Ar trebui să stăruim ceva mai mult asupra cazului Varujan Vosganian, asupra refuzului Senatului de a cere urmărirea sa penală în dosarul ”Interagro”. Unul din motive este că fără aceste explicații cazul riscă să aibă un dublu impact negativ. Primul ar fi ca dl Vosganian să fie protejat de justiția penală în ceea ce apare ca un caz de abuz grav și foarte costisitor pentru banul public. Celălalt impact negativ ar fi împotriva imunității politice. Această instituție importantă este deja șubrezită dintr-o direcție de politicienii care o abuzează, iar din alta de o coaliție heterogenă de public, politicieni și ONG-uri care ar vrea să fie practic desființată, în principal pentru că nu știu, nu vor să știe sau nu le pasă la ce folosește. Cazul Vosganian aduce ceva nou; comentatorii care ar fi apărători dezinteresați ai menținerii imunității, însă o invocă cu aceeași bună-credință în acest caz particular, unde nu ar trebui să se aplice.
Discutăm aici de imunitatea politică a miniștrilor, ei nu pot fi urmăriți penal pentru exercițiul funcțiunii lor ministeriale decât la cererea Camerei din care fac parte sau a Președintelui. De ce există această prevedere constituțională și care e noima ei? Ei bine, din acest punct de vedere Varujan Vosganian urmat de președintele acestei instituții, C.P. Tăriceanu, au perfectă dreptate: menirea ei este să protejeze decizia politică, adică să permită exclusiv demnitarilor să decidă cum trebuie condusă țara, ce măsuri sunt oportune într-un anume domeniu și context. Asta nu pentru că legea fundamentală ar pleca de la premisa fantezistă că politicienii iau doar decizii ”bune”, judecând după orice criteriu obiectiv, ci pentru că la fel de fantezist ar fi să credem asta despre magistrați. Pentru că diferența între cele două categorii este că politicienii au un mandat popular pentru a conduce statul, unul obținut direct sau indirect în urma unor alegeri, și sunt responsabili ulterior în fața acelorași alegători pentru îndeplinirea lui.
Acestea fiind spuse, afirmațiile dlui Vosganian și Tăriceanu au fost în mod neașteptat întărite de publicarea stenogramei ședinței de guvern din februarie 2008, de la care pornește tot acest caz. ”Siderantă” a numit-o un ziar, și într-adevăr are momentele ei surprinzătoare. Ministrul Economiei Vosganian pledează pentru subvenționarea gazului folosit de combinatele chimice producătoare de îngrășământ, și o face cu mult zel și patos, alternând argumente sociale cu cele economice, ajutorarea angajaților combinatelor combinată cu ajutorarea agriculturii interne. Premierul, același C.P Tăriceanu, nu pare deloc convins de argumente, nici chiar de seriozitatea demersului – ”Nu mă lua pe mine cu vrăjeala!” exclamă la un moment dat. Însă titularul Economiei trece în final pe un registru personal, ”De ce-mi iei tu banii? De ce-mi smulgi inima din piept, micşorându-mi veniturile?” – și colegii săi cedează. Bun, va fi siderantă toată discuția și e posibil ca ultima izbucnire a ministrului să fie o revelatoare scăpare – căci tocmai subvenția pentru care pleda urma să micșoreze drastic veniturile societăților din subordine, și atunci la care venituri se va fi referit dl Vosganian? Dincolo de asta, un lucru e limpede: ce vedem acolo este o pledoarie pentru o anumită politică, cea de subvenționare a unei ramuri industriale. Se poate discuta, desigur, dacă subvenționarea gazului în aceste circumstanțe a fost o măsură oportună, ”bună” sau nu. Însă, cât timp nu e contestat dreptul legal al ministrului de a propune o astfel de măsură și cel al guvernului de a o adopta[1], este limpede că vorbim de o decizie politică; prin urmare una care nu poate fi, în sine, subiect de urmărire și sancțiune penală. Dacă pentru ce citim în stenograma asta ar vrea procurorii să-l urmărească penal pe fostul ministru atunci decizia Senatului ar fi perfect justificată.
Dar nu este așa. Procurorii NU incriminează o decizie cu caracter politic.
Dl Vosganian știe asta foarte bine, desigur; și la fel de bine știe și dl Tăriceanu și toți ceilalți senatori care au citit referatul DIICOT. Procurorii explică acolo ce anume îi impută fostului ministru. Mai precis, dl Vosganian a obținut de la guvern decizia politică de a subvenționa gazul pentru combinatele chimice, dar s-a folosit de aceasta ca temei legislativ pentru un șir de ordine prin care gazul subvenționat să ajungă la SC Interagro SA, firma dlui Niculae. Or, această din urmă firmă NU era un combinat chimic, nu producea îngrășăminte, nu era consumator ci furnizor de gaze, în sensul legal al termenilor. Era un intermediar. Mutatis-mutandis, referatul DIICOT dezvăluie un alt caz de băiat foarte ”deștept” (și, aș adăuga, fără ghilimele, și foarte bogat), care intermediază gaz în loc de curent. Încercând să-l aboneze la gazul ieftin, ministrul Vosganian emite ordin după ordin, fiecare din ce în ce mai departe chiar de nota susținută de el în guvern. Căci nicăieri în stenograma aia și în decizia de după guvernul nu aprobă o politică de subvenționare a gazului pentru intermediari, în niciun caz pentru un anumit intermediar și în niciun caz pentru un anumit intermediar care e și un client rău platnic al societăților de gaz. Nici n-ar fi putut face asta, căci acestea din urmă ar fi fost interzise de lege, oricum. La asta s-a ajuns, însă, printr-un șir de acte administrative și de dispoziții scrise sau verbale ale ministrului Vosganian. Pentru acestea cer procurori DIICOT începerea urmăririi penale, nu pentru vreo decizie politică, de subvenționare a gazului sau altceva. Propunerea dlui Vosganian și dezbaterea ulterioară din guvern sunt menționate de procurori nu pentru a fi incriminate, ci pentru a argumenta faptul că ministrul i-a indus cu bună-știință în eroare pe colegii săi, susținând o anumită măsură politică doar ca să acopere ulterior un abuz.
Sigur, am expus mai sus doar susținerile acuzării; e perfect posibil ca dl Vosganian să aibă răspunsuri, apărări cât se poate de valide la ele, pe care să le aducă în fața unei instanțe. Doar că prin votul colegilor el va fi scutit de a-și lămuri cazul în justiție, iar eu n-am cum să știu sau măcar să speculez cum ar fi putut face asta. Ce știu însă e că argumentul că procurorii ar fi vrut să incrimineze o decizie politică este fals, este o minciună sfruntată. Ce știu este că imunitatea n-ar fi trebuit invocată în acest caz, căci e menită pentru altceva decât să dea un cec alb demnitarilor pentru orice fel de conduită în exercițiul funcțiunii lor. Avem aici un nou caz rușinos pentru senatorul cu pricina și pentru Senat în sine, dar, dacă se poate, unul și mai rușinos pentru președintele instituției. Măcar membrii de rând au recunoscut apoi că au votat politic, adică au menținut imunitatea pentru că așa au dorit și considerat oportun, fără alte considerente. Dl Tăriceanu e cel care invocă pentru decizia Senatului justificarea validă, la nivel de principiu, a menținerii imunității, dar într-un caz unde știe foarte bine că ar fi trebuit ridicată. Speculez că va fi știut asta, de altfel, încă din februarie 2008, când era premier și-i cerea ministrului să-l scutească de vrăjeală; acum văd că-i ține isonul. Vestea bună e că DIICOT nu se dă bătut în acest caz, sper ca la un moment dat să aibă succes, dacă nu se poate altfel atunci după 2016, când, presupunând că dl Vosganian nu va mai membru al parlamentului, imunitatea îi va putea fi ridicată de președinte.
–––––––
[1] Una din discuțiile legate de acest caz ar trebui să fie tocmai asta: punerea în discuție a dreptului legal a guvernului de a adopta o decizie politică, dar asta privește (dis)funcționalitatea sistemului de guvernare parlamentară din România, un subiect separat. Pentru scopul acestui articol trebuie spus doar că nu procurorii sunt cei care trebuie să opereze corecții în această privință
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
„abuz grav și foarte costisitor pentru banul public”
„dl Vosganian a obținut de la guvern decizia politică de a subvenționa gazul pentru combinatele chimice, dar s-a folosit de aceasta ca temei legislativ pentru un șir de ordine prin care gazul subvenționat să ajungă la SC Interagro SA, firma dlui Niculae. Or, această din urmă firmă NU era un combinat chimic, nu producea îngrășăminte, nu era consumator ci furnizor de gaze, în sensul legal al termenilor”
Eu unul inca nu pot pricepe cum un Ordin de ministru poate fi considerat ilegal; eventual ar putea fi invalidat ulterior de seful executivului, parlament sau CCR, din motive de excedere a domeniului de competenta sau a spatiului constitutional, sau pur si simplu din motive de armonizare legislativa, ceea ce se pare ca nu a fost cazul.
Legea responsabilitatii ministeriale prevede la art.8, in mod expres, fapte ce pot fi imputate membrilor guvernului ca fiind infractiuni.
Ramane art.7, care se refera atat la infractiunile de drept comun si cele de serviciu.
Dintre acestea din urma, comunicatele de presa mentioneaza acuzatia de delapidare formulata de DIICOT, fara insa nici un suport transparent. De undeva dintr-o negura nebuloasa, apare si acuzatia de abuz in serviciu, dar care nu se refera la un prejudiciu adus unei persoane fizice sau juridice, ci la un presupus prejudiciu adus „banului public”, in conditile in care tocmai ministrul e cel care stabileste ordinele (in limitele art.8) prin care se gestioneaza „banul public”, ca si cum s-ar face vinovat de incalcarea propriilor dispozitii.
Altfel, pasajele citate ar fi poate utile a fi mentionate intr-un raport de audit de performanta, daca s-ar stabili o asemenea procedura de monitorizare si eventual de descalificare a competentei executivului
Da, articolul 8 din legea responsabilității ministeriale enumeră infracțiuni specifice membrilor guvernului în exercițiul funcțiunii. Asta nu înseamnă, nici logic și nici legal vorbind, că în lipsa unei mențiuni exprese acesta spune că DOAR faptele enumerate acolo pot fi incriminate de procurori. Din contră, articolul imediat următor stabilește regimul celorlalte infracțiuni de același tip, neenumerate acolo.
Da, m-am referit si la articolele conexe (7 sau 9)
si tocmai sirul de ilegalitati nu transpare din media:
ca daca se pomenea de falsuri, deturnari de fonduri, foloase nejustificabile etc, ce stau la baza unei acuzatii de coruptie, nu mai erau atatea discutii (si in alte articole precedente)
Straniu este ca se avanseaza acuzatia de constituire de grup infractional, care presupune existenta faptelor de coruptie (ca nu e vorba de trafic de droguri), fara ca in prealabil parchetul anticoruptie sa fi instrumentat cazul sau sa formuleze acuzatii de coruptie
Suna ca si cum: „il acuzam intai ca e mafiot (eventual pe baza unei marturii ca a stat la un shpritz cu un potential alt mafiot), apoi facem descindem cu cercetari amanuntite sa ii gasim apoi si faptele de coruptie”
Nici asta nu este adevărat, desigur. Definiția legală a ”grupului infracțional organizat” nu menționează o astfel de condiționare.
Dincolo de asta, merită spus că acesta e alt subiect. La fel ca în cazul oricărui învinuit, este foarte posibil ca în cursul urmăririi penale procurorii să schimbe încadrările anumitor fapte, sau chiar să renunțe la anumite capete de acuzare, sau chiar la toate, scoțându-l pe dl Vosganian de sub urmărire penală. Depinde de ce apărare aduce acestor acuzații fostul ministru, așa cum am spus. Dacă pe procurori nu îi convinge, oricum fostul ministru are posibilitatea să convingă judecătorul de drepturi și libertăți, care decide trimiterea în judecată, instanța de fond sau pe cea de apel. Justiția este înfăptuită de curțile de judecată în frunte cu Înalta Curte.
Iar rolul imunității politice nu este să facă din înalții demnitari o categorie privilegiată în ce privește legea penală, o astfel de teză e incompatibilă cu constituția. Rolul imunității este cel creionat în articol, unul foarte, foarte îngust. Ea trebuie invocată și menținută strict în cazul în care se incriminează decizia politică. Acesta nu e unul dintre ele.
Pana nu se ve reusi impunerea-si aici cred ca ar trebuie sa actioneze in primul rand Presedintele-limitarii imunitatii parlamentarilor DOAR la declaratiile politice,circul din parlament va continua la nesfarsit.
Aici vorbim de imunitate ministerială – s-a votat în parlament pentru că Vosganian este acum senator – dar mandatul protejat de imunitate este cel de ministru al Economiei în perioada 2007-2008.
Eu cred că imunitatea trebuie obligatoriu păstrată ca protecție constituțională, dar e de folosit acolo unde e cazul – la protejarea deciziilor politice.
Vosganian este FOST ministru si actual senator.
Conform Legii privind Responsabilitatea Ministeriala, pentru FOSTUL ministru Vosganian:
„Capitolul IV – Dispozitii finale
Art. 23 (1) Regulile de procedura prevazute in prezenta lege se completeaza cu cele cuprinse in regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului si in Codul de procedura penala, in masura in care prezenta lege nu dispune altfel.
(2) Urmarirea penala si judecarea FOSTILOR MEMBRI AI GUVERNULUI pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor, astfel cum acestea sunt prevazute de art. 7-11, se efectueaza potrivit normelor de procedura penala de drept comun.
(3) Prevederile de ordin procedural ale prezentei legi NU SE APLICA FOSTILOR MEMBRI ai Guvernului in nicio situatie.”
Conform Constitutiei Romaniei si privind situatia senatorului Vosganian:
„Imunitatea parlamentara – ARTICOLUL 72
(1) Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi în judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara încuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea în judecata penala se pot face numai de catre Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata apartine Înaltei Curti de Casatie si Justitie.”
Răspunderea membrilor Guvernului – ARTICOLUL 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(2) Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
Din ce vad eu, declansarea urmaririi penale in cazul FOSTULUI ministru si actual senator Vosganian NU necesita incuviintarea Parlamentului.
Prevederile din art. 23 (2) și (3) din legea responsabilității ministeriale au fost declarate neconstituționale din 2007 și și-au încetat prin urmare efectele. Începând de la data aia și cu cel care a ridicat excepția respectivă în fața secției penale a ÎCCJ – e vorba de Adrian Năstase – legea 115 se aplică foștilor și actualilor membri ai guvernului în aceeași măsură.
tăriceanu a reacționat că unul care știa foarte bine ce are de făcut, adică de a aproba subvenția de gaze, dar a încercat un mic joc glezne în fața vosganianului și a guvernului, inducând senzația că se lasă mai greu și că nu e fraier, ceea ce mă duce la concluzia că atât tăriceanu cât și vosganian sunt oamenii rușilor.
Schema pare simplă, noi subvenționăm gazul românesc pe care îl folosește niculae să facă îngrășăminte, timp în care importam gaze rusești scumpe să ne încălzim.
Nu am informații, dar pot să pun pariu că niculae exporta îngrășămintele mai ales în Rusia, sau dacă nu direct acolo, în alte parte dar unor firme cu capital rusesc.
Cât despre votul în senat, cred că ar trebui să știm cine sunt cei care votat împotrivă urmăririi penale și atunci vom ști și cine sunt oamenii Moscovei din parlamentul României. Numai așa se explică de ce vosganianul a rămas imun și alții nu.
Eu speculez că interesul miniștrilor Vosganian și Videanu a fost ceva mai … comun decât vreun plan elaborat al unei puteri străine. Dar procurorii n-au identificat așa ceva. Mă întreb cât au căutat, însă, dacă ar fi descoperit o faptă de corupție dosarul ar fi fost ”pierdut” de DIICOT în favoarea DNA.
Interesul comun al celor 2 ministri au fost banii lui niculae, e clar, dar din toata schema asta, rusii au cel mai mult de castigat.
probabil videanu nu facea parte din banda, dar asta nu l-a impiedicat sa ia spaga, care o sa apara intr-un fel sau altul, stati linistit.
„dar s-a folosit de aceasta ca temei legislativ pentru un șir de ordine prin care gazul subvenționat să ajungă la SC Interagro SA, firma dlui Niculae. Or, această din urmă firmă NU era un combinat chimic, nu producea îngrășăminte,”
Nu inteleg. Daca Nicolae era singurul producator de ingrasaminte, cui trebuia sa se adreseze subventia, nu firmei sale, care detine combinatele chimice?
Un stat nu este i companie privata, care-si calculeaza prejudiciul in banii pierduti. E mult mai mult, inseamna locuri de munca, investitii pentru viitor, interese nationale si de securitate, si multe altele
http://stefan-vlaston.blogspot.ro/2015/02/pana-unde-pot-merge-procurorii-in.html
Nu înțeleg ce nu înțelegeți. Subvenția trebuia să se adreseze, așa cum era Nota adoptată de guvern, suportul ei legal, celor zece combinate chimice, pentru producerea de ingrășăminte pentru agricultura internă. Ioan Niculae nu producea sau produce îngrășăminte, ca persoană fizică. Nici SC Interagro SA nu producea îngrășăminte, obiectul ei principal de activitate era cultivarea cerealelor (sic!) iar în particular se ocupa și de furnizarea (nb!) gazelor.
Si cele 10 combinate nu sunt managerizate de Interagro? N-au contabilitatea la Interagro? Are fiecare propria identitate comerciala? Chiar si asa. Proprietarul lor, Niculae, ar fi beneficiat de subventie, ca beneficiile veneau oricum la Interagro.
Este o chestiune comerciala greu de inteles. Era legal sa se acorde subventia combinatelor, dar nu proprietarului lor. Pare aiurea, de moment ce proprietarul managerizeaza si beneficiaza de rezultatul activitatii combinatelor.
Da, vorbim de societăți comerciale diferite, atât combinatele între ele cât și combinatele față de Interagro SA. Doar șase din cele zece au legătură cu Ioan Niculae. Tocmai că lăsând pe moment la o parte chestiunea privind textul acelei note adoptate de guvern, lăsând la o parte calitatea de intermediar al Interagro SA, există peste asta legea gazelor care impune explicit accesul *nediscriminat* al operatorilor economici la această resursă naturală. Or, acțiunile celor doi miniștri au privilegiat în mod evident UN ANUME client. Asta este o altă încălcare a legii pe care o acuză DIICOT în referatul lor.
Apoi, dacă aspectul comercial este mai dificil de înțeles, aspectul legal chiar nu e. Legea trebuie respectată așa stă scrisă, și de oamenii simpli, și de instituțiile statului și de demnitari. A aplica în mod …creativ o lege, considerând eventual ca efectul să fie ”tot pe acolo”, reprezintă în fapt o încălcare a ei. Era decizia politică a guvernului să subvenționeze combinatele chimice producătoare de îngrășăminte pentru agricultura internă? Era, asta se poate citi inclusiv în stenogramă. Bun, acestea trebuiau subvenționate în virtutea ei. Nu patronatul lor, nu intermediarii, nu altcineva. Simplu. Altfel, dacă am aplica nediscriminat ideea asta, că e la aprecierea fiecăruia dacă aplică legea în sine, sau o interpretare a consecințelor ei, putem arunca tot statul de drept la gunoi.
Aș adăuga că e ironic. Căci cei care acuză procurorii DIICOT de abuz în acest dosar spun că încearcă să cenzureze o decizie politică, că se bagă peste atribuțiile înalților demnitari… Doar ca apoi să citesc că, iată, de fapt nu contează ce naiba a adoptat guvernul acolo, că decizia politică a lui pește (v)răjit nu contează, că dl Vosganian putea face oricum orice, cu impunitate, doar să aibă eventual o legătură oricât de vagă cu respectiva decizie.
Dle Damian,
Bineinteles ca aveti dreptate. Ce ma distreaza pe mine e insa altceva. Mi-l aduc aminte pe domnul Vlaston cit vitupera el pe aici cu corectitudinea, etc. De cind e PMP in vizor si de cind e dl Vlaston in politica, si-a mai schimbat optica. […]
Ah, si ca o chestie. Am vrut sa-i raspund si eu dlui Vlaston dar ati raspuns d-voastra. Ingrasaminte chimice, cf http://www.interagro.ro produc:
1. Amurco
2. Donau Chem
3. NITROPOROS
4. CHEMGAS HOLDING CORPORATION PARTENER DE AFACERI
5. GA PRO CO CHEMICALS
Deci 5. De unde cele 10? Unde e AzoMures (principalul producator de ingrasaminte din Ro) in lista beneficiarilor smercheriei Nicolae-Vosganian ? well …
Institutiile statului care emit acte, respectiv cele care le pun in aplicare nu au departament juridic care sa verifice legalitatea?
Ah, nu se pune problema ca un ministru să nu aibă un aparat juridic la dispoziție la care să poată apela. Întrebarea e dacă vrea să apeleze, sau dacă cei de-acolo vor cu tot dinadinsul să se opună public intereselor personale ale ministrului. Referatul procurorilor consemnează mărturii conform cărora ministrul a fost informat repetat despre problemele legale ale furnizării gazului subvenționat către Interagro SA, degeaba. Din contră, recalcitranții erau demiși. Procurorii mai consemnează că mandatul reprezentanților Ministerului în Romgaz a fost modificat astfel încât să nu mai prevadă că ”iau hotărâri în condițiile legii”, ci doar că aprobă automat ce se ordonă de la minister…
Pe scurt, e departe de a fi ceva de genul ”Dom’le procurorii s-au aruncat asupra unui ordin, două de ministru, care erau chiar decizie politică, și gata, cică e abuz și vor să bage pe toată lumea la pușcărie.” Nici pomeneală, există acolo un șir de elemente care probează un sistem de eludare a legii și drenare a banului public.
Vosganian a emis un ordin de ministru care a incalcat o lege si chiar dacanu se dovedeste ca a facut-o pentru folos(mita) adica fiind in aceiasi situatie cu Babiuc, a incalcat legea. Pubct.
Daca se dadea o ordonanta de urgenta a Guvernului atunci actiunea buna rea era legala asa buna rea este ilegala si ilegalitatea se sanctioneaza . Deci este o dezinformare ca se sanctioneaza o decizie politica .
PS. In cazul masurilor de tip arestare preventiva, care exced doar banala cercetare penala , existand(nimeni nu poate contrazice si aceasta posibilitate) riscul unui abuz, cred ca parlamentul la solicitarea parlamentarului care se considera abuzat de procuratura poate decide fie intr-un sens, fie in celalalt. De exemplu, daca procuratura acuza ca inculpatul a incalcat regula de a nu influenta martorii prin niste declaratii anume , trebuie specificate care sunt declaratiile si cum pot ele influenta martorii si in acest caz parlamentul are iarasi cele dupa optiuni deschise, dar daca se constata ca asemenea declaratii au fost date si inaintea instituirii interdictiei acuzatia devine in aceasta situatie de natura unui abuz si asa ceva pot observa si parlamentarii care a dreptul si chiar obligatia sa inlature acest abuz facut fara intentie sau cine stie chiar si cu intentie de procuratura lucru care ar putea constitui motivul unei reclamatii a inculpatului la CSM. Sper sa fi lamurit in putine cuvinte aceasta problema care a starnit kilogrme de vorbe scrise sau emise sonor si inutil :)
Sa nu ne aruncam inca la concluzii domnule Damian. Sunt cateva chestiuni destul de neclare in aceasta speta.
Sunt intru totul de acord cu afirmatia dvs. ca decizia politica nu este atacabila penal. Asta e spiritul constitutiei si unul din fundamentele separatiei puterilor in stat.
Si in continuare sunt de acord ca daca dl. Vosganian a „deturnat” decizia guvernului in alte scopuri se face vinovat de incalcarea legii si trebuie sa suporte consecintele. Dar am cateva nuante:
In esenta cred ca DIICOT ar trebui sa dovedeasca faptul ca gazul ieftin destinat combinatelor chimice romanesti a ajuns la alti destinatari sau ca de beneficiile acestui gaz ieftin au fost deturnate. In cazul particular al firmelor lui Nicolae Interagro nu este un intermediar ci holdingul care detine/manageriaza combinatele chimice. Daca aceste combinate nu au si actionari minoritiari atunci e irelevant daca gazul a fost livrat catre Interagro care l-a distribuit mai departe catre combinate pentru ca beneficiul oricum a ajuns acolo unde se hotarase politic.
Ce conteaza daca Vosganian a decis sa livreze gazul ieftin ce l-i se cuvenea celor cateva combinate detinute de Nicolae unei singure firme holding care m-ai apoi l-a distribuit catre acestea? Hai sa nu ne batem joc de spiritul legii agatandu-ne de forma ei.
E drept ca nu inteleg de ce ceilalti actori din piata nu au beneficiat de aceasta subventie. Posibil aici sa fie un capat valabil de acuzare. Dar pana una alta mie acest caz imi suna urat. Imi pare ca DIICOT face un joc murdar. Se agata de faptul ca Vosganian a livrat gazele catre Interagro si nu direct catre combinate. Si calculeaza un prejudiciu ca si cum aceste gaze nu ar fi fost subventionate, ca si cum decizia guvernului nu ar fi existat. Asta nu e corect. DIICOT ar trebui sa dovedeasca faptul ca prin livrarea gazelor catre Interagro si nu catre combinate direct asa cum il imputernicea decizia guvernamentala, statul roman a fost prejudiciat. Poate ca procurorii au asta in dosar dar eu din prezentarea cazului nu am vazut asa ceva. Am vazut doar ca se agata de forma, de faptul ca Intergaro nu e combinat chimic ci proprietar de combinate chimice. Asta nu e, in opinia mea, suficient.
Asta și spune DIICOT, gazul ieftin n-a fost vândut combinatelor chimice, între altele. Cealată afirmație este pur și simplu falsă, nu există niciun fel de asociere formală între cele șase combinate și SC Interagro SA, cu atât mai puțin nu sunt un ”holding”.
Nu, nu – dată fiind situația e fix ironia de care pomenim mai sus. Mi se spune că legea, ”decizia politică” trebuie prețuită și protejată, doar ca să aflu apoi că dl ministru își poate bate joc de ea fără probleme, cu impunitate.
Simplu, dl Vosganian a uzat de un truc cunoscut pentru a da tunuri din banul public, și anume condițiile cu dedicație. În toate ordinele sale succesive, menite să pună în aplicare decizia politică de subvenționare a gazului pentru combinatele chimice, ministrul Vosganian a pus condiția următoare: consumatorul care dorește gazul acesta trebuie să aibă un consum minim de 30 mil mc / lună. Niciunul din combinatele individuale nu ajungea la nivelul acesta de consum. În ciuda deciziei politice, împotriva ei, de fapt, ordinele de punere în aplicare excludeau de la bun început combinatele de la ajutorul de stat. Ministrului i s-a spus asta, măsura ducea practic la monopolizarea accesului la acest gaz subvenționat, lucru interzis de legea gazelor. N-a făcut nimic, din contră.
1. Dacă gazul a plecat la export lucrurile sunt clare. Eu n-am văzut afirmația asta în spațiul public, dacă ea exista la dosar foarte bine.
2. În ceea ce privește relația interagro-combinate aici nu suntem de acord. Diicot își bazează foarte multe dosare pe faptul ca anumite persoane sunt proprietari/administratori „în fapt” al unor societăți comerciale deși nu au nici o legătură juridica cu ele și justifica asta prin notorietatea acestei stări „de fapt”. Ori e notoriu ca Nicolae își administra combinatele prin Interagro. Chiar e, am lucrat în domeniu. Și dacă tipul asta de raționament e valabil în acuzare ar trebui sa fie valabil și în aparare.
3. Dacă Vosganian a exclus prin tertipul „condițiilor minimale” parte din beneficiarii de drept ai acestei subvenții își merita soarta.
1. ”Gazul a plecat la export” nu e o afirmație din spațiul public (pe cât pot spune eu), nu e din referat și cu siguranță nu e menționată vreodată de mine. Și atunci despre ce discutăm la acest punct?
2. Nu. Aici nu e chestiune de opinie. Procurorii constată în multe cazuri că inculpații au încercat să disimuleze o stare de fapt pentru a ocoli într-o formă sau alta legea. Da, așa e și aici: Ioan Niculae prezintă un așa numit ”Grup Interagro” în condițiile în care de fapt nu există așa ceva, nu pentru scopuri legale, cel puțin. Legal, formal, există doar șase societăți comerciale cu profil de combinat chimic și consumatoare de gaz, și mai există o societate comercială cu profil de creșterea cerealelor și furnizor de gaz. Ce alte legături vor fi între ele, din prisma cazului care vorbim, e irelevant. Sunt șase combinate și un intermediar. Subvenția trebuia să meargă, conform legii, la combinate dar a mers la intermediar. Simplu.
Cred ca m-am lamurit. Dosarul e o vrajeala.
Grupul Interagro exista in fapt. E o chestiune de evidenta. Sunt 6 combinate si o casa de comert (Interagro asta este, stiu pentru ca am lucrat pe piata de ingrasaminte) detinute de aceeasi persoana. Cel putin la banci asta e definitia grupului: doua sau mai multe firme detinute/controlate de aceeasi entitate. E scarbos cum DIICOT-ul ia in calcul situatia „in fapt” chiar si in cazuri in care probele sunt subtiri (stiu foarte bine situatii) dar se face ca nu exista grupul de firme detinute de Nicolae.
Daca gazul a ajuns fizic la combinate faptul ca a fost cumparat centralizat chiar nu are nici o relevanta.
Ramane doar chestiunea cu pragul de admisibilitate. Aia e penala daca e asa. Restul fara suparare dar e o mizerie si vad ca se gasesc analisti ca dumneata autorule care pun botul la abureala DIICOT. Pacat. Vezi dumneata, eu nu il cunosc personal pe Nicolae si nu il simpatizez. Dar nu vreau sa traiesc intr-o tara in care procurorii fac ce vor. Stiu stiu, sunt bine intentionati…. Pe dracu, in lumea asta nimeni nu e bine intentionat. Sau oricum nimeni care s-a facut procuror. Nu e chiar vocatia altrustilor….
Nicio supărare. Am enunțat o stare de fapt. Opiniile tale le pot nota ca atare, nu schimbă absolut nimic lucrurile.
Cine ii impiedica pe procurori sa cerceteze?!
Domnul Varujan Vosganian nu a fost intrebat niciodata nimic.
Numai brutalizat de DIICOT poate fi cercetat???
Procurorii pot și au cercetat acest caz, acum trebuie să facă pasul următor și să înceapă urmărirea penală a dlui Vosganian. Aceasta e dependentă de ridicarea imunității.
Coruptia trebuie starpita, fara doar si poate. Pentru simplul fapt ca aceasta coruptie la nivel inalt poate fi calul troian prin care o putere straina ne poate ataca (pe noi si, implicit, pe aliatii nostri), lupta impotriva coruptiei este vitala pentru siguranta nationala. Si nu numai. Asta nu vor sa inteleaga cei ce se vad anchetati acum: ca e vorba de siguranta nationala si ca vechile mecanisme de „protectie a demnitarilor in fata legii” nu mai functioneaza. Ca magariile pe care le-au facut au lasat urme, ca au fost construite dosare si ca se intampla un „manual override” al mecanismelor sistemului cu care s-au obisnuit. Ca nu mai suntem de capul nostru si ca apartenenta la UE si parteneriatul strategic cu SUA ne obliga sa ne facem curatenie in ograda.
O mie de ani de treceau, clasa noastra politica nu era in stare sa-si elimine uscaturile. Sistemul ii pervertea si pe cei tineri. Toti dinozaurii politici, cu apucaturi si viziuni anacronice, care au incalcat legea, vor plati. Incet-incet, daca Justitia isi mentine directia si ritmul, acesti „dinozauri” vor intelege ca nu mai merge cum mergea odata. Cand vor intelege, va fi prea tarziu pentru ei, fiindca magariile-s deja facute, iar ceasul ticaie demult. Ce a facut senatul, in cazul domnului Vosganian, e doar intarzierea deznodamantului, nicicum anularea lui. Ceasul ticaie, pentru toti „dalmatienii”. Inca nu vor sa accepte ideea, dar realitatea le pregateste niste palme.
Pentru doamna Udrea au fost vreo patru solicitari, de la procurori, catre camera derutatilor. Credeti ca pentru domnul Vosganian e doar una? Credeti ca la a doua se va mai vota secret? :)
Nu e chiar un caz similar, pentru Elena Udrea au fost mai multe cereri pentru că beneficia și de imunitatea de membru al parlamentului la arestare preventivă și de imunitatea de fost ministru la urmărirea penală, și e implicată în mai multe dosare.
Dincolo de asta, însă, nu văd niciun impediment legal sau constituțional ca DIICOT sau DNA să ceară repetat ridicarea imunității. În practică, procurorii caută indicii suplimentare pentru o nouă cerere, dar, repet, asta e practica lor, nu vreo impunere legală. Asta cu atât mai mult cu cât senatorii recunosc public faptul că votează politic, adică după cum consideră oportun, și nu neapărat după ce citesc în referat.
La implicarea in mai multe dosare ma refeream.
Dosarele exista, pentru toti cei ce au calcat stramb. Fiind vorba de un „razboi”, intre Justitie si „g.i.o”, vorbim, bineinteles, de tactica si strategie. Si vorbim, bineinteles, despre mana pe care o arata magicianul si cea pe care o ascunde.
Daca Justitia, impreuna cu SRI, ajung sa infaptuiasca, impotriva vointei politicului, rezultatele referendumului „celor 300”, apai chiar ca vor fi eroii poporului roman, pentru mult timp. :)
In 2009 Camera Deputatilor a respins o cerere a DNA deoarece se referea la un caz deja analizat. Hotararea 25 / 2009, MO 441/26 iunie 2009″
„Examinând solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind reluarea procedurilor parlamentare în vederea începerii urmăririi penale a domnului Adrian Năstase, fost prim-ministru al Guvernului României, transmisă Camerei Deputaţilor cu Adresa nr. 383/C/2009 din 10 martie 2009,
având în vedere că asupra cererii privind începerea urmării penale în aceeaşi cauză Camera Deputaţilor s-a pronunţat prin vot majoritar la 13 august 2008 (150 contra, 120 pentru din totalul de 278 deputaţi prezenţi),
având în vedere că hotărârile Camerei Deputaţilor sunt definitive şi nu pot fi reexaminate la cererea niciunei autorităţi publice,
având în vedere că Hotărârea Camerei Deputaţilor din 13 august 2008 a fost adoptată cu respectarea normelor regulamentare în vigoare la acea dată şi că deciziile Curţii Constituţionale au caracter general obligatoriu şi se aplică numai pentru viitor,
în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Camera Deputaţilor respinge ca inadmisibilă solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de reluare a procedurilor parlamentare cu privire la faptele care fac obiectul Dosarului nr. 114/P/2007 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din data de 23 iunie 2009, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată”
Hotărârea respectivă e o aberație din punct de vedere juridic, o beție de vorbe pompoasă. Nu poți pur și simplu să hotărești că o solicitare formală este ”inadmisibilă”, în lipsa unui suport *legal* care să definească ce condiții de formă trebuie îndeplinească solicitarea respectivă pentru a fi admisă. Or, un astfel de suport legal lipsește. În efect, prin hotărârea respectivă parlamentul a respins solicitarea și a refuzat să ceară începerea urmăririi penale. Poate să hotărească altfel, însă, oricând – inclusiv în ce privește dosarul respectiv.
In opinia mea cererea procurorilor ar trebui trimisa la toate cele trei institutii care au dreptul sa ceara urmarirea penala, fiind suficient sa fie aprobata de una singura.
Un caz ciudat e al domnului Silaghi, unde DNA a cerut de 3 ori inceperea urmarii penale, Presedintelui, Camerei Deputatilor si Parlamentului European. De ce a fost necesare aceste trei cereri, si ce s-a intamplat pana la urma cu dosarul (dosarele?) dl Silaghi, nu stiu.
BTW, in dosarul Microsoft, Parlamentul European a fost sesizat si nu am auzit sa fi dat vreun raspuns. Daca PE trage de timp ar trebui sa fie criticat in MCV :-))
Din păcate, și aici există o intervenție a Curții Constituționale, de data asta pe calea extraordinară a soluționării unui conflict juridic, intervenție care a legiferat practic în domeniu (că tot vorbeam de separația puterilor!!). Procurorii nu mai au drept de opțiune, depinde de statutul persoanei respective în momentul cererii. Asta explică și cazul Silaghi, omul a trecut de la simplu cetățean la deputat și apoi la MEP, procurorii s-au dus cu solicitările după el…
Nici nu mi se pare normal ca procurorii sa aiba drept de optiune. Ci sa trimita cererea peste tot.
Așa este. Am scris atunci despre asta. Legea fundamentală nu spune nimic despre solicitarea procurorilor, de fapt. Articolul privind imunitatea miniștrilor spune doar că președintele și cele două camere au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor guvernului pentru faptele în exercițiul mandatului. Cu alte cuvinte, legea fundamentală se referă la solicitarea instituțiilor către procurori, nu invers. De unde se deduce că pretenția Curții că ar fi existat un conflict de natură constituțională prin faptul că procurorii au mers la președinte pentru urmărirea unui deputat era falsă de la bun început. Ironic și grav este că tocmai decizia judecătorilor a transformat-o într-o astfel de problemă. Odată pentru că au legiferat pozitiv, ceea ce nu au voie să facă. A doua oară pentru că legiferarea lor calcă constituția pe care erau puși să o apere. Pentru că în clipa în care CCR spune că nu se poate urmări penal un (ex) ministru care e senator decât la cererea Senatului, afirmația echivalentă este că președintele sau camera deputaților NU are dreptul să ceară urmărirea unui senator pentru fapte făcute în exercițiul funcțiunii de ministru. Ceea ce contrazice flagrant și categoric formularea art. 109 din Constituție…
Felicitari dlui Miron Damian pentru rabdarea de a raspunde tuturor postarilor.
Procesul merge mai departe, macar pentru Videanu, si vom vedea decizia judecatorilor in acest dosar. Atunci vom sti cine ce dreptate are.
Frumos gest acela de a-ti felicita contraopinentul, dle Vlaston!
Si mai reusit ar fi fost daca felicitarile n-ar fi fost atat de impersonal trimise, la a treia …
Felicitari, Miron Damian!
Mulțumesc. :)