Context
▪ În articolul precedent am analizat posibilele scenarii ale PSD pentru alegerile prezidențiale, pornind de la declarația purtătorului de cuvânt al partidului.
Este evident că PSD rămâne cel mai important partid care poate decide viitorul președinte, orice candidat al stângii urmând a se califica direct în turul II. Probabil, acest candidat va câștiga dacă reușește să atragă și electorat de dreapta și, mai ales, nehotărât. Probleme pentru stânga ar putea să apară fie dacă va avea mai mult de 2 candidați, fie dacă dreapta s-ar alinia în spatele unui singur candidat/tandem.
▪ Dreapta se luptă pentru turul I, rearanjarea sa urmând să fie clarificată după europarlamentare. Nu are șanse (în turul doi) decât dacă se aliniază pentru unul, maxim doi candidați (dificil, date fiind tensiunile și concurența dintre partide, precum și unele incompatibilități personale dintre lideri).
Un candidat al dreptei câștigă dacă beneficiază de susținerea unei părți a electoratului stângii. Un tandem lider de dreapta – premier de stânga poate fi o variantă de succes; la fel de bine (însă mai puțin probabil) poate câștiga și un candidat de stânga cu un premier de dreapta.
Scenarii previzibile
▪ Mișcările de fărâmițare a dreptei (apariția NR, FC, PMP) sunt destinate obiectivului de rupere din electoratul PNL și PDL și, respectiv, de realizare a unei platforme politice pro-Băsescu în perspectiva anului 2016.
Asistăm la punerea în aplicare a unui plan realizat de (sau cu aprobarea lui) T Băsescu de mai bine de un an (în mai 2013, consilierul prezidențial Gabriel Berca anunța apariția rapidă a PMP, care va strânge nemulțumiții din PDL, și constituirea grupului parlamentar al noului partid).
Strategia lui Băsescu și a partidelor-satelit este una în 2 etape: prima vizează prezidențialele din toamnă (după logica: influențarea numirii candidatului dreptei și, respectiv, alegerea “celui mai mic rău” dintre cei doi candidați care vor ajunge în turul II) și a doua unificarea dreptei în perspectiva alegerilor legislative din 2016.
▪ Deși toți lideri dreptei clamează nevoia unui candidat unic pentru prezidențiale, fiecare, de fapt, vorbește de sine sau de candidatul partidului din care face parte.
Oricum, este evident războiul fratricid și lupta (pe mesaje) între liderii și vectorii de imagine ai fiecărui partid: T Stolojan / V Blaga, E Udrea / EBa, C Antonescu / K Iohannis. Puțini lideri ai dreptei nu și-au atacat colegii de opoziție, ci și-au focalizat tirul asupra guvernării de stânga.
Dinspre dreapta, la ora actuală, cel mai redutabil candidat pare, în opinia mea, K Iohannis, deși, paradoxal, este cel mai puțin vocal.
▪ Lupta pentru leadership în zona de dreapta permite formularea a 4 scenarii generale, toate realizabile după 25 mai:
a) toate partidele se aliniază în spatele unui singur candidat (puțin probabil);
b) mult mai previzibil, PNL si PDL fac alianță și desemnează candidat unic la președinție, în tandem (ex: K Iohannis / C Antonescu – C Predoiu / V Blaga); iar celelalte (PMP, FC, NR, PNTCD) desemnează și ele un candidat sau tandem (MR Ungureanu, E Udrea).
PNL și PDL sunt partidele „mari” din opoziție și ar putea face alianță, la care ceilalți să se ralieze (sau nu). În plus pe cele 2 le unește detașarea (poate și teama) de T Băsescu. Calculul politic este simplu, dacă PNL și PDL (aflate în scădere evidentă) nu se aliază, deși acum sunt primele 2 partide din opoziție, o unificare a celor “mici” (PMP, FC, NR și eventual PNTCD și PER) va duce la crearea unei forțe de opoziție care le va depăși pe fiecare în parte;
c) nu se întamplă alinieri/alianțe și fiecare merge în turul I cu candidat propriu, urmând să se alinieze în turul II. O astfel de variantă (destul de previzibilă în prezent), va permite stângii să arunce în luptă 2 candidați, ambii cu șanse să treacă în turul II;
d) PNL sau PDL fac alianță cu PSD.
PNL – dacă pleacă C Antonescu; caz în care rămân deschise (chiar dacă au mici șanse de reușită) variantele cu CP Tăriceanu sau T Meleșcanu, ambii fiind favorabili refacerii USL.
Refacerea USL poate fi cartea câștigătoare, fără emoții, în turul II.
PDL – pe fondul îngrijorării că va fi lipsit de relevanță într-o zonă de dreapta marcată de pro-băsism. De altfel, un tandem V Ponta – V Blaga pare unul redutabil pentru prezidențiale, nu-i așa?
Scenarii utopice?
Când analizăm scenarii, important este cum definim variabilele.
Cele mai puternice variabile, în acest moment, par să fie (1) atitudinea lui T Băsescu, (2) decizia lui V Ponta de (nu) candida, (3) decizia lui C Antonescu de (nu) demisiona, (4) decizia unor personalități percepute ca fiind în afara jocului politic de (nu) candida (M Isărescu, GC Maior), (5) posibilitatea refacerii USL, (6) capacitatea dreptei de unificare și (7) poziția instituțiilor de forță. Alte variabile sunt legate de evoluțiile socio-economice, poziția cancelariilor occidentale, evoluțiile regionale și internaționale, accesul la mass media al candidaților, resursele (umane, financiare) angrenate etc.
Întrucât azi este 1 Aprilie, să ne lăsăm în voia posibilelor farse pe care politicienii noștri ni le pot face în cursa pentru prezidențiale, combinând doar primele 4 variabile.
(1) În funcție de atitudinea lui Băsescu
Una din cheile procesului electoral din toamnă este legată nu atât de ce va face președintele până la alegeri, cât de ce va face după. Dacă vom știi ce va face președintele a doua zi după ce nu va mai fi președinte, atunci e posibil să decriptăm atât mesajele, cât și scenariile la care lucrează în prezent.
1.1. Dacă Băsescu și-ar da demisia înainte de terminarea mandatului, ar putea favoriza un candidat al dreptei?
Se pare că președintele a luat în calcul (cel puțin într-un anumit context) să-și termine mandatul mai devreme, din 2 motive: să poată intra în campanie alături de candidatul preferat; să poată influența cursul prezidențialelor, în sensul scurtării pre-campaniei electorale și dejucării planurilor PSD de a aduce un candidat surpriză sau de a reface USL.
Implicarea directă în campanie, va face previzibilă alinierea dreptei în jurul unui singur candidat (maxim doi).
1.2. Dacă Băsescu, după terminarea mandatului, se va înscrie într-un partid sau alianță din opoziție (PMP, de exemplu)?
Asta înseamnă că are un plan (cum ne-a fost devoalat, în diversele sale etape) care vizează parțial momentul 2014 și, cu certitudine, momentul 2016 (alegerile legislative).
1.3. Dacă Băsescu, după terminarea mandatului, va pleca din țară?
Au existat semnale cu privire la această variantă, fie că a fost vorba de ocuparea unui post important într-o organizație internațională, fie că s-a speculat pe marginea unei înțelegeri în acest sens cu un alt stat (de exemplu, Israel), care să-i ofere găzduire, pentru a-l proteja de eventuale repercusiuni/vendeta. Desigur vorbim doar de scenarii utopice, însă președintele știe că – dacă pierde controlul asupra Palatului Cotroceni și, treptat, asupra instituțiilor de forță – va deveni o țintă sigură pentru mulți dintre influenții politicieni aflați în spatele gratiilor.
1.4. Dacă Băsescu are, de fapt, o înțelegere cu V Ponta și, după ce ultimul va fi ales președinte, Băsescu va fi numit premier (poate nu în 2014, ci în 2016)?
Știu că sună utopic, dar e ziua păcălelilor. Să ne lăsăm purtați de acest gând și să constatăm că deși greu de imaginat acum, un astfel de scenariu ar rezolva temerile principale ale ambilor.
(2) În funcție de decizia lui V Ponta de (nu) candida
2.1. V Ponta va candida doar dacă nu va avea încotro (presiunea partidului, contextul politic, sondajele de opinie etc.). Cu trimitere la variabila anterioară, va candida dacă Băsescu aplică scenariul 1.2., pentru că va fi evidentă polarizarea și forța dreptei și nu i se va putea răspunde pe măsură cu candidați-surogat. Evident va candida, dacă e valabil scenariul 1.4.
Dacă V Ponta candidează, devin mult mai clare scenariile PSD (prezentate în articolul precedent). O problemă care va complica suplimentar scrutinul ar fi dacă V Ponta nu-și va putea duce mandatul de premier până la capăt (dosar penal sau moțiune de cenzură). Reamintesc declarația lui T Băsescu: ”Nu este departe ziua când voi face plângere penală pentru corupţie şi pentru abuz în serviciu, lui Ponta”.
Dacă V Ponta va pierde funcția de premier, atunci va candida la prezidențiale, pentru că altminteri va avea probleme de legitimitate ca șef de partid.
În ambele variante (candideaza de bunăvoie, sau de nevoie), o posibilă problemă va fi legată de persoana cu care va face tandem, întrucât un tandem monocolor s-ar putea dovedi lipsit de succes în turul II.
2.2. V Ponta nu va candida, dacă:
– T Băsescu își dă demisia (1.1.).
V Ponta nu va candida, urmând să-i arunce în luptă, inițial neoficial, pe S Oprescu, CP Tăriceanu și/sau T Meleșcanu, urmând ca unul din cei trei (cel care va fi poziționat cel mai bine în sondaje) să devină candidatul oficial al stângii. Tandemul implicit (cu V Ponta premier) ar răspunde “formulei magice” descrise chiar de V Ponta (cea cu președinte de centru-drepta și pemier de centru-stânga).
Dacă ar fi valabilă varianta 1.3., atunci nu mai contează cine va câștiga din partea stângii.
(3) În funcție de decizia lui C Antonescu de (nu) demisiona
De această decizie depinde, într-un anumit grad, variantele de recuplare a dreptei.
Cum sondajele de opinie par să indice că PNL va lua sub 20%, sunt posibile mai multe variante.
3.1. Locul lui C Antonescu ar putea fi luat de T Meleșcanu și/sau CP Tăriceanu (date fiind nemulțumirile din PNL, lipsit de accesul la resurse și de ratarea obiectivului ca partidul să dea viitorul președinte al României), ceea ce ar însemna refacerea USL.
Refacerea USL (și probabilitatea mare ca acesta să câștige scrutinul prezidențial) l-ar putea determina pe T Băsescu să apeleze la scenariul 1.1., ca să nu dea timp noului candidat să se pregătescă.
3.2. Locul lui Antonescu ar putea fi luat de K Iohannis, care – deși nu e considerat un “liberal pur sânge” – are avantajul încrederii populației.
Un tandem K Iohannis – V Blaga ar putea surclasa orice alt tandem al dreptei și ar putea ajunge în turul II.
(4) În funcție de decizia unor personalități percepute ca fiind în afara jocului politic de (nu) candida (M Isărescu, GC Maior)
Cum am mai spus, susținerea neoficială a candidaților independenți este, de fapt, parte a strategiei stângii de abordare, prin învăluire, a scrutinului prezidențial.
Cel puțin două scenarii sunt de luat în calcul:
– cu M Isărescu – președinte și V Ponta – premier;
– cu GC Maior în funcția de premier, în tandem cu V Ponta (președinte).
Ultimul mi se pare plauzibil, dacă iau în calcul faptul că GC Maior este măsurat de mai multe institute de sondare a opiniei publice. În plus, ar fi o variantă agreată și de T Băsescu, care nu a ezitat să-și afirme preferința pentru directorul SRI.
În loc de concluzii
▪ Așadar, păcăleală sau nu, majoritatea scenariilor converg către varianta V Ponta va candida oficial, singura sa problemă fiind alegerea partenerului de tandem.
Similar, pe zona politică de dreapta ar putea intra în cursă 2 tandemuri, cele mai probabil fiind K Iohannis – V Blaga și MR Ungureanu – E Udrea.
E Udrea va candida fie doar și pentru a obliga PSD la o măsură similară (că doar nu o vor lăsa “să intre în istorie” drept prima femeie candidat la prezidențiale), pentru că se va segmenta și mai mult electoratul și, respectiv, pentru a obișnui/testa electoratul cu această idee pentru viitorul ciclu electoral.
▪ Cred că despre 2014 se va spune că a fost anul zero al politicii; anul resetării; anul facerii și desfacerii alianțelor; anul strategiilor și al strategilor (și nu al sociologilor); anul agonizării politicii; anul contrastelor; anul trădărilor; anul sfârșitului unui regim; anul care precede un nou început; anul în care polarizarea societății va fi atins apogeul; anul superficialității; anul în care imaginea și PR-ul vor fi fost mai importante decât proiectele; anul politicienilor, și nu al cetățenilor; anul în care new media va influența rezultatul alegerilor; anul ofilirii multor politicieni și anul înfloririi altora; anul resetării economiei (multe business-uri vor fi dispărând, lăsând locul altora), pentru că, din nefericire, politicul determină economicul în România; anul jocului de go, și nu al jocului de șah în politica internă și internațională.
În confruntarea PSD-PNL, PNL-PDL, PMP-PDL, Ponta- Băsescu, Antonescu-Băsescu, Ponta-Antonescu, Udrea-Blaga, Ungureanu-Ponta, între putere și opoziție, între măsurile sociale și cele liberale, între Ucraina și Rusia, între Antena 3 și DigiTV, între RTV și Realitatea TV, ei bine, în acest conflict toal și generalizat aș adăuga și războiul politicienilor cu proprii cetățeni.
2014 ar putea fi anul păcălelilor pentru cetățeni, în măsura în care realitatea care ni se înfățișează este nu doar aparentă/înșelătoare, ci și extrem de fluidă, iar politicienii noștri ne-ar putea servi mai multe farse, dintre care cea mai reușită s-ar putea dovedi chiar cea legată de alegerile prezidențiale.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Problema lui Crin Antonescu are două tăișuri pentru oricare alt candidat al dreptei, non-penelist (să-l numim D) . Soarta lui D depinde de câți susținători ai PNL-ului l-ar vota atât în turul 1 (cu Antonescu retras din cursă), cât și în turul 2 (indiferent dacă se retrage sau nu Antonescu); altfel zis, calificarea candidatului non-penelist al dreptei presupune să-l depășească pe Antonescu în primul tur, iar dacă Antonescu nu mai candidează, trebuie să-l depășească pe celălalt candidat PNL-ist (să zicem, Johannis); deci, oricum, candidatul PNL va fi adversarul inițial al lui D și nu cred că PNL va accepta ideea candidatului unic din afara PNL. Relevanța acestui aspect constă în modul cum sunt apreciate și gestionate șansele lui D nu doar de a trece în turul 2 ci și de a câștiga alegerile, or aici intervin cele două tăișuri ale problemei lui Antonescu.
Antonescu are deja pretenția să fie susținut unilateral candidatul PNL, adică el (sau Johannis) ar vrea să beneficieze de susținerea dreptacilor în turul 2 , însă calificarea lui D în turul 2 nu-l determină să prezinte a atitudine tranșantă, nu se angajează să răspundă la fel cu susținerea peneliștilor și nici nu înlătură perspectiva refacerii USL (de altfel Johannis și-a deconspirat public dorul de USL). Or, asta înseamnă că PNL + Antonescu joacă de fapt la două capete și nu admit nicicum susținerea unui alt candidat D al dreptei. În asemenea condiții unilaterale în favoarea PNL, nu mai poate fi vorba de o competiție cinstită pe dreapta și ne confruntăm cu cacealmaua lui Crin. Cele două tăișuri ale lui Crin împotriva lui D – “ ori președinte de la PNL , ori noi cu USL! ” – se traduc în transformarea lui D într-un perdant garantat PNL.
Nu se preconizează o relație biunivocă între PNL și ceilalți de pe dreapta, nu există condiții de reciprocitate, specifice oamenilor de cuvânt, fără echivoc, necesare înainte de a se vedea cine va ajunge în turul 2. Cine va accepta cacealmaua asta penelistă nu merită să câștige, la fel cum nici Antonescu sau Johannis nu câștigă în fața contracandidatului PSD, chiar dacă toți dreptacii ar agrea candidatura unică din partea PNL. Duplicitatea PNL-ului conduce la singurul rezultat previzibil în favoarea PSD. Amăgindu-ne cu speranțe deșarte sau castele pe nisipuri mișcătoare și minciună, nu vom construi nimic util și durabil, doar ne vom alege cu anii păcălelilor, peste așteptările zilei de 1 aprilie.
După ce PSD-iștii le-au tras PNL-iștilor scaunul de prezidențiabil al USL, Crin și ai lui se comportă ca niște hipnotozați: mai vor o dată.
Da, Crin mai are un scaun de oferit… PSD-ului.
„…profesor asociat la mai multe facultăți”. Scrieţi domnule că aţi absolvit Academia Naţională de Informaţii şi că acolo predaţi. Ce mare secret.
„orice candidat al stângii urmând a se califica direct în turul II”
„Direct”? Să înţelegem că doar candidaţii dreptei vor participa la turul întîi?