vineri, martie 24, 2023

Ziua alegerilor cu legea în față și telefonul în mână

Nu mi-am petrecut ziua alegerilor ca observator acreditat sau la coadă la vreo secție de votare în străinătate, deși cred ca undeva în mintea mea mi-aș fi dorit, doar ca o dovadă de revoltă împotriva celor care au organizat alegerile și a legilor proaste. În schimb, mi-am petrecut-o alături de un grup de voluntari convinși că ajutorul nostru poate schimba experința votului pentru mulți alegători. Am oferit asistență juridică celor care nu au putut vota, care au fost supuși presiunilor unor instituții ale statului care ar trebui să asigure buna organizare a alegerilor, am trimis sesizări peste sesizări către birourile electorale și  i-am îndrumat pe cetățeni când au avut întrebări legate de procedurile de vot. Am  pus mână de la mână – noi fiind Expert Forum (www.expertforum.ro/votcorect)  – alături de Funky Citizens și un grup de juriști entuziaști pentru a încerca să prevenim și să combatem neregulile, neclaritățile sau abuzurile care s-au întâmplat în primul tur de scrutin.

În urma acestei experiențe am rămas cu mai multe concluzii, pe care o să încerc să le împărtășesc cu dumneavoastră. În primul rând, partidele politice se tem de observatori și încearcă să blocheze cât mai mult prezența unor persoane independente din punct de vedere politic care au scopul de a dejuca potențialele meacanisme pe fraudare pe care le-au plănuit acestea pentru secțiile de votare. Astfel nu îmi explic de ce alianța formată din PSD-PC-UNPR ar fi contestat cererile de acreditare ale Centrului pentru Resurse Civice în județul Teleorman – cereri care au fost respinse de instanță. La Argeș și Dâmbovița am mers în instanță pentru a contesta deciziile respinse pe motiv de depășire a termenului. Toate celelalte birouri județene aprobaseră cererile.

De altfel, tot procesul de acreditare a observatorilor a fost unul neclar. Biroul Electoral Central nu a luat o decizie clară de la început, pentru că legea nu reglementează concret care sunt condițiile de acreditare pentru organizațiile neguvernamentale pentru al doilea tur de scrutin. În schimb, a fost nevoie de o săptămână întreagă de presiuni, telefoane și chiar o poziție comună semnată de zece ONGuri (http://expertforum.ro/?p=3373) , având în vedere că marți era ultima zi de acreditare, iar vineri nu exista o decizie în acest sens.

Actualul sistem de administrație electorală nu funcționează, pentru că regulile sunt neclare și se schimbă de pe o zi pe alta. Nu există transparență la nivel local, nu există proceduri clare de contestare a deciziilor arbitrare și se pare – după cum a arătat experiența ultimelor zile – că au fost birouri electorale județene care nu și-au putut face treaba pentru că li s-a stricat faxul. Toate astea în epoca internetului.

O problemă majoră este lipsa unei posibilități clar menționate în lege de a urmări rezultatul sesizărilor. Chiar dacă primești un număr de înregistrare nu există o cale concretă de a afla a doua zi ce a făcut biroul electoral județean cu sesizarea ta. De altfel, acestea nici nu au pagini de internet pentru a putea urmări deciziile, trebuie să suni – având surpriza ca de multe ori să nu răspundă nimeni la telefon, să sune ocupat, ca operatorul să nu știe răspunsul la întrebare sau să îți dea chiar o informație greșită. La nivelul secțiilor de votare situația este și mai gravă, pentru că de multe ori președintele secției de votare nici măcar nu primește sesizarea, deși este contrar legii electorale.

Biroul Electoral Central, format din judecători, politicieni și reprezentanți ai AEP are o logică bizară, care pe alocuri sfidează regulile constituționale. Pentru că biroul se formează la fiecare tur din alte persoane, care nu țin cont de deciziile anterioare ale predecesorilor lor, avem de fiecare dată interpretări diferite ale legii la fiecare alegeri. Dacă o dată urna mobilă se poate cere și în ziua alegerilor, a doua oară nu se mai poate; dacă în 2012 nu poți face poze în secție de votare, în 2014 nu se știe exact, fiecare zice altceva. Lipsa Codului Electoral este una evidentă și creează inegalitate între procedurile de organizare a alegerilor, încălcând principiul securității judirice, prevăzut în Constituție.

Nu mai zic de legislație, care este neclară și care de multe ori naște dileme de nedepășit. De acest impediment s-au lovit mulți dintre cei care au sunat ieri la centrul de asistență juridică. E greu să urmărești deciziile BEC publicate pe site în format scanat. Astfel că alegătorii au fost nedumeriți cu privire la procedurile de utilizare a urnei mobile, la documentele care pot folosite, la limitele atribuțiilor președinților birourilor electorale sau la procedurile de sesizare a abuzurile.

Pe lângă cererile de informații, cele mai mult de 200 de apeluri, la care se adaugă un număr mare de sesizări primite prin siteuri, Facebook, Skype etc cetățenii și observatorii de la Centrul pentru Resurse Civice – cu care am colaborat – ne-au reclamat nereguli care țin atât de nerespectarea legii și  abuzuri ale autorităților locale sau ale Poliției. Cele mai multe plângeri au fost legate de suspiciunile de turism electoral. În sine, plimbarea alegătorilor cu mașina nu este infracțiune, însă de cele mai multe ori există și suspiciuni referitoare la continuarea campaniei electorale, precum și  influențarea sau coruperea alegătorilor. Deși este greu de dovedit mita electorală, concluzia zilei de ieri rămâne aceea că firmele de transport au scos foarte mulți bani, iar Dacia a revenit la modă la secția 140 din Gara Craiova. În Călărași, Giurgiu, Olt, Ilfov, Mehedinți, plângerile legate de transportul organizat al alegătorilor au curs toate ziua. În cele mai multe cazuri am solicitat intervenția poliției. Lista este lungă, dar iată câteva secții cu potențiale probleme: secția nr. 100 din Budești (Giurgiu), sat Ostrovu Mare (Comuna Gogoșu), Voluntari, Tigănești (Teleorman), secția 235, Dobreni, comuna Vărăști, jud. Giurgiu, precum și secțiile nr. 186, 187, 188 din Prundu și Puieni (jud Giurgiu) și secția nr. 142 din Clunceni sau Ștefăneștii de Jos (jud Ilfov) etc. Pe lângă acestea, aleșii locali au fost prezenți în preajma secțiilor de votare și au pus presiuni de cetățeni, mai ales în mediul rural.

Când alegerile au o miză mare, adrenalina își face efectele vizibile. Mai mulți președinți de secții de votare sau aleși locali au amenințat sau chiar lovit observatorii. În Giurgiu, la Naipu – una dintre secțiile de votare care s-a remarcat și prin turism electoral – primarul a lovit un observator acreditat de CRC. În Ilfov, la Popești Leordeni, observatorul a fost amenințat. Un observator al Eurocivica a fost dat afară din secția nr. 559 din Comuna Sănduleni, Sat Coman, Bacău pentru că ar fi reclamat nereguli.

Mai mulți observatori au fost amendați de Poliție pentru că ar fi reclamat suspiciuni de turism electoral – fapt care reprezintă un abuz cras, având în vedere că Poliția este instituția care trebuie să verifice toate aceste nereguli. Am pregătit pentru cei care au fost amendați abuziv un model de plângere contravențională – http://expertforum.ro/?p=3580

Listele electorale au fost iar motiv de contestare a corectitudinii procesului electoral. Listele suplimentare (care dintr-un motiv pe care nu îl înțeleg în legea electorală pentru prezidențiale se numesc tabele) s-au umplut cu mai mult de un milion de voturi. Poate campania ministerelor care se ocupă de turism a avut efect și am avut mulți vizitatori, pentru ca altfel e greu de explicat de ce 10% din țară votează pe liste suplimentare, mai ales când studenților li s-a permis să voteze acasă. Am primit mai multe reclamații legate de utilizarea abuzivă a acestor liste, dintre care menționăm secțiile din Gălbinași (Călărași), unde există și suspiciuni de vot multiplu sau Gogoșu din Mehedinți, unde procentul de vot în localitate a fost de peste 400%. Explicația în ultimul caz este că au venit mulți pescari la vot (în mijlocul lui noiembrie!).

În rest, au fost tot felul de nereguli: campanie în ziua votului, materiale electorale utilizate necorespunzător sau refuzul președinților secțiilor de votare de a primi sesizări de la cetățeni. La secția 90 din Voluntari președintele secției de votare a pus o ștampilă la păstrare în geantă, în Ploiești, la o secție urna nu era sigilată, iar în Sectorul 6 era împrejumuită doar cu o bandă. La închiderea urnelor am primit o reclamație potrivit căreia în Colonești (Olt), membrii biroului electoral plănuiau să numere voturile în afara secției de votare.

Despre votul din străinătate nu mai sunt multe lucruri de spus: legislație execrabilă, proastă organizare, decizii discutabile ale MAE. Am primit multe informații referitoare la utilizarea parțială a ștampilelor din secția de votare, cozi interminabile și diverse metode de întârziere a votului sau deschiderea cu întârziere a secției de votare de la ICR Londra.

Trebuie să menționez că nu toate informațiile primite sunt verificate sau confirmate, însă tot ceea ce am scris este un indicator al faptului că mai este mult de lucrat pentru a avea o administrație electorală eficientă și profesionistă și o lege la standarde europene. În 2014, cetățenii unui stat membru al UE sunt împrăștiați cu gaz lacrimogen la Torino și Paris de polițiile altor țări din cauza unei legislații deficitare și a unor decidenți incapabili să ia decizii curajoase, în interesul cetățenilor.

Noi vom continua campania de susținere a alegătorilor și vom urmări toate plângerile făcute în ziua votului. De asemenea, vom oferi asistență celor care au fost supuși unor decizii arbitrare. Și poate cel mai mult, vom insista ca cei care nu și-au făcut treaba și au acționat împotriva intereselor publice să fie supuși sancțiunilor.

Găsiți mai multe despre noi (inclusiv toate comunicatele din ziua votului) pe www.expertforum.ro. Partenerii noștri: www.funkycitizens.org și www.resursecivice.ro.

PS: mulțumesc tuturor celor care au stat cu orele la coadă, voluntarilor care ne-au ajutat, precum și celor care ne-au susținut în realizarea campaniei grafice de informare a cetățenilor

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. La sectia de vot nr 141 din Gara Craiova au fost problemele pe care vi le-am semnalat, nu 140. :) Va multumesc si va felicit si pe aceasta cale pentru aceasta campanie!

  2. Buna ziua,

    am o neclaritate: ce se intampla cu listele/tabelele de voturi suplimentare?
    se pot lua la verificari incrucisate si apoi sa fie trimis respectivii in judecata?

    cine/ce trebuie sa faca pt asta?
    multumesc,

    • Conform legislatiei, Autoritatea Electorala Permanenta va verifica in max 6 luni listele electorale pentru a constata daca exista vot multiplu sau alte potentiale probleme cu listele suplimentare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Septimius Parvu
​​Septimius​ Pârvu​ este expert în bună guvernare și procese electorale​ în cadrul Expert Forum​. Are o experiență de peste ​nouă ani în coordonarea proiectelor ​legate de cetățenie activă, educație, monitorizarea alegerilor​ și clientelism politic​. Este trainer experimentat și coordonează de ​șase ani Școala pentru Democrație, un ​program dedicat tinerilor​ activisti civici​ și profesorilor ​din Romania și Republica Moldova. Începând cu 2009 a participat ca expert sau a coordonat mai multe campanii de monitorizare a ​alegerilor din România și la nivel internațional. În​tre​ 2012 și 2016 a coordonat 7 campanii de observare a alegerilor, la care au participat mai mult de 4000 de observatori interni. Septimius are experiență electorală internațională în țări precum Republica Moldova sau Muntenegru​. În 2015 a observat utilizarea votului prin Internet în Estonia. Septimius ​analizează clientelismul politic, finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale și a publicat un număr important de rapoarte cu privire la aceste teme, precum și o platformă interactivă care ilustrează rezultatele. Septimius a absolvit un master în Politică Europeană și Românească la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro