Începutul de secol XXI aduce împreună ramășitele intelectuale ale vechii ordini mondiale emanate din sistemul păcii Westafalice, creditată ca act de naștere al statelor națiuni. În aceste zile, adepții statului național în forma lui conceptuală rural-utopică, egoistă și relativ sovină își dau mâna cu susținătorii antiglobalizarii, speriați, din nou, de conștientizarea faptului că suntem de facto, chiar dacă nu de jure, o singură umanitate. Nu vrem niciun fel de integrare reală, fie ea peste Dunăre sau peste Atlantic. Promovăm un status quo convenabil, în directă relație cu incapacitatea noastră de a ne închipui că mâine ar putea arăta, pur și simplu, altfel! Defilăm în arena internațională cu o Uniune Europeană în postură de pilon al civilizației occidentale în care Europa, sursa însăși, mai are de jucat un rol. În același timp îi refuzăm Uniunii cu obstinație orice evoluție în sens consolidator, sigurul care poate da consistență pretențiilor de preeminență ale vechiului continent pe termen mediu și lung.
Parteneriatul transatlantic, așa numitul TTIPi, este ultima dintr-un lung șir de dovezi asupra dubiului care umbrește acțiunile noastre politice de zi cu zi. Ultima propunere în materie a societății civile, a think tank-urilor londoneze respectabileii, este ca TTIP să renunțe, cel puțin pentru moment, la a înlătura barierele tehnice în calea comerțului, ce ar fi generat creștere semnificativă a PIB-ului UE în următorii 15 ani, mai ales în zona IMM-urilor. Nu reușesc să înțeleg nici în ruptul capului de ce este rău să-mi doresc ca produsele românești să poată fi exportate în SUA fără un noian de formalități și costuri birocratice, de ce trebuie să omologhez, încă odată, în UE un automobil produs în afara spațiului comunitar? De ce un absolvent de studii universitare în România trebuie musai să treacă, în străinătate, printr-un proces de recunoaștere a diplomei universitare, de ce acest lucru nu poate să se întâmple automat? De ce nu putem să lăsăm piața liberă să decidă dacă îmi găsesc sau nu un loc de muncă? Despre toate aceste lucruri este vorba, între altele, în TTIP. Acestea ar trebui să fie întrebările noastre fundamentale.
Mai mult, propun aceiași, UE ar trebui să-i compenseze financiar pe toți cei care au de pierdut dintr-o competiție reală a pieței transatlantice aproape libere, semnificativ lărgită. Pentru ce ar trebui să compensăm? Pentru ineficiență? Europenii au hulit ani la rând propriul nostru sistem, românesc, de răsplată a ineficienței economice, ne-au obligat să restructurăm, să reducem prezența statului în economie. Ar trebui cumva să revenim la sentimente mai bune în raport cu acest etatism cu iz estic? La ultima consultare publică inițiată de Comisia Europeană pe tema TTIP, 97% din răspunsuri, în jur de 145.000, negative vis a vis de noul partaneriat cu SUA, au fost prefabricate, fiind transmise de pe „platforme on-line ale unor grupuri de interese”iii. Cui profită această abordare? Ce credibilitate are această parte a societății civile? Este mai degrabă o joacă de copii, decât un angajament social demn de luat în seamă.
TTIP nu este însă numai un proiect de integrare firească peste Atlantic, înlăturând straturi de artificii birocratice, regulamente și reglementări tehnice inutile și împovărătoare. TTIP este o piatră de încercare pentru UEiv, în egală masură, mai ales pentru piața ei internă incompletă la nivelul comerțului cu servicii sau al liberei circulații a forței de muncă. Un soi de provincialism cronic european (vezi statisticile privind dezvoltarea Europei Digitale, în comparație cu evoluțiile din SUA sau Asia) stă la baza fenomenului de respingere a proceselor de integrare (numite, uneori, peiorativ, de globalizare), atât în ceea ce privește dimensiunea externă, transatlantică, cât și cea internă, a pieței comune a UE. În estul Europei, acest provincialism se grefează pe un amestec de protocronism și complex de inferioritate. Riscăm să fim sincroni cu Europa în ceea ce este revolut în acțiunea unei civilizații și anume în refuzul viitorului.
Într-o altă cheie de interpretare, acum mai bine de 25 de ani, lumea liberă occidentală triumfa asupra totalitarismului comunist. A existat în preajma lui 1989 o asumare de destin comun, nu numai față de soarta învingătorilor ci, mai ales, față de soarta învinșilor. Astazi, în fața aceleiași întrebări, generată de conflictul ucrainean, Europa nu-și găsește cadența și cuvintele. Aceiași actori, aceleași temeri, justificări înguste pentru inacțiune și comodității de viziune! Aceleași cortine, de fier sau de mucava, născute din confortul, fie el și electoral, al lipsei de asumare a unui destin comun. Ceea ce șochează este că, instalate în fruntea unei Uniuni Europene cu aspirații de jucător în arena internațională, o mână de state membre se rușinează să defileze cu Uniunea pe post de stindard. Acordurile de pace și liniile de demarcație par mai degrabă trasate în nume propriu, deși se încercă, stângace, să se întărească prezumpția că în spate stă voința noastră politică, a tuturor. Poate de aceea vecinii noștrii de la Răsărit pun prea puțin preț pe vorbele UE, o dovadă de realism și înțelegere corectă, în ultimă instanță.
Cei ce și-au asumat postura de lider suferă încă de incapacitatea de a conduce. Stau pe loc, mângâie schimbatorul de viteze, se afundă amenințător în spătarul scaunului dar nu sunt în stare să apese cu bărbăție pe accelerație. Se laudă că stau la volanul unui bolid cu care înfruntă vremurile dar, în secret, se simt și se mărturisesc într-o căruță confortabilă pe care se tem sa nu o strice prin hartoapele momentului. Fiecare din acești lideri europeni auto-propuși, în binom sau nu, suferă de amintirea eșecurilor dureroase din ultimii 300 de ani, sfârșite într-o baie enormă de sânge. Până și salvatorii de ultim moment de acum 70 de ani se retrag frustrați pe mica lor insulă, incapabili sa se închipuie alături de noi toți. Martin Schultz, președintele Parlamentului European, declarav la Conferința de Securitate de la Munchen, de acum câteva zile, că în valul doi al lidership-ului continental, Italia și Polonia reprezintă tot ce avem mai bun în Europa în termeni de viziune și forță politică. Este oare suficient să hotărâm destinele continentului astfel?
Uitându-te astazi în jur îl apreciezi mai mult decât oricând pe venerabilul Neagu Djuvara explicând în teza sa de doctorat din 1975vi că viitorul este al structurilor marginale, care au parcurs un proces de aculturație; că Roma și-a împlinit cu adevărat destinul sub împărați de la fruntariile imperiului, și că gloria ei postumă nu au moștenit-o latinii!
____________
i Transatlantic Trade and Investment Partnership, http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/ttip/
ii European Council on Foreign Relations, A Fresh Start for TTIP, http://www.ecfr.eu/publications/summary/a_fresh_start_for_ttip330
iii Comisia Europeană, Direcția Generală Comerț, Consultation on investment protection in EU-US trade talks, http://trade.ec.europa.eu/doclib/press/index.cfm?id=1234
iv Colibășanu, Antonia, Grigorescu, Victor Vlad, The Trans-Atlantic Trade and Investment Partnership – A Challenge for the European Union? (30 decembrie 2014), Forthcoming. http://ssrn.com/abstract=2558431
v http://www.realclearworld.com/blog/2015/02/the_transatlantic_alliance_in_transition_110974.html
vi Neagu Djuvara, Civilizații și tipare istorice, Un studiu comparat al civilizaţiilor, ed. Humanitas, 2004
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Mergand pe aceeasi linie de argumentatie, pe care o pot imprumuta pentru scurt timp, tot anti-europenism se cheama si reactiile la adresa grecilor din ultimii ani si la adresa PIGS in general, vazuti ca cetateni europeni de mana a doua, tari de care ne putem dispensa, care pot sa plece din UE daca nu le convine, care stau toata ziua cu burta la soare si asteapta sa vina altii sa le plateasca datoriile si altele asemenea.
Cred ca falia e mai adanca.
De acord, cred ca se inscrie in aceeasi linie de actiune. Sigur, de la caz la caz, nu asta este singura motivatie a actiunii, poate nici macar motivatia principala, dar ea exista in mai toate aceste cazuri. Se simte in cusatura evenimentelor, ca un model primar. Poate ca ce ajuta este facilitatea argumentului, construit pe un soi de populism. Cat priveste grecii, am scris la inceputul crizei, in aceeasi idee, tot pe contributors. Nu mi-am dorit sa reiau argumentul pentru ca de atunci pana acum lucrurile s-au mai complicat. La intoleranta initiala a Troicii, prezenta si astazi, s-a adaugat o reactie fireasca de respingere interna la Atena, dublata de erori si incapacitate administrativa locala, ca sa nu zic mai mult, in a duce la bun sfarsit planul initial
Anti-Europenii.Interesanta abordarea.Cred, totusi, in existenta unei mentalitati la nivel european, de neimplicare in problemele acute cu care ne confruntam zilnic.Rezultatul este clar:
distrugerea unor industrii traditionale, cresterea pretului energiei, un val de violente care ne cutremura, probleme sociale diferite, distrugerea mediului, in special in Est, reciclarea deseurilor deficitara, probleme bancare diverse si altele.Un plan eficace ,cu propuneri concrete de stabilitate in Europa unita, ar fi poate eficace, daca ar avea un consens.
Si eu constat acelasi lucru vis a vis de neimplicare. Ma intreb insa daca nu cumva noi vedem lucrurile partial: poate ca oferta noastra, politic vorbind, nu acopera ariile de interes ale publicului european. Poate ca asteptarilor lui sunt in alta zona: atat sub aspectul continutului cat si in privinta proceselor democratice in sine. Cumva suferim de incapacitatea de a explica de ce UE conteaza si e un bun castigat. Dar asta nu e de cat o parte a problemei, dupa cum spuneati.
Mă tem că O Piață Transatlantică nu este posibilă dacă nu există și elemente consistente de Societate Transatlantică. Inclusiv cu elemente de democrație. Construirea viitorului doar de straturile ”meritocratice” ale acestei vaste zone nu va fi posibilă. convulsiile și violențele fără număr o vor sugruma din fașă.
Pe scurt, viitorul acesta de secol XXI, fără rămășițe westfaliene, trebuie să fie ofertant pentru toți, în toate modurile posibile .și care fac parte deja din profilul civilizației moderne (diversitate culturală, stat social, democrație largă, standarde ridicate puse produselor și serviciilor, justiție accesibilă, protecția serioasă a consumatorilor, drepturi seriose în domeniul relațiilor de muncă). Un viitor care oferă în imediat doar șanse câtorva ”nomazi” hiperspecializați și doar riscuri unor mase mari de cetățeni nu va fi posibil niciodată. O asemenea schimbare are nevoie de acceptarea unei majorități care să găsească în proiect cel puțin o idee ofertantă și utilă fiecăruia.
Multumesc pentru comentarii. Sunt de acord cu ideea ca o piata Transatlantica trebuie dublata de o societate transatlantica. Aceasta societate exista si acum, chiar daca mai mult pentru generatia nascuta cu tableta si smartphone-ul in mana decat pentru cei care au apucat era cartilor postale si a felicitarilor de Sarbatori in plic. Ma tem insa ca intrebarea ce trebuie mai intai, piata sau societate, este similara dilemei oului si gainei. Exista insa o prejudecata puternica in defavoarea proceselor integratoare, banuite a duce la aplatizare identitara, la control supranational etc. Este greu de crezut in ipoteza asta fara un examen critic serios. Formarea Romaniei, spre exemplu, nu a dus la aplatizare identitara intre provinciile istorice, cu toate mutatiile culturale si ideologice ale secolului trecut. Si daca acest pericol exista in mod real, nu cred ca trebuie sa ne concenteam in a opri procesul de consolidare. Nu cred ca acest demers are sanse reale, mai ales ca generatiile urmatoare sunt deja in alta paradigma. Alta este, dupa mine, abordarea utila si eficienta.
referitor la TTIP: se face in spatele usilor inchise, deci complet nedemocratic, si cand mai scapa cate o informatie, nu suna bine de loc, pare ca se face doar pt corporatii, nu pt oameni(corporatiile pot da statele in judecata daca nu-si vand energia – de exemplu- cum vor ele, in detrimentul populatiei), atata vreme cat TTIP e negociat doar intre lobbyisti, e cam dubios.
articolul nu numai ca face lobby TTIP, mai si critica „dezbinarea” parlamentelor europene si UE in special, care mai apara cat de cat valorile occidentale (democratie, libertate -solidaritate si individualism „live and let live”), singurele care s-ar mai opune intereselor de lobby corporatist – cam ciudat de simplist
Recunosc ca aici ne situam pe pozitii diametral opuse: nu am vazut niciodata un proces de negoceri mai transparent decat acesta! Parerea exprimata este fundamentata pe propria experienta profesionala. Ca termen de comparatie, amintiti-va doar de negocierile de aderare la UE, cat de transparente au fost acestea in conditiile in care pt multi nici astazi nu este clar ce anume s-a negociat. Si astazi apar in presa „elemente noi”, despre care publicul nu a avut cunostinta. Inclin sa cred ca e si o problema de perceptie; cumva atunci pretul nu conta, important era sa intram. Lobby-ul meu, daca el exista, nu este pt TTIP sau pentru orice alta intelegere de acest tip, ci pentru intrebarile din finalul paragrafului 2. Nu inteleg nici in ruptul capului la ce foloseste toata aceasta bitocratie, tot acest noian de reglementari pe care le-am pus intre noi.
Ca sa va formati o parere si mai exacta asupra sustinerii mele ca acest proces este totusi transparent, folositi, va rog, primul link de la finalul articolului, catre pagina Comisiei Europene. Gasiti acolo majoritatea textelor acordului si explicatii tehnice detaliate apropo de ce se negociaza. Este insa interesant ca acordul de comert liber cu Coreea sau Canada, de o factura realtiv similara, chiar daca nu atat de ambitioase, nu au suscitat dezbateri dincolo de mediul tehnic si economic.
Cat priveste sustinerea ca TTIP s-ar face pentru corporatii, personal nu gasesc nicio justificare pana acum.
Europa nu e unita, asta e bine si nici nu trebuie sa fie unita.
Europa nu doar ca este o reuniune de culturi si civilizatii partial similare, dar suficient de distincte, in epoca noastra Europa are o colectie de sisteme politice si economice variate si asta este fenomenal de bine. De ce? Pentru ca exista optiuni, nu doar optiunea unica, singura existenta intr-o Europa unita. Ma refer in special la optiunea politica, unele state sunt ingrozitor de socialiste (ca unul ce am apucat un pic de comunism socialismul ma ingrozeste), altele ceva mai liberale. E bine ca oamenii pot inca alege, macar teoretic, sa traiasca in Franta rosie sau in Anglia mai putin rosie. Daca politica unei tari este dictata de majoritate ce optiune mai are minoritatea?
Iar socialismul european are nevoie sa protejeze companiile proprii de cele americane. Socialismul are costuri in economie, de la inflexibilitatea fortei de munca (protectionism de tip sindical) la incapacitatea de a se adapta rapid pietei. Vedeti doar cat e de complicat sa dai afara sau sa restructurezi o companie in SUA (e banal) si cum e in Europa si o sa intelegeti ca nu se poate face competitie pe picior de egalitate; iar daca vrem sa pastram socialismul trebuie sa platim costul (vrem, nu vrem, trebuie, taxele nu sunt doar un mod de a sustine statul ci un drept al statului, neplata fiind infractiune).