bringen und sie miteinander zu verknüpfen. Das humboldtsche Bildungsideal bestimmte lange Zeit die deutsche Universitätsgeschichte entscheidend mit, auch wenn es praktisch niemals zur Gänze realisiert wurde oder realisierbar ist. Große intellektuelle Leistungen der deutschen Wissenschaft sind damit verbunden…… Die Universität sollte ein Ort sein, an dem autonome Individuen und Weltbürger hervorgebracht werden bzw. sich selbst hervorbringen.
    • Ein autonomes Individuum soll ein Individuum sein, das Selbstbestimmung (Autonomie) und Mündigkeit durch seinen Vernunft¬gebrauch erlangt.
    • „Das Weltbürgertum ist jenes kollektive Band, das die autonomen Individuen, unabhängig von ihrer sozialen und kulturellen Sozialisation verbindet: Bei Humboldt heißt es: „Soviel Welt als möglich in die eigene Person zu verwandeln, ist im höheren Sinn des Wortes Leben.“ Das Bemühen soll darauf zielen, sich möglichst umfassend an der Welt abzuarbeiten und sich dadurch als Subjekt zu entfalten. Zum Weltbürger werden heißt, sich mit den großen Menschheitsfragen auseinanderzusetzen: sich um Frieden, Gerechtigkeit, um den Austausch der Kulturen, andere Geschlechterverhältnisse oder eine andere Beziehung zur Natur zu bemühen.“[1] Die universitäre Bildung soll keine berufsbezogene, sondern eine von wirtschaftlichen Interessen unabhängige Ausbildung sein.
    Akademische Freiheit heißt zunächst äußere Unabhängigkeit der Universität. Die Universität soll sich staatlichen Einflüssen entziehen. Humboldt fordert, dass sich die wissenschaftliche Hochschule „von allen Formen im Staate losmachen“ sollte…/.. … universitatea trebuie să fie locul unde sunt educați „indivizi autonomi” și cetățeni universali ….. ).

    Care model de educație e adecvat azi ca partener în UE.27? Cel vechi acuzat pe drept de autoarea? Era digitală oferă studentilor din țară accesul cu un clic la un patrimoniu universal. Fără engleza nu se poate face cercetare, inovație în științele naturii.
    Filozofia în limba maternă e puntea de legătura în universităti care merită discutată azi, aici?

  3. Neo-stalinism e putin cam dur, totusi, pentru o simpla razbunare aleatoare din pixul unui decident temporar. Stalinismul era organizat si implacabil, aici e doar lichelism.

  4. Nu inteleg de ce amestecati stalinismul cu democratia. Disproportia este monstruoasa. Ori, daca tot ati facut-o, care “adevar”mai este valabil? Cel despre atunci sau cel despre acum?!

    Daca sunteti de acord ca starea si perspectiva vazute de la piciorul muntelui sunt diferite de cele vazute din crestetul lui, va trebui sa-i dati dreptate ministrului Educatiei (nu spun sa-i cereti si scuze, sic!). Din pozitia in care se afla, ministrul Educatiei vede disproportia dintre structura ofertei educationale si structura cererii de forta de munca, mai cu seama din perspective anuntata a cresterii investitiilor productive.

    In discutie nu este daca socioumanistii sunt mai presus sau mai prejos decat politehnistii, aceasta fiind o falsa problema. In mod real este vorba despre distrugerea pietei politehnistilor, simultan cu cea a economiei nationale, care au urmat dupa Revolutie. Analizati, pentru a va convinge, cate fabrici, uzine si santiere s-au inchis, disparand pur si simplu dupa 1989. Nemaiavand cerere pe piata muncii, si oferta educationala politehnista, de ingineri, s-a reajustat dramatic. In schimb, a crescut accelerat oferta educationala de socioumanisti, intre altele pentru a umple si golul provocat de perioada comunista.

    Nu cred ca este nevoie sa va mai atrag atentia spre SUA, pe care inteleg ca o cunoasteti foarte bine, unde productiile de afaceristi, piaristi, finantisti, juristi sau altele asemanatoare au ajuns la un supraplin insuportabil de catre economia americana, in detrimentul inginerilor, mai ales in contextul in care recrutarea externa a acestora din urma a inceput sa aiba rateuri serioase, din motive de scadere galopanta a atractivitatii, urmare indeosebi a lipsei unor reforme structurale multiple (inclusiv politice).

    Cat priveste gratuitatea sarcasmului privind poetii care la origine au un profil educational de tip “Real”, daca veti fi dispusa sa rascoliti arhivele privind premiile nationale si internationale pentru poezie si literatura veti fi surprinsa sa aflati cate nume celebre de lirici si romanisti au provenit din randurile “insensibililor” realisti (unul este matematicianul poet Dan Barbilian, devenit cunoscut ca poet sub numele de Ion Barbu; dar si cate altele).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro