Primul paradox al alegerilor prezidențiale trece aproape neobservat – avem nu mai puțin de 14 candidați înscriși la Biroul Electoral Central, care au depus aproximativ opt milioane de semnături. Ne apropiem de numărul maxim de candidați înregistrați în alegerile prezidențiale (16 în 1996), dar și de un raport neașteptat între prezența estimată la vot și numărul de semnături. Așa-zisa inflație de prezidențiabili nu e însă nici nouă, nici specifică României, așa cum se bombăne destul de des. Ceva e însă putred în această poveste.
În centrul discuției se află echitatea competiției de pe scena politică. Într-o primă interpretare, numărul în creștere al candidaților la președinție, de la trei în 1992 la șaisprezece în anul 2000, apare ca dovadă a liberalizării pieței politice, a deschiderii, a evoluției procesului democratic. A doua perspectivă consideră piața politică drept victimă a unui monopol sau oligopol, în care cîțiva actori mari decid, în propriul folos, regulile și accesul la poziții politice.
În știința politică, cea de-a doua perspectivă e cunoscută în termenii ”cartelizării” partidelor, democrației și sistemelor politice, o teză apărută inițial în anii 1960 însă resuscitată la începutul anilor 1990. Nu voi insista asupra istoricului acestei teze sau detaliilor tehnice. Partidul-cartel apare în ”democrații caracterizate de interpenetrarea partidelor și statului”, în care obiectivele politicii devin ”auto-referențiale, profesionale și tehnocratice” iar competiția între partide decade în ”spectacol, imagine și teatru” (mai multe aici).
Cîteva simptome ale cartelizării pieții politice, începînd de la accesul pe piața politică pînă la distribuția resurselor și pozițiilor, sunt de urmărit. Aici mă voi referi doar la una dintre acestea – numărul semnăturilor necesare ca precondiție de acces în competiția pentru președinte.
Lege care a reglementat inițial accesul la competiția prezidențială, L.69/1992, pornea deja cu stîngul. Pentru a candida la președinție era nevoie de 100.000 de semnături din partea cetățenilor. Ulterior, legea 370/2004 a ridicat acest prag la 200.000 de semnături.
În Europa occidentală președinții sunt aleși direct de cetățeni în Franța, Austria, Finlanda, Islanda, Irlanda și Portugalia. În Finlanda, de pildă, codul electoral condiționează accesul candidaților de strîngerea a 20.000 de semnături. Dar să nu comparăm democrația noastră de 25 de ani cu sistemele consolidate ale Vestului. Să rămînem doar la Europa Centrală și de Est pentru datele comparative privind numărul de semnături necesare candidaturii: în Bulgaria sunt necesare 7.000, în Macedonia 10.000, în Croația 10.000, în Slovenia 5.000 (alternativ, un partid politic și 3.000 semnături sau trei semnături ale parlamentarilor), în Polonia 100.000. Condiția restrictivă prezentă în legislația românească arată, neîndoios, cît de viciată e competiția politică la nivelul prezidențial: suntem singura țară care impune candidaților pragul de 200.000.
Desigur că datele menționate spun puțin, dacă nu le raportăm la corpul electoral activ. Raportul între alegătorii prezenți la vot și numărul de semnături necesare pentru un competitor este, pentru fiecare caz în parte, următorul: Bulgaria 470, Macedonia 75, Croația 240, Slovenia 145, Polonia 170 și România 50. Corp electoral activ înseamnă numărul de alegători prezenți la vot, după ultimele alegeri prezidențiale consemnate (datele aici). Cu alte cuvinte, fiecare al 50-lea român care participă la alegeri a semnat deja pentru o candidatură, spre deosebire de fiecare al 470-lea bulgar. Cînd numărul candidaturilor crește, raportul se schimbă absolut neverosimil. În România fiecare trei din patru români care merg la vot au semnat deja pentru un candidat (asumînd, firesc, că persoanele care semnează pentru un candidat vor merge și la vot).
Pînă acum, propunerea liberalizării pieții politice a partidelor a fost aruncată în derizoriu (reacția unui actual ministru: „Ce vreti, ca fiecare nebun să își poată face partid?”). La fel, e de așteptat ca inițiativa de a schimba regulile electorale pentru competiția prezidențială va fi bagatelizată și ignorată. Ideea lui Cristian Preda, ca reacție la anunțul lui Th. Meleșcanu de a participa la alegeri (citez ”Ar fi mult mai rezonabil ca, în locul celor 200 de mii semnături de la cetățeni, să fie solicitate, de pildă, 35 de semnături de la deputați și senatori ori 350 de semnături de la primari și consilieri județeni.”) glisează în formele sofisticate ale cartelului. E drept că modelul francez, de unde provine sugestia sa, rămîne un reper de discutat. Pe de altă parte, lecția clasică a liberalismului nu presupune lipsa de discernamînt a individului. Cetățenii pot decide prin vot să elimine aventurierii, țăcăniții, nebunii, parveniții și zărghiții.
Cartelul politic reacționează astfel ca un monopol leneș, închizînd ochii complice la nereguli multiple. Alianțele-mamut, care au anunțat peste două milioane de semnături, își obligă alegătorii la un înduioșător spirit civic, deoarece cel puțin unul din doi votanți vor fi fost obligați să semneze pentru candidatul alianței-mamut. Dar nu numai atît. Regulile cartelului politic ne obligă să trăim într-o crasă minciună a democrației originale.
Mai mult, idealul democrației electorale nu poate fi decît mimat. De aceea, ajustarea regulilor electorale se impune, arena politică trebuie formal deschisă. Altminteri, condițiile restrictive, ce limitează dreptul de asociere, libertatea de a alege și a fi ales, vor eroda ireversibil orice mobilitate în sus a competențelor politice.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dar de ce nu aveți în vedere și aspectul aconomic al problemei?
Cu cât mai mulți candidați, cu atât se aruncă mai mulți bani pe piață, care altfel ar sta dosiți în buzunare hrăpărețe, bani care se redistribuie ajungând și la muncitorul tipograf care face afișele și la cel care le lipește.
Ceea ce nu e rău deloc.
Teoria asta derivă direct din perpetuum mobile, sunteți conștient de asta? :P
Deci nu se cheltuie bani și alte resurse aiurea, ci se relansează economia printr-un asemenea număr de candidaturi. Keynes cred că vă invidiază, oriunde ar fi el :)
foarte bun titlul cu cartelul (cica s-au strans peste 8 milioane de semanturi, cel mai eficient fiind Melescanu, sper sa iasa macar tot atatia la vot)
si in alte parti e destul de imbarligata politica, nici in america lumea nu are incredere in politicieni, smecheri peste tot.
insa trebuie mers la vot, pt ca e o mare diferenta sa iasa cineva din sistem (care sa-i acopere pe toti baronii, practic sa ia puterea absoluta), sau cineva din afara lui.
astia anti-sistem ar fi Macovei si Iohannis.
se pare ca pe Macovei nu o plac decat basistii, si nici aia toti, iar de cand vine cu faze cu Mandela si alte teatralizari nu prinde de loc la indecisi, ba chiar ii alunga si le confirma ce aud la antene. pacat de ce a invatat in Bosnia si Macedonia (la o adica, profesionist pare sa fi fost si Radu Beligan, pana a intrat in ridicol).
de Iohannis multi zic ca li se pare normal, cu picioarele pe pamant, care in loc sa inchida lumina in Sibiu dupa 800 de ani de la venirea saxonilor in Transilvania, ultimul sas ramas a inceput sa varuiasca, sa renoveze si sa puna Sibiul pe picioare (fiecare cu hobby-urile lui).
sper ca Inalta Curte sa nu tina mortis sa-si piarda de tot imaginea pe 30 septembrie.
O persoana are dreptul sa semneze pentru mai multi candidati?
1.Daca NU, diferitele socoteli ale dvs sunt juste si analiza elocventa.
2.Daca DA, mai nimic din ceea ce descrieti aici nu corespunde realitatii!
Propunerea dlui Melescanu mi se pare foarte buna, daca contextul actual este 2., adica daca oamenii pot (sunt tentati!) sa semneze orice si ori de cate ori ar avea chef sau vreun avantaj, adica din motive care n-au nimic in comun cu convingerile lor politice!
Nu mi se pare de loc ca „glisează în formele sofisticate ale cartelului”, gasesc ca este o simplificare binevenita si care in plus, transparentizeaza tot procesul preelectoral, semnatarii asumandu-si si public, daca este nevoie, gestul!
In acest caz EVIDENT se vor interzice, si se va putea verifica(!), semnaturile multiple!
„… trăim într-o crasă minciună a democrației originale.” – isi mai aminteste cineva de „democratia originala”?
Daca nu ma insel, grecii antici nu chemau tot poporul sa-si dea cu parerea despre ceva ce n-aveau habar(!), politica cetatii, ci numai o elita selectionata cu strictete dupa pozitie si influenta sociala,realizari, familie,etc. Notiunea de „demos” era interpretata in sensul de „cei mai reprezentativi membri ai poporului” si nu era chiar rau ;)
Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei.
Art.4
(1) La alegerile pentru Presedintele Romaniei se pot prezenta candidati propusi de partide politice sau aliante politice, constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003, cu completarile ulterioare, precum si candidati independenti. Partidele si aliantele politice pot propune numai cate un singur candidat. Partidele membre ale unei aliante politice care propune un candidat nu pot propune si candidati in mod separat.
(2) Candidaturile propuse de partidele si de aliantele politice, precum si candidaturile independente pot fi depuse numai daca sunt sustinute de cel putin 200.000 de alegatori. Un alegator poate sustine un singur candidat.
@ea
„Un alegator poate sustine un singur candidat.”
O aberatie, ca multe altele existente in legislatie. Sa pui stampila pentru un singur candidat in ziua votului e una, sa impui prin lege asa ceva (ma refer la obligatia de a sustine un singur candidat in perioada anterioara inceperii campaniei) deja e penibil si practic incontrolabil. Ca sa fie si mai frumos poate se adauga un paragraf care sa stipuleze ca in situatia in care ai sustinut un candidat esti obligat si sa mergi sa il votezi.
:P
Problema acestei legi este ca ea restrange profund dreptul de a alege si a fi ales. Daca socotim grosier, ca Romania ar avea 20 de milioane de votanti si fiecare are permisiunea sa sustina o singura candidatura, rezulta ca numarul de candidaturi ce pot trece pragul semnaturilor este restrans la maxim 100. Ceilalti cetateni nu mai au dreptul sa se inscrie in cursa electorala. Practic, aceasta strangere de semnaturi este la randul ei un concurs „cine aduna mai multe si lasa contracandidatii fara putinta de a mai avea de unde aduna”. Caz in care strangerea semnaturilor este in fapt tur 0 al alegerilor, care nu e prevazut in Constitutie. Legea asta adauga pur si simplu la Constitutie.
Bascalia alegerilor prezidentiale si nu numai este sustinuta cu elan revolutionar de ilustrii parlamentari (senatori si deputati), pleava societatii contemporane, adunatura de impostori antinationali.
Pleavă, pleavă, dar din păcate gunoaiele plutesc la suprafață, așa merg lucrurile.