joi, martie 28, 2024

Zile fierbinti, pasiuni incinse

Ion Iliescu, cel care l-a expulzat pe Regele Mihai din tara la inceputul anilor 90 ca pe un infractor ordinar, se sufoca azi de indignare. La fel, Razvan Theodorescu, istoricul care, prin declaratiile sale cel putin insensibile pe tema Holocaustului, facute in pozitia oficiala de ministru al culturii,  a declansat (pe langa nefericitul interviul al lui Iliescu din “Haaretz”) decizia de a se infiinta Comisia Wiesel. Crin Antonescu fIerbe de revolta monarhista, iar Cristian Tudor Popescu, cunoscutul filosemit si antifascist, candva apologetul negationstului Roger Garaudy (e nevoie sa revenim la subiect, domnule CTP?) ma acuza ca am capotat la testul evreitatii, nu doar la acela al vocatiei mele intelectuale. A uitat de fostul sau coleg de la “Adevarul”, Sergiu Andon, autorul unui abject pamflet intitulat, daca nu ma insel, “Hai sictir, Majestate””.

Am fost plecat pentru doua zile la Iasi unde am vorbit, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” despre studiul comparativ al cuturii politice a comunismului. Am conferentiat in aula acelei prestigioase institutii academice, m-am intalnit cu conducerea Universitatii, cu profesori, cercetatori si studenti. Incepand de joi dimineata, am fost asaltat cu telefoane din partea variilor medii de informare care ma solicitau sa ma pronunt in legatura cu interviul presedintelui Traian Basescu de miercuri seara pe B1TV. Nu-l vazusem, am decis ca este mai intelept sa ma documentez inainte de a face declaratii publice. In plus, nu neg ca sunt surprins cum aceleasi ziare si televiziuni care au ignorat prelegerile mele din zilele anterioare au devenit subit interesate, de o maniera adeseori insistenta, privitor la pozitia mea legata de rolul Regelui Mihai si al maresalului Antonescu in timpuil celui de-al II-lea razboi mondial. De fapt, singurul subiect care ii intereseaza se numeste Traian Basescu.

In scrierile mele am abordat de multe ori teme legate de rolul monarhiei constitutionale in istoria moderna a Romaniei. Am protestat categoric si fara echivoc in revistat „22” la vremea cand guvernarea Iliescu-Roman a decis sa-l injoseasca pe Regele Mihai. Am raspuns in acei ani atacurilor regizate de puterea fesenista si de trepadusii ei. Lucrurile au evoluat, al treilea Iliescu s-a reconciliat cu Casa Regala, vechile patimi s-au cam evaporat, domnul Duda a ajuns sa se gandesca la o candidatura prezidentiala. Lasand asadar de-o parte emotiile si idiosincraziile, cred ca putem sa meditam serios la chestiuni legate de istoria Romaniei in veacul al XX-lea, inclusiv cele legate de dictatura fascista si totalitarismul comunist, instaurat la 6 martie 1945.

Stabilisem mai demult o discutie cu jurnalistul Dragos Ghitulete pentru emisiunea sa le la Radio Romania Actualitati pentru joi, la ora 5:30 p.m. pe tema stadiului actual al decomunizarii. Am decis ca nu pot face zeci de declaratii pe aceleasi teme, deci am spus ceea ce cred cu acel prilej. Am fost socat sa observ declansarea unui adevarat tsunami de articole si interventii publice in care istorici, ziaristi, politicieni s-au intrecut unii cu altii sa comenteze cateva fraze dintr-un inteviu televizat al presedintelui, neglijand necesitatea unei examinari adancite a zemnificatiei silei de 22 iunie, deci a faptului ca in urma cu sapte decenii Romania, ca aliat al Germaniei naziste, a participat la atacul impotriva URSS. Ceea ce era in o revendicare justificata, recuperarea teritoriilor anexate de Uniunea Sovietica prin diktatul din iunie 1940, a fost, in conceptia lui Antonescu, “un razboi sfant impotriva bolsevismului” al carui obiectiv era distrugerea completa a URSS, nu doar recucerirea teritoriilor romanesti. O eroare catastrofala nascuta din fanatism nationalist, delir militarist si grandomanie istorica. Dictatura antonesciana a initiat si a practicat genocidul, s-a facut vinovata de abominabile crime impotriva umanitatii comise impotriva evreilor si a populatie Roma. La Iasi s-a declansat, la cateva zile dupa trecerea Prutului, monstruosul pogrom. Luni se va inaugura in acel oras o expozitie documentara legata de comemorarea cumplitului masacru.

Dincolo de accentele retorice ce pot fi uneori discutabile pe tema rolului monarhiei in perioada aliantei cu Germania nazista ori in aceea de dupa alegerile masluite din noiembrie 1946, cred ca este cazul sa ne mentinem calmul si sa incercam sa deslusim semnificatiile reale ale acelor clipe atat de dureroase. 

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9141005-audio-vladimir-tismaneanu-despre-declaratia-lui-basescu-referitoare-regele-mihai-imi-exprim-rezervele-fata-stilistica-exprimarii.htm

Pentru o pozitie nuantata si echilibrata privind actualele polemici, recomand articolul istoricului Adrian Cioflanca, fost membru al Comisiei Wiesel, expert al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania si membru al Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, director de departament in cadrul IICCMER:

http://adriancioflanca.blogspot.com/

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Ce a fost „O eroare catastrofala nascuta din fanatism nationalist, delir militarist si grandomanie istorica” ca nu prea inteleg ? Intrarea Romaniei in razboi alaturi de Germania pentru recuperarea Basarabiei?

    In locul maresalului, d-vstra ce solutie ati fi ales, domnule Tismaneanu? Nu de alta dar am impresia ca sintem campioni la patinaj artistic!

    • dementa lu antornescu a inceput cand a declarat statul legionar, a suspendat constiutia si l’a detronat pe rege, devenind, conducatorul statului, seful statului, fuhrerul de dambovita.
      a continuat cu trecerea nistrului, unde s’a terminat si razboiul sfant si a inceput cel de agresiune, practic a intrat in razboi de partea rea, impotriva puterilor aliate.
      a fost apreciat de hitler, poate cel mai apreciat dintre aliati.
      a oprimat evreii romani si i’a deportat pe cei basarabeni, a supervizat pogromuri si executii in masa, de represalii. represaliile asupra populatiiei civile, int timp de razboi, sunt la categoria crime de razboi.
      antonescu a fost un criminal de razboi, cum au mai fost si altii, a fost judecat pentru crime de razboi. a murit mai demn decat musolini, sau cei dela nurenberg. a murit ca un soldat, in fata plutonului de executie.

      despre rege, acum:

      Potrivit liderului comunist albanez Enver Hodja[45], care rememorează conversațiile avute cu liderii comuniști români privind abdicarea regelui, Mihai ar fi fost amenințat de către liderul PCR Gheorghe Gheorghiu-Dej cu un pistol și nu de Petru Groza, pentru a determina abdicarea.
      ………….
      Hodja nu menționează în cartea sa vreun șantaj comunist cu vreo execuție, dar afirmă că liderii comuniști români l-ar fi amenințat pe Mihai cu trupele lor armate loiale, care încercuiseră palatul regal și trupele acestuia, loiale lui Mihai.
      ……………………………..
      The King also received numerous foreign Honors and decorations among those are:

      Order of Victory (Soviet Union)
      Grand Cross of the Légion d’honneur (France)
      Knight Grand Cross of the Royal Victorian Order (United Kingdom)
      Chief Commander of the Legion of Merit (United States)
      Grand Cross of the Royal Order of the Redeemer (Kingdom of Greece)
      Grand Cross of the Royal Order of George I (Kingdom of Greece)

      ……………………..
      Unlike all other Soviet orders, the Order of Victory had no serial number on it, the number was only mentioned in the award certificate. After a holder of the Order of Victory died, the award was to be given back to the state. The awards are now preserved by the Diamond Fund in the Moscow Kremlin. Notable exceptions are Dwight D. Eisenhower’s Order of Victory, which is on display at the United States National Archives Building in Washington D.C., and Field Marshal Bernard Montgomery’s Order of Victory, which is on display at the Imperial War Museum in London.
      …………………………
      deci, englezii nu’l considera pa monty sclav la rusi, nici americanii pe fd roosevelt.
      ba, au si pus la loc de cinste, mandrie, ordinul meritat.
      ordinul a fost acordat numai la 20 de pesoane.
      cat de ce s’a pastrat in arhivele comuniste, mai ales ale secoritatii, a se scuti, mitica !
      pacepa a recunoscut intoxicarile cu poze si documente contrafacute.

      citate din wikipedia

    • Din context:
      “un razboi sfant impotriva bolsevismului” al carui obiectiv era distrugerea completa a URSS, nu doar recucerirea teritoriilor romanesti. O eroare catastrofala nascuta din fanatism nationalist, delir militarist si grandomanie istorica.

    • presupun ca autorul articolului se refera:
      – la trecerea Nistrului, deci continuarea razboiului pana la Stalingrad reprezentand dorinta Maresalului de a eradica regimul (comunist) de la Moscova („delir militarist si grandomanie istorica”) – si la „tratamentul” aplicat populatiei evreiesti si rome din teritoriile romanesti („O eroare catastrofala nascuta din fanatism nationalist”)…

    • Intr-adevar, frazapare putin ambigua, dar la o recitire mai atenta este evident ca parerea autorului este cam aceasta:
      Intrarea in razboi pentru recuperarea teritoriilor anexate de catre Uniunea Sovietica (Basarabia si Bucovina de Nord) a fost legitima si de toata lauda si stima. Ce a urmat dupa recucerirea acestor teritorii, adica participarea in continuare la campanie alaturi de Germania nazista si trecerea Nistrului, asaltul Odesei (cu toate relele facute acolo de catre armata romana – hai sa recunoastem asta, ce credeti?) si ajungerea chiar pana la Stalingrad – ei bine acestea au fost erori personale ale Maresalului Antonescu, cu toate ca a fost sfatuit sa nu faca aceste lucruri. Treaba armatei romane se terminase la Nistru si gata. Hai sa ne aducem aminte de faptul ca Ungaria hortysta nu a trecut de granitele pe care a incercat sa le recupereze.

      • Daca autorul a vrut sa scoata in evidenta ce spuneti atunci iarasi e grav. Pentru ca la aceea ora, un razboi impotriva bolsevismului era chiar indicat, iar maresalul Antonescu, prin faptul ca a continuat lupta dincolo de Prut a dat dovada tocmai de clarviziune si o buna strategie pe termen lung. O granita cu o Rusie puternica si imperialista ar fi reprezentat un pericol constant.

        Daca imperiul sovietic ar fi fost distrus atunci, ganditi-va cate tragedii nu s-ar fi intamplat!

        Ori a spune ca maresalul Antonescu a facut „o eroare catastrofala nascuta din fanatism nationalist, delir militarist si grandomanie istorica” mi se pare ori o analiza netemeinica, ori
        una rauvoitoare.

  2. Mie mi-e foarte neclara sintagma asta „opinii oficiale” versus „opinii personale”.
    Daca ele sunt contradictorii, proprietarul lor fiind una si aceeasi persoana, inseamna ca respectivul e fatarnic? Sau ar trebui sa-i arcodam o circumstanta atenuanta, presupunand ca „opinia oficiala” rezulta doar din lecturarea unui text in care, fie si partial, omul obisnuit Traian Basescu, cel cu opinii personale, nu crede?

    Este de asemenea interesant cum, de cate ori stilistica domnului Basescu o ia pe aratura, ne amintim de Iliescul care l-a expulzat pe Regele Mihai. Adica la Iliescul din anii 1990, cel votat si sustinut de actualul sef de stat, chiar si dupa ce l-a expulzat, singur-singurel, pe Regele Mihai. Cel in functie a evoluat, desigur, si nu mai e cel de atunci. Iliescul insa nu! Sa fie oare asta motivul pentru care e comparat Basescul de azi cu Iliescul de ieri?

  3. Va salut cu respect,

    O intrebare scurta si la obiect: care este pozitia d-voastra vis-a-vis de articolul D-lui Nicolae Iorga din „Neamul Romanesc”, intitulat „De ce atata ura ?” (6 Jul 1940)

  4. Da , cei mai multi incearca sa spuna ca Iliescu s-a mai maturizat de atunci.Intre timp a reevaluat problema si a ajuns la concluzia ca monarhia este esentiala pentru Ro.Jenant!
    Dar cel mai aiuritor este cum se incearca 2 lucruri , cu sanse de reusita:
    1. Albirea PSD folosind detergent care face clabuci numit PNL
    2. Albirea lui Iliescu folosind lesie caustica regalista.

  5. Domnule Tismaneanu, prin diktatul din 40 lectorul obisnuit intelege diktatul de la Viena si ocuparea Transilvaniei de Nord, „ultimatumul sovietic” fiind, in general, asociat cu raptul Basarabiei si Bucovinei de Nord. Conform rapoartelor vremii, pentru a nuanta finalul articolului, Mihai I initial a optat pentru a nu deschide lucrarile Parlamentului rezultat din alegerile trucate din 46, insa nu a primit absolut nici un fel de semnal consistent de la britanici si americani. Rolul monarhiei in perioada aliantei cu Germania? Pai Antonescu si-a plebiscitat de 2 ori rolul de Conducator, Mihai fiind izolat pe post de bibelou. Circulau si anecdote despre cum ii controla Antonescu carnetul de note.

    • Dar despre faptul că a părăsit România declarând că abdică pentru binele ei și abia la două luni, de pe meleaguri străine și în perfectă siguranță, declara că a fost obligat să abdice ?
      Asta nu spune nimic? Oare ce s-a întâmplat în România în aceste 2 luni de zile ?

      Mihai I a luat șansa românilor de a se uni contra bolșevicilor ce invadau România. Un șef de stat ar fi stat în țară și ar fi mobilizat populația.

      Asta apreciez eu la Băsescu. Că vorbește și când nu-l ascultă nimeni și când toată presa luptă să-i acopere strigătul – o știm toți.
      Dar măcar spune ceea ce gândește – bun sau rău. Nu fuge la primul semn de pericol.
      Știe să-și facă aliați – SUA nu se mai interesează doar de soarta României (vezi declarațiile ambasadorului de acum câteva zile privind modificările constituției) ci și de soarta R. Moldova (vizita lui Joe Biden la Chișinău).

      Ok. Mihai I era prea tânăr și-l iert pentru nepriceperea de atunci. Dar de ce să-l numesc Mare Rege dacă n-a fost ?

  6. Un sef de stat care a participat la arestarea primului-ministru nu poate fi calificat ca un sef de stat care nu are nici o putere.Un sef de stat care primeste de la dusmanii poporului sau tot felul de cadouri si avantaje ar fi calificat azi ca fiind corupt.Un sef de stat care isi paraseste poporul cind ii este mai greu nu poate fi decit un tradator.Unii vor sa-l declare erou.E treaba lor.Dar nu cred ca un sef de stat din lumea asta ii v-a acorda titlul de erou lui Mihai,decit din greseala,asa cum regina Angliei l-a plimbat cu trasura pe Ceausescu,care avind in vedere momentul 1968 a fost mai patriot si mai erou decit Mihai.

    • As fi folosit alte cuvinte dar in esenta treaba sta cam asa:
      cand i-a convenit regele a facut pe mortul in papusoi, cand a venit si ceasul al doispelea a jucat cum i-a dictat comunistii veniti de la moscova, apoi si-a negociat abdicarea si, dupa ce si-a vazut familia pusa la adapost a stat iar si a asteptat nefacand nimic pentru tara pe la casele lui regale la care este invitat doar la nunti, asa ca la spartul targului a venit inapoi in tara pozand a fata mare si numai buina de maritat iarasi cu tara. Totusi Basescu trebuia sa nu se expuna asa de mult ca avea destule pe cap si nu mai trebuia sa alimenteze inca o terma folosita de televiziunile mogulilor exclusiv pentru a lovi in el imaginea PDL dar si a tarii.
      Pacat, rusine televiziunilor si sa de-a Dumnezeu sa iasa odata a devarul la suprafata.
      Scuza regelui ca era tanar si nu putea face nimic nu rezista in acest colt de lume unde conducatorii nu prea sfarsesc bine, e drept ca nici popoarele lor.
      Doamne ajuta.

  7. asadar domnule Tismaneanu, lasind la o parte „stilistica exprimarii”, pe care nu o apreciati in mod deosebit, care e totusi parerea dumneavoastra despre continutul afirmatiilor d-lui Basescu? Din articol nu reiese nimic pe aceasta tema.

  8. @V.Tismaneanu – „Am protestat categoric si fara echivoc in revistat “22″ la vremea cand guvernarea Iliescu-Roman a decis sa-l injoseasca pe Regele Mihai. Am raspuns in acei ani atacurilor regizate de puterea fesenista si de trepadusii ei”

    De ce nu protestati la fel, categoric si fara echivoc, in revista „22” sau oriunde altundeva, si acum, in vremea guvernarii Basescu, cand vajnicul nostru presedinte l-a injosit pe Regele Mihai?!?! De ce nu raspundeti (deloc) si acum atacurilor regizate de puterea pedelist-basista si de trepadusii ei?!
    Astazi, trepadusii puterii pedeliste incearca cu disperare sa minimalizeze mizeria produsa de Basescu in direct, la B1 TV, dedicand numai doua-trei cuvinte gestului facut de jalnicul nostru presedinte si trecand repede peste asta, dar alocand spatii largi reactiei negative a societatii si a massmedia, calificand-o ca fiind „exagerata”, „nejustificata”, ironizand-o etc. Surprinator, nici in acest articol nu gasiti deloc cuvinte destule si potrivite pentru a califica gestul lui Basescu. De ce?!

  9. Domnule Tismaneanu si in concluzie care este opinia dumneavoastra despre afirmatiile in cauza? ca de dat dupa copac o dati bine.

  10. N-am înțeles! Deci cum rămâne cu poziția lui Tismăneanu față de secrețiile marinerului? Rămânem cu aprecierile față de ”stilistica exprimării” și înfierarea derapajelor legate de ”atitudini și fraze care nu-i aparțin( adică marinerului)”? Atunci, bine. Domnul Tismăneanu se vede că se ține tare pe poziție în postura de devot al marinalului, în timp ce alți șobolani (nu că Tismăneanu ar fi vreun șobolan) au început să părăsească deja corabia.

  11. Titlul infamului articol scris de Sergiu Andon era „Fire-ai al naibii, Maiestate!”, nu „hai sictir!”. Precizez pentru acuratete.
    In rest, sigur ca Iliescu & co. canta fals partitura apararii adevarului istoric si a Regelui Mihai, dar cine le-a dat prilejul sa fie ei de partea dreptatii? Nu cumva Traian Basescu? Poate precizati apoi si diferenta intre „parerile oficiale” ale sefului statului si cele „personale”. Din articolul Dvs rezulta ca atunci cand participa la o emisiune televizata, seful statului isi exprima parerile personale, iar cand vorbeste in Parlament exprima pareri oficiale – cu care personal nu este de acord. Nu este el atunci fals si ipocrit. intocmai ca adversarii sai politici? Nu cumva, in forul sau interior, domnul Basescu este mai apropiat de nationalist-securistul Cristoiu decat de Dvs.?
    Ceea ce vreau sa spun este ca, desi inteleg obligatia morala pe care o aveti fata de Traian Basescu, toate incercarile de a scuza sau estompa gravitatea afirmatiilor sale de la B1 TV sunt lovite de penibilitate si de lipsa de credibilitate.

  12. Costele, ai nevoie de tratament specializat. La fel ca si multi din cei ce ne conduc. Cei ca tine, indobitociti de ani de comunism si condusi de inca de neocomunisti, nu vor reusi niciodata sa inteleaga ca a-ti raci gura acolo unde nu ai miscat un deget nu e act de curaj ci idiotenie totala. La fel, dl Tismaneanu incearca sa justifice teoria unui sarlatan justificandu-se de actiunile altor sarlatani si scotzand pieptul in fatza acolo unde nu a fost decat un Gica Contra total nesincer dupa cum o dovedeste in aceste momente. Din fericire, orice ar fi, peste douazeci de ani n-o sa-si mai aduca nici dracu aminte nici de Basescu nici de Iliescu. Decat cand va fi vorba de dezastre nationale.

  13. Dl Tismaneanu sant prea multe carti care le-am citit care atesta contrariul la ce ati spus. Enumar numai „Antonescu – maresalul Romaniei „de Dragan si „Eu i-am salvat pe evreii din Romania” a lui Radu Lecca. Antonescu n-a dorit decat reintregirea tarii. Hitler a fost singurul sef de stat care i-a promis acest lucru insa dupa cucerirea Basarabiei (poate si inainte) i-a spus:”acuma este randul tau sa ma ajuti pe mine!”. Ce putea raspunde Maresalul? Nu? Armatele romane din pacate au fost insuficient dotate insa au luptat vitejeste si datoria lor a fost sa suporte flancurile armatei germane numai. Din pacate, rusii DUPA CE AU PRIMIT AJUTORUL AMERICAN NUMAI, au fost capabili sa invinga aramatele romane si sa incercuiasca armata 6-a germana. (Vasili Grossman). Generalii romani i-au raportat Maresalului de dezastrul care ii asteapta ramanand pe pozitie. Maresalul le-a raspuns ca i-a promis lui Hitler armatele romane nu se vor retrage! Nebunie? Cuvant de onoare? Cred ca Presdintele Basescu a citit aceleasi paragrafe, cutremuratoare pentru unii, genocid pentru altii. In privinta evreilor trebuie ca ati citit ca Hitler i-a cerut Maresalului sa trimeata toti evreii din tara in lagarele de concentrare. Ne stiind cum sa-l refuze raspunsul lui a fost „daca trimet toti evreii din tara economia tarii nu va mai functiona” fapt care a dus la salvarea a multor suflete. In plus Lecca i-a obligat pe evreii bogati sa plateasca taxa si pentru evreii saraci, ca sa poata fi salvati dela deportare. Adevaratii legionari nu a predicat exterminarea evreilor. Trebuie sa stiti asta daca le stiu eu care nu sant in profesie.

  14. Am citit opinia a domnului Cioflanca. MUltumesc pentru link!
    Asa cum il caracterizeaza domnul Tismaneanu, un articol echilibrat, DAR are si el are o multime de „DAR”-uri!
    MSR Mihai I nu avea nici o putere, DAR s-a complacut prea mult in roluri decorative.
    MSR Mihai I nu are nici o legatura cu implicarea Romaniei in Holocaust si a contribuit la readucerea in tara a lui W. Filderman, DAR era ignorant in problema vereiasca a vremii.
    Diferenta intre ceea ce a facut Mihai si ce a facut Antonescu e imensa, DAR primul a făcut caz și uz prea puțin de autoritatea sa.
    Mihai I nu a meritat apelativul de „sluga a rusilor”, DAR tocmai asta a initiat dezbaterea in curs. Este meritul lui Basescu ca a facut-o, DAR ipocrizia opozantilor, prin excelenta antimonarhisti, ii intuneca nuantele.
    Imi pare rau, DAR tocmai reactia intarziata a domnilor Cioflanca, Tismaneanu, Aligica, imi lasa impresia ca n-ar fi initiat nici o dezbatere fara aceasta ipocrizie. Altfel ar fi ignorat-o cu desavarsire. Dar pare ca tocmai au asteptat-o!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro