Alt bacalaureat, alt liceu, alt ucenic si alt membru de comisie cu experienta.
„Doar n-ai sa le tai aripile de la inceputul examenului. Iti dai seama, le distrugi tot viitorul, daca-i pici, s-a terminat cu ei. Au pierdut un an. Ca la facultate se ocupa tot ce-i mai bun din vara. Trebuie sa stea, saracii, un an intreg pe tusa. La varsta asta, sa astepti un an e greu tare… Si cine stie, cine mai stie ce se mai schimba pana la anul. Ca la noi, ca la nimeni. Of, Doamne, of … Dar cand te gandesti la bietii parinti … uite, eu intotdeauna la ei ma gandesc, nu pot sa nu ma gandesc … spera si ei sa le gaseasca un rost mai repede … la cat de grea e viata in ziua de azi, numai parinte sa nu fii. Tu acum esti tanar, dar acusica vin si la tine copiii, s-ai sa vezi cum e.
„Dar daca nu stiu chiar nimic ?” intreaba alt ucenic. Alt membru de comisie isi drege vocea si raspunde cu indignare zgomotoasa: „Cum sa nu stie, mai, cum sa nu stie, ei stiu daca tu ai grija cum ii intrebi. Daca-i iei dintr-o data cu „ai citit poezia sau romanul” normal sa se sperie si sa nu stie ce sa spuna. E examen doar … Au emotii, saracii de ei !!! N-ai fost la sedinta cand a venit inspectorul de la Bucuresti ? Ala de ne-a zis ca de-acum trebuie sa uitam 80% din ce-am invatat in facultate. Ca la universitati au ramas pe vechi, predau discipline tot cum stiu ei. Numai la noi in preuniverstar tre’ sa parcurgem arii curriculare ca sa formam competente … De competente au nevoie copiii astia, nu de discipline prafuite. Ca universitarii nu si-au mai schimbat cursurile de cand erau ei tineri, de pe vremea raposatului. Spun si ei ce stiu. Si-i vezi ce salarii au …. ” „Da, da” mormai usor convins alt ucenic.
Discutia de mai sus are loc pe soptite, fiind intrerupta, la intervale regulate, de intrarea si iesirea unor candidati sau candidate.
Fiecare stie foarte bine ce are de facut. Cine intra, arata buletinul, alege biletul, ia foaia de ciorna si se indreapta in directia indicata cu un gest scurt, dar profesional de alt membru de comisie. Pentru cine iese protocolul e ceva mai incurcat. Trebuie sa-i prezinte comisei biletul de examen, iar apoi, sa spuna ceva, ca sa treaca timpul, ca oricum nu-l asculta nimeni. Alt membru de comisie si alt ucenic in vremea asta isi soptesc vorbe numai de ei stiute.
Alt ucenic e tot mai morocanos si incruntat, gandindu-se cat de mari sunt salariile prin universitati, cand greul tot preuniversitarul il duce. Alt membru de comisie continua imperturbabil povestea despre durerile parintilor de elevi si viitorul fara speranta al tinerimii de astazi. „Sa le dam o sansa la oral, ca mai vedem noi dupa aceea. Facem si noi o pomana… S-apoi, la romana ca la româna, dar la matematica ii termina, saracii de ei… Si-ti dai seama, parintii … viitorul … sarmanii …”
Trece si examenul oral fara incidente majore.
La scris, ziua sta sa dea in clocot. Infierbantata de Dumnezeu, de candidati, parinti, profesori si de toti care primisera ordin de sus ca bacul sa se desfasoare in buna pace si intelegere. Pasamite, ajunsese Reforma imparat si prin orasul acela. Maturase tot in calea lui si incurcase multe din cele oranduite.
Tezele au fost cantarite, numarate, amestecate, iar cantarite, numarate si abia in cele din urma repartizate egal intre examinatori. Abia primisera pachetele de corectat, ca alt ucenic si alt membru de comisie sunt invitati pentru un scurt instructaj in biroul directorului.
Iar in birou, pe scaunul directorului, nimeni altul decat directorul liceului. Zambeste …. se intereseaza cum merg treburile, daca totul e in regula si comisia beneficiaza de cele mai bune conditii de lucru. Alt membru de comisie da asigurari mieroase ca examenul merge ca pe roate si ca intreaga comisie e cum nu se poate mai multumita.
Incurajat de vestile bune, directorul continua cu acelasi zambet profesional. „Am si eu aici niste liste. Astia 15 sunt la dvs., iar astia 20 la dvs. Aveti semnele de recunoastere in dreptul fiecaruia. Tot acolo gasiti si pragul minim de care au nevoie candidatii. Asta asa, sa aveti o ideea despre ce se asteapta de la dvs. Ca daca vrei sa faci un bine, macar sa-l faci pana la capat, nu sa-l lasi neterminat … ” Rade cu subîntelesuri.
Semnele de recunoastere sunt cele clasice: randuri taiate si scrise din nou, cuvinte in paranteza la inceputul cate unei pagini, propozitii sau fraze specifice, etc. Alt ucenic arunca o privire incurcata pe foaia de la director. Numai la unul din cei 15 de pe lista lui pragul minim asteptat e 9, in rest, vreo cativa de 8 si cei mai multi nu viseaza decat un biet 7. „Rezonabil”, e primul gand, nu vor note mari.
Insa alt ucenic nu-si opreste gandul la atat de putin lucru si, sarmanul de el, ii da drumul slobod mai departe. Ii vine asa dintr-o data ca: „La sedinta cu inspectorul de la Bucuresti s-a spus si ca Reforma imparat a dat porunca aspra in anul acela ca directorii de licee sa nu calce prin scoala in perioada examenelor. Sa nu fie niciun fel de discutii … ”
In tot acest timp, directorul povesteste cu naduf cat de greu e sa conduci o scoala in timpurile astea incerte: „Stiti, ne-au mai ajutat si pe noi unul, altul … avem obligatii … intelegeti. Ca la cati bani primim de la stat, nu s-ar fi facut nimic in scoala asta. Vedeti santierul care sta sa-nceapa. Refacem instalatia de incalzire din scoala. Totul e cu bani din sponsorizari …”
Fara vreo pregatire prealabila, alt ucenic intrerupe istorisirea marilor realizari cu bani pompati direct de mediul economic prin canale numai de director stiute si intreaba: „D-le director, dar dvs. de ce sunteti astazi in liceu ? Stiu ca regulamentul va interzice lucrul acesta … Va amintiti, si se intoarce catre alt membru de comisie care-l priveste siderat, la sedinta cu inspectorul de la Bucuresti ne-a spus ca directorul nu are ce cauta in liceu cand sunt examene”.
Dupa aceasta scurta nesupunere, primul care-si revine si ia cuvantul e chiar directorul. Si-a pierdut zambetul si amabilitatea. Vorbeste grav si responsabil. „Dvs. sunteti tanar si mai aveti multe de invatat. Pai daca nu vin aici, credeti ca se misca ceva ? Santierul acesta trebuie supravegheat. Nu stiti ca la noi, nimeni nu face nimic daca nu-i pazit. Ce, stie Reforma imparat din birourile lui din capitala cum ne descurcam noi aici, in teritoriu !!! ”
Alt ucenic nu e convins. L-a cuprins frica. Si-a amitit ca inspectorul de la Bucuresti i-a asigurat ca nu-i de gluma si ca toti vinovatii vor fi aspru sanctionati. Spune bolmojind, mancandu-si parca fiecare cuvant imediat ce-l rosteste: „Eu nu stiu ce sa zic, da’ mie mi-e frica de lista asta. Daca vine cineva si ma controleaza … Daca vine, eu ce fac …Imi pare rau, ma duc sa-mi termin treaba ca daca pierd trenul de la sapte seara, trebuie sa ma duc la ocazie … Si e prea scump.”.
Alt ucenic pune foia cu cele 15 nume si semne particulare pe masa din biroul directorului si se intoarce la lucru. Peste cateva minute, vine si alt membru de comisie. Are amandoua listele in mana. Reincepe discursul… saracii, viitorul, parintii, facultatea … Alt ucenic nu opune rezistenta, vede si el cat de grele sunt timpurile … Nu vrea sa stie de lista directorului si atat. Pune notele care trebuie ca sa nu-l mai bata nimeni la cap. Oricum, un singur om nu poate schimba prea multe in tara asta.
Se incheie examenul cu bine. Fiecare a avut ce-a vrut: candidatii note, organizatorii de bac pace si intelegere. Doar jurnalistii locali sunt nemultumiti. Insa nimanui nu-i pasa de ei.
Alt ucenic pleaca in concediu. Ca in fiecare an, merge la tara, la bunici. Aer curat, liniste, bunica si bunicul ii fac toate voile. Vacanta ideala trece repede.
Intors acasa, alt ucenic arunca o privire prin corespondenta pe care mama i-o asezase ca de obicei pe masuta de langa telefon. Ii atrage atentia o vedere cu turnul Eiffel. „Parisul, ei, Parisul … poate odata ajung si eu pe-acolo. Cine stie …” isi spune cu neincredere in sinea lui. Zambeste cand vede ca salutarile ii vin de la alt membru de comisie. Examenele astea, mai aduna uneori laolalta si oameni …
Anul scolar trece cat ai clipi. Vine alt bac. Acelasi alt ucenic are urechea ciulita la telefon. Asteapta sa-l sune si pe el cineva sa-i spuna in ce comisie a fost repartizat. Telefonul se incapataneaza si tace in cea mai mare parte a timpului. Iar cand suna, la capatul celalalt al firului e unul ori altul dintre cunoscuti, parinte de elev in prag de bac, care intreaba de adresa vreunui profesor. Prilej pentru ca acelasi alt ucenic sa afle prin ce comisii au fost trimisi colegii sai. Eroul nostru e cam trist pentru ca-si planificase din vreme ca, din banii de la bac, sa-si cumpere un covor in camera din fata. Ochise unul chiar in vitrina de la magazinul din colt. Il aratase si mamei. Ba chiar bunica il vazuse odata cand a trecut prin oras.
Intr-un tarziu, cand isi pierduse orice speranta ca in camera din fata va avea un covor nou la inceputul verii, acelasi alt ucenic primeste un telefon ciudat. E inspectorul de la judet care-l intreaba cu voce grava daca poate sa treaca pe la el cat de repede pentru ca are ceva important sa-i spuna. Se cunosc de multa vreme, desi de cand a ajuns inspector nu s-au mai vazut decat de doua-trei ori. Din lipsa de timp. A inspectorului.
Acelasi alt ucenic alearga intr-un suflet la casa inspectorului, curios sa afle despre ce este vorba.
„Stiai ca esti pe lista neagra a inspectoratului?” ii spune inspectorul de la judet in loc de „buna seara”. Acelasi alt ucenic face ochii cat cepele. Nu, nu stia, nici de lista neagra, nici de prezenta lui in chiar sânul unei asemenea liste. Zambeste buimac si raspunde: „Nu, da’ de ce ?”
„Pentru ca nu-ti vezi de treaba ?, continua inspectorul de la judet. Ce-ai facut la bacul trecut ? De ce nu-ti tii gura ? E treaba ta sa-l controlezi pe ditamai directorul liceului, sa-i spui unde trebuie sa fie si unde nu ? ”
Acelasi alt ucenic se dumireste incetul cu incetul in ce situatie l-a pus un gand nerod. Gandul, gandul acela e de vina, nu ghinionul. Daca era pe lista neagra, nu putea fi tras la sorti pentru vreo comisie… Doamne, ce simplu era … Si el care se gandise ca numele i-o fi fost lovit de ghinion !!!
Odata incheiata partea moralizatoare, inspectorul de la judet ii spune cu fermitate: „Uite ce e: i-a murit mama unuia care trebuia sa mearga maine la liceul X. Omul are acum de pregatit inmormantarea. Te duci tu in locul lui ? Da’ fii atent, daca te duci, ai grija, te porti cum trebuie, mi-am asumat eu raspunderea pentru tine, am spus ca te cunosc de-o viata si esti de treaba …”
Acelasi alt ucenic se lumineaza la chip: va avea in sfarsit un nou covor in camera din fata. Si pe altarul noii ucenicii pierdute apare la orizont un alt tânar membru de comisie de nadejde.
Epilog
Alt membru de comisie s-a intors de la Paris, iar in anul urmator a iesit la pensie, multumit ca si-a putut indeplini un vis drag de tinerete. Directorul liceului e tot director la acelasi liceu. Nu l-au saltat politistii. E director apreciat pentru ca face multe pentru scoala cu bani din mediul privat. Se uita la televizor si se minuneaza de cate se mai intampla pe la altii. Inspectorul de la judet e tot inspector, la Minister insa. Alt membru tanar a fost tras la sorti in toate comisiile de examen. Viseaza inca sa ajunga la Paris. Deocamdata n-a trecut frontiera decat la bulgari.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Am o singura imagine de la BAC-ul sustinut in 1985: diriginta mea plangand iar secretarul de partid tipand la ea ca nu a reusit sa faca planul la maculatura si borcane. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, avem aceleasi specimene antropologice la inspectorate, avem o selectie a cadrelor didactice bazata pe orice numai pe competenta nu si, o oferta salariala pentru potentialii profesori mai mult decat descurajanta. Nu ma vedeam acum un an in postura sa recunosc ca la M. Educatiei e nevoie de un sociopat care sa rupa cutumele actuale. Acest an culegem roadele camerelor video instalate anterior de Funeriu. Bravo si celor are nu le-au scos! Poate la anul o sa avem procurori si investigatori din Politie in unitatile de invatamant. Poate o sa avem un Bac sustinut centralizat si oricum la alta scoala si cu alti profesori decat cei cu care s-a absolvit. Poate ca i lipsa spagilor de la Bac, multe fosile se vor retrage din invatamant. Poate! Si ce facem pana atunci? In primul rand ar trebui sa renuntam la partizanat cand e vorba de invatamant. Poate ar trebui sa renuntam la organizarea sectiilor electorale in scoli. Sa lasam invatamantul sa se ocupe exclusiv de elevi. Iar el mai important rol il are mass media, trebuie sa tina steagul de alerta ridicat si sa nu faca compromisuri cu clasa politica.
Sunt trei dimensiuni importante ale coruptiei din educatie: cea psihologica, cea institutionala si cea politica. Cea politica nu e singura, de aceea nu cred ca doar dand politica afara din invatamant vom rezolva problema.
Cu privire la cea psihologica mai intai, exista o presiune emotionala enorma care vine in egala masura din partea colegilor si a parintilor. Daca vrei pur si simplu sa-ti faci datoria esti fie un monstru, fie un prost care nu pricepe cum merg lucrurile.
A doua dimensiune a coruptiei din educatie este de natura institutionala. Institutia scolara in sine (prin liderii ei administrativi in special) exercita presiuni asupra celor care ezita sau, si mai mult, asupra celor care indraznesc sa se opuna. Tot aici, mai trebuie sa amintesc si presiunile institutiilor din teritoriu una asupra celeilalte. Ma refer in primul rand la relatiile nu intotdeauna foarte transparente dintre inspectorate si scoli.
Abia a treia dimensiune a coruptiei din educatie este de natura politica. Despre aceasta din urma toti vorbesc acum. Partea politica a coruptiei din educatie face mult zgomot si intereseaza jurnalele. Celelalte doua sunt mai discrete.
Cum putem oare lupta numai pe plan politic contra unui fenomen care are radacini atat de profunde ? E ca si cum ai incerca sa vindeci o boala rara doar cu aspirina.
Doar frica de procuratura ii poate face oare pe oameni sa inceteze plangareala ? Frica de procuratura poate fi oare argumentul cu care profesorii corecti sa le explice elevilor de ce mai e nevoie sa invete in conditiile in care orice se poate cumpara ? Poate oare procuratura sa oblige la incetarea traficului de influenta care, uneori, nu se face numai in interesul unei persoane, ci in interesul unei institutii? Imbogatitul peste noapte de dupa 1989 da bani ca in scoala sa se mai faca una-alta, dar pentru asta asteapta sau cere ca scoala sa fie atenta fata de el sau ceea ce i-ar cere el?
Dna A.Gorga,nu credeti ca dimensiunea politica este singura care le poate influenta pe celelalte doua?Pentru ca trebuie inceput undeva!!!
Ori,atat factorul psihologic cat si cel institutional,imi par a fi consecintele firesti(!!!) ale presiunii politice exersate in mod sistematic si fraudulos asupra invatamantului,pentru atingerea „cu orice pret” a diverselor obiective politice…
Va raspund pe scurt, din lipsa de timp, nu de interes. Nu, nu cred ca numai actionand asupra dimensiunii politice putem schimba ceva durabil. Trebuie actionat in acelasi timp asupra celor trei dimensiuni. Iar aici procuratura si camerele de filmat la bac sunt mai mult decat insuficiente. E nevoie de un program anti-coruptie in educatie care sa fie lasat sa functioneze macar 3 ani inainte de a-i evalua rezultatele.
Sunt de acord cu dvs. ca actionand asupra dimensiunii politice nu se schimba nimic. Insa e utopic sa sperati ca se poate schimba foarte mult atata vreme cat:
– debutantii intra in invatamant cu mai putin de 200 de euro salariu lunar si, dupa 25 de ani vechime si diverse examene, ajung de-abia la 250-300 de euro;
– angajarile in institutiile de stat si, mai nou, in marile uzine private se fac pe baza de diplome + pile; daca diploma in sine (de bacalaureat sau de licenta) ar fi inutila in absenta anumitor competente reale, ar disparea presiunile din partea parintilor si elevilor.
Unii ar spune ca politicul poate influenta cele doua neajunsuri semnalate mai sus, dar in destul de mica masura si in timp indelungat. Nu pot aparea din senin partide noi si puternice si, mai ales, nu poate aparea din senin un nou electorat.
Erata. Am vrut sa scriu: „e utopic sa sperati ca se poate schimba foarte mult PRINTR-UN PROGRAM ANTI-CORUPTIE” .
Depinde de program.
Cind a aparut cea din partea parintilor? In viziunea mea (care vine din educatia primita in primul rind de la parinti, dar si de la scoala) un parinte care pune presiune pe scoala pentru ca odrasla sa-i aiba note bune este o prostie. O data cu promovarea non-valorilor a aparut ideea ca se poate si fara scoala. La vremea mea pentru o nota proasta eu eram cel tras la raspundere, nicidecum profesorul.
Am trait sa aud la scoala diriginte plingindu-se noua, ca profesorul de la nu stiu ce materie s-a plins in cancelarie ca la o lucrare toti au copiat. Nu i-a pedepsit, nu nimic. Este normal?
Vad ca indreptati sagetile impotriva parintilor.
Nu cred ca e asa.
O data cu aparitia comisioanelor pentru caiete speciale si culegeri a inceput presiunea cadrelor didactice pe parinti. O data cu disparitia puterii lui Ceausescu si aparitia Ceausestilor mici locali si centrali a aparut presiunea lor (Auzi, un prim ministru sa intervina intr-o ancheta!!!!!!). Apoi a aparut presiunea prin notele date spre meditatie.
O data cu disparitia examenelor de admitere si crearea examenului de dosare in care drapt criteriu „obiectiv” a aparut nota de la Capacitate sau BAC, a aparut monstrul numit nota.
Cred ca inainte de toate pentru cei ce au modificat legile a fost oportunitatea „economica”.
Si implicit presiunea de orice fel. Toate astea s-au modificat in timp, incet, iar multe din schimbari au fost prezentate frumos, ca progrese, sau mai rau, „CA NE CERE UE SAU NATO SAU FMI”.
Da, asa e, in vest la Universitati este examen de dosare, dar nu numai.
Prin inexistenta alternativei reale oamenii sunt prizonierii unui sistem. Un profesor caruia nu-i place atmosfera dintr-o scoala, nu-si poate depune CV-ul in alta parte, ca de, directorul care-l primeste va pune mina pe telefon si-l va suna pe directorul de unde vrea sa plece.
Examenele de titularizare sunt si ele trucate. Posturile sunt si ele ascunse. SI nu in ultimul rind transportul intre localitati este dificil daca nu ai masina ta.
” un parinte care pune presiune pe scoala pentru ca odrasla sa-i aiba note bune este o prostie.”
Asta e si parerea mea, numai ca lucrurile nu stau asa. Exista, din pacate, si multi parinti care nu vor altceva decat note bune, indiferent cum sunt obtinute. Ascultati-l si pe profesorul Ioan Ursu, care vorbeste de asemenea despre dorinta unor dintre parinti de a nu li se spune adevarul ( reportaj de Irina Szasz: Persona non grata – http://mariuscruceru.ro/2012/01/20/proful-online-ioan-ursu-persona-non-grata-reportaj-de-irina-szasz/ )
Am constat in anii trecuti ca, inainte chiar ca adversarii politici si televiziunile lor sa fi pus tunurile pe Funeriu, exista deja un curent de negare a reformelor ciar in sistem. Colegi de-ai mei, profesori,studenti, se impotriveau oricaror dorinte de reforma asa cum stiu romanii s-o faca, de doua milenii probabil: pasiv, prin mimare, prin tirsiitul picioarelor, facind pe prostii, „neintelegind”, cerind explicatii suplimentare… Desi exista un Pact National pe Invatamint la care aderasera TOATE partidele politice, TOATE sindicatele din Invatamint, TOATE institutiile – cind a fost sa se aplice a fost pur si simplu aruncat iontr-un sertar si uitat.
Si, cum observati, in acest provces, la care a aderat rapid si Opozitia de atunci, chiar direct prin „interventiile” dnei Andronescu, nici nu apar parintii, nici vorba elevii. Profesorii din sistem STIAU prea bine ce vor parintii si elevii si incercau sa pastreze status-quo-ul neschimbat – in interesul parintilor si elevilor, bineinteles.
Desi, privind la colegii mei de atunci, cunoscindu-i, vazindu-le activitatea si lipsa de har pedagogic de care dadeau dovada, stiam ca isi apara in primul rind… piinea. Asa, mica precum era, cu naveta, cu taieri de sporuri, cu lipsa de respect… Pentur ca alternativa era, in cazul unui sistem bazat pe COMPETITIVITATE, sa fie dati afara! Si altceva nu stiu sa faca, nici macar tot atit de prost. Mult prea putini din ei au ajuns in sistem din dragoste fata de pedagogie si de viitorul absolventilor…
o marturie interesanta despre obiceiurile de la BAC aici:
http://drezina.wordpress.com/2013/07/03/cum-se-luafura-bac-ul-in-vremurile-bune/
Ce vremuri bune ! Vor fi trecut oare de-al binelea ?
Un cunoscut, mai demult, a ignorat „recomandarile” de corectare la bac si a pus note pe bune. In anul scolar urmator a avut zeci de inspectii la clasa. Zeci, si calificativ scazut (imi spunea ca era singurul din liceu care nu a avut „foarte bine”). Sa-si bage dracu’ mintile-n cap!
Recomandarile vin, de regula, de la inspectorat si sunt generale: „Corectati in favoarea elevilor… Daca a gandit bine si a gresit la calcule scadeti foarte putin… Nu lasati note de 4,90, e aberant sa te cramponezi de 10 sutimi etc”. Eu fac oricum asa, deci respect, fara sa vreau, recomandarile inspectoratului.
Confirm ca exista profesori care nu le respecta, oameni care taie in carne vie la bac si nu mai sunt primiti la corectare anul urmator. Conform metodologiei, n-ar trebui sa fie respinsi decat daca se constata, la contestatii, ca au facut greseli grave la corectare . Poate ca au facut asemenea greseli (care-s mult mai probabile in cazul lor decat in cazul profesorilor normali) si de aceea sunt respinsi. Dar, cel mai probabil, sunt respinsi datorita notelor de 4,90, care afecteaza promovabilitatea bacului la nivel de judet.
Acesti profesori sunt, de regula, rigizi si in alte privinte. In relatiile cu elevii sau parintii, de exemplu. E posibil ca inspectiile dese sa fie generate si de reclamatiile unor parinti. Mi-e greu sa cred ca impotriva lor comploteaza si inspectoratul, si directiunea scolii, desi ei sunt asa cum trebuie sa fie un profesor: nu doar niste automate care aplica standarde, ci si buni comunicatori, inzestrati cu empatie si caldura. Poti lasa corigent un elev facand, impreuna cu el, un plan de redresare si redandu-i astfel speranta ca poate ajunge pana in toamna un elev bun, nu doar unul care a trecut, la limita, clasa. Nu te reclama nimeni cand vede ca-ti pasa cu adevarat de el.
Va faceti ca nu intelegeti!
„Recomandarile” alea se refereau la a pune note aiurea, mai ales note de trecere pentru niste teze care pe barem nu adunau mai mult de 2!! Imi spunea: „oricit m-am straduit, nu am putut gasi in tezele alea nici un subiect rezolvat, nici un calcul, nici o formula. Copiii astia parca nici nu au absolvit gimnaziul! Nici vorba sa depaseasca media 2, cum sa-l salt eu la 5??”
Stimată doamnă Gorga,
Povestirea dvs. e halucinantă- și penală, dacă e reală. Sistemul de învățământ din anii 80- era mult mai performant decât ce avem acuma. Exista treapta- care nu putea fi trucată- cel puțin eu personal n-am auzit pe nimeni- și nici un scandal- și exista admiterea în facultate- care era și ea de netrucat. Cine și ce ne-a oprit să păstrăm sistemul vechi ? Cine și ce ne-a oprit să imprimăm o minimă decență- a uniformei, de exemplu- pentru procesul educațional ?
„Cine și ce ne-a oprit să păstrăm sistemul vechi ?”
Cum „cine?”, domnule Andrei George? Pai democratia, desigur! Adicatelea principiul acelea pe care Costache Negruzzi l-a exprimat succint dar definitoriu: Prosti, dar multi!
Si pe care il soptesc in barba, discret si la adapost de ochiul si urechea publicului, diversi profitori ai sistemului: Multi, dar prosti!
Stati putin, nu-i aceeasi formulare? Pai poate nu, dar ce conteaza: daca babacu a cotizat unde si cand s-a cerut, va asigur ca la „bac” pot schimba si ce-a scris bosorogul ala de Costache, doar n-o sa mi se blocheze „ifonul” din atata lucru!
Nu credeam vreodata ca as fi dat dreptate unei asemena afirmatii,iosiP,”democratia e de vina!”,sunt insa obligata sa admit ca asa mi se pare si mie…!
De la conceptul initial inventat de greci si pana azi,ceea ce se dorea a fi o evolutie sociala a devenit o trauma pentru tara noastra,o sursa inepuizabila de confuzii profitabile „intreprinzatorilor” abili in manipulari abjecte…dar nu mai putin concrete!
Din pacate, coruptia din educatie am mostenit-o si am dezvoltat-o, nu am descoperit-o dupa 1989. Nu ne place insa sa vorbim despre asta pentru ca am mai uitat sau ne-am construit deja amintiri idealizate despre ceea ce era in sistemul comunist.
Aveti perfecta dreptate,dna A.Gorga,coruptia pare ca a facut parte din totdeauna din genele nationale…Acolo unde ma alaturam raspunsului lui iosiP,este ca,democratia in „interpretarea locala” pare sa fi denaturat mentalitatea si comportamentul romanilor,si asta nu credeam ca se va intampla,in niciun caz in asa masura!
Ce „circumstante atenuante” mai putem invoca azi?
Daca inainte de 1989 corupatorii si coruptii erau relativ bine localizati,iar metodele lor de intimidare si anihilare a oricarei tentative de „regularizare”,descurajau pe oricine tinea la viata si la libertatea lui,acum care mai poate fi explicatia…?In plus,suntem in prezenta unei generalizari a coruptiei,si TOT ce se intampla azi in Invatamant ne demonstreaza asta!Nu doar „praful in ochi” reprezentat de cazul ultra-mediatizatde la liceul bucurestean,ci TOT:nivelul suspect de scazut al probelor,politica de promovabilitate,etc.,totul pare o conspiratie,o retea densa si eficace care sa nu lase sa treaca altceva decat ceea ce s-a decis „sus”…
Stimată doamnă Gorga,
Cred că vorbim de o corupție accidentală – înainte de 1989- față de o corupție sistemică generalizată- acuma. Nu a existat corupție în educație înainte de 1989- dacă nu luăm în considerare fondul clasei- bani din care luau fața de masă pentru catedră și peștele cel groaznic din sticlă. Meditațiile n-au reprezentat niciodată corupție- ci o suplimentare a procesului educațional. Am avut și eu meditatori- profesori universitari- și nici unul nu mi-a spus că mă vor ajuta cu examenul de admitere la facultate- nici nu era posibil. Existau cel puțin 2 filtre de protecție contra corupției- ministerul- și partidul. Am făcut liceul Cantemir cu o serie de copii ai unor oameni din guvern la ora respectivă (cu rang de ministru) și nici unul nu a beneficiat de tratament special.
Nu, nu era accidentala coruptia din preuniversitar inainte de 1989. In primul rand, pe plan politic, era impus ca un anume procent (foarte mare) sa obtina bacul sau sa ia treapta. Totul se petrecea intocmai. Presa nu putea face zgomot. Nu erau forumurile. Coborand pe firul acesta in jos, se gaseau toate dimensiunile coruptiei despre care vorbim astazi.
Admiterea la facultate era altceva. Acolo depindea de colaborarea cu Securitatea: colaborai, faceai facultatea pe care o doreai; nu, dadeai examene de admitere pana ce reuseai (am avut colegi care au dat de 7 ori la facultate pana sa intre, dar si colegi care au mers pe scurtatura colaborarii cu Securitatea).
Stimata doamna Gorga,
Faptul binecunoscut ca exista un procent minim de absolventi implica relaxarea baremelor de corectare pentru toti candidatii (in fond, putem spune ca stabilirea unui grad de dificultate la examene este un proces subiectiv, deci raul facut era si el relativ).
Acum, vorbim de favorizarea unor anumiti candidati (cotizantii), deci de „educarea” tinerelor generatii in ideea ca poti sa fii golan, lenes sau de-a dreptul cretin: daca ai bani, nu conteaza!
Iar dupa aceea ne miram ca absolventii sunt demotivati: de ce sa-si bata capul sa invete cand „loazele” oricum isi cumpara diplomele? Mai mult, cand se trezesc cu aceleasi „loaze” pe post de sefi (numite politic, desigur), daca au proasta inspiratie sa opteze pentru un post de bugetar!
Stimată doamnă Gorga,
Pot să vă contrazic ? Ce-i drept, am făcut specializare Tehnică- deci nu știu cum a fost la Uman- dar nu s-a pus nici măcar 1 moment problema să ne cumpere cineva de la Secu dându-ne admiterea. Pentru că, repet, nu se putea. Erau prea mulți ochi, prea multe urechi și mai ales- exista un interes societal care spunea că trebuie să ai specialiști buni.Din 120 de studenți în anul I- am terminat 70. Continui să susțin că era un proces de selecție. Și da, n-am intrat din prima- ci cam la a 4-a încercare- dar n-are absolut nici o legătură cu securilă ci cu modul în care am învățat și cu linia roșie care despărțea pe cei admiși de cei respinși.
Suntem pe un drum cu 2 căi în față:
-una din căi spune că orice copil- elev sau absolvent- este un potențial infractor. Aici putem multiplica supravegherea, putem intercepta telefoane într-o bucurie și putem face liceele teren de antrenament pentru SRI și SIE- dorim asta ?
-a doua cale- mult mai grea- spune că și elevii (absolvenții) cât și profesorii și statul trebuie să înțeleagă că au nevoie de un proces educațional- care include și verificările- de calitate. Nu vrei să participi la acest proces- este OK, ai căi alternative, dacă ești bogat poți să-ți educi copiii acasă și să-i duci direct la bacalaureat. Dar dacă nu revizuiești urgent calitatea oamenilor din învățământ (de la filmulețul cu dansul gen Salomeea- Costica directoarea nu mai avea ce să caute în nici o școală din republica română) și nu îi conștientizezi că mai bine să rămână cinstiți- și pe ei și pe părinți- n-am făcut nimic, putem împături sistemul în dungă și să plecăm cu el cu tot acasă. Lipsa de disciplină în școală naște monștri. S-a desființat treapta, apoi s-au desființat admiterile- că erau prea grele. Nivelul programei a scăzut. Și ne bucurăm că mai mult de n% au luat nota peste 5 la Evaluarea Națională- fără să ne punem problema- DE CE, după 8 ani de școală- există cineva care se prezintă la evaluare (și aici se presuăpune că s-a făcut o anumită orientare cu elevii, nu ?) și ia sub 5….
Mă văd nevoit să vă dezamăgesc, dle. IosiP dar democrația n-are nimic de-a face cu un învățământ de calitate. Democrația- existentă și în comunism- mergea până la a da dreptul tururor să încerce- selecția absolut meritocratică decidea după aceea cine are și dreptul să învețe.
Va asigur ca nu ma dezamagiti! In schimb, mi-e teama ca nu m-ati inteles (e probabil vina mea, nu am dus rationamentul pana la concluzia logica).
Deci sa continui: intr-o democratie nu se pot da legi bazate strict pe logica, pe etica si pe un set de principii fundamentale. Si nu se poate pentru ca astfel de legi ar supara pe cei „prosti, dar multi”, care isi vor exprima supararea la urmatorul tur de scrutin!
Sa enumar motivele pentru care toti politicienii prefera sa ramana la putere? Nu cred ca este cazul, voi preciza doar ca nu o fac din dorinta arzatoare de a contribui la binele natiunii…
Prin urmare, nu pot exista (sau cel putin nu se pot aplica) legi care sa favorizeze inteligenta, studiul, competenta etc., pentru simplul motiv ca cei care poseda aceste calitati sunt minoritari. Conteaza majoritarii (cei aflati in zona de maxim a clopotului lui Gauss), adica cei care sunt, prin definitie, mediocri!
P.S. Imi reamintesc replica unui comentator chiar aici, pe contributors (citez din memorie): „Pai nu ai niciun merit ca esti mai inteligent ca altii, e doar un accident genetic, asa ca de ce sa beneficiezi de avantaje?” Nu comentez, risc sa fiu cenzurat!
dle Andrei George,
nu stiu de treapta si restul, dar BAC-ul se fraudeaza din anii 80, poate chiar 70, i know it asa fact. Incat, sa nu ne imbatam cu apa rece. Din anii 70 de cand profesorii educati ante-45 au inceput sa nu mai formeze o majoritate, invatamantul romanesc a inceput sa nu-si mai merite numele. Incat, mai avem de indurat cel putin 10 ani de scandaluri si refoirme.
Dle. Liv, bacul avea cu totul alt ordin de importanță comparativ cu perioada actuală. A fi bacalaureat nu însemna decât că te pregătești pentru facultate. Cei care făceau profesionala- terminau în clasa 10 liceul și mergeau spre profesională- iar absolvenții de liceu trebuiau pur și simplu să prezinte diploma pentru angajare. I-am transmis subiectele rezolvate la matematică scrise pe ultima pagină din buletin iubițicii mele de-atunci- am fraudat ? Din 1978 și până acuma se prescrie sau trebuie să mă aliniez cumințel luni la procuratură ?
Fundamentarea culturala a coruptiei vine de acolo ca intelectualul alege azi sa-l slujeasca pe bogat, nu pe amarât. Demonstratia de forta de la liceul din sectorul USL Vanghelie este insuficienta pentru primirea in Schengen tocmai pentru ca occidentalii vor sa stie si cum iau bacul beizadelele bogatilor! Daca un creier a avut imaginea pe tara a coruptiei la bac, e limpede cum a ales directia loviturii principale. Nu vom face progrese reale decât atunci când intelectualii vor cere printr-o scrisoare deschisa ofiteri acoperiti si mai multa tehnica in toate institutiile educative si culturale! Nu vom mai avea absurditatea cu un singur liceu din RO mânjit de coruptie la bac!
E praf in ochi ce se intampla la liceul din Bucuresti. Spoiala ieftina care nu face altceva decat sa acopere si mai mult gunoiul.
Și tancuri și mitraliere pe fiecare fereastră, dle. Propinanțu. Hai să fim serioși și să nu transformăm școala într-un lagăr de concentrare. Pentru că nu e așa ceva- și părintele fondator Spiru Haret cred că s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea dubița gata să umfle 100 de elevi. Un pic de logică nu strică. Dacă la minister se asigură secretul neceesar- cei care pot comite frauda sunt profesorii supraveghetori și comisia din licee care pot rezolva subiectele și da răspunsurile către elevi. Aici ai 2 variante: fie lași mijloace de supraveghere 100 de ani de-acuma încolo- dar totdeauna în istorie cei supravegheați au fost mai abili- în final, sau faci apel la etica și corectitudinea supraveghetorilor și-i pui să semneze un angajament prin care, dacă sunt prinși- nu mai pupă învățământ- asta după ce își îndeplinesc pedeapsa penală. Sincer, chestia cu conlucrarea cu corupul didactic mi se pare mai normală.
Dna A.Gorga,am citit cu sufletul la gura acest pasionant articol,iar sentimentul pe care-l am acum se situeaza undeva intre revolta,dispret,lehamite si incredulitate…!
Sunt convinsa ca realitatea este exact asa cum o prezentati,si nu ma refer doar la faptele concrete,revelatoare de dezastrul in care se afla invatamantul,ci si la ceea ce mi se pare a fi si mai grav (daca se poate???),si anume instaurarea ca NORMALA a unei mentalitati detestabile (n-am gasit alt cuvant mai apropriat :( )…
Tot ce dispretuiesc,regasesc azi actualitatea romanesca:mediocritate,coruptie,ipocrizie,aroganta,minimalism intelectual,etc.etc.etc!
Mi se parea inimaginabil ca un popor ca al noastru sa se complaca in asemenea situatii,sa accepte orice(!) ridicand neputiincios din umeri si continuand sa repete ca „nu-i inca chiar asa de rau ca la altii!”…
Care-or fi acei „altii” care reprezinta pragul suportabilitatii nationale…?In Europa nu mai avem astfel de repere,in Africa numeroase tari bogate unde coruptia a saracit populatia (cazul Ro!) se revolta azi si isi revendica dreptul la o viata civilizata,in mod total decomplexat….Indata nu vom mai avea cu ce sa ne „incurajam”,dar probabil ca vom gasi si atunci ceva inteligent si constructiv cu care sa ne protejam incompetenta:”asa ne-a fost soarta!”
Ce povesteste doamna Gorga pare plauzibil pentru anii ’80 – ’90, cand directorii aveau un rol mult mai important la bac decat acum (acum nu mai au chiar niciunul, asta-i culmea!). N-am vazut, de multi ani de zile incoace, niciun director intrand in centrele in care se face corectarea. Repet, niciunul! Exista jandarmi la poarta care legitimeaza orice persoana si o cauta pe lista oficiala, pe care directorii nu se afla (judetul meu o fi departe de Bucuresti, dar este, totusi, in Romania…).
Este posibil ca vreun director, inspector, profesor tanar sau batran sa faca liste cu interventii si sa le transmita altora, insa nu in cladirea in care se corecteaza si nu oricui. Eu n-am primit niciodata o asemenea lista! Nici acum, nici in tinerete. N-am fost ucenicul nimanui, n-a incercat nimeni sa ma dea pe brazda. O fi din cauza ca sunt un profesor corect si inatacabil in plan profesional? O fi si asta. Insa eu cred ca listele de acest tip sunt destul de rare. As fi vazut si eu una pana acum, macar la vreun coleg, daca erau mai dese.
Listele apar in cazul cind nu se poate aranja examenul la scrierea tezelor (adica copiat la greu). Foarte multe firme se pling ca le vin spre angajare absolventi de master (!!) care nu stiu sa scrie corect romaneste. Nu stiu! Da, vorbitori nativi, dupa vreo 17 ani de scoala, inca fac frecvente greseli de ortografie. Si dv., profesorii, va spalati pe miini: „vai, da’ la noi, la bac sau la clasa stiau la perfectie!”.
Daca nu ati locui in Elvetia si daca si nu ati avea un doctorat la activ, as zice ca articolul dvs. este scris de un om ori naiv, ori prost, ori amandoua. In primul rand, doamna Gorga, traim in CAPITALISM. Cunoasteti cuvantul? Cred ca da.
Ia spuneti-ne de cate ori este mai bine platit un profesor debutant in Elvetia decat unul din Romania. De 10 ori mai bine? De 15 ori? Undeva la mijloc?
In momentul in care un profesor, dupa 20-25 de ani vechime in invatamant, castiga 400 de euro, intr-o societate in care preturile la alimente si gaze sunt la peste 50% din media celor vestice, PROFESORUL ROMAN TRAIESTE IN SARACIE. Este chiar motivul pentru care ati plecat din Romania dupa 1989, nu?
Cand domnul elev de la un colegiu cu fite (=un colegiu de renume, cu multi elevi buni) vine la scoala in clasa a 11-a cu masina, iese in club si cheltuie jumatate de leafa profesorului pe weekend, despre ce respect sa existe intre cele doua parti? Profesorii sunt, de frica, indulgenti. Directorii primesc an de an cadouri ca elevul sa treaca la unele materii sau sa aiba 10 pe linie la altele. Baga bani! Nu stiti refrenul capitalist? Profesorii nu pot cracni in fata unor copiii de bani gata. Sunt sclavii lor material si supusii lor moral. Duceti-va la Ion Creanga, I. L. Caragiale, Sfantul Sava sau George Cosbuc si veti vedea cata dreptate am.
Bacul se tranzactioneaza, nu e normal? Spaga, va spun eu sincer, ca om care lucreaza in bransa, ajunge pe cai oculte la minister. Porneste din scoli, urca prin inspectorate si se termina in minister.
Care e problema? Daca elevii sunt obisnuiti sa mituiasca din familie, ii mituesc si pe profesori, care sunt dornici sa-si completeze veniturile mici. Un director de scoala nu ajunge, cu orice spor din lume, la 3000 de lei pe luna in Romana. Adica cu mult sub o mie de euro. N-are si el dreptul la o excursie, la o casa, la un trai, scuzati-ma, „elvetian”? Si eu as fura daca as fi in locul lor. Oricine din Romania, la ce nivel de trai avem, ar fura. Saracia naste hotia. Eradicati dvs. saracia si noi nu mai furam.
Iar anecdotele dvs. din comunism sunt fenomene controlate politic, relativ marginale. Sistemul atunci selecta dur, poate prea dur, indiferent de ce spuntei dvs. Nu ajungeau toti cretinii la medicina sau politehnica. Nu ajungeau la nici o facultate in regimul comunist. Ramaneau in industrie, care EXISTA.
Acum cretinii dau spaga in fiecare an, profesorii accepta de foame si fortati fiind de mamici si tatici pragmatici, si fenomenul se repeta la bacalaureat, la facultate, la intratea in campul muncii. Care e problema dvs. pana la urma? In capitalism totul se poate cumpara. Valorea de piata este valoarea reala. Iar faptul ca un „copil” major, supus legilor statului ca orice adult, scoate spaga in liceul Bolintineanu inseamna respect pentru profesori, inseamna ca intelege valoarea scolii in care nu a invatat nimic daca trebuie sa scoata sute de euro din buzunar.
Deci, spare us the crap.
Nu e normal ca Bacul sa se tranzactioneze. Profesorii sunt prost platiti intr-adevar, dar nu acesta e motivul principal al coruptiei de la examene.
Cu ce argumente ii convingeti pe elevii dvs. sa invete pentru examene atunci cand ei va spun in fata ca-si pot permite sa le cumpere ?
Din pacate, cu nici un argument. Singura teama pe care sistem o are la baza este ca daca elevii iau note sub 5, atunci inspectoratul porneste seria controalelor vindicative. Alt argument nu exista. Nici moral (profesorii nu sunt mai morali decat media in Romania), nici legal (legea nu se respecta pe nicaieri aici), nici… nimic.
Un alt inceput pentru a lupta contra coruptiei de la examene cred ca ar fi ca profesorii sa aiba astfel de argumente (sau sa fie sprijiniti sa le aiba).
Daca ati profesa o saptamana timp de un an scolar in 30 si ceva de scoli si licee din Romania, v-ati da imediat seama de asemenari si deosebiri. E un experiment pe care, daca ati putea sa-l faceti printr-o bursa a UE, vi-l recomand.
Dar pot sa va spun in linii mari ce ati constata:
1) Diferentele dintre scoli/licee sunt date de nivelul economic al familiei. Sunt scoli unde parintii au venturi ca in Elvetia dvs., sunt multe altele unde elevii mananca cu disperare cornul in pauza, fiindca acasa parintii sunt someri. Sunt atati elevi in Romania care nici nu au parinti, fiind plecati la munca in afara! Nici nu aveti idee doamna Gorga de genocidul economic al ultimilor 10 ani. Domnul Vlaston, care scrie pe aici, a facut si el parte din sistemul care a perpetuat acest genocid. Rusine lui si altora ca minorii Romaniei sufera de foame sau se uita cu dispret la foamea profesorilor. Rusine si noua, desigur!
2) Din cauza scaderii demografice de proportii, sistemul pierde elevi an de an ca un hemoragic muscat de rechini. Noi trebuie sa pastram efectivul intact de 25-30 de elevi. De unde sa-i luam cand tinerii sunt plecati cu milioanele in strainatate? Altfel, inspectoratul distruge catedre, inchide scoli, profesorii sunt dati afara. Cu cat mai mult elevi, cu atat mai mult bani de la buget. Plus siguranta unui loc de munca, mare problema in Romania capitalista. De aceea II TRECEM PE TOTI, indiferent ca sunt corigenti, repetenti, nulitati, de FOAME sau de frica ei. Vreau sa retineti FOAMEA ca laitmotivul invatamantului romanesc. Ma doare sa o spun, dar asa e. Profesorii din Romania mananca si plang, dar mananca… Mai multi decat va dati dvs. seama, multi oameni bine pregatiti care practica aceasta prostitutie pentru un codru de paine sunt nevrotici si suparati pe ei insisi. Catedrele Romaniei sunt pline de oameni cu un minim respect de sine. Sunt colegii dvs. care nu au emigrat dupa 1990. Din prostie, din mediocritate, din vise stupide, dar ei sunt acolo.
Evident ca se fura, fireste ca sunt retele care urca pana la scaunul ministrului, normal ca inspectoratele sunt clici dubioase. Se vand posturi de titulari pe bani in inspectorate pentru anumiti profesori. Se percep mite de la prostanacii doritori sa ia o diploma pe care scrie negru pe alb SOMAJ. Dar asta-i jungla. Capul jos si inainte. Realitatea este de fapt rationala. De ce nu o vedeti, chiar nu va inteleg. Sunteti un om inteligent.
Am profesat in invatamantul preuniversitar romanesc timp de 11 ani si cunosc foarte bine realitatile lui.
Probabil ca nu ati citit unul dintre articolele mele anterioare in care aratam cu dovezi furnizate de analizele internationale ca invatamantul romanesc a scazut cel mai mult (dintre tarile examinate) atat in ce priveste performanta, cat si echitatea. Primul grafic din acest articol rezuma realitatea pe care o descrieti dvs.
http://www.contributors.ro/administratie/educatie/despre-educatie-cateva-intrebari/
Macar putem cadea de acord ca romanul in general are o idee buna: ca educatia te ajuta, te ridica. Ce n-a inteles este ca nu asa se negociaza educatia. Chiar daca este marfa, ea se fabrica in timp, nu se ingrasa precum purcelul in timpul taierii (ca despre ajun nu se poate vorbi aici).
Salariile profesorilor nu sint cele mai mici, exista multi alti oameni care lucreaza 40 de ore pe saptamina (nu 18 ca un profesor) si iau doar jumatate din cit ia un profesor. Deci, daca unui profesor nu-i convine salariul, nu are decit sa plece. De ce sta in invatamint? Sa-si gaseasca in alta parte ceva mai bun! Am un cunoscut care a facut lucrul asta, dupa ce a refuzat sa ia mita la bac si in anul urmator a fost sicanat cu zeci de inspectii.
Asa, si daca in capitalism totul se poate cumpara, va rog sa-mi spuneti cam cit mai costa un doctorat in fizica la Oxford? De cumparat, bineinteles, doar nu de facut „pe bune”.
Cat costa? Depinde. Poti sa iei bursa de cateva mii de lire si asiguri brain-drainul mondial de la periferia capitalismului in centrul sau. Dar exista si cealalta optiune, capitalista: iti achiti taxa de 50000 de lire pe ani, faci si o donatie de 100000 si se rezolva.
Prietene, prin însăși natura profesiei nu vorbim aici nici de femei de serviciu și nici de ciocănari șefi pe ciocanul lor. Chestia cu plecatul- pentru profesorii de bun nivel- nu se pune. Chestia cu salariul- care ar trebui să fie de minim 1500 Euro/lună- se pune. Un profesor trebuie să fie decent îmbrăcat, să nu consume covrigi în clasă și să nu vină amețit de foame, să-și mai ia și el 1…100 de cărți/lună. .Cât despre doctorat cumpărat la Oxford- eu ți-aș sugera în jur de 50.000 Euro- și în banii ăștia îți bag o cercetare clasa I și-ți garantez că nici un motor de căutare nu va descoperi nici un fel de plagiat. Tu trebuie să fii acceptat, să-ți iei examenele, să mai mișuni pe-acolo și să-mi aduci documentație de la Bodleian și eu mă angajez să-ți dau teza – să zicem în 3 ani. Vorbesc extrem de serios !
Daca ai capacitatea de a-ti lua examenele la o universitate de prestigiu, atunci la ce sa risipesti bani pentru ca altcineva sa-ti faca cercetarea pentru diploma ?
Stimată doamnă Gorga,
Din păcate- sau din fericire, cunoașterea e și ea o marfă. Unii au posibilități să o descopere- alții bani s-o cumpere. Nenorocirea sistemului de învățământ românesc e că nu pune o plăcuță ”Interzis sub 18 ani”.
Pai tocmai asta e ca pleaca dascalii, raman loazele care au fraudat bacul si au o licenta la Marghita (da, exista si acolo o universitate privata, nu stiu daca exista biblioteca in Mraghita!) sa instruiasca elevii. NU vezi cercul viciios?
Imi pare rau, sa nu amestecam lucrurile. Un profesor nu lucreaza 18 ore pe saptamana: este vorba de ore de predare, nu de ore de lucru. Activitatea unui profesor nu se incheie dupa ce a iesit din clasa : ora respectiva trebuie pregatita, lucrarile trebuie corectate, etc. Asemenea activitati nu se fac din timpul liber.
Cu privire la cunoscutul dvs. sicanat de inspectii pentru ca si-a pastrat demnitatea si a refuzat mita la Bac, eu va cred. E una din modalitatile de a descuraja „nesupunerea” in sistem. Si daca-l ascultati pe profesorul Ioan Ursu veti afla ca nu e singura modalitate. http://mate-online-pentru-toti.blogspot.ch/2012/01/proful-online-ioan-ursu-persona-non.html
@vicus. Deci sustineti educatia prin FURT. Ce urmeaza? urlete de admiratie pt. talharie? Medicii sunt evident mai prost platiti decat in ELvetia: sa inceapa tranzactionarea organelor?
PS. parca n-am auzit de HOTZIE similara in Serbia, Bulgaria care sunt pe acolo cu salariile…
Vicus – problema vine din faptul ca „si dvs ati fura ca ei”, daca ati fi in locul lor. Daca asta e educatia pe care o dam in familii in romania, sa nu ne mira ca exista frauda la bac. Si in societate in general.
” N-are si el dreptul la o excursie, la o casa, la un trai, scuzati-ma, “elvetian”? Si eu as fura daca as fi in locul lor. Oricine din Romania, la ce nivel de trai avem, ar fura. Saracia naste hotia. Eradicati dvs. saracia si noi nu mai furam.”
Si eu sunt sarac. Dati-mi, va rog, adresa dumneavoastra si spuneti-mi intre ce ore nu sunteti acasa. Vreau si eu o excursie in Bulgaria cu familia anul asta.
Vad ca nu mai avem pic de rusine in noi.
Oricine are dreptul la trai elvetian, muncind ca un elvetian insa. Saracia favorizeaza intr-adevar coruptia, dar nu este singurul factor care o genereaza, de aceea sunt perfect de acord cu ultima dvs. afirmatie.
Ca poveste, e bun articolul. Doar ca poveste. Realitatea este alta.
1. „Cei sapte ani de acasa”. Ciudat, nu? De aici incepe educatia. Pana in preajma bacalaureatului se dadeau exemple de liceeni care loveau dascali, care in jigneau, sa nu ma vorbim despre paruiala intre ei (inclusiv fetele). Indrazneau elevii din anii ’60, ’70 ’80 a secolului trecut sa raspunda urat unui profesor? Nu cred, si in primul rand din respect sau de frica parintilor. Sigur ca nu „bataie e rupta din rai” ar trebui sa fie principiul de baza al educatiei, dar daca nu se poate altfel, de ce nu? Dar nici nu cred ca daca „cei sapte ani de acasa” sunt ca lumea, este nevoie de principiul cu bataia.
2. Desconsiderarea dascalilor de catre autoritati. Cand dl presedinte spune ca il strabat fiorii cand se gandeste la profesorii sai, ce pot intelege adolescentii? Cand acelasi individ le spune ca nu a fost un elev bun, dar iata, a ajuns presedinte, ce exemplu au aceiasi adolescenti? Sigur ca cireasa de pe tort este subfinantarea invatamantului. Unde este acel 6% din PIB pentru educatie? Se lauda guvernul actual ca a crescut finantarea la 2,38%. Numai ca in cei 2,38% sunt luate in calcul si veniturile proprii ale invatamantului, adica taxele platite de studenti. Deci undeva o treime din cat PREVEDE LEGEA.
3. Se spune ca bacalaureatul se fraudeaza pentru ca se ia in considerare la admitere in faculatti. Fals. Intodeauna au fost si unii care au incercat, cel putin, fraudarea bacalaureatului. Si a oricarui alt examen. E drept, fenomenul era mai redus, dar revedeti 1 (cei sapte ani de acasa) si 2 (dascalii erau printre cel mai bine platiti bugetari). Nu ca salariile de mizerie ar justifica mita luata de unii profesori, dar nici sa generalizezi fenomenul nu este corect.
4. Programa analitica (faimoasa curricula) a disciplinelor din liceu facuta praf. Pana acum cativa ani, se publicau subiecte pentru bac, sute de subiecte din curricula. Ma minunam cum naiba sa poate invata asa ceva. In anii pe care ii luasem drept etalon, noi stiam ca am studiat Rebreanu, Eminescu, Vlahuta, Cosbuc etc. Ca din acesti autori putem avea un subiect esential (prin analiza operei exeminatorii verificau si gramatica, si limbajul, si utilizarea unor figuri de stil, dar in principal cunostintele de cultura generala a absolventului de liceu), si un subiect de gramatica pur si simplu. Subiectele acelea idioate facute de unii care s-au imbogatit din publicarea lor si din meditatii prin 1998/2004, nu cred ca raman cuiva in minte, si nici nu cred ca ii ajuta pe multi.
5. Poate cle mai important aspect: lipsa oricarei ierarhizari corecte a valorilor. Un absolvent de facultate obisnuit, care isi cauta si isi gaseste o slujba (poete fi ea si la privat), nu va castiga toata viata muncind cat castiga un manelist intr-un an. Si nici cat „castiga” un politician intr-un mandat. Si atunci? Vedeti, am pus intre ghilimele actiunea de a „castiga” a politicianului. Cum castiga astia averile peste noapte? Nu cumva cam in acelasi mod in care vor adolescentii sa ia bacul? Nu cumva asta o fi exemplul cel mai vizibil?
Tot legat de ierarhia valorilor, care sunt exemplele de tineri merituosi promovati in functii, cand fiecare partid isi promoveaza membrii, fie ei oameni obisnuiti sau nulitati. Ce exemplu mai bun de promovare aiurea ar putea fi decat cea a fostului ministru Funeriu, promovat pentru ca a incercat sa justifice „stiintific” cum ca presedintele nu l-a lovit cu dosul palmei pe acel copil.
Realitatea e mult mai rea . Povestea de aici o face suportabila.
Evaluarea de final de ciclu, ca-i la sfarsitul clasei a VIII-a sau la sfarsitul liceului e doar o parte a problemei.
Re pct 5: chiar sa fie banii cea mai importanta satisfactie? Beckam e probabil mai prost decit multi absolventi de oxford ca sint de 1000 de ori mai slab platiti ca el. Si asta nu impiedica oxfordul sa fie un loc de educatie dorit de multi. Ierarhiile private in functie de bani sint teoretic rezultatul cererii si ofertei. Trebuie sa ne educam copiii sa aiba satisfactii din altceva decit banii – daca vrem sa aiba sansa de a fi fericiti.
Stimata doamna Gorga,
Recunosc, am avut un moment de sincer amuzament (fara rautate, doar un zambet la adresa dumneavoastra) facand o comparatie intre:
„E singurul copil, nu e baiat rau, dar nu poate mai mult, ca asa a vrut Dumnezeu …”
si revolta dumneavoastra in fata afirmatiei ca scoala romaneasca „scoate tampiti”.
Din pura curiozitate, ce (alt) termen agreati pentru a caracteriza „urmatorul”, protagonistul scenei pe care ati descris-o atat de plastic intr-un articol anterior:
„Despre ce moment important din viata omului este vorba in “Nunta Zamfirei”?” Urmatorul a devenit livid […]”
Voi continua sa fiu ferm impotriva sintagmei amintite care stigmatizeaza toti elevii si tinerii in formare din sistemul educativ romanesc.
Cu privire la situatia la care va referiti cauzele care au condus la faptul ca tanarul respectiv sa fie complet nepregatit pentru un examen de bacalaureat sunt mult mai complexe, cum am aratat in articol.
Stimata doamna, ca inginer nu ma pot abtine de la un simplu exercitiu de logica:
1. Este persoana respectiva tampita (in sens medical)? Este, iar motivele sunt irelevante pentru rationamentul meu.
2. Il „scoate” scoala absolvent, datorita (din cauza?) spagii si relatiilor pe care familia sa le are cu diverse persoane influente? Il scoate!
Prin urmare, scoala „scoate” tampiti. Sau – daca doriti sa nuantez – scoala ii „scoate” si pe cei care sunt tampiti. Sau altfel spus, diploma de absolvire si-a pierdut caracterul de garantie a non-tampeniei, si odaca cu aceasta si-a pierdut si utilitatea.
In conditiile in care marea majoritate a curriculei este irelevanta pentru adecvarea absolventului la piata muncii, unicul avantaj al diplomei era garantia ca respectivul poseda capacitatea intelectuala, disciplina si vointa necesare pentru a putea fi format profesional. In conditiile in care, dupa cum am aratat (cu ajutorul exemplelor pe care mi le-ati pus la dispozitie) ca diploma este acordata inclusiv celor tampiti, imi permit sa va intreb care ii mai este utilitetea?
Scoala nu scoate tâmpiti. Folosirea unor asemenea formulari este populista si exclude, in ceea ce ma priveste, orice dialog. Avem suficiente alte modalitati de exprimare pentru a vorbi despre inadecvarea scolii si a programei scolare fata de diferitele asteptari: ale elevilor, ale parintilor, ale mediului economic, etc.
Pe mine ma enerveaza prostia asta cu „politically correct”. Stiu ca adevarul doare dar realitatea este ca scoala chiar scoate tampiti. Nu in sensul medical al cuvantului desigur. Sau, ca sa ma exprim in tonul dumneavoastra, analfabeti functionali.
Nu vad care-i problema daca vorbim de analfabeti functionali in loc de „tâmpiti”. Suntem mai putin autentici ? De ce sa ne inregimentam in spatele unei expresii jignitoare pentru majoritatea copiilor si tinerilor in formare? Ce precizare suplimentara aduce „scoala scoate tampiti” si care este absolut necesara intelegerii dezbaterii despre inadecvarea ofertei scolare fata de asteptarile sociale ?
D-na, ar fi jignitoare daca nu ar fi adevarata. Realitatea va contrazice. Si atunci cand mai mult de 50% (si realitatea arata ca putem merge spre 70%+) sunt cam analfabeti, putem generaliza fara nici o parere de rau. Faptul ca realitatea nu va place asta nu o schimba. Si eu sunt cam satul de obiceiul romanului de a ascunde mizerie sub pres sau cuvinte frumoase. Nu mai merita efortul.
Si eu sunt satula de obiceiul de a ascunde mizeria sub presul vorbelor frumoase. In acelasi timp insa si in egala masura sunt satula si de obiceiul de a ascunde aceeasi mizerie sub presul vorbelor urate, care stigmatizeaza. Cred ca putina decenta nu strica.
Farfuridi…”Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”(Caragiale)
Da, din dilema lui Farfuridi românul nu va ieşi în veci. Orbirea este aproape generală. Corupţia şi hoţia din România sunt un „perpetuum mobile”: corupţi educă corupţi, hoţi educă hoţi -pentru că ceea ce se întâmplă este curată hoţie. Din fericire (iertaţi cinismul) specialiştii astfel formaţi vor fi medicii, profesorii, inginerii de mâine. Se vor răzbuna. Probabil că printre pacienţii lor vor fi şi dintre comentatorii de aici…unora le vor educa copiii, nepoţii etc.
„Din această dilemă nu puteţi ieşi…Am zis”
În primul rând adolescenții de astăzi sunt scăpați de sub control din cauza a 2 mari probleme- o disciplină laxă- în care sunt învățați că pot să-și permită orice, pentru că sunt copii- și niște profesori total dezinteresați de ceea ce fac- nu numai din cauze salariale. Profesorul de stil vechi este doar o excepție. Actualmente doamna învățătoare se uită împreună cu elevii în catalogul Avon, doamna directoare (nu sunt în nici un fel dar numele spune totul- Costica) vine la balul de absolvire cu un umăr gol și dansează lasciv pentru a ”înviora atmosfera” iar domnul/domnii inspectori cred că este perfect normal, dacă toată lumea tace și mai merge și un flux de bani ”în sus” . Realitatea caraghioasă este că toți pierd. Profesorii nu mai au nici un fel de apreciere din partea societății , elevii pierd timp și cunoștințe (formarea de competențe e doar un vis de tinerețe), sistemul pierde printr-o decadență accelerată. Soluția ? Tăiatul rapid și decisiv. Un liceu în care există 20% absolvenți cu medii sub 5 la bacalaureat- desființat- un cadru didactic care nu respectă o minimă decență- dat afară fără posibilitate de reangajare- un profesor la materia căruia se înregistrează rezultate slabe la verificări sau examene- cu salariu tăiat. Nu copiii sunt de vină- dacă există pârghiile necesare să fie ținuți în mână. Reîntroducerea uniformei, renunțarea la prostii de genul ”democrație în școală” unde elevul se trage de șireturi cu profesorul sau profesorul e așa de slab să-i arunce elevii cu hârtii în cap…dl. Șora, cel care a introdus primul ideea asta tâmpită a văzut prea multe filme americane și n-a predat nici măcar o oră…
Parintii sunt vinovatii principali pentru loazele pe care le-au facut si le incurajeaza chiulul si furtul intr-o nesimtire vecina cu delirul. Ma uitam la plevusca adunata in fata liceului acela din Bucuresti cum cotcodacea si se incontra cu fortele de ordine pentru a nu-i „umfla” pe saracii copii (cum dreaq sunt copii cand au TOTI peste 18 ani si sunt legalmente responsabili pentru faptele lor ?). Plozii aceia ajunsi maturi si invatati de babaci ca e ok sa treci examenele pe spaga si nemunca sunt rezerva de cadre pentru economia romaneasca. Ce sa faci cu asemenea loaze ? Sa vina sa te fure in firma ? Sa-si dea in vileag nepriceperea absoluta in orice si dispretul suveran pentru munca si competitie cinstita ? Pai sa-i tina in carca parintii aceia cretini si pungasi pana vor face barba alba si sa se spele pe cap cu ei !
@make
Da, sunt loaze! Da, au fost obisnuiti cu furtul si ne-munca! Da, sunt majori si responsabili pentru faptele lor! Deci DA, la toate afirmatiile dumneavoastra!
Doar ca NU, politia nu-i poate „umfla” fara mandate nominale si ocoling caile legale! ASTA face diferenta intre un stat de drept si o dictatura, domnule make!
Și-uite-așa perpetuăm toate clișeele idioate strânse de oameni care habar n-au de procesul educațional.Stimate domnule, predau în sistem de aproape 20 de ani- și numai în învățământul privat. Mi-au trecut prin mână cel puțin 5000 de studenți și pot să vă spun- fără nici un fel de intenție că nici unul din acei copii nu merită- sau nu merita- apelativul de ”loază”. Și atenție, ne referim la învățământul privat, ”fabricile de diplome”, ha,ha, ha și alte imbecilități scornite așa cum am mai spus-o de tembeli care habar n-au de învățământ. Atâta timp cât acești elevi, viitori studenți- au o minimă busolă- ei sunt oameni exact ca și dumneata. Părinții lor plătesc niște bani (sau ei lucrează și plătesc taxele din munca lor) iar pentru banii plătiți vor rezultate foarte concrete. Atunci când nu-i consideri ”loaze” și-ți propui să lucrezi cu ei pentru a obține rezultate de interes comun- toată lumea are de câștigat. DIn păcate, și mituiții- precum dna. directoare Costică- îi consideră tot un fel de loaze, în sensul că dacă dau banul pot să scape cu mai multă indulgență. Bacalaureatul ar trebui să fie o valoare în sine- absolventul să stăpânească la nivel mediu cel puțin 2 limbi străine, să aibă competențe IT, de comunicare, etc. Modelul unui bacalaureat ar trebui suficient de promovat ca părinții- și elevii să înțeleagă că nu e ceva pe care să-l cumperi cu bani. Și 1 milion de Euro nu pot înlocui stăpânirea unei limbi străine- pentru că n-ai cum.
” Admiterea la facultate era altceva. Acolo depindea de colaborarea cu Securitatea: colaborai, faceai facultatea pe care o doreai; nu, dadeai examene de admitere pana ce reuseai ”
E tare greu sa comentezi sau sa raspunzi unei asemenea IMBECLITATI madam…
Nu e nevoie sa comentati, ci doar sa va cautati cateva argumente care sa justifice de ce listele cu rezultatele de la admiterea la facultate nu erau afisate imediat ce au fost stabilite de comisia de examinare si erau trimise pentru avizare la Bucuresti ?
Profesorii universitari erau, in vremea comunismului, printre cei mai urmariti oameni.
Doamna, departe de mine sa apar perioada comunista. Acea perioada a fost o perioada horror pentru Romania.
Dar dumneavoastra exagerati grotesc pe baza de zvonuri. Examenele in facultate in perioada aia erau pe bune. Aveam colegi de liceu care erau copii de mari stabi locali (am facut liceul la Nicolae Balcescu in Craiova, actual Cuza). Si toti faceau meditatii si pregatire de le sarea basca in cap ca sa ia examenul la facultate.
Absolut toti colegii mei care invatau au luat treapta I-a, treapta a II-a, examenul la facultate. Absolut toti pe care ii stiam eu de loaze au picat. Exceptiile „securiste” erau probabil minime si greu de observant.
Coruptia in invatamantul comunist era ca si invizibila pana in clasa a XII-a. Al mai sarac si mai rupt in fund din clasa era premiantul clasei, trebuia doar sa invete si atat.
Da, erau porcarii la bac, unde era permisa copierea. Dar examenele de baza erau la admiterea in facultate. Si alea erau pe bune.
Manarelile apareau din ce in ce mai des la facultate, unde se aranjeau examene prin N metode: de la damigeana de vin si pana la telefonul primit de la „tovarasul de la judet”. Dar chiar si aici nu vorbim de un sistem generalizat. Cei mai multi se multumeau sa treaca cu un 5 nenorocit si atat. Sefii de promotie erau pe bune.
Repet, nu vreau sa fac apologia sistemului comunist. Dar nici sa nu incepem cu „coruptia vine de fapt de la fanarioti si comunisti, noi nu avem nicio vina” Pe vremea mea, eu duceam profesoarelor mele flori si un martisor le 1 martie. Cand ma uit la ce asteptari au profesorii actuali ma cam sperii. Vedeti pe cineva mai sus, care crede ca i se cuvine o casa la tara si o excursie in strainatate. Din furt. Nu e de vina tot (sau doar) comunismul pentru asta.
Multumesc pentru interventie. Nu am spus nicaieri ca vina pentru coruptia actuala din educatie o poarta doar comunismul. Am spus insa ca nu s-a inventat coruptia in educatie si la examene dupa 1989, parere pe care mi-o mentin. Coruptia de azi din educatie are radacini in perioada dinainte. Diferenta majora este ca azi putem vorbi despre ea, in timp ce in vremea comunista nu era posibil.
Nu pot sa-mi permit sa exagerez pe baza de zvonuri cu privire la un lucru atat de grav – fosta Securitate si admiterea la facultate in perioada comunista. Relatez lucruri pe care le cunosc. Nu sunt exagerari grotesti, ci realitatea asa cum am trait-o. Cat de mult au fost exceptii asemenea cazuri de implicare a Securitatii si a puterii politice in general in admiterea la facultate in perioada comunista, nu pot spune. Ele au existat insa, s-au manifestat diferit in functie de perioada si in functie de domeniul stiintific. Daca as lucra in sistemul romanesc si as fi libera sa-mi aleg temele de cercetare, aceasta ar fi una dintre ele. Cred ca ar fi extrem de util sa intelegem cum se petreceau lucrurile atunci pentru a nu idealiza sistemul comunist de invatamant. Si ar fi momentul sa ne lamurim asupra acestor lucruri atat timp cat mai traiesc oameni care lucrau in sistem la vremea respectiva si care ne pot spune cat de mult erau influentate examenele de admitere la facultate de fostele structuri de putere.
Pana se va gasi insa cineva sa faca o astfel de cercetare, gasiti dvs. argumente care sa justifice de ce listele cu cei admisi la facultate in perioada comunista nu se afisau imediat ce au fost stabilite de comisie, ci dupa ce aveau aprobare de la Bucuresti (erau trimise la Bucuresti doar listele, nu si tezele). Daca nu era sa fie niciun fel de interventie de nicaieri, cum justificati aceasta practica ?
Coruptia din preuniversitar din vremea comunista pornea de la varf, cum am mai spus-o intr-un comentariu. Atat timp cat procentele de promovabilitate erau impuse de „sus”, filiera se organiza in jos in consecinta. Dvs. spuneti ca se practica, la diferitele examene din preuniversitar, copiatul, beneficiindu-se de ingaduinta supraveghetorilor. Eu as mai adauga si practica sprijinului acordat direct de catre profesori candidatilor in salile de examen. Planul de promovabilitate trebuia indeplinit cu orice pret. Sunt practici comune celor doua perioade, cea comunista si cea actuala. Diferenta esentiala consta in elementul motivational central al acestor practici prin care examenele din preuniversitar erau trucate: in comunism era legitim ca la examene sa se copieze sau ca elevii sa fie „ajutati” de profesori sa rezolve subiectele: partidul cerea sa se promoveze cu orice pret si sistemul se conforma. Dupa 1989, principalii actori cu interes intr-un examen sau altul au descoperit ca pot avea diferite foloase: profesorii – completarea veniturilor, parintii – o diploma pentru copilul lor obtinuta mai usor, oamenii politici – voturi din jocurile cu procente de promovare la examene ….
Desi exista aceasta diferenta importanta intre cele doua perioade, tot despre coruptie vorbim si inainte de 1989 si dupa.
Stimată doamnă Gorga,
Există o explicație foarte simplă apropo de ce spuneți dvs.- totul era centralizat. Politehnica din București- locul unde mi-am făcut studiile- nu putea prezenta listele de admiși până nu lua ministerul o copie. Nu era chiar un lucru rău- și sistemul era destul de operativ- adică rezultatele erau date în maxim 1 săptămână de la examen (în 1982 când am intrat eu la facultate).
În învățământul pre-universitar- am avut repetenți și în școala generală- și la liceu. Pe cei din școală sistemul era obligat să-i țină până la 16 ani – și majoritatea erau fie copii din familii dezorganizate fie copii cu probleme care s-ar educa astăzi în școli speciale.
Fraude la examenele naționale n-au existat. Era o filieră prea sigură- acolo unde pe lângă componenta profesională intervenea și partidul. Culmea că odraslele lui Ceaușescu- din câte știu eu- au fost foarte buni studenți și specialiști de calitate. Cine ținea neapărat să facă școlile de activiști probabil că avea alte repere- dar în învățământul normal nimeni n-avea interesul să scoată un inginer slab pentru că omul respectiv ar fi trebuit ținut de către altcineva, nu ?
Al naibii sistem … avea nevoie si bietul Minister de o copie, nimic altceva. Noi, nevrednicii de astazi ne punem intrebari aiurea cand totul e asa de simplu !!!
„Noi, nevrednicii de astazi ne punem intrebari aiurea cand totul e asa de simplu !!!”
Desigur ca nu, doamna Gorga, e mult mai logic sa folosim teoria conspiratiei.
De altfel, nici eu nu comentez aiticolele dumneavoastra pentru ca ma intereseaza subiectul ci pentru ca doresc sa ma infiltrez in manufactura Patek Philippe ca sa fur secrete pentru rusii de la Vostok.
Dar revenind la subiect, am fost admis printre primii zece la facultatea de electronica si va asigur ca nu mi-am facut probleme daca voi figura sau nu pe liste. Si asta, desi aveam origini „cumplit de nesanatoase” (cu ambii bunici ex-puscariasi politici).
Da, se faceau matrapazlacuri insa nu la admitere ci la repartitie, unde cei care fusesera turnatori in timpul facultatii aveau locuri rezervate pe la diverse institute si intreprinderi mai mult sau mai putin „afiliate”, de unde obtineau usor detasarea si apoi transferul in Bucuresti sau – dupa preferinte – in orasul de domiciliu.
Dar si atunci procedura era relativ transparenta, si tin minte scandalul starnit atunci cand seful de promotie (zece pe linie, doar ca parintii ramasesera prin vest cu un am inainte deci nu putea opta pentru un post in cercetare) a insistat sa ocupe unul dintre aceste posturi: retin figurile jenate ale celor din comisie si plansul isteric al turnatoarei care risca sa ramana fara sinecura (spre amuzamentul nostru, desigur).
Nu vad ce teorie a conspiratiei folosesc Admiteti ca se faceau matrapazlacuri si vreti sa ma convingeti ca acestea nu se produceau decat la sfarsit, nu si la inceput. De ce ? Si din nou, de ce, daca la admiterea in facultate din vremea comunista erau doar examene cu mainile curate, listele de admisi trebuiau sa fie vizate la Bucuresti inainte de a fi afisate ? (dura uneori si trei zile intre stabilirea rezultatului examenului de catre comisie si afisarea lui)
Explicatia nu esta atat de complicata: timp de multi ani, serviciul militar era prestat in perioada dintre liceu si facultate. Prin urmare, listele candidatilor neincorporabili (femei sau inapti pentru serviciul militar) din anul in curs trebuiau coroborate cu cele ale candidatilor incorporabili admisi in anul precedent. Se pare ca algoritmul era centralizat…
Eu as zice sa va mai ganditi si sa va amintiti ca numarul de locuri pentru candidatii reusiti cu un an inainte se comunica inca de la inceputul examenului de admitere (cand se stia, oficial, ca sunt, de exemplu, 30 de locuri, din care 5 sunt ocupate deja de cei care au reusit in anul precedent, dar au efectuat serviciul militar de noua luni).
Si nici n-am afirmat altceva! Am spus doar ca determinarea numarului celor admisi in fiecare categorie (ceea ce determina si numarul locurilor deja ocupate in anul urmator) se facea pe baza listelor generale a rezultatelor.
Prin urmare, ca sa folosesc chiar exemplul pe care l-ati dat: cele 25 de locuri ramase pentru anul in curs trebuiau ocupate doar de neincorporabili. Cum se stabilea numarul de incorporabili admisi (echivalentul celor 5, dar pentru anul urmator, in exemplul dumneavoastra)?
Eu retin doar ca puteai sa fii admis cu 8:00, ca neincorporabil, si sa pici cu brio cu 8:50 ca incorporabil (halal echitate, in conditiile in care vorbim de absolventi de liceu din aceeasi promotie).
Nu, cele 25 de locuri ramase erau ocupate de primii 25 de candidati. Dupa aceea, se verifica statutul acestora incorporabili/neincorporabili (informatie ce figura in formularul de inscriere), se dadeau la o parte cei incorporabili si se completa lista cu urmatorii, in ordinea mediilor (la medii egale, se putea depasi numarul de 25). Se constituiau astfel listele cu admisii la care se refera intrebarea mea.
Practic, din punct de vedere matematic este acelasi lucru: se numara pe lista in jos pana se gaseau 25 de neincorporabili, care erau admisi. Sa presupunem ca lista care cuprindea primii 25 de neincorporabili avea in total 45 de candidati. In principiu, cei 20 de incorporabili din lista respectiva erau admisi pentru anul urmator (in care ramaneau doar 10 locuri pentru neincorporabili). In aceste conditii este clar cum se stabilea numarul de incorporabili pentru anul urmator (30 minus numarul de incorporabili inclusi in lista de lungime necesara si suficienta pentru a contine cei 25 de neincorporabili care ocupa locurile de anul acesta).
Si totusi, in fiecare an se comunica si numarul locurilor pentru incorporabili. Cum se calculau acestea?
V-am explicat modalitatea de calcul. Dupa stirea mea nu a existat alta.
Sa zicem ca la o facultate erau 100 de locuri pentru anul scolar X/X+1. Un numar de locuri 25 sa zicem erau ocupate cu un an inainte de candidatii incorporabili (cum se numeau atunci) care isi satisfaceau serviciul militar.
Pentru stabilirea listei admisilor se proceda in 2 etape.
1. Se facea lista primilor 100.
Din ea se extrageau candidatii ce erau incorporabili. Sa zicem ca acum erau 20.
2. Celor 80 li se adaugau cei 25 admisi anul precedent. Totalul era 105. Cum nu se suplimentau locurile, atunci ultimii 5 neincorporabili trecuti pe prima lista ca admisi erau eliminati.
In felul asta candidatii incorporabili erau oarecum favorizati. Ei candidau practic pentru cele 100 de locuri. Daca primele 100 de medii erau numai candidati incorporabili, anul urmator nu se organiza admitere pentru neincorporabili.
In plus, media minima era 5,00. Cu 4,99 nu erai admis. Daca ramineau locuri se organiza alta sesiune in septembrie.
Da, pot sa spun ca partidul avea un cuvint pentru cei de la drept si parca la ziaristica (Dar cum ziaristica in ultimii ani era numai la Stefan Gheorghiu….). Li se cereau niste recomandari. Dar nefiind implicat, nu stiu mai mult.
Pot sa confirm spusele altor comentatori de aici ca la Politehnica Bucuresteana admiterea era ceva serios, supravegherea acerba. In incinta(parcul) Politehnicii nu intrau decit candidatii. Da, ulterior se aranjau examene (cu bani sau telefoane). Chiar toate? Greu de spus, dar in fine… Da, minaria mare era la repartitie. Un coleg al carui tata era ceva important prin ministerul industriilor ne-a spus ca pentru el erau scoase 6 posturi. Aruncate in diverse orasele din tara. Oricine le lua, mai putin el, raminea acolo.
Si mai era o mare magarie. Repartitia dupa medii era la sfirsit. Dupa seful/sefii de promotie urmau prioritatile (casatoritii, unde cel cu media mare il aducea linga ele pe cel cu media mica – stiu cazuri de colegi casatoriti care trageau amindoi pentru media celui mai bun, apoi domiciliul, favorizindu-se ajungerea in localitatile de bastina. Mai intervenea prioritatea si in cazul celor casatoriti si care luasera repartitie mai inainte. Ca si casatoriile din ultimul moment. Plus inexistenta posturilor oficiale in marile orase declarate inchise). Dupa ce se termina aceasta lista enorm de lunga de prioritati, care genera si multe conflicte, contre si contestatii, urma restul in ordinea mediilor. Care rest era intr-adevar un rest, adica cam jumatate.
Dar aceasta o poti numi presiune politica, santaj politic, nicidecum coruptie.
Iar dupa repartitie apoi fiecare se descurca cum putea in sensul raminerii sau plecarii, aranjarii de delegatii lungi…
Evident ca perioada dinainte de 89 era pervertita, evident ca erau enorm de multe aiurea si nelalocul lor. Sigur ca programele scolare erau aiurea (sa nu faci litaratura universala, sa-l faci pe Eminescu de 4 ori in 12 ani cu Scrisoarea III, cu Imparat si proletar fara sa pomenesti de alti poeti romani decit in treacat, matematici super complicate fara aplicatie practica)…
Insa admiterile erau serioase. Bacalaureatul nu era important. Cred ca asta trebuie evidentiat. BACALAUREATUL NU AVEA NICI O IMPORTANTA.
Da, era ordin si intrecere socialista privind promovarea. Si? Cind se ajungea la admitere se cerneau valorile…
Sigur, putem vorbi ca din cei multi admisi unii erau fara vocatie…
Daca Bacalaureatul nu avea nicio importanta, atunci nu se acorda atentie nici coruptiei in urma careia erau obtinute procentele mari de promovabilitate de la bacalaureat. Asta nu inseamna ca nu exista aceasta coruptie.
Vorbea cineva de CORUPTIE atunci???
CORÚPȚIE, corupții, s. f. 1. Stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. 2. Desfrânare, depravare. [Var.: (înv.) corupțiune s. f.] – Din fr. coruption, lat. coruptio, -onis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
CORÚPȚIE s. 1. v. coruptibilitate. 2. decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ a unei societăți.) 3. v. seducere.
Sursa: Sinonime (2002)
http://dexonline.ro/definitie/corup%C8%9Bie
In lumina definitiilor de aici, DA, era coruptie.
Cum se poate schimba in bine?
Cred ca asta e intrebarea. Putem discuta mult si bine, ne putem contrazice pe nuante, putem arata cu degetul in stinga si in dreapta, dar ideea ar fi sa incercam sa facem ceva sa se miste ceva in bine.
„Primul pas” a fost facut anul asta. Pastram camerele de luat vederi, dar facem subiecte extrem de usoare. Cifra de promovare a crescut spectaculos cu 13%!!!!!!!
Ura!!!!
Inchidem discutia si revenim la anul. Nu se intimpla nimic. Peste o saptamina deva subiectul e uitat…
La fel a fost si cu Revolutia Romana, mineriade…
In septembrie elevii se intorc la scoala. Aceleasi scoli, unele insalubre, altele nedotate, cu suplinitori, cu „fondul clasei”, „fondul scolii”.
Apropos! Stiu chimie anorganica si ceva biologie (in special botanica) fiindca am facut multe experiente la chimie si la fel la biologie.
Exact, avem urgent nevoie de raspunsul la intrebarea: „Cum se poate schimba in bine?” Ca sa-l putem da insa trebuie sa intelegem despre ce e vorba, altfel construim castele pe nisip.
De aceea vorbeam mai sus de un program complex anticoruptie in educatie. Iar intr-un asemenea program (care, sa fim realisti, nu ar putea fi nici macar schitat intr-un comentariu) ar trebui sa se imbine diferite masuri. Nu doar sa apara procuratura la ceas de examene si sa mai salte cate un director.
De ce, de exemplu, nu s-ar introduce in curriculumul gimnazial si liceal si un domeniu de formare dedicat educatiei contra coruptiei. S-au facut incercari deja de a se realiza material metodologic (http://www.sdcentras.lt/antikorupcija/en/tp1/Publication_Ro.pdf ).
S-ar putea introduce in formarea initiala si continua a profesorilor si invatatorilor un curs de etica pedagogica.
S-ar mai putea pune la dispozitia studentilor din domeniul stiintelor educatiei burse de doctorat in acest domeniu.
Toate acestea in conditiile in care se continua o politica a transparentei organizarii examenelor si masuri juridice ferme impotriva tuturor celor vinovati.
Din cite stiu Universitatile au autonomie. Daca e adevarata, prima masura: Fiecare isi organizeaza selectia candidatilor.
Problema este ca si cele ce aveau un pic de staif au devenit „fabrici de diplome”.
De raspundere nu poate fi vorba. Domnia voastra aveti un doctorat dat de o universitate elvetiana si atit.
In Romania doctoratul o fi luat la vreo universitate, dar e dat prin ordin de ministru sau decret sau ce-o mai fi. Universitatea nu-l poate anula, iar ministrul pretinde alte proceduri…
Chiar si denumirea de „fabrica de diplome” are in ea sensul comunist, si nu unul capitalist.
Ca in capitalism fabrica indica ceva ce face profit. In timp ce semnificatia romaneasca este ceva scos pe banda, dar si fara vreo utilitate.
(Marin Preda, Cel mai iubit dintre paminteni cred ca vol 3 – Mi s-a stricat o data flotorul de la baie. Am luat altul era spart. Am luat inca vreo 2-3 pina sa gasesc unul bun. Pai capitalistului nu-i convine asta. Da dracului faliment sau isi trage un glont in cap. In timp ce la noi directorul si inginerul sef sunt felicitati si iau prime pentru depasirea planului. -Citat din memorie)
Asa si acum facem statistici cu numarul de studenti, ne plingem ca tot avem putini fata de nu stiu cine, fara sa discutam calitatea si utilitatea.
Nu exista crima fara victima, deci daca bacalaureatul nu avea importanta atunci coruptia din invatamantul mediu era un fenomen benign, al carui singur efect practic era satisfacerea unor statistici.
Noi discutam (sau cel putin ar fi bine sa o facem) despre coruptia de astazi, cand analfabetii functionali au acces nelimitat in universitatile particulare, pe care le absolva tot datorita „pliculetelor de cafea”… Dupa care sunt angajati (pliculete la greu!) prin diferite functii din administratie, ca doar indeplinesc – exclusiv pe hartie, desigur – cerintele privind educatia.
Sincer, nu credeti ca (noua, nu lor) ne fac rau atatea cafele?
Si inca ceva: coruptia se realizeaza prin diferite mijloace sau instrumente. Mita este doar unul dintre ele, nu si singurul. Presiunea politica pe care o acceptati a fi existat inainte de 1989 e tot coruptie care se realizeaza prin trafic de influenta.
Aveti perfecta dreptate, si ati redat mai pe larg (si cu o distinctie utile, cea legata de presiunile politice) ceea ce am mentionat eu mai pe scurt.
Am insa o singura remarca: nu sunt de acord ca incorporabilii erau favorizati. Ca sa reiau exemplul dumneavoastra, sa presupunem ca printre primii 100 de admisi erau 30 de incorporabili (fata de cei 25 din anul precedent). In aceste conditii totalul era de 95, care se completa automat cu 5 neincorporabili.
Prin urmare, situatia era urmatoarea: ca incorporabil era necesar sa fii printre primii 100, ca neincorporabil depindeai (inclusiv) de rezultatele neincorporabililor aflati mai sus pe lista.
Din pura curiozitate, in cazul descris de mine cum se alegeau cei 5 neincorporabili suplimentari (sau altfel spus, ce se intampla cu cei 3 incorporabili aflati pe suplimentul de lista necesar pentru a alege inca 5 neincorporabili)?
In cazul cind erau admisi un numar mai mare de incorporabili fata de numarul admis cu un an inainte lista de admisi se completa cu urmatorii din lista, evident neincorporabili. In general se facea o lista in ordinea mediilor (cu specificatia alaturata I sau N) mai mare cam cu jumatate sau pe acolo, decit cifra de scolarizare. In felul asta, dupa lista celor 100 imediat se putea completa cu diferenta.
Datorita acestei metode erau diferente intre ultima medie admisa la Incorporabil si Neincorporabil.
Si din cauza asta am spus ca lista de admisi avea 2 etape pentru a fi realizata.
Imi aduc perfect aminte cum erau cifrele afisate. Numar locuri pentru anul scolar X din care candidati incorporabili admisi Y. Neincorporabilii concurau pe cele X-Y locuri, in timp ce icorporabilii concurau pe toate cele X locuri. Numai ca in prima faza lista celor admisi cuprindea X nume, in ordinea mediilor, indiferent de „particula” I sau N atasata in alta casuta a tabelului. Apoi luau din lista pe cei cu „particula” I si aparea in felul asta lista candidatilor incorporabili admisi. Lista ramasa cuprindea pe cei cu „particula” N, care se ajusta sa aiba X-Y nume in ordinea mediilor, Y fiind cei admisi cu un an inainte. Greu am priceput si noi atunci. Am inteles abia dupa rezultate, cind pe lista eram admisi cu vreo 15 mai multi decit numarul de incorporabili admisi cu un an inainte.
Cum cifrele de scolarizare sufereau modificari de la un an la altul, aceasta nu putea scadea sub numarul de incorporabili admisi cu un an inainte.
Si sunt de acord ca presiunile de atunci satisfaceau statistici. Si atunci nu poate fi numita coruptie.
Prin urmare, neincorporabilii concurau doar intre ei (avand un numar de locuri fix, egal cu diferenta dintre cel total si incorporabilii admisi in anul precedent), in timp ce incorporabilii concurau cu „toata lumea”.
Ca dovada, neincorporabilii erau intotdeauna admisi in numar fix (X-Y) in timp ce incorporabilii erau admisi in functie de pozitia ocupata intre primii X candidati. Am presupus, desigur, ca cifrele de scolarizare ramaneau aceleasi.
Am indoieli foarte serioase referitor la coruptia de la bac. Nu ca n-ar exista, ci ca ar fi de o asemenea anvergura.
Ma gandesc ca extrapoland la modul asta necontrolat nu faceti (nu numai dvstra personal, ci mai toata presa) decat sa acoperiti cu noroi tot invatamantul romanesc. Logic vorbind, daca coruptia ar fi asa in floare iar ghilda profesorala n-ar avea nici un respect ptr corectitudine, cum de procentul de promovare e doar de cincizeci’si la suta? Si asta in conditiile in care subiectele au fost mai usoare, adica exista o corelatie clara ca pasabilitatea depinde de gradul de dificultate (anul trecut la subiecte mai grele au trecut mai putini), cum e si firesc.. introducand coruptia ca factor perturbator important, aceasta corelatie n-ar trebui sa existe, sau ar trebui sa fie puternic subunitar..
Imi pare rau, dar matematic vorbind nu pot trage concluzia ca avem coruptie la nivel de factor dominator, nici ca, studind alte subiecte date pe la bac in alte tari, avem un nivel extraredus de dificultate.
Concluzia ar fi ca orice incercare de a categorisi coruptia ca o cangrena a invatamantului romanesc e cam ilogica. M-as uita mai degraba la desfiintarea examenelor de admitere in liceu sau facultate ca posibil factor de stimulare a coruptiei, dar nu la nivelul examinarii, ci al altui mecanism, prin care elevii sunt siliti sa ia meditatii cu profesorii ptr a avea note mari (din nou, probabil un fenomen limitat, dar care e stimulat de aberatia desfiintarii examenelor de admitere).
Aberatia de care vorbim caracterizeaza toata societatea romaneasca, nu doar invatamantul, si e generata de saracie. Nu stiu nici o societate saraca ultravirtuoasa; stiu societati bogate si corupte (desi n-ar trebui, daca e s-o iei la modul ideal), dar saraca si virtuoasa, nu. Cand romanii vor trai bine, poate, pana atunci insa, rabdare si tutun.
As fi spus ca dvs. daca n-as fi cunoscut-o din interior in toata splendoarea ei. Ea nu e doar la examene, ci insoteste, din nefericire intreg procesul educativ. E ca o caracatita invizibila care se regenereaza de la an la an.
Nu cred ca prin articolele mele de pana acum am dat impresia ca vreau cu orice pret sa urmez o anumita moda din presa romaneasca. In ceea ce priveste coruptia insa imi pare rau, as minti daca as incerca sa o minimizez.
Exista insa leac, dar ne mai trebuie si doctori care sa-l prescrie si sa fie capabili sa tina boala sub observatie. Cum insa noi avem doctori ca cei despre care vorbeste foarte bine Sorina Matei pe blogul sau, perspectivele sunt sumbre (http://sorinamatei.blogspot.ch/)
” Logic vorbind, daca coruptia ar fi asa in floare iar ghilda profesorala n-ar avea nici un respect ptr corectitudine, cum de procentul de promovare e doar de cincizeci’si la suta?”
E simplu, absolventii se put imparti in trei categorii:
A. Cei care merita sa promoveze;
B. Cei care nu merita sa promoveze dar o fac pe baza de „pliculete”;
C. Cei care nu merita sa promoveze dar nici nu-si permit „pliculete”.
Iar procentul de „doar cinzeci’si la suta” nu inseamna ninic altceva decat ca saracirea populatiei (combinata cu slabele performante ale invatamantului romanesc) au facut ca cei din categoria C. sa reprezinte aproximativ (celelalte) 50 de procente! Sau altfel, eliminati din ecuatie cei din categoria B. si vor ramane doar cei care merita cu adevarat sa promoveze… adica mult sub 50%!
Stimata doamna Gorga,
Ceea ce am intuit se confirma. Va jur ca acum cateva ceasuri nu stiam ca sunteti la Lausanne.
Fara legatura cu dialogul nostru anterior sau cu bacul, puteti sa imi transmiteti un numar de telefon al dvs. la [email protected]. As as avea nevoie de dvs. pentru un sfat si/sau ajutor legat de Rolex Learning Centre.