Am auzit prima oară despre Bronisław Wildstein atunci când am studiat istoria sindicatului liber și autoguvernat Solidarność. Am aflat că fusese unul dintre liderii marcanți ai ramurii studențești a acestei mișcări sociale care a zdruncinat din temelii și, în final, a învins dictatura comunistă din Polonia. Aveam să urmăresc, de-a lungul anilor, evoluția sa, polemicile în care s-a angajat cu o intensitate unică, în jurul a ceea ce s-a numit „moștenirea Republicii Populare Polone”. Am vorbit pe larg despre Bronek cu prietenii mei din Romania, mari iubitori ai Poloniei neînfrânte, Anca Cernea și soțul ei, Vincențiu, precum și Gelu Trandafir. Grație lor am putut vedea filmul „Trei prieteni”, una dintre cele mai tulburătoare mărturii despre crimele comunismului și prelungirile lor în cultura politică a post-comunismului.
Nu e niciun secret că sunt prieten apropiat cu Adam Michnik. Mă leagă de istoricul polonez amintiri indelebile. Fiul nostru, al lui Mary și al meu, se numeste Adam în onoarea autorului „Noului evoluționism”, acel eseu, comparabil prin efecte, cu „Puterea celor fără de putere” de Vaclav Havel. O prietenie de idei nu înseamnă însă acord total asupra tuturor chestiunilor. Michnik și cu mine vedem în chip diferit chestiunea decomunizarii. Lui îi este teamă de revanșism, de riscul vânătorilor de vrăjitoare. Mie mi se pare că o democrație care nu se confruntă tranșant, inclusiv juridic, cu trecutul ilegitim și criminal, nu este nici credibilă, nici viabilă. Este ceea ce au spus de-a lungul anilor oameni ca Joachim Gauck și Herta Müller în Germania, Petruška Šustrová în Republica Cehă, Gabriel Liiceanu și Horia-Roman Patapievici în România, Antoni Macierewicz și Bronek Wildstein în Polonia. În cazul lui Bronek, apariția faimoasei „liste” a dus la concedierea sa de la ziarul Rzeczpospolita. Foștii informatori și protectorii lor au reacționat isteric în clipa când numele colaboratorilor poliției secrete au devenit publice. Prăpastia dintre Gazeta Wyborcza, ziarul condus de Adam Michnik, pe de o parte, și adeptii decomunizării, apropiați de frații Kaczynski – de cealaltă, a devenit tot mai adâncă. Este vorba de o falie care definește, de fapt, marile bătălii culturale din Polonia de azi. Unii cred că la guerre est finie, ceilalti socot că marea luptă a fost doar amânată, că punctul însuși de pornire, deci Masa Rotundă din 1989, a fost o capcană mai degrabă decât o șansă. Nu sunt eu cel care să se pronunțe asupra acurateții unui punct de vedere ori a celuilalt. Pot însă spune că există ceva îndoielnic în ideea lui Tadeusz Mazowiecki a „liniei groase” în raport cu trecutul. Este ca un fel de refulare la ordin. Trecutul nu dispare la comandă.
Pentru mulți dintre exponenții stângii liberale poloneze, fascinați de marotele corectitudinii politice și istorice, însăși compararea comunismului cu fascismul este scandaloasă. Ideea că indivizii responsabili pentru masacrul de la Gdansk din decembrie 1970 (în primul rând răposatul general Wojciech Jaruzelski) și pentru Legea Marțială din decembrie 1981, ar trebui deferiți justiției, asemeni criminalilor naziști, este atacată drept „cruciadă anticomunistă”. Ca și cum ar fi ceva reprobabil în anticomunism, ca și cum „tovarășii” nu ar fi fost creatorii unui sistem al ilegalitatilor practicate sistematic, cu maniacal devotament. Ceea ce în anii 80 părea ceva de la sine înțeles, deci polarizarea societății în „ei” și „noi”, este acum descris drept un mit vindicativ, o justificare manicheistă pentru abominabile răfuieli.
Am stat îndelung de vorbă la București cu Bronek în mai 2014. Pot spune ca am atins în detaliu aceste chestiuni și multe altele. Am urmărit atent ce-a avut de spus în cadrul dialogului de la Librăria Humanitas de lângă Cișmigiu cu Horia-Roman Patapievici. Cititorii acestui volum vor avea prilejul, sunt convins, să descopere articulațiile unei gândiri originale și deschise, interpretări dezinhibate ale provocărilor legate de ceea ce este tot mai acuta criză a valorilor din lumea de azi, declinul tradiției și ascensiunea relativismului etic. Asemeni unor Olavo de Carvalho și Roger Scruton, Bronek refuză să îngenuncheze în fața idolilor tribului. Este un anti-dogmatic mândru de opțiunile sale, respectă faptele mai mult decât doctrinele, nu se lasă încorsetat de varii himere ideologice. Înțelege că liberalismul nu poate fi apărat dacă nu-și asumă propriile valori întemeietoare, între care, mai presus de orice, libertatea individului.
Am citit cu mare interes eseul lui Bronek despre evreitate, m-am regăsit în multe din ideile sale. Este nevoie de sinceritate, de transparență, de acuratețe istorică atunci cand analizăm chestiuni care sunt de atâtea ori distorsionate și falsificate de profeții etnocentrici. La fel, Bronek pledează pentru nuanțe atunci când se operează critici de plano la adresa catolicismului polonez. El le reamintește concetățenilor săi că Biserica Catolică a fost marele reazem al rezistenței din Polonia, că grație catolicismului, în primul rând, identitatea poloneză a reușit să se salveze. Nu există urmă de fundamentalism în gândirea lui Bronek Wildstein. A fost și rămâne un admirator al lui Leszek Kołakowski. A fost și rămâne un spirit modern, opus oricărui obscurantism bigot. Ceea ce-l distinge de atâția dintre foștii săi colegi, ceea ce-l face o voce aparte în Polonia, și aș zice în Europa de Est de azi, este refuzul ambiguităților confortabile. Bronek nu vrea să se lase îmblânzit. O știu la fel de bine prietenii și adversarii săi. Mă bucur să mă număr printre cei care îl prețuiesc și, daca pot spune astfel, îl iubesc.
Washington, DC
29 august 2014
Textul de mai sus este prefata mea la recentul volum de eseuri al lui Bronisław Wildstein aparut la editura Humanitas:
Recomandare: „Înapoi la argument: Horia-Roman Patapievici și Bronisław Wildstein despre trecutul care se încăpățânează să nu mai treacă”
http://inliniedreapta.net/lavedere/live-inapoi-la-argument-h-r-patapievici-cu-bronislaw-wildstein/
De asemenea:
https://www.contributors.ro/global-europa/complicata-istorie-moartea-lui-jaruzelski/
https://www.contributors.ro/cultura/marxism-leninism-stalinism-rebelul-leszek-kolakowski/
https://www.contributors.ro/cultura/nu-sunt-zei-sunt-maimute-uzurparea-lui-adam-michnik/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
DA. Si tocmai pentru ca putini inteleg (ca dvs, ca Wildstein) ca pana nu evaluezi, judeci drept, si condamni pe masura comunismul si ororile lui (inclusiv metodele, care se regasesc in zilele noastre, in felul de a minti, manipula sensuri, simboluri, de a denigra sursa ideii, cand ideea e valida (atacul ad hominem) tocanita ideologica (vorba lui Revel) a stangii va continua sa aiba succes, si trecutul se va incapatana sa se intoarca, in forme greu de previzionat la acest moment.
Indraznesc sa spun (fara legatura aparenta cu tema si esenul lui BW, dar cu toata legatura de fapt, pt ca asta-i radacina raului) ca de asta ne aflam acum, in fata pericolului major Ponta (si generatia lui) care nu se intelege in toata dimensiunea:
http://ihincu.wordpress.com/2014/10/16/pericolul-ponta-mai-mare-decat-se-ntelege-semnificatia-acestor-alegeri/
Lucurile astea, din pacate, nu sunt luate in serios si sunt permanent aruncate in derizoriu. In cazul nostru, Ion Iliescu si tot ce reprezinta el, in lipsa constientizarii masive si condamnarii ferme a comunismului. „Biserica” lui Ion Iliescu produce mutatii aberante si, cred, la fel de periculoase.
Soljenițîn, cu toată defectarea lui de ultim moment (scleroză ? imperialism rusesc ? AMBELE ?) rămîne emitentul unor fraze esențiale:
„Ceasul comunismului nu mai bate. Dar clădirea sa din beton încă nu s-a prăbuşit. Din acest motiv… trebuie să ne salvăm ca să nu fim îngropaţi sub moloz.”
”Încrîncenatele servicii” au mare grijă se ne plimbe fix pe sub diverse grinzi putrede – iar noi mergem de mînă cu ”ghidul” ca niște ”turiști” analfabeți.
Stimate domnule Tismaneanu,
Imi cer scuze ca postarea mea este iarasi pe linga subiect. Dar nu cred ca e vina mea exclusiva, caci vad ca sub umbrela recenziei lucrarii lui Bronisław Wildstein un sfert de text se refera la Adam Michnik, in special in privinta prieteniei care va leaga. Fiindca ati apreciat (este dreptul dumneavoastra suveran) ca aceste subiecte sunt in corelatie, sper sa nu gresesc prea mult daca voi face niste aprecieri asupra subiectului secund.
Deoarece nu am inteles prea bine din acest articol la ce fel de prietenie va referiti, am cautat in postarile dumneavoastra mai vechi. Am gasit: “De Adam Michnik ma leaga doua decenii de prietenie intelectuala, intemeiata pe o comunitate de valori”. In lumina adevarului, atat de indragit de Michnik, sunt si lucruri (de fapt valori) care va despart, cum ar fi consecventa morala (in anul 1981 Michnik era inchis ca urmare a manifestarilor lui anticomuniste -cred ca pentru vreo 5 ani- pe cand dumneavoastra ati beneficiat de comunism pina in ziua plecarii din tara, iar in secunda imediat urmatoare ati beneficiat din plin de capitalism) si o cu totul alta scara a valorilor (el a respins in primul rand comunismul -“am considerat intotdeauna comunismul drept marele dezastru al umanitatii din secolul XX”-, in al doilea rand institutiile comuniste si abia in al treilea rand pe comunisti, pe cand tema dumneavoastra predilecta este apostazia / despartirea de dogma comunista / dezvrajirea comunistilor -sunt insa in dubiu in ceea ce priveste pozitia pe care o aveti fata de revizionism, de aceea nu l-am enumerat-). In ceea ce priveste prietenia, cred ca se impun a fi precizate niste nuante care privesc diferentele culturale dintre cele doua tari, datorita modul predilect in care este receptata in Romania civilizatia dialogului si delimitarea pe care persoanelor aflate in dialog o realizeaza fata de valori straine constiintei acestora. Se pare ca noi acceptam un dialog civilizat doar intre persoane care impartasesc aceleasi valori, acestia fiind deseori catalogati ca fiind in comunitate de idei, fiind chiar prieteni intelectuali. In acest context, imi este teama ca un cititor roman neavizat ar vedea dialogul de prin anii ’90 dintre Jaruzelski si Michnik ca fiind un dialog intre prieteni.
Mihai Ionescu
Daca citeati atent, ati fi stiut ca nu este o recenzie de carte, ci o prefata. Perseverati in atacul ad hominem. Este ultima data ca va raspund.