Evenimentul trebuie salutat ca unul cu totul remarcabil: editura Humanitas a publicat o noua editie a lucrarii clasice “Originile totalitarismului” de Hannah Arendt. Cartea, splendid tradusa de Ion Dur si Mircea Ivanescu, a aparut in colectia “Istorie contemporana” pe care o coordonez impreuna cu istoricul Cristian Vasile. Este o lucrare care a influentat decisiv gandirea politica a vremurilor noastre, un monument de eruditie si pasiune intelectuala, o scriere deschizatoare de drumuri care ne permite sa intelegem dimensiunile sociologice, filosofice si culturale ale fenomenului totalitar. Printre cei care si-au marturisit admiratia pentru aceasta carte esentiala trebuie amintiti Karl Jaspers, Raymond Aron, Elena Bonner, Raymond Aron, Monica Lovinescu, Tony Judt, Julia Kristeva, Czeslaw Milosz, Alain Finkielkraut si Claude Lefort.
La atatea decenii de la aparitia cartii in anii 50, ea ramane de o urgenta actualitate etica si stiintifica. Cine doreste sa inteleaga afinitatile vizibile si invizibile dintre stalinism si nazism, cine vrea sa priceapa cum s-au organizat atacurile totalitare impotriva pluralismului, cine vrea sa exploreze subteranele Raului modern, de la Afacerea Dreyfus la procesele de la Moscova si la delirul ideologic nazist, trebuie sa citeasca inegalabila analiza oferita de Hannah Arendt.
Reiau aici citatele de pe coperta a patra a acestei carti care ar trebui sa figureze in bibliografiile oricarui curs despre tragediile secolului XX, despre universul concentrationar, despre rasism, antisemitism si problema drepturilor omului, despre imperialism, despre relatia dintre ideologie, radicalism politic si teroare, despre destinul subiectivitatii la ceasul miscarilor revolutionare conduse de maniacii purificarii universale.
„Cartea aceasta a fost scrisă având tot timpul în faţa ochilor un fundal atât de optimism disproporţionat, cât şi de disperare fără limite. Ea susţine că Progresul şi Catastrofa sunt două feţe ale aceleiaşi medalii; că amândouă sunt produse ale unei superstiţii, nu ale credinţei. A fost scrisă cu convingerea că ar trebui să fie posibilă descoperirea mecanismelor ascunse prin care toate elementele tradiţionale ale lumii noastre politice şi spirituale s-au dizolvat într-un conglomerat în care totul pare să-şi fi pierdut valoarea specifică ajungând să nu mai poată fi recunoscut de înţelegerea umană, să nu mai poată fi folosit în scopuri omeneşti. Abandonul în faţa acestui proces brutal de dezintegrare a devenit o ispită căreia, s-ar părea, nu i se mai rezistă, nu numai din cauză că procesul de care e vorba şi-a asumat proporţiile măreţiei mincinoase a «necesităţii istorice», ci, de asemenea, pentru că tot ceea ce nu mai aparţine acestei evoluţii pare acum lipsit de viaţă, secătuit de sânge, fără nici un înţeles şi ireal. Nu ne mai putem permite să dăm la o parte răul şi să-l privim efectiv doar ca pe o greutate moartă pe care timpul o va îngropa de la sine în uitare.“ (Hannah ARENDT)
„Esenţial în perspectiva Hannei Arendt este accentul pe fenomenul unic al anesteziei morale, al extincţiei diferenţei dintre Bine şi Rău. Omul birocratic îndeplineşte ordinele ca un automat. Absenţa gândirii, ceea ce autoarea numeşte thoughtlessness, este motivul pentru care Răul radical se converteşte în Rău banal, rutinizat. Evaporarea prin ideologie a discernământului moral, aceasta este marea problemă pe care a explorat-o cu admirabil curaj intelectual Hannah Arendt. Originile totalitarismului este una dintre acele cărţi care definesc în chip esenţial condiţia umană. De o imensă profunzime intelectuală, însufleţită de conştiinţa urgenţei morale, capodopera Hannei Arendt face parte din acele construcţii ale spiritului fără de care viaţa noastră ar fi grav sărăcită. Meditând cu îndurerată sobrietate asupra Răului radical aşa cum s-a întruchipat acesta în universul concentraţionar nazist şi comunist, marea gânditoare propune nu doar o radiografie a instituţiilor, mentalităţilor şi ideilor totalitare, ci şi o viziune originală despre şansele renaşterii libertăţii. Pe scurt, avem aici una dintre cele mai importante cărţi ale veacului XX şi, nu mă îndoiesc, ale actualului secol.“ (Vladimir TISMĂNEANU) 
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pe de o parte, am salutat apariţia acestei noi ediţii..În contextul în care amintirea celui de-al doilea război mondial începe să pălească în Europa, în contextul în care dreapta românească e pângărită prin apariţia unei mişcări ce poartă numele de ” noua dreaptă”, în condiţiile în care efuziunile naţionaliste emerg încă o dată dintr-un creuzet al ideilor anti-sistemice moderne, într-adevăr, trebuie să ne reîntoarcem la Arendt.
Dar, pe de altă parte, fără a fi un iniţiat în lumea absconsă a politicilor editoriale, nu pot să nu mă întreb dacă nu ar trebui deplasat accentul de pe reeditare către noi apariţii. Sunt încă şocat că nu există, de exemplu, o traducere românească a magistralei lucrări On Revolution…Sau Power of the Powerless …
De acord cu Dvs, ar trebui sa apara „On Revolution”. Mai ales capitolul despre tezaurul pierdut al traditiei revolutionare este de o mare actualitate acum, in plina revolutie in Ucraina. MI-ar place sda apara corespondenta Hannei Arendt cu Karl Jaspers. La fel, aceea cu buna ei prietena, romanciera si eseista Mary McCarthy. S-a tradus din Havel la editura Curtea Veche. Din Hannah Arendt a aparut la Humanitas „Fagaduinta politicii” in colectia „Zeitgeist”. Va apare in curand la Humanitas o carte esentiala, „Secolul meu” de Alexander Wat (dialogul acestui mare poet cu alt mare poet, Czeslaw Milosz).
Rar mi-a fost dat să iau la cunoștință de atâta luciditate ca aceea a Hannei Arendt, mai ales la momentul în care se afla. Gândirea sa avea luciditatea poeziei ( pentru cine știe cu adevărat ce înseamnă aceasta) în accepția în care maestrul la care s-a format, Heidegger, spunea că poezia este întotdeauna cu un pas înaintea filosofiei. Ca să fiu mai clar citez un vers dintr-un conațonal al acestei mari și curajoase gânditoare: ” Cine inima-și smulge din piept și-o azvârle înalt, ajunge la țintă. P. Celan, ( Care a plecat cam repede și dezamăgit din Bucureștiul la care visase din Cernăuțiul natal.) Hannah Arendt a ajuns la țintă.
Simt nevoia să revin pentru a spune că, evident, sunt de înțeles și cei care nu puteau să se detașeze de ororile la care au fost supuși și, în ciuda faptului că modul în care și-a argumentat demersul ei de a înțelege răul existent în lume și nu doar individual așa cum a fost judecat la Nurnberg ( de altfel, grozăvia fiind singulară în istorie nici nu exista conceptul de crimă împotriva umanității) în ciuda argumentelor destul de convingătoare, deci, cu siguranță că o durea atitudinea celor care o înfierau, dar era totodată conștientă că a adus, măcar în parte, lumina asupra originii răului, în lume. L-a făcut vizibil, pentru a putea să ne ferim de el.
( După paranteza din primul comentariu rog a se citi: ”cel puțin, în accepția”. Mulțumesc.)
Domnule Profesor!
Urmand linkul indicat de dvs. spre site-ul Humanitas, am citit cu mult interes capitolul despre antisemitism. O serie de judecati surprinzatoare pentru mine, ca de ex. paralela intre ura impotrva aristocratiei franceze si ura impotriva evreilor nu in perioada de detinere a Puterii ci in cea de pierdere a Puterii, mobilul urii fiind de fapt averea neinsotita de rolul social-politic al detinatorilor.
Am citit si citesc orice material legat de perioada nazista, pe care as vrea sa o inteleg cat mai bine. Am citit inclusiv Mein Kampf. Nu cred ca totul se datoreaza actiunii si ideilor lui Hitler. Oricum ar fi aparut altcineva care sa preia conducerea Germaniei dupa umilirea ei prin Pacea de la Versailles.
Un lucru nu-mi este deloc clar: daca Hitler ar fi trecut la practicarea Holocaustului (faza uciderii in masa) in cazul in care anglo-americanii nu i-ar fi declarat razboi dupa invadarea Poloniei, el punand asta in seama influentei evreilor asupra politicii anglo-americane. Cred ca s-ar fi limitat la „Drang nach Osten”, pe evrei i-ar fi deportat undeva anume, poate in Madagascar sau in America de Sud. Nu reiese de nicaieri ca ideea lui, initial, era de a-i ucide, de a-i extermina ca rasa.
Obsesia exterminista a lui Hitler in raport cu evreii, priviti ca factor decisiv al dizolvarii valorilor „sanatoase”, o fixatie venita dintr-o intreaga directie de gandire rasist-iudeofoba documentata de autori cunoscuti, de la Pieter Viereck la Brigitte Hamann, precede reactia puterilor occidentale la agresiunea impotriva Poloniei. Noaptea de Cristal a avut loc mai devreme, cum, fireste, stiti. Politicile naziste in raport cu evreii (cei germani si cei din statele ocupate) au evoluat. Exista studii exceptionale pe domeniu, inclusiv cele datorate unor Raul Hilberg, Leon Poliakoff, Yehuda Bauer. Hannah Arendt a analizat aceste politici si consecintele lor monstruoase atat in „Origini”, cat si in „Eichmann la Ierusalim”. Propaganda nazista, exercitata de Goebbels, dar si de Julius Streicher cu abjecta publicatie „Der Sturmer”, avea ca scop dezumanizarea evreului, „dusmanul de rasa”, convertirea sa in simbol al degenerescentei de tip patologic. In cartea mea „Diavolul in istorie” examinez pe larg acest subiect. In cazul totalitarismului comunist, dezumanizarea se aplica „dusmanului de clasa”.
Domnule Profesor!
Mai intai, va destainui ca am avut multe retineri de a va da o replica la postarea dvs. Cred ca acceptati ca nu m-as indoi nicio clipa de competenta dvs. in materie.
Indraznesc, totusi, sa amintesc faptul ca eu nu am pus in discutie realitatea gandirii rasist-iudeofobe a lui Hitler si implicit a nazistilor. Mi-am exprimat doar retinerea in a-i atribui lui Hitler, anterior declaratiei de razboi din partea SUA, Angliei si Frantei, intentia si decizia de a trece la EXTERMINAREA evreilor.
Dvs. amintiti de Noaptea de Cristal. Da, a fost anterioara declansarii razboiului, se spune ca ar fi fost precedata de un ordin verbal al lui Hitler, numai ca, din cate cunosc, ea a fost prezentata de nazisti ca o reactie spontana a populatiei la uciderea diplomatului lor la Paris de catre un evreu si a avut ca scop in primul rand determinarea evreilor din Germania de a EMIGRA intr-un ritm mai accelerat decat pana atunci. Nu poate fi considerata ca o manifestare de tip Holocaust; nu s-ar fi redus la uciderea doar a cca 100 evrei (alti cca 300 decedand ulterior, ca urmare a batailor suferite in acea noapte; si nu s-ar fi redus la o singura noapte).
In sfarsit, legat de unele lucrari pe care le-am citit de-a-lungul timpului, mai spun urmatoarele: a incerca sa prezinti poporul german – creatorul, inainte si acum, al unei culturi si civilizatii de prim rang – ca pe un popor de monstri sanguinari, ucigand fara noima, nu poate duce decat la decredibilizarea altor afirmatii. Si asta ar pune sub semnul intrebarii multe altele. Eu vreau sa ramanem in niste limite plauzibile privind realitatea acelor vremuri. Multe lucrari existente pe tema Nazismului pacatuiesc in acest fel. Sa nu ascundem ca inclusiv in SS erau reprezentanti ai elitei germane, nu niste marginali ai societatii. Ca ei au adoptat ideologia nazista ca salvatoare pentru ei (inclusiv in fata pericolului comunismului), asta e imensa lor greseala, a generatiei de atunci Credinta ca apartii unei natii (nu rase) superioare nu e de condamnat, cum nu e de condamnat nici credinta ca apartii poporului ales de Dumnezeu. Dar asta ar duce la o alta discutie, si mai complexa.
Sper ca nu v-am suparat.
Un dialog autentic, precum acesta, implica prezumtia de buna credinta a celor care participa la el. Va multumesc pentru comentariu.
In ciuda multiplelor experiente ale secolului XX si a numeroaselor carti pe tema tiraniei moderne, se pare ca omenirea si in special politicienii n-au invatat nimic. Cu o incapatanare demna de o stupiditate profunda, UE in mod special dar si administratia americana inca nu inteleg ca Putin foloseste aceeasi strategie ca Hitler: una spune alta face. Declara ca Rusia nu va interveni in Ucraina si vezi trupe rusesti ocupand aeroporturi si guvernul din Crimeea. Cica nu poti spune daca sunt rusi sau nu ca n-au insemne specifice pe uniformele militare. Pai nazistii au invadat Polonia avand uniformele in exact aceeasi conditie. Cica trupele nu au facut nici un rau si nimic ilegal; ca se comporta nonviolent. Pt. analistii politici de 2 lei violenta inseamna glont in cap (l-ar cam merita). Daca cineva iti ocupa aeroporturile si cladirea guvernului dar iti vorbesc frumos sau deloc inseamna ca e inca OK. Am impresia ca omenirea a intrat intr-un con de umbra epistemologic fiind incapabili de a cerne realul de ireal sau iluzoriu.
Indoctrinarea ideologica ce incepe din primii ani de scoala si nu se opreste niciodata are efecte mult mai puternice si elocvente decat orice ar scrie filozofi precum Harendt. Nu e trist. E tragic.
O carte excelenta, care a servit cum nu s-ar fi putut mai bine interesele in expansiune ale uneia din taberele lumii bipolare din anii ’50 si pana in 1989-1991, cand s-a incheiat ceea ce s-a numit “razboiul rece”. A reprezentat, in mainile unei neobisnuite si neostenite vointe de putere, cum ar fi spus Nietzsche, un uluitor mecanism ideologic, care a dus la o victorie politica “totala”, deschizand, intr-un fel, calea unui altfel de “totalitarism”.
Daca originile totalitarismului au fost admirabil descrise, evolutiile sale, care au dus la totalitarismul global, sub forma unipolarismului, inca isi asteapta explicatiile. Este incontestabil, de evidenta istorica si actuala, ca efectele acestui altfel de totalitarism sunt inspaimantatoare, sub forma unei saracii si saraciri globale fara egal, consecinta a unui jaf global, care, intre altele, a fost posibil si datorita folosirii speculative a ideologiei “anti-totalitare”. Este in afara oricarei discutii ca vointa unui popor trebuie sa fie totala, iar formele sale de organizare si de control asupra resurselor de subzistenta trebuie sa fie totale.
Din nefericire, si lucrul acesta continua sa ramana incetosat pentru o buna parte a lumii, ideologia anti-totalitara a fost folosita pentru scoaterea din mainile popoarelor “totalitare” a bogatiilor acestora, pentru deposedarea salbatica de sursele de hrana. Prin forta bruta a razboaielor si revolutiilor. La un altfel de totalitarism este nevoie de o altfel de denuntare, de o altfel de indiguire si de un altfel de Fulton. La limita, este nevoie de o altfel de Hannah Arendt.
Mă întreb dacă ați citit / recenzat / recomandat în cercuri mai largi cartea asta, apărută în urmă cu cîteva luni :
Richard SHORTEN – Modernism and Totalitarianism: Rethinking the Intellectual Sources of Nazism and Stalinism, 1945 to the Present (Palgrave Macmillan, 2012)
E bună? Merită conspectată?
Excelenta carte. Richard Shorten a scris o recenzie a „Diavolului in istorie” in „American Historical Review”.
Apreciez ca semnalati republicarea/reeditarea acestui text fundamental. Este parca la a 3-a editie si parca vad ca nici acest tiraj nu va fi suficient.
Nu o gasesc nicaieri pe stoc..