luni, august 10, 2020

De ziua Trianonului: cancanuri cu regina la Conferinţa de Pace din 1919

Dacă tot s-a stârnit discuţia zilele astea, cred că nu-i cale mai bună să petreceţi cu folos weekendul viitor la plajă decât citind cartea (groasă) a istoricei canadiene Margaret MacMillan despre conferinţa de pace de la Paris din prima jumătate a anului 1919. Îndrăzniţi: deşi bate spre 700 pagini, volumul e clasic, curge ca un policier şi merită. Sunt multe analize importante în el, dar şi vignete memorabile, iar autoarea nu pare să aibă vreun parti pris în aceste teme care inflamează încă Europa de Est, la 100 de ani după evenimente. Ca să rămânem în ograda noastră, că aşa-i fair, înşir mai jos câteva puncte, mai mult ca trailer.

O confuzie actuală ar fi că, pentru români, anii 1918-20 sunt aproape exclusiv despre Ardeal şi Basarabia. In realitate, la Paris în 1919 “Comisia România” a fost în primul rând despre Banat, finalmente divizat 2/3 – 1/3 între România şi Iugoslavia. Despre asta nu se prea vorbeşte la noi, deşi în jurul Banatului au fost polemici şi proiecte politice interesante, care implicau şi maghiarii, şi germanii.

Apoi, în polemica la distanţă cu partea maghiară – pentru că nu a existat una propriu-zisă la Paris – guvernul de la Bucureşti nu a jucat cartea istorică, cum au foarte mulţi impresia azi, vehiculând poveşti cu dacii şi romanii. Ci, pragmatic şi eficient, în spiritul foarte recentei şi revoluţionarei declaraţii a preşedintelui american Wilson, a mizat pe “dreptul naţiunilor”, adică pe argumentul demografic. Dacă ar fi fost vorba de legitimitate istorică şi continuitate, era greu să revendici teritorii care politic nu îţi aparţinuseră vreodată şi unde nu ai creat instituţii – dar n-a fost aşa. Manualele şcolare de azi oferă o imagine deformată a poveştii şi argumentelor care au creat România Mare. Şansa a fost tocmai viziunea cea nouă a lui Wilson, care voia să pună pe baze noi şi liberale relaţiile internaţionale, scop în care i-a bătut cap în cap pe europeni toată primăvara lui 1919. Deşi n-a reuşit asta decât parţial, viziunea lui devenind realitate abia dupa celălalt război mondial, pentru România a fost suficient.

Pentru Aliaţi, armata română a fost mai curând o belea potenţială pe parcursul anului 1919, preocuparea majoră fiind să nu apară ciocniri catastrofale între noi şi sârbi în Banat, sau să ne oprească de-a ocupa teritorii prea întinse din Ungaria înainte de decizia finală a stabilirii graniţelor. Noi n-am fost doar “bastionul anti-bolşevic în est”, cum se repetă patriotic azi la TV, ci şi o forţă care a trebuia disciplinată cu greu de francezi şi ceilalţi. Pentru marile puteri, esticii erau mai curând ca nişte copii ce trebuiau supravegheaţi continuu, deoarece cum scăpau din mână, cum se încăierau şi încercau să-şi ia unul altuia jucăriile.

Comportamentul armatei române în Budapesta, unde a intrat în vara lui 1919, n-a fost deosebit de scandalos, mai ales având în vedere cum vor arăta ocupaţiile militare în al Doilea Război Mondial, dar nici n-a reprezentat vreo pagină de glorie. Episoade jenante au existat, precum gestul ridicol al atârnării opincii pe Parlamentul maghiar, sau acela mai grav al confiscării şi aducerii în ţară de instalaţii industriale sau alte bunuri, ca “despăgubiri” (despăgubirile reale urmau să fie reglementate oficial prin tratat), ceea ce ne-a scăzut în ochii opiniei publice internaţionale.

Rolul reginei Maria la conferinţa de pace de la Paris e cu dus-întors. In nici un caz n-a fost ea “negociatorul” genial de stat la nivel înalt, aşa cum romanţios o prezintă azi jurnalele, ci mai curând un element de culoare şi glamour. I-a fermecat pe unii, a creat mult interes şi comentarii la Paris, ceea ce-i de înţeles fiind vorba de un cap încoronat faţă în faţă cu o armată de jurnalişti hiper-excitaţi prezenţi în jurul sălilor de conferinţă. Dar a călcat în străchini cu remarci deplasate în prezenţa şefilor de stat, a fost superficială, a petrecut o grămadă de vreme la cumpărat de rochii cu presa după ea etc. Din fericire, negocierile adevărate de partea română au fost duse de prim-ministru şi diplomaţii de carieră, cu rezultatele ştiute.

Grăitor e episodul relatat în carte când regina Maria “s-a autoinvitat” la prânz la preşedintele Wilson împreună cu una-două persoane din suită, apoi a întârziat jumătate de oră şi a venit cu zece însoţitori. “Cu fiecare minut care se scurgea îmi dădeam seama, după felul în care preşedintele îşi încleşta maxilarul, că România mai pierdea o bucată de teritoriu”, a observat un alt invitat. Regina a rămas în schimb cu impresia că totul a decurs excelent şi că vizita ei la Paris a fost de mare ajutor: probabil aceste consemnări subiective ale ei sunt cele care modelează astăzi opinia majoritară.

Prim ministrul Ionel Brătianu nu se înghiţea cu regina Maria, antipatia fiind evident reciprocă, lucru curios tocmai între ei, cei doi entuziaşti ai războiului de partea Antantei, calificaţi mult vreme de ceilalţi ca aventurişti care au dus ţara la ruină. In memoriile sale de la Paris regina îl găsea “un individ obositor, unsuros şi anost”, ceea ce poate că era adevărat. Problema e că i-a spus asta preşedintelui american Wilson, personajul central al conferinţei de pace, religios şi auster, care nu prea gusta ciripitul ei monden; nu se ştie care a fost efectul. Alţi observatori prezenţi l-au găsit pe Brătianu, dimpotrivă, arogant şi strident. Cel mai prost l-a calificat un diplomat britanic: “Brătianu e o femeie cu barbă, un şarlatan convingător, un intelectual de Bucureşti, un om deosebit de neplăcut. Chipeş şi exuberant, îşi înclină frumosul cap într-o parte ca să-şi admire reflexia propriului profil în oglindă. Face glume elaborate şi îşi închipuie că sunt pariziene”. Ouch! atinge o coardă aici, să fim sinceri.

E drept că remarci veninoase unii despre alţii au lăsat foarte mulţi din cei prezenţi la conferinţa de pace, dar ce interesează acum este cum ne vedeau alţii pe noi, pentru că asta nu prea s-a spus: “Românii erau napolitanii Europei Centrale. Zgomotoşi, exuberanţi, melodramatici, iubitori de gâlceavă … In aristocraţie atât bărbaţii cât şi femeile adorau parfumurile tari. … Femeile se fardau puternic, bărbaţii ceva mai discret, dar suficient de mult încât autorităţile militare să intervină şi să restricţioneze uzul cosmeticelor în rândul ofiţerilor de rang înalt.”

După toate astea, te întrebi cum naiba totuşi de a ieşit România aşa bine din Conferinţa de Pace. Conjunctura, astrele, alinierea planetelor, descompunerea Rusiei, înverşunarea Ungariei de-a face totul absolut pe dos în acei doi ani decisivi – plus viziunea cea nouă a lui Wilson, desigur. Români şi maghiari, luaţi o pauză de la dat lecţii istorice, măcar trei zile o dată la un secol, citiţi cartea asta şi continuăm după aceea.

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. „Pentru marile puteri, esticii erau mai curând ca nişte copii ce trebuiau supravegheaţi continuu, deoarece cum scăpau din mână, cum se încăierau şi încercau să-şi ia unul altuia jucăriile…”

    Dacă „nu-i cale mai bună să petreceţi cu folos weekendul viitor la plajă decât citind cartea”, articolul d-lui Sorin Ioniță este o bună alternativă sau completare, fiind la fel de relaxant.

    în context, nu-mi pot stăpâni zâmbetul amintindu-mi cum „marile puteri […] erau mai curând ca nişte copii ce trebuiau supravegheaţi continuu, deoarece cum scăpau din mână, cum se încăierau şi încercau să-şi ia unul altuia jucăriile” în preajma, în timpul și după Cel de-al Doilea Război Mondial.

    Cred, totuși, că pe șezlong voi avea alături weekendul viitor ceva mai serios decât ciripitul monden al d-nei Margaret McMillan. :-)

    • @ Constatine
      Constantie, ce ti-am zis io tie, sa nu mai citezi la deruta!

      „Pentru marile puteri, esticii erau mai curând ca nişte copii ce trebuiau supravegheaţi continuu, deoarece cum scăpau din mână, cum se încăierau şi încercau să-şi ia unul altuia jucăriile

      • După cum am spus și cu alt prilej, nu înțeleg modul dumneavoastră colovial de a vă adresa, atât timp cât nu am avut ocazia să ne cunoaștem personal, probabil pentru că frecventăm biblioteci diferite.

        În altă ordine de idei, d-le victor L, se vede treaba că vi s-au aburit ochelarii din cauza utilizării măștii. Nu este un motiv de îngrijorare, se întâmplă frecvent în aceste vremuri, când diverse autorități cer multora să poarte mască.

        Ștergeți-i și mai cități o dată textul pe care l-am citat.. …Sau renunțați la mască, oricum nu vă folosește.

      • @Sorin Ionita _ „Mda, Historia lui Cristoiu, cred.”

        Daaap! „Cristoiu rulz!” Cel puțin deocamdată…

        …Întrucât umblă zvonul printre fani că i-au cerut cei de la Biblioteca Academiei să scrie și domnia-sa advertoriale, așa că în scurt timp nu mai rămâne nimic bun de citit. :-)

  2. Trianonul ne-a aratat cum se scrie istoria . Unii au pierdut si altii au cistigat . Astrele sau dus frumos la culcare si cind au revenit in zorii zilei Romania a capatat Ardealul . Din noianul de interventii si din compliexitatea juridica a reusitei tratatului romanii au avut sansa de a fi mai numeroosi ca maghiarii in ARDEL si majoritatea romaneasca a fost perceputa ca majoritate oprimata in timp (foarte mult timp ) de o minoritate maghiara . Vremurile erau in schimbare si democratia in faza incipienta ,iar exempolul fortei majoritatii a fost aratat tuturor . Pe de alta parte Ungaria nu a reusit sa convinga si uite asa a ajuns Romania la 100 de ani vechime ca stat unitar si indivizibil . Desigur si culisele au avut rolul lor , dar lucrurile oricum trebuiau sa capete rapid o forma finala si Marile Puteri au decis rapid si favorabil Romaniei .Romania respecta toate angajamentele ce au decurs din tratatul de la TRIANON si etniei maghiare, ce este comasata chiar in cele doua judete central aflate ca pozitie geografica in inima Romaniei , ii sunt respectate toate drepturile . Scopul acestei exacerbari ,aparute in rindul politicului maghiar , se vede deja foarte clar si prin cererea adresata de catre Ungaria tuturor. Facem apel la parlamentele statelor naţionale din Europa Centrală şi de Est şi din Bazinul Carpatic să iniţieze în comun recunoaşterea dreptului la identitatea naţională drept drept fundamental al omului în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al organizaţiilor internaţionale europen – ne zice cererea in cauza -.
    In fapt fiecarui cetatean din UE ii este acordat acest drept . Este evident ca nu se poate extinde acest drept unor comunitati sau unor etnii – ca un intreg – .Identitatea nationala nu poate fi impusa unor cetateni ,este o alegere personala si nici o cumunitate nu beneficiaza de puritate etnica suta la suta ,asadar normele juridice prevad clar dreptul persoanei si nu al unei comunitati. Va inchiputi ce ar insemna ca toate etniile din Europa sau de peste tot din din lumea larga sa ceara astfel de drepturi . Ar fi o harababura de nedescris .

  3. Am aflat destul de târziu (după 1989) amănunte „istorice” ca cele descrise de autor, mai multe despre Banatul românesc. Armata sârbă a intrat întradevăr în Banat, a ocupat fără acordul marilor puteri teritorii. Jimbolia/Hatzfeld a fost un timp teritoriu sârb până când locuitorii au votat 1925 pentru România Mare. De remarcat declarațiile de loialitate 1919 față de noul stat românesc, a sașilor la Medias și a șvabilor bănățeni la Timișoara. Deci înainte de Trianon. Cred că punctul de plecare e „Declarația de la Alba Iulia 1918”.

    …”… în realitate, la Paris în 1919 “Comisia România” a fost în primul rând despre Banat, finalmente divizat 2/3 – 1/3 între România şi Iugoslavia. Despre asta nu se prea vorbeşte la noi, deşi în jurul Banatului au fost polemici şi proiecte politice interesante,…”…..

    Înainte de Trianon s-a prăbușit imperiul austro-ungar. După Tarul Rusiei 1917 au dispărut 1918 doi Kaiser, cel Habsburgic și Wilhelm II. Revolutia bolșevistă a avut revoluții „tovărășești” la Budapesta (Bela Kun), la München unde s-a proclamat Freistaat Bayern de către socialiști-comuniști (greu de înghițit de CSU azi), la Berlin unde Karl Liebknecht a încercat să proclame o Republica socialistă (sovietică).
    A urmat crearea partidelor comuniste 1921 (La Berlin Karl Liebknecht și Rosa Luxemburg, figurile de referință a celor de la „Die Linke” de azi).
    Pacea după WW1 nu a creat conditiile optime pentru Europa. Statele „naționale” create 1918-1920 (armata română a intrat în martie 1918 în Basarabia) pe masa la Paris cu linii trase de marile puteri au fost zuguduite 1939- 1945 ca întregul continent de WW2. A urmat războiul rece est – vest 1945-1989, Pactul de la Varșovia contra NATO/SUA.
    Statele create 1918/1945 în centrul și estul continentului au azi cele mai bune condiții din istoria lor, ca parte în UE și NATO, au granițe sigure. România partener în UE și NATO cunoaște azi libertate, pace și democrație. Nu e mult, nu e puțin.

    • exact cum a facut armata romana cu teritorii ce apartinusera Ungariei
      In general, cine putea, ocupa, si se negocia dupa aia acordul, te mai retrageai de ici colo cand batea Franta cu pumnul in masa, etc

      • @Sorin Ionita
        Multumesc.
        Am aflat de la prieteni de la ziarul Banater Zeitung câte ceva (apare si azi) despre „Republica Banat” etc. Au aparut documentatii, carti in limba germana despre aceste evenimente locale 1918-1919. Cred ca e important faptul ca locuitorii Banatului românesc s-au antrenat in propriile probleme, au incercat local sa iasa din chaosul si cruzimile WW1, sa se organizeze local.
        Capitala culturala europeana Timisoara 2022 se poate prezenta cu o traditie de 300 de ani „europeana” in spirit si in in aspiratiile locuitorilor.

        Doamna Dr. Hildrun Glass /München a documentat ca lucrare de diploma ziarele in Banat in epoca interbelica.
        (… „… Hildrun Glass
        Geb. 1961 in Varias/Timis-Rumänien. 1982-1989 Studium der Geschichte Osteuropas und Südosteuropas, der Neueren und Neuesten Geschichte und der Sinologie in München und London. 1995 Promotion in München. Seit 1996 mit Unterbrechungen wissenschaftliche Mitarbeiterin am Historischen Seminar der LMU München, Abteilung für Geschichte Ost- und Südosteuropas. Aktuelles Forschungsprojekt: „Rumänien zwischen Wirtschaftsnationalismus und internationaler Einbindung: Aufstieg und Fall der Industriemagnaten Max Ausnit und Nicolae Malaxa (1918-1941)”
        Forschungsschwerpunkte:
        Rumänien im 20. Jahrhundert
        Minderheiten in Südosteuropa
        Holocaust in Rumänien und Ungarn
        Ludwig-Maximilians-Universität
        Historisches Seminar
        Geschichte Ost- und Südosteuropas
        Geschwister-Scholl-Platz 1
        80539 München …”….)
        Hildrun Glass: Minderheit zwischen zwei Diktaturen
        In der vorliegenden Monografie geht es der Autorin Hildrun Glass um den Prozess der Gleichschaltung der jüdischen Minderheit in Rumänien in der Zeitspanne der kommunistischen Machtergreifung 1944-1949. Besonderen Wert legt sie darauf, nach den Jahren der Verfolgung unter den rechtsradikalen Terrorregimen die Unterdrückung der jüdischen Gemeinschaft auch durch die nachfolgende Linksdiktatur aufzuzeigen. Rund 275.000 Juden lebten nach dem Sturz der Antonescu-Diktatur im August 1944 noch in Rumänien. In der Epoche der Rechtsdiktaturen von 1938 bis 1944 waren die Juden zunächst Opfer systematischer Entrechtung und dann, überwiegend authochtoner, mörderischer Verfolgung geworden. Die plausibelste Schätzung geht von 410.000 Todesopfern aus. Das ist der Hintergrund, vor dem sich die von der Autorin untersuchte Periode jüdischen Lebens in Rumänien entfaltete.
        Als motivierender Einstieg dient der Untersuchung der auch in Rumänien bis in die Gegenwart kursierende extrem vereinfachte Stereotyp der Gleichsetzung des Kommunismus mit den „Fremden”. Dass die jüdischen Kommunisten innerhalb der jüdischen Bevölkerung nur eine sehr kleine und isolierte Minderheit gewesen sind, interessierte auch die bisherige Geschichtsschreibung kaum, wie Glass belegt.
        Hildrun Glass skizziert in diesem Zusammenhang auch die Vorgeschichte, die „Traditionslinien der Vorkriegszeit”, und kommt dabei zu der griffigen Formel: „Rumänien durchlebt von 1938 bis 1989 eine lange Nacht der Diktaturen” (301). Sie markiert damit Anfang und Ende der institutionalisierten autoritären und totalitären Regime in Rumänien im 20. Jahrhundert.
        Nach einer Skizzierung der Strukturen und Organisationen (Parteien, zionistische Organisationen, jüdische Gemeinden) des rumänischen Judentums steht die unmittelbare Entwicklung nach dem 23. August 1944, dem Sturz des Antonescu-Regimes und der Kehrtwende Rumäniens im Zweiten Weltkrieg, im Mittelpunkt. Durch die Beleuchtung der „Reintegrationsbemühungen” werden Bestrebungen aufgezeigt, so etwas wie Normalität im Verhältnis zu den Juden zu erlangen, auch wenn sich Glass anschließend konsequent mit der Auswanderung als Reaktion auf das „Scheitern der Reintegration” befasst. Diese Darstellungsweise steht für das Bemühen, Geschichte nicht als kontinuierlichen, als linearen Prozess erscheinen zu lassen, sondern dafür, auch die kleinen Hoffnungsschimmer aufzuzeigen, die den Keim in sich bargen, dass die Geschichte einen anderen Verlauf hätte nehmen können.
        Ein gesondertes Augenmerk gilt der Haltung der Rumänischen Kommunistischen Partei zu den Juden vor und nach 1944.
        Unter der jüdischen Bevölkerung führten die Erfahrungen von Deportation, Erniedrigung oder Gewalt, der Verlust von Angehörigen, Freunden, von Besitz zu einer Distanzierung und Entfremdung von Rumänien. Diese Haltung nahm noch zu, nachdem keine entsprechende Wiedergutmachung in Aussicht gestellt wurde.
        Das Ziel der Sowjetisierung Rumäniens stand für Moskau von vorneherein fest, allerdings wurde der Führung in Bukarest ein erheblicher taktischer Spielraum gewährt.
        Der Umgang der Rumänischen Kommunistischen Partei mit der jüdischen Minderheit wird zusammenfassend und abschließend als anschauliches Stufenmodell präsentiert: Beteiligung der Kommunisten am innerjüdischen Leben; Spaltung jüdischer Organisationen; Übernahme jüdischer politischer Gruppierungen nach Spaltung und Zersetzung; Zentralisierung und Gleichschaltung aller jüdischen Organisationen unter der Führung der Kommunisten. Als eines von vielen Fragezeichen, das von der Autorin gesetzt wird und das künftiger Forschung vorbehalten bleibt, ist der Umgang der Rumänischen Kommunistischen Partei mit der Auswanderung der Juden nach Israel.
        Die archivalischen Befunde sind breit gestreut und stammen aus Archiven in Bukarest, Temesvar, Jassy, dem Central Zionist Archives und den Yad Vashem Archives in Jerusalem, den National Archives der USA und dem United States Holocaust Memorial Museum in Washington sowie dem Public Record Office in London.
        Die Arbeit schließt mit zehn informativen Tabellen, die die im Text gemachten Aussagen mit Zahlen belegen: z. B. die jüdische Bevölkerungszahl Gesamtrumäniens 1930-1949, Anzahl der jüdischen Bevölkerung in Städten (konkretes Beispiel: Bukarest) und auf dem Land, die Berufsgliederung, die Ausreise aus Rumänien 1939-1955 sowie die ethnische Zusammensetzung der Rumänischen Kommunistischen Partei 1930-1950. Abgerundet wird das Buch mit Quellen und Literatur sowie einem Personenregister. ………..”…).

          • @Sorin Ionita
            Multumesc.
            Am văzut prezentarea a unui ziarist (jurnalist la Neue Banater Zeitung Timișoara până 1990) de la Timișoara. Luzian Geier a fost martor la fața locului în Decembrie 16.12.1989- 23.12.1989 în momentul revoltei. A pezentat fotografii și a spus ce a văzut. Am vorbit cu doi ingineri care au fost pe stradă în Decembrie 1989. De la uzina colegul de la mecanică a mers cu angajații în centrul orașului în fata Operei. Un inginer electrician a trebuit să treacă de posturile de control în drumul de acasă la lucru. Sunt informații din prima mână. Am văzut cum alții care nu au fost la fața locului sau nici măcar în oras au povestit și au scris cu totul altceva denumit „varianta de la București (domnul Vastag, M. Engelmann etc). Au trecut numai 20 de ani și nu e sigur ce se scrie despre 16.12-23-12.1989 revolta din Timișoara.

            Evenimentul din 1920 e mult mai departe. Am știut foarte puțin. Colegii jurnaliști erau mai bine informați.

  4. Așteptam în descriere ceva despre Ion Antonescu, cel care mai degrabă a atârnat ca un bolovan de gâtul delegației române de la tratative. :) A și șocat prin antisemitismul lui și în final, a fost înlocuit.

    • De dragul adevarului, locotenent-colonelul Antonescu era in epoca o figura obsscura. Un protejat al viitorului maresal Prezan. S-a auzit oarecum despre el cand a alcatuit brosura „Romanii si drepturile lor” (sau asa ceva – sunt la birou, n-a am la indemana) care sintetiza punctul de vedere al MStM vis a vis de forntierele ce trebuiau negociate. Ea a fost reeditata in anii ’90. Merita remarcat ca frontiera de vest propusa de Antonescu e ap;roape identica cu cea de azi a Romaniei. Recomanda de asemenea sa nu se insiste pe frontiera pe Tisa din cauza ca raul e oricum usor de fortat dar ar transforma in cetateni romani o populatie maghiara compacta de o loialitate indoilenica pe frontiera.

      Nu stiu pe cine interesa atunci antisemintismul lui si daca chiar s-a manifestat. Ce apare in carte e o gogorita din categoria restului gogoritelor colportate cu generoziate de autoare. Era epoca in care in hotelurile din SUA (pana prin ani ’30) aparea anunturi de genul: „Nu primim, caini, pisici si evrei.” Se pot vedea poze pe tema asta la Muzeul Holocaustului din NYC.

      Antonescu a fost dupa aceea atasat militar la Londra si Paris. Daca chiar era un personaj jenant si de natura sa genereze conflicte cu aliatii nu ar fi ajuns in acea pozitie. Inca o dovada a gogosilor ridicole colportate de autoare…

    • Antonescu nu a fost acolo in locul potrivit. Pur si simplu subtilitatile necesare la Paris nu erau apanajul sau. In schimb temperamentul si calitatile lui au fost potrivite in relatiile cu nemtii, cu Hitler in special.

      • După tratatul de pace Antonescu a fost numit atașat militar al României la Paris și mai apoi la Londra. S-a întors în țară la încheierea misiunilor sale diplomatice cu onoruri și a devenit comandantul școlii de ofițeri de cavalerie, Apoi a fost avansat general înainte de încheierea stagiului normal de colonel.

        Chiar vă imaginați că un individ ce nu era acceptat în spocietatea pariziană ar fi fost trimis la Paris ca atașat militar și menținut acolo până la încheierea mandatului?! Franța era pe atunci principalul aliat al României.Erau sute de colonei români ce vorbeau impecabil franceza. Erau de asemenea destui din ei cu soții franțuzoaice. Erau de asemena mulți dintre ei cu relații personale sau profesionale în Franța. Nu mă îndoiesc de asemenea că postul de atașat militar la Paris era deosebit de vânat și că erau mereu puzderie de candidați. Deci sunt 99.999% ca afitmațiile coanei Mac Millan să fie simple bârfe de mahala etichetate pompos ca „istorie”.

  5. Are cineva atata imaginatie pt a descrie cum ar fi putut arata astazi Ardealul daca nu s-ar fi unit cu Tara Romaneasca ?

    • ‘Mno, domnule draghe, atuncea orice ardelean ar fi avut cel puțin o coasă comandată în Japonia și forjată de făuritorii autorizați de katane, greble din lemn de abanos, desagă din lînă de alpaca și ciubote din piele de crocodil. Ar fi mîncat doar slană de urs panda, pită tăiată cu laserul, nu mămăligă tăiată cu ața ca miticii și ar fi beut numai palincă Chanel N°5, ‘mno.

    • Ardealul alipit la unguri ar fi aratat mult mai rau pt populatia majoritara romana
      Se cunosc atrocitatile regimului hothist in Transilvania de nord in ww2
      In statul ungar de azi minoritatile au drepturi, de departe, inferioare celor din tara noastra
      Ardealul indepedent este un nonsens

      De ce ungurii traiesc cu falsa impresie ca au pierdut ceva ce de fapt nu le apartinea, ma refer la Transilvania, poti afla tot pe contributors citind un articol scris de putin timp de un autor maghiar
      Asa o sa aflii ca pe perioada in care Transilvania se afla sub conducere austriaca si ulterior in dualismul austro ungar populatia majoritara romana avea mai mare incredere in conducerea austriaca decat in baronii si grofii unguri locali
      Articolul este fundamentat pe pozitia fruntasilor si scriitorilor ungari

      • Dilema este tocmai accea ca nu se stie nici pana astazi, Ardealul cui a apartinut.
        Nu-mi aduc aminte sa fi citit undeva ca maghiarii ar fi cucerit prin lupte sangeroase acest teritoriu de la cineva asa cum nu este nicaieri descris ca ar fi apartinut sub forma statala altcuiva.
        Amprenta austro-ungara in Ardeal este vizibila la tot pasul in satele si orasele din regiune asa cum si astazi dezvoltarea economica a zonei este superioara celei din restul tarii.
        Exista multe mituri despre istoria zonei, mituri formate in epoca comunista care s-au intiparit in constiinta comuna.
        Din pacate nu exista de nici o parte a granitei comune romano-maghiare dorinta de a pune o data pt totdeauna capat acestor deferende dupa modeul franco-german, ar fi in avantajul ambelor parti si populatii.

        • cum adica „nu se stie cui a apartinut”? :)))
          da si tu un google si gasesti carui regim politic apartinea teritoriul, in fiecare moment din ultimii 800 ani, cred
          Jizas, ce replici

          • Nu este vorba de ultimii 800 de ani, ce a fost inainte de vremea respectiva iar Google nu rezolva problemele, este nevoie de mai multa aplecare asupra temei.

            • @Ursul Bruno _ „Nu este vorba de ultimii 800 de ani, ce a fost inainte de vremea respectiva…”

              În cazul acesta, devine și mai neclar la ce anume vă referiți.

              … La Apulum?… La Sarmizegetusa? … Sau vă gândiți și mai departe? Oricum maghiarii sunt conform istoriografiei proprii de vreo 2000-3000 de ani în spațiul Transilvaniei, iar când au venit, n-au găsit picior de om pe-acolo. :-) .

          • …si astazi dezvoltarea economica a zonei este superioara celei din restul tarii.Pai e normal stimabile,dezvoltarea se face si prin investitii masive, in special in infrastructura,unde restul tarii e complet defavorizat,in special Moldova.

            • Intre zonele geografice romanesti sunt deosebiri majore in dezvoltarea lor, dezvoltare datorita trecutului acestora , formele de organizare si conducere care se resimte si vede pana in zilele noastre, influneta apuseana fiind vizibila.
              Din pacate acesta influenta n-a putut prinde radacini dincolo de Carpati doar intr-o anumita , de regula in orasele mai mari, capitale precum Bucuresti sau Iasi.
              Boierimea romanesca a avut un rol important la prezervarea acestor ramaneri in urma prin reticienta lor la schimbari, nationalizarea din epoca comunista punand capat firavelor incercari de dezvoltare a unei economii autohtone, fapt care astazi il resimtin din plin, lipsa antreprenoriatului crescut in timp si cu traditii.

          • Pina una, alta, un context (și ) cancanesc e (ar trebui sa fie) tolerant… ; de par examplu, nu mi se pare un scandal sa vad Jizas, desi stiu prea bine ca Giiizăs! e ca la carte.

        • Cui a apartinut? Unii spun ca raspunsul poate fi gasit in diplomele prin care regii unguri daruiau mosii celor apropiati, cu argumentul ca terenul acordat era „pusta et inhabitat” (pustiu si nelocuit).

  6. Sunteti singurul care-l mai amintit in zilele astea pe presedintele american Wilson. Daca nu gresesc, din cerintele lui, problema kurzilor a ramas nerezolvata, restul de puncte au fost respectate.

    • Problema kurda nu a fost rezolvata din cauza britanicilor (in special) si a francezilor. Primii tocmai descoperisera petrol in Kurdistanul iraqian si au refuzat sa mai lase aceasta parte in protectoratul francez impreuna cu kurzii din Siria (asa se stabilise in acordul de impartire a imperiului otoman din 1917). In felul acesta s-a ajuns la contructia artificiala care este Iraq-ul actual.
      A intrevenit apoi Kemal Mustafa care a refuzat sa accepte conditiile umilitoare stabilite de invingatori si a declansat un razboi care a fugarit armata elina debarcata in Asia Mica. Francezii si britancii n-au avut cojones sa-l opreasca si problema kurda a fost inmormanhtata definitiv. Astazi nimeni nu-i plange pe cei 14 milioane de kurzi din Turcia oprimati mult mai tare decat au fost vreodata albanezii din Kosovo.

    • Dacă ne uităm pe harta rezultată la Versailles, in ceea ce îi privește pe germani și pe austrieci punctele lui Wilson au fost respectate ?!? Dvs.ce credeți?

      • citeste cartea, chestiile astea sunt discutate acolo in extenso.
        Inclusiv ce putea insemna dreptul popoarelor la autodeterminare, acolo unde era amestec etnic, si limitele de aplicare ale principiilor

        • Fiți fără grijă, o voi citi.
          Dar chestiunile astea nu pot fi înțelese fără harta in față (blestemul geopolitici…. :-)) ). Deși, pe net, sunt dificil de găsit unele suficient de lămuritoare o comparație a ce vedem înainte și după arată f.mari diferențe: o diminuare substanțială a terit.german (FR, PL, BE, CZ), pierdere importantă de populație germană compactă, un split al terit.geman (mainland – Prusia orientală), eliminare a unui oraș maritim important care devine un oraș independent, etc. Austria pierde Tirol cu populație germanofonă vast majoritara ce nu constituia o enclavă.
          Problema e f.complexa. Cert e că așa cum spunea un mareșal francez (Gamelin parcă….) condițiile de la Versailles arătau că pacea părea, mai mult, un lung armistițiu…..

      • Si in Sudetenland?
        Marul discordiei intre francezi si nemti, Alsacia si Lorena, a fost transat din nou pe calea armelor si nu prin consultari dupa cum voia W. Wilson. Cine a fost la Strasbourg vede ca si astazi orasul este german.
        Fiindca veni vorba de W. Wilson, USA n-a recunoscut unirea Basarabiei cu Romania pentru ca presedintele insista sa se organizeze un referendum ceea ce Romania n-a acceptat pentru ca ar fi dat sovieticilor o oportunitate de a face propaganda bolsevica.

        • Punctarea dvs. ref. Strasbourg raspunde implict intrebarii din finalul articolului.

          Explicit, Franta a fost alaturi de noi in primul razboi mondial si ne-a ajutat enorm, se vede din fotografiile din aceea vreme. Tot Franta prin Generalul Berthold, Burtaloi ca sa ii zicem mai pre intelesul unora, si care nu stiu de ce imi este tare simpatic pentru motive care si acum iimi scapa, a inteles si pericolul care pastea RO fiind asa de aproape de rusi si de imixtiunea maghiara, si zau ca istoria se repeta.

          Pe scurt o carte care merita citita si o perioada framantata din istoria Europei care merita sa fie mai bine inteleasa pentru ca uite se cam repeta dupa 100 de ani si noi inca nu prea …

          • Istoria este facuta de oameni hotărâți nu de cei ezitanti. Franța ne-a ajutat și la 1859 si la 1919. Dar asta pentru ca a existat o elita romaneasca francofila și progresistă care i-a influentat pe francezi. Azi avem o elita care se vrea si europeana si americano-fila, si nu are nici o influență nici la Berlin Paris sau New York. Elitele noastre stau in aceste capitale doar pentru confortul vieții.

            • Era mai potrivit daca in loc de NY era Washington, deși sunt mai multi romani la NY decât Washington.

        • Sudetenland a fost marul discordiei intre RGF si Cehosolvacia, intre timp lucrurile s-au linistit precum si in vest cu Lorena si Alsacia. Dupa aceste modele ar trebui sa sa se rezolve si diferendele intre maghiari si romani numai ca, nemtii au trecut de mult de faza nationalista, in est mai greu mai ales daca polticieni iresponsabili pt pastrarea puterii recurg la acest mijloc neneorocit prin care incita la pozitii intransigente care nu ajuta pe nimeni.

          • Acum vreo 20 ani un șef al meu, scoțian, dar și britanic (atunci aceasta paranteza era inutila) mi-a, spus că frontierele Europei sunt prea noi și ca trebuie sa treaca timp ca lumea sa se obișnuiască cu ele. Nu mi-a spus cat timp. Vad ca pentru unii 100 ani nu este de ajuns, pentru nemți pare ca 75 au fost suficienti. Spania tine 3 enclave in Maroc bazandu-se pe 500 anibdecistoroevsi zero argumente etnice, noi avem argumente etnice și numai 100 ani de istorie.

  7. „Femeile se fardau puternic, bărbaţii ceva mai discret, dar suficient de mult încât autorităţile militare să intervină şi să restricţioneze uzul cosmeticelor în rândul ofiţerilor de rang înalt.”

    De corsetele pe care le purtau ofiterii romani nu scrie nimic? :-)

    Imi pare rau ca nu mai tin minte detalii, nici macar unde am citit, insa in perioada aceea s-a intimplat… La un moment dat, autorităţile militare au interzis ofiţerilor sa mai poarte… corset. :-)

  8. Domnule Ioniță nu stiu ce traducere ai citit matale. Textul original exista și pe net. Legat de Regina Maria autoarea, femeie și nepoata lui Loyd George este invidioasa si scrie bârfe nu istorie. Mai atent cu sursele care pot sa nu sa fie credibile.

  9. Respectele mele, Domnule Ionita,

    Mi-a parut bine sa vad aceasta carte popularizata de dvs. pentru ca ea este scrisa nu numai in spiritul adevarului istoric, dar si intr-un stil antrenant, succint, pe capitole dedicate fiecarei tari din marele razboi.
    Ati fi putut prelungi putin analiza dvs. aruncand o privire si asupra celorlalti participanti la conferinta, de exemplu, delegatia maghiara a carei performanta falimentara a contribuit din plin la pierderea a 2/3 din teritoriul Ungariei Mari. Ungaria nu era nici pe departe o tara pregatita sa implementeze democratia, ea fiind condusa numai de mari latifundiari care purtau haine cu diamante, iar promisiunile lor in fata Comisiei n-au convins pe nimeni. Mai mult, s-a vazut imediat ce Bela Kun a instaurat guvernul comunist ca nobilimea maghiara nu a ramas sa lupte, ci a luat calea exilului cu ce au mai putut salva din averile lor.
    Bela Kun merita un medalion pentru ca e mai mult o caricatura istorica decat un personaj. El a vandut rezerva nationala de slanina a Ungariei sa cumpere material rosu cu care a impodobit orasul la venirea delegatiei Comisiei de la Paris care adusese un avertisment ca bolsevismul nu va fi tolerat in Europa Centrala, dar delegatia a ramas in tren si l-a chemat in gara, iar mesajul a fost transmis la bordul trenului care, dupa scurta ceremonie, a facut cale-ntoarsa. Destinul lui Bela Kun (nascut langa Zalau, in Ardeal) merita si el o mentiune, pentru ca dupa ce a fost alungat, a fugit la rusi unde a fost arestat de noua politie politica NKVD, anchetat, iar sub tortura a marturisit ca era…agent al Sigurantei romane! Never a dull moment in history!

    • Spre regretul oricărei ființe omenești normale Bela Khun nu a fost arestat de NKVD imediat. Dimpotrivă!! Tovarășii săi Lenin&Trotsky i-au apreciat meritele și i s-au dat însărcinări pe măsură.
      „Following the collapse of the Hungarian Soviet Republic, Kun fled to the Soviet Union, where he worked as a functionary in the Communist International bureaucracy as the head of the Crimean Revolutionary Committee from 1920. He organised and actively participated in the Red Terror in Crimea (1920–1921), following which he participated in the March Action (1921), a failed Communist uprising in Germany.

      During the Great Purge of the late 1930s, Kun was arrested, interrogated, tried, and executed in quick succession. He was posthumously rehabilitated by the Soviet government in 1956, following the death of Joseph Stalin and the critical reassessment of Stalinism.”

      Ce tragică ironie. Să reabiliteze un criminal doar ptr. ca, el însuși, ca a fost omorât de Stalin…..

      • „El a fost reabilitat postum de guvernul sovietic în 1956”
        Pentru sovietici, dupa moartea lui Stalin, Kun nu era un criminal, ci un vajnic si devotat soldat al luptei „pentru zdrobirea orinduirii crude si nedrepte”
        Si n-a fost singurul reabilitat.

  10. Patru autori cu articole despre Trianon 1920 pe platforma Contributors.
    La care putem s-o alaturam pe canadianca Margaret MacMillan.
    Ca viziune, prin unele parti, esentiale, vorba aia, se cam contrazic.
    Eheee, ce bine era cind Partidul ne scria ISTORIA, o singura voce, o uniune in simturi si gindire :D
    Sa asteptam cu rabdare cei 200 de ani de la semnarea tratatului de la Trianon si sa vedem ce se mai descopera, ce interpretari se mai pot da.
    (Cineva zicea ca „Balcanii sint un butoi cu pulbere”. Dar mai cu pulbere ca tarile vestice ale „Europei de la Atlantic la Urali” mai rar, nenicule.)
    NB,
    spre stiinta unora, nu doar Ardealul s-a unit cu Romania, in urma Trianonului.

    • In urma marilor conflagratii invingatorii au dictat dupa cum va arata lumea, invinsii de regula neavand nimic de spus, vezi orientul Mijlociu.
      Europa a avut noroc dupa cel de-al 2 lea Razboi Mondial, SUA, Franta si Marea Britanie putand impune o ordine care pana astazi a garantat pacea pe continent cu exceptia Balcanilor, nu degeaba ii numin „Butoiul de pulbere” al Europei, ramane ca si acesta zona si fie cooptata in Europa civilizata.

  11. Nene Ionita,
    Multe am mai auzit, dar asa prostie documentata nu am mai vazut.
    Ce te doare pe dumneata acum cum s-au desfasurat lucrurile in culise atunci. Adica, pe dumneata ca roman, ii lasam pe alti; pe dumneata? Ce lucru util transmiteti dumeavoastra semenilor dvs.? Ajuta pe cineva sa stie toata meschinaria din lumea asta sau pe noi ca romani, ce s-a intamplat in afara negocierilor, cand in fata avem un asa rezultat maret?

    Eu, din contra, va trimit pe dvs. (la singular si plural) sa mergeti la Muzeul Arcului de Trium din Bucuresti, sa urcati la ultimul etaj, pe partea dreapta, pe la jumatatea salii, exista afisat un discurs al Reginei Maria sustinut dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918. Acela se numeste discurs ADEVARAT de om politic-crestin-patriot-de bun simt-realist si mama, toate la un loc! Daca cititi acel discurs, atunci veti intelege de ce la moartea reginei Maria garda militara a intampinat cortegiul funerar cu arma indreptata in jos cu baioneta ‘infipta in caldaram’: O INIMA SFASIATA! Asta era pentru tara! Deci, despre ce vorbiti dvs., can-can-uri dambovitene revarsate peste istorie?

    Cu tot respectul, pe langa acel discurs (afisat in facsimil – ca sa nu existe dubii ca este doar rodul a ceea ce poate fi descris ca : „a observat un alt invitat”) articolul dvs. pare ca o bucata de hartie … pe langa un pergament!

    Cu respect pentru toata lumea,
    si stima pentru cei care nu ‘rezoneaza’ la toate can-can-urile dambivitene!

    Andrei

    P.S. Oare jurnalistii si ceilalti stransi la Conferinta de la Trianon or fi spus ceva si despre jurnalistii romani, asa ca de barfa?

    • Istoria este facuta din mici fragmente care dau o mai buna intelege a imaginii din acele vremuri.

      Sigur ca discursul Reginei ramane sa fie citit si admirat dar ati citit cumva si cuvintele generalului acela numit Burtaloi??? offf, ca mult a insemnat pentru istoria RO Franta – Este doar o constatare.

  12. Am citi cartea lui MacMillan accidental acum vreo 10-11 ani în timpul uni voiaj în China. Era vremea când oferta de cărți electronice pe Kindle era subțitică și uitasem să-mi iau o carte pentru drum. Am luat ce mi s-a părut mai de Doamne ajută în aeroport. Mi s-a părut oarecum straniu că am găsit-o alături de tot soiul de verze despre cum să înveți bucătăria franceză în rețete secrete de 10 minute și limba spaniolă în câte 5 minute pe zi :) Cartea e și ea o varză desăvârșită, deci n-am găsit-o acolo accidnetal. De altfel și în brăriile adevărate gen Barnes & Noble am văzut-o în doar cutia cu bargain-uri „$3 or less” împreună cu alea despre omuleții verzi și adevărul adevărat despre 9/11.

    E doar o mult prea lungă și searbădă lăcrămație despre tragedia prăbușirii Austro-Ungarie. Are prea puțin de a face cu o lucrare științifică, nu prea sunt surse, mustește de parti pris și e de-a dreptul ofensatoare la adresa românilor, iugoslavilor, polonezilor, cehilor și slovacilor. E o colecție de gogorițe și anecdote neverificabile. Regurgitează locurile comune ale fantasmelor ungurești despre „rolul civilizator al națiunii maghiare de la Adriatica la Carpați”, atât de dragi lui Orban Viktor & Co. Autoarea nu prea are de altfel o specializare clară. Scire despre India colonială, despre Nixon în China (hidoasă colecție de blesteme & miorlăeli socialiste), despre feminismul contemporan, îndeamnă la dezmembrare NATO., etc. etc. etc. Mare păcat că nu a publicat și un tratat de vreo 1000 de pagini despre bucătăria quebequoasă la micorunde.

    Pentru cultura generală a autorului, nu atât tratatele de pace de șla Trianon și Saint Germain au croit România Mare, ci capacitatea României din 1919 de a controla manu militari teritoriile unite cu România.Există exemplul limpede al Turciei. Tratatul de la Sevres transforma Imperiul Otoman într-un teritoriu ceva mai mare ca Bulgariei de azi pe malul sudic al Mării Negre între Trabzon și Samsun (Harta apare de altfel și în volumul coanei MacMillan).

    https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/16/Treaty_of_S%C3%A8vres_1920.svg/1280px-Treaty_of_S%C3%A8vres_1920.svg.png

    Turcii au refuzat să accepte situația. Sub comanda lui Kemal-Ataturk, cu burțilr lipite de spate,. cu șalvarii rupți în fund și înarmați cu s-a găsit s-au luptat timp de doi ani cu toată lumea: Cu grecii, cu englezii, cu francezii, cu italienii, cu kurzii și armenii și așa s-a născut Turcia de azi.

    Dacă se respectau riguros principiile Wilson-iene România nu ar fi trebui să primească Oradea, Timișoara, Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Cluj, și Târgu Mureș. Românii erau minoritari în toate aceste orașe și o bună parte din zonele înconjurătoare, suficient ca să se traseze o frontieră ca cea lui Hitler din 1940 după Diktatul de la Viena (însă în 1940 treaba era deja diferită, teritoriile cedate temporar Ungariei erau deja locuite majoritar de români). România nu ar fi trebuit de asemenea să primească Cadrilaterul, locuit majoritar de bulgari. Însă nu știu cine ar fi putut să impună cu forța orice altă soluție în 1919-1920. Singura chetie într-adevăr negociată a fost împărțirea Banatului. Povestea tratatului americano-franco-britanic care i-a nenorocit pe uunguri e parte a nesfârșitei tânguilei ungurești ce ține până-n zilele noastre. În fapt maghiarii nu au fost capabili să-și apre teritoriile după care se plâng atâta. Numai că povestea monstruoasei coaliții transatlantice sună mult mai bine ca povestea impotenței.

    România și Yugoslavia au iești chiar foarte bine din război și tratul de pace. De altfel (conform memoriilor lui De Gaulle și ale lui Churchill – ambii descriu episodul) Mareșalul Foch vâzând că Franța nu a reușit să obțină la tratatul de pace frontiera pe Rin și nici nu a impus-o unilateral prin forță, a spus cu o acuratețe înfiorătoare: „Asta nu e pace. Ăsta e armistițiu pe 20 de ani”. De Gaulle adaugă că mareșalul ar fi dat ca exmplu exact România și Yugoslavia ce și-au rezolvat problemele tenace și cu orice preț, ocupând militar ceea ce consideru esențial și obținând astfel cu mult mai mult ca Franța ce a dus greul războiului.

    Ca să nu se lungească povestea asta mai mult ca articolul în sine, încă o chestie: Opincile alea care-l oripilează pe autor. Treaba provine de la o afirmație a lui Antal Huszar (unul din promotorii cei mai furibunzi ai magharizării și a mânăririi recensămintelor) din 1910 care a spus că opincile țiganilor valahi împuțiți (budos olah ciganiok) nu vor înlocui niciodată mândrul drapel maghiar. Generalul Mărădărescu l-a învățat într-in mpd foarte potrivit cum devine treaba fudiulia goală. Huszar mai trăi în 1919 la Budapesta…

    • Foarte bun comentariul.
      Vorba unor „rautacisme”, uneori comentariile cititorilor sint mai la obiect decit articolele.

    • Ma intreb morometian cum ar fi fost romanul autoarei daca dumneaei ar fi fost macar o zi pe front, intre raniti sa vada macar sangele pe un pansament pe picior amputat la un baiat de 18 ani sau sa tina capul unui muribund sau sa conduca o ambulanta de Cruce Rosie printre gloante si explozii…sau sa fie printre foarte putinii oameni dintr-o tara, care desi nu s-a nascut acolo, a indeplinit visul de cateva secole al populatiilor separate sub vremuri….sau macar sa lase in urma o splendida gradina pe malul marii in care isi regasesc firul inspiratiei generatii de autori…
      e insa mult mai usor sa faci un sos ieftin si sa-l pui in mancarea celor muscati de sarpele urii (cu buton nationalist, social, etnic etc)

    • Opinca a fost arborata pe palatul Parlamentului de un soldat roman, din proprie initiativa. Mardarescu a dat ordin, dupa un timp, sa fie totusi data jos de acolo, ca sa nu incite prea mult pe unguri.

    • Fast-forward 100 de ani, capacitatea Rusiei de a controla manu militari Crimeea reprezinta dreptul si argumentul suprem pentru anexarea acesteia.

      Multumesc gaspadin komentator.

      Cu stima,
      Tov Putin

  13. Istoria Romaniei ar trebui rescrisa, ca si manualele de istorie.

    Marele Razboi este greu de inteles de elevii de astazi. Dar ar trebui incercat. Sau, si mai simplu, lasati elevii in pace sa se informeze cum doresc. Dar nu vom vedea din pacate decat repetari la nesfarsit ale acelorasi opinii distorisionate despre „evenimentele istorice”.

    La care se adauga, evident, vitejia si eroismul poporului roman de-a lungul veacurilor. Stalin si poporul rus still rulz today (sau ar trebui sa spun „segodnia”? :-)).

  14. Exista in carte si vreo referire la atrocitati infaptuite de soldati romani in Ungaria?
    Un fost soldat care a ajuns pana la Budapesta povestea prin anii 60 cum el si altii ca el se distrau aruncand cu grenade prin ferestre in casele ungurilor. Cred ca nu inventa, era un om in firea lui, nu un palavragiu.

    • @Ciobanul Bucur _ „Un fost soldat care a ajuns pana la Budapesta povestea…”

      Pentru că după nume păreți a fi etnic român, dați-mi voie să vă spun că nu sunt de acord cu dumneavoastră.

      Din cele ce scrieți se poate înțelege, chiar dacă poate nu ați vrut să spuneți asta, că, așa precum unii bezmetici din Ungaria și-ar dori ca Transilvania să fie administrată de ei, pentru că a mai fost cândva, unii români, la fel de bezmetici, ar putea pretinde ca Budapesta să fie administrată de la București, pentru că s-a mai întâmplat asta în istoria modernă.

      Or, eu nu sunt de acord nici măcar cu cei care spun că pentru a deveni limba maghiară limbă de stat în România, ar putea fi realizată o confederație româno-maghiară, cu capitala la București, iar ambele limbi, româna și maghiara ar putea fi limbi de stat. Cred că un asemenea scenariu este fantezist, în ciuda bunelor relații româno-maghiare, a parteneriatului strategic pe care cele două state în au și a ședințelor comune ale guvernelor, sau parlamentelor noastre.

      Prin urmare, vă rog să-mi permiteți să-mi exprim opinia că cea mai productivă atitudine este cea de colaborare, în care lăsăm deoparte aspectele care ne depărtează și ne concentrăm atenția asupra celor ce ne apropie.

      Haideți, așadar, domnule Ciobanul Bucur, să găsim acele lucruri care ne sunt comune și pentru consolidarea cărora putem conlucra în cadrul Uniunii Europene. Să nu lăsăm, noi românii, nici diferendele istorice, nici întunecimea minților revizioniștilor să tulbure frăția pe care o avem cu vecinii noștri maghiari, care de aproape 900 de ani au venit alături de noi pe aceste meleaguri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Despre “prigonirea” creștinilor în pandemie și fenomene conexe

Strategia de comunicare marginală vizând faptul că Biserica ar fi fost “prigonită” în pandemie denotă limpede ruperea de prezent a multor credincioși....

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

Molecula mea de gaz din aragaz

În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și...

Cum să furi un interviu. Caz rușinos cu stiridiaspora.ro și Antena 3

Julia Sandra Vîrsta este o jurnalistă de origine română stabilită de douăzeci de ani în Italia. Nu și-a părăsit vocația, așadar lucrează...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.