luni, mai 29, 2023

Zilele în care cad ultimele măști de onorabilitate ale PSD

În ceea ce ar trebui să fie ultimele zile ale sejurului nefast, dăunător pentru România, al guvernului PSD și al Viorică Dăncilă la Palatul Victoria, cad zgomotos măștile acelor oameni și demnitari ai partidului care păreau a fi avut măcar un dram de onorabilitate și de cinste.
Doamna Sorina Pintea care multă vreme ne-a păcălit cu figura ei de femeie cumsecade, săritoare, care se sacrifică fiindcă dorește să facă cât mai mult bine, a ieșit zilele trecute la înaintare în cel mai rușinos, mai descalificant mod cu putință. A comis un fapt inacceptabil. Insa aceasta plănuiește, dacă e să le dăm crezare și nu văd de ce nu am face-o doamnelor Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, să facă abuz de funcție și să confiște o sumă uriașă, câteva milioane de euro din Campania Noi facem un spital.
Guvernul din care sus-numita a făcut și încă mai face parte, ca și cele anterioare ale PSD, în complicitate sau nu cu ALDE, nu a fost în stare să facă nimic. Nu și-a respectat nici o promisiune. Acum numita Pintea Sorina exercită presiuni, le acuză pe doamnele Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu că ceea ce fac ele (respectivele doamne au făcut, șnapanii din PSD, inclusiv tovarășa Pintea, nu!) ar fi ilegal și vrea să pună mâna pe 26.000 de euro. Numita Pintea Sorina susține că donațiile făcute în contul Spitalului de oncologie pentru copii ar fi ilegale dacă nu trec la Stat. Prin tot ceea ce a întreprins în aceste zile, disperată probabil și în fața constatării că de pe urma ei nu rămâne nimic, decât calpe, ridicole acțiuni de imagine, doamna (chiar, merită ea apelativul doamnă?) a dovedit că nu există nici o diferență între ea și demult cunoscutele drept profitoare și compromise Plumb Rovana, Vasiliescu Lia Olguța, Dan Carmen, Grapini Maria, Și enumerarea e departe de a fi completă. Fără a o omite pe numita Firea Gabriela, semnatara unei ieșiri publice de pomină, iresponabilă, grotescă miercuri seara la Televiziunea Digi 24. În care praful și pulberea s-a ales din imaginea ei falsă de cucernică, pioasă, mamă de familie.
Ce face în aceste zile fostul ministru al Integrării Europene, tânărul și supra-evaluatul domn Negrescu Victor? Acceptă să fie parte a noianului de ilegalități, de încălcări ale Regulamentelor. Se însoțește mizer și deplorabil cu numita Dăncilă Viorica doar-doar va ajunge comisar european. În pofida faptului că doamna Dăncilă fiind demisă nu mai are dreptul să facă o astfel de propunere, că aceasta nu a trecut de filtrul Parlamentului, că președintele României, dl. Klaus Iohannis, nu o agreează și că președintele ales al Comisiei Europene, d-na Ursula von der Leyen, s-a arătat perfect informată cu privire la toate aceste detalii. Care nu doar că o mai fac o dată de minune pe atât de compromisa președintă a PSD, nu numai că arată cât de imoral și ahtiat după funcții nemeritate este junele Negrescu, ci și cât preț pun PSD-ul și conducerea acestuia pe onoarea, prestigiul și reputația României.
Inșii aceștia care în decembrie 2016 au păcălit o națiune pe care au călcat-o în picioare și nesocotit-o din 2017 și până astăzi se dau de ceasul morții să mai facă încă o dată ceea ce știu. Să mintă, să înșele, să confiște, să fure. Indiferent de vârstă sau de sex. Dovedind că PSD e definitiv toxic și nereformabil. Și că trebuie alungat definitiv de pe scena istoriei. Indiferent de scâncetele bandiților cu condicuță Adrian Severin și Adrian Năstase.
Comentariu publicat concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. „Inșii aceștia care în decembrie 2016 au păcălit o națiune pe care au călcat-o în picioare și nesocotit-o din 2017 și până astăzi …”

    Luna este corect menționată, nu și anul…

    Este vorba de fapt despre decembrie 1989! De atunci „inșii aceștia […] au păcălit o națiune pe care au călcat-o în picioare și nesocotit-o”. Din decembrie 1989!

  2. Iarasi ati facut un oximoron ! Inca de la inceputurile sale pesedeaua turbata a luat onorabilitatea si i-a tras un sut in dos !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro