Insulta şi calomnia – joaca de-a infracţiunea

Decizia Curţii Constituţionale publicată ieri în Monitorul Oficial, prin care se stabileşte că insulta şi calomnia sunt sancţionate de legea penală, readuce în prim-plan joaca de-a incriminarea şi dezincriminarea insultei şi a calomniei propagată prin reglementările şi interpretările inconsecvente în această materie în România ultimilor ani.

În acest context, ce pot înţelege reprezentanţii mass-media, cei care se află în primele rânduri din tranşee atunci când vine vorba de găsirea echilibrului delicat dintre dreptul la libera exprimare şi alte drepturi cetăţeneşti fundamentale (dreptul la viaţa privată, la demnitate, la propria imagine)? Să aruncăm o privire în urmă pentru a analiza parcursul evenimentelor.

Cochetăm cu ideea că fiecare individ cunoaşte existenţa dreptului la liberă exprimare, chiar dacă nu înţelege întotdeauna limitele lui, ce presupune, cum funcţionează sau care sunt consecinţele exercitării acestui drept. Şi ne gândim că în orice societate democratică concomitent cu instituirea unor drepturi, este esenţială o reglementare clară a eventualelor consecinţe în cazul încălcării acestora. Dacă actualul Cod Civil stabileşte un cadru clar pentru eventualele repercusiuni în cazul în care s-ar atrage răspunderea civilă a unui jurnalist în urma activităţii sale, situaţia nu mai este aceeaşi când vorbim de sancţiunile de ordin penal.

Insulta şi calomnia erau incriminate, săvârşirea lor fiind sancţionată prin Codul Penal, la capitolul Infracţiuni contra demnităţii:

Art. 205. Insulta – Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte.

Art. 206. Calomnia – Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte.

Dezincriminarea lor a avut loc iniţial în 2006, prin abrogarea acestor articole, justificându-se că existenţa unei ameninţări permanente cu sancţiunea penală poate afecta libertatea de exprimare. Jurnaliştii au fost fericiţi să scape de teama răspunderii penale pentru o eventuală încălcare a limitelor dreptului la liberă exprimare. Însă, fericirea le-a fost spulberată în scurt timp, când în 2007 Curtea Constituţională a apreciat că abrogarea este neconstituţională şi că demnitatea, ca valoare supremă în statul de drept, trebuie ocrotită prin mijloace penale, întrucât între libertatea de exprimare şi sancţionarea insultei şi calomniei ca infracţiuni în Codul Penal nu există nicio incompatibilitate.

Decizia a generat o serie de probleme în practică, nefiind clar dacă cele două articole din Codul Penal (205 şi 206) sunt sau nu în vigoare. În 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a venit să clarifice situaţia şi a dispus, fără urmă de îndoială, că articolele 205 şi 206 din Codul Penal nu sunt în vigoare, iar jurnaliştii s-au bucurat din nou.

Însă, în mod cu totul neaşteptat, în aprilie 2013, Curtea Constituţională a emis un comunicat de presă, prin care informa că dezlegarea problemelor de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este neconstituţională, deci insulta şi calomnia sunt infracţiuni pedepsite de Codul Penal. La scurt timp după publicarea acestor informaţii au apărut diverse opinii cu privire la consecinţele acestei ultime decizii, deşi opiniile nu s-au concretizat într-un curent unanim. Informaţiile din comunicat au fost confirmate, prin publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, care stabileşte că prezenta decizie restabileşte, pentru viitor, aplicarea normelor de incriminare a insultei şi calomniei din articolele 205 şi 206 din Codul Penal.

Pe de altă parte, din motivarea deciziei indicate anterior, rezultă că soluţia iniţială a Curţii Constituţionale din anul 2007, a avut ca efect imediat repunerea în vigoare a normelor abrogate.

Rezultatul imediat va fi că practica se va lovi în mod brutal de probleme de interpretare cu privire la incidenţa textelor legale, în cazul faptelor săvârşite de la momentul 2010, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat fără vreo urmă de îndoială că faptele nu sunt incriminate, până la momentul Deciziei Curţii Constituţionale, din 2013, care a stabilit contrariul.

Lăsând la o parte discuţiile privind necesitatea incriminării sau dezincriminării insultei şi calomniei, este de criticat lipsa de predictibilitate a eventualelor repercusiuni de ordin penal, generate de toate aceste interpretări contradictorii.

În contextul reglementărilor legale actuale, joaca de-a infracţiunea nu le oferă jurnaliştilor o reprezentare clară a consecinţelor acţiunilor lor şi, pe termen lung, câinele de pază al democraţiei va fi cel care va fi legat cu o botniţă invizibilă.