marți, mai 17, 2022

Zilele Regelui şi zilele lui Dragnea

În zilele care l-au comemorat pe Regele Mihai I a devenit vizibilă o Românie care părea invizibilă, mică, neimportantă, o Românie care, aparent, a apărut din senin pe străzile şi oraşele României, o Românie despre care mulţi nici nu ştiau că există. Este , în linii mari, aceeaşi Românie a românilor care protestează împotriva corupţiei, sunt grupuri diverse de oameni pe care îi leagă o comunitate de valori şi care îşi doresc să trăiască cu demnitate, în ţara lor, nu în altă ţară. Ei nu sunt puţini, oricum nu atât de puţini cât să fie ignoraţi pe termen nedeterminat, dar (încă!) nici atât de mulţi încât să îi inoportuneze pe baronii locali şi trepăduşii lor politici.  Este tulburător faptul că aceeaşi oameni, ca profil uman şi moral, care l-au întors pe Regele Mihai I de pe aeroport în 1994, i-au organizat acum funeraliile şi şi-au prezentat, grotesc, impostura şi mitocănia la Palatul Regal. Un ciclu de 23 de ani care ne ţine blocaţi într-un tipar auto-distructiv ca naţiune. Un blocaj în a cărui nişă au apărut tinerii şi bătrânii care şi-au afişat tristeţea profundă după moartea Regelui, între 5 şi 15 decembrie, mii, zeci de mii de oameni care au ieşit să depună flori şi lumânări la Palatul Regal. A fost un moment de emoţie colectivă şi de „frumuseţe care va salva lumea”. O bătrânică îmbrăcată în negru, uşor adusă de spate şi micuţă, a aranjat toate buchetele de flori zile la rând, flori albe, pure, şi candele roşii. La final, oamenii Gabrielei Firea au venit şi le-au aruncat pe toate în tomberoane. Fără reticenţe sau scrupule morale, fără pioşenie sau respect. Două modele. Două tipologii. Două sisteme de valori. Un singur popor.

De ce era această Românie aproape invizibilă şi numărul mare al celor care au ieşit să îl onoreze pe Regele Mihai I i-a surprins pe foarte mulţi? România invizibilă există şi îşi croieşte drumul ei, neabătut, dincolo de vocile publice ale celor care nu ne reprezintă: toţi politicienii, analiştii, habarniştii, politrucii, vedetuţele, formatorii neformaţi şi alte pseudo-specialişti şi lichele incompetente care oripilează în fiecare bunul simţ al acestor români neştiuţi şi nevăzuţi pe televizoare, în presă sau în diverse scandaluri. Aceşti români nu numai că nu au loc la aceeaşi masă cu impostura şi corupţia morală, dar nu vor să se afişeze cu aceşti pseud0-reprezentanţi ai naţiei, aleşi sau auto-mandataţi. Aceşti români aşteaptă, furioşi, neliniştiţi, dar decenţi, ca România pe care o doresc şi o visează să devină a lor. Pe un plan ideal, acel „Ne-am luat ţara înapoi” vorbeşte despre o comunitate de valori, care sudează oameni foarte diferiţi între ei, din toate categoriile sociale şi de vârstă, care nu se identifică cu o Românie a corupţiei, ţopismului, mârlăniei şi incompetenţei şi împotriva cărora protestează zeci de mii, de un an de zile, în mai toate oraşele România. Sunt acei români deştepţi, cu bun simţ comun şi un sens al decenţei publice, care aşteaptă marea purificare, sunt acei români din Cluj care au mers pe jos kilometri pentru ţara lor ideală. Purificarea de toxinele trecutului, care, în cazul nostru, sunt nomenclaturiştii vechi şi noi, securiştii vechi şi noi, baronii vechi şi noi, ciocoii vechi şi noi, impostorii veşnici, oportuniştii eterni, lichelele şi ţoapele, amantele, fiicele, fii, nepoţii şi nepoatele acestora. E o tovărăşie a imposturii şi a aroganţei acestei imposturi. Atitudinea şi limbajul verbal şi non-verbal al celor care domină politica şi mass-media acum denotă un dispreţ suprem faţă de alegători şi cetăţeni, o superioritate auto-indusă bazată pe supremaţia accesului la resurse şi domnia bunului plac. Oamenii aceştia care ne „reprezintă” nu iubesc România şi românii, se iubesc pe ei înşişi şi ai lor. De aceea cred că toţi suntem la fel, toţi manipulăm, înşelăm şi suntem uşor de cumpărat (dezinformarea sistematică legată de finanţările lui Soros şi alte demonizări colaterale menite să distragă atenţia).

În contrast cu decenţa modelului regal şi al celor care au ieşit pe străzi la funeraliile Regelui Mihai I avem duplicitatea, ticăloşia şi machiavelismul unui politician ca Liviu Dragnea, care, impertinent, în conferinţa de presă care a urmat demisiei forţate a premierului Tudose, nu s-a sfiit să ne râdă tuturor în nas şi să pretindă că nu are nimic de-a face cu numirea unui alt premier din fief-ul teleormănean, de pe moşia baronească. Îl amuza. România şi guvernarea României sunt un joc pentru Dragnea, cine câştigă şi cine pierde. Atât. Nu contează mijloacele, valorile, priorităţile, guvernarea reală, contează aparenţele, puterea şi controlul absolute de care vrea să dispună un singur om. Şi se pare că PSD îi permite acest lucru, se pare că tovărăşia lor este sudată de o comunitate de valori – alta decât a zecilor de mii de oameni ieşiţi pe străzi – care îl menţine (încă!) la putere. Este conspiraţia prădătorilor rapace. Ceea ce nu pot controla ei, dar încă nu sunt pe deplin conştienţi de acest lucru, este această masă în creştere, de oameni care vor o României armonizată valorilor lor: stat de drept, stabilitate financiară şi juridică, predictibiltate a pieţei şi ţării, nivel de trai crescut, investiţii, infrastructură, o viaţă normală, ca a oricărui stat european înstărit, puternic şi echilibrat. Aşa este firesc. Asta ar fi urmarea logică a apartenenţei noastre la clubul Europa. Dar nu e niciodată simplu în Est; în Est se găsesc întotdeauna autocraţi de maidan, ca Viktor Orban, care vor să schimbe regulile clubului în care au fost primiţi, pentru că uită de unde au plecat sau consideră oportun să le schimbe de îndată ce se acomodează prea mult cu puterea.

Vestea proastă pentru aceşti autocraţi şi baroni locali este că sunt câteva zeci de mii, iar numărul lor creşte zilnic, care nu se acomodează valorilor lor, nu doresc să o facă şi nu o vor face niciodată. Vestea proastă pentru Liviu Dragnea şi alţi baroneţi este că istoria e contra lor, nu pentru ei; lucrurile se repetă o vreme, după care schimbarea e ireversibilă. Liviu Dragnea e în acel moment istoric în care încă nu a înţeles că, orice ar face, oricâte jocuri amuzante şi gratificante pentru ego-ul său fragil, schimbarea e singura certitudine pe care o avem toţi: românii care contează şi care au înţeles că votul lor şi implicarea lor civico-politică este indispensabilă unei democraţii sănătoase, nu mai vor să se întoarcă la epoca de aur a tiranului local şi, oricâte machiavelisme vor funcţiona o vreme, ziua Z va veni. Vor veni acei oameni pentru care decenţa şi iubirea necondiţionată faţă de ţara lor şi viitorul ei va prevala. Vor veni acei oameni care acum sunt invizibili, iar atunci când ei vor deveni vizibili, Liviu Dragnea şi ai lor vor fi spulberaţi în uitare, invizibili nouă, aşa cum merită.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Mi-ar fi placut sa pot jubila „zilele politicianului Dragnea sint numarate”, dar cum justitia se misca precum ochii mortului (sau cu un anumit program, gen acordarii de inca o sansa), pina la alegeri mai e mult de tras.
    Se vor scrie articole si eseuri ce pot imbogati Istoria literaturii.
    Unii dintre protestarii de azi vor zice iarasi cu lehamite „nu ai cu cine vota, toti sint aceiasi mizerie”, iar „stirbii” vor iesi iarasi invingatori prin neprezentarea multora la urne.

  2. Respect viziunea dvs, dar este idilica. Oare cu cit creste zilnic „masa in crestere” ? Cit despre ziua Z, aceasta soseste dace este planificata, pregatita si sustinuta de toti romanii – pentru ca toti romanii conteaza la vot, chiar si cei de varsta a treia care au „prins” vremurile in care manifestatiile erau o formalitate organizata de partid, la fel ca si alegerile – si probabil ca multi participa la vot „in virtutea inertiei” (tiparului mental)…
    Sa nu neglijam egoismul celor care nu-si mai fac planuri de viitor, pentru ei este mai important sa capete ceva acum decat sa se gandeasca la viitorul nepotilor. Am in familie astfel de persoane dragi, pentru care o fraza lunga si semnificativa emisa de o personalitate este greu de urmarit cap-coada – si evident nu are nici un inteles; dar „lozincile” scurte si can-can-ul „prinde”! Aici ar trebui lucrat, la modul in care se comunica cu acesti oameni, pentru ca – scuze ca repet – toti romanii conteaza.
    Altfel, putem doar sa asteptam o minune – care nu va veni (ti se da puterea de a lupta, nu ti se baga in traista).

    • Corect. Multumesc mult, chiar asteptam o astfel de reactie. Viziunea mea pare idilica, dar nu este. Scopul (partial) al articolului acesta a fost si sa vad cati oameni sunt dispusi sa iasa si sa lupte pentru ceva (daca, intr-adevar, avem o masa critica in crestere), iar raspunsul dumneavoastra imi confirma ceea ce deja am remarcat si eu: dincolo de noi exista acesti romani pentru care can-can-ul, cum spuneti, e mai atractiv. E si foarte obositor sa te agiti tot timpul. Iar comunicarea prin media tv este absolut nociva, se manipuleaza extrem de usor si cu premeditare. In fine, mizez si pe faptul ca nu totul este predictibil (cum a fost si alegerea lui Klaus Iohannis) si intotdeauna exista unele variabile intr-o ecuatie, care sunt imprevizibile.

  3. Cred ca aveti dreptate cand spuneti ca zilele politicienilor de tip Dragnea (Trump, Orban, Putin scl) sunt numarate. Lucrul pe care nu il luati in considerare e ca numarul lor creste cu fiecare cetatean care rezoneaza cu modelul social vandut de ei. Si numarul alora e in crestere.

    • Incorectitudinea si logica schioapa se vede din alaturarea numelor „Dragnea (Trump, Orban, Putin scl)
      Asta e, toti sintem experti: il tavalim magnianin pe Trump prin noroiul dimbovitean alaturi de Dragnea.

    • @bogdan192:
      „zilele politicienilor de tip Dragnea (Trump, Orban, Putin scl) sunt numarate. ”

      Probabil la scara istoriei, adica in 80 -100 de ani. Eu insa ma indoiesc insa. Pe masura ce stiinta si tehnologia avanseaza, umanitatea si civilizatia se degradeaza.

  4. ” Sunt acei români deştepţi, cu bun simţ comun şi un sens al decenţei publice, care aşteaptă marea purificare”

    „Marea purificare” este un proces de lunga durata. Putem visa la orice (inclusiv la Ziua Z) dar antecedentele nu ofera o prognoza prea optimista (asta nu inseamna ca trebuie sa cadem cu totii in depresie). In general, poporul roman a avut de-a lungul existentei sale mari probleme la capitolul organizare si administrare. Prezentul si trecutul apropiat confirma acest fapt: nu exista suficienta cunoastere, determinare, integritate si viziune necesare constructiilor politice robuste, capabile sa treaca testul timpului. Unde este alternativa politica la agresivitatea, neam-prostia generala si ineptiile promovate de actuala guvernare? Apreciez gandurile bune si sinceritatea autoarei dar gasesc perspectiva domniei sale idilica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Claudia Postelnicescu
Avocată, publicistă. Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea București, cu un master în relații internaționale la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București și un master în studii europene și globalizare la Universitatea din Birmingham, UK. Activează ca avocat independent, specializat în litigii de drept privat, consultanta si drept european/drepturile omului (www.cpacj.ro). Doctorand al Universitatii din Tübingen, Institutul de Stiinte Politice, pe tema constructiei identitatii Uniunii Europene. A colaborat de-a lungul timpului cu Observator Cultural, România Liberă, Vivid, Money Channel, La Punkt.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro