Acest articol este dedicat unei tari frumoase care nu si-a gasit inca calea si celor care vor sa o schimbe in bine, sa o modernizeze. Ideile sunt scrise pe avioane, cand apare o minima detasare (care sa permita obiectivitatea) de sentimentul de iubire de tara, care te incarca energetic si te motiveaza, si cel de alaturare la clubul epuizatilor de mediul romanesc, care te impinge sa imbratisezi fatalismul, caci „asta-i viata”. Articolul, in patru parti, poarta acest nume deoarece, asa cum naravul e, precum filmul, greu de ucis, si Romania e la randu-i greu de modernizat. Asta nu inseamna ca e imposibil, ci doar ca aceasta modernizare trebuie facuta cu pasiune, cap si cativa ani buni de eforturi din partea unei minoritati hotarate, care sa creeze o noua majoritate, mobilizata pentru o Romanie mai buna. O minoritate vocala, hotarata sa nu dea inapoi si sa faca ce trebuie facut astfel incat ai sai copii sa nu fie la randul lor inca o generatie de sacrificiu, si sa poata fi mandri -si sa o spuna- ca sunt romani.
Teza pe care v-o propun e ca nicio reforma a statului, declarata sau nu, nu poate reusi fara o schimbare – indusa prin militantism si educatie – la patru niveluri esentiale pentru a ne putea moderniza. Fara o schimbare de fond, la aceste patru niveluri, orice reforma va ramane doar una cosmetica, o forma fara fond, o schimbare de dragul schimbarii. Fiecare dintre cele patru articole din aceasta serie va trata unul din aceste niveluri de modernizare:
- destinul – mai precis raportarea noastra la destin, renuntarea la fatalism si promovarea actiunii. Cum depasim „Doamne ajuta” si Miorita?
- meseria – raportarea noastra la profesionalism, treaba bine facuta. Cum sa transformam „merge si asa” in „meseria e bratara de aur” (valorizarea muncii), respectiv in „bunul gospodar își face vara sanie și iarna car” (gandirea strategica si nu doar tactica gandirii pe termen scurt)?
- succesul – inceperea sarbatoririi succesului si nu preamarirea pierderii si esecului ca pe ceva normal. Cum sa depasim momentul „sa moara si capra vecinului” si sa invatam din succesul altora?
- comunitatea – depasirea turmei dublate de egoism individual, spre o destinatie noua: comunitatea. Cum invatam sa facem echipa, sa respectam spatiul comun, cum constientizam ca „omul sfinteste locul, nu locul pe om”?
Inainte de a incepe cu primul nivel, as dori sa mentionez, raportat la cele patru parti, faptul ca:
- incercand sa imbunatatim Romania, uneori folosim comparatia; dar folosirea comparatiei cu alte tari nu le face pe acestea perfecte. Dimpotriva, nicio tara nu e perfecta, fiecare are problemele ei; insa asta nu inseamna ca trebuie sa ne complacem in mediocritate. Daca nu pentru noi, macar pentru cei dragi noua, care merita o viata mai buna. Orice „exceptie” romaneasca poate varia mijloacele, nu si scopul de mai bine.
- generalizarea este un pacat in care am incercat sa nu cad. Cand mentionez vreun caz, intr-una din cele patru parti ale articolului, e vorba de o tendinta pe care am sesizat-o ca majoritara, ca definind aproape „normalitatea”. Asta nu inseamna ca nu sunt destui oameni care sunt in afara „regulii” cu pricina; ei sunt exceptia care iti da speranta de multe ori in Romania si care iti da sentimentul ca nu esti singur, ca ai alaturi de cine lupta pentru o Romanie mai buna. Exista premisele ca minoritatea sa educe majoritatea inspre mai bine.
- minoritatea poate schimba majoritatea, daca este unita (un pas important, „sa ne dam mana cu mana”), merge in aceeasi directie (nu neaparat politica – oameni de actiune si cu crez modernizator sunt in toate familiile politice) si mentine hotararea, indiferent de dificultati. Oamenii vin si trec: pot fi atacati -in incercarea de a-i discredita- sau obositi, si e cazul sa le ia altii locul. Insa ideile, proiectul, cauza, raman, odata bine conturate.
- inceputul mai binelui tine de fiecare dintre noi, in grupul -sau comunitatea- din care facem parte. Nu va veni Presedintele sau Premierul sa faca curatenie la noi in ograda. Nici nu trebuie sa o faca. Ei trebuie sa aiba numai certitudinea ca, daca nu fac ceea ce promit, vor fi schimbati si ca amagirea nu va ramane nesanctionata. Ei trebuie sa isi respecte contractul cu cetatenii si atat. Daca il respecta, impun respectul si fac deja destul.
- salvarea vine de la trei cuvinte-idei: comunitate, actiune, pact. Comunitate, ca mediu in care traim, animat de un set de valori comune. Actiune, de la depasirea fazei de comentariu, de vorbarie. Si pact, de la necesitatea unui angajament ferm, axat pe solutii si o destinatie clara.
- nu in ultimul rand, nimic din cele de mai sus nu se poate face fara doua chestiuni fundamentale: educatie si puterea exemplului personal. Acestea doua fac tranzitia de la „las-o asa”, la „imi pasa”, „ne pasa”, „trebuie sa facem ceva”, si, magic, „chiar facem ceva”.
Dar, sa incepem cu destinul. Prea ne-am obisnuit sa invocam destinul pentru nesansa noastra, inviduala si nationala. Destinul nu se misca de la sine, daca nu e ajutat; sta la randu-i, cuminte, asezat pe canapea, eventual fara o punga de seminte in mana. Putem sta, fatalisti, asteptand sa fie mai bine; vom constata insa, relativ rapid, ca stam degeaba, intr-o lume in care altii se misca accelerat ca sa isi imbunatateasca viata. Actiunea ramane singura varianta, totul e sa ai curajul de a ti-o asuma.
Suntem pe moment inca, din pacate, natiunea lui „Doamne ajuta”. Tot respectul pentru credinciosi, toata stima insa pentru oamenii care isi iau destinul in mana si fac ceva cu viata lor, care nu asteapta sa fie mai bine prin simplul picaj ceresc. Dumnezeu zambeste la randu-i celui activ. Sa nu uitam insa de invatatura populara. Miorita ne-a facut mult rau caci ne-a luat „de mici” si ne-a naravit. Invatam resemnarea ciobaneasca, chiar in conditiile in care ai prieteni determinati, ca mioara nazdravana. Nimeni nu ne povesteste ce se intampla cu Mioara: oare sta si ea, ca oaia (putin probabil, caci are personalitate, e o vorbareata de actiune cu experienta de „intelligence”), sau emigreaza sau, de dragul resemnatului, ii „aranjeaza” ea pe cei doi ciobani inamici, exasperata de barbatia prea-iubitului pasiv?
Ar fi interesanta o Miorita Reloaded, moderna, si ea, sa speram, ca Romania viitoare. In Miorita Reloaded am putea include si un nou mediu inconjurator, cu internet si CNN, de unde ciobanul, salvat de mioara, ar intelege ca traim intr-o lume in continua miscare si ca data viitoare trebuie sa se miste si el. Altfel, ii vor fi afectate nu numai „soarele si luna”, ci si traiul (pana atunci relativ indestulat, caci de asta era invidiat), pierzand competitivitate, pentru ca transhumanta altora e mai rentabila ca a lui. Intr-adevar, felul in care consideram ca trebuie sa ne influentam destinul ne afecteaza si meseria, de care vom discuta insa in articolul urmator.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
1/ Nu ati inteles corect „Miorita” – ciobanul moldovean nu isi accepta cu resemnare moartea, deoarece toata partea testamentara a baladei are o conditionare clara: „Oita birsana, / De esti nazdravana / Si de-a fi sa mor / In cimp de mohor”. Ca orice om cu scaun la cap, el este doar preocupat sa lase lucrurile in ordine, in IPOTEZA in care ar muri. Miorita exprima deci nu resemnarea, ci importanta acordata in cultura populara „trecerii dincolo”, care trebuie pregatita cu grija si planificata in cel mai mic detaliu.
2/ Predestinarea nu vine din crestinism, care, dimpotriva, sustine ca omul este daruit cu liber arbitru; de aici si vorba: „Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga-n traista.” Faptul ca oamenii se salutau si, in anumite zone, inca se saluta cu „Doamne ajuta !” nu indica nici resemnare, nici ideea de predestinare, ba chiar dimpotriva, as zice.
Of, de ce tin unii sa-si dea amatoriceste cu parerea iar si iar despre aceleasi lucruri ras-discutate. Au modernizarea Romaniei nu ar trebui sa implice si aceea ca consultantii IT, energie si afaceri publice sa scrie despre IT, energie si afaceri publice si sa lase mitologia si sociologia mitologilor si sociologilor? Mi-aduc aminte ca si M. Neamtu tinuse odata sa-si dea si el cu parerea pe acelasi subiect.
Oare n-a scris insusi Eliade carti despre mituri, identificand mitul fundamental al culturii romane in legenda Mesterului Manole, mitul jertfei pentru creatie, si nu Miorita (desi importanta)? Si nu au analizat atatia oameni de meserie nenumaratele versiuni ale acesteia? Chiar trebuie sa ramanem blocati pe manualul de clasa a V-a si aberatiile pe care le-a recitat proful de romana autorului intr-o zi de toamna?
De ce este Miorita esenta destinului romanesc si nu Toma Alimos sau Puiul de I.Al.Bratescu-Voinesti? Pentru ca la clasa a V-a s-a studiat o varianta de Miorita 2 saptamani si alealalte doar cate 1? Pai cand „analiza” nu trece nici macar de structura orelor la lectie alocate de un amarat de manual de gimnaziu, ce adancime au aceste reflectii si ce plusvaloare isi inchipuie autorul ca aduc ele?
Pe scurt, intr-o Romanie moderna ar trebui ca amatorii sa constientizeze amatorismul lor si sa lase profesionistii sa capete putin tupeu. Necazul e ca la noi, inca, prostii au curajul inconstientei iar desteptii au dubii. Hai sa trecem odata de aceleasi si aceleasi obiectii banale din categoria „da’ ati gresit domnu’ Einstein, ca daca io stau pe un tren cu 99% din viteza luminii si trag un glont cu 2% din viteza luminii, iaca am depasit-o”. Hai dom’le sa nu mai pritocim iar si iar aceste obsesii de targoveti provinciali pe care unii mai in tema le-au explicat si ras-explicat de mult, dar unora le e lene sa le citeasca!
Doamne ajuta, sa fie bine sa nu fie rau!
De restu’, om vedea noi la vremea aia, noi sa fim sanatosi si la iarna cald.
…Cum spune Andrei Pleșu: Scrieţi ceva solid, impozant, pentru instrucţia şi plăcerea cititorilor. (Veșnica DILEMĂ: să faci ce spune popa sau ce face popa ?). Tot ce am putut da sînt cohorte de editorialiști experți în efemer ? Acrobați ai tastaturii, care ne explică în mii de moduri că revoluția… 21-22… Iliescu-KGB… Voiculescu și Antenele… așa și pe dincolo…
…Nu există problemă, mare sau mică, să nu fi ajuns deja rumeguș. Contingența a fost întotdeauna dezolantă; nu degeaba anticii s-au scremut să găsească puncte de sprijin valabile întotdeauna și pretutindeni, să smulgă vălul aparențelor cotidiene pentru a înțelege mai adînc…
… DE CE Pleșiță a putut să dea din fălci ANI DE ZILE la TV și NIMENI din elită nu a l-a blocat la mantinelă ? Vulcanic, impetuos, cu furie de kamikadze ! Adicătelea mînat de indignarea omului lovit în rărunchii celor mai intime și sacre principii. Sau „la centrul țării” asemenea specimene lipsesc ? DE CE E ROMÂNIA ALTFEL ?…
… Și voi, bucureștenii, elita-elitelor nației [cum ar fi, printre alții, GIGANTICUL PROTOCRONIST Daniel Roxin, simultan „apostol” al „războiului psihotronic” (psiho-PUPU), URIAȘUL „aprod” Puric Dan, lovit de glosolalie (unii ziceau că sînt plini de must ― Faptele Apostolilor 2, 13)] tîmpiți o țară întreagă cu discuții „dulci-amare de salon” la… Joia lingurițelor. Asta în plină contra-ofensivă estivală a celor mai netrebnice forțe comuniste, pe care TOT VOI le tratați cu mănuși ultra-mîngîioase de peste două decenii. Ciurda lui Zoe Petre stiliza scrisori otrăvite, Vlad Zografi and his hucklebuckers ținghileau salonard din lingurițe…
… „Patetismul” textului meu derivă din ce spuneam mai sus: sînt permanent jignit, umilit, lovit, în cele mai sacre și intime convingeri. Mai puțin de către politicieni, cît de cei ce ar trebui să-i țintuiască pe primii precum niște gîndaci într-un insectar și să-i disece metodic, nemilos, pentru a înțelege cît mai mulți întreaga turpitudine a organismului național-comunist…
… Immanuel Kant ne-o spune răspicat: NU PUTEM IERTA, NICIODATĂ, intelectualului cînd, în loc să cugete, cum îi este chemarea, începe să aiureze, căci în el stă singurul nostru sprijin pentru a pune stavilă, acolo unde este nevoie, aiurelilor imaginației…
…NICI AȘA, NICI ALTMINTERI !
Adică
HAOS ASUMAT ȘI PROPAGAT.
Ne putem întreba cine este mai iresponsabil (ca să nu spunem de-a dreptul criminal) ― cei care și-au ales respectiva lozincă, sau cei care se înregimentează benevol sub stindardul ei. TOȚI intelectuali. TOȚI participînd la aiureala asta care, prin consecință, aiurește publicul.
Cf. lui Kant, NU-I PUTEM IERTA !
fiindcă din cauza lor
POLITICIENII DELIREAZĂ NEÎNGRĂDIȚI, IAR POPORUL NU ȘTIE CUM SĂ SE APERE.
Domnule Magdin, dvs. ce vreti, de fapt, cu articolul acesta?
Ati facut o introducere de peste 800 de cuvinte, dupa care primul episod promis, in care ar fi trebuit sa ne invatati „Cum depasim “Doamne ajuta” si Miorita?”, are 326 de cuvinte si e doar o bascalie rasuflata a Mioritei.
Am citit texte de-acest gen de mi s-a acrit, iar kinn ii face o buna analiza.
Dar dincolo de asta, nu vad unde-s solutiile promise. Ca argumentatie, desi cuvantul e pretentios, textul aminteste de un rationament circular – o sa depasim mentalitatea lui Doamne ajuta si a Mioritei numai si numai renuntand la mentalitatea lui Doamne ajuta si a Mioritei. QED.
Sper ca episodul dedicat meseriei o sa spuna ceva mai mult decat truisme gen – n-o sa devenim o tara in care „meseria e bratara de aur” decat renuntand la „merge si asa”.