duminică, iunie 16, 2024

Pe 16 noiembrie dăm extemporal la civilizație. Orice absență e nemotivată.

După o campanie electorală inspirată din aceleași manuale ca cea pentru alegerile din 20 mai 1990, după ce extremismul a definit întreaga campanie a candidatului oficial al Sistemului, după ce port-drapelul ceaușismului, Vadim Tudor, este reîncărcat și reutilizat parcă pentru a ne arăta că propagandiștii televiziunilor de partid de azi nu sunt decât învățăceii celor de ieri, după toate acestea și multe altele românii vor avea ocazia să aibă o reacție. Popor care acceptă orice pentru o sută de lei în plus? Popor care tolerează minciuna și hoția ca pe o normalitate? Popor umilit și umil? Sau popor care se trezește tocmai atunci când părea că a uitat de sine? Răspunsul ar trebui să fie unul simplu: un organism viu produce anticorpii necesari supraviețuirii.

Dar pe 16 noiembrie adevărata întrebare va fi: cum vrem să (supra)viețuim? Răspunsul la această întrebare va fi concluzia noastră colectivă după 25 de ani de postcomunism. Alegerile nu sunt niciodată între Bine și Rău. Nici duminică nu vom alege între Bine și Rău. Alegerile sunt între variante posibile de viitor, între feluri diferite de a imagina binele. Dar condițiile în care se desfășoară alegerile prezidențiale din 2014 dau momentului 16 noiembrie o valoare simbolică suplimentară. Este un moment de redefinire a identității noastre colective, a modului cum vrem să trăim și să fim priviți.

Opțiune Ponta s-a auto-definit drept o opțiune a sumei calculelor noastre meschine, o sumă a resentimentelor, fricilor, duplicității și, mai ales, a resemnării noastre în fața Puterii. O Putere al cărui singur argument e că poate acționa arbitrar în mod repetat fără a primi un răspuns proporțional din partea societății.

Opțiunea Iohannis este în primul rând aceea a respingerii tentației resemnării, este aceea a rezistenței față de propriile noastre slăbiciuni care sunt exploatate sistematic de Aparat. Aparatul PSD, moștenitor al vechiului Aparat de Partid și de Stat, Doar și-a inventat drept interfață un om din noua generație. Iohannis devine astfel instrumentul respingerii acestei operațiuni de intoxicare în masă. Dar opțiunea pentru un sas luteran devine și una pozitivă pentru că poate simboliza modernizarea culturii noastre politice, ineficiența național-comunismului rezidual și afirmarea europenității noastre.

Ratarea acestei șanse ar confirma neîncrederea noastră, dar și a celorlalți, în capacitatea acestei țări de a deveni cu adevărat parte Europei. Nimic nu este definitiv, dar contextul istoric și geopolitic ne îndemnă să fim limpezi. Opțiunea Occidentală nu ne permite extravaganța de a avea un “plan B”. O Românie ambiguă este o Românie mai ușor de abandonat.

Suita de abuzuri legale, instituționale, verbale etc. din ultimele luni nu a provocat replici pe măsură din partea capitalelor țărilor aliate. Prin definiție nu știm dacă sau cum se acționează subteran. Dar la vedere asistăm la un cvasi-non-combat pentru democrație în România. Pare că suntem priviți ca un experiment. Un fior geopolitic străbate toată regiunea și în aceste cazuri democrația e prima victimă. Dar poate e numai un extemporal la civilizație.

De modul cum vom răspunde poate depinde și auto-definirea noastră ca națiune capabilă să producă un stat european. Se spune că popoarele au conducătorii pe care îi merită. Se poate spune că și elitele au popoarele pe care le merită. Dar după 16 noiembrie cu siguranță vom intra într-o perioadă care va fi după chipul și asemănarea majorității.

Dar indiferent ce va dori această majoritate, lecția ultimilor ani, lecția acestei campanii electorale este că tot ce am obținut acum 25 de ani în decembrie 1989, de la libertate până la integrarea euro-atlantică, este tot atât de provizoriu, tot atât de fragil pe cât este și asumarea de către noi ca popor a valorilor și instituțiilor care fac posibilă a viață civilizată. Rămâne academică și specioasă împărțirea societății în două sau mai multe părți. Falii vor exista întotdeauna. Important este dacă după sinuciderea democrației interbelice, după dezonoarea participării la crime în masă imediat uitate, după dezastrul comunismului și semi-eșecul postcomunismului dorim cu adevărat să fim altfel, sau poate nu dorim să mai fim deloc.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Majoritatea votantă este formată din persoane care nu au posibilitatea sau capacitatea intelectuală de a face o alegere conştientă şi raţională şi, din păcate, aceasta va câştiga. Cât încă mai avem procente semnificative pentru alde Vadim şi Dan Diaconescu, nu putem avea pretenţii de civilizaţie.

    Mamaie de la ţară care votează cu Ponta că aşa zice popa (şi aici să fie clar, nu mamaie e de vină, ci aceia care menţin zonele rurale la un nivel social comparativ cu cel din Evul Mediu) nu cred că are în minte statul european, relaţiile economice cu occidentul, unitate în diversitate etc.

    Din păcate mai avem şi o masă semnificativă de cetăţeni (cu indulgenţă acest titlu) care sunt „prea scârbiţi de toată politica românească” (de parcă politica românească a venit din spaţiul cosmic) şi nu votează. Aceştia ar putea face diferenţa între civilizaţie şi barbarie, doar că ei aşteaptă un mesia care să întrunească toate calităţile pozitive pe care le-ar putea avea un om în sec. XXI: să aibă bani, câştigaţi cinstit, dar nu prea mulţi, că altfel ar fi prea „diferit” şi nici prea puţini, că altfel ar fi tentat să fure. Să fie un excelent manager şi orator, să nu facă niciodată compromisuri, un om integru şi plin de carismă, ortodox, dar nu excesiv etc.

    În fine, un articol frumos, doar că puţin inutil, la fel ca şi întreg comentariul meu: cine are acces şi citeşte de pe platforma contributors ştie demult ce are de făcut.

  2. Democratia interbelica s-a sinucis? Vorbim deapre Romania?
    Oricum, PSD, prin prin viitorul pseudodictator Victor Ponta (este atat de dependent de „monstrul” la a carui concepere a contribuit din plin incat nu va fi niciodata la butoane, deci nici macar dictator), reuseste sa rupa tara in doua.
    Cred ca acesta este cel mai mare pericol. Din pacate, raul a fost deja facut, va trebui sa mai treaca o generatie peste tara pentru a se ajunge la o conciliere.
    Asta daca ne mai da Dumnezeu timp (NU B.O.R., Dumnezeu).

  3. Daca americanii au reusit cu Obama, de ce sa nu reusim si noi cu Iohannis
    de moment ce nu am putut sa le-o luam inainte punand o femeie presetinta a ROMANIEI?

    (e cam pe dos, dar asta e – casele sashilor vor fi locuite incontinuare de ceilalti minoritari maine majoritari alaturi de majoritari ca si azi)

  4. Da, cam asa e. Eu i-am zis „examen de maturitate”, pe care, ca un elev intarziat, il dam nu la 18 ani, ci la 25.
    Si da, rezultatele acestui examen (sau extemporal) vor fi publice si vor fi luate in seama de catre toti partenerii nostri, actuali sau potentiali. Vor vedea (si vom vedea) daca ne dorim, ca natiune, ceva mai mult decat „paine si circ”, ceva mai mult decat „democratia originala”.
    Iesiti la vot!

  5. TNG „Prime Directive”
    trebuie sa evoluati singurei
    cu, sau fara colibele pustii unchilor Tom din Erdely umplute de catre printul Charles samd

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro