duminică, mai 19, 2024

Puterea ideilor și revoluțiile non-revoluționare

„Puterea ideilor” se intitulează o carte a marelui filosof liberal Isaiah Berlin. Semnificația ultimelor luni ale anului 1989, rolul disidenților (intelectuali critici, neînregimentați) în revitalizarea societății civile, aflată pentru atâția ani în stare de paralizie, criza generalizată a regimurilor comuniste și declinul hegemoniei partinice au fost subiectul unui număr considerabil de lucrări științifice în ultimele două decenii. Tentația inițială a fost aceea de a celebra rolul disidenților în prăbușirea sovietismului și în renașterea ințiativelor civile from below. Asemenea interpretări euforice ale acestui val revoluționar, nu de puține ori comparat cu „Primăvara Națiunilor” din 1848, au predominat, scrierile lui Timothy Garton Ash fiind exemple elocvente în acest sens. Este de ajuns să amintim pătrunzătoarele sale articole din „New York Review of Books”, pe care apoi le-a adunat în volumul „The Magic Lantern”. Interpretarea predominantă era conceptualizarea revoluțiilor drept componentă a unei mișcări globale înspre democratizare în detrimentul aspirațiilor colectivist-iacobine. O asemenea viziune a inspirat și reflecțiile filosofului politic Bruce Ackerman asupra viitorului revoluției liberale. Acesta considera că schimbările radicale din Europa Centrală și de Est se încadrau în fenomenul de renaștere planetară a liberalismului. Cu alte cuvinte, succesul sau eșecul lor, într-o lume definită de interdependența politică, economică și cultural-simbolică, urmau să aibă un impact direct și hotărâtor asupra viitorului liberalismului în Occident.

Foarte puțini analiști au insistat asupra unor componente mai puțin vizibile, care însă erau persistent non-liberale și neo-autoritare. Predicția sumbră a sociologului Ralf Dahrendorf a fost unul dintre puținele semnale de alarmă în acest sens: „Cel mai mare pericol este probabil o nouă formă de totalitarism. Ezit să folosesc termenul, dar îmi este greu să îl alung din minte: fascism. Mă refer la acea combinație dintre nostalgia față de ideologia colectivității care trasează o distincție dură între cei care aparțin și cei care nu, și o nouă formă de monopol politic al unui singur om sau al unei ‘mișcări’, cu un accent puternic pus mai degrabă pe organizare și mobilizare decât pe libertatea de a alege”. Seduși de efectele amăgitoare ale tumultului revoluționar, majoritatea specialiștilor au preferat să treacă cu vederea natura eterogenă a mișcărilor anticomuniste. Nu toți cei care au respins leninismul au făcut-o pentru că visau la o societate deschisă și la valorile liberale. Printre revoluționari se aflau și o mână de enragés, neinteresați de logica compromisului și a negocierii, de importanța și chiar urgența constituirii unor structuri politice de tip partid. Existau fundamentaliști populiști, dogmatici religioși, nostalgici față de regimurile pre-comuniste, inclusiv unii care admirau dictatori pronaziști precum Ion Antonescu sau Miklós Horthy.

Partizanii populismelor de varii culori atacau insăși ideea clarității morale. Doar odată cu destrămarea Iugoslaviei și divorțul de catifea ceh-slovac au început cercetătorii să realizeze că promisunea liberală a revoluțiilor din 1989 nu ar trebui luată ca dat și că anii ce vor urma comunismului nu vor duce inevitabil la prosperitatea democrației liberale. La începutul deceniului nouă a devenit evidentă realitatea perioadei postcomuniste care ascundea numeroase amenințări la adresa păcii și democrației: războaie etnice sângeroase; tulburări sociale și o contagioasă dezvoltare a multiple forme de populisme și tribalisme, vechi și noi. Am scris despre aceste lucruri în cartea mea, „Fantasies of Salvation: Nationalism, Democracy, and Myth in Postcommunist Europe” (Princeton, NJ: Princeton University Press, 1998; ediția română a fost publicată la Polirom în 1999).

Principala mea teză este aceea că evenimentele din 1989 au avut efecte revoluționare care au schimbat lumea. Unii autori accentuează rolul societății civile, al intelectualilor critici și al disidenților. Alții se opun acestei interpretări, dar nu neagă faptul că evenimentele în sine au avut drept principală consecință sfârșitul regimurilor leniniste în Europa Centrală și de Est. Rămâne de discutat doar dacă termenul „revoluție” este cea mai bună caracterizare a acestora. Importanța mondială a transformărilor declanșate de mișcările din 1989 și concluzia că ele au impus o nouă concepție asupra politicului sunt dincolo de orice îndoială. Timothy Garton Ash a oferit o excelentă evaluare în acest sens: „A existat totuși ceva nou; a existat o idee mare, care a fost revoluția însăși – ideea revoluției nerevoluționare, a revoluției evolutive. Motto-ul lui 1989 ar putea să-i aparțină unui important critic al lui Lenin, Eduard Bernstein: ‘scopul nu are valoare în sine, mișcarea înseamnă totul.’…Astfel, aceasta a fost o revoluție care nu a fost definită de un ceva precis, ci de modul în care s-a desfășurat. Acel motto al unei masive nesupuneri civile pașnice, consecventă și fascinant de inventivă, promovată de elita critică pregătită să negocieze și să ajungă la un compromis cu cei de la putere (pe scurt masa rotundă) – aceasta reprezintă noutatea istorică a anului 1989. Dacă ghilotina este simbolul lui 1789, atunci masa rotundă este cel al lui 1989”. După un sfert de veac, iată că există destule rezerve legate de moștenirile acestui evoluționism. „Tovarășii” s-au adaptat și au profitat de spiritul tolerant al foștilor lor adversari. În România însă, nu a existat nici măcar o masă rotundă. Au existat gloanțe, tancuri, manipulări, provocări, iluzii, victime eroice și demagogi cinici.

În explicarea fenomenului 1989 trebuie să ne concentrăm asupra a trei mari teme: semnificațiile profunde ale prăbușirii regimurilor comuniste în Europa Centrală și de Est, natura revoluțiilor la sfârșitul secolului 20 și sensul lor pentru secolul 21, și rolul intelectualilor critici (publici) în politică. Totodată, pe parcursul unui astfel de demers trebuie să fim conștienți de extraordinara complexitate a mișcărilor revoluționare din 1989 pentru a fi capabili să explicăm o serie de evoluții îngrijorătoare în postcomunism: marginalizarea (în Europa Centrală) a primei elite post-1989 (de cele mai multe ori recrutată din contraculturile disidente); revirimentul foștilor comuniști (conversiunea) și revenirea lor la putere; și, confuzia etică ce a urmat, însoțită de un cinism generalizat care bântuie încă societățile din regiune.

Odată cu 1989, au dispărut nu numai zonele de influență și Pactul de la Varșovia, dar și Zidul Berlinului, acel rușinos simbol al disprețului pentru drepturile civile, și Republica Democrată Germană. Germania a fost unificată, iar Războiul Rece s-a încheiat cu victoria indiscutabilă a Occidentului liberal. Astăzi, când scriu aceste rânduri, astfel de consecințe par evidente, poate chiar banale, dar acum 25 de ani, un asemenea deznodământ al confruntării dintre Est și Vest, părea un scenariu de domeniul fantasticului, de-a dreptul suprarealist. De aceea consider că reevaluarea și analiza principalelor interpretări ale valului revoluționar din 1989, în fapt cel mai fascinant fenomen al istoriei recente a Europei, sunt fundamentale din punct de vedere intelectual și politic. Mai ales acum, când noile populisme tind să nege semnificațiile libertare reale ale acelor momente într-adevăr cruciale.

Cum s-au născut aceste revoluții? Ce forțe profunde, greu decelabile, le-au pus în mișcare? Au fost ele revoluții în sensul clasic al conceptului și dacă da, ce idei și practici noi au propus ele? Este adevărat, așa cum au afirmat unii autori (Jürgen Habermas, de pildă), că acestea nu au fost nimic altceva decât eforturi de a îndrepta răul produs de experimentul comunist, sau, mai bine zis, au fost ele doar încercări de revenire la situația de dinainte de 1945? Au fost aceste revoluții în mod primordial cauzate de eșecul economic al leninismului, de incapacitatea economiilor planificate de „a ajunge din urmă și depăși” Vestul, de a răspunde provocărilor epocii postindustriale? Care a fost impactul factorilor moral-culturali în apariția ințiativelor civice în regimurile comuniste post-totalitare? Care a fost importanța disidenței și a tradiției revizionist-marxiste în variile țări din Europa Centrală și de Est? Cum putem explica natura non-violentă și auto-limitativă a revoluțiilor și absența, ori deturnarea, unor încercări de pedepsire la nivelul întregii societăți împotriva celor care s-au aflat la putere? Care a fost adevărata atitudine societală față de disidenți și cum ne putem explica tranziția de la „revoluția de catifea” la „contrarevoluția (restaurația) de catifea”?

Articol transmis la postul de radio Europa Libera:

http://www.europalibera.org/content/blog/26627532.html

Textul poate fi ascultat aici:

http://www.europalibera.org/audio/26627676.html

Recomandari:

http://www.humanitas.ro/humanitas/puterea-ideilor

http://www.polirom.ro/catalog/carte/reinventarea-politicului-europa-rasariteana-de-la-stalin-la-have-2758/

http://www.ceupress.com/books/html/TheEndandtheBeginning.htm

http://www.humanitas.ro/humanitas/despre-1989

http://www.polirom.ro/catalog/carte/revolutiile-din-1989-intre-trecut-si-viito-442/

http://www.curteaveche.ro/autori/sorin-antohi-vladimir-tism.html

http://www.humanitas.ro/humanitas/reflectii-asupra-revolutiei-din-europa

http://www.curteaveche.ro/autori/stephen-kotkin/societatea-necivila-anul-1989-implozia-structurilor-comuniste.html

http://www.curteaveche.ro/colectii/constelatii/carnavalul-revolutiei-europa-centrala-1989.html

http://www.curteaveche.ro/colectii/constelatii/ordinea-mondiala-dupa-leninism.html

Distribuie acest articol

1 COMENTARIU

  1. Folosirea unor termeni creați pentru mișcări sociale din secolele XVIII-XIX în contextul sfârșitului secolului XX duce la interpretări incomplete. Mișcările sociale pentru explicarea cărora au fost inventat cuvântul „revoluție” aveau o specificitate clară. În ele erau prinși proprietarii de averi, cu privilegii speciale, pe de o parte, și cei lipsiți de averi și privilegii, pe de altă parte. Nobilimea și marii latifundiari și populațiile care lucrau pe pământurile lor, ori care le prelucrau recoltele în mici întreprinderi în plină dezvoltare, strangulate de favorurile comerciale ale marilor latifundiari…Apoi marii industriași și marea masă de muncitori exploatați nemilos…În aceste contexte idei noi de organizare socială au fost sădite și au dat mișcările sociale care au fost ulterior numite cu termenul generic de revoluții.
    Mișcările sociale din 1989 au o cu totul altă specificitate. Ele au fost generate, ani îndelungați, pe dorința aproape unanimă a populațiilor prinse în ele de a trăi după modul etalat cu succes, chiar ostentativ, de democrațiile occidentale. Au fost mișcări împotriva unui mod de viață, nu de redistribuire a averilor și privilegiilor. Singura idee care a animat populația a fost…să trăim ca în vest. Au fost puțini care nu au aderat la ea, în majoritatea țârilor implicate…chiar vechii conducători au fost cei care îmbrățișau ideea aceasta… La originea mișcărilor …pornite din fosta URSS, au fost sădiți germenii …transparenței și ai libertății…controlate, dar procesul a fost de neoprit.
    Popoarele cuprinse de aceste mișcări încercau să se racordeze la modul de viață democratică și pentru asta, pe cale legislativă încercau să creeze cadrul legislativ adecvat. Nu prin distrugerea prin forța revoluției a vechilor instituții, ci prin înlocuirea lor… Scopul mișcărilor sociale nu era distrugerea, ci înlocuirea. Și cum înlocuirea era dorită de toți, în procesul transformării nu au au existat victime și nu se căutau vinovați pentru trecut ( la noi a fost găsit un singur …vinovat…comunismul).

    Poate că cel mai bun termen, sigur cel mai cuprinzător, pentru mișcările din 1989 este …de sincronizare cu democrația occidentală…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. În curând îi va apare la editura Humanitas un nou volum cu titlul „Aventura ideilor”. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro