Nimănui. Şi cu atât mai puţin celor care încalcă sistematic, seară de seară, legea pe care această instituţie e menită să o aplice. Ei îşi fac mai departe treaba pentru care au fost tocmiţi.
Dacă cumva ai neşansa să intri în dizgraţia vreunuia dintre realizatorii posturilor cu rating (adică cu aparat de propagandă bine pus la punct), ai încurcat-o. Seară de seară se vor ocupa de tine: vei intra în zoologie printre speciile cele mai ignare, vei fi tăvălit într-un amestec de lături şi otrăvuri, vor fi traşi în mocirlă, alături de tine, toţi cei apropiaţi, soţi sau soţii, mame, taţi, fraţi, surori, fii, fiice, rude de toate gradele, prieteni. Vei fi acuzat şi declarat definitiv vinovat pentru tot ce e rău pe această lume: furturi, foamete, războaie, sărăcie, pensii mici.
Asişti paralizat la propriul tău proces fără să poţi scoate vreun sunet. Ai o cumplită senzaţie de neputinţă. Instanţa e însă implacabilă, nu se încurcă în detalii. Ce dacă ai scris cărţi care au intrat deja în patrimoniul cultural, ce dacă ai înfiinţat instituţii de top în care se formează şi activează tinerii cei mai dotaţi, ce dacă ai pus mai presus de interesul personal pe cel public şi ţi-ai sacrificat ani buni în numele unor idealuri şi interese comunitare. Mofturi, faţadă, spoială. Eşti condamnat definitiv la oprobriu public: slugă, hoţ, porc, râmă, lingău. Fără drept la replică, sau la vreun apel.
Şi totuşi, mai este în cetate o mână de oameni care nu vrea să accepte şi nici să se resemneze cu acest implacabil. Ei mai cred încă în dreptate, în adevăr, în instituţii, în lege. De aceea dau fuga la CNA şi cer să se respecte legea. Nimic mai mult, doar să se respecte legea. Însă abia aici dezastrul îşi arată adevărata faţă. Se comite o crimă cu premeditare şi cerberii spaţiului audio-vizual dau o biată amendă pentru depăşirea vitezei. Se reclamă asasinarea morală, intelectuală, civică a unui om, iar ei constată mici avarii la sistemul de frânare. Şi asta cu aerul că nici nu prea merită luate în serios, în fond toţi se fac vinovaţi de astfel de defecţiuni. Dar, în fine, o amendă acolo, mai închide gura unora….
Aşadar, nimănui nu-i e frică de CNA. Dar, oare, nici CNA-ului nu-i e frică că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să dea socoteală pentru dezastrul scăpat de sub control, pe care îl produce una dintre cele mai cumplite maladii ale epocii postcomuniste: carcinomul mediatic. S-au întrebat vreodată doamnele şi domnii care împart dreptatea în media asupra efectelor imediate, pe termen mediu şi lung ale acestei boli? Şi nu e vorba doar de show-urile politice, ci şi de marea majoritate a aşa-ziselor emisiuni de divertisment. Tone de mizerie se produc în studiourile TV şi cu ea sunt îndopaţi zilnic oameni de toate vârstele, de la bebeluşul aşezat înaintea televizorului ca să nu mai plângă, până la străbunica pe care nimeni n-o mai bagă în seamă şi care se aşază pierdută să urmărească cine ştie ce reality-show. Câte suflete moarte…
În faţa unei asemenea realităţi totul pare a fi pierdut.
Există însă în istoria lumii câteva precedente care vorbesc despre răsturnarea imposibilului. Îmi vine în minte titlul unei cărţi, Viţelul şi stejarul, autobiografia lui Soljeniţîn, o alegorie a omului rămas singur în lupta cu un sistem totalitar. Viţelul loveşte cu fruntea stejarul şi, cu toate că disproporţia de forţe este insurmontabilă, va reuşi în cele din urmă să-l dărâme, scoţându-l din rădăcini. Alegoria aceasta nu a rămas simplă ficţiune, ci s-a dovedit eficientă în realitate. Un om a învins un sistem ale cărui rădăcini se întinseseră până la capătul lumii.
De aceea, vă rog:
Dragi părinţi, nu vă uitaţi la televizor cu copiii alături. Citiţi împreună o carte, plimbaţi-vă în parc, plantaţi flori în grădină, mergeţi la teatru, la concert, la muzee!
Dragi bunici, nu vă irosiţi anii bătrâneţii între un serial şi altul. Întâlniţi-vă cu prietenii din tinereţe sau cu cei dobândiţi acum. Plimbaţi-vă cu nepoţii în parc, învăţaţi-i să împletească, să coase, să meşterească, spuneţi-le poveşti, sau amintiri de altădată, arătaţi-le albumul de familie!
Dragi politicieni, rămâneţi în birourile voastre şi faceţi-vă treaba pentru care aţi fost aleşi. Iar seara dedicaţi-vă familiei, prietenilor şi refuzaţi invitaţiile posturilor TV!
Dragi jurnalişti, iubiţi-vă meseria şi respectaţi-vă demnitatea profesională!
Şi, poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat, marţea şi joia, distinşii membrii CNA se vor întâlni doar pentru a schimba între ei reţete culinare. Şi nimeni nu le va mai cunoaşte numele. Însă până atunci să învăţăm, fiecare, lecţia încăpăţânării şi a neodihnei etice a viţelului!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
foarte frumos, cristina!
Si, dragi victime ale aliatilor varano-ghitzaci din CNA, puneti mina de la mina si dati-i in judecata, cu cereri de despagubiri civile enorme, maximul admis de legea romana. Nimeni, nicaieri, n-a devenit cinstit, pina cind legea nu l-a lasat in budigai. Micii stipendiati de catre turnatorul recunoscut de justitie trebuie sa raspunda pentru ca, in loc sa deserveasca interesul public, fac sluj in fata unor privati.
Frumos si corect!
din pacate nu sunt destule parcuri sa ne incapa pe toti asa ca tot in fata televizorului esuam …
:P
Mie îmi este frică de CNA. Instituția s-a manifestat ca adeptă a cenzurii și văd că sînt persoane iritate de libera exprimare și de dreptul de a huidui (copyright Liiceanu) care vor cenzură.
Ideea Beciuklistului de a da în judecată televiziunile care ponegresc nu e fezabilă în acest caz, și declanșatorii campaniei împotriva libertății de exprimare știu bine asta. De aia nici n-au început vreo acțiune în instanță ci vor să instrumentalizeze în scopuri personale CNA pentru a pune pumnul în gura oponenților.
Andrei Pleșu a fost numit la Antena 3 „slugă a tuturor regimurilor”. Răutăcios, dar nu calomnios, și o instanță de judecată corectă nu i-ar da satisfacție.
Andrei Pleșu chiar a fost ministru în regimul FSN Iliescu-Roman.
Andrei Pleșu chiar a fost ministru în regimul Emil Constantinescu
Andrei Pleșu a fost apoi membru în Colegiul CNSAS.
Andrei Pleșu a fost consilier al președintelui Băsescu.
Deci, Andrei Pleșu chiar a avut funcție de demnitar al statului în toate regimurile politice.
În prezent, Andrei Pleșu continuă să încaseze bani nemunciți de la stat, vreo 2000 de lei/lună, anume indemnizația de merit prevăzută de legea 118/2002.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/norman-manea-si-andrei-plesu-vor-primi-indemnizatii-de-merit-pe-viata-de-la-uniunea-scriitorilor-10598167
Eu nu înțeleg de ce au nevoie oamenii de cultură de indemnizația asta – dacă chiar sînt valoroși cîștigă o mulțime de bani din drepturi de autor și nu ar avea nevoie de bani de la stat. În SUA sînt scriitori care vînd milioane de cărți dar statul american nu le plătește nici o indemnizație. Doar le ia impozite.
Există jurisprudență europeană, la nivel CEDO, care spune că, atunci cînd e vorba de demnitari ai statului, e legitimă punerea în discuție chiar și a vieții private a acestora, interesul public avînd prioritate față de dreptul la propria imagine.
In logica Antenei 3, o logica a calomnierii in fond, multi pot fi acuzati de acelasi lucru, ca sunt „sluga tuturor regimurilor”. De pildă, Mugur Isărescu…. Dar ce vorbesc? Pina si portarul de la o institutie poate fi calomniat la fel. De ce nu il acuza ? Fiindca e o logica partinitoare, o logica murdarita de interes.
totusi, nu este doar A. Plesu victima acelor grobieni; fara suparare, mi se pare ca dumneavoastra aveti de fapt o problema cu dansul. As rezolva-o in cu totul alta parte. Si de fata cu dansul, totusi; este total inelegant sa te razboiesti in lipsa inamicului…
Inamicul meu nu e Andrei Pleșu. Inamicii mei sînt cei care vor limitarea libertății de exprimare. Dacă ei apar pe contributors, mă războiesc cu ei chiar pe contributors.
Superb!
Ar fi prea frumos ca sa fie adevarat acest vis. In lumea in care traim si in ura care ne este sadita clipa de clipa tuturor in suflet nu mai este loc si pentru FRUMOS….
E inaltator intr-adevar, numa sa nu fie din stejar poarta cea noua la care se uita vitelu.
Si nici cu Soljenitin nu e tocmai kusher, avand in vedere reintoarcerea sa in realitatea care a nascut si poate naste oricand Gulagul.
Iar de frica, ce sa mai vorbim!
Tocmai ca, acum acei jurnalisti care au curajul sa faca meserie, au de ce sa se teama de CNA.
Solutie definitiva nu exista, asta insa nu inseamna ca e imposibil sa se faca o autoritate de control audio-vizual si Internet care sa functioneze in interesul bine formulat al comunitatii.
Sa se formuleze iar comunitatea sa vegheze asupra aplicarii ei. Nu statul, nu partidul, nu oligarhii, ci corpurile competente ale comunitatii.
Cam despre asta ar fi vorba, nu-i asa?
Un apel simplu la bun-simt, la o viata normal si frumoasa. Dar ma tem ca cei vizati nu mai stiu ce inseamna asta, si se vor uita mirati unii la altii: ce vrea sa zica articolul asta? Ce mai inseamna viata in mileniul trei fara televizorul nostru cel de toate zilele?
Din pacate, doamna, CNA-ul nu se teme de nimic. Cei care au reusit sa duca si aceasta institutie in derizoriu stiu foarte bine ce fac. O cercetare nu foarte laborioasa ar produce o lista foarte lunga de „grajdani” care au venit, au facut ceea ce aveau de facut, si au disparut ca magarul in ceata. Isi va mai aminti cineva de numele celor care au paralizat orice reactie de corectare a derapajelor de la morala ale personajelor de televizuine despre care vorbim? Si-au indeplinit misiunea si apoi vor spune multumiti „le-am tras-o”, cu un zambet si un mare sentiment de implinire. Sa avem curajul sa privim adevarul din oglinda: asa suntem, cea mai mare parte dintre noi, si nu vad ce anume ar mai putea schimba in bine natia asta.